Decizie nr. 1.210 din 5 octombrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1073 şi art. 1541 din Codul civil, excepţie ridicată de Chiarotto Tiziano în dosarele nr. 5.758/325/2009, nr. 5.733/325/2009, nr. 9.104/325/2009, nr. 9.105/325/2009, nr. 9.106/325/2009, nr. 9.107/325/2009, nr. 9.108/325/2009, nr. 9.109/325/2009, nr. 9.110/325/2009, nr. 9.111/325/2009 şi nr. 5.748/325/2009 ale Judecătoriei Timişoara.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 229D/2010 şi nr. 284-293D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexare.

Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 284-293D/2010 la Dosarul nr. 229D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că obligaţia mandatarului de a remite tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului reprezintă un principiu general ce se aplică fiecărui contract de mandat. În ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. 1073 din Codul civil, arată că rămâne la aprecierea judecătorului fixarea daunelor, fără a contraveni prevederilor constituţionale invocate de către autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 11 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5.758/325/2009, şi încheierile din 26 ianuarie 2010, pronunţate în dosarele nr. 5.733/325/2009, nr. 9.104/325/2009, nr. 9.105/325/2009, nr. 9.106/325/2009, nr. 9.107/325/2009, nr. 9.108/325/2009, nr. 9.109/325/2009, nr. 9.110/325/2009, nr. 9.111/325/2009 şi nr. 5.748/325/2009, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.073 şi art. 1.541 din Codul civil, excepţie ridicată de Chiarotto Tiziano.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 1073 din Codul civil sunt neconstituţionale întrucât "dau naştere arbitrariului, instanţele, în mod subiectiv, având posibilitatea de a alege între obligarea debitorului fie la îndeplinirea obligaţiei, fie la dezdăunare, neexistând niciun criteriu de evaluare a daunelor."

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1541 din Codul civil, apreciază că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care se solicită mandatarului să remită mandantului chiar şi ce nu s-ar fi cuvenit acestuia, creându-se astfel o diferenţă nejustificată între contractul de mandat şi alte contracte similare, cum ar fi cel de asistenţă juridică.

Judecătoria Timişoara arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că dispoziţiile criticate se aplică în mod egal tuturor destinatarilor legii, fără discriminări, fiind astfel respectat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Cât priveşte invocarea prevederilor art. 21 şi art. 24 din Legea fundamentală, se arată că prevederile legale criticate sunt norme de drept substanţial care nu îngrădesc sub niciun aspect dreptul părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi nici dreptul la apărare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1073 şi art. 1541 din Codul civil, cu următorul conţinut:

–Art. 1073: "Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul, la dezdăunare.";

–Art. 1541: "Mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale şi de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 135 privind economia României.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 1541 din Codul civil se referă la obligaţia mandatarului de a da socoteală şi de a răspunde pentru îndeplinirea mandatului. Această obligaţie reprezintă îndatorirea mandatarului de a-i aduce la cunoştinţă mandantului toate informaţiile referitoare la demersurile şi rezultatele obţinute, precum şi de a-i preda bunurile sau valorile primite în temeiul mandatului, inclusiv înscrisurile doveditoare ale actelor juridice.

Obligaţia mandatarului de a remite mandantului tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit acestuia din urmă, este justificată de faptul că actele juridice pe care mandatarul le-a încheiat produc efecte direct între terţi şi mandantul în numele căruia au fost încheiate acele acte, iar nu între mandatar şi terţi. Dacă terţul doreşte restituirea unei sume sau a unui bun, el va acţiona direct pe mandant, care va trebui să restituie ce a obţinut necuvenit. Mandatarul, nefiind parte contractantă, nu are nicio obligaţie în acest sens.

De asemenea, Curtea constată că obligaţia mandatarului de a da socoteală pentru îndeplinirea mandatului este prevăzută şi în alte legislaţii, de exemplu art. 1.993 din Codul civil francez (potrivit căruia orice mandatar este obligat să dea socoteală de gestiunea sa şi să justifice mandantului în legătură cu tot ce a primit în virtutea procurii sale, chiar dacă ceea ce ar fi primit nu ar fi datorat mandantului) şi art. 1.713 din Codul civil italian (potrivit căruia mandatarul trebuie să dea socoteală pentru acţiunile sale şi să-i înmâneze mandantului tot ceea ce a primit datorită mandatului).

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia se creează o diferenţă nejustificată între contractul de mandat şi cel de asistenţă juridică din perspectiva obligaţiei de a da socoteală, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată. Astfel, în analiza contractului ce se încheie între avocat şi clientul său trebuie pornit de la dispoziţiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Dispoziţiile art. 3 din legea precizată evidenţiază modul în care se realizează activitatea avocatului, iar potrivit art. 28 alin. (1) din aceeaşi lege "avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă."

Din cuprinsul legii privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi din efectiva exercitare a acestei profesii rezultă că acest tip de contract - contractul de asistenţă juridică - este un contract complex care, deşi prezintă unele asemănări cu contractul de mandat, din specificul unor activităţi pe care le poate desfăşura avocatul, este distinct de acesta din urmă. În timp ce reprezentarea convenţională poate fi făcută de orice persoană cu capacitate de exerciţiu deplină, asistenţa avocaţială este de atributul exclusiv al avocatului. În virtutea contractului de asistenţă juridică se nasc drepturi şi obligaţii specifice profesiei de avocat, drepturi şi obligaţii care nu pot fi regăsite şi în ceea ce priveşte mandatarul. De asemenea, Curtea observă că tipologiile pe care activitatea avocatului le îmbracă excedează celor cunoscute activităţii de mandatar.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1073 din Codul civil, Curtea constată că prin Decizia nr. 432 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2008, a statuat că acest text stabileşte regula de principiu privind efectele obligaţiilor, şi anume de a da creditorului dreptul de a urmări şi de a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care s-a obligat sau de a cere despăgubiri în caz de neexecutare. Finalitatea textului este evidentă şi constă în realizarea drepturilor legale ale creditorului prin determinarea debitorului de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui contract încheiat între părţi, sub sancţiunea suportării unor despăgubiri. Asemenea reglementări creează condiţiile indispensabile valorificării dreptului de proprietate privată, dând expresie principiului garantării şi ocrotirii acestuia, în mod egal, indiferent de titular.

De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 135 privind economia României.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1073 şi art. 1541 din Codul civil, excepţie ridicată de Chiarotto Tiziano în dosarele nr. 5.758/325/2009, nr. 5.733/325/2009, nr. 9.104/325/2009, nr. 9.105/325/2009, nr. 9.106/325/2009, nr. 9.107/325/2009, nr. 9.108/325/2009, nr. 9.109/325/2009, nr. 9.110/325/2009, nr. 9.111/325/2009 şi nr. 5.748/325/2009 ale Judecătoriei Timişoara.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu