Hotărâre nr. 535 din 1 iulie 1999
privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 324 din 7 iulie 1999
Textul actului · 15 articole
Cuprins
În temeiul art. 3 din Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor,
Guvernul României hotărăşte:
Articolul 1
Se considera acreditate, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 88/1993, specializările din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, cuprinse la lit. a) din anexele nr. 1 şi 2. Specializările acreditate se supun numai procesului de evaluare periodică.
Articolul 2
Se acorda autorizare de funcţionare provizorie, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 88/1993, pentru specializările din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, cuprinse la lit. b) din anexele nr. 1 şi 2.
Articolul 3
Se retrage autorizarea de funcţionare provizorie, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 88/1993, pentru specializările din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, cuprinse la lit. c) din anexele nr. 1 şi 2.
Articolul 4
Autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forme de învăţământ de zi.
Specializările autorizate sau acreditate, care funcţionează la forma de învăţământ de zi, pot funcţiona şi la forma de învăţământ seral şi fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcţionare provizorie sau acreditare de către Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare.
Articolul 5
Învăţământul deschis la distanta, similar cu învăţământul fără frecventa, se poate organiza numai în cadrul instituţiilor de învăţământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege.
Articolul 6
(1)În instituţiile de învăţământ superior acreditate, în cadrul reformei curriculare şi al aplicării sistemului de credite transferabile, se pot organiza, cu aprobarea senatului universitar, grupări de doua specializări autorizate şi/sau acreditate, care fac parte din acelaşi curriculum universitar, fără întocmirea unui nou dosar de autorizare pentru specializarea dubla rezultată.
(2)În cazul în care una dintre specializările care compun specializarea dubla este autorizata sa funcţioneze provizoriu, specializarea rezultată va fi autorizata sa funcţioneze provizoriu.
(3)Planurile de învăţământ ale specializărilor obţinute prin astfel de grupări trebuie să pună în evidenta care este specializarea principala şi care este specializarea secundară.
Articolul 7
În cadrul aceleiaşi universităţi, pentru specializările care sunt deja autorizate sau acreditate în structura formei de învăţământ de lungă durata, se pot scolariza studenţi în forma de învăţământ de scurta durata (colegii universitare), fără a fi necesară procedura de autorizare de către Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare.
Articolul 8
(1)Denumirile specializărilor autorizate sa funcţioneze provizoriu, precum şi cele ale instituţiilor de învăţământ superior care cuprind numai astfel de specializări se pot modifica în perioada de funcţionare provizorie, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 88/1993.
(2)Instituţiile de învăţământ superior care cuprind specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu trebuie să respecte standardele care au stat la baza acordării autorizării de funcţionare provizorie pentru aceste specializări pe toată durata de activitate.
Articolul 9
(1)Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare va stabili şi va comunică Ministerului Educaţiei Naţionale instituţiile de învăţământ superior de stat şi particular acreditate care pot organiza examenul de licenţă, respectiv de absolvire, pentru absolvenţii primelor trei promotii ale specializărilor autorizate sa funcţioneze provizoriu.
(2)Lista cuprinzând instituţiile de învăţământ superior de stat şi particular la care se organizează examenul de licenţă, respectiv de absolvire, va fi aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 10
Reţeaua învăţământului de stat şi particular de studii aprofundate - master şi studii aprofundate, precum şi cifra de şcolarizare pentru învăţământul de stat se aproba de către Ministerul Educaţiei Naţionale.
Articolul 11
(1)La specializările care nu au autorizare de funcţionare provizorie nu se organizează concurs de admitere în anul I de studii.
(2)La specializările care au depăşit perioada legală a autorizării de funcţionare provizorie şi/sau nu îndeplinesc standardele prevăzute de lege să fie acreditate nu se organizează concurs de admitere în anul I de studii, acestea intrand în lichidare.
Articolul 12
(1)Studenţii de la specializările acreditate sau autorizate sa funcţioneze provizoriu din cadrul instituţiilor de învăţământ particular pot să îşi continue studiile la specializări identice sau similare din instituţii de învăţământ superior de stat în următoarele condiţii cumulative:
a)instituţia de învăţământ superior de stat sa scolarizeze în specializarea respectiva, acreditata sau autorizata sa funcţioneze provizoriu;
b)studenţii sa participe la concursul de admitere în instituţia primitoare, în sesiunile oficiale, la specializarea respectiva, şi să fie declaraţi admişi, în afară cifrei de şcolarizare repartizate iniţial prin ordin al ministrului educaţiei naţionale;
c)anul de studiu în care studenţii admişi prin concurs vor fi înmatriculaţi este stabilit de către instituţia de învăţământ superior primitoare, pe baza documentelor de scolaritate prezentate de student, cu susţinerea examenelor de diferenţa, pentru care se pot percepe taxe în cuantumul stabilit de senatele universitare. Prin înmatricularea acestei categorii de studenţi nu se modifica formatiile de studiu.
(2)Instituţiile de învăţământ superior de stat şi particular în cauza au obligaţia sa îndeplinească formalităţile de înscriere la concursul de admitere şi de transfer şi sa elibereze actele solicitate de student, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Articolul 13
(1)Continuarea activităţii de învăţământ superior în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea nr. 88/1993, de Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de prezenta hotărâre atrage răspunderea celor vinovaţi.
(2)Sesizarea organelor abilitate se face de către Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare sau de către Ministerul Educaţiei Naţionale.
Articolul 14
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 15
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 294/1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 25 iunie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
Ministrul educaţiei naţionale,
Andrei Marga
Ministrul muncii
şi protecţiei sociale,
Alexandru Athanasiu
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remes
Preşedintele
Consiliului Naţional de Evaluare
Academica şi Acreditare,
Ioan Mihailescu
Anexa 1
INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR DE STAT
Anexa 1A
UNIVERSITĂŢI, ACADEMII, INSTITUTE
1.UNIVERSITATEA "POLITEHNICA" DIN BUCUREŞTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| AERONAVE | - | Construcţii aerospaţiale | zi, 5 ani | |
| - | Sisteme de propulsie (turbomotoare, rachete) | zi, 5 ani | ||
| - | Echipamente şi instalaţii de bord | zi, 5 ani | ||
| CHIMIE | - | Tehnologia substanţelor anorganice | zi, 5 ani | |
| - | Tehnologia substanţelor organice | zi, 5 ani | ||
| - | Petrochimie şi carbochimie | zi, 5 ani | ||
| - | Inginerie chimică | zi, 5 ani | ||
| - | Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnologia compuşilor macromoleculari | zi, 5 ani | ||
| - | Inginerie biochimică | zi, 5 ani | ||
| - | Inginerie chimică (în limbile engleză şi franceză) | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnologie chimică | zi, 3 ani | ||
| ELECTRIC | - | Construcţii electrotehnice | zi, 5 ani | |
| - | Acţionări electrice | zi, 5 ani | ||
| - | Electrotehnică generală | zi, 5 ani | ||
| - | Inginerie electrică şi calculatoare (în limbile engleză, franceză şi germană) | zi, 5 ani | ||
| - | Maşini şi aparate electrice | zi, 3 ani | ||
| ELECTRONIC | - | Electronică aplicată | zi, 5 ani | |
| - | Comunicaţii | zi, 5 ani | ||
| - | Microelectronică | zi, 5 ani | ||
| - | Telecomenzi şi electronică în transporturi | zi, 5 ani | ||
| - | Electronică | zi, 3 ani | ||
| - | Comunicaţii şi exploatare poştală | zi, 3 ani | ||
| ELECTROMECANIC | - | Exploatare maşini şi utilaje | zi, 3 ani | |
| - | Trafic urban | zi, 3 ani | ||
| ENERGETIC | - | Centrale termoelectrice | zi, 5 ani | |
| - | Centrale nuclearoelectrice | zi, 5 ani | ||
| - | Electroenergetică | zi, 5 ani | ||
| - | Centrale hidroelectrice | zi, 5 ani | ||
| - | Energetică industrială | zi, 5 ani | ||
| - | Termoenergetică | zi, 3 ani | ||
| - | Hidroenergetică | zi, 3 ani | ||
| - | Transportul şi distribuţia energiei electrice | zi, 3 ani | ||
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie economică în energetică şi electrotehnică | zi, 5 ani | |
| - | Ingineria şi managementul sistemelor de producţie | zi, 5 ani | ||
| - | Inginerie economică în industria chimică şi de materiale | zi, 5 ani | ||
| - | Ingineria şi managementul sistemelor de producţie (în limba germană) | zi, 5 ani | ||
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologia construcţiilor de maşini | zi, 5 ani | |
| - | Maşini-unelte | zi, 5 ani | ||
| - | Utilajul şi tehnologia sudării | zi, 5 ani | ||
| INGINERIA TRANSPORTURILOR | - | Tehnica transporturilor | zi, 5 ani | |
| MECANIC | - | Maşini şi echipamente termice | zi, 5 ani | |
| - | Maşini hidraulice şi pneumatice | zi, 5 ani | ||
| - | Echipamente de proces | zi, 5 ani | ||
| - | Mecanică fină | zi, 5 ani | ||
| - | Mecanică agricolă (maşini şi instalaţii agricole) | zi, 5 ani | ||
| - | Construcţii de maşini agricole | zi, 5 ani | ||
| - | Autovehicule rutiere | zi, 5 ani | ||
| - | Material rulant de cale ferată | zi, 5 ani | ||
| - | Mecanică şi inginerie mecanică (în limbile engleză, franceză şi germană) | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnologia prelucrării metalelor | zi, 3 ani | ||
| - | Tehnologii de mecanică fină | zi, 3 ani | ||
| - | Automobile | zi, 3 ani | ||
| - | Materiale şi defectoscopie | zi, 3 ani | ||
| MECATRONICĂ | - | Roboţi industriali | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢA MATERIALELOR | - | Ingineria proceselor siderurgice | zi, 5 ani | |
| - | Metalurgie neferoasă | zi, 5 ani | ||
| - | Turnarea metalelor | zi, 5 ani | ||
| - | Prelucrări plastice şi tratamente termice | zi, 5 ani | ||
| - | Ştiinţa materialelor | zi, 5 ani | ||
| ŞTIINŢE APLICATE | - | Inginerie fizică | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Calculatoare | zi, 5 ani | |
| - | Automatică şi informatică industrială | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnică de calcul | zi, 3 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| CHIMIE | - | Chimie alimentară | zi, 5 ani | |
| - | Tehnici de laborator şi monitorizare asistate de calculator | zi, 3 ani | ||
| ELECTRIC | - | Controlul calităţii şi metrologie | zi, 3 ani | |
| - | Metrologie şi sisteme de măsurare | zi, 5 ani | ||
| ENERGETIC | - | Informatizarea şi conducerea proceselor energetice | zi, 5 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie economică în electronică şi electrotehnică (în limbile engleză şi germană) | zi, 5 ani | |
| - | Inginerie economică în domeniul mecanic | zi, 5 ani | ||
| - | Inginerie economică în domeniul mecanic (în limba germană) | zi, 5 ani | ||
| - | Inginerie economică în electronică şi telecomunicaţii | zi, 5 ani | ||
| INGINERIE MANAGERIALĂ şi TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologii ŞI echipamente neconvenţionale | zi, 5 ani | |
| - | Ingineria şi managementul calităţii | zi, 5 ani | ||
| INGINERIA MEDIULUI | - | Ingineria mediului în energetică | zi, 5 ani | |
| - | Ingineria protecţiei mediului în industria chimică şi petrochimică | zi, 5 ani | ||
| MECANIC | - | Maşini şi instalaţii pentru prelucrarea produselor agricole | zi, 5 ani | |
| - | Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice | zi, 5 ani | ||
| - | Optometrie | zi, 3 ani | ||
| - | Microtehnică şi optică | zi, 3 ani | ||
| - | Mecanizarea şi managementului fermelor agricole (Buzău) | zi, 3 ani | ||
| MECATRONICĂ | - | Mecatronică | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢA MATERIALELOR | - | Ştiinţa materialelor (în limbile engleză şi franceză) | zi, 5 ani | |
| - | Tehnologii ecologice în metalurgia extractivă | zi, 3 ani | ||
| - | Tehnologii ecologice în metalurgia prelucrătoare | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢE APLICATE | - | Inginerie matematică | zi, 5 ani | |
| - | Mecanică aplicată | zi, 5 ani | ||
| TEHNOLOGIA TRANSPORTURILOR | - | Tehnologia transporturilor | zi, 3 ani | |
2.UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCŢII DIN BUCUREŞTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| CONSTRUCŢII | - | Construcţii civile, industriale şi agricole | zi, 5 ani | |
| - | Căi ferate, drumuri şi poduri | zi, 5 ani | ||
| - | Construcţii hidrotehnice | zi, 5 ani | ||
| - | Inginerie sanitară şi protecţia mediului | zi, 5 ani | ||
| - | Inginerie civilă (în limbile engleză şi franceză) | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnologia construcţiilor | zi, 3 ani | ||
| - | Lucrări edilitare | zi, 3 ani | ||
| - | Construcţii şi exploatarea lucrărilor hidrotehnice | zi, 3 ani | ||
| - | Drumuri şi poduri | zi, 3 ani | ||
| - | Căi ferate şi lucrări de artă | zi, 3 ani | ||
| - | Organizarea şi economia construcţiilor | zi, 3 ani | ||
| GEODEZIE | - | Geodezie | zi, 5 ani | |
| - | Cadastru | zi, 5 ani | ||
| - | Topografie | zi, 3 ani | ||
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Ingineria şi managementul lucrărilor de construcţii | zi, 5 ani | |
| INSTALAŢII | - | Instalaţii pentru construcţii | zi, 5 ani | |
| - | Instalaţii pentru construcţii (în limba franceză) | zi, 5 ani | ||
| - | Instalaţii şi echipamente pentru protecţia atmosferei | zi, 5 ani | ||
| - | Instalaţii | zi, 3 ani | ||
| MECANIC | - | Utilaj tehnologic pentru construcţii | zi, 5 ani | |
| - | Mecanizarea construcţiilor | zi, 3 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| CONSTRUCŢII | - | Inginerie urbană, construcţia şi gestiunea localităţilor | zi, 5 ani | |
| MECANIC | - | Inginerie tehnologică şi mecanizare în construcţii | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢE APLICATE | - | Inginerie matematică | zi, 5 ani | |
3.INSTITUTUL DE ARHITECTURA "ION MINCU" DIN BUCUREŞTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARHITECTURĂ | - | Arhitectură | zi, 6 ani | |
| - | Arhitectura clădirilor | zi, 3 ani | ||
| URBANISM | - | Urbanism | zi, 3 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARHITECTURĂ | - | Arhitectură de interior şi mobilier | zi, 3 ani | |
| - | Arhitectură şi urbanism CAD-CAM | zi, 3 ani | ||
| URBANISM | - | Urbanism | zi, 5 ani | |
4.UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINA VETERINARA DIN BUCUREŞTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| AGRICOL | - | Agricultură | zi, 5 ani | |
| - | Pedologie-Agrochimie | zi, 5 ani | ||
| - | Horticultură | zi, 5 ani | ||
| - | Protecţia plantelor | zi, 3 ani | ||
| - | Legumicultură-Floricultură | zi, 3 ani | ||
| CONSTRUCŢII | - | Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală | zi, 5 ani | |
| - | Amenajarea teritoriului agricol | zi, 3 ani | ||
| - | Organizarea şi economia construcţiilor | zi, 3 ani | ||
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Managementul dezvoltării rurale şi inginerie economică în agricultură | zi, 5 ani | |
| INGINERIA MEDIULUI | - | Ingineria mediului agricol | zi, 5 ani | |
| MEDICINĂ VETERINARĂ | - | Medicină veterinară | zi, 6 ani | |
| - | Igienă şi laborator veterinar | zi, 3 ani | ||
| ZOOTEHNIE | - | Zootehnie | zi, 5 ani | |
| - | Creşterea animalelor mici | zi, 3 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| AGRICOL | - | Arhitectură peisajeră | zi, 5 ani | |
| - | Tehnologia vinului ai produselor derivate | zi, 3 ani | ||
| - | Management şi afaceri în agricultură (Călăraşi) | zi, 3 ani | ||
| - | Managementul prelucrării şi valorificării produselor agroalimentare (Călăraşi) | zi, 3 ani | ||
| BIOTEHNOLOGIE | - | Biotehnologii agricole | zi, 5 ani | |
| - | Biotehnologii industriale | zi, 5 ani | ||
| - | Biotehnologii medical-veterinare | zi, 5 ani | ||
| - | Biotehnologii în zootehnie | zi, 5 ani | ||
| GEODEZIE | - | Cadastru agricol | zi, 3 ani | |
| MEDICINĂ VETERINARĂ | - | Clinică şi farmacie veterinară | zi, 3 ani | |
| ZOOTEHNIE | - | Tehnologia laptelui şi produselor lactate | zi, 3 ani | |
| - | Tehnologia cărnii şi produselor din carne | zi, 3 ani | ||
5.UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 3 | ||
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Birotică | zi, 3 ani | |
| BIBLIOTECONOMIE | - | Biblioteconomie-Arhivistică | zi, 3 ani | |
| BIOLOGIE | - | Biologie | zi, 4 ani | |
| - | Biochimie | zi, 4 ani | ||
| CHIMIE | - | Chimie | zi, 4 ani | |
| - | Chimie-Fizică | zi, 4 ani | ||
| - | Biochimie tehnologică | zi, 4 ani | ||
| - | Chimie (în limba franceză) | zi, 4 ani | ||
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura română - O limbă şi literatură străină (Limba străină B) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Bibliologie şi ştiinţa informării | zi, 4 ani | ||
| - | O limbă şi literatură străină (Limba străină A) - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină (Limba străină B) | zi, 4 ani | ||
| - | Filologie clasică (Limba latină - Limba greacă veche) | zi, 4 ani | ||
| FILOSOFIE | - | Filosofie | zi, 4 ani | |
| FIZICĂ | - | Fizică | zi, 4 ani | |
| - | Fizică (în limbile franceză şi engleză) | zi, 4 ani | ||
| - | Fizică tehnologică | zi, 5 ani | ||
| GEOLOGIE | - | Geologie | zi, 4 ani | |
| - | Geologie tehnică | zi, 5 ani | ||
| - | Geofizică | zi, 5 ani | ||
| GEOGRAFIE | - | Geografie | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Geografie - O limbă şi literatură străină (engleză, franceză, germană, rusă - la alegere) | zi, 4 ani | ||
| - | Cartografie | zi, 3 ani | ||
| INFORMATICĂ | - | Tehnologie informatică | zi, 3 ani | |
| - | Informatică | zi, 4 ani | ||
| ISTORIE | - | Istorie | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| JURNALISTICĂ | - | Jurnalistică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Matematică (în limba franceză) | zi, 4 ani | ||
| - | Matematică-Mecanică | zi, 4 ani | ||
| - | Matematici pure | zi, 4 ani | ||
| - | Matematică aplicată (în limba engleză) | zi, 4 ani | ||
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Asistenţă socială | zi, 4 ani | |
| - | Pedagogie | zi, 4 ani | ||
| - | Psihologie | zi, 4 ani | ||
| - | Sociologie | zi, 4 ani | ||
| - | Psihopedagogie specială | zi, 4 ani | ||
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă pastorală | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Teologie ortodoxă - Litere (Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină: engleză, franceză, germană, rusă - la alegere) | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie baptistă - Litere (Limba şi literatura română) | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie baptistă - Litere (O limbă şi literatură străină: engleză, franceză, germană, rusă - la alegere) | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie baptistă - Asistenţă socială | zi, 4 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| BIOLOGIE | - | Ecologie şi protecţia mediului | zi, 4 ani | |
| CHIMIE | - | Radiochimie | zi, 4 ani | |
| FILOLOGIE | - | Comunicare şi relaţii publice | zi, 4 ani | |
| - | Traducători | zi, 4 ani | ||
| - | O limbă şi literatură străină (Limba străină A) - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină (Limba străină B, inclusiv Limba română) | zi, 4 ani | ||
| - | Studii culturale europene | zi, 4 ani | ||
| FIZICĂ | - | Fizică medicală | zi, 4 ani | |
| GEOGRAFIE | - | Geografia turismului | zi, 4 ani | |
| - | Geografia activităţilor turistice (Călimăneşti) | zi, 3 ani | ||
| - | Hidrologie, meteorologie şi supravegherea calităţii mediului | zi, 3 ani | ||
| JURNALISTICĂ | - | Comunicare publică | zi, 4 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Informatică | zi, 4 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Institutori - O limbă străină (Focşani) | zi, 3 ani | |
| ŞTIINŢA MEDIULUI | - | Ştiinţa mediului | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE POLITICE | - | Ştiinţe politice | zi, 4 ani | |
| - | Ştiinţe politice (în limbile engleză şi franceză) | zi, 4 ani | ||
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă - Filologie clasică (Limba latină - Limba greacă veche) | zi, 4 ani | |
| - | Teologie ortodoxă - Patrimoniu cultural | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie ortodoxă - Asistenţă socială | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie ortodoxă - Pictură bisericească | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie romano-catolică - Asistenţă socială | zi, 4 ani | ||
6.UNIVERSITATEA DE MEDICINA ŞI FARMACIE "CAROL DAVILA" DIN BUCUREŞTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| FARMACIE | - | Farmacie | zi, 5 ani | |
| - | Farmacie (militară) | zi, 5 ani | ||
| MEDICINĂ | - | Medicină generală | zi, 6 ani | |
| - | Medicină generală (militară) | zi, 6 ani | ||
| - | Stomatologie | zi, 6 ani | ||
| - | Stomatologie (militară) | zi, 6 ani | ||
| STOMATOLOGIE | - | Tehnică dentară | zi, 3 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| MEDICINĂ | - | Fiziokinetoterapie | zi, 5 ani | |
| - | Audiologie şi protezare auditivă | zi, 3 ani | ||
| STOMATOLOGIE | - | Profilaxie stomatologică | zi, 3 ani | |
7.ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Managementul firmei | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Economie-Pedagogie | zi, 4 ani | ||
| - | Economia şi gestiunea producţiei agroalimentare | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Finanţe şi asigurări | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Gestiunea şi analiza financiară a întreprinderilor | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Informatică economică | zi, 4,5 ani; fără frecvenţă, 5,5 ani | ||
| - | Cibernetică şi previziune economică | zi, 4,5 ani; fără frecvenţă, 5,5 ani | ||
| - | Statistică social-economică | zi, 4,5 ani; fără frecvenţă, 5,5 ani | ||
| - | Marketing | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Merceologie | zi, 4 ani | ||
| - | Turism şi servicii | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Comerţ | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Tranzacţii internaţionale | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Economie şi sociologie rurală | zi, 4 ani | ||
| - | Gestiunea afacerilor (în limbile engleză, franceză şi germană) | zi, 4 ani | ||
| - | Economia întreprinderii (în limbile engleză, franceză şi germană) | zi, 4 ani | ||
| - | Organizarea producţiei şi a muncii | zi, 3 ani | ||
| - | Contabilitate şi gestiune financiară | zi, 3 ani | ||
| - | Prelucrarea electronică a informaţiei economice | zi, 3 ani | ||
| - | Conducerea unităţilor comerciale şi de turism | zi, 3 ani | ||
| - | Managementul producţiei agricole şi alimentare | zi, 3 ani | ||
| - | Comerţ exterior | zi, 3 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Economie matematică | zi, 4,5 ani | |
| - | Conducerea unităţilor comerciale şi de turism (Buzău) | zi, 3 ani | ||
| - | Managementul producţiei agricole şi alimentare (Buzău) | zi, 3 ani | ||
| - | Gestiune bancară | zi, 3 ani | ||
| - | Politici economice | zi, 4 ani | ||
| - | Economia mediului | zi, 4 ani | ||
| - | Economia şi dreptul afacerilor | zi, 4 ani | ||
| - | Bănci şi burse de valori | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Management social | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Economie mondială | zi, 4 ani | ||
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
8.UNIVERSITATEA DE MUZICA DIN BUCUREŞTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 3 | ||
| MUZICĂ | - | Interpretare instrumentală | zi, 5 ani | |
| - | Canto | zi, 5 ani | ||
| - | Regie de teatru muzical | zi, 5 ani | ||
| - | Compoziţie | zi, 5 ani | ||
| - | Muzicologie | zi, 5 ani | ||
| - | Dirijat de orchestră | zi, 5 ani | ||
| - | Dirijat de cor academic | zi, 5 ani | ||
| - | Jazz şi muzică uşoară | zi, 5 ani | ||
| - | Pedagogie muzicală | zi, 5 ani | ||
| - | Muzică religioasă | zi, 5 ani | ||
9.UNIVERSITATEA DE ARTE DIN BUCUREŞTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE | - | Pictură | zi, 5 ani | |
| - | Sculptură | zi, 5 ani | ||
| - | Grafică | zi, 5 ani | ||
| - | Arte textile (tapiserie-contexturi, modă-imprimeuri) | zi, 5 ani | ||
| - | Ceramică-Sticlă-Metal | zi, 5 ani | ||
| - | Scenografie | zi, 5 ani | ||
| - | Design | zi, 5 ani | ||
| - | Artă murală | zi, 5 ani | ||
| - | Conservarea şi restaurarea operei de artă | zi, 5 ani | ||
| - | Pedagogia artei | zi, 5 ani | ||
| - | Istoria şi teoria artei | zi, 4 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE | - | Foto-video-procesare computerizată a imaginii | zi, 5 ani | |
10.UNIVERSITATEA DE ARTA TEATRALA ŞI CINEMATOGRAFICA "ION LUCA CARAGIALE"
DIN BUCUREŞTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARTĂ CINEMATOGRAFICĂ şi televiziune | - | Regie de film ŞI TELEVIZIUNE | zi, 4 ani | |
| - | Imagine de film şi televiziune | zi, 4 ani | ||
| - | Comunicare audiovizuală | zi, 4 ani | ||
| ARTĂ TEATRALĂ | - | Actorie | zi, 4 ani | |
| - | Teatrologie | zi, 4 ani | ||
| - | Regie teatru | zi, 5 ani | ||
| - | Coregrafie, creaţie şi pedagogie | zi, 4 ani | ||
| - | Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete | zi, 4 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARTĂ CINEMATOGRAFICĂ ŞI TELEVIZIUNE | - | Multimedia-sunet, montaj | zi, 4 ani | |
| ARTĂ TEATRALĂ | - | Scenografie | zi, 4 ani | |
11.ACADEMIA NAŢIONALA DE EDUCAŢIE FIZICA ŞI SPORT DIN BUCUREŞTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi sport | zi, 4 ani | |
| - | Kinetoterapie | zi, 4 ani | ||
| - | Educaţie fizică militară şi sport | zi, 4 ani; fără frecvenţă 5 ani | ||
| - | Măiestrie sportivă (antrenori) | zi, 3 ani | ||
12.ŞCOALA NAŢIONALA DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE DIN BUCUREŞTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Ştiinţe administrative (studii academice postuniversitare) | zi, 2 ani | |
| ŞTIINŢE POLITICE | - | Relaţii internaţionale şi integrare europeană (studii academice postuniversitare) | zi, 2 ani | |
| - | Ştiinţe politice (studii academice postuniversitare) | zi, 2 ani | ||
| - | Comunicare şi relaţii publice (studii academice postuniversitare) | zi, 2 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Administraţie publică locală | zi, 3 ani | |
| ECONOMIC | - | Management (studii academice postuniversitare) | zi, 2 ani | |
| JURNALISTICĂ | - | Comunicare socială | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE POLITICE | - | Ştiinţe politice | zi, 4 ani | |
13.UNIVERSITATEA "1 DECEMBRIE 1918" DIN ALBA IULIA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ISTORIE | - | Istorie-Arheologie | zi, 4 ani | |
| ECONOMIC | - | Conducerea unităţilor comerciale şi de turism | zi, 3 ani | |
| - | Contabilitate şi gestiune financiară | zi, 3 ani | ||
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura română - Limba şi literatura franceză | zi, 4 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Birotică | zi, 3 ani | |
| ECONOMIC | - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani | |
| - | Turism şi servicii | zi, 4 ani | ||
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză | zi, 4 ani | |
| GEODEZIE | - | Topografie, cadastru şi organizarea teritoriului | zi, 3 ani | |
| INFORMATICĂ | - | Tehnologie informatică | zi, 3 ani | |
| MUZEOLOGIE | - | Conservarea şi restaurarea patrimoniului | zi, 4 ani | |
| - | Tehnici de cercetare şi conservare a patrimoniului arheologic şi muzeal | zi, 3 ani | ||
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Asistenţă socială | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă - Litere (Limba şi literatura engleză) | zi, 4 ani | |
| - | Teologie ortodoxă pastorală | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie ortodoxă - Asistenţă socială | zi, 4 ani | ||
14.UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| CHIMIE | - | Finisare chimică textilă | zi, 5 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologia construcţiilor de maşini | zi, 5 ani | |
| - | Utilajul şi tehnologia sudării | zi, 5 ani | ||
| TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE | - | Tehnologia şi controlul calităţii produselor alimentare | zi, 5 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă pastorală | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| TEXTILE-PIELĂRIE | - | Filatură şi ţesătorie | zi, 5 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Finanţe şi asigurări | zi, 4 ani | |
| - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| MECANIC | - | Material rulant de cale ferată | zi, 6 ani | |
| PETROL | - | Foraj-extracţie | zi, 3 ani | |
| ŞTIINŢA SISTEMELOR şi A CALCULATOARELOR | - | Automatică ŞI informatică industrială | zi, 5 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă - Litere | zi, 4 ani | |
| - | Teologie ortodoxă - Asistenţă socială | zi, 4 ani | ||
| TEXTILE-PIELĂRIE | - | Tricotaje, confecţii textile | zi, 5 ani | |
| TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE | - | Tehnologie şi control în alimentaţia publică şi turism | zi, 5 ani | |
15.UNIVERSITATEA DIN BACAU
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| BIOLOGIE | - | Biologie | zi, 4 ani | |
| ECONOMIC | - | Marketing | zi, 4 ani | |
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi sport | zi, 4 ani | |
| - | Kinetoterapie | zi, 4 ani | ||
| ENERGETICĂ | - | Energetică industrială | zi, 5 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura română - O limbă şi literatură străină (engleză, franceză) | zi, 4 ani | |
| - | Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura română sau Limba şi literatura franceză | zi, 4 ani | ||
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologia construcţiilor de maşini | zi, 5 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Fizică | zi, 4 ani | |
| MECANIC | - | Utilaj tehnologic pentru industria alimentară | zi, 5 ani | |
| - | Utilaj tehnologic pentru industria celulozei şi hârtiei | zi, 5 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura română sau Limba şi literatura engleză | zi, 4 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie economică în domeniul mecanic | zi, 5 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ şi TEHNOLOGICĂ | - | Ingineria ŞI managementul calităţii | zi, 5 ani | |
| TEHNOLOGIA PRODUSELOR alimentare | - | Tehnologia şi controlul calităţii produselor ALIMENTARE | zi, 5 ani | |
16.UNIVERSITATEA DE NORD DIN BAIA MARE
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| BIOLOGIE | - | Biologie-Chimie | zi, 4 ani | |
| ECONOMIC | - | Organizarea producţiei şi a muncii | zi, 3 ani | |
| ELECTROMECANIC | - | Electromecanică | zi, 5 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura română - O limbă şi literatură străină (engleză, franceză) sau Etnologie | zi, 4 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologia construcţiilor de maşini | zi, 5 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Fizică | zi, 4 ani | |
| MECANIC | - | Utilaj tehnologic minier | zi, 5 ani | |
| MINE | - | Exploatări miniere subterane | zi, 5 ani | |
| - | Prepararea substanţelor minerale utile | zi, 5 ani | ||
| ŞTIINŢA MATERIALELOR | - | Metalurgie neferoasă | zi, 5 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă - Litere (Limba şi literatura română) | zi, 4 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Managementul firmei | zi, 4 ani | |
| ENERGETIC | - | Electroenergetică | zi, 5 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limbi moderne aplicate (câte două limbi străine dintre: engleză, franceză, germană) | zi, 4 ani | |
| INFORMATICĂ | - | Informatică aplicată | zi, 3 ani | |
| INGINERIA MEDIULUI | - | Ingineria mediului în minerit şi metalurgie | zi, 5 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Informatică | zi, 4 ani | |
| PROTECŢIA MEDIULUI | - | Controlul calităţii mediului | zi, 3 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Institutori - O limbă străină (engleză, franceză) | zi, 3 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie greco-catolică - Litere (Limba şi literatura română) | zi, 4 ani | |
| - | Teologie ortodoxă - Asistenţă socială | zi, 4 ani | ||
17.UNIVERSITATEA "TRANSILVANIA" DIN BRAŞOV
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| CONSTRUCŢII | - | Construcţii civile, industriale şi agricole | zi, 5 ani | |
| ECONOMIC | - | Marketing | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 an | |
| - | Turism şi servicii | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 an | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi sport | zi, 4 ani | |
| ELECTRIC | - | Electrotehnică generală | zi, 5 ani | |
| ELECTRONIC | - | Electronică aplicată | zi, 5 ani | |
| ELECTROMECANIC | - | Electromecanică | zi, 5 ani | |
| - | Exploatare maşini şi utilaje | zi, 3 ani | ||
| FORESTIER | - | Silvicultură | zi, 5 ani | |
| - | Exploatări forestiere | zi, 5 ani | ||
| - | Prelucrarea lemnului | zi, 5 ani | ||
| - | Mobilă şi produse finite din lemn | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnica culturilor silvice | zi, 3 ani | ||
| - | Tehnologia exploatărilor forestiere | zi, 3 ani | ||
| - | Tehnologia prelucrării lemnului | zi, 3 ani | ||
| FIZICĂ | - | Fizică-Chimie | zi, 4 ani | |
| INFORMATICĂ | - | Tehnologie informatică | zi, 3 ani | |
| - | Informatică | zi, 4 ani | ||
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologia construcţiilor de maşini | zi, 5 ani | |
| - | Maşini-unelte | zi, 5 ani | ||
| - | Utilajul şi tehnologia sudării | zi, 5 ani | ||
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Fizică | zi, 4 ani | |
| - | Matematică | zi, 4 ani | ||
| MECANIC | - | Autovehicule rutiere | zi, 5 ani | |
| - | Mecanică fină | zi, 5 ani | ||
| - | Mecanică agricolă (maşini şi instalaţii agricole) | zi, 5 ani | ||
| - | Utilaj tehnologic pentru prelucrări la cald | zi, 5 ani | ||
| - | Automobile | zi, 3 ani | ||
| - | Tehnologii de mecanică fină | zi, 3 ani | ||
| - | Tehnologia prelucrării metalelor | zi, 3 ani | ||
| - | Materiale şi defectoscopie | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢA MATERIALELOR | - | Turnarea metalelor | zi, 5 ani | |
| - | Prelucrări plastice şi tratamente termice | zi, 5 ani | ||
| MUZICĂ | - | Pedagogie muzicală | zi, 5 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| 1 | 2 | 3 | ||
| AERONAVE | - | Construcţii aerospaţiale | zi, 5 ani | |
| ECONOMIC | - | Conducerea unităţilor comerciale şi de turism | zi, 3 ani | |
| - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani | ||
| - | Finanţe şi asigurări | zi, 4 ani | ||
| - | Gestiune financiară şi bancară | zi, 3 ani | ||
| - | Organizarea şi gestiunea producţiei | zi, 3 ani | ||
| - | Managementul firmei | zi, 4 ani | ||
| - | Tranzacţii internaţionale | zi, 4 ani | ||
| ELECTRIC | - | Controlul calităţii şi metrologie | zi, 3 ani | |
| ELECTRONIC | - | Electronică | zi, 3 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura engleză, - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină (franceză, germană) | zi, 4 ani | |
| - | Limba şi literatura română - O limbă şi literatură străină (engleză, franceză, germană, maghiară) | zi, 4 ani | ||
| - | Limbi moderne aplicate (franceză, engleză) | zi, 4 ani | ||
| - | Bibliologie şi muzeologie | zi, 3 ani | ||
| FORESTIER | - | Cinegetică | zi, 3 ani | |
| GEODEZIE | - | Cadastru | zi, 3 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Ingineria şi managementul sistemelor de producţie | zi, 5 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ şi TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologii ŞI echipamente neconvenţionale | zi, 5 ani | |
| - | Productică | zi, 5 ani | ||
| - | Design de produs | zi, 5 ani | ||
| INSTALAŢII | - | Instalaţii pentru construcţii | zi, 5 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Informatică | zi, 4 ani | |
| MECANIC | - | Design în construcţia de maşini | zi, 3 ani | |
| - | Optometrie | zi, 3 ani | ||
| - | Utilaj tehnologic pentru industria alimentară | zi, 5 ani | ||
| MEDICINĂ | - | Medicină generală | zi, 6 ani | |
| MECATRONICĂ | - | Roboţi industriali | zi, 5 ani | |
| - | Mecatronică | zi, 5 ani | ||
| MUZICĂ | - | Canto | zi, 5 ani | |
| - | Interpretare instrumentală | zi, 5 ani | ||
| PROTECŢIA MEDIULUI | - | Controlul calităţii mediului | zi, 3 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Sociologie | zi, 4 ani | |
| - | Institutori - O limbă străină (engleză, franceză) | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢE APLICATE | - | Mecanică aplicată | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢA MATERIALELOR | - | Ştiinţa materialelor | zi, 5 ani | |
| - | Tehnologii metalurgice | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢA SISTEMELOR şi A CALCULATOARELOR | - | Automatică ŞI informatică industrială | zi, 5 ani | |
| - | Automatizări | zi, 3 ani | ||
c)Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I
şi care funcţionează în lichidare
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| BIBLIOTECONOMIE | - | Biblioteconomie-Arhivistică | zi, 3 ani | |
18.UNIVERSITATEA TEHNICA DIN CLUJ-NAPOCA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 3 | ||
| ARHITECTURĂ | - | Arhitectură | zi, 6 ani | |
| CONSTRUCŢII | - | Căi ferate, drumuri şi poduri | zi, 5 ani | |
| - | Construcţii civile, industriale şi agricole | zi, 5 ani | ||
| - | Căi ferate şi lucrări de artă | zi, 3 ani | ||
| - | Drumuri şi poduri | zi, 3 ani | ||
| - | Organizarea şi economia construcţiilor | zi, 3 ani | ||
| - | Tehnologia construcţiilor | zi, 3 ani | ||
| ELECTRIC | - | Acţionări electrice | zi, 5 ani | |
| - | Electrotehnică generală | zi, 5 ani | ||
| - | Electrotehnică generală (în limba germană) | zi, 5 ani | ||
| ELECTROMECANIC | - | Electromecanică | zi, 5 ani | |
| - | Exploatare maşini şi utilaje | zi, 3 ani | ||
| ELECTRONIC | - | Comunicaţii | zi, 5 ani | |
| - | Comunicaţii şi exploatare poştală | zi, 3 ani | ||
| - | Electronică | zi, 3 ani | ||
| - | Electronică aplicată | zi, 5 ani | ||
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie economică în domeniul mecanic | zi, 5 ani | |
| - | Ingineria şi managementul sistemelor de producţie | zi, 5 ani | ||
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Maşini-unelte | zi, 5 ani | |
| - | Tehnologia construcţiilor de maşini | zi, 5 ani | ||
| INSTALAŢII | - | Instalaţii pentru construcţii | zi, 5 ani | |
| - | Instalaţii | zi, 3 ani | ||
| MECANIC | - | Ingineria şi managementul fabricării maşinilor şi utilajelor | zi, 5 ani | |
| - | Maşini şi echipamente termice | zi, 5 ani | ||
| - | Mecanică agricolă (maşini şi instalaţii agricole) | zi, 5 ani | ||
| - | Mecanică fină | zi, 5 ani | ||
| - | Utilaj tehnologic pentru prelucrări la cald | zi, 5 ani | ||
| ŞTIINŢA MATERIALELOR | - | Turnarea metalelor | zi, 5 ani | |
| - | Deformări plastice şi tratamente termice | zi, 5 ani | ||
| - | Ingineria şi managementul procesării materialelor | zi, 5 ani | ||
| ŞTIINŢA SISTEMELOR şi A CALCULATOARELOR | - | Automatică ŞI informatică industrială | zi, 5 ani | |
| - | Automatică şi informatică industrială (în limba engleză) | zi, 5 ani | ||
| - | Calculatoare | zi, 5 ani | ||
| - | Calculatoare (în limba engleză) | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnică de calcul | zi, 3 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| CONSTRUCŢII | - | Inginerie civilă (în limba engleză) | zi, 5 ani | |
| ECONOMIC | - | Fabricaţie şi management în industria mică şi mijlocie | zi, 3 ani | |
| - | Organizarea şi gestiunea producţiei (Câmpia Turzii) | zi, 3 ani | ||
| ELECTRIC | - | Metrologie şi sisteme de măsurare | zi, 5 ani | |
| ELECTROMECANIC | - | Tehnică medicală | zi, 3 ani | |
| ELECTRONIC | - | Electronică şi telecomunicaţii (în limba engleză) | zi, 5 ani | |
| ENERGETIC | - | Energetică industrială | zi, 5 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie economică în domeniul construcţiilor | zi, 5 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologia construcţiilor de maşini (în limba germană) | zi, 5 ani | |
| INGINERIA MEDIULUI | - | Ingineria mediului industrial | zi, 5 ani | |
| INSTALAŢII | - | Instalaţii şi echipamente pentru protecţia atmosferei | zi, 5 ani | |
| MECANIC | - | Automobile | zi, 3 ani | |
| - | Mecanică şi inginerie mecanică | zi, 5 ani | ||
| - | Autovehicule rutiere | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnologii de mecanică fină | zi, 3 ani | ||
| - | Tehnologia prelucrării materialelor | zi, 3 ani | ||
| MECATRONICĂ | - | Mecatronică | zi, 5 ani | |
| - | Roboţi industriali | zi, 5 ani | ||
| - | Roboţi industriali şi sisteme flexibile de fabricaţie (în limba engleză) | zi, 5 ani | ||
| ŞTIINŢE APLICATE | - | Inginerie fizică | zi, 5 ani | |
| - | Inginerie matematică | zi, 5 ani | ||
| ŞTIINŢA MATERIALELOR | - | Ştiinţa şi ingineria materialelor | zi, 5 ani | |
| - | Controlul proceselor metalurgice (Câmpia Turzii) | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Informatică tehnică | zi, 3 ani | |
19.UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI DE MEDICINA VETERINARA DIN
CLUJ-NAPOCA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| AGRICOL | - | Agricultură | zi, 5 ani | |
| - | Horticultură | zi, 5 ani | ||
| - | Legumicultură-Floricultură | zi, 3 ani | ||
| - | Viticultură-Pomicultură | zi, 3 ani | ||
| MEDICINĂ VETERINARĂ | - | Medicină veterinară | zi, 6 ani | |
| - | Tehnică veterinară | zi, 3 ani | ||
| ZOOTEHNIE | - | Zootehnie | zi, 5 ani | |
| - | Creşterea animalelor, controlul şi valorificarea produselor | zi, 3 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| AGRICOL | - | Agromontanologie | zi, 5 ani | |
| - | Viticultură şi tehnologia vinului (Blaj) | zi, 3 ani | ||
| BIOLOGIE | - | Biologie şi ştiinţe agricole | zi, 4 ani | |
| BIOTEHNOLOGIE | - | Biotehnologii agricole | zi, 5 ani | |
| GEODEZIE | - | Cadastru agricol | zi, 3 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Management, dezvoltare şi amenajare rurală | zi, 5 ani | |
| MEDICINĂ VETERINARĂ | - | Clinică şi farmacie veterinară | zi, 3 ani | |
| TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE | - | Tehnologia prelucrării produselor agricole | zi, 5 ani | |
20.UNIVERSITATEA "BABES-BOLYAI" DIN CLUJ-NAPOCA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARTĂ TEATRALĂ | - | Actorie | zi, 4 ani | |
| - | Teatrologie | zi, 4 ani | ||
| - | Regie teatru | zi, 5 ani | ||
| BIOLOGIE | - | Biologie | zi, 4 ani | |
| - | Biologie-Chimie | zi, 4 ani | ||
| CHIMIE | - | Chimie-Fizică | zi, 4 ani | |
| - | Chimie | zi, 4 ani | ||
| - | Chimie (în limba engleză) | zi, 4 ani | ||
| - | Tehnologia substanţelor organice | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnologia substanţelor anorganice | zi, 5 ani | ||
| - | Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice | zi, 5 ani | ||
| ECONOMIC | - | Managementul firmei | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Economia şi gestiunea producţiei agroalimentare | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Finanţe şi asigurări | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Conducerea unităţilor comerciale şi de turism | zi, 3 ani | ||
| - | Informatică economică | zi, 4,5 ani; fără frecvenţă 5,5 ani | ||
| - | Marketing | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Turism şi servicii | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi sport | zi, 4 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura română - O limbă şi literatură străină (Limba străină B) sau Etnologie | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | O limbă şi literatură străină (Limba străină A) - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină (Limba străină B) | zi, 4 ani | ||
| - | Limba şi literatura maghiară - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină. (Limba străină B) sau Etnologie maghiară | zi, 4 ani | ||
| - | Filologie clasică (Limba latină - Limba greacă veche) | zi, 4 ani | ||
| - | Limbi moderne aplicate (câte două limbi străine dintre: engleză, franceză, germană, rusă) | zi, 4 ani | ||
| FILOSOFIE | - | Filosofie | zi, 4 ani | |
| FIZICĂ | - | Fizică | zi, 4 ani | |
| - | Fizică tehnologică | zi, 5 ani | ||
| GEOGRAFIE | - | Geografie | zi, 4 ani | |
| - | Geografie - O limbă şi literatură străină (engleză, franceză, germană, rusă, italiană - la alegere) | zi, 4 ani | ||
| GEOLOGIE | - | Geologie tehnică | zi, 5 ani | |
| - | Geologie-Geografie | zi, 4 ani | ||
| INFORMATICĂ | - | Informatică | zi, 4 ani | |
| - | Tehnologie informatică | zi, 3 ani | ||
| ISTORIE | - | Istorie | zi, 4 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Matematică-Fizică | zi, 4 ani | ||
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Sociologie | zi, 4 ani | |
| - | Psihologie | zi, 4 ani | ||
| - | Pedagogie - Limba şi literatura română sau Limba şi literatura maghiară | zi, 4 ani | ||
| - | Psihopedagogie specială | zi, 4 ani | ||
| - | Asistenţă socială | zi, 4 ani | ||
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| ŞTIINŢE POLITICE | - | Ştiinţe politice | zi, 4 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă pastorală | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Teologie ortodoxă - Asistenţă socială | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie ortodoxă - Litere (Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină: engleză, franceză, germană, rusă - la alegere) | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie greco-catolică - Litere (O limbă şi literatură străină) | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie greco-catolică - Asistenţă socială | zi, 4 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Administraţie publică locală | zi, 3 ani | |
| - | Administraţie publică locală (Bistriţa) | zi, 3 ani | ||
| - | Administraţie publică locală şi secretariat (Satu Mare) | zi, 3 ani | ||
| - | Administraţie publică locală (Sfântu Gheorghe) | zi, 3 ani | ||
| BIBLIOTECONOMIE | - | Biblioteconomie-Arhivistică | zi, 3 ani | |
| BIOLOGIE | - | Ecologie şi protecţia mediului | zi, 4 ani | |
| CHIMIE | - | Informatica sistemelor chimice | zi, 5 ani | |
| - | Inginerie biochimică | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnici de laborator asistate de calculator | zi, 3 ani | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Kinetoterapie | zi, 4 ani | |
| ECONOMIC | - | Asistenţă managerială | zi, 4 ani | |
| - | Bănci şi burse de valori | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Contabilitate şi gestiune financiară | zi, 3 ani | ||
| - | Managementul instituţiilor europene | zi, 4 ani | ||
| - | Managementul afacerilor în industria hotelieră | zi, 4 ani | ||
| - | Tranzacţii internaţionale | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Management (Sfântu Gheorghe) | zi, 3 ani | ||
| - | Statistică social-economică | zi, 4,5 ani | ||
| - | Administrarea întreprinderilor (studii academice postuniversitare) | zi, 2 ani | ||
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura spaniolă - Limba şi literatura română sau Limba şi literatura maghiară sau O limbă şi literatură străină (Limba străină B) | zi, 4 ani | |
| FIZICĂ | - | Fizică medicală | zi, 4 ani | |
| - | Fizica mediului ambiant (Dej) | zi, 3 ani | ||
| GEODEZIE | - | Topografie, cartografie şi cadastru funciar (Gheorgheni) | zi, 3 ani | |
| - | Topografie, cartografie şi cadastru funciar (Zalău) | zi, 3 ani | ||
| GEOGRAFIE | - | Cartografie şi cadastru funciar | zi, 3 ani | |
| - | Geoinformatică şi prospectare turistică | zi, 3 ani | ||
| - | Geografia turismului (Gheorgheni) | zi, 3 ani | ||
| - | Geografia turismului (Sighetu Marmaţiei) | zi, 3 ani | ||
| - | Geografie economică şi teritorială (Sighetu Marmaţiei) | zi, 3 ani | ||
| - | Planning teritorial | zi, 4 ani | ||
| GEOLOGIE | - | Mineralogie | zi, 5 ani | |
| ISTORIE | - | Istorie-Arheologie | zi, 4 ani | |
| - | Istorie-Biblioteconomie | zi, 4 ani | ||
| - | Istorie-Istoria artei | zi, 4 ani | ||
| JURNALISTICĂ | - | Jurnalistică | zi, 4 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Informatică | zi, 4 ani | |
| - | Matematici aplicate | zi, 4 ani | ||
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Institutori - O limbă străină (engleză) | zi, 3 ani | |
| - | Institutori - O limbă străină (engleză - Bistriţa) | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢA MEDIULUI | - | Ştiinţa mediului | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE POLITICE | - | Studii europene | zi, 4 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă - Patrimoniu cultural | zi, 4 ani | |
| - | Teologie reformată - Asistenţă socială | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie reformată - Litere (O limbă şi literatură străină: engleză, franceză, germană, rusă, maghiară - la alegere) sau Etnologie | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie greco-catolică didactică | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie greco-catolică - Litere (Limba şi literatura română) | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie greco-catolică - Iconografie | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie greco-catolică - Istorie (Oradea) | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie greco-catolică pastorală (Oradea) | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie romano-catolică - Istorie | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie romano-catolică - Litere (O limbă şi literatură străină: engleză, franceză, germană, maghiară - la alegere) | zi, 4 ani | ||
21.UNIVERSITATEA DE MEDICINA ŞI FARMACIE "IULIU HATIEGANU" DIN CLUJ-NAPOCA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| FARMACIE | - | Farmacie | zi, 5 ani | |
| MEDICINĂ | - | Medicină generală | zi, 6 ani | |
| - | Stomatologie | zi, 6 ani | ||
| STOMATOLOGIE | - | Tehnică dentară | zi, 3 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| FARMACIE | - | Tehnică medicală de laborator farmaceutic | zi, 3 ani | |
| MEDICINĂ | - | Imagistică medicală, radioterapie şi medicină nucleară | zi, 3 ani | |
| - | Tehnică medicală de laborator clinic | zi, 3 ani | ||
| - | Asistenţi medicali | zi, 3 ani | ||
| - | Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare | zi, 3 ani | ||
| STOMATOLOGIE | - | Profilaxie stomatologică | zi, 3 ani | |
22.ACADEMIA DE MUZICA "GHEORGHE DIMA" DIN CLUJ-NAPOCA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| MUZICĂ | - | Interpretare instrumentală | zi, 5 ani | |
| - | Canto | zi, 5 ani | ||
| - | Compoziţie | zi, 5 ani | ||
| - | Muzicologie | zi, 5 ani | ||
| - | Dirijat de orchestră | zi, 5 ani | ||
| - | Dirijat de cor academic | zi, 5 ani | ||
| - | Regie de teatru muzical | zi, 5 ani | ||
| - | Pedagogie muzicală | zi, 5 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| MUZICĂ | - | Muzică religioasă | zi, 5 ani | |
| - | Interpretare muzicală (Piatra-Neamţ) | zi, 3 ani | ||
| - | Pedagogie muzicală (Piatra-Neamţ) | zi, 3 ani | ||
23.ACADEMIA DE ARTE VIZUALE "IOAN ANDREESCU" DIN CLUJ-NAPOCA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE | - | Pictură | zi, 5 ani | |
| - | Sculptură | zi, 5 ani | ||
| - | Grafică | zi, 5 ani | ||
| - | Pedagogia artei | zi, 5 ani | ||
| - | Arte textile (tapiserie-contexturi; modă-imprimeuri) | zi, 5 ani | ||
| - | Ceramică-Sticlă-Metal | zi, 5 ani | ||
| - | Design | zi, 5 ani | ||
| - | Foto-video-procesare computerizată a imaginii | zi, 5 ani | ||
24.UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANTA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| BIOLOGIE | - | Biologie | zi, 4 ani | |
| - | Ecologie şi protecţia mediului | zi, 4 ani | ||
| CHIMIE | - | Tehnologia prelucrării petrolului şi petrochimie | zi, 5 ani | |
| CONSTRUCŢII | - | Construcţii hidrotehnice | zi, 5 ani | |
| - | Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală | zi, 5 ani | ||
| ECONOMIC | - | Tranzacţii internaţionale | zi, 4 ani | |
| - | Turism şi servicii | zi, 4 ani | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi sport | zi, 4 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura română - O limbă şi literatură străină (Limba străină B) | zi, 4 ani | |
| - | Limba şi literatura română - Limba şi literatura turcă | zi, 4 ani | ||
| - | Limba şi literatura română - Limba şi literatura latină | zi, 4 ani | ||
| FIZICĂ | - | Fizică-Chimie | zi, 4 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ şi TEHNOLOGICĂ | - | Utilajul ŞI tehnologia sudării | zi, 5 ani | |
| ISTORIE | - | Istorie | zi, 4 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Fizică | zi, 4 ani | |
| MEDICINĂ | - | Medicină generală | zi, 6 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ADMINISTRAŢIE ŞI SECRETARIAT | - | Birotică | zi, 3 ani | |
| AGRICOL | - | Agricultură | zi, 5 ani | |
| ARTĂ TEATRALĂ | - | Actorie | zi, 4 ani | |
| ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE | - | Pedagogia artei | zi, 5 ani | |
| CHIMIE | - | Chimie | zi, 4 ani | |
| CONSTRUCŢII | - | Lucrări edilitare | zi, 3 ani | |
| CONSTRUCŢII ŞI ECHIPAMENTE NAVALE | - | Instalaţii şi echipamente navale | zi, 5 ani | |
| ECONOMIC | - | Conducerea unităţilor comerciale şi de turism | zi, 3 ani | |
| - | Finanţe şi contabiLitate | zi, 4 ani | ||
| ELECTRONIC | - | Electronică | zi, 3 ani | |
| FARMACIE | - | Farmacie | zi, 5 ani | |
| FIZICĂ | - | Fizică | zi, 4 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină | zi, 4 ani | |
| - | Limba şi literatura engleză. - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină (italiană, franceză, spaniolă) | zi, 4 ani | ||
| - | Limba şi literatura română - Limbi balcanice (sârbă, bulgară) | zi, 4 ani | ||
| INFORMATICĂ | - | Tehnologie informatică | zi, 3 ani | |
| INGINERIE | - | Inginerie economică în domeniul mecanic | zi, 5 ani | |
| ECONOMICĂ | - | Ingineria şi managementul lucrărilor de construcţii | zi, 5 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică | zi, 4 ani | |
| - | Matematică-Informatică | zi, 4 ani | ||
| MECANIC | - | Utilaje şi instalaţii portuare | zi, 5 ani | |
| MEDICINĂ | - | Stomatologie | zi, 6 ani | |
| MUZICĂ | - | Pedagogie muzicală | zi, 5 ani | |
| - | Canto | zi, 5 ani | ||
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Institutori - O limbă străină (engleză) | zi, 3 ani | |
| - | Institutori - O limbă străină (engleză) (Slobozia) | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - Educaţie fizică | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - Desen | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - Limba turcă | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă - Istorie | zi, 4 ani | |
| - | Teologie ortodoxă - Litere (Limba şi literatura română) | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie ortodoxă pastorală | zi, 4 ani | ||
c)Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I
şi care funcţionează în lichidare
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura română - Filologie balcanică | zi, 4 ani | |
| MEDICINĂ | - | Medicină generală (în limba engleză) | zi, 6 ani | |
| - | Stomatologie (în limba engleză) | zi, 6 ani | ||
25.INSTITUTUL DE MARINA CIVILĂ DIN CONSTANTA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ELECTRIC | - | Electrotehnică generală | zi, 5 ani | |
| ELECTROMECANIC | - | Electromecanică | zi, 5 ani | |
| - | Electromecanică fluvială | zi, 3 ani | ||
| NAVIGAŢIE | - | Navigaţie şi transport fluvial | zi, 3 ani | |
| - | Navigaţie şi transport maritim | zi, 5 ani | ||
26.UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 3 | ||
| AGRICOL | - | Horticultură | zi, 5 ani | |
| - | Agricultură | zi, 5 ani | ||
| BIOLOGIE | - | Biologie-Ştiinţe agricole | zi, 4 ani | |
| CHIMIE | - | Chimie | zi, 4 ani | |
| ECONOMIC | - | Managementul firmei | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Economia şi gestiunea producţiei agroalimentare | zi, 4 ani | ||
| - | Finanţe şi asigurări | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani; fără frecvenţă; 5 ani | ||
| - | Contabilitate şi gestiune financiară | zi, 3 ani | ||
| - | Contabilitate şi gestiune financiară (Drobeta-Turnu Severin) | zi, 3 ani | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi sport | zi, 4 ani | |
| ELECTRIC | - | Construcţii electrotehnice | zi, 5 ani | |
| - | Electrotehnică generală | zi, 5 ani | ||
| - | Acţionări electrice | zi, 5 ani | ||
| - | Electrotehnică generală (în limba franceză) | zi, 5 ani | ||
| - | Maşini şi aparate electrice | zi, 3 ani | ||
| ELECTROMECANIC | - | Electromecanică | zi, 5 ani | |
| - | Exploatare maşini şi utilaje | zi, 3 ani | ||
| - | Tracţiune electrică | zi, 5 ani | ||
| ENERGETIC | - | Centrale termoelectrice | zi, 5 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura română - O limbă şi literatură străină (Limba străină B) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină (Limba străină B) | zi, 4 ani | ||
| - | Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină (Limba străină B) | zi, 4 ani | ||
| FIZICĂ | - | Fizică | zi, 4 ani | |
| INFORMATICĂ | - | Tehnologie informatică | zi, 3 ani | |
| - | Informatică | zi, 4 ani | ||
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologia construcţiilor de maşini | zi, 5 ani | |
| - | Maşini-unelte | zi, 5 ani | ||
| ISTORIE | - | Istorie - O limbă şi literatură străină (Limba străină B) | zi, 4 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică | zi, 4 ani | |
| MECANIC | - | Mecanică agricolă (Maşini şi instalaţii agricole) | zi, 5 ani | |
| - | Autovehicule rutiere | zi, 5 ani | ||
| MECATRONICĂ | - | Roboţi industriali | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| ŞTIINŢA SISTEMELOR şi A CALCULATOARELOR | - | Automatică ŞI informatică industrială | zi, 5 ani | |
| - | Calculatoare | zi, 5 ani | ||
| - | Calculatoare (în limba engleză) | zi, 5 ani | ||
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă - Litere (Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină: engleză, franceză, germană, rusă - la alegere) | zi, 4 ani | |
| - | Teologie ortodoxă pastorală | zi, 5 ani; fără frecvenţă, 6 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 3 | ||
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Administraţie locală şi secretariat (Drobeta-Turnu Severin) | zi, 3 ani; fără frecvenţă, 4 ani | |
| - | Administraţie publică locală | zi, 3 ani | ||
| - | Administraţie publică locală (Râmnicu Vâlcea) | zi, 3 ani | ||
| - | Birotică | zi, 3 ani | ||
| - | Birotică (Drobeta-Turnu Severin) | zi, 3 ani; fără frecvenţă, 4 ani | ||
| AERONAVE | - | Echipamente şi instalaţii de bord | zi, 5 ani | |
| AGRICOL | - | Agromontanologie | zi, 5 ani | |
| ARTĂ TEATRALĂ | - | Actorie | zi, 4 ani | |
| CHIMIE | - | Biochimie tehnologică | zi, 4 ani | |
| CONSTRUCŢII | - | Tehnologia construcţiilor | zi, 3 ani | |
| ECONOMIC | - | Conducerea unităţilor comerciale şi de turism (Drobeta-Turnu Severin) | zi, 3 ani; fără frecvenţă, 4 ani | |
| - | Gestiune bancară | zi, 3 ani | ||
| - | Gestiune financiară şi bancară | zi, 3 ani | ||
| - | Bănci şi burse de valori | zi, 4 ani | ||
| - | Marketing | zi, 4 ani | ||
| - | Informatică economică | zi, 4,5 ani | ||
| - | Statistică social-economică | zi, 4,5 ani | ||
| - | Tranzacţii internaţionale | zi, 4 ani | ||
| - | Economie generală | zi, 4 ani | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Kinetoterapie | zi, 4 ani | |
| ELECTRONIC | - | Electronică aplicată | zi, 5 ani | |
| - | Electronică | zi, 3 ani | ||
| ELECTROMECANIC | - | Echipamente electrocasnice, medicale şi industriale | zi, 3 ani | |
| - | Electromecanică (în limba franceză) | zi, 5 ani | ||
| - | Electromecanică (Drobeta-Turnu Severin) | zi, 3 ani | ||
| ENERGETIC | - | Electroenergetică | zi, 5 ani | |
| FILOLOGIE | - | Traducători (engleză, franceză) | zi, 4 ani | |
| FILOSOFIE | - | Filosofie-Sociologie | zi, 4 ani | |
| GEOGRAFIE | - | Geografie - O limbă şi literatură străină | zi, 4 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie economică în domeniul mecanic | zi, 5 ani | |
| - | Inginerie economică în energetică şi electrotehnică | zi, 5 ani | ||
| INGINERIA MEDIULUI | - | Ingineria mediului | zi, 5 ani | |
| ISTORIE | - | Istorie | zi, 4 ani | |
| MECANIC | - | Automobile | zi, 3 ani | |
| - | Materiale şi defectoscopie (Drobeta-Turnu Severin) | zi, 3 ani | ||
| - | Utilaje şi instalaţii portuare (Drobeta-Turnu Severin) | zi, 5 ani | ||
| NAVIGAŢIE | - | Navigaţie şi transport fluvial (Drobeta-Turnu Severin) | zi, 3 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Institutori - O limbă străină (Drobeta-Turnu Severin) | zi, 3 ani | |
| - | Institutori (Drobeta-Turnu Severin) | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - O limbă străină (engleză - Râmnicu Vâlcea) | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢE APLICATE | - | Mecanică aplicată | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢA MATERIALELOR | - | Ştiinţa materialelor | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Tehnică de calcul | zi, 3 ani | |
| - | Tehnică de calcul (Râmnicu Vâlcea) | zi, 3 ani | ||
| - | Informatică tehnică | zi, 3 ani | ||
| TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE | - | Tehnologia prelucrării produselor agricole | zi, 5 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă - Asistenţă socială | zi, 4 ani | |
c)Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I
şi care funcţionează în lichidare
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Economie-Pedagogie | zi, 4 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Institutori - O limbă străină | zi, 3 ani | |
27.UNIVERSITATEA DE MEDICINA ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| MEDICINĂ | - | Medicină generală | zi, 6 ani | |
| - | Stomatologie | zi, 6 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| FARMACIE | - | Farmacie | zi, 5 ani | |
| MEDICINĂ | - | Asistenţi medicali | zi, 3 ani | |
28.UNIVERSITATEA "DUNAREA DE JOS" DIN GALAŢI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 3 | ||
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Administraţie locală şi secretariat | zi, 3 ani | |
| CONSTRUCŢII ŞI ECHIPAMENTE | - | Instalaţii şi echipamente navale | zi, 5 ani | |
| NAVALE | - | Nave şi inginerie oceanică | zi, 5 ani | |
| - | Construcţii şi montaj de nave | zi, 3 ani | ||
| ECONOMIC | - | Conducerea unităţilor comerciale şi de turism | zi, 3 ani | |
| - | Managementul firmei | zi, 4 ani | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi sport | zi, 4 ani | |
| ELECTROMECANIC | - | Electromecanică | zi, 5 ani | |
| - | Exploatare maşini şi utilaje | zi, 3 ani | ||
| ELECTRONIC | - | Electronică | zi, 3 ani | |
| - | Electronică aplicată | zi, 5 ani | ||
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura română - O limbă şi literatură străină (engleză, franceză, rusă) | zi, 4 ani | |
| - | Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină (franceză, rusă) | zi, 4 ani | ||
| - | Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină (engleză, rusă) | zi, 4 ani | ||
| FIZICĂ | - | Fizică-Chimie | zi, 4 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Maşini-unelte | zi, 5 ani | |
| - | Tehnologia construcţiilor de maşini | zi, 5 ani | ||
| - | Utilajul şi tehnologia sudării | zi, 5 ani | ||
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Fizică | zi, 4 ani | |
| MECANIC | - | Maşini şi echipamente termice | zi, 5 ani | |
| - | Maşini şi utilaje pentru construcţii (Brăila) | zi, 5 ani | ||
| - | Utilaj tehnologic pentru industria alimentară | zi, 5 ani | ||
| ŞTIINŢA MATERIALELOR | - | Controlul proceselor metalurgice | zi, 3 ani | |
| - | Ingineria proceselor siderurgice | zi, 5 ani | ||
| - | Prelucrări plastice şi tratamente termice | zi, 5 ani | ||
| - | Turnarea metalelor | zi, 5 ani | ||
| - | Ştiinţa materialelor | zi, 5 ani | ||
| ŞTIINŢA SISTEMELOR şi A CALCULATOARELOR | - | Automatică ŞI informatică industrială | zi, 5 ani | |
| TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE | - | Pescuit şi acvacultură | zi, 5 ani | |
| - | Tehnologii alimentare | zi, 3 ani | ||
| - | Tehnologia şi controlul calităţii produselor alimentare | zi, 5 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| BIOTEHNOLOGIE | - | Biotehnologie aplicată | zi, 5 ani | |
| CHIMIE | - | Tehnologii carbochimice | zi, 5 ani | |
| ECONOMIC | - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Economia şi gestiunea produselor agroalimentare | zi, 4 ani | ||
| - | Finanţe şi asigurări | zi, 4 ani | ||
| - | Informatică economică | zi, 4,5 ani | ||
| - | Marketing | zi, 4 ani | ||
| - | Tranzacţii internaţionale | zi, 4 ani | ||
| - | Gestiune financiară şi bancară | zi, 3 ani | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi management în sport | zi, 4 ani | |
| - | Kinetoterapie | zi, 4 ani | ||
| ELECTRIC | - | Acţionări electrice | zi, 5 ani | |
| - | Acţionări electrice (în limba franceză) | zi, 5 ani | ||
| ELECTRONIC | - | Comunicaţii | zi, 5 ani | |
| ELECTROMECANIC | - | Exploatarea motoarelor în transporturi | zi, 3 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | inginerie economică în domeniul mecanic | zi, 5 ani | |
| - | Inginerie economică în domeniul mecanic (Brăila) | zi, 5 ani | ||
| INGINERIA MEDIULUI | - | Ingineria mediului în energetică | zi, 5 ani | |
| - | Gestiunea, prelucrarea şi valorificarea deşeurilor | zi, 5 ani | ||
| INGINERIE MANAGERIALĂ şi TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologii ŞI echipamente neconvenţionale | zi, 5 ani | |
| ISTORIE | - | Istorie-Filosofie | zi, 4 ani | |
| - | Istorie - O limbă şi literatură străină (engleză) | zi, 4 ani | ||
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Informatică | zi, 4 ani | |
| MECANIC | - | Mecanică fină | zi, 5 ani | |
| - | Utilaj tehnologic pentru prelucrări la cald (Brăila) | zi, 5 ani | ||
| - | Inginerie tehnologică şi mecanizare în construcţii (Brăila) | zi, 5 ani | ||
| - | Utilaj tehnologic pentru industria celulozei şi hârtiei (Brăila) | zi, 5 ani | ||
| - | Maşini hidraulice şi pneumatice | zi, 5 ani | ||
| - | Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice | zi, 5 ani | ||
| MECATRONICĂ | - | Roboţi industriali | zi, 5 ani | |
| - | Mecatronică | zi, 5 ani | ||
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE APLICATE | - | Mecanică aplicată | zi, 5 ani | |
| TEHNOLOGIA PRODUSELOR | - | Tehnologie şi control în alimentaţia publică şi turism | zi, 5 ani | |
| ALIMENTARE | - | Tehnologii piscicole | zi, 3 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă - Litere (Limba şi literatura română) | zi, 4 ani | |
c)Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I
şi care funcţionează în lichidare
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| INFORMATICĂ | - | Tehnologie informatică | zi, 3 ani | |
29.UNIVERSITATEA TEHNICA "GHEORGHE ASACHI" DIN IAŞI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARHITECTURĂ | - | Arhitectură | zi, 6 ani | |
| CHIMIE | - | Tehnologia substanţelor anorganice | zi, 5 ani | |
| - | Tehnologia substanţelor organice | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnologia compuşilor macromoleculari | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnologia celulozei, hârtiei, poligrafie şi fibre | zi, 5 ani | ||
| - | Finisare chimică textilă | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnologia pieilor, blănurilor şi înlocuitorilor de piele | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnologie chimică | zi, 3 ani | ||
| - | Inginerie chimică | zi, 5 ani | ||
| - | Inginerie biochimică | zi, 5 ani | ||
| CONSTRUCŢII | - | Construcţii civile, industriale şi agricole | zi, 5 ani | |
| - | Căi ferate, drumuri şi poduri | zi, 5 ani | ||
| - | Inginerie civilă (în limbile engleză şi franceză) | zi, 5 ani | ||
| - | Construcţii hidrotehnice | zi, 5 ani | ||
| - | Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală | zi, 5 ani | ||
| - | Inginerie sanitară şi protecţia mediului | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnologia construcţiilor | zi, 3 ani | ||
| - | Lucrări edilitare | zi, 3 ani | ||
| - | Organizarea şi economia construcţiilor | zi, 3 ani | ||
| ELECTRIC | - | Electrotehnică generală | zi, 5 ani | |
| - | Maşini şi aparate electrice | zi, 3 ani | ||
| ELECTROMECANIC | - | Exploatare maşini şi utilaje | zi, 3 ani | |
| ELECTRONIC | - | Electronică aplicată | zi, 5 ani | |
| - | Comunicaţii | zi, 5 ani | ||
| - | Electronică | zi, 3 ani | ||
| ENERGETIC | - | Electroenergetică | zi, 5 ani | |
| - | Energetică industrială | zi, 5 ani | ||
| - | Transportul şi distribuţia energiei electrice | zi, 3 ani | ||
| GEODEZIE | - | Cadastru | zi, 5 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologia construcţiilor de maşini | zi, 5 ani | |
| - | Maşini-unelte | zi, 5 ani | ||
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie economică în industria de textile-pielărie | zi, 5 ani | |
| INSTALAŢII | - | Instalaţii pentru construcţii | zi, 5 ani | |
| MECANIC | - | Maşini şi echipamente termice | zi, 5 ani | |
| - | Mecanică agricolă (maşini şi instalaţii agricole) | zi, 5 ani | ||
| - | Utilaj tehnologic | zi, 5 ani | ||
| - | Materiale şi defectoscopie | zi, 3 ani | ||
| - | Mecanică fină | zi, 5 ani | ||
| ŞTIINŢA MATERIALELOR | - | Turnarea metalelor | zi, 5 ani | |
| - | Prelucrări plastice şi tratamente termice | zi, 5 ani | ||
| - | Controlul proceselor metalurgice | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢA SISTEMELOR şi A CALCULATOARELOR | - | Automatică ŞI informatică industrială | zi, 5 ani | |
| - | Calculatoare | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnică de calcul | zi, 3 ani | ||
| TEXTILE-PIELĂRIE | - | Filatură-Ţesătorie | zi, 5 ani | |
| - | Tricotaje-Confecţii textile | zi, 5 ani | ||
| - | Confecţii din piele şi înlocuitori | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnologia tricoturilor | zi, 3 ani | ||
| - | Tehnologia confecţiilor din ţesături şi tricoturi | zi, 3 ani | ||
| - | Tehnologia firelor şi ţesăturilor | zi, 3 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| CHIMIE | - | Finisarea produselor textile | zi, 3 ani | |
| - | Tăbăcărie | zi, 3 ani | ||
| CONSTRUCŢII | - | Tehnologia materialelor de construcţii | zi, 3 ani | |
| - | Inginerie urbană | zi, 5 ani | ||
| ECONOMIC | - | Organizarea producţiei şi a muncii | zi, 3 ani | |
| ELECTRIC | - | Controlul calităţii şi metrologie | zi, 3 ani | |
| - | Acţionări electrice | zi, 5 ani | ||
| - | Construcţii electrotehnice | zi, 5 ani | ||
| - | Electrotehnologie | zi, 5 ani | ||
| - | Metrologie şi sisteme de măsurare | zi, 5 ani | ||
| ELECTRONIC | - | Microelectronică | zi, 5 ani | |
| - | Comunicaţii (în limba engleză) | zi, 5 ani | ||
| ELECTROMECANIC | - | Ingineria sistemelor electromecanice | zi, 5 ani | |
| ENERGETIC | - | Centrale termoelectrice | zi, 5 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie economică în industria chimică şi de materiale | zi, 5 ani | |
| - | Inginerie economică în energetică şi electrotehnică | zi, 5 ani | ||
| - | Inginerie economică în domeniul mecanic | zi, 5 ani | ||
| INGINERIE MANAGERIALĂ şi TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologii ŞI echipamente neconvenţionale | zi, 5 ani | |
| - | Utilajul şi tehnologia sudării | zi, 5 ani | ||
| INGINERIA MEDIULUI | - | Tehnologia şi biotehnologia protecţiei mediului | zi, 5 ani | |
| - | Amenajări pentru protecţia apei şi solului | zi, 5 ani | ||
| MECANIC | - | Automobile | zi, 3 ani | |
| - | Tehnologii de mecanică fină | zi, 3 ani | ||
| - | Exploatarea maşinilor textile | zi, 3 ani | ||
| - | Maşini hidraulice şi pneumatice | zi, 5 ani | ||
| - | Autovehicule rutiere | zi, 5 ani | ||
| MECATRONICĂ | - | Mecatronică | zi, 5 ani | |
| - | Roboţi industriali | zi, 5 ani | ||
| ŞTIINŢA MATERIALELOR | - | Ştiinţa materialelor | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Echipamente de automatizare | zi, 3 ani | |
30.UNIVERSITATEA AGRONOMICA ŞI DE MEDICINA VETERINARA "ION IONESCU DE LA
BRAD" DIN IAŞI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| AGRICOL | - | Agricultură | zi, 5 ani | |
| - | Horticultură | zi, 5 ani | ||
| - | Viticultură-Pomicultură | zi, 3 ani | ||
| - | Arhitectura peisajului | zi, 3 ani | ||
| MEDICINĂ VETERINARĂ | - | Medicină veterinară | zi, 6 ani | |
| - | Igienă şi laborator veterinar | zi, 3 ani | ||
| ZOOTEHNIE | - | Zootehnie | zi, 5 ani | |
| - | Creşterea animalelor mici | zi, 3 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| AGRICOL | - | Agromontanologie | zi, 5 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Managementul dezvoltării rurale şi inginerie economică în agricultură | zi, 5 ani | |
31.UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN IAŞI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| BIOLOGIE | - | Biologie | zi, 4 ani | |
| - | Biochimie | zi, 4 ani | ||
| - | Ecologie şi protecţia mediului | zi, 4 ani | ||
| CHIMIE | - | Chimie | zi, 4 ani | |
| - | Chimie-Fizică | zi, 4 ani | ||
| - | Biochimie tehnologică | zi, 4 ani | ||
| ECONOMIC | - | Managementul firmei | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Economie-Pedagogie | zi, 4 ani | ||
| - | Economia şi gestiunea producţiei agroalimentare | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Finanţate şi asigurări | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Contabilitate şi gestiune financiară | zi, 3 ani | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ | - | Educaţie fizică şi sport | zi, 4 ani | |
| ŞI SPORT | - | Măiestrie sportivă (antrenori) | zi, 3 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura română - O limbă şi literatură străină (Limba străină B) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | O limbă şi literatură străină (Limba străină A) - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină (Limba străină B) | zi, 4 ani | ||
| FILOSOFIE | - | Filosofie | zi, 4 ani | |
| FIZICĂ | - | Fizică | zi, 4 ani | |
| - | Fizică tehnologică | zi, 5 ani | ||
| GEOLOGIE | - | Geologie tehnică | zi, 5 ani | |
| - | Geochimie | zi, 5 ani | ||
| GEOGRAFIE | - | Geografie | zi, 4 ani | |
| - | Geografie - O limbă şi literatură străină (Limba străină B) | zi, 4 ani | ||
| INFORMATICĂ | - | Tehnologie informatică | zi, 3 ani | |
| - | Informatică | zi, 4 ani | ||
| ISTORIE | - | Istorie | zi, 4 ani | |
| - | Istorie - O limbă şi literatură străină (Limba străină B) | zi, 4 ani | ||
| MATEMATICĂ | - | Matematică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Matematică-Fizică | zi, 4 ani | ||
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Pedagogie | zi, 4 ani | |
| - | Psihologie | zi, 4 ani | ||
| - | Sociologie şi politologie | zi, 4 ani | ||
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă pastorală | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Teologie ortodoxă - Litere (Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină: engleză, franceză, germană, rusă - la alegere) | zi, 4 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Birotică | zi, 3 ani | |
| - | Administraţie publică locală | zi, 3 ani | ||
| - | Administraţie publică locală (Focşani) | zi, 3 ani | ||
| ECONOMIC | - | Bănci şi burse de valori | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Comerţ | zi, 4 ani | ||
| - | Marketing | zi, 4 ani | ||
| - | Tranzacţii internaţionale | zi, 4 ani | ||
| - | Turism şi servicii | zi, 4 ani | ||
| - | Turism (Focşani) | zi, 3 ani | ||
| - | Informatică economică | zi, 4,5 ani | ||
| - | Statistică social-economică | zi, 4,5 ani | ||
| - | Conducerea unităţilor comerciale şi de turism | zi, 3 ani | ||
| - | Gestiune bancară | zi, 3 ani | ||
| - | Agroturism (Vatra Dornei) | zi, 3 ani | ||
| FILOLOGIE | - | Filologie clasică (Limba latină - Limba greacă veche) | zi, 4 ani | |
| - | Limba şi literatura română - O limbă şi literatură străină (polonă) | zi, 4 ani | ||
| FIZICĂ | - | Fizică medicală | zi, 4 ani | |
| - | Biofizică | zi, 4 ani | ||
| GEOGRAFIE | - | Geografie - Ştiinţa mediului | zi, 4 ani | |
| JURNALISTICĂ | - | Jurnalistică | zi, 4 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematici aplicate | zi, 4 ani | |
| - | Matematică-Mecanică | zi, 4 ani | ||
| - | Matematică-Informatică | zi, 4 ani | ||
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Asistenţă socială | zi, 4 ani | |
| - | Psihopedagogie specială | zi, 4 ani | ||
| - | Institutori - O limbă străină (engleză - Botoşani) | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE POLITICE | - | Ştiinţe politice | zi, 4 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă - Asistenţă socială | zi, 4 ani | |
| - | Teologie ortodoxă - Patrimoniu cultural | zi, 4 ani | ||
c)Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I
şi care funcţionează în lichidare
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Institutori | zi, 3 ani | |
32.UNIVERSITATEA DE MEDICINA ŞI FARMACIE "GRIGORE T. POPA" DIN IAŞI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| MEDICINĂ | - | Medicină generală | zi, 6 ani | |
| - | Stomatologie | zi, 6 ani | ||
| FARMACIE | - | Farmacie | zi, 5 ani | |
| STOMATOLOGIE | - | Tehnică dentară | zi, 3 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| MEDICINĂ | - | Bioinstrumentaţie şi tehnici medicale | zi, 6 ani | |
| - | Biomateriale şi tehnologie protetică | zi, 6 ani | ||
| - | Substanţe bioactive şi biotehnologie medicală | zi, 6 ani | ||
| - | Bioinformatică şi management sanitar | zi, 6 ani | ||
| - | Asistenţi medicali | zi, 3 ani | ||
| - | Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare | zi, 3 ani | ||
| STOMATOLOGIE | - | Asistenţi pentru stomatologie | zi, 3 ani | |
c)Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I
şi care funcţionează în lichidare
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| MEDICINĂ | - | Medicină generală (în limba engleză) | zi, 6 ani | |
| - | Stomatologie (în limba engleză) | zi, 6 ani | ||
33.UNIVERSITATEA DE ARTE "GEORGE ENESCU" DIN IAŞI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE | - | Pictură | zi, 5 ani | |
| - | Sculptură | zi, 5 ani | ||
| - | Grafică | zi, 5 ani | ||
| - | Pedagogia artei | zi, 5 ani | ||
| - | Arte textile (tapiserie-contexturi; modă-imprimeuri) | zi, 5 ani | ||
| - | Design | zi, 5 ani | ||
| - | Artă murală | zi, 5 ani | ||
| ARTĂ TEATRALĂ | - | Actorie | zi, 4 ani | |
| - | Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete | zi, 4 ani | ||
| MUZICĂ | - | Interpretare instrumentală | zi, 5 ani | |
| - | Canto | zi, 5 ani | ||
| - | Compoziţie | zi, 5 ani | ||
| - | Muzicologie | zi, 5 ani | ||
| - | Dirijat de cor academic | zi, 5 ani | ||
| - | Pedagogie muzicală | zi, 5 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE | - | Conservarea şi restaurarea operei de artă | zi, 5 ani | |
| MUZICĂ | - | Jazz şi muzică uşoară | zi, 5 ani | |
| - | Muzică religioasă | zi, 5 ani | ||
34.UNIVERSITATEA DIN ORADEA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi sport | zi, 4 ani | |
| - | Kinetoterapie | zi, 4 ani | ||
| ELECTROMECANIC | - | Electromecanică | zi, 5 ani | |
| ELECTRIC | - | Electrotehnică generală | zi, 5 ani | |
| ELECTRONIC | - | Electronică | zi, 3 ani | |
| - | Electronică aplicată | zi, 5 ani | ||
| ENERGETIC | - | Electroenergetică | zi, 5 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura română - O limbă şi literatură străină (engleză, franceză, germană, rusă) | zi, 4 ani | |
| - | Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura română sau Limba şi literatura rusă | zi, 4 ani | ||
| - | Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină (franceză, germană - la alegere) | zi, 4 ani | ||
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologia construcţiilor de maşini | zi, 5 ani | |
| ISTORIE | - | Istorie-Geografie | zi, 4 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Fizică | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢA SISTEMELOR şi A CALCULATOARELOR | - | Automatică ŞI informatică industrială | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă pastorală | zi, 4 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Administraţie publică locală | zi, 3 ani | |
| AGRICOL | - | Agricultură | zi, 5 ani | |
| ARHITECTURĂ | - | Arhitectură | zi, 6 ani | |
| ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE | - | Pedagogia artei | zi, 5 ani | |
| - | Sculptură | zi, 5 ani | ||
| - | Design | zi, 5 ani | ||
| - | Arte textile | zi, 5 ani | ||
| - | Pictură | zi, 5 ani | ||
| BIOLOGIE | - | Biologie-Chimie | zi, 4 ani | |
| CONSTRUCŢII | - | Inginerie sanitară şi protecţia mediului | zi, 5 ani | |
| ECONOMIC | - | Conducerea unităţilor comerciale şi de turism | zi, 3 ani | |
| - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani | ||
| - | Finanţe şi asigurări | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Managementul firmei | zi, 4 ani | ||
| - | Turism şi servicii | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Marketing | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Tranzacţii internaţionale | zi, 4 ani | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi management în sport | zi, 4 ani | |
| ELECTRIC | - | Instalaţii electrice | zi, 3 ani | |
| ELECTROMECANICĂ | - | Exploatarea aparaturii medicale | zi, 3 ani | |
| ENERGETIC | - | Transportul şi distribuţia energiei electrice | zi, 3 ani | |
| ENERGETIC | - | Centrale termoelectrice | zi, 5 ani | |
| - | Energetică industrială | zi, 5 ani | ||
| FARMACIE | - | Farmacie | zi, 5 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura germană - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină (engleză, franceză, italiană, rusă - la alegere) | zi, 4 ani | |
| - | Biblioteconomie | zi, 4 ani | ||
| FIZICĂ | - | Fizică-Chimie | zi, 4 ani | |
| FORESTIER | - | Silvicultură | zi, 5 ani | |
| GEODEZIE | - | Cadastru | zi, 5 ani | |
| GEOGRAFIE | - | Geografie | zi, 4 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie economică în domeniul mecanic | zi, 5 ani | |
| - | Inginerie economică în domeniul electric | zi, 5 ani | ||
| - | Inginerie economică în domeniul textile-pielărie | zi, 5 ani | ||
| INGINERIA MEDIULUI | - | Ingineria mediului | zi, 5 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Utilajul şi tehnologia sudării | zi, 5 ani | |
| ISTORIE | - | Istorie | zi, 4 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Informatică | zi, 4 ani | |
| MECANIC | - | Mecanică fină | zi, 5 ani | |
| - | Autovehicule rutiere | zi, 5 ani | ||
| - | Echipamente de proces | zi, 5 ani | ||
| - | Mecanică agricolă | zi, 5 ani | ||
| MECATRONICĂ | - | Roboţi industriali | zi, 5 ani | |
| MEDICINĂ | - | Fiziokinetoterapie | zi, 5 ani | |
| - | Medicină generală | zi, 6 ani | ||
| - | Stomatologie | zi, 6 ani | ||
| - | Cosmetică medicală | zi, 3 ani | ||
| MUZICĂ | - | Canto | zi, 5 ani | |
| - | Pedagogie muzicală | zi, 5 ani | ||
| - | Interpretare instrumentală | zi, 5 ani | ||
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Sociologie | zi, 4 ani | |
| - | Psihologie | zi, 4 ani | ||
| - | Filosofie | zi, 4 ani | ||
| - | Institutori - O limbă străină | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - O limbă străină (franceză, engleză-Beiuş) | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Tehnică de calcul | zi, 3 ani | |
| - | Calculatoare | zi, 5 ani | ||
| ŞTIINŢE POLITICE | - | Ştiinţe politice | zi, 4 ani | |
| STOMATOLOGIE | - | Tehnică dentară | zi, 3 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă - Asistenţă socială | zi, 4 ani | |
| - | Teologie ortodoxă - Litere (Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină: engleză, franceză, germană, rusă - la alegere) | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie baptistă - Asistenţă socială | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie baptistă - Litere (Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină: engleză, franceză, germană, rusă - la alegere) | zi, 4 ani | ||
c)Specializări la care nu se organizează concurs de admitere
în anul I şi care funcţionează în lichidare
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| AGRICOL | - | Horticultură | zi, 5 ani | |
| BIOLOGIE | - | Biologie | zi, 4 ani | |
| ECONOMIC | - | Bănci şi burse de valori | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| ENERGETIC | - | Energetica surselor noi de energie | zi, 5 ani | |
| FORESTIER | - | Exploatări forestiere | zi, 5 ani | |
| - | Prelucrarea lemnului | zi, 5 ani | ||
| MECANIC | - | Maşini şi echipamente termice | zi, 5 ani | |
| PETROL | - | Petrol şi gaze (Marghita) | zi, 3 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Institutori (Beiuş) | zi, 3 ani | |
| - | Institutori (Marghita) | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| TEXTILE-PIELĂRIE | - | Confecţii - Textile (Marghita) | zi, 3 ani | |
| - | Confecţii - Pielărie (Marghita) | zi, 3 ani | ||
35.UNIVERSITATEA DIN PETROSANI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Birotică | zi, 3 ani | |
| ECONOMIC | - | Managementul firmei | zi, 4 ani | |
| ELECTRIC | - | Controlul calităţii şi metrologie | zi, 3 ani | |
| ELECTROMECANIC | - | Electromecanică | zi, 5 ani | |
| - | Exploatare maşini şi utilaje | zi, 3 ani | ||
| MECANIC | - | Maşini şi instalaţii miniere | zi, 5 ani | |
| - | Utilaj tehnologic minier | zi, 5 ani | ||
| MINE | - | Exploatări miniere subterane | zi, 5 ani | |
| - | Exploatări miniere la zi | zi, 5 ani | ||
| - | Topografie minieră | zi, 5 ani | ||
| - | Topografie minieră | zi, 3 ani | ||
| - | Prepararea substanţelor minerale utile | zi, 5 ani | ||
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Psihosociologie | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Automatică şi informatică industrială | zi, 5 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| CONSTRUCŢII | - | Construcţii miniere | zi, 5 ani | |
| ECONOMIC | - | Organizarea producţiei şi a muncii | zi, 3 ani | |
| - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani | ||
| - | Finanţe şi asigurări | zi, 4 ani | ||
| GEOLOGIE | - | Geologie minieră | zi, 5 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie economică în domeniul mecanic | zi, 5 ani | |
| INGINERIA MEDIULUI | - | Ingineria mediului în minerit | zi, 5 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Fizică | zi, 4 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Institutori - O limbă străină (engleză) | zi, 3 ani | |
| ŞTIINŢE APLICATE | - | Inginerie matematică | zi, 5 ani | |
36.UNIVERSITATEA DIN PITESTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| BIOLOGIE | - | Biologie | zi, 4 ani | |
| CHIMIE | - | Chimie-Fizică | zi, 4 ani | |
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi sport | zi, 4 ani | |
| ELECTRONIC | - | Electronică aplicată | zi, 5 ani | |
| - | Electronică | zi, 3 ani | ||
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura română sau Limba şi literatura engleză | zi, 4 ani | |
| - | Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză | zi, 4 ani | ||
| - | Limba şi literatura română - Limba şi literatura franceză | zi, 4 ani | ||
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologia construcţiilor de maşini | zi, 5 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică | zi, 4 ani | |
| MECANIC | - | Autovehicule rutiere | zi, 5 ani | |
| - | Automobile | zi, 3 ani | ||
| - | Tehnologia prelucrării metalelor | zi, 3 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani | |
| - | Contabilitate şi informatică de gestiune (Câmpulung Muscel) | zi, 4 ani | ||
| - | Managementul firmei | zi, 4 ani | ||
| - | Finanţe şi bănci | zi, 4 ani | ||
| ELECTROMECANIC | - | Electromecanică | zi, 5 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Ingineria şi managementul sistemelor de producţie | zi, 5 ani | |
| ISTORIE | - | Istorie-Muzeologie | zi, 4 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Informatică | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Institutori - O limbă străină (engleză, franceză) | zi, 3 ani | |
| - | Institutori - Educaţie fizică | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - Educaţie fizică (Câmpulung Muscel) | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - Desen (Câmpulung Muscel) | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢE APLICATE | - | Inginerie fizică | zi, 4 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă - Asistenţă socială | zi, 4 ani | |
| - | Teologie ortodoxă - Litere (Limba şi literatura română - O limbă şi literatură străină: engleză, franceză - la alegere) | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie ortodoxă pastorală | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
37.UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIESTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| CHIMIE | - | Tehnologia prelucrării petrolului şi petrochimie | zi, 5 ani | |
| - | Tehnologie chimică | zi, 3 ani | ||
| ELECTROMECANIC | - | Electromecanică | zi, 5 ani | |
| - | Exploatarea utilajului petrolier şi petrochimic | zi, 3 ani | ||
| GEOLOGIE | - | Geologie petrolieră | zi, 5 ani | |
| MECANIC | - | Utilaj tehnologic petrolier | zi, 5 ani | |
| PETROL | - | Forajul sondelor şi exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze | zi, 5 ani | |
| - | Foraj-extracţie | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Automatică şi informatică industrială | zi, 5 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Birotică | zi, 3 ani | |
| - | Birotică (Câmpina) | zi, 3 ani | ||
| - | Administraţie publică locală (Câmpina) | zi, 3 ani | ||
| CHIMIE | - | Chimie-Fizică | zi, 4 ani | |
| ECONOMIC | - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani | |
| - | Managementul firmei | zi, 4 ani | ||
| - | Merceologie | zi, 4 ani | ||
| - | Turism şi servicii | zi, 4 ani | ||
| ELECTRONIC | - | Electronică aplicată | zi, 5 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză | zi, 4 ani | |
| - | Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză | zi, 4 ani | ||
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie economică în domeniul mecanic | zi, 5 ani | |
| INGINERIA MEDIULUI | - | Ingineria protecţiei mediului în industria chimică şi petrochimică | zi, 5 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Informatică | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani | |
| MECANIC | - | Utilaj tehnologic pentru transportul şi depozitarea hidrocarburilor | zi, 5 ani | |
| PETROL | - | Transportul, depozitarea şi distribuirea petrolului şi gazelor | zi, 5 ani | |
38.UNIVERSITATEA "EFTIMIE MURGU" DIN RESITA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ELECTROMECANIC | - | Electromecanică | zi, 5 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ | - | Tehnologia construcţiilor de maşini | zi, 5 ani | |
| ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Utilajul şi tehnologia sudării | zi, 5 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Marketing | zi, 4 ani | |
| - | Turism şi servicii | zi, 4 ani | ||
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie economică în energetică şi electrotehnică | zi, 5 ani | |
| - | Inginerie economică în domeniul mecanic | zi, 5 ani | ||
| ŞTIINŢA MATERIALELOR | - | Ştiinţa materialelor | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă-Istorie | zi, 4 ani | |
39.UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ELECTROMECANIC | - | Electromecanică | zi, 5 ani | |
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Măiestrie sportivă (antrenori) | zi, 3 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura germană - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină (engleză, franceză) | zi, 4 ani | |
| - | Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină (germană, franceză) | zi, 4 ani | ||
| - | Limba şi literatura română - O limbă şi literatură străină (engleză, franceză, germană) | zi, 4 ani | ||
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Maşini-unelte | zi, 5 ani | |
| - | Tehnologia construcţiilor de maşini | zi, 5 ani | ||
| ISTORIE | - | Istorie | zi, 4 ani | |
| - | Istorie (în limba germană) | zi, 4 ani | ||
| JURNALISTICĂ | - | Jurnalistică | zi, 4 ani | |
| MECANIC | - | Utilaj tehnologic | zi, 5 ani | |
| - | Tehnologia prelucrării metalelor | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Calculatoare | zi, 5 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă pastorală | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Teologie ortodoxă - Litere (Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină: engleză, franceză, germană - la alegere) | zi, 4 ani | ||
| TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE | - | Tehnologii alimentare | zi, 3 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Administraţie publică locală | zi, 3 ani | |
| AGRICOL | - | Tehnici şi activităţi montane | zi, 3 ani | |
| - | Agromontanologie | zi, 5 ani | ||
| ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE | - | Conservarea şi restaurarea operelor de artă | zi, 5 ani | |
| ARTĂ TEATRALĂ | - | Actorie | zi, 4 ani | |
| BIBLIOTECONOMIE | - | Biblioteconomie-Arhivistică | zi, 3 ani | |
| BIOLOGIE | - | Ecologie şi protecţia mediului | zi, 4 ani | |
| ECONOMIC | - | Comerţ | zi, 4 ani | |
| - | Turism şi servicii | zi, 4 ani | ||
| - | Conducerea unităţilor comerciale şi de turism | zi, 3 ani | ||
| - | Finanţe şi asigurări | zi, 4 ani | ||
| ELECTRONIC | - | Electronică | zi, 3 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limbi moderne aplicate | zi, 4 ani | |
| FIZICĂ | - | Fizică-Chimie | zi, 4 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie economică în domeniul mecanic | zi, 5 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologii şi echipamente neconvenţionale | zi, 5 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Informatică | zi, 4 ani | |
| - | Matematică-Fizică | zi, 4 ani | ||
| MEDICINĂ | - | Medicină generală | zi, 6 ani | |
| - | Stomatologie | zi, 6 ani | ||
| - | Asistenţi medicali | zi, 3 ani | ||
| PETROL | - | Exploatarea şi valorificarea gazelor naturale (Mediaş) | zi, 3 ani | |
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢA MATERIALELOR | - | Tehnologii în metalurgia extractivă (Copşa Mică) | zi, 3 ani | |
| ŞTIINŢE POLITICE | - | Ştiinţe politice | zi, 4 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Psihopedagogie | zi, 4 ani | |
| - | Psihologie | zi, 4 ani | ||
| TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE | - | Tehnologia şi controlul calităţii produselor alimentare | zi, 5 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă - Asistenţă socială | zi, 4 ani | |
| TEXTILE - PIELĂRIE | - | Tricotaje-Confecţii textile | zi, 5 ani | |
| - | Tehnologia confecţiilor din ţesături şi tricoturi | zi, 3 ani | ||
40.UNIVERSITATEA "ŞTEFAN CEL MARE" DIN SUCEAVA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Birotică | zi, 3 ani | |
| ECONOMIC | - | Turism şi servicii | zi, 4 ani | |
| ENERGETIC | - | Energetică industrială | zi, 5 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura română - O limbă şi literatură străină (franceză, germană) | zi, 4 ani | |
| - | Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura română sau Limba şi literatura germană | zi, 4 ani | ||
| FORESTIER | - | Silvicultură | zi, 5 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ | - | Tehnologia construcţiilor de maşini | zi, 5 ani | |
| ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Maşini-unelte | zi, 5 ani | |
| ISTORIE | - | Istorie-Geografie | zi, 4 ani | |
| MECANIC | - | Utilaj tehnologic | zi, 5 ani | |
| MECATRONICĂ | - | Mecatronică | zi, 5 ani | |
| MUZEOLOGIE | - | Muzeologie | zi, 3 ani | |
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Calculatoare | zi, 5 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Conducerea unităţilor comerciale şi de turism | zi, 3 ani | |
| - | Gestiune financiară şi bancară | zi, 3 ani | ||
| ELECTRIC | - | Electrotehnică generală | zi, 5 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura românâ sau O limbă şi literatură străină (franceză, germană) | zi, 4 ani | |
| - | Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura engleză | zi, 4 ani | ||
| GEOGRAFIE | - | Geografie - O limbă şi literatură străină (franceză, engleză) | zi, 4 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie economică în domeniul mecanic | zi, 5 ani | |
| - | Ingineria şi managementul calităţii | zi, 5 ani | ||
| ISTORIE | - | Istorie - O limbă şi literatură străină (engleză, franceză) | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Automatică şi informatică industrială | zi, 5 ani | |
| TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTAŢIE | - | Tehnologii alimentare | zi, 3 ani | |
41.UNIVERSITATEA "VALACHIA" DIN TARGOVISTE
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Birotică | zi, 3 ani | |
| BIBLIOTECONOMIE | - | Biblioteconomie-Arhivistică | zi, 3 ani | |
| MUZEOLOGIE | - | Tehnici de cercetare şi conservare a patrimoniului arheologic şi muzeal | zi, 3 ani | |
| TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE | - | Tehnologii alimentare | zi, 3 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| AGRICOL | - | Agromontanologie | zi, 5 ani | |
| ECONOMIC | - | Contabilitate şi gestiune financiară | zi, 3 ani | |
| - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani | ||
| - | Finanţe şi asigurări | zi, 4 ani | ||
| - | Managementul firmei | zi, 4 ani | ||
| - | Marketing | zi, 4 ani | ||
| - | Agroturism | zi, 3 ani | ||
| ELECTRIC | - | Electrotehnică generală | zi, 5 ani | |
| ELECTRONIC | - | Electronică aplicată | zi, 5 ani | |
| ELECTROMECANIC | - | Electromecanică | zi, 5 ani | |
| ENERGETIC | - | Transportul şi distribuţia energiei electrice | zi, 3 ani | |
| - | Energetică industrială | zi, 5 ani | ||
| FIZICĂ | - | Fizică-Chimie | zi, 4 ani | |
| GEOGRAFIE | - | Geografie | zi, 4 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ şi TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologii ŞI echipamente neconvenţionale | zi, 5 ani | |
| INGINERIA MEDIULUI | - | Ingineria mediului în spaţiul funciar | zi, 5 ani | |
| ISTORIE | - | Istorie-Geografie | zi, 4 ani | |
| - | Istorie-Arheologie | zi, 4 ani | ||
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Fizică | zi, 4 ani | |
| - | Matematică-Informatică | zi, 4 ani | ||
| MECANIC | - | Tehnologia prelucrării metalelor | zi, 3 ani | |
| - | Utilaj tehnologic | zi, 5 ani | ||
| MECATRONICĂ | - | Mecatronică | zi, 5 ani | |
| MUZICĂ | - | Pedagogie muzicală | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢA MATERIALELOR | - | Ştiinţa materialelor | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Tehnică de calcul | zi, 3 ani | |
| - | Automatică şi informatică industrială | zi, 5 ani | ||
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Institutori - O limbă străină (franceză, engleză) | zi, 3 ani | |
| - | Institutori - Muzică | zi, 3 ani | ||
| TEHNOLOGIA PRODUSELOR | - | Tehnologia prelucrării produselor agricole | zi, 5 ani | |
| ALIMENTARE | - | Piscicultură şi acvacultură | zi, 5 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă - Asistenţă socială | zi, 4 ani | |
| - | Teologie ortodoxă - Litere (Limba şi literatura română) | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie ortodoxă pastorală | zi, 4 ani |
42.UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRANCUSI" DIN TARGU JIU
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ENERGETIC | - | Centrale termoelectrice | zi, 5 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologia construcţiilor de maşini | zi, 5 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Finanţe şi asigurări | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Turism şi servicii | zi, 4 ani | ||
| - | Managementul firmei | zi, 4 ani | ||
| - | Contabilitate | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Contabilitate şi gestiune financiară | zi, 3 ani | ||
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie economică în domeniul mecanic | zi, 5 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Maşini-unelte | zi, 5 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Institutori - O limbă străină (engleză) | zi, 3 ani | |
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Automatică şi informatică industrială | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani | |
43.UNIVERSITATEA "PETRU MAIOR" DIN TARGU MURES
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ELECTRONIC | - | Electronică | zi, 3 ani | |
| ENERGETIC | - | Electroenergetică | zi, 5 ani | |
| INFORMATICĂ | - | Tehnologie informatică | zi, 3 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologia construcţiilor de maşini | zi, 5 ani | |
| MECANIC | - | Tehnologii de mecanică fină | zi, 3 ani | |
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Automatică şi informatică industrială | zi, 5 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Organizarea producţiei şi a muncii | zi, 3 ani | |
| - | Prelucrarea electronică a informaţiei economice | zi, 3 ani | ||
| - | Managementul firmei | zi, 4 ani | ||
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză | zi, 4 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Ingineria şi managementul sistemelor de producţie | zi, 5 ani | |
| ISTORIE | - | Istorie - Limba şi literatura engleză | zi, 4 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Informatică | zi, 4 ani | |
| MECANIC | - | Utilaj tehnologic pentru textile-pielărie | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani | |
44.UNIVERSITATEA DE MEDICINA ŞI FARMACIE DIN TARGU MURES
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| MEDICINĂ | - | Medicină generală | zi, 6 ani | |
| - | Medicină generală (militară) | zi, 6 ani | ||
| - | Stomatologie | zi, 6 ani | ||
| FARMACIE | - | Farmacie | zi, 5 ani | |
| STOMATOLOGIE | - | Tehnică dentară | zi, 3 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| MEDICINĂ | - | Asistenţi medicali de urgenţe medico-chirurgicale | zi, 3 ani | |
| - | Asistenţă medico-socială | zi, 3 ani | ||
| FARMACIE | - | Tehnică farmaceutică | zi, 3 ani | |
45.UNIVERSITATEA DE ARTA TEATRALA DIN TARGU MURES
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARTĂ TEATRALĂ | - | Actorie | zi, 4 ani | |
| - | Actorie (în limba maghiară) | zi, 4 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARTĂ TEATRALĂ | - | Teatrologie | zi, 4 ani | |
| - | Regie teatru | zi, 5 ani | ||
46.UNIVERSITATEA "POLITEHNICA" DIN TIMIŞOARA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Comunicare profesională | zi, 3 ani | |
| ARHITECTURĂ | - | Arhitectură | zi, 6 ani | |
| CHIMIE | - | Tehnologia substanţelor anorganice | zi, 5 ani | |
| - | Tehnologia substanţelor organice | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnologia compuşilor macromoleculari | zi, 5 ani | ||
| - | Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice | zi, 5 ani | ||
| CONSTRUCŢII | - | Construcţii civile, industriale şi agricole | zi, 5 ani | |
| - | Căi ferate, drumuri şi poduri | zi, 5 ani | ||
| - | Inginerie civilă (în limbile engleză şi germană) | zi, 5 ani | ||
| - | Organizarea şi economia construcţiilor | zi, 3 ani | ||
| - | Tehnologia construcţiilor | zi, 3 ani | ||
| - | Construcţii hidrotehnice | zi, 5 ani | ||
| - | Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală | zi, 5 ani | ||
| - | Inginerie sanitară şi protecţia mediului | zi, 5 ani | ||
| ELECTRIC | - | Electrotehnică generală | zi, 5 ani | |
| ELECTROMECANIC | - | Electromecanică | zi, 5 ani | |
| ELECTRONIC | - | Electronică aplicată | zi, 5 ani | |
| - | Comunicaţii | zi, 5 ani | ||
| - | Electronică | zi, 3 ani | ||
| - | Comunicaţii şi exploatare poştală | zi, 3 ani | ||
| ENERGETIC | - | Electroenergetică | zi, 5 ani | |
| - | Energetică industrială | zi, 5 ani | ||
| INSTALAŢII | - | Instalaţii pentru construcţii | zi, 5 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Ingineria şi managementul sistemelor de producţie | zi, 5 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologia construcţiilor de maşini | zi, 5 ani | |
| - | Utilajul şi tehnologia sudării | zi, 5 ani | ||
| - | Maşini-unelte | zi, 5 ani | ||
| MECANIC | - | Echipamente de proces | zi, 5 ani | |
| - | Mecanică fină | zi, 5 ani | ||
| - | Maşini şi echipamente termice | zi, 5 ani | ||
| - | Material rulant de cale ferată | zi, 5 ani | ||
| - | Maşini hidraulice şi pneumatice | zi, 5 ani | ||
| - | Mecanică agricolă (maşini şi instalaţii agricole) | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnologia prelucrării metalelor | zi, 3 ani | ||
| - | Tehnologii de mecanică fină | zi, 3 ani | ||
| - | Utilaj tehnologic textil | zi, 5 ani | ||
| - | Utilaj tehnologic minier | zi, 5 ani | ||
| MECATRONICĂ | - | Roboţi industriali | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢA MATERIALELOR | - | Prelucrări plastice şi tratamente termice (Hunedoara) | zi, 5 ani | |
| - | Turnarea metalelor (Hunedoara) | zi, 5 ani | ||
| - | Ingineria proceselor siderurgice (Hunedoara) | zi, 5 ani | ||
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Automatică şi informatică industrială | zi, 5 ani | |
| - | Calculatoare | zi, 5 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| CHIMIE | - | Ingineria prelucrării produselor naturale | zi, 5 ani | |
| - | Tehnologia chimică a produselor textile, pielii şi înlocuitorilor | zi, 5 ani | ||
| - | Tehnică tipografică | zi, 3 ani | ||
| CONSTRUCŢII | - | Lucrări hidrotehnice | zi, 3 ani | |
| ELECTRONIC | - | Tehnologii audio, video şi multimedia | zi, 3 ani | |
| - | Electronică (Hunedoara) | zi, 3 ani | ||
| ELECTROMECANIC | - | Tehnică medicală | zi, 3 ani | |
| - | Electromecanică (Hunedoara) | zi, 5 ani | ||
| - | Exploatare maşini şi utilaje (Hunedoara) | zi, 3 ani | ||
| ECONOMIC | - | Organizarea producţiei şi a muncii | zi, 3 ani | |
| GEODEZIE | - | Cadastru | zi, 5 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie de afaceri în electrotehnică | zi, 5 ani | |
| INGINERIE MANAGERIALĂ şi TEHNOLOGICĂ | - | Tehnologii ŞI echipamente neconvenţionale | zi, 5 ani | |
| - | Tehnologia construcţiilor de maşini (în limba franceză) | zi, 5 ani | ||
| INGINERIA MEDIULUI | - | Amenajări pentru protecţia apei şi solului | zi, 5 ani | |
| - | Gestionarea, prelucrarea şi valorificarea deşeurilor | zi, 5 ani | ||
| INGINERIA TRANSPORTURILOR | - | Ingineria sistemelor de circulaţie feroviară | zi, 5 ani | |
| - | Ingineria sistemelor de circulaţie rutieră | zi, 5 ani | ||
| MECANIC | - | Autovehicule rutiere | zi, 5 ani | |
| - | Concepţie, fabricaţie şi management; integrate pe calculator (în limbile engleză şi germană) | zi, 5 ani | ||
| - | Utilaj tehnologic pentru industria alimentară | zi, 5 ani | ||
| - | Utilaj tehnologic (Hunedoara) | zi, 5 ani | ||
| - | Construcţii de maşini agricole | zi, 5 ani | ||
| - | Maşini şi instalaţii pentru prelucrarea produselor agricole | zi, 5 ani | ||
| - | Utilaj tehnologic pentru prelucrări la cald | zi, 5 ani | ||
| - | Exploatarea sistemelor turistice | zi, 3 ani | ||
| MECATRONICĂ | - | Mecatronică | zi, 5 ani | |
| - | Roboţi industriali (în limba germană) | zi, 5 ani | ||
| ŞTIINŢA MATERIALELOR | - | Ştiinţa şi ingineria materialelor | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Tehnică de calcul | zi, 3 ani | |
| - | Informatică aplicată | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢE APLICATE | - | Mecanică aplicată | zi, 5 ani | |
47.UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINA VETERINARA
A BANATULUI DIN TIMIŞOARA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| AGRICOL | - | Agricultură | zi, 5 ani | |
| - | Horticultură | zi, 5 ani | ||
| INGINERIA MEDIULUI | - | Ingineria mediului agricol | zi, 5 ani | |
| MEDICINĂ VETERINARĂ | - | Medicină veterinară | zi, 6 ani | |
| - | Igienă şi laborator veterinar | zi, 3 ani | ||
| TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE | - | Tehnologia prelucrării produselor agricole | zi, 5 ani | |
| ZOOTEHNIE | - | Zootehnie | zi, 5 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| AGRICOL | - | Inginerie genetică (în agricultură) | zi, 5 ani | |
| - | Arhitectura peisajului | zi, 5 ani | ||
| BIOLOGIE | - | Biologie-Ştiinţe agricole | zi, 4 ani | |
| BIOTEHNOLOGIE | - | Biotehnologii agricole | zi, 4 ani | |
| GEODEZIE | - | Cadastru agricol | zi, 3 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Managementul dezvoltării şi amenajării rurale | zi, 5 ani | |
| TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE | - | Analiza şi controlul produselor agroalimentare de origine vegetală | zi, 5 ani | |
| - | Extracte şi aditivi agroalimentari | zi, 5 ani | ||
48.UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE | - | Pedagogia artei | zi, 5 ani | |
| - | Grafică | zi, 5 ani | ||
| - | Pictură | zi, 5 ani | ||
| BIOLOGIE | - | Biologie | zi, 4 ani | |
| CHIMIE | - | Chimie | zi, 4 ani | |
| ECONOMIC | - | Managementul firmei | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Economia şi gestiunea producţiei agroalimentare | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Finanţe şi asigurări | zi, 4 ani | ||
| - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi sport | zi, 4 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura română - O limbă şi literatură străină (Limba străină B) | zi, 4 ani | |
| - | O limbă şi literatură străină (Limba străină A) - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină (Limba străină B) | zi, 4 ani | ||
| FIZICĂ | - | Fizică | zi, 4 ani | |
| - | Fizică-Chimie | zi, 4 ani | ||
| GEOGRAFIE | - | Geografie | zi, 4 ani | |
| ISTORIE | - | Istorie | zi, 4 ani | |
| - | Istorie - O limbă şi literatură străină (Limba străină B) | zi, 4 ani | ||
| INFORMATICĂ | - | Informatică | zi, 4 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Matematică-Fizică | zi, 4 ani | ||
| MUZICĂ | - | Pedagogie muzicală | zi, 5 ani | |
| - | Canto | zi, 5 ani | ||
| - | Interpretare instrumentală | zi, 5 ani | ||
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Asistenţă socială | zi, 4 ani | |
| - | Psihologie | zi, 4 ani | ||
| - | Sociologie | zi, 4 ani | ||
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Birotică | zi, 3 ani | |
| ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE | - | Arte textile (tapiserie - contexturi; modă - imprimeuri) | zi, 5 ani | |
| - | Design | zi, 5 ani | ||
| - | Sculptură | zi, 5 ani | ||
| ARTĂ TEATRALĂ | - | Actorie | zi, 4 ani | |
| - | Actorie (în limba germană) | zi, 4 ani | ||
| CHIMIE | - | Chimie-Biologie | zi, 4 ani | |
| ECONOMIC | - | Economie-Pedagogie | zi, 4 ani | |
| - | Turism şi servicii | zi, 4 ani | ||
| - | Tranzacţii internaţionale | zi, 4 ani | ||
| - | Tehnică bancară (Caransebeş) | zi, 3 ani | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Kinetoterapie | zi, 4 ani | |
| FILOLOGIE | - | Filologie clasică (Limba latină - Limba greacă veche) | zi, 4 ani | |
| - | Limba şi literatura română - O limbă şi literatură străină (Limba străină B, inclusiv limbile italiană şi spaniolă) | zi, 4 ani | ||
| - | O limbă şi literatură străină (Limba străină A, inclusiv limba sârbă şi croată) - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină (Limba străină B, inclusiv limbile italiană şi spaniolă) | zi, 4 ani | ||
| - | Limba şi literatura sârbă şi croată sau Istorie - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină (engleză, franceză, germană rusă, spaniolă) | zi, 4 ani , | ||
| - | Biblioteconomie - Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină | zi, 4 ani | ||
| - | Limba şi literatura sârbă şi croată sau Limba şi literatura română - O limbă şi literatură străină | zi, 4 ani | ||
| FILOSOFIE | - | Filosofie | zi, 4 ani | |
| FIZICĂ | - | Fizica materialelor | zi, 4 ani | |
| - | Fizica mediului | zi, 4 ani | ||
| GEOGRAFIE | - | Geografie - O limbă şi literatură străină (engleză, franceză, germană, spaniolă - la alegere) | zi, 4 ani | |
| INFORMATICĂ | - | Tehnologie informatică | zi, 3 ani | |
| JURNALISTICĂ | - | Jurnalistică - O limbă şi literatură străină | zi, 4 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematici aplicate | zi, 4 ani | |
| - | Matematică-Informatică | zi, 4 ani | ||
| - | Matematici pure | zi, 4 ani | ||
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Pedagogie | zi, 4 ani | |
| - | Psihopedagogie specială | zi, 4 ani | ||
| - | Institutori - Educaţie fizică | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - O limbă străină (germană - Caransebeş) | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - O limbă străină (engleză, franceză- Deva) | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - O limbă străină (engleză - Arad) | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - Desen (Lugoj) | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE POLITICE | - | Înalte studii europene comparative | zi, 2 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie ortodoxă - Litere (Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină) | zi, 4 ani | |
| - | Teologie ortodoxă pastorală | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Teologie ortodoxă - Istorie | zi, 4 ani | ||
49.UNIVERSITATEA DE MEDICINA ŞI FARMACIE DIN TIMIŞOARA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| MEDICINĂ | - | Medicină generală | zi, 6 ani | |
| - | Stomatologie | zi, 6 ani | ||
| FARMACIE | - | Farmacie | zi, 5 ani | |
| STOMATOLOGIE | - | Tehnică dentară | zi, 3 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| MEDICINĂ | - | Fiziokinetoterapie | zi, 5 ani | |
| - | Laborator clinic | zi, 3 ani | ||
| STOMATOLOGIE | - | Profilaxie stomatologică | zi, 3 ani | |
ANEXA 1B
INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR MILITARE
1.ACADEMIA TEHNICA MILITARĂ DIN BUCUREŞTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| AERONAVE | - | Aeronave şi motoare de aviaţie | zi, 5 ani | |
| - | Echipamente şi instalaţii de aviaţie | zi, 5 ani | ||
| ARMAMENT, RACHETE ŞI MUNIŢII | - | Armament, aparatură artileristică şi sisteme de conducere a focului | zi, 5 ani | |
| - | Muniţii, rachete, explozivi şi pulberi | zi, 5 ani | ||
| - | Armament, rachete, muniţii de aviaţie şi sisteme de salvare | zi, 5 ani | ||
| BLINDATE ŞI AUTOVEHICULE MILITARE | - | Blindate, automobile şi tractoare | zi, 5 ani | |
| CHIMIE | - | Chimie militară | zi, 5 ani | |
| CONSTRUCŢII | - | Construcţii şi fortificaţii | zi, 5 ani | |
| - | Drumuri şi poduri | zi, 5 ani | ||
| ELECTRONIC | - | Electronică de rachete şi artilerie antiaeriană | zi, 5 ani | |
| - | Radiolocaţie | zi, 5 ani | ||
| - | Electronică de aviaţie | zi, 5 ani | ||
| - | Transmisiuni | zi, 5 ani | ||
| GENIU | - | Maşini şi utilaje de geniu | zi, 5 ani | |
| - | Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri şi masacre | zi, 5 ani | ||
| GEODEZIE | - | Topogeodezie şi automatizarea asigurării topogeodezice | zi, 5 ani | |
| INSTALAŢII | - | Instalaţii pentru construcţii | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Sisteme şi echipamente de automatizarea conducerii organizaţiilor militare | zi, 5 ani | |
| - | Automatizarea conducerii acţiunilor de luptă | zi, 5 ani | ||
2.ACADEMIA DE ÎNALTE STUDII MILITARE DIN BUCUREŞTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ŞTIINŢĂ MILITARĂ | - | Conducere interarme trupe de uscat | zi, 4 ani | |
| - | Conducere interarme aviaţie şi apărare antiaeriană | zi, 4 ani | ||
| - | Conducere interarme marină | zi, 4 ani | ||
| - | Conducere logistică | zi, 4 ani | ||
| - | Conducere economico-financiară | zi, 4 ani | ||
3.ACADEMIA TRUPELOR DE USCAT "NICOLAE BALCESCU" DIN SIBIU
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| ŞTIINŢĂ MILITARĂ | - | Managementul organizaţiei | zi, 4 ani | |
4.ACADEMIA AVIAŢIEI ŞI APĂRĂRII ANTIAERIENE "HENRI COANDA" DIN BRAŞOV
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| ŞTIINŢĂ MILITARĂ | - | Managementul organizaţiei | zi, 4 ani | |
5.ACADEMIA NAVALA "MIRCEA CEL BATRAN" DIN CONSTANTA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ELECTROMECANIC | - | Electromecanică navală | zi, 5 ani | |
| - | Exploatări portuare | zi, 5 ani | ||
| - | Electromecanică transport fluvial | zi, 3 ani | ||
| NAVIGAŢIE | - | Navigaţie, echipamente de navigaţie şi hidrografie | zi, 5 ani | |
| - | Conducerea şi exploatarea navei de transport maritim | zi, 5 ani | ||
| - | Conducerea şi exploatarea navei de transport fluvial | zi, 3 ani | ||
6.ACADEMIA DE POLIŢIE "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN BUCUREŞTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARHIVISTICĂ | - | Arhivistică-Istorie | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani | |
| INSTALAŢII | - | Instalaţii pentru construcţii (Pompieri) | zi, 5 ani | |
7.INSTITUTUL NAŢIONAL DE INFORMAŢII DIN BUCUREŞTI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Psihosociologie | zi, 4 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| ŞTIINŢELE-COMUNICĂRII | - | Comunicare socială | zi, 4 ani | |
Anexa 2
INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR PARTICULAR
1.ACADEMIA UNIVERSITARĂ "ATHENAEUM" DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| ECONOMIC | - | Finanţe, contabilitate şi informatică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
2.ACADEMIA INFORMATIZATA PENTRU ŞTIINŢE TEHNICE, ECONOMICE,
DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Finanţe şi contabilitate (Alba Iulia) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Management | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Management (Alba Iulia) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Ştiinţe financiar-contabile | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Informatică aplicată | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept (Alba Iulia) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
3.ACADEMIA DE ARTE "LUCEAFARUL" DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARTĂ CINEMATOGRAFICĂ ŞI TELEVIZIUNE | - | Regia spectacolului de teatru, film şi televiziune | zi, 5 ani | |
| ARTĂ TEATRALĂ | - | Actorie | zi, 4 ani | |
| ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE | - | Pictură | zi, 6 ani | |
| MUZICĂ | - | Pedagogie muzicală | zi, 5 ani | |
4.ACADEMIA INTERNATIONALA PENTRU STUDIUL ISTORIEI, CULTURII ŞI AL
RELIGIILOR DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| FILOSOFIE | - | Cultură şi religie | zi, 4 ani | |
5.ACADEMIA ROMÂNĂ DE MANAGEMENT DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| ECONOMIC | - | Managementul comerţului şi turismului | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
6.FUNDAŢIA "PRO-UNIVERSITATEA MEDIA" DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| JURNALISTICĂ | - | Jurnalistică | zi, 4 ani | |
7.INSTITUTUL BIBLIC ROMAN DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| TEOLOGIE | - | Teologie ecumenică pastorală | zi, 4 ani | |
8.UNIVERSITATEA "NICOLAE TITULESCU" DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Finanţe şi contabilitate | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept**) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
9.INSTITUTUL DE MANAGEMENT ŞI TURISM "EDEN" DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| ECONOMIC | - | Management şi turism | zi, 4 ani; fără frecvenţă; 5 ani | |
10.INSTITUTUL TEOLOGIC BAPTIST DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| TEOLOGIE | - | Teologie baptistă pastorală**) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
11.INSTITUTUL TEOLOGIC PENTICOSTAL DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| TEOLOGIE | - | Teologie penticostală pastorală şi didactică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
12.INSTITUTUL TEOLOGIC ROMÂNO-CATOLIC DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| TEOLOGIE | - | Teologie romano-catolică didactică**) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Teologie romano-catolică - Litere (Limba şi literatura română sau O limbă şi literatură străină - latină, engleză)**) | zi, 4 ani | ||
13.ŞCOALA SUPERIOARĂ DE AFACERI DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Economie şi sociologie rurală (Alba Iulia) | zi, 4 ani | |
| - | Administrarea afacerilor (Alba Iulia) | zi, 3 ani | ||
14.ŞCOALA SUPERIOARĂ DE JURNALISTICA DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| JURNALISTICĂ | - | Presă scrisă | zi, 4 ani | |
15.UNIVERSITATEA "ARTIFEX" DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Finanţe şi contabilitate | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Management | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Marketing şi economia serviciilor | zi, 4 ani | ||
16.UNIVERSITATEA "BIOTERA" DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| AGRICOL | - | Tehnologia şi valorificarea produselor agricole | zi, 5 ani | |
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie şi management agroturistic**) | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
17.UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR" DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Management turistic şi comercial | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Management turistic şi comercial (Cluj-Napoca) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Management turistic şi comercial (Timişoara) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Management financiar bancar (Cluj-Napoca) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Finanţe, bănci şi contabilitate | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Relaţii economice internaţionale | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Contabilitate (Cluj-Napoca) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| ISTORIE | - | Istorie | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| GEOGRAFIE | - | Geografia turismului (Sibiu) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Ştiinţe juridice şi administrative | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Drept (Cluj-Napoca) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| ŞTIINŢE POLITICE | - | Ştiinţe politice | zi, 4 ani | |
18.UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARTĂ CINEMATOGRAFICĂ ŞI TELEVIZIUNE | - | Regie, imagine film, televiziune | zi, 4 ani | |
| ARTĂ TEATRALĂ | - | Actorie, regie teatru | zi, 4 ani | |
| BIOLOGIE | - | Ecologie | zi, 4 ani | |
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi sport**) | zi, 4 ani | |
| ECONOMIC | - | Management în economia turismului şi comerţului internaţional (Deva) | zi, 5 ani | |
| - | Management financiar-contabil şi administrativ | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| INGINERIE ECONOMICĂ | - | Inginerie managerială | zi, 5 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Psihologie | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept**) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
19.UNIVERSITATEA "EUROPA ECOR - U.S." DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Comerţ | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Managementul firmei | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
20.UNIVERSITATEA "HYPERION" DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARTĂ CINEMATOGRAFICĂ ŞI TELEVIZIUNE | - | Regie, imagine film, televiziune | zi, 4 ani | |
| ARTĂ TEATRALĂ | - | Actorie**) | zi, 4 ani | |
| ECONOMIC | - | Finanţe şi contabilitate | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Management | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| FILOLOGIE | - | Filologie | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| FIZICĂ | - | Fizică**) | zi, 4 ani | |
| ISTORIE | - | Istorie | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| JURNALISTICĂ | - | Ziaristică | zi, 4 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Psihosociologie | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Sisteme cu microprocesoare | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
21.UNIVERSITATEA INDEPENDENTA "TITU MAIORESCU" DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Finanţe, bănci, contabilitate | zi, 5 ani; fără frecvenţă, 6 ani | |
| MEDICINĂ | - | Medicină generală**) | zi, 6 ani | |
| - | Stomatologie | zi, 6 ani | ||
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Psihologie | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
22.UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANA DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECOMOMIC | - | Economia turismului intern şi internaţional**) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Informatică managerială**) | zi, 4 ani | ||
| - | Management şi marketing**) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Relaţii comerciale şi financiar-bancare interne şi internaţionale**) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept**) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
23.UNIVERSITATEA "SPIRU HARET" DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARHITECTURĂ | - | Arhitectură şi urbanism | zi, 6 ani | |
| - | Conservare-restaurare | zi, 3 ani | ||
| ECONOMIC | - | Management financiar-contabil | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Management financiar-contabil (Craiova) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Management financiar-contabil (Constanţa) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Marketing şi comerţ exterior | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Managementul firmei (Braşov) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Finanţe şi contabilitate (Râmnicu Vâlcea) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Finanţe şi contabilitate (Câmpulung Muscel) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi sport | zi, 4 ani | |
| FILOLOGIE | - | Limba şi literatura străină A - Limba şi literatura străină B | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Limba şi literatura străină (engleză, franceză) - Limba şi literatura română | zi, 4 ani | ||
| FILOSOFIE | - | Filosofie şi jurnalistică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| GEOGRAFIE | - | Geografie | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| ISTORIE | - | Istorie | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| MATEMATICĂ | - | Matematică-Informatică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| MEDICINĂ VETERINARĂ | - | Medicină veterinară | zi, 6 ani | |
| MUZICĂ | - | Pedagogie muzicală | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Sociologie-Psihologie | zi, 4 ani | |
| - | Psihologie-Pedagogie (Braşov) | zi, 4 ani | ||
| - | Institutori - Desen (Blaj) | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - Desen (Câmpulung Muscel) | zi, 3 ani; fără frecvenţă, 4 ani | ||
| - | Institutori - O limbă străină (engleză - Câmpulung Muscel) | zi, 3 ani; fără frecvenţă, 4 ani | ||
| - | Institutori - O limbă străină (franceză) | zi, 3 ani; fără frecvenţă, 4 ani | ||
| - | Institutori - Muzică | zi, 3 ani; fără frecvenţă, 4 ani | ||
| - | Institutori - Muzică (Râmnicu Vâlcea) | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică (Braşov) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Drept (Constanţa) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
24.UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE ŞI ARTE "GH. CRISTEA" DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Finanţe şi gestiunea afacerilor | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Econometrie informatică | zi, 5 ani | ||
| - | Relaţii economice internaţionale | zi, 5 ani; fără frecvenţă, 6 ani | ||
| - | Economia mediului | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| JURNALISTICĂ | - | Comunicare socială | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept**) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
25.UNIVERSITATEA TEHNOLOGICĂ "UNITEH" DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE | - | Design industrial şi ambiental | zi, 5 ani | |
| ECONOMIC | - | Managementul afacerilor | zi, 4 ani | |
26.UNIVERSITATEA "PRO HUMANITAS" DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Psihopedagogie specială | zi, 4 ani | |
27.COLEGIUL DE TEHNICA DENTARA "DR. CONSTANTIN GAUCAN" DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| STOMATOLOGIE | - | Tehnică dentară | zi, 3 ani | |
| - | Asistent igienist de cabinet stomatologic | zi, 3 ani | ||
28.COLEGIUL UNIVERSITAR DE INSTITUTORI "WALDORF" DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Cultură fizică - euritmie | zi, 3 ani | |
| - | Institutori - Arte plastice | zi, 3 ani | ||
29.INSTITUTUL BANCAR ROMAN DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Gestiune bancară | zi, 3 ani; fără frecvenţă, 4 ani | |
| - | Management financiar-bancar | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
30.UNIVERSITATEA "FORTUNA" DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Birotică | zi, 3 ani | |
31.INSTITUTUL DE ADMINISTRAŢIE PUBLICA ŞI A AFACERILOR DIN BUCUREŞTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| ECONOMIC | - | Administrarea afacerilor (Executive M.B.A. - studii academice postuniversitare) | zi, 2 ani | |
32.INSTITUTUL TEOLOGIC ROMÂNO-CATOLIC DIN ALBA IULIA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| TEOLOGIE | - | Teologie romano-catolică pastorală*) | zi, 4 ani | |
33.UNIVERSITATEA DE VEST "VASILE GOLDIS" DIN ARAD
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Marketing**) | zi, 5 ani; fără frecvenţă, 6 ani | |
| - | Marketing (Satu Mare) | zi, 4 ani | ||
| - | Administrarea afacerilor | zi, 4 ani | ||
| - | Marketing în turism şi activităţi hoteliere (Sebiş) | zi, 3 ani | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi sport | zi, 4 ani | |
| ISTORIE | - | Istorie - Limba şi literatura engleză | zi, 4 ani | |
| - | Istorie - Jurnalistică | zi, 4 ani | ||
| - | Istorie - Jurnalistică (Satu Mare) | zi, 4 ani | ||
| MEDICINĂ | - | Medicină generală | zi, 6 ani | |
| - | Stomatologie | zi, 6 ani | ||
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Institutori - Desen | zi, 3 ani | |
| - | Institutori - Desen (Sighetu Marmaţiei) | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - Educaţie fizică | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - Educaţie fizică (Sighetu Marmaţiei) | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - O limbă străină (engleză, franceză) | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - O limbă străină (engleză, franceză) (Satu Mare) | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - O limbă străină (engleză, franceză) (Sighetu Marmaţiei) | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - Muzică | zi, 3 ani | ||
| - | Institutori - Muzică (Sighetu Marmaţiei) | zi, 3 ani | ||
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept**) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
34.UNIVERSITATEA "GEORGE BACOVIA" DIN BACAU
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Marketing | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Managementul firmei | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
35.UNIVERSITATEA "BOGDAN VODA" DIN BAIA MARE
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Management (Cluj-Napoca) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Management | zi, 4 ani | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi management în sport | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
36.FUNDAŢIA ROMÂNĂ PENTRU TINERET "DECEBAL" DIN BAILE HERCULANE
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Management turistic şi hotelier | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani | |
37.INSTITUTUL TEOLOGIC GRECO-CATOLIC DIN BLAJ
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| TEOLOGIE | - | Teologie greco-catolică pastorală | zi, 5 ani | |
38.UNIVERSITATEA "GEORGE BARITIU" DIN BRAŞOV
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Informatică şi contabilitate | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Turism şi servicii | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi sport | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
39.UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRANCOVEANU" DIN BRĂILA
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Management şi marketing în afaceri economice**) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Management şi marketing în afaceri economice (Piteşti)**) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| - | Management şi marketing în afaceri economice (Râmnicu Vâlcea)**) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
40.INSTITUTUL TEOLOGIC GRECO-CATOLIC CLUJ-GHERLA DIN CLUJ-NAPOCA
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| TEOLOGIE | - | Teologie greco-catolică pastorală şi didactică | zi, 5 ani | |
41.INSTITUTUL TEOLOGIC PROTESTANT DIN CLUJ-NAPOCA
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| TEOLOGIE | - | Teologie protestantă pastorală*) | zi, 4 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| TEOLOGIE | - | Teologie reformată - Asistenţă socială, (Oradea) | zi, 4 ani | |
| - | Teologie reformată - Limba şi literatura germană (Oradea) | zi, 4 ani | ||
| - | Muzică religioasă (Oradea) | zi, 4 ani | ||
42.UNIVERSITATEA "AVRAM IANCU" DIN CLUJ-NAPOCA
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ | - | Administraţie publică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Kinetoterapie | zi, 4 ani | |
| FILOSOFIE | - | Filosofie şi antropologie | zi, 4 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Pedagogie socială | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
c)Specializări la care nu se organizează concurs de admitere
în anul I şi care funcţionează în lichidare
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi sport | zi, 4 ani | |
43.FUNDAŢIA "GAUDEAMUS" DIN CONSTANTA
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| ECONOMIC | - | Managementul afacerilor | zi, 4 ani | |
44.UNIVERSITATEA "ANDREI SAGUNA" DIN CONSTANTA
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Finanţe şi contabilitate | zi, 4 ani | |
| - | Management | zi, 4 ani | ||
| JURNALISTICĂ | - | Jurnalistică | zi, 4 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Psihologie şi asistenţă socială | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
45.FUNDAŢIA "SFANTA MARIA" - INSTITUTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR "OMNIA"
DIN CONSTANTA
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Birotică | zi, 3 ani | |
46.UNIVERSITATEA "MIHAI VITEAZUL" DIN CRAIOVA
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Managementul firmei | zi, 4 ani; fără frecvenţă; 5 ani | ||
| - | Finanţe-Bănci | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Institutori - O limbă străină (franceză, engleză) | zi, 3 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
47.FUNDAŢIA MERIDIAN DIN CRAIOVA - UNIVERSITATEA "VIRGIL MADGEARU"
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| ECONOMIC | - | Managementul întreprinderii | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
48.UNIVERSITATEA "ANGHEL RUGINA" DIN GALAŢI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ADMINISTRAŢIE-SECRETARIAT | - | Administraţie publică locală | zi, 3 ani | |
| ECONOMIC | - | Finanţe şi contabilitate | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
49.INSTITUTUL TEOLOGIC ROMÂNO-CATOLIC DIN IAŞI
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| TEOLOGIE | - | Teologie romano-catolică pastorală*) | zi, 6 ani | |
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| TEOLOGIE | - | Teologie romano-catolică didactică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
50.UNIVERSITATEA "APOLONIA" DIN IAŞI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| JURNALISTICĂ | - | Jurnalistică | zi, 4 ani | |
| - | Relaţii publice | zi, 4 ani | ||
| MEDICINĂ | - | Stomatologie | zi, 6 ani | |
| STOMATOLOGIE | - | Asistenţi medicali pentru stomatologie | zi, 3 ani | |
| - | Tehnică dentară | zi, 3 ani | ||
51.UNIVERSITATEA ECOLOGICA "DIMITRIE CANTEMIR" DIN IAŞI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Finanţe, bănci, contabilitate (Târgu Mureş) | zi, 4 ani | |
| - | Finanţe, bănci, contabilitate | zi, 4 ani | ||
| - | Marketing şi management (Târgu Mureş) | zi, 4 ani | ||
| FILOLOGIE | - | Filologie (Târgu Mureş) | zi, 4,5 ani | |
| GEOGRAFIE | - | Geografie-Istorie (Târgu Mureş) | zi, 4 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Psihologie-Pedagogie (Târgu Mureş) | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
c)Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I
şi care funcţionează în lichidare
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept (Târgu Mureş) | zi, 4 ani | |
52.UNIVERSITATEA "GHEORGHE ZANE" DIN IAŞI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Marketing | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Managementul afacerilor | zi, 4 ani | ||
53.UNIVERSITATEA "MIHAIL KOGALNICEANU" DIN IAŞI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| ISTORIE | - | Istorie-Geografie | zi, 4 ani | |
54.UNIVERSITATEA "PETRE ANDREI" DIN IAŞI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Finanţe şi contabilitate**) | zi, 5 ani; fără frecvenţă, 6 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Psihologie şi asistenţă socială | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| ŞTIINŢE POLITICE | - | Ştiinţe politice | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
55.INSTITUTUL DE STUDII EUROPENE "ŞTEFAN LUPASCU" DIN IAŞI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| FILOLOGIE | - | Traducere-Interpretariat | zi, 4 ani | |
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Educaţie fizică şi sport | zi, 4 ani | |
56.UNIVERSITATEA EUROPEANĂ DIN LUGOJ
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Finanţe şi contabilitate | zi, 4 ani | |
| - | Finanţe şi contabilitate (Braşov) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept**) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Drept (Braşov) | zi, 4 ani | ||
57.FUNDAŢIA UNIVERSITARĂ PENTRU KINETOTERAPIE DIN ORADEA
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT | - | Kinetoterapie | zi, 4 ani | |
58.INSTITUTUL BIBLIC "EMANUEL" DIN ORADEA
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Managementul organizaţiilor | zi, 4 ani | |
| TEOLOGIE | - | Teologie baptistă pastorală**) | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Teologie baptistă-Asistenţă socială | zi, 4 ani | ||
| - | Teologie baptistă-Muzică bisericească | zi, 5 ani | ||
| - | Teologie baptistă didactică | zi, 4 ani | ||
59.INSTITUTUL TEOLOGIC GRECO-CATOLIC DIN ORADEA
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| TEOLOGIE | - | Teologie greco-catolică pastorală | zi, 5 ani | |
60.CENTRUL INTERNAŢIONAL DE INVENTICA PENTRU TINERET DIN PLOIESTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
61.FUNDAŢIA PENTRU ISTORIA PRAHOVEI DIN PLOIESTI
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani | |
62.FUNDAŢIA "ROMÂNIA DE MAINE" - UNIVERSITATEA "COZIA" DIN RAMNICU
VALCEA
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| ŞTIINŢE, JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
63.FUNDAŢIA "ACADEMIA COMERCIALĂ" DIN SATU MARE
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| ECONOMIC | - | Finanţe şi bănci | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
64.INSTITUTUL TEOLOGIC PROTESTANT DIN SIBIU
a)Specializări acreditate
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
| TEOLOGIE | - | Teologie protestantă pastorală*) | zi, 4 ani | |
65.FUNDAŢIA UNIVERSITARĂ PENTRU INTEGRARE EUROPEANĂ DIN SIBIU
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE | - | Administraţie publică | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
66.INSTITUTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR "MIHAI EMINESCU" DIN TIMIŞOARA
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ECONOMIC | - | Contabilitate şi informatică de gestiune | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Management turistic, hotelier şi comercial | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
67.INSTITUTUL DE STUDII ŞI EDUCAŢIE PERMANENTA "TIBISCUS" DIN TIMIŞOARA
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE | - | Design | zi, 5 ani | |
| ECONOMIC | - | Comerţ exterior | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| - | Finanţe şi contabilitate | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | ||
| FILOLOGIE | - | Comunicare şi relaţii publice | zi, 4 ani | |
| JURNALISTICĂ | - | Jurnalistică | zi, 4 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Psihologie | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani; fără frecvenţă; 5 ani | |
68.UNIVERSITATEA BANATULUI DIN TIMIŞOARA
b)Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu
| Profilul | Specializarea | Forma de învăţământ, durata studiilor | ||
|---|---|---|---|---|
| BIOLOGIE | - | Protecţia mediului | zi, 4 ani | |
| ECONOMIC | - | Ştiinţe economice | zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani | |
| FILOLOGIE | - | Relaţii publice | zi, 4 ani | |
| ISTORIE | - | Istorie | zi, 4 ani | |
| JURNALISTICĂ | - | Ziaristică | zi, 4 ani | |
| SOCIOPSIHOPEDAGOGIE | - | Institutori - O limbă străină (limba engleză) | zi, 3 ani | |
| - | Sociologie | zi, 4 ani | ||
| ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR | - | Informatică aplicată | zi, 5 ani | |
| ŞTIINŢE JURIDICE | - | Drept | zi, 4 ani | |
| ŞTIINŢE POLITICE | - | Ştiinţe politice şi administrative | zi, 4 ani | |
Notă *) Specializările au funcţionat şi înainte de anul 1989. Notă ) Specializări în curs de acreditare. Notă *) Include şi fosta specializare de medicina generală a Universitatii
