Decizie nr. 61 din 31 martie 1998

Ioan Muraru - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Anisoara Sandu-Dragu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 5 din Legea fondului funciar nr. 18/1991*), invocată de Opran Vlad în Dosarul nr. 1.130 C/R/1997 al Curţii de Apel Braşov.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 24 martie 1998 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 31 martie 1998.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 13 noiembrie 1997 Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 18/1991, invocată de Opran Vlad în Dosarul nr. 1.130 C/R/1997 al Curţii de Apel Braşov.

Notă *) Legea nr. 18/1991 este republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 5 ianuarie 1998.

În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile primei teze a art. 5 din Legea nr. 18/1991, conform cărora aparţin domeniului public "terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public", nu fac distincţie între "terenurile deţinute de stat cu titlu şi cele deţinute de acesta fără titlu".

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate invocate autorul considera ca textul atacat permite o "adevarata naţionalizare", în situaţia în care statul deţine, fără titlu, un teren pe care sunt amplasate construcţii de interes public, ceea ce, se apreciază, constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 11, art. 20, art. 21, art. 41 alin. (1), (2), (3), (5) şi (7), art. 42 şi ale art. 135 din Constituţie.

De asemenea, se arata ca dispoziţia legală contestată încalcă, din aceleaşi ratiuni, art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, instanţa apreciază ca aceasta este neîntemeiată.

În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate s-au cerut, în conformitate cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, susţine ca art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 este constituţional, deoarece, nefacand distincţie între terenurile deţinute de stat cu titlu şi cele deţinute fără titlu, nu se poate susţine ca textul ar conduce la includerea în domeniul public a unor terenuri preluate abuziv de către stat de unităţile administrativ-teritoriale. De altfel, se susţine în continuare, o astfel de distincţie nici nu era necesar să se facă, înţelegandu-se că nu poate fi vorba decât de terenuri care aparţin legal statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile Legii nr. 18/1991, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei cu care a fost legal sesizată.

Art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 enumera bunurile-obiect exclusiv al proprietăţii publice, precizând ca acestea aparţin domeniului public.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 31 din 26 mai 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 19 ianuarie 1994, şi prin Decizia nr. 33 din 26 mai 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 30 noiembrie 1993, a statuat ca bunurile proprietate publică nu au acelaşi regim juridic, deoarece unele sunt enumerate la art. 135 alin. (4) din Constituţie, iar altele sunt stabilite de lege, fie tot prin enumerare, fie prin precizarea unui criteriu cu ajutorul căruia ele să se poată determina, anume al unităţii publice.

În speta, autorul excepţiei constata faptul ca terenul în litigiu "nu a intrat în proprietatea statului în mod legal".

Rezultă deci ca obiectul litigiului îl constituie legalitatea dobândirii de către stat a proprietăţii asupra terenului. Competenţa de a stabili dacă un bun a intrat sau nu în proprietatea statului aparţine instanţei judecătoreşti. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 112 din 9 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 17 ianuarie 1996.

Dat fiind ca, asa cum s-a stabilit în mod constant în practica Curţii, aspectele privind situaţia de fapt şi justificarea drepturilor subiective ale părţilor sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti şi nu fac parte din domeniul contenciosului constituţional, excepţia urmează a fi respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, invocată de Opran Vlad în Dosarul nr. 1.130 C/R/1997 al Curţii de Apel Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 martie 1998.

PREŞEDINTELE CURŢII

CONSTITUŢIONALE,

prof.univ.dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,

Anisoara Sandu-Dragu

Ca urmare a transferării magistratului-asistent Anisoara Sandu-Dragu, în temeiul art. 261 din Codul de procedură civilă, în locul acesteia semnează

Magistrat-asistent şef,

Claudia Miu