Decizie Nr. 6 din 11 noiembrie 1992

Curtea Constituţională a fost sesizată, la 14 octombrie 1992, de către 55 deputaţi, şi anume: domnii Ionel Blaga, Vasile Diacon, Mihai Iordache, Constantin Parvu, Nelu Aristide Dragomir, Paul Ioan Cojocaru, Eugen Mitu, Victor Bostinaru, Mircea Man, Cantemir Gafar, Dragos Enache, Gheorghe Sfercoci, Adrian Paul Ilies, Adriean Videanu, Gheorghe Marcu, Emil Cojocariu, Toader Manaila, Teodor Axente, Gheorghe Ghetan, Teodor Luputiu, Romul Soponar, Dumitru Rădăuceanu, Ioan Staicu, Adrian Silistraru, Dumitru Badea, Marcel Grec, Florin Lucian Oarza, Valeriu Butulescu, Francis Septimiu Kraucz, Dumitru Armasescu, Ioan Timiş, George Simatiuc, Alexandru Radu, Dumitru Moinescu, Costel Gheorghiu, Teodoru Dobritoiu, Alexandru Comanescu, Mihai Tudor, Dumitru Diaconescu, Dumitru Beznea, Constantin Dumitrache, Corneliu-Constantin Ruse, doamna Marta-Nora Tarnea, domnii Constantin Dragomir, Ioan Marcu, Stan Marin, doamna Elena Ene, domnii Gheorghe Pavel, Georgica Alexandrache, Corneliu Moldovan, Stelian Androne, Ioan Oancea, Ioan Georgescu, Costica Canacheu, Constantin Andreescu, asupra neconstitutionalitatii prevederilor art. 1 şi 2 ale Legii privind măsuri premergătoare reglementării situaţiei juridice a unor imobile trecute în proprietatea statului după 23 august 1944.

De asemenea, Curtea Constituţională a fost sesizată la data de 19 octombrie 1992 de către Curtea Suprema de Justiţie asupra neconstitutionalitatii art. 5 din aceeaşi lege.

Curtea Constituţională, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata ca este competenţa să soluţioneze cele doua sesizări care s-au înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţia României şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Avînd în vedere ca sesizările de neconstituţionalitate sus-menţionate privesc aceeaşi lege, prin încheierea din data de 28 octombrie 1992 s-a dispus conexarea lor.

Grupul de deputaţi contesta constituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 din legea în discuţie pe motiv ca acestea au fost stabilite printr-o lege ordinară, deşi, afectind regimul general al proprietăţii, nu puteau fi adoptate, potrivit art. 72 lit. k) din Constituţie, decît prin lege organică. De asemenea, în sesizare se susţine ca au fost incalcate dispoziţiile art. 49 din Constituţie, care prevede în mod limitativ cazurile de restringere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, întrucît prevederile considerate neconstituţionale nu se încadrează în nici unul din cazurile respective. În sesizare se mai precizează ca prin art. 2 din lege se modifica implicit art. 53 din Legea privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991 care, deoarece priveşte regimul general al proprietăţii, este o lege organică şi, deci, nu putea fi modificată printr-o lege ordinară.

Curtea Suprema de Justiţie considera ca art. 5 din Legea privind măsuri premergătoare reglementării situaţiei juridice a unor imobile trecute în proprietatea statului după 23 august 1944 încalcă principiul separaţiei puterilor într-un stat de drept, precum şi prevederile art. 21 şi art. 125 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora realizarea justiţiei este atributul exclusiv al puterii judecătoreşti, constituind, astfel, o imixtiune neconstitutionala a puterii legislative în activitatea de judecată.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a solicitat celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, punctul lor de vedere asupra sesizarilor primite.

În punctul de vedere exprimat de Senat se considera ca atît legea, în ansamblul sau, cît şi art. 1, 2 şi 5 ce fac obiectul sesizarilor sînt constituţionale, întrucît legea are caracter temporar şi un conţinut exclusiv procedural, ea nefiind nici constitutivă şi nici translativa de drepturi de proprietate, astfel ca regimul juridic al proprietăţii este neafectat.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca dispoziţiile art. 1 şi 2 sînt constituţionale, deoarece nu încalcă prevederile art. 72 lit. k) din Constituţie, ele avînd drept scop luarea de măsuri speciale prin care se asigura premisele necesare pentru înlăturarea unor nedreptati făcute anumitor persoane în trecut.

Cît priveşte dispoziţiile art. 5 din lege, în punctul de vedere exprimat de Guvern se arata ca acestea contravin, pe de o parte, dispoziţiilor art. 21 şi 49 din Constituţie, iar, pe de altă parte, constituie o imixtiune a puterii legislative în activitatea de judecată, fiind astfel neconstituţionale.

Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Vazind sesizările grupului de deputaţi şi ale Curţii Supreme de Justiţie, punctele de vedere exprimate de către Senat şi Guvern, precum şi concordanta dintre textele legale ce fac obiectul sesizarilor şi dispoziţiile constituţionale, retine următoarele:

1.Dispoziţiile art. 1 din legea în discuţie privesc obligativitatea Guvernului ca, în termen de 6 luni de la adoptarea acestei legi, să prezinte Parlamentului un proiect de lege privind reglementarea situaţiei juridice a imobilelor existente în proprietatea statul sau a unităţilor administrativ-teritoriale, trecute în proprietatea acestuia sau a organizaţiilor cooperatiste în virtutea unor acte normative ori a unor acte cu caracter individual, emise după 23 august 1944 de organele puterii sau administraţiei de stat sau de alte organe ale statului sau preluate de acestea prin exces de putere ori fără titlu.

Obligarea Guvernului de a elabora şi supune spre adoptare un proiect de lege, într-un anumit domeniu de activitate, nu este neconstitutionala, deoarece Guvernul fiind investit, potrivit art. 102 din Constituţie, pe baza votului de încredere acordat de Parlament, o asemenea obligaţie nu contravine raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern. De asemenea, prin stabilirea acestei obligaţii nu se încalcă dreptul de iniţiativa legislativă al Guvernului, prevăzut de art. 73 din Constituţie, întrucît dispoziţiile art. 1 nu prefigureaza conţinutul viitorului proiect de lege, ci, instituind numai obligaţia de a-l prezenta, reglementează unele aspecte privind desfăşurarea procesului legislativ în domeniul de activitate ce face obiectul legii. Este o caracteristica ce rezultă cu pregnanta şi din prevederile art. 4 referitoare la întocmirea situaţiei centralizate pe judeţe a imobilelor la care se referă legea şi ale art. 6 referitoare la elaborarea unei metodologii pentru întocmirea situaţiilor respective.

2.Cel de-al doilea motiv de neconstituţionalitate invocat priveşte textul art. 2 din aceeaşi lege.

La alin. 1 din acest articol se prevede că, pînă la data adoptării legii privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile, se interzice înstrăinarea, ca active ale agenţilor economici sau în orice alt mod, cu orice titlu, a imobilelor respective, precum şi demolarea sau schimbarea destinaţiei lor economice.

Articolul 41 din Constituţie garantează dreptul de proprietate cu toate dezmembramintele sale. Pentru acest motiv, regimul general al proprietăţii este de domeniul legii organice, potrivit art. 72 lit. k) din Constituţie, fiind un drept fundamental într-un stat de drept. Pe cale de consecinţa, interdicţia de înstrăinare a unor bunuri, chiar pe o durată limitată, prevăzută de alin. 1 al art. 2, inlaturind dreptul de dispoziţie al proprietarului, nu poate fi instituită decît tot prin lege organică, întrucît acest drept este de esenta regimului juridic general al proprietăţii. Este de principiu ca o derogare - cum este interdicţia de înstrăinare, ce reprezintă o derogare de la un atribut fundamental al dreptului de proprietate - poate fi stabilită numai printr-o lege de aceeaşi natura cu aceea a legii de la care se deroga. Altminteri, însuşi regimul juridic diferit, cu caracter imperativ, instituit de Constituţie, pentru legile constituţionale, organice şi ordinare, precum şi garanţia constituţională pe care acest regim îl asigura, ar fi incalcate.

În acelaşi sens, Legea nr. 58/1991 cuprinde reguli care, prin natura lor, fac parte din regimul juridic general al proprietăţii, întrucît vizează elementele esenţiale ale acestui drept - posesia, folosinţă şi dispoziţia -, precum şi reguli ce contureaza regimul juridic al condiţiilor tehnico-materiale şi organizatorice pentru funcţionarea fondurilor prevăzute de această lege. Primele reprezintă o realitate juridică ce, evocind o anumită esenta, reclama legea organică, pe cînd celelalte reprezintă o alta realitate juridică, de importanţa mai redusă, ce nu fac parte din regimul general al proprietăţii. Interdicţia de înstrăinare a activelor constituie, însă, o derogare de la prevederile acestei legi ce vizează prima categorie de norme.

Faţa de cele arătate, rezultă ca interdicţia de înstrăinare prevăzută la art. 2 alin. 1 este neconstitutionala, fiind instituită printr-o lege ordinară. Mai mult, Parlamentul nici nu putea adopta, la data de 14 octombrie 1992, o asemenea interdicţie. Potrivit art. 60 alin. (4) din Constituţie, după expirarea mandatului şi pînă la întrunirea legală a noului Parlament, mandatul Parlamentului anterior se prelungeşte însă cu anumite restrictii ce rezultă din interdicţia revizuirii Constituţiei sau a adoptării, modificării ori abrogării de legi organice. Or, la data adoptării legii în discuţie, alegerile parlamentare avuseseră loc la 27 septembrie 1992 şi, deci, mandatul Parlamentului expirase, acesta exercitindu-şi prerogativele în perioada de prorogare.

În ce priveşte prevederile art. 49 din Constituţie, este de menţionat ca ele nu sînt aplicabile, întrucît interdicţia înstrăinării instituită de art. 2 alin. 1 este afectată de un termen incert - pînă cînd se va adopta legea menţionată de art. 1 -, Parlamentul neputind fi obligat prin lege sa adopte o anumită reglementare. Dacă, ipotetic, nu ar adopta aceasta reglementare, ar insemna ca interdicţia respectiva este definitivă. Or, aceasta este contrar prevederilor art. 49, fiind încălcat atît principiul proportionalitatii restringerii exerciţiului unor drepturi, prevăzut de alin. (2) al art. 49, cît şi regimul dreptului de proprietate, prevăzut de art. 41 şi 135 din Constituţie, îndeosebi alineatul ultim al art. 135, potrivit căruia proprietatea este inviolabilă.

În ce priveşte dispoziţiile alin. 2 al art. 2, întrucît reprezintă o măsura de protecţie a chiriaşilor constind, în esenta, în interdicţia schimbării situaţiei juridice a locatarilor pînă la adoptarea viitoarei reglementări şi, deci, se referă la contractul de locaţiune, acestea puteau fi adoptate pe calea unei legi ordinare. De această dată nu se mai poate susţine ca ar fi încălcat dreptul de proprietate, asa cum rezultă din însuşi conţinutul alineatului, situaţia juridică a chiriaşilor nefiind o problemă de ordin constituţional în raport cu dispoziţiile referitoare la proprietate. Este de precizat, totodată, ca referirea din text la alin. 1 are în vedere data adoptării viitoarei reglementări prevăzute la art. 1 din lege, astfel încît lipsa primului alineat nu afectează conţinutul reglementării.

În ce priveşte conţinutul alin. 3, trimiterea la alin. 1 devine caducă, fiind lipsită de obiect.

3.Cea de-a treia norma legală considerată ca neconstitutionala prin sesizarea Curţii Supreme de Justiţie se referă la art. 5, potrivit căruia, pînă la adoptarea viitoarei legi se suspenda din oficiu judecarea proceselor de orice natura privitoare la bunurile ce fac obiectul art. 1 din legea în discuţie, precum şi executarea hotărîrilor judecătoreşti definitive pronunţate cu privire la asemenea bunuri.

Aceasta prevedere încalcă raporturile constituţionale dintre puterea legislativă şi cea judecătorească. În virtutea principiului separaţiei puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul sa intervină în procesul de realizare a justiţiei. Dreptul de control al Parlamentului se exercită şi asupra modului cum funcţionează organele puterii judecătoreşti, el stabilind, în acest scop, regulile după care se desfăşoară activitatea de judecată. Potrivit Constituţiei, acest drept, însă, se poate exercita numai cu respectul autorităţii lucrului judecat şi fără a împiedica instanţele judecătoreşti de a-şi exercită misiunea lor, prevăzută de art. 125 din Constituţie, de realizare a justiţiei. O imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioada de timp, ar avea drept consecinţa ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. De aceea, o dispoziţie legală prin care se suspenda cursul judecaţii sau executarea hotărîrilor judecătoreşti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstitutionala.

Cele arătate nu exclud posibilitatea autorităţilor judecătoreşti ca, în condiţiile legii, sa suspende judecata sau executarea unei hotărîri judecătoreşti, precum şi, în cazul exercitării căilor de atac, sa desfiinteze sau sa modifice o hotărîre care nu ar fi legală sau temeinica.

Avînd în vedere considerentele expuse,

vazind şi dispoziţiile art. 21, art. 41, art. 49, art. 60 alin. (4), art. 72 lit. k), art. 102, art. 125, art. 144 lit. a) şi art. 145 alin. (1) din Constituţia României, precum şi ale art. 20 din Legea nr. 47/1992,

pentru motivele arătate,

Curtea Constituţională,

În numele legii,

DECIDE:

1.Declara neconstituţionale prevederile art. 2 alin. 1 şi ale art. 5 din Legea privind măsuri premergătoare situaţiei juridice a unor imobile trecute în proprietatea statului după 23 august 1944.

2.Constata ca prevederile art. 1 şi ale art. 2 alin. 2 şi 3 din legea sus-menţionată sînt constituţionale.

3.Prezenta decizie se comunică Preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute de art. 145 alin. (1) din Constituţie, precum şi Curţii Supreme de Justiţie, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc în data de 11 noiembrie 1992 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Fazakas Miklos, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Victor Dan Zlatescu şi Ion Filipescu, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. dr. VASILE GIONEA

Magistrat-asistent

Florentina Geangu