Decizie nr. 260 din 24 iunie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, republicată, excepţie ridicată de Daniel Ionut Vladimirescu în Dosarul nr. 1.459/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia comercială.

La apelul nominal răspund avocat Dan Marius Bratila, pentru autorul excepţiei, şi avocat Liliana Şerban, pentru Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare.

Avocatul autorului excepţiei considera ca dispoziţiile art. 83 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 sunt neconstituţionale, întrucât, în situaţia în care debitul garantat cu activul supus executării are o valoare mai mica decât 20% din valoarea activului supus valorificării, debitorul este obligat, la contestarea actului de executare a activului, să depună o cauţiune mai mare decât debitul datorat.

Avocatul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocand în acest sens şi jurisprudenta Curţii Constituţionale. Se arata ca invocarea prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 49 alin. (2) din Constituţie nu are legătură cu textul de lege criticat, iar, cu privire la invocarea celorlalte texte constituţionale, excepţia este neîntemeiată, întrucât nu rezultă ca textul criticat ar încalcă dispoziţiile Constituţiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arata ca asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, constatând ca acestea sunt constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 29 noiembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 1.459/2002, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 409/2001, excepţie ridicată de Daniel Ionut Vladimirescu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine ca textul criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), ale art. 49 alin. (2), ale art. 21, 41, 134 şi 135, precum şi principiul egalităţii părţilor în faţa legii.

Se arata, în esenta, ca dispoziţiile legale criticate obliga debitorul garant sa plătească, pentru a contesta orice act de executare, sume mai mari decât valoarea de piaţa a bunului de executat, în situaţia în care cauţiunea de 20% se calculează prin raportare la tot debitul principal, şi nu la valoarea debitului garantat, astfel încât debitorul nu mai are posibilitatea şi interesul sa conteste un act de executare. Autorul excepţiei considera ca în felul acesta "prevederea criticata încalcă principiile constituţionale ale liberului acces la justiţie, al egalităţii părţilor în justiţie, dreptatii şi proportionalitatii, cat şi pe cel al garantarii sau măcar ocrotirii proprietăţii", statul incalcandu-şi astfel "obligaţia de a dezvolta un circuit comercial normal, pentru asigurarea bunastarii populaţiei".

Curtea Suprema de Justiţie - Secţia comercială considera ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepţia este nefondata, făcând referire şi la jurisprudenta Curţii Constituţionale în aceasta materie, în sensul că excepţii cu acelaşi obiect au fost respinse ca neintemeiate.

Avocatul Poporului apreciază ca prevederile legale criticate sunt constituţionale. În argumentarea acestui punct de vedere, se arata ca "instituirea, prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, a obligaţiei la plata unei cauţiuni nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, dat fiind ca debitorului nu i se închide accesul la justiţie pentru apărarea unui drept subiectiv".

În realitate, susţine Avocatul Poporului, referindu-se şi la jurisprudenta Curţii Constituţionale, dispoziţiile criticate au "drept scop realizarea creanţelor bancare neperformante preluate de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, asigurarea celeritatii în soluţionarea litigiilor şi a oricăror cereri în legătură cu activele bancare supuse valorificării potrivit acestui act normativ, precum şi limitarea posibilităţii abuzului de drept".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 409/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor.

În realitate însă, Legea nr. 409/2001 nu cuprinde decât 3 articole - I, II şi III -, art. I pct. 29 prevăzând introducerea art. 25 al ordonanţei de urgenta aprobate. Totodată pct. 1 al art. I din lege a prevăzut noul conţinut al titlului ordonanţei, şi anume "ORDONANŢA DE URGENŢĂ privind valorificarea unor active bancare". Ulterior, în baza Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 120/2001, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, iar fostul articol 25 a devenit articolul 83 alin. (1), care constituie, în realitate, obiectul excepţiei, cu următorul cuprins: "(1) Debitorii pot contesta în justiţie măsurile dispuse de AVAB potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi pot face contestaţie la executare numai după depunerea unei cauţiuni egale cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificării."

Critica de neconstituţionalitate se bazează pe susţinerea ca sunt incalcate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), privind statul român, ale art. 21, privind accesul liber la justiţie, ale art. 49, privind restrangerea exerciţiului unor drepturi, ale art. 41, privind protecţia proprietăţii private, ale art. 134, privind economia, ale art. 135, privind proprietatea, precum şi principiul constituţional al egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1), considerându-se de către autorul excepţiei ca, prin cuantumul cauţiunii, "debitorul nu are posibilitatea şi nici măcar interes sa conteste un act de executare".

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată.

În jurisprudenta sa, Curtea Constituţională a mai fost sesizată cu excepţii de neconstituţionalitate având ca obiect fostul art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, devenit art. 83 în urma republicarii din anul 2002, pe care le-a respins ca neintemeiate.

Astfel, prin Decizia nr. 231 din 10 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 25 noiembrie 2002, Curtea a reţinut, în esenta, ca "instituirea prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 a obligaţiei la plata unei cauţiuni nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, dat fiind ca debitorului nu i se închide accesul la justiţie pentru realizarea unui drept subiectiv, ci i se limitează posibilitatea abuzului judiciar, asigurându-se celeritatea în soluţionarea cauzei". De asemenea, prin aceeaşi decizie, s-a reţinut ca "nu sunt incalcate nici prevederile art. 134 şi nici cele ale art. 135 din Constituţie, deoarece executarea obligaţiei de plată - fie şi pe calea executării silite corespunde principiilor economiei de piaţa şi, totodată, garantarii dreptului de proprietate, indiferent de titular". Aceeaşi soluţie a fost pronunţată şi prin Decizia nr. 285 din 30 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 18 februarie 2003, reţinându-se ca dispoziţiile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 21 şi pe cele ale art. 24.

De altfel şi anterior actualelor reglementări, când cuantumul cauţiunii prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică era de 50% din valoarea activului, Curtea, prin mai multe decizii, a respins excepţiile de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect.

Soluţiile pronunţate de Curte şi considerentele care au stat la baza acestora îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţa, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în materie.

Curtea nu poate retine nici critica autorului excepţiei bazată pe dispoziţiile art. 49 din Constituţie. Textul de lege criticat excedeaza sferei de reglementare a acestor prevederi constituţionale, deoarece instituirea obligaţiei de plată a unei cauţiuni nu are semnificatia restrângerii exercitării unor drepturi constituţionale.

În ceea ce priveşte susţinerea neconstitutionalitatii textului criticat prin raportare la art. 1 alin. (3) din Constituţie privind statul român, prevederi care consacra principiul statului de drept, Curtea constata ca textul constituţional nu este încălcat, întrucât acest principiu presupune "domnia legii", or, în cauza, cauţiunea al carei cuantum este criticat este stabilită printr-o lege, asa cum cere Constituţia.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată, excepţie ridicată de Daniel Ionut Vladimirescu în Dosarul nr. 1.459/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia comercială.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta