cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare
Dosar nr. 679/1/2024
| Corina-Alina Corbu | - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Marian Budă | - președintele delegat al Secției a II-a civile |
| Elena-Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Valerica Voica | - pentru președintele delegat al Secției penale |
| Adina Georgeta Nicolae | - judecător la Secția I civilă |
| Andreia Liana Constanda | - judecător la Secția I civilă |
| Dorina Zeca | - judecător la Secția I civilă |
| Mariana Hortolomei | - judecător la Secția I civilă |
| Cristina Truțescu | - judecător la Secția I civilă |
| Eugenia Pușcașiu | - judecător la Secția I civilă |
| Daniel Marian Drăghici | - judecător la Secția I civilă |
| Maricel Nechita | - judecător la Secția I civilă |
| Cosmin Horia Mihăianu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Carmen Sandu-Necula | - judecător la Secția a II-a civilă |
| George Bogdan Florescu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Petronela Iulia Nițu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Roxana Popa | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Iulia Manuela Cîrnu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Valentina Vrabie | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Diana Manole | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Liliana Vișan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Adriana Florina Secrețeanu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Gheorghe Valentin Chitidean | - judecător la Secția penală |
| Ana Hermina Iancu | - judecător la Secția penală |
Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 679/1/2024 este legal constituit conform dispozițiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă și ale art. 31 alin. (4) lit. a) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-șef al Secției judiciare.
La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent-șef în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 32 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ia în examinare sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați ce formează obiectul Dosarului nr. 679/1/2024.
Magistratul-asistent-șef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctul de vedere al procurorului general și opiniile specialiștilor consultați.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general.
Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin apreciază că prima orientare jurisprudențială este în acord cu litera și spiritul legii, susținând că, prin folosirea conjuncției „sau“ în cuprinsul textului de lege supus interpretării, legiuitorul a plasat moștenitorii în aceeași ipoteză cu titularul contului bancar. Acest aspect denotă intenția legiuitorului de a conferi moștenitorilor un drept de informare având aceeași întindere cu dreptul autorului lor asupra informațiilor de natura secretului bancar.
Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunțare asupra sesizării.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 9 din 18 martie 2024, Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept:
În interpretarea art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, o instituție bancară este ținută să furnizeze informații protejate de secretul bancar privind conturile bancare ale unui client defunct, către moștenitorii clientului defunct, de la data deschiderii contului bancar sau de la data deschiderii moștenirii clientului defunct?
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare
Articolul 113
(...)
(2)Informații de natura secretului bancar pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate, în următoarele situații:
a)la solicitarea titularului de cont sau a moștenitorilor acestuia, inclusiv a reprezentanților legali și/sau statutari, ori cu acordul expres al acestora; (...)
Autorul sesizării a arătat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar asupra problemei de drept care formează obiect al sesizării, fiind conturate două orientări divergente.
Într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că obligația instituțiilor de credit de a furniza informații referitoare la conturile deschise de către defunct există încă de la momentul deschiderii conturilor. Astfel, unele instanțe au apreciat ca fiind întemeiate cererile moștenitorilor de obligare a instituțiilor de credit la furnizarea informațiilor referitoare la conturile defunctului încă de la data deschiderii lor.
În fundamentarea acestei orientări s-a argumentat că simpla calitate de succesor în drepturi și obligații al defunctului titular de cont (cu excepția celor cu caracter strict personal) este suficientă pentru a justifica un interes în obținerea informațiilor solicitate.
Prin furnizarea acestor informații nu este încălcat secretul bancar câtă vreme, devenind succesorul defunctului, moștenitorul poate exercita drepturile pe care defunctul le-ar fi avut dacă ar mai fi fost în viață, inclusiv dreptul de a solicita extrasele de cont care reflectă situația contului bancar încă de la data deschiderii acestuia.
Împrejurarea că dreptul moștenitorilor de acces la informațiile circumscrise secretului bancar se naște în momentul transmiterii acestuia prin moștenire nu înseamnă că în patrimoniul acestora nu s-ar transmite dreptul în toată întinderea în care era deținut de către defunct, fiind un drept accesoriu drepturilor patrimoniale ale defunctului asupra contului bancar; or, dreptul accesoriu urmează soarta dreptului principal.
Dacă ar fi acceptată teza potrivit căreia dreptul la informare nu ar fi transmis prin moștenire, ar însemna că acest drept al moștenitorilor este unul propriu, acordat de lege în considerarea calității lor de moștenitori ai defunctului titular de cont. Or, în lipsa unei prevederi legale exprese, nici în această situație nu s-ar justifica limitarea întinderii dreptului la informarea privind operațiunile ulterioare datei la care a survenit decesul titularului de cont.
De altfel, art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 nu distinge între informațiile de natura secretului bancar anterioare decesului titularului de cont și cele ulterioare acestei date, astfel încât devine aplicabil principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
În sensul primei orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătorești definitive pronunțate de tribunalele Alba, Bihor, București, Tribunalul Specializat Cluj, tribunalele Gorj, Timiș și judecătoriile Alba Iulia, Sectorului 1 București, Sectorului 3 București și Timișoara.
În cea de-a doua orientare jurisprudențială s-a apreciat că obligația instituțiilor de credit de a furniza informații referitoare la conturile deschise de către defunct există doar ulterior survenirii decesului.
S-a argumentat că informațiile privind operațiunile de retragere și depunere anterioare decesului titularului de cont se circumscriu secretului bancar, iar în lipsa unei justificări a moștenitorului solicitant, banca poate refuza furnizarea acestor informații.
Dreptul de a obține informații privind operațiunile de retragere și depunere anterioare decesului titularului de cont nu are un conținut patrimonial, nefiind astfel transmisibil pe cale succesorală.
În acest sens au fost invocate dispozițiile art. 953 și ale art. 954 alin. (1) din Codul civil, din interpretarea cărora rezultă că moștenitorilor li se transmit numai drepturile și obligațiile cu conținut patrimonial ale defunctului, nu și cele personal nepatrimoniale.
Moștenitorii au un drept propriu de a obține informații de natura secretului bancar în legătură cu operațiunile efectuate de către defunct, însă numai dacă justifică motivul pentru care le solicită.
Astfel, dreptul de a solicita informații circumscrise secretului bancar este un drept propriu al moștenitorilor, iar nu un drept al defunctului transmis prin moștenire, aceștia având dreptul de a obține informații de natura secretului bancar referitoare la operațiunile efectuate anterior decesului condiționat de justificarea scopului pentru care sunt solicitate, conform art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006; justificarea trebuie să fie nu doar declarată, ci și dovedită, în caz contrar intervenind eludarea legii și lipsirea de conținut a secretului bancar.
În sensul celei de-a doua orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătorești definitive pronunțate de tribunalele Brăila, Tribunalul Specializat Cluj și judecătoriile Arad, Brăila și Cluj-Napoca.
Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării.
Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a jurisprudenței.
Procurorul general a apreciat că prima orientare jurisprudențială este în litera și spiritul legii, în sensul că o instituție bancară este ținută să furnizeze informații protejate de secretul bancar privind conturile clientului defunct către moștenitorii săi, de la data deschiderii contului.
S-a argumentat că legiuitorul a plasat moștenitorii în aceeași ipoteză cu titularul contului, aspect care denotă că voința emitentului actului normativ nu a fost în sensul de a conferi moștenitorilor un drept de informare cu un conținut mai restrâns decât cel pe care l-a avut autorul lor.
Astfel, din folosirea conjuncției „sau“, fără alte condiționări ori limitări exprese, dreptul moștenitorilor de a primi informații de natura secretului bancar are aceeași întindere cu dreptul autorului lor.
În calitate de titulari coindivizari ai contului curent conform art. 2.187 alin. (1) din Codul civil, moștenitorii beneficiază, în raporturile cu instituția de credit, de aceleași drepturi nepatrimoniale de informare pe care le-ar fi avut și autorul lor, acestea fiind accesorii drepturilor patrimoniale transmise prin succesiune legală sau testamentară.
S-a mai arătat că moștenitorii justifică interesul legitim în aflarea informațiilor cu privire la operațiunile bancare ale defunctului, pentru exercitarea unor acțiuni în materie succesorală, precum acțiunile în reducțiunea liberalităților excesive sau acțiunile având ca obiect raportul donațiilor.
Institutul Național al Magistraturii a apreciat că o instituție bancară este ținută să furnizeze informații protejate de secretul bancar privind conturile clientului defunct, către moștenitorii săi, cu începere de la data deschiderii contului.
Rațiunea edictării normei care consacră inopozabilitatea secretului bancar față de moștenitori constă în necesitatea de a asigura accesul acestora la informațiile necesare pentru protejarea rezervei succesorale, astfel încât să poată fi identificate actele simulate, donațiile raportabile ori liberalitățile supuse reducțiunii.
Dat fiind că dreptul moștenitorilor la furnizarea acestor informații este prevăzut în cuprinsul unei norme speciale, nu este necesar a se recurge la mecanismul transmisiunii succesorale pentru justificarea existenței sale.
De altfel, dreptul moștenitorilor de acces la informațiile de natura secretului bancar este recunoscut ca un drept propriu al acestora, iar nu ca un drept transmis prin moștenire.
Facultatea de Drept din cadrul Universității din București a apreciat că secretul bancar este inopozabil față de moștenitorii clientului decedat prin raportare la momentul decesului autorului lor, iar nu prin raportare la data deschiderii contului.
S-a arătat că inopozabilitatea față de moștenitorii titularului de cont a obligației de confidențialitate reprezintă nu numai o dimensionare a dreptului de opțiune succesorală, ci și un instrument de garantare a dreptului la rezervă succesorală, a dreptului corelativ obligației de raport al donațiilor, a eficienței acțiunii în reducțiunea liberalităților excesive și a oricărui demers în vederea protejării drepturilor născute ca urmare a deschiderii moștenirii.
Totuși, este posibil ca dezvăluirea unor informații bancare care ar satisface interesele moștenitorilor să lezeze imaginea ori chiar demnitatea lui decuis, în cazul în care acesta a efectuat transferuri pe care nu le-a dezvăluit celor cu vocație succesorală, prezumându-se că nu le-ar fi dezvăluit nici după moartea sa.
În aceste condiții, dispozițiile art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 trebuie interpretate prin raportare la cele ale art. 26 din Constituție, care consacră dreptul la viață intimă, familială și privată, și ale art. 44 din Constituție, care garantează dreptul de proprietate privată.
Or, din analiza coroborată a acestor prevederi rezultă că instituția de credit nu ar putea furniza moștenitorilor informații referitoare la operațiunile efectuate de titularul de cont în timpul vieții sale. În caz contrar, modul în care defunctul a dispus de propriul patrimoniu ar putea fi supus unei judecăți de valoare, care ar afecta memoria sa și ar goli de conținut prevederile constituționale referitoare la dreptul la viață intimă și dreptul de proprietate privată.
Așadar, după moartea titularului de cont, instituția de credit poate oferi informații moștenitorilor numai cu privire la soldul existent la data încetării sale din viață și la operațiunile ulterioare decesului. În schimb, informațiile referitoare la operațiunile efectuate de titularul contului anterior decesului nu pot fi furnizate moștenitorilor tocmai pentru apărarea memoriei acestuia, care nu avea obligația de a le da socoteală nici în timpul vieții sale.
Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca a apreciat că moștenitorul succedă în toate drepturile și obligațiile defunctului, putând exercita orice drept legat de contul bancar moștenit.
S-a argumentat că noțiunea de „moștenitor“, utilizată de art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, vizează o persoană cu aptitudinea de a-l succede în mod real și definitiv pe defunct.
Caracterul universal al transmisiunii succesorale este tradițional exprimat prin sintagma de „continuare a persoanei defunctului“, universalitatea permițând moștenitorilor să dobândească drepturile și obligațiile defunctului titular de cont de la data deschiderii succesiunii.
Consecința directă este aceea că succesorul poate solicita informații cu privire la toate tranzacțiile efectuate de defunct de la data deschiderii contului bancar.
Astfel, moștenitorul se subrogă în poziția contractuală a celui decedat și beneficiază de clauza contractuală în baza căreia poate cere băncii orice informație referitoare la cont, care putea fi solicitată și de către defunct.
S-a mai arătat că cerința scopului justificat vizează un drept menit să concretizeze interesul legitim al oricărui moștenitor de a determina în mod complet masa succesorală și întinderea drepturilor sale. De altfel, numai analizând toate operațiunile consimțite de defunct, ar putea fi identificate donațiile susceptibile să încalce rezerva succesorală.
Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași a apreciat că pot fi furnizate informații de natura secretului bancar pentru perioada anterioară survenirii decesului titularului de cont, în măsura în care succesorii săi fac dovada unui interes legitim, de natură să justifice exceptarea de la limitele impuse de secretul bancar.
În acest sens s-a arătat că moștenitorul, în calitate de succesor în drepturile și obligațiile titularului de cont, trebuie să justifice un interes născut, personal, actual și legitim pentru obținerea informațiilor de natura secretului bancar.
În concret, acesta trebuie să fie titularul unui drept propriu în virtutea căruia să poată solicita informații cu privire la întreaga activitate financiară a defunctului, banca având însă obligația de a păstra secretul profesional și de a nu divulga datele cu caracter personal.
Astfel, este necesar ca informarea moștenitorilor cu privire la conținutul tranzacțiilor efectuate de către titularul contului să nu fie abuzivă, în sensul de a nu aduce atingere dreptului la confidențialitatea datelor protejate de secretul bancar.
În consecință, trebuie pornit de la premisa că nu toate drepturile defunctului, reflectate în tranzacțiile bancare, vor fi transmise moștenitorilor legali.
Chiar și în cazul succesorului universal, este posibil ca acesta să primească doar rezerva succesorală, iar partea de care autorul său putea dispune liber să nu fie transmisă acestuia.
În concluzie, textul legii trebuie interpretat adecvat la circumstanțele cauzei, nefiind justificate nici limitarea totală a dreptului moștenitorilor de a primi informații cu privire la situația conturilor pentru perioada anterioară deschiderii succesiunii, nici recunoașterea discreționară a dreptului de acces la toate tranzacțiile derulate de la data deschiderii contului.
Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a apreciat că o instituție bancară este ținută să furnizeze informații referitoare la contul clientului defunct, către moștenitorii acestuia, de la data deschiderii contului bancar, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate.
S-a argumentat că moștenitorii defunctului devin părți în contractul încheiat de către antecesorul lor, dobândind nu numai drepturile și obligațiile principale născute, ci și pe cele accesorii, indispensabile pentru realizarea creanțelor și executarea conformă a obligațiilor defunctului.
Dobândirea acestor drepturi și obligații se face potrivit cotei succesorale pe care fiecare dintre moștenitori o primește; în cazul drepturilor și obligațiilor indivizibile prin natura lor, acestea se dobândesc în aceeași stare în care se aflau în patrimoniul titularului de cont la data decesului său.
Astfel, dreptul moștenitorilor titularului de cont de a solicita informații protejate de secretul bancar poate fi privit atât ca un drept propriu, cât și ca un drept moștenit.
Regimul juridic al exercitării acestui drept este configurat de norma potrivit căreia informații de natura secretului bancar pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate.
Or, verificarea caracterului justificat al cererilor formulate de moștenitori cade în sarcina băncii, care are obligația de a examina, pentru fiecare categorie de titulari ai acestui drept, scopul solicitării și de a stabili, în funcție de acesta, întinderea informațiilor furnizate.
Judecătorii-raportori au apreciat că moștenitorii titularului de cont decedat au dreptul să obțină furnizarea, de către instituțiile bancare, a informațiilor protejate de secretul bancar, pentru perioada anterioară decesului, numai în măsura în care justifică scopul pentru care le pretind.
Potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, „Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești“.
Verificând regularitatea învestirii, prin prisma prevederilor legale citate mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prima condiție de admisibilitate este îndeplinită, întrucât Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați este legitimat procesual activ să declanșeze mecanismul de unificare al recursului în interesul legii.
Mai departe, potrivit art. 515 din Codul de procedură civilă, „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii“.
Modalitatea în care instanțele naționale au evaluat cererile reclamanților de obligare a instituțiilor bancare la furnizarea informațiilor protejate de secretul bancar reprezintă, fără îndoială, o problemă de drept, care a primit dezlegări divergente; cele două direcții ale jurisprudenței sunt expuse pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.
Memoriul de recurs în interesul legii este însoțit de 12 hotărâri judecătorești, care reflectă ambele orientări ale instanțelor; hotărârile respective sunt definitive.
Așa fiind, este îndeplinită și condiția impusă de teza finală a art. 515 din Codul de procedură civilă, referitoare la anexarea la memoriu a hotărârilor judecătorești care atestă practica neunitară.
Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în interesul legii este admisibil.
Jurisprudența a dobândit un caracter neunitar în evaluarea cererilor prin care moștenitorii titularului de cont decedat au solicitat obligarea băncilor la furnizarea informațiilor protejate de secretul bancar, unele instanțe considerând că doar de la data deschiderii succesiunii aceștia au dreptul să le obțină, iar altele apreciind că dreptul lor la informare se întinde până la data deschiderii contului.
Așa fiind, dezlegarea problemei de drept care formează obiect al recursului în interesul legii presupune, subsecvent determinării caracterului dreptului de informare al moștenitorilor, stabilirea limitelor obligației instituției de credit de a asigura păstrarea secretului bancar.
Reglementând cadrul general de protecție a informațiilor privind secretul profesional în domeniul bancar, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 prevede, în art. 111 alin. (1), că „instituția de credit este obligată să păstreze confidențialitatea asupra tuturor faptelor, datelor și informațiilor referitoare la activitatea desfășurată, precum și asupra oricărui fapt, dată sau informație, aflate la dispoziția sa, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relațiile personale sau de afaceri ale clienților ori informații referitoare la conturile clienților - solduri, rulaje, operațiuni derulate -, la serviciile prestate sau la contractele încheiate cu clienții“.
Plasat pe premisa încrederii între părți, contractul de cont bancar instituie, așadar, prin efectul legii, obligația de păstrare a secretului bancar, înțeleasă ca mijloc de protecție a clientului și de apărare a confidențialității afacerilor sale; se cuvine subliniat, în ce privește întreprinderile, rolul esențial al acestei obligații în asigurarea secretului comercial.
Păstrarea secretului profesional și a confidențialității asupra tuturor faptelor, datelor și informațiilor existente în bancă constituie o obligație cu caracter imperativ și general, opozabilă, potrivit art. 112 din aceeași ordonanță de urgență, nu doar instituției bancare, ci și membrilor consiliului de administrație, directorilor, angajaților instituției, precum și oricărei persoane care, sub o formă sau alta, participă la administrarea, conducerea ori activitatea ei, inclusiv persoanelor care obțin informații din rapoarte ori din alte documente ale băncii, această obligație dăinuind și după încetarea activității lor la instituția bancară.
Corelativ, titularul de cont are dreptul de a i se proteja confidențialitatea asupra tuturor faptelor, datelor și informațiilor referitoare la activitatea desfășurată, precum și asupra oricărui fapt, dată sau informație, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea sa, relațiile personale sau de afaceri ori conturile - solduri, rulaje, operațiuni derulate -, serviciile prestate sau contractele pe care le încheie.
Ca atare, acest drept se naște, prin efectul legii, de la data deschiderii contului și este recunoscut titularului de cont, în ipoteza dedusă dezlegării în scopul unificării jurisprudenței, până la decesul lui.
Instituită, așadar, de lege în beneficiul titularului de cont, obligația de păstrare a secretului profesional și confidențialității asupra tuturor faptelor, datelor și informațiilor existente în bancă poate fi opusă de către instituția bancară doar în relația cu terții, pentru a le refuza accesul la informații, nu însă și celui în favoarea căruia a fost recunoscută.
De la regula enunțată au fost create și câteva excepții, de strictă interpretare și aplicare, care permit instituției de credit ca, în cazurile limitativ prevăzute, să furnizeze informații protejate de secretul bancar unor terți față de raportul juridic bancar în care aceasta se află cu clientul său.
Sfera subiectelor de drept cărora nu le poate fi opusă obligația de păstrare a secretului bancar, limitele și condițiile în care informațiile protejate pot fi dezvăluite sunt indicate în art. 113 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006.
Dacă alin. (1) al articolului amintit relevă că secretul bancar nu poate fi opus autorității competente în exercitarea atribuțiilor de supraveghere la nivel individual sau, după caz, consolidat ori subconsolidat, alin. (2) al aceluiași articol permite furnizarea informațiilor protejate de secretul bancar, în măsura în care sunt justificate de scopul pentru care sunt create ori furnizate, către titularul de cont sau moștenitorii acestuia, inclusiv reprezentanții legali și/sau statutari, alte autorități sau instituții, dacă prin lege specială aceste entități sunt îndrituite, în scopul îndeplinirii atribuțiilor lor specifice, să solicite și/sau să primească astfel de informații și sunt identificate clar informațiile care pot fi furnizate de către instituțiile de credit în acest scop, soțul titularului de cont, atunci când dovedește că a promovat o cerere de împărțire a bunurilor comune, instanțele de judecată, executorii judecătorești ori notarii publici.
Prima observație care se impune a fi făcută este aceea că, în art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, sunt indicați atât titularul de cont, cât și moștenitorii săi; și într-un caz, și în celălalt, textul impune cerința justificării scopului pentru care sunt cerute informațiile protejate. Ca beneficiar al dreptului de a-i fi protejată confidențialitatea asupra operațiunilor efectuate pe cont, titularul de cont nu este ținut să justifice vreun scop în a solicita informații asupra conturilor pe care le deține; pentru identitate de rațiune, nici moștenitorii nu vor trebui să indice vreun interes, de la data la care, în urma deschiderii succesiunii, dobândesc calitatea de titulari coindivizari ai contului. Cerința justificării scopului va subzista însă, în ceea ce îi privește pe aceștia din urmă, pentru toate informațiile legate de cont, care privesc operațiunile derulate de către autorul lor în timpul vieții, față de care erau și rămân terți.
De aceea, indicarea titularului de cont, în enumerarea regăsită încă din varianta inițială a art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, este căzută în desuetudine și, în concret, lipsită de aplicare, pe fondul dezvoltării fără precedent a relațiilor bancare și al informatizării serviciilor aferente și, prin crearea, mai ales, a aplicațiilor de tip internet banking.
Verificarea hotărârilor judecătorești definitive anexate memoriului de recurs în interesul legii relevă abordarea divergentă a instanțelor în a considera că moștenitorii titularului de cont decedat pot solicita obligarea băncilor la furnizarea informațiilor legate de conturile autorului lor referitoare la operațiuni, rulaje pe conturi și solduri pe perioada anterioară decesului, dar și abordarea unanimă, în sensul recunoașterii dreptului lor de a solicita băncilor furnizarea informațiilor legate de conturile autorului lor, cu începere de la data deschiderii succesiunii.
În aceste condiții, se impune dezlegarea problemei de drept doar în limitele în care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești, pentru a da eficiență scopului recursului în interesul legii, de a pune capăt unei jurisprudențe divergente.
Abordarea unanimă expusă în precedent dă expresie dispozițiilor art. 2.187 alin. (1) din Codul civil, potrivit cărora, în cazul în care titularul de cont decedează, moștenitorii sunt considerați, până la efectuarea partajului, titulari coindivizari ai contului. De la data dobândirii acestei calități, moștenitorii devin titulari ai dreptului la informare, care se naște ex lege și, tot de atunci, ei nu trebuie să mai probeze nicio cerință suplimentară, secretul bancar, care funcționează în beneficiul lor deja, nemaiputând să le fie opus de către instituția bancară pentru a li se nega accesul la informațiile legate de soldul contului la data decesului.
Toate celelalte informații legate de contul autorului lor, cele anterioare, deci, decesului, continuă să fie protejate de secretul bancar și acestea sunt cele la care se referă situațiile avute în vedere de art. 113 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006.
Instanțele care au stabilit că moștenitorii titularului de cont decedat au dreptul să solicite ca instituțiile bancare să fie obligate la furnizarea informațiilor protejate de secretul bancar, în mod neîngrădit, începând nu de la data deschiderii succesiunii, ci de la data deschiderii contului au apreciat că dispozițiile art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 nu disting între informațiile de natura secretului bancar anterioare și ulterioare decesului clientului și au considerat că dreptul la informare are un conținut patrimonial, care, ca atare, se transmite prin succesiune în toată întinderea în care era deținut de defunct.
Chiar dacă este instituit în legătură cu existența unor drepturi patrimoniale, dreptul la informare nu este unul patrimonial, deoarece obiectul lui nu este evaluabil în bani; cum, potrivit dispozițiilor art. 953 din Codul civil, „Moștenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă“, dreptul nepatrimonial la informare nu se transmite prin succesiune. În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că toate hotărârile atașate memoriului de recurs în interesul legii au fost pronunțate, în primă instanță, de judecătorii, a căror competență a fost atrasă pe temeiul art. 94 pct. 1 lit. h) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Judecătoriile judecă, în primă instanță, (...) cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani (...)“.
Prin urmare, de la data la care moștenitorii dobândesc, pe cale succesorală, drepturile patrimoniale ale autorului lor, se naște, prin efectul legii, și dreptul lor propriu, nepatrimonial, la informare. Ca atare, de la data deschiderii succesiunii, instituția bancară nu le poate opune obligația de a proteja secretul bancar (al cărui drept corelativ îi are ca titulari, după cum s-a arătat în cele ce precedă, chiar pe moștenitori, ca noi titulari ai contului), pentru a le refuza informațiile legate de soldul contului la data decesului sau de rulajele ulterioare pe cont.
Secretul bancar poate fi însă opus moștenitorilor pentru toate informațiile legate de cont, anterioare decesului autorului lor.
Din această perspectivă, textele în analiză, indicând situațiile de excepție în care instituția de credit poate să furnizeze informații protejate de secretul bancar moștenitorilor titularului de cont decedat și condițiile în care acest demers urmează a se realiza, disting, practic, între informațiile care privesc soldul, rulajele și operațiunile pe cont anterioare decesului (care rămân sub protecția secretului) și cele ulterioare (care pot fi furnizate moștenitorilor, în mod neîngrădit), iar o atare concluzie împiedică recurgerea la metoda de interpretare reflectată în adagiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.
În continuare, Înalta Curte de Casație și Justiție notează că prevederile art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 impun moștenitorilor ca, pentru a le fi furnizate informații protejate de secretul bancar - adică cele care au aptitudinea de a demonstra soldul, rulajele/operațiunile pe conturi efectuate anterior decesului autorului lor, fostul titular al contului -, să justifice scopul pentru care le pretind.
Spre deosebire de dreptul propriu al moștenitorilor de a obține informații privind soldurile creditoare și debitoare ale conturilor, existente la data decesului, ori eventuale rulaje pe conturi efectuate ulterior acestui moment, calitatea lor de succesori nu este suficientă pentru a le fi comunicate informațiile privind actele efectuate în timpul vieții defunctului, care rămân protejate de secretul bancar.
Fără a-l nega, art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 limitează și condiționează dreptul moștenitorilor de a le fi comunicate datele care reflectă operațiunile pe cont efectuate de titular în timpul vieții, pretinzându-le să justifice scopul pentru care solicită dezvăluirea secretului bancar.
Necesitatea demonstrării scopului la data solicitării comunicării informațiilor protejate de secretul bancar echivalează cu existența unui interes legitim, personal, născut și actual. Această cerință potențează caracterul distinct al celor două condiții, prevăzute expres de dispozițiile art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, pentru furnizarea de către bancă a informațiilor protejate de secretul bancar, respectiv întrunirea calității de moștenitor și justificarea scopului pentru care acestea sunt cerute.
Textul supus analizei, în acord cu art. 1.282 alin. (1) din Codul civil și fără a contraveni art. 1.114 alin. (1) din Codul civil, potrivit căruia „Acceptarea consolidează transmisiunea moștenirii realizată de plin drept la data decesului“, restrânge sfera de aplicare a dreptului la informare, pretinzând moștenitorului ca, și în ipoteza în care s-ar putea susține că subrogarea lui în poziția contractuală a autorului său ar putea semnifica preluarea dreptului în întinderea în care era deținut de defunct - dacă în contract ar fi fost stipulat un atare drept -, să justifice scopul pentru care solicită comunicarea datelor care reflectă operațiunile pe cont efectuate de titular în timpul vieții.
O interpretare contrară ar fi de natură să golească de conținut textul analizat în prezenta decizie și să nesocotească normele legale, constituționale și convenționale care ocrotesc dreptul la viața intimă, familială și privată, cât timp modul în care defunctul a înțeles să gestioneze sumele de bani existente în conturi ține de persoana sa și de viața privată și/sau profesională, care ar putea fi supus unei judecăți de valoare, aptă, eventual, să îi afecteze memoria.
Potrivit dispozițiilor art. 78 și 79 din Codul civil, „Persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum și cu privire la corpul său“ și „Memoria persoanei decedate este protejată în aceleași condiții ca și imaginea și reputația persoanei aflate în viață“.
Pe de altă parte, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, în Hotărârea din 7 iulie 2015, pronunțată în cauza M.N. și alții împotriva San Marino, că „informațiile preluate din documente bancare reprezintă, fără îndoială, date cu caracter personal referitoare la o persoană fizică, indiferent dacă sunt sau nu informații sensibile. În plus, astfel de informații pot viza și relații profesionale și nu există niciun motiv de principiu care să justifice excluderea activităților de natură profesională sau de afaceri din noțiunea de viață privată (a se vedea Amann împotriva Elveției, nr. 27.798/95, paragraful 65). Rezultă că noțiunea de viață privată se aplică în speță“.
Astfel, datele și informațiile protejate de secretul bancar intră sub incidența protecției garantate de prevederile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar o eventuală ingerință este îngăduită doar în măsura în care sunt respectate cerințele cumulative prevăzute de paragraful 2 al aceluiași articol: să fie prevăzută de lege, să aibă un scop justificat, să apară necesară într-o societate democratică și să nu constituie o măsură mai restrictivă decât scopul pentru care a fost instituită.
Dacă primele trei condiții sunt, în mod evident, îndeplinite, deoarece textul art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 prevede excepția furnizării informațiilor protejate de secretul bancar, iar scopul normei este cel de a proteja drepturile și interesele moștenitorilor, cerința proporționalității va fi examinată în considerarea particularităților fiecărei cauze ce va fi dedusă instanțelor judecătorești.
Se cuvine subliniat că dreptul la viața intimă, familială și privată este ocrotit și la nivel constituțional, în art. 26.
Ca atare, deși, de principiu, apărarea memoriei persoanei decedate se opune furnizării neîngrădite, către moștenitori, a informațiilor asupra operațiunilor efectuate de titularul contului, care nu avea obligația de a da socoteală succesibililor nici în timpul vieții, și subliniind, tot de principiu, că în scopul stabilirii întinderii masei succesorale prezintă relevanță soldurile conturilor de la data decesului, se constată că, în anumite cazuri, moștenitorii pot justifica un interes în a obține date protejate de secretul bancar.
Nefiind posibilă, într-o decizie de unificare a jurisprudenței, o enumerare cu caracter exhaustiv a unor asemenea situații, poate avea semnificația scopului justificat, în care dreptul la informare să nu le fie negat, ipoteza în care moștenitorii au un dubiu asupra existenței unor rulaje pe conturi în perioada în care titularul era în imposibilitate de a iniția asemenea demersuri; similar, în măsura în care informațiile referitoare la soldul contului la data decesului ar fi insuficiente pentru determinarea unor sume deținute în cote egale cu soțul supraviețuitor în conturi al căror titular este acesta din urmă ori a unor aspecte referitoare la realizarea unor donații supuse raportului - context în care trebuie observat dacă bunurile donate sunt supuse unui regim de publicitate, a căror situație este accesibilă în mod facil, prin verificarea registrelor specializate sau dacă, nepresupunând ad validitatem forma autentică, scapă evidențierii în Registrul Național Notarial de Evidență a Liberalităților -, scopul moștenitorilor de a obține informații protejate de secretul bancar ar putea fi apreciat, de asemenea, ca justificat. În egală măsură, demersul de reducțiune a liberalităților excesive poate reflecta interesul lor legitim pentru a le fi dezvăluit secretul bancar, mai ales atunci când par incidente prezumțiile consacrate în art. 1.090 și art. 1.091 din Codul civil.
Se cuvine notat că, în măsura în care astfel de inițiative apar în cursul unor proceduri judiciare sau notariale, filtrul analizei asupra oportunității furnizării, de către instituția bancară, a unor informații aflate sub protecția secretului bancar va fi făcut de către judecător sau de către notar.
Distinct de aceste repere orientative, revine instanțelor naționale rolul de a decela, în funcție de circumstanțele proprii fiecărei situații întâlnite și de la caz la caz, măsura în care moștenitorii care solicită furnizarea de informații protejate de secretul bancar (care, prin ipoteză, privesc operațiuni anterioare decesului autorului lor) justifică scopul demersului pe care îl întreprind; se cuvine reiterat că simpla calitate de moștenitori nu este suficientă pentru a se considera îndeplinite ambele condiții impuse de art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 517 alin. (1) din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și în consecință:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 113 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:
Moștenitorii titularului de cont decedat au dreptul să obțină furnizarea, de către instituțiile bancare, a informațiilor protejate de secretul bancar, pentru perioada anterioară decesului, numai în măsura în care justifică scopul pentru care le pretind.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 mai 2024.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Corina-Alina Corbu
Magistrat-asistent-șef,
Cristian Balacciu
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
