Convenţie din 26 noiembrie 1968

(Rezoluţia 2391/XXIII)*)

──────────

Notă *) Traducere

Statele părţi la prezenta convenţie,

reamintind rezoluţiile Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 3 (I) şi 170 (II) din 13 februarie 1946 şi 31 octombrie 1947 privind extrădarea şi pedepsirea criminalilor de război şi 95 (I) din 11 decembrie 1946 care confirma principiile de drept internaţional recunoscute, prin Statutul Tribunalului Militar Internaţional de la Nurenberg şi prin sentinta acestui tribunal,

precum şi rezoluţiile 2184 (XXI) din 12 decembrie 1966 şi 2202 (XXI) din 16 decembrie 1966, prin care Adunarea Generală a condamnat în mod expres drept crime contra umanităţii, pe de o parte, violarea drepturilor economice şi politice ale populatiilor indigene şi, pe de altă parte, politica de apartheid,

reamintind rezoluţiile Consiliului Economic şi Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite 1074 D (XXXIX) şi 1158 (XII) din 28 iulie 1965 şi 5 august 1966 privind pedepsirea criminalilor de război şi a persoanelor vinovate de crime contra umanităţii,

constatind ca în nici una din declaraţiile solemne, actele sau convenţiile privind urmărirea şi pedepsirea crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii nu au fost prevăzute limite în timp, considerind ca crimele de război şi crimele contra umanităţii sînt printre cele mai grave crime de drept internaţional,

convinse ca pedepsirea efectivă a crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii este un element important în prevenirea unor astfel de crime, în protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, de natura sa încurajeze încrederea, sa stimuleze cooperarea între popoare şi sa favorizeze pacea şi securitatea internationala,

constatind ca aplicarea, în ceea ce priveşte crimele de război şi crimele contra umanităţii, a regulilor dreptului intern referitoare la prescripţia pentru crime de drept comun, ingrijoreaza profund opinia publică mondială, întrucît împiedica urmărirea şi pedepsirea persoanelor responsabile de aceste crime,

recunoscind ca este necesar şi oportun să se afirme în dreptul internaţional, prin aceasta convenţie, principiul imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii şi să se asigure aplicarea lui universala,

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1

Oricare ar fi data la care au fost comise, crimele următoare sînt imprescriptibile:

a)crimele de război, asa cum sînt definite în Statutul Tribunalului Militar Internaţional de la Nurenberg din 8 august 1945 şi confirmate prin rezoluţiile Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 3 (I) şi 95 (I) din 13 februarie 1946 şi 11 decembrie 1946 şi, în special "infracţiunile grave" enumerate în convenitiile de la Geneva din 12 august 1949 pentru protecţia victimelor de război; b) crimele contra umanităţii, indiferent dacă sînt comise în timp de război sau în timp de pace, asa cum sînt definite în Statutul Tribunalului Militar Internaţional de la Nurenberg din 8 august 1945 şi confirmate prin rezoluţiile Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 3 (I) şi 95 (I) din 13 februarie 1946 şi 11 decembrie 1946, evicţiunea prin atac armat sau ocupaţie şi actele inumane care decurg din politica de apartheid, precum şi crima de genocid, asa cum este definită în Convenţia din 1948 pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid, chiar dacă aceste acte nu constituie o violare a dreptului intern al tarii în care au fost comise.

Articolul 2

Dacă va fi comisă oricare dintre crimele menţionate în articolul I, prevederile acestei convenţii vor fi aplicate reprezentanţilor autorităţii de stat şi persoanelor particulare care participa la comiterea ei ca autori sau complici, care se fac vinovate de incitare directa la comiterea oricăreia dintre aceste crime, sau care participa la o înţelegere în vederea comiterii ei, indiferent de gradul de execuţie în care s-ar afla precum şi reprezentanţilor autorităţii de stat care tolereaza comiterea acestei crime.

Articolul 3

Statele părţi la prezenta convenţie se angajează sa adopte toate măsurile interne, legislative sau de alt ordin, care ar fi necesare pentru a permite extrădarea, în conformitate cu dreptul internaţional, a persoanelor vizate în articolul II al prezentei convenţii.

Articolul 4

Statele părţi la prezenta convenţie se angajează sa adopte, în conformitate cu procedurile lor constituţionale, orice măsuri legislative sau de alt ordin care ar fi necesare pentru a asigura imprescriptibilitatea crimelor menţionate în articolele I şi II ale prezentei convenţii, atît în ceea ce priveşte urmărirea, cît şi în ceea ce priveşte pedeapsa; acolo unde în acest domeniu ar exista o prescripţie, în virtutea legii sau altfel, ea va fi abolita.

Articolul 5

Prezenta convenţie va fi deschisă spre semnare pînă la 31 decembrie 1969 oricărui stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite sau membru al oricăreia dintre instituţiile sale specializate sau al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomica, oricărui stat parte la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, precum şi oricărui alt stat invitat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite sa devină parte la prezenta convenţie.

Articolul 6

Prezenta convenţie este supusă ratificării, iar instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Articolul 7

Prezenta convenţie este deschisă spre aderare oricărui stat vizat în articolul V. Instrumentele de aderare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Articolul 8

1.Prezenta convenţie va intra în vigoare în cea de-a nouazecea zi de la depunerea la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al zecelea instrument de ratificare sau de aderare.

2.Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica aceasta convenţie sau vor adera la ea după depunerea celui de-al zecelea instrument de ratificare sau de aderare, convenţia va intra în vigoare în cea de-a nouazecea zi de la depunerea de către statul respectiv a instrumentului sau de ratificare sau de aderare.

Articolul 9

1.După expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii, orice parte contractantă poate formula oricînd o cerere de revizuire a convenţiei, pe calea unei notificări scrise adresate secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

2.Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite va decide asupra măsurilor ce ar urma să fie luate, după caz, în legătură cu aceasta cerere.

Articolul 10

1.Prezenta convenţie va fi depusa la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

2.Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va transmite copii certificate ale prezentei convenţii tuturor statelor vizate în articolul V.

3.Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va informa toate statele vizate în articolul V despre:

a)semnăturile prezentei convenţii şi instrumentele de ratificare şi de aderare depuse conform articolelor V, VI şi VII; b) data la care prezenta convenţie va intra în vigoare în conformitate cu articolul VIII; c) comunicările primite conform articolului IX.

Articolul 11

Prezenta convenţie, ale carei texte în limbile chineza, engleza, franceza, rusa şi spaniola au aceeaşi valabilitate, va purta data de 26 noiembrie 1968.

Drept care subscrişii, autorizaţi în modul cuvenit în acest scop, au semnat prezenta convenţie.

────────────────────