Convenţie din 9 aprilie 1965
privind facilitarea traficului maritim internaţional (FAL), adoptată la Londra la 9 aprilie 1965 de Conferinţa internationala privind facilitarea voiajului şi transportului maritim, modificată şi completată prin amendamentele din 1984, 1986, 1989, 1991, 1993 şi 1994
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 413 din 30 august 1999
Textul actului · 16 articole
Cuprins
Notă *) Traducere.
Guvernele contractante,
dorind sa faciliteze traficul maritim prin simplificarea şi prin reducerea la minimum a procedurilor, formalităţilor şi documentelor cerute la intrarea, staţionarea în porturi şi plecarea navelor angajate în voiaje internaţionale,
au convenit dispoziţiile următoare:
Articolul 1
În conformitate cu prevederile prezentei convenţii şi ale anexei la aceasta, guvernele contractante se angajează sa adopte toate măsurile corespunzătoare pentru a facilita şi grăbi traficul maritim internaţional şi pentru a preveni întârzierile inutile ale navelor, persoanelor şi proprietăţii, care se găsesc la bord.
Articolul 2
(1)Guvernele contractante se angajează sa coopereze, în conformitate cu prevederile prezentei convenţii, pentru formularea şi aplicarea măsurilor destinate facilitării intrării, stationarii în porturi şi plecării navelor. Astfel de măsuri vor fi la nivelul cel mai complet aplicabil, dar nu mai puţin favorabile decât cele care sunt în vigoare pe alte moduri de transport internaţional; totuşi aceste măsuri pot diferi prin cerinţele specifice fiecărui mod de transport.
(2)Măsurile pentru facilitarea traficului maritim internaţional în conformitate cu prevederile prezentei convenţii şi ale anexei la aceasta se vor aplica în egala măsura navelor statelor de coasta şi celorlalte state, ale căror guverne sunt părţi la prezenta convenţie.
(3)Prevederile prezentei convenţii nu se aplică navelor militare şi ambarcatiunilor de agrement.
Articolul 3
Guvernele contractante se angajează sa coopereze pentru asigurarea celui mai înalt grad de uniformizare a procedurilor, a formalităţilor şi a cerinţelor documentare, în toate domeniile în care o astfel de uniformizare poate facilita şi ameliora traficul maritim internaţional, mentinand la minimum orice modificări necesare pentru a răspunde exigenţelor speciale de ordin intern.
Articolul 4
În vederea realizării scopurilor stabilite în articolele precedente ale prezentei convenţii, guvernele contractante se angajează sa coopereze între ele sau prin intermediul Organizaţiei Maritime Internaţionale (denumita în continuare organizaţie) în problemele referitoare la proceduri, formalităţi şi cerinţe documentare, precum şi la aplicarea lor în traficul maritim internaţional.
Articolul 5
(1)Nici o prevedere din prezenta convenţie sau din anexa la aceasta nu trebuie interpretată ca un obstacol în calea aplicării oricăror facilităţi mai largi pe care le acorda un guvern contractant sau le va putea acorda în viitor cu privire la traficul maritim internaţional, în conformitate cu legislaţia sa naţionala sau cu prevederile oricărui alt acord internaţional.
(2)Nici o prevedere din prezenta convenţie sau din anexa la aceasta nu va fi interpretată ca ar împiedica un guvern contractant să aplice măsuri temporare, considerate de acel guvern ca fiind necesare pentru păstrarea moralităţii, securităţii şi ordinii publice, sau care pot preveni răspândirea infectiei ori pestei care risca sa afecteze sănătatea publică sau sa atace animalele sau plantele.
(3)Toate problemele care nu sunt prevăzute în mod expres în aceasta convenţie rămân supuse legislaţiei guvernelor contractante.
Articolul 6
În scopul prezentei convenţii şi al anexei la aceasta se definesc:
a)standarde sunt acele măsuri considerate posibil şi necesar a fi aplicate uniform de către guvernele contractante, în conformitate cu aceasta convenţie, în scopul facilitării traficului maritim internaţional;
b)practici recomandate sunt acele măsuri a căror aplicare de către guvernele contractante este de dorit pentru facilitarea traficului maritim internaţional.
Articolul 7
(1)Anexa la prezenta convenţie poate fi modificată de guvernele contractante fie la iniţiativa unuia dintre ele, fie prin convocarea unei conferinţe în acest scop.
(2)Orice guvern contractant poate propune un amendament la anexa, prin înaintarea unui proiect al amendamentului secretarului general al organizaţiei (denumit în continuare secretar general):
a)orice amendament propus în conformitate cu acest paragraf este examinat de către comitetul organizaţiei de simplificarea formalităţilor, cu condiţia ca acesta sa fi fost difuzat cu cel puţin 3 luni înainte de întrunirea comitetului menţionat. Dacă a fost adoptat de două treimi din numărul guvernelor contractante prezente şi care votează în comitet, amendamentul va fi comunicat de către secretarul general tuturor guvernelor contractante;
b)orice amendament la anexa, adoptat în conformitate cu acest paragraf, intră în vigoare la 15 luni de la comunicarea propunerii de către secretarul general tuturor guvernelor contractante, cu excepţia cazului în care, în termen de 12 luni de la comunicare, cel puţin o treime din numărul guvernelor contractante au trimis o notificare secretarului general, în care ele specifică că nu accepta propunerea;
c)secretarul general va informa toate guvernele contractante despre toate notificările primite în conformitate cu subparagraful b) şi despre data intrării în vigoare;
d)guvernele contractante care nu accepta un amendament şi nu sunt interesate de acel amendament vor trebui să urmeze procedura stabilită la art. VIII al prezentei convenţii.
(3)Conferinţa guvernelor contractante va fi convocată de către secretarul general pentru dezbaterea amendamentelor la anexa, la cererea a cel puţin unei treimi din numărul acestor guverne. Orice amendament adoptat de o astfel de conferinţa printr-o majoritate de două treimi din numărul guvernelor contractante prezente şi care votează intră în vigoare la 6 luni de la data la care secretarul general va notifica guvernelor contractante amendamentul adoptat.
(4)Secretarul general va notifica prompt tuturor guvernelor semnatare asupra adoptării şi intrării în vigoare a tuturor amendamentelor adoptate în conformitate cu acest articol.
Articolul 8
(1)Orice guvern contractant care considera ca este imposibil să se conformeze oricărui standard prin armonizarea deplina a propriilor sale formalităţi, cerinţe documentare şi proceduri sau care apreciază, din motive speciale, ca fiind necesară adoptarea unor formalităţi, cerinţe documentare şi proceduri ce diferă de cele prevăzute de acel standard trebuie să informeze secretarul general despre aceasta situaţie şi să-i trimită o notificare privind diferenţele dintre practica sa proprie şi un astfel de standard. O astfel de notificare va fi facuta cat de curând posibil, după data intrării în vigoare a prezentei convenţii, pentru guvernul implicat sau după adoptarea altor formalităţi, cerinţe documentare şi proceduri diferite de prevederile standardului.
(2)În cazul unui amendament la un standard sau la un standard nou-adoptat, existenta unor diferenţe trebuie să fie transmise secretarului general cat mai curând posibil, după data intrării în vigoare a standardului amendat sau a noului standard ori de la data adoptării unor astfel de formalităţi, cerinţe documentare şi proceduri diferite. Orice guvern contractant poate notifica în acelaşi timp măsurile pe care el le propune pentru a fi luate în scopul adaptării formalităţilor, cerinţelor documentare şi procedurilor, în conformitate cu cerinţele standardului amendat sau cu cele ale noului standard.
(3)Guvernele contractante sunt indemnate, în măsura în care este posibil, să-şi întocmească formalităţile, cerinţele documentare şi procedurile în conformitate cu practicile recomandate. Îndată ce un guvern contractant îşi aliniaza propriile formalităţi, cerinţe documentare şi proceduri în conformitate cu orice practica recomandată, el va notifica secretarului general în legătură cu aceasta.
(4)Secretarul general va informa guvernele contractante despre toate notificările primite în conformitate cu paragrafele precedente ale acestui articol.
Articolul 9
Secretarul general va convoca o conferinţa a guvernelor contractante pentru revizuirea sau amendarea prezentei convenţii, la cererea a cel puţin unei treimi din numărul guvernelor contractante. Dispoziţiile revizuite sau amendamentele convenţiei vor fi adoptate cu două treimi din majoritatea voturilor conferintei, apoi aceste dispoziţii vor fi certificate şi comunicate de către secretarul general tuturor guvernelor contractante, pentru acceptarea lor. La un an de la acceptarea dispoziţiilor de revizuire sau a amendamentelor de către două treimi din numărul guvernelor contractante, acestea vor intră în vigoare pentru toate guvernele contractante, cu excepţia acelor guverne care, înainte de intrarea în vigoare, fac o declaraţie în care specifică că nu accepta respectivele dispoziţii de revizuire sau amendamente. Conferinţa poate, printr-o majoritate de două treimi din numărul voturilor, sa stabilească, la data adoptării oricărei dispoziţii de revizuire sau amendament, ca aceasta este de o astfel de natura ca orice guvern care a făcut o alta astfel de declaraţie şi care nu accepta dispoziţia de revizuire sau amendamentul, în timpul perioadei de un an de la data intrării în vigoare a revizuirii sau a amendării, sa înceteze la sfârşitul acestei perioade sa mai fie parte la convenţie.
Articolul 10
(1)Prezenta convenţie va rămâne deschisă pentru semnare pe o perioadă de 6 luni de la această dată şi apoi va rămâne deschisă pentru aderare.
(2)Guvernele statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, de la una din oricare dintre instituţiile specializate sau de la agenţia internationala de energie atomica, sau părţile cu statut de la Curtea Internationala de Justiţie pot deveni părţi la prezenta convenţie prin:
a)semnatura fără rezerve, pentru aprobare;
b)semnatura fără rezerve, pentru aprobare, urmată de aprobare; sau c) aderare.
Aprobarea sau aderarea va fi efectuată prin depunerea unui instrument la secretarul general.
(3)Guvernul oricărui stat care nu este îndreptăţit sa devină parte în conformitate cu paragraful (2) al acestui articol poate cere secretarului general sa devină parte şi va fi admis ca parte în conformitate cu paragraful (2), cu condiţia ca cererea sa sa fi fost aprobată de două treimi din numărul membrilor organizaţiei, alţii decât membrii asociaţi.
Articolul 11
Prezenta convenţie va intră în vigoare la 60 de zile de la data la care guvernele a cel puţin zece state, au semnat aceasta convenţie fără rezerve pentru aprobare ori au depus instrumentele pentru aprobare sau aderare. Ea intră în vigoare, pentru oricare guvern care a aprobat sau care a aderat ulterior, la 60 de zile după data depunerii instrumentelor de aprobare sau de aderare.
Articolul 12
Până la 3 ani după intrarea în vigoare a prezentei convenţii pentru un guvern contractant, un astfel de guvern poate denunta aceasta convenţie printr-o notificare în scris adresată secretarului general, care, la rândul sau, va notifica tuturor guvernelor contractante conţinutul şi data primirii oricărei notificări de acest fel. Aceasta denunţare intră în vigoare după un an sau după o perioadă mai lungă, ce poate fi specificată în notificare, de la data primirii acesteia de către secretarul general.
Articolul 13
(1)a) Natiunile Unite, în cazurile în care îşi asuma responsabilitatea administrării unui teritoriu, sau orice guvern contractant însărcinat cu relaţiile internaţionale pe un teritoriu trebuie, cat mai curând posibil, să se consulte cu un astfel de teritoriu şi să depună eforturi de extindere a aplicării prezentei convenţii pe acel teritoriu şi pot oricând, printr-o notificare scrisă, adresată secretarului general sa declare ca aceasta convenţie va fi extinsă pe un astfel de teritoriu.
b)Aplicarea prezentei convenţii se va extinde pe teritoriul menţionat în notificare, de la data primirii sau de la o altă dată care poate fi indicată în notificare.
c)Prevederile art. VIII al prezentei convenţii se vor aplica pe orice teritoriu în care convenţia este încheiată în conformitate cu prezentul articol; în acest scop expresia propriile ei formalităţi, cerinţe documentare sau proceduri le vor include pe acelea în vigoare în acel teritoriu.
d)Prezenta convenţie va inceta să se extindă pe vreun teritoriu, la un an după primirea de către secretarul general a unei notificări în acest sens sau la o dată ulterioară, după cum se poate specifică în aceasta.
(2)Secretarul general va informa toate guvernele contractante despre extinderea prezentei convenţii în orice teritoriu, în conformitate cu paragraful (1) al acestui articol, declarand în fiecare caz data de la care convenţia s-a extins astfel.
Articolul 14
Secretarul general va informa toate guvernele semnatare, toate guvernele contractante şi pe toţi membrii organizaţiei despre:
. semnăturile aplicate pe prezenta convenţie şi datele lor;
. depunerea instrumentelor de aprobare şi de aderare, împreună cu datele lor de depunere;
. data la care convenţia intră în vigoare în conformitate cu prevederile art. XI;
. orice notificare primită în conformitate cu prevederile art. XII şi XIII şi data acesteia;
. convocarea oricărei conferinţe în conformitate cu prevederile art. VII sau IX.
Articolul 15
Prezenta convenţie şi anexa la aceasta vor fi depuse la secretarul general, care va transmite copii certificate de pe acestea guvernelor semnatare şi guvernelor care sunt în proces de aderare. Îndată ce prezenta convenţie intră în vigoare, acest fapt va fi înregistrat de secretarul general în conformitate cu art. 102 al Cartei Naţiunilor Unite.
Articolul 16
Prezenta convenţie şi anexa la aceasta vor fi stabilite în limbile engleza şi franceza, ambele texte fiind egal autentice. Traducerile oficiale vor fi redactate în limbile rusa şi spaniola şi vor fi depuse actele originale semnate.
Ca martori la aceasta, subsemnaţii, fiind împuterniciţi în acest scop de respectivele lor guverne, au semnat prezenta convenţie.
Adoptată la Londra la 9 aprilie 1965.
Anexa 1 Secţiunea 1 Definiţii şi prevederi generale
A. Definiţii
În spiritul prevederilor acestei anexe, termenilor listati li se vor atribui următoarele înţelesuri:
–instalaţiile şi echipamentele navei - articolele, altele decât piesele de schimb ale navei, aflate la bordul acesteia pentru utilizare proprie, care sunt mijloace mobile, dar nu de natura consumabila, inclusiv accesoriile, cum ar fi: barci de salvare, materiale de salvare, mobilier şi alte articole de echipare a navei;
–armator - proprietarul sau cel care operează o nava, fie ca este persoana fizica sau juridică, precum şi orice persoană care acţionează în numele proprietarului sau al celui care operează nava;
–permis de coborare la uscat - permisiunea acordată unui membru al echipajului de a avea acces la uscat pe perioada stationarii navei în port, în cadrul limitelor de timp şi geografice, dacă exista, asa cum sunt decise de autorităţile publice;
–bagaje insotitoare ale pasagerilor - proprietate, care poate include şi banii, transportată pe aceeaşi nava cu pasagerul, care poate fi sau nu în posesia lui, cu condiţia ca ea sa nu fie transportată pe baza unui contract de transport sau a unui alt acord similar;
–marfa - orice bunuri, mărfuri şi articole de orice tip, indiferent cum vor fi transportate pe o nava, altele decât posta, proviziile navei, piesele de schimb pentru nava, echipamentul navei, efectele echipajului şi bagajele insotitoare ale pasagerilor;
–document - suportul informaţional cu înregistrări de date;
–document de transport - documentul ce atesta fie un contract de transport între un armator şi un expeditor, fie o scrisoare de transport maritim, fie un conosament sau un document de transport multimodal;
–efectele echipajului - îmbrăcăminte, articole de utilizare zilnica şi orice alte articole care pot include bani, aparţinând echipajului şi aflate la bordul navei;
–ora sosirii - ora la care o nava se opreşte la ancora sau la chei într-un port;
–membru al echipajului - orice persoană angajata efectiv pentru a îndeplini sarcini la bord, pe perioada unui voiaj, în funcţionarea sau serviciul pe o nava şi care este inclus în lista cuprinzând echipajul;
–măsuri de siguranţă - măsuri aprobate la nivel internaţional pentru îmbunătăţirea condiţiilor de siguranţă la bordul navelor şi în zonele portuare în scopul prevenirii actelor ilicite împotriva pasagerilor şi echipajelor de la bordul navelor;
–nava de croaziera - o nava într-un voiaj internaţional, care transporta pasageri care participa la un program de grup organizat şi care sunt cazati la bord, fac escale temporare, urmând un plan determinat, în unul sau mai multe porturi diferite. În timpul voiajului, în principiu, nava nu trebuie:
a)sa imbarce sau sa debarce alţi pasageri;
b)sa încarce sau sa descarce nici o marfa.
–pasager în tranzit - un pasager care soseste pe o nava dintr-o ţara străină în scopul continuării călătoriei pe acea nava sau pe orice alte mijloace de transport către o ţara străină;
–posta - corespondenta şi alte obiecte încredinţate prin administraţiile poştale şi cu scopul de a fi remise administraţiilor poştale;
–autorităţi publice - organismele sau oficialitatile unui stat, responsabile pentru aplicarea legilor şi a reglementărilor acelui stat referitoare la orice aspect al standardelor şi practicilor recomandate, cuprinse în aceasta anexa;
–proviziile navei - bunurile de utilizare pe nava, inclusiv bunuri de consum, bunuri transportate pentru vânzare către pasageri şi membrii echipajului, combustibilii şi lubrifianţii, excluzând echipamentul navei şi piesele de schimb ale acesteia;
–suport de date - suportul destinat sa primească înregistrarea informaţiilor.
B. Prevederi generale
Ţinând seama de paragraful (2) al art. V din convenţie, prevederile acestei anexe nu vor împiedica autorităţile publice sa ia măsuri corespunzătoare, inclusiv obţinerea de informaţii suplimentare, după cum poate aparea necesitatea în cazul suspectarii de frauda sau în tratarea problemelor speciale care constituie pericol grav pentru ordinea publică, securitatea sau sănătatea publică, la fel ca şi pentru actele ilegale contra securităţii traficului maritim şi traficului ilegal de stupefiante şi substanţe psihotrope sau pentru prevenirea introducerii ori răspândirii infectiei sau a pestei, care afectează animalele sau plantele.
1.1.Standard. Autorităţile publice vor cere în toate cazurile sa li se furnizeze numai informaţii esenţiale şi numărul acestora să fie redus la minimum.
Întrucât în prezenta anexa este stabilită o lista a informaţiilor, autorităţile publice vor cere sa li se furnizeze numai pe cele pe care ei le considera esenţiale.
1.1.1.Practica recomandată. Autorităţile publice împreună cu armatorii şi cu toate celelalte părţi interesate trebuie să ia în considerare efectul pe care îl poate avea aplicarea tratamentului automat şi tehnicile de transmitere automată a datelor pentru simplificarea formalităţilor.
Procedurile de control şi cerinţele informationale existente trebuie să fie simplificate şi atenţia trebuie să fie îndreptată în scopul obţinerii compatibilitatii cu alte sisteme informationale relevante.
1.2.Practica recomandată. În ciuda faptului ca, în anumite scopuri, unele documente pot fi prevăzute şi cerute separat în aceasta anexa, autorităţile publice având în vedere interesul celor cărora li se cere sa completeze documente, trebuie să prevadă fuziunea într-unul singur a doua sau mai multe documente în toate cazurile în care este posibil şi dacă va rezultă o simplificare apreciabila.
1.3.Practica recomandată. Măsurile şi procedurile impuse de guvernele contractante în scopul de a face securitatea sau controlul stupefiantelor eficiente, acolo unde este posibil, vor pune în aplicare tehnici digitale, precum şi tratamentul automat al informaţiilor (TAI). Aceste măsuri şi proceduri trebuie să se aplice într-o maniera care să afecteze la minimum navele, persoanele şi bunurile care se găsesc la bord, evitandu-se sa li se impună întârzieri inutile.
C. Tehnici de prelucrare electronică a informaţiilor
1.4.Practica recomandată. Dacă se adoptă tehnici de prelucrare electronică a informaţiilor şi de schimb de date informatizat pentru facilitarea derulării formalităţilor privind navele, guvernele contractante trebuie să încurajeze autorităţile publice şi părţile private interesate sa procedeze la schimb de informaţii prin mijloace electronice conform standardelor internaţionale.
1.5.Standard. Autorităţile publice accepta orice document cerut pentru derularea formalităţilor privitoare la nave, care este stabilit prin tehnici de prelucrare electronică a informatiei sau prin schimb de date informatizat conform standardelor internaţionale, sub rezerva ca el să fie lizibil, comprehensiv şi sa conţină informaţiile cerute.
1.6.Standard. Autorităţile publice care adopta tehnici de prelucrare electronică a datelor şi schimb de date informatizat pentru derularea formalităţilor privitoare la nave limitează informaţiile pe care ele le cer acestora la acele informaţii care sunt prevăzute în dispoziţiile pertinente din prezenta anexa.
1.7.Practica recomandată. Dacă se are în vedere adoptarea sau modificarea tehnicilor de prelucrare electronică a informaţiilor sau de schimb de date informatizat pentru derularea formalităţilor privitoare la nave, autorităţile publice vor trebui:
a)sa dea ocazia, de la început, tuturor părţilor interesate sa participe la consultări;
b)sa evalueze procedurile existente şi să le elimine pe acelea care sunt inutile;
c)sa determine procedurile care trebuie să fie informatizate;
d)să aplice în practica în toate cazurile când aceasta este posibil, recomandările Organizaţiei Naţiunilor Unite (O.N.U.) şi standardele pertinente ISO;
e)sa adopte acele tehnici care au ca rezultat aplicaţii multimodale; şi f) sa ia măsurile dorite pentru reducerea la minimum a costurilor de punere în funcţiune a acestor tehnici pentru utilizatori şi pentru alte părţi private.
1.8.Standard. Autorităţile publice care adopta tehnici de prelucrare electronică a informaţiilor şi schimb de date informatizat pentru derularea formalităţilor privitoare la nave încurajează, dar nu pot cere folosirea lor de către operatorii maritimi sau de alte părţi interesate.
Secţiunea a 2-aIntrarea, staţionarea şi plecarea navei
Aceasta secţiune cuprinde prevederi referitoare la formalităţile cerute armatorilor de către autorităţile publice la intrarea, staţionarea şi plecarea navei şi nu trebuie să fie interpretate ca ar exclude vreo cerinţa de prezentare la inspecţia autorităţilor corespunzătoare, a certificatelor şi a altor documente aflate la bordul navei cu privire la înmatriculare, dimensiuni, siguranţa, la echipaj şi la alte asemenea probleme.
A. Dispoziţii generale
2.1.Standard. Autorităţile publice nu vor cere, pentru a fi reţinute la intrarea sau la plecarea navelor pentru care se aplică convenţia, alte documente decât cele care sunt cuprinse în prezenta secţiune.
Documentele cerute sunt:
–declaraţia generală;
–declaraţia de marfa;
–declaraţia privind proviziile navei;
–declaraţia privind efectele şi mărfurile echipajului;
–lista cuprinzând echipajul;
–lista cuprinzând pasagerii;
–documentul cerut în conformitate cu convenţia poştală universala pentru posta;
–Declaraţia maritima de sănătate.
B. Conţinutul şi scopul documentelor
2.2.Standard. Declaraţia generală este documentul de baza la sosire şi la plecare, care furnizează informaţiile cerute de autorităţile publice, referitoare la nava.
2.2.1.Practica recomandată. Aceeaşi forma a declaraţiei generale trebuie să fie acceptată atât la intrarea, cat şi la plecarea navei.
2.2.2.Practica recomandată. Referitor la declaraţia generală, autorităţile publice nu trebuie să ceara mai mult decât următoarele informaţii:
–numele şi descrierea navei;
–naţionalitatea navei;
–informaţii privind înmatricularea;
–informaţii privind tonajul;
–numele comandantului;
–numele şi adresa agentului navei;
–descrierea sumară a mărfii;
–numărul membrilor echipajului;
–numărul pasagerilor;
–informaţii pe scurt privind voiajul;
–data şi ora sosirii sau data plecării;
–portul de sosire sau de plecare;
–poziţia navei în port.
2.2.3.Standard. Autorităţile publice vor accepta declaraţia generală fie ca este datată şi semnată de comandant, agentul navei sau de orice altă persoană competenţa, autorizata corespunzător de către comandant, fie ca este autentificată într-un mod considerat acceptabil de respectiva autoritate publică.
2.3.Standard. Declaraţia de marfa este documentul de baza pe care figurează informaţiile despre marfa, cerute de către autorităţile publice la intrare la fel ca şi la plecare.
Totuşi, pentru mărfurile periculoase aceste informaţii pot fi cerute separat.
2.3.1.Practica recomandată. Referitor la declaraţia de marfa autorităţile publice nu trebuie să ceara mai mult decât următoarele informaţii:
a)la intrare:
–numele şi naţionalitatea navei;
–numele comandantului;
–portul de unde a sosit;
–portul unde este făcut raportul;
–marcajele şi numerotarea; numărul şi tipul pachetelor; cantitatea şi descrierea bunurilor;
–numărul documentului de transport pentru cantitatea de marfa care va fi descarcata în portul respectiv;
–porturile în care marfa rămasă la bord va fi descarcata;
–primele porturi de îmbarcare a mărfurilor cuprinse în documentele de transport multimodal sau direct în conosamente;
b)la plecare:
–numele şi naţionalitatea navei;
–numele comandantului;
–portul de destinaţie;
–marcajul şi numerotarea pentru bunurile încărcate în portul respectiv;
–numărul şi tipul pachetelor; cantitatea şi descrierea mărfurilor;
–numerele documentelor cu privire la cantitatea de marfa încărcată în portul respectiv.
2.3.2.Standard. În ceea ce priveşte marfa rămasă la bord, autorităţile publice nu trebuie să ceara decât informaţii sumare la un număr minim de puncte esenţiale.
2.3.3.Standard. Autorităţile publice vor accepta declaraţia de marfa fie ca este datată şi semnată de comandant, agentul navei sau de orice altă persoană autorizata corespunzător de către comandant, fie ca este autentificată într-un mod considerat acceptabil de către autorităţile publice.
2.3.4.Standard. Autorităţile publice pot accepta în locul declaraţiei de marfa un exemplar din manifestul navei, cu condiţia ca acesta sa conţină cel puţin cerinţele prevăzute de practica recomandată 2.3.1 şi de standardul 2.3.2 şi să fie semnată sau autentificată şi datată, asa cum este prevăzut în standardul 2.3.3.
2.3.4.1.Practica recomandată. Ca o alternativa la standardul 2.3.4 autorităţile publice pot accepta un exemplar al documentului de transport semnat sau autentificat, asa cum este prevăzut în standardul 2.3.3, ori o copie autentificată, dacă natura şi cantitatea mărfii permit aceasta şi dacă orice informaţie prevăzută de practica recomandată 2.3.1 şi de standardul 2.3.2, care nu apar în astfel de documente, sunt prevăzute în altă parte şi sunt certificate corespunzător.
2.3.5.Practica recomandată. Autorităţile publice trebuie să permită ca pachetele nedeclarate în manifest şi aflate în posesia comandantului sa nu figureze în declaraţia de marfa, cu condiţia ca informaţii referitoare la acestea să fie prevăzute separat.
Secţiunea a 3-aIntrarea şi plecarea persoanelor
Aceasta secţiune cuprinde dispoziţii referitoare la formalităţile cerute de către autorităţile publice în privinta echipajului şi a pasagerilor, la intrarea sau la plecarea unei nave.
A. Condiţii şi formalităţi la intrare şi la plecare
3.1.Standard. Pasaportul valabil este documentul de baza care furnizează autorităţilor publice informaţii referitoare la pasager, la intrarea sau la plecarea navei.
3.1.1.Practica recomandată. Guvernele contractante, în măsura posibilului, trebuie să convină, prin acorduri bilaterale sau multilaterale, acceptarea documentelor oficiale de identitate în locul paşapoartelor.
3.2.Standard. Autorităţile publice trebuie să ia măsuri în virtutea cărora pasapoartele pasagerilor sau alte documente oficiale de identitate care le ţin locul; să fie controlate de autorităţile de imigrare numai o dată la intrare şi o dată la plecare. Prezentarea paşapoartelor sau a altor documente oficiale de identitate care le ţin locul poate, de altfel, să fie cerută la sfârşitul controlului de identificare, în cadrul formalităţilor vamale sau al altor formalităţi, la intrare şi la plecare.
3.3.Standard. După prezentarea paşapoartelor sau a altor documente oficiale de identitate care le ţin locul, autorităţile publice trebuie să înapoieze imediat după verificare aceste documente şi nu trebuie să le retina suplimentar până la sfârşitul controlului, în afară cazurilor în care anumite obstacole se opun pentru admiterea unui pasager pe teritoriul respectiv.
3.3.1.Standard. Fiecare guvern contractant va veghea asupra sesizarilor autorităţilor publice faţă de documentele de voiaj frauduloase, falsificate sau false, care se afla în posesia persoanelor neadmisibile. Aceste documente vor fi retrase din circulaţie şi retrimise autorităţilor competente, dacă aceasta este posibil. Pentru înlocuirea unui document pentru care s-a făcut sesizare, statul care retrimite o persoană neadmisibila va emite o scrisoare explicativa la care va ataşa o fotocopie de pe documentele false de călătorie, dacă este posibil, şi, de asemenea, orice alte informaţii importante. Scrisoarea explicativa şi piesele care o însoţesc sunt remise armatorului care este responsabil cu reindreptarea persoanei neadmisibile. Aceasta scrisoare va servi la informarea autorităţilor de la punctele de tranzit şi/sau la punctul de îmbarcare iniţial.
a)a reveni pe nava sa sau pentru a se imbarca pe o alta nava;
b)a trece în tranzit, în scopul de a se întoarce pe nava sa într-o alta ţara ori în ţara sa sau pentru orice alt scop aprobat de autorităţile tarii respective, autorităţile publice vor accepta de la navigator, în locul unui pasaport, documentul de identitate valabil al navigatorului, atunci când acest document garantează readmiterea purtatorului în ţara care a eliberat documentul.
3.10.3.Practica recomandată. Autorităţile publice nu trebuie, în mod normal, sa ceara pentru completarea documentelor de identitate ale navigatorilor prezentarea documentelor individuale de identitate sau informaţii suplimentare, altele decât cele prevăzute în lista echipajului.
B. Măsuri care facilitează derularea formalităţilor referitoare la marfa, pasageri, echipaj şi bagaje
3.11.Practica recomandată. Autorităţile publice trebuie, în cooperare cu armatorii şi cu autorităţile portuare, sa ia toate măsurile corespunzătoare în scopul accelerarii derulării formalităţilor atât pentru pasageri, cat şi pentru echipaje şi bagaje şi sa prevadă pentru aceasta personal şi instalaţii suficiente, acordându-se o atenţie specială dispozitivelor de încărcare, de descărcare şi de dirijare a bagajelor (inclusiv utilizarea sistemelor mecanizate) în locurile în care pasagerii risca cel mai mult să fie în întârziere. Trebuie luate măsuri în scopul de a permite, atunci când este necesar, circulaţia pasagerilor sau a echipajului pe sub adapost, de la nava la punctul de control. Aceste măsuri şi instalaţii trebuie să fie aşezate flexibil şi să poată fi dezvoltate de asa maniera încât sa răspundă nevoilor ce decurg din întărirea măsurilor de siguranţă care se impun în caz de ameninţare crescută.
3.11.1.Practica recomandată. Autorităţile publice trebuie:
a)în cooperare cu armatorii şi cu administraţiile portuare sa ia măsuri corespunzătoare, cum ar fi:
(i)o metoda de îndreptare individuală şi continua a pasagerilor şi bagajelor;
(îi) un sistem care să permită pasagerilor sa identifice şi să obţină cu usurinta bagajele lor, înregistrate acolo unde sunt depozitate şi unde se pot face reclamaţii;
(iii)să se asigure ca instalaţiile şi serviciile răspund nevoilor pasagerilor în vârsta sau ale persoanelor cu handicap;
b)să se asigure ca administraţiile portuare iau toate măsurile, astfel încât:
(i)să se prevadă facilităţi în scopul asigurării accesului pasagerilor şi al bagajelor acestora la mijloacele de transport local;
(îi) să se prevadă ca locurile în care echipajul poate fi chemat să se adune în vederea diferitelor controale să fie uşor accesibile şi, pe cat posibil, apropiate unele de altele.
3.11.2.Practica recomandată. Autorităţile publice, în scopul derulării prompte a formalităţilor, trebuie să aibă în vedere adoptarea de sisteme cu circuit dublu pentru controlul pasagerilor şi al vehiculelor rutiere aparţinând acestora.
3.12.Standard. Autorităţile publice trebuie să ceara armatorilor sa vegheze ca personalul navei sa ia toate măsurile pentru a favoriza îndeplinirea rapida a formalităţilor la intrare şi care se referă la pasageri şi echipaj. Aceste măsuri se referă la:
a)trimiterea către autorităţile publice interesate a unui mesaj care să indice, în avans, ora prevăzută de intrare, precum şi informaţii privind toate modificările orare, care trebuie să fie cuprinse în itinerarul voiajului, în cazul în care aceste informaţii pot afecta desfăşurarea controlului;
b)nava să aibă documentele pregătite pentru inspecţia rapida;
c)pregătirea scarilor de urcare sau a altor mijloace de acostare, atunci când nava se duce la cheu sau la ancorare;
d)organizarea rapida a adunării în ordine şi prezentarea la control a persoanelor de la bord cu documentele necesare, avându-se în vedere scutirea membrilor de echipaj de sarcinile lor esenţiale în sala maşinilor sau în altă parte.
3.13.Practica recomandată. Numele de familie trebuie să fie înscris primul pe documentele referitoare la pasageri şi la echipaj. În cazul în care se utilizează atât numele de familie al tatălui, cat şi al mamei, numele de familie al tatălui trebuie trecut primul. În cazul femeilor căsătorite, dacă se utilizează numele de familie al soţului şi numele de familie al sotiei, numele de familie al soţului se trece primul.
3.14.Standard. Autorităţile publice trebuie, fără întârziere nejustificată, să execute controlul pasagerilor şi al echipajului pentru accesul acestora pe teritoriul statului, în cazul în care este cerut acest control.
3.15.Standard. Autorităţile publice nu vor impune nici o penalitate armatorilor, dacă ele considera insuficiente documentele prezentate de un pasager şi dacă, după control, acel pasager nu poate fi admis pentru acel motiv pe teritoriul statului respectiv.
3.15.1.Standard. Autorităţile publice trebuie să invite armatorii sa ia toate măsurile corespunzătoare pentru ca pasagerii să deţină toate documentele de control cerute de guvernele contractante.
3.15.2.Practica recomandată. În scopul facilitării şi accelerarii traficului maritim internaţional, autorităţile publice trebuie să utilizeze, sau dacă aceasta problema nu intră în jurisdicţia lor, trebuie să recomande părţilor interesate din ţările lor sa utilizeze în terminalele maritime şi la bordul navelor semnele şi simbolurile standardizate la scara internationala, emise sau acceptate de organizaţie în colaborare cu alte organizaţii internaţionale implicate, şi, dacă este posibil, acestea să fie comune tuturor modurilor de transport.
C. Instalaţii şi servicii speciale pentru transportul pe mare al pasagerilor bătrâni şi cu handicap
3.16.Practica recomandată. Trebuie luate măsuri pentru asigurarea ca toate informaţiile necesare cu privire la transport şi siguranţa sunt suficient de uşor comprehensibile pentru cei care nu aud şi care nu vad bine.
3.17.Practica recomandată. Amplasamentele rezervate pentru staţionarea sau primirea batranilor ori a persoanelor cu handicap în terminalele maritime trebuie să fie situate în imediata vecinătate a intrării principale. Ele trebuie să fie foarte clar semnalizate prin marcaje corespunzătoare. Traiectele de acces trebuie să fie libere de orice fel de obstacole.
3.18.Practica recomandată. Dacă accesul la transportul public este limitat, trebuie făcute toate eforturile pentru a oferi servicii de transport de suprafaţa accesibile, la preţuri rezonabile, prin adaptarea serviciilor existente sau prevăzând ori oferind servicii de transport speciale pentru pasagerii care au o incapacitate locomotorie.
3.19.Practica recomandată. Instalaţii corespunzătoare care să permită imbarcarea şi debarcarea în deplina securitate a persoanelor în vârsta sau a persoanelor cu handicap trebuie să fie prevăzute în terminalele maritime şi la bordul navelor, potrivite cu acestea.
D. Atribuirea de facilităţi pentru navele de croaziera sau pentru pasagerii acestora
3.20.Standard. Autorităţile publice trebuie să acorde, prin radio, libera practica unei nave de croaziera, pe baza informaţiilor primite de la aceasta înainte de intrarea în port şi dacă autorităţile sanitare ale portului de destinaţie nu considera ca prin intrarea navei s-ar introduce sau s-ar răspândi o boala contagioasa.
3.21 Standard. Pentru navele de croaziera declaraţia generală, lista cuprinzând pasagerii şi lista cuprinzând echipajul vor fi cerute numai la intrarea în primul port şi la plecarea din ultimul port, al unei tari, în situaţia în care nu au intervenit schimbări pe parcursul voiajului.
3.22.Standard. Pentru navele de croaziera declaraţia privind proviziile navei şi declaraţia privind efectele echipajului vor fi cerute numai la intrarea în primul port de escala dintr-o ţara.
3.23.Standard. Pasapoartele şi alte documente oficiale de identitate trebuie să rămână în permanenta în posesia pasagerilor.
3.24.Practica recomandată. Pasagerii în croaziera nu trebuie ţinuţi să obţină viza de intrare, dacă o nava de pasageri rămâne într-un port mai puţin de 72 de ore, cu excepţia condiţiilor speciale definite de către autorităţile publice interesate.
Secţiunea a 4-aIntrarea, staţionarea în port şi plecarea mărfurilor şi a altor articole
Prezenta secţiune cuprinde dispoziţii relative la formalităţile pe care autorităţile publice le impun armatorilor, agenţilor acestora sau comandantilor navelor.
A. Dispoziţii generale
4.1.Practica recomandată. Autorităţile publice trebuie ca, în cooperare cu armatorii şi cu autorităţile portuare, sa vegheze ca durata imobilizarilor în port să fie redusă la minimul necesar şi, în acest scop, sa prevadă dispozitive satisfăcătoare pentru derularea diverselor operaţiuni. De asemenea, trebuie ca, pe de altă parte, să se reexamineze frecvent toate măsurile relative la intrarea şi la plecarea navelor cuprinzând dispoziţii privitoare în special la îmbarcare, debarcare, încărcare, descărcare şi întreţinerea curenta, la fel ca şi măsurile conexe de securitate. Trebuie să fie luate, de asemenea, măsuri pentru ca formalităţile de taxare la intrare şi la ieşire pentru nave şi incarcatura lor să se efectueze, în măsura posibilului, în zonele de încărcare şi de descărcare.
4.2.Practica recomandată. Autorităţile publice trebuie ca, în cooperare cu armatorii şi cu autorităţile portuare, sa vegheze ca să fie luate măsuri satisfăcătoare pentru derularea diferitelor operaţiuni în vederea simplificarii şi facilitării administrării şi a formalităţilor de obţinere a liberei practici a mărfurilor. Aceste dispoziţii trebuie să se refere la toate operaţiunile, începând de la intrarea navei la cheu: descărcare, autorizarea de către autoritatea publică şi, dacă are loc, inmagazinarea sau reexpedierea. Trebuie să fie amenajat un acces comod şi direct între magazia de mărfuri şi zona autorităţilor publice, care trebuie să se situeze de o parte şi de alta a cheului, şi trebuie să se utilizeze, dacă este posibil, mijloace mecanice.
4.3.Practica recomandată. Autorităţile publice trebuie să încurajeze proprietarii şi/sau operatorii de cheuri şi de magazii de mărfuri sa prevadă instalaţii speciale de inmagazinare pentru mărfurile pentru care exista un risc ridicat de furt şi sa protejeze zonele unde aceste mărfuri trebuie să fie depozitate fie temporar, fie pentru perioade mai indelungate, înainte de a fi reindreptate sau livrate local, de asa maniera, încât persoanele neautorizate sa nu poată avea acces.
4.4.Practica recomandată. Autorităţile publice trebuie să prevadă proceduri simplificate pentru a asigura derularea rapida a formalităţilor care se referă la colete cu cadouri particulare şi esantioane comerciale a căror valoare sau cantitate sa nu depăşească o anumită cifra care trebuie să fie fixată la un nivel cat mai ridicat posibil.
B*). Libera practica pentru mărfurile destinate exportului
Notă *) Textul este în pregătire.
C. Libera practica pentru mărfurile destinate importului
4.5.Standard. Autorităţile publice, sub rezerva tuturor interdictiilor sau a restrictiilor naţionale şi a tuturor măsurilor necesare pentru securitatea porturilor şi controlul stupefiantelor, vor acordă prioritate derulării formalităţilor cu privire la animale vii, mărfuri perisabile şi la alte incarcaturi de natura urgenta.
4.6.Practica recomandată. Guvernele contractante trebuie să faciliteze admiterea temporară a materialelor de administrare a mărfurilor care sosesc la bordul navelor şi sunt utilizate la uscat în porturi pentru încărcarea, descărcarea şi administrarea încărcăturii.
4.7.Practica recomandată. Autorităţile publice trebuie să elaboreze proceduri care pot include schimburi de date informatizate (EDI) pentru a permite receptionarea informaţiilor înaintea sosirii încărcăturii şi pentru a oferi astfel posibilitatea utilizării tehnicilor selective care cuprind analize de risc, în scopul facilitării obţinerii liberei practici.
D. Conteinere şi palete
4.8.Standard. Cu condiţia ca acestea să fie conforme cu legislaţia lor respectiva, autorităţile publice trebuie să autorizeze importul temporar de conteinere şi palete, fără a cere plata de drepturi pentru vama şi nici a altor taxe sau redevenţe, şi sa faciliteze utilizarea lor în traficul maritim.
4.9.Practica recomandată. Autorităţile publice trebuie să prevadă în legislaţia lor, menţionată în standardul 4.8, dispoziţii care privesc acceptarea unei simple declaraţii, potrivit cărora conteinerele şi paletele care sunt importate cu titlu temporar vor fi reexportate într-o perioadă de timp fixată de către statul interesat.
4.10.Standard. Autorităţile publice vor autoriza conteinerele şi paletele care intra pe teritoriul unui stat, în virtutea dispoziţiilor de la standardul 4.8, sa părăsească limitele portului de sosire pentru a permite obţinerea liberei practici pentru mărfurile importate şi/sau încărcarea mărfurilor destinate exportului, simplificand procedurile de control şi reducand la minimum documentele.
4.11.Standard. Guvernele contractante vor autoriza importul temporar de elemente pentru conteinere fără sa perceapă drepturi vamale şi nici alte taxe şi redevenţe, dacă elementele sunt necesare pentru repararea conteinerelor deja admise în virtutea standardului 4.8.
E. Incarcaturi nedescarcate în portul de destinaţie
4.12.Standard. Atunci când toată sau o parte din incarcatura menţionată în declaraţia de marfa nu a fost descarcata în portul de destinaţie prevăzut, autorităţile publice trebuie să permită ca aceasta declaraţie să fie modificată şi sa nu impună sancţiuni, dacă ele au certitudinea ca incarcatura în cauza nu a fost de fapt încărcată la bordul navei sau ca ea a fost încărcată ori descarcata în alt port.
4.13.Standard. Dacă dintr-o eroare sau din cauza oricărui motiv viabil toată sau o parte din incarcatura a fost descarcata într-un port, altul decât cel prevăzut, autorităţile publice vor facilita reexpedierea acesteia la destinaţia sa. Aceasta dispoziţie nu se aplică mărfurilor periculoase, prohibite sau supuse restrictiilor.
F. Limitarea responsabilităţii armatorilor
4.14.Standard. Autorităţile publice nu vor cere armatorilor să prezinte pe documentele de transport sau pe copiile de pe acestea informaţii speciale pentru uzul lor, în afară cazului în care armatorul este sau acţionează în numele importatorului sau al exportatorului.
4.15.Standard. Autorităţile publice nu vor tine armatorul responsabil pentru prezentarea sau acuratetea documentelor care sunt cerute de importator sau de exportator în vederea obţinerii liberei practici pentru marfa, în afară cazului în care armatorul este sau acţionează în numele importatorului sau al exportatorului.
Secţiunea a 5-aIgiena, servicii medicale şi carantine, servicii veterinare şi fitosanitare
5.1.Standard. Autorităţile publice ale unui stat care nu este parte la regulamentul sanitar internaţional trebuie să se straduiasca să aplice în navigaţia internationala prevederile relevante ale acestui regulament.
5.2.Practica recomandată. Guvernele contractante care au interese comune în ceea ce priveşte condiţiile sanitare, geografice, sociale sau economice trebuie să încheie acorduri speciale în conformitate cu art. 98 din Regulamentul sanitar internaţional, în cazul în care astfel de acorduri facilitează aplicarea acestui regulament.
5.3.Practica recomandată. Atunci când pentru expedierea anumitor animale, plante sau produse care deriva din acestea sunt cerute certificate sanitare sau alte documente de acest tip, aceste certificate trebuie să fie simple şi să fie larg difuzate. Guvernele contractante trebuie să colaboreze în vederea standardizarii acestor documente.
5.4.Practica recomandată. Autorităţile publice trebuie, după caz, sa autorizeze acordarea liberei practici prin radio unei nave, pe baza informaţiilor primite de la aceasta înainte de intrarea ei în port şi dacă autorităţile sanitare considera ca sosirea ei nu va introduce sau nu va răspândi vreo boala contagioasa. Autorităţile sanitare trebuie, în măsura în care este posibil, să se urce la bord înainte de intrarea navei în port.
5.4.1.Standard. Autorităţile publice trebuie să coopereze cu armatorii pentru a asigura respectarea tuturor cerinţelor, astfel încât îmbolnăvirea pe o nava să fie raportată prompt prin radio autorităţilor sanitare ale portului în care urmează sa sosească nava, pentru a facilita trimiterea, la sosirea acesteia, a personalului medical specializat şi a aparaturii necesare investigatiilor sanitare.
5.5.Standard. Autorităţile publice trebuie să ia măsuri pentru ca toate agenţiile de voiaj sau alte organisme să poată furniza pasagerilor cu suficient timp în avans listele cuprinzând vaccinarile cerute de autorităţile publice ale ţărilor în cauza, precum şi formularele certificatelor cerute în conformitate cu Regulamentul sanitar internaţional. Autorităţile publice trebuie să ia toate măsurile posibile ca persoanele care procedează la vaccinari sa utilizeze certificatele internaţionale de vaccinare sau revaccinare, pentru a se asigura o acceptare uniforma.
5.6.Practica recomandată. Autorităţile publice trebuie, într-un număr cat mai mare de porturi posibil, să asigure facilităţi pentru completarea certificatelor internaţionale de vaccinare sau revaccinare, precum şi facilităţi pentru vaccinare.
5.7.Standard. Autorităţile publice trebuie să se asigure ca măsurile sanitare şi formalităţile de sănătate sunt iniţiate la locul respectiv, completate fără întârziere şi aplicate fără discriminare.
5.8.Practica recomandată. Autorităţile publice trebuie să menţină în cat mai multe porturi posibile instalaţii şi servicii suficiente pentru a permite aplicarea eficienta a măsurilor sanitare şi fitosanitare sau veterinare.
5.9.Standard. Pentru a se asigura ajutor corespunzător de urgenta echipajelor şi pasagerilor trebuie să existe aparatura medicală, accesibila fără dificultate, în măsura în care este rezonabil şi posibil, în cat mai multe porturi din cadrul unui stat.
5.10.Standard. Cu excepţia cazurilor de urgenta, care constituie un grav pericol pentru sănătatea publică, autorităţile sanitare ale unui port nu trebuie ca, din motivul unei alte boli epidemice, sa împiedice o nava care nu este infectata sau nu este suspectata ca fiind infectata cu o boala contagioasa, sa descarce sau sa încarce marfa ori provizii sau să se alimenteze cu combustibil ori apa.
5.11.Practica recomandată. Transportul animalelor, al produselor primare animaliere, produselor animaliere brute, produselor alimentare de origine animala şi al produselor vegetale, care necesita carantina, trebuie să fie permis numai în condiţii speciale, dacă este însoţit de un certificat de carantina în forma convenită de statele implicate.
Secţiunea a 6-aDispoziţii diverse
A. Angajamente şi alte forme de garanţie
6.1.Practica recomandată. În cazul în care autorităţile publice cer de la armatori angajamente sub forma de depozite sau sub alte forme de garanţie, pentru a acoperi responsabilităţile decurgând din respectarea legilor referitoare la formalităţile vamale, imigratie, sănătate publică, protecţie fitosanitara sau veterinara ori la alte legi şi reglementări similare ale unui stat, aceste autorităţi publice trebuie să permită, în măsura în care este posibil, utilizarea unui singur angajament cuprinzator sau a unei alte forme de securitate.
B. Servicii în porturi
6.2.Practica recomandată. Serviciile uzuale efectuate de autorităţile publice într-un port trebuie să fie gratuite în cadrul programului normal de lucru. Autorităţile publice trebuie să îşi stabilească program normal de lucru pentru serviciile în porturi, corespunzător perioadelor în care volumul de muncă este substanţial încărcat.
6.3.Standard. Guvernele contractante vor lua toate măsurile posibile pentru a organiza servicii normale ale autorităţilor publice în porturi, pentru a se evita întârzierile nejustificate ale navelor după sosirea lor sau când sunt gata de plecare, pentru a reduce la minimum perioada de completare a formalităţilor, în situaţia în care notificarea duratei estimate a sosirii sau a plecării este depusa la autorităţile publice în timp util.
6.4.Standard. Autorităţile sanitare nu vor pretinde nici un fel de plată pentru vizita medicală şi nici pentru examenele complementare, bacteriologice sau altele efectuate în orice moment, fie ca se efectuează ziua sau noaptea, care ar putea fi necesare pentru cunoaşterea stării de sănătate a persoanei examinate; ele nu vor percepe, de asemenea, drepturi băneşti pentru vizita şi inspecţia navei cu scopul carantinei, excepţie făcând inspecţia care are ca obiect eliberarea unui certificat de deratizare sau a unui certificat de exceptare de la deratizare. Nu se vor pretinde drepturi persoanelor care sosesc cu nava pentru efectuarea oricărui fel de vaccinare şi nici pentru eliberarea unui certificat de vaccinare. Totuşi, atunci când se iau alte măsuri decât cele indicate mai sus pentru nava, pentru pasagerii acesteia sau pentru echipaj, iar cheltuielile au fost suportate de către autorităţile sanitare, aceste sume vor fi calculate în conformitate cu un singur tarif care va fi uniform pe teritoriul respectiv. Aceste drepturi vor fi percepute fără discriminare în ceea ce priveşte naţionalitatea, domiciliul sau rezidenţă persoanei în cauza ori naţionalitatea, pavilionul sau portul de înregistrare a navei.
6.5.Practica recomandată. În cazul în care autorităţile publice efectuează servicii în afară programului normal de lucru la care s-a făcut referire în practica recomandată 5.4, ele trebuie să perceapă taxe rezonabile, care să nu depăşească costul actual al serviciilor oferite.
6.6.Standard. În cazul în care volumul traficului justifica aceasta, autorităţile publice trebuie să vegheze ca sunt asigurate serviciile în scopul îndeplinirii formalităţilor privind marfa şi bagajele, indiferent de valoarea şi de tipul lor.
6.7.Practica recomandată. Guvernele contractante trebuie să ia măsuri pentru ca un guvern sa îi permită altui guvern anumite facilităţi, înainte sau în timpul voiajului, pentru a-i inspecta navele, pasagerii, echipajul, bagajele, marfa şi documentele vamale, de imigrare, sănătate publică şi de protecţie fitosanitara şi veterinara, pentru ca astfel de acţiuni sa faciliteze îndeplinirea formalităţilor la sosirea pe teritoriul celui de-al doilea stat.
C. Activităţi de siguranţă în caz de catastrofa naturala
6.8.Standard. Autorităţile publice vor facilita intrarea şi plecarea navelor angajate în acţiuni de siguranţă în caz de catastrofa, în lupta contra poluarii mediului marin sau în prevenirea acesteia, în alte operaţiuni de urgenta necesare asigurării siguranţei maritime, siguranţei populaţiei sau protecţiei mediului marin.
6.9.Standard. Autorităţile publice vor facilita, în măsura posibilului, procedurile de intrare şi derularea formalităţilor pentru persoanele, marfa, materialele şi echipamentele cerute pentru a face faţa situaţiilor descrise în standardul 6.8.
6.10.Standard. Autorităţile publice vor prevedea o procedură rapida de libera practica pentru materialele speciale necesare implementarii măsurilor de siguranţă.
D. Comisii naţionale pentru simplificarea formalităţilor
6.11.Practica recomandată. Fiecare guvern contractant trebuie ca, atunci când considera astfel de măsuri necesare şi corespunzătoare, sa stabilească un program naţional de simplificare a formalităţilor în transportul maritim internaţional, bazat pe cerinţele de simplificare a formalităţilor conţinute în prezenta anexa, şi sa vegheze ca obiectivul programului sau naţional de simplificare a formalităţilor să fie adoptarea măsurilor posibile pentru facilitarea miscarii navelor, mărfurilor, echipajelor, pasagerilor, a poştei şi a proviziilor de la bord, prin înlăturarea obstacolelor şi a intarzierilor inutile.
6.12.Practica recomandată. Fiecare guvern contractant trebuie să creeze o comisie naţionala de simplificare a formalităţilor de transport maritim sau un organism naţional analog, în vederea incurajarii adoptării şi punerii în practica a măsurilor de simplificare între diferite ministere, instituţii, alte organisme care se ocupa sau sunt împuternicite cu diverse aspecte ale traficului maritim internaţional, autorităţi portuare şi armatori.
