Hotărâre nr. 518 din 28 aprilie 2009
privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 316 din 13 mai 2009
Textul actului · 3 articole
Cuprins
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora.
Articolul 3
După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
───────────────
Viceprim-ministru,
ministrul administraţiei şi internelor,
Dan Nica
Preşedintele Administraţiei Naţionale
a Rezervelor de Stat,
Vasile Munteniţă
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea
Bucureşti, 28 aprilie 2009.
Nr. 518.
Anexa
DATELE DE IDENTIFICARE
ale construcţiilor care trec din domeniul public al statului şi din
administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în
domeniul privat al statului şi în administrarea Ministerului
Administraţiei şi Internelor, în vederea scoaterii din funcţiune
şi demolării acestora
Font 8
| Nr. crt. | Adresa construcţiilor | Persoana juridică care administrează construcţiile | Caracteristici tehnice ale construcţiilor | Valoarea contabilă | Numărul de inventar potrivit H.G. nr. 1.705/2006 |
|---|---|---|---|---|---|
| I | II | III | IV | V | VI |
| 1 | Judeţul Sălaj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 95 | Clădire 95/23 - suprafaţa construită = 413 mp - suprafaţa desfăşurată = 413 mp | 40 lei | 97208 |
| 2 | Judeţul Sălaj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 95 | Clădire 95/24 - suprafaţa construită = 48,6 mp - suprafaţa desfăşurată = 48,6 mp | 8.415 lei | 97209 |
| 3 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Construcţie 130/53 - suprafaţa construită = 2,25 mp - suprafaţa desfăşurată = 2,25 mp | 0 lei | 97283 |
| 4 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Clădire 130/71 - suprafaţa construită = 4,8 mp - suprafaţa desfăşurată = 4,8 mp | 5.060 lei | 97301 |
| 5 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Construcţie 130/39 - diametru = 80 mm - lungime = 1 m | 0 lei | 97269 |
| 6 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Construcţie 130/40 - diametru = 80 mm - lungime = 1 m | 0 lei | 97270 |
| 7 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Construcţie 130/41 - diametru = 80 mm - lungime = 1 m | 0 lei | 97271 |
| 8 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Construcţie 130/42 - diametru = 80 mm - lungime = 1 m | 0 lei | 97272 |
| 9 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Construcţie 130/43 - diametru = 80 mm - lungime = 1 m | 0 lei | 97273 |
| 10 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Construcţie 130/44 - diametru = 80 mm - lungime = 1 m | 0 lei | 97274 |
| 11 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Construcţie 130/45 - diametru = 80 mm - lungime = 1 m | 0 lei | 97275 |
| 12 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Construcţie 130/46 - diametru = 80 mm - lungime = 1 m | 0 lei | 97276 |
| 13 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Construcţie 130/47 - diametru = 80 mm - lungime = 1 m | 0 lei | 97277 |
| 14 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Construcţie 130/48 - diametru = 80 mm - lungime = 1 m | 0 lei | 97278 |
| 15 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Construcţie 130/49 - diametru = 80 mm - lungime = 1 m | 0 lei | 97279 |
| 16 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Construcţie 130/50 - diametru = 80 mm - lungime = 1 m | 0 lei | 97280 |
| 17 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Construcţie 130/51 - diametru = 80 mm - lungime = 1 m | 0 lei | 97281 |
| 18 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Construcţie 130/52 - diametru = 80 mm - lungime = 1 m | 0 lei | 97282 |
| 19 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Clădire 130/7 - suprafaţa construită = 134 mp - suprafaţa desfăşurată = 134 mp | 11 lei | 97236 |
| 20 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Clădire 130/8 - suprafaţa construită = 134 mp - suprafaţa desfăşurată = 134 mp | 11 lei | 97237 |
| 21 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Clădire 130/10 - suprafaţa construită = 134 mp - suprafaţa desfăşurată = 134 mp | 11 lei | 97239 |
| 22 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Clădire 130/11 - suprafaţa construită = 134 mp - suprafaţa desfăşurată = 134 mp | 11 lei | 97240 |
| 23 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Clădire 130/12 - suprafaţa construită = 134 mp - suprafaţa desfăşurată = 134 mp | 11 lei | 97241 |
| 24 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Clădire 130/13 - suprafaţa construită = 134 mp - suprafaţa desfăşurată = 134 mp | 11 lei | 97242 |
| 25 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Clădire 130/15 - suprafaţa construită = 134 mp - suprafaţa desfăşurată = 134 mp | 11 lei | 97244 |
| 26 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Clădire 130/16 - suprafaţa construită = 134 mp - suprafaţa desfăşurată = 134 mp | 11 lei | 97245 |
| 27 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Clădire 130/17 - suprafaţa construită = 134 mp - suprafaţa desfăşurată = 134 mp | 11 lei | 97246 |
| 28 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Clădire 130/18 - suprafaţa construită = 134 mp - suprafaţa desfăşurată = 134 mp | 11 lei | 97247 |
| 29 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Clădire 130/9 - suprafaţa construită = 134 mp - suprafaţa desfăşurată = 134 mp | 11 lei | 97262 |
| 30 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Clădire 130/1 - suprafaţa construită = 55 mp - suprafaţa desfăşurată = 55 mp | 2 lei | 97230 |
| 31 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 130 | Construcţie 130/75 - lungime = 124 ml - diametru = 200 mm | 1 leu | 97305 |
| 32 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 135 | Clădire135/59 - suprafaţa construită = 5 mp - suprafaţa desfăşurată = 5 mp | 2.054 lei | 97402 |
| 33 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 135 | Clădire 135/64 - suprafaţa construită = 8 mp - suprafaţa desfăşurată = 8 mp | 7.591 lei | 97407 |
| 34 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 135 | Construcţie 135/65 - lungime = 40 ml | 14 lei | 97408 |
| 35 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 135 | Clădire 135/67 - suprafaţa construită = 65 mp - suprafaţa desfăşurată = 65 mp | 167.508 lei | 97410 |
| 36 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 135 | Clădire 135/10 - suprafaţa construită = 22,5 mp - suprafaţa desfăşurată = 22,5 mp | 18.774 lei | 97353 |
| 37 | Judeţul Vâlcea | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 135 | Construcţie 135/54 - suprafaţa construită = 84 mp - suprafaţa desfăşurată = 84 mp | 5 lei | 97397 |
| 38 | Judeţul Buzău | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 140 | Clădire 140/43 - suprafaţa construită = 155,23 mp - suprafaţa desfăşurată= 155,23 mp | 13 lei | 97472 |
| 39 | Judeţul Buzău | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 140 | Clădire 140/44 - suprafaţa construită = 155,23 mp - suprafaţa desfăşurată= 155,23 mp | 13 lei | 97473 |
| 40 | Judeţul Buzău | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 140 | Clădire 140/31 - suprafaţa construită = 155,23 mp - suprafaţa desfăşurată= 155,23 mp | 13 lei | 97460 |
| 41 | Judeţul Buzău | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 140 | Clădire 140/32 - suprafaţa construită = 155,23 mp - suprafaţa desfăşurată= 155,23 mp | 13 lei | 97461 |
| 42 | Judeţul Buzău | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 140 | Clădire 140/33 - suprafaţa construită = 155,23 mp - suprafaţa desfăşurată= 155,23 mp | 13 lei | 97462 |
| 43 | Judeţul Buzău | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 140 | Clădire 140/34 - suprafaţa construită = 155,23 mp - suprafaţa desfăşurată= 155,23 mp | 13 lei | 97463 |
| 44 | Judeţul Buzău | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 140 | Clădire 140/35 - suprafaţa construită = 155,23 mp - suprafaţa desfăşurată= 155,23 mp | 13 lei | 97464 |
| 45 | Judeţul Buzău | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 140 | Clădire 140/36 - suprafaţa construită = 155,23 mp - suprafaţa desfăşurată= 155,23 mp | 13 lei | 97465 |
| 46 | Judeţul Buzău | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 140 | Clădire 140/37 - suprafaţa construită = 155,23 mp - suprafaţa desfăşurată= 155,23 mp | 13 lei | 97466 |
| 47 | Judeţul Buzău | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 140 | Clădire 140/38 - suprafaţa construită = 155,23 mp - suprafaţa desfăşurată= 155,23 mp | 13 lei | 97467 |
| 48 | Judeţul Buzău | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 140 | Clădire 140/39 - suprafaţa construită = 155,23 mp - suprafaţa desfăşurată= 155,23 mp | 13 lei | 97468 |
| 49 | Judeţul Buzău | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 140 | Clădire 140/40 - suprafaţa construită = 155,23 mp - suprafaţa desfăşurată= 155,23 mp | 13 lei | 97469 |
| 50 | Judeţul Buzău | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 140 | Clădire 140/41 - suprafaţa construită = 155,23 mp - suprafaţa desfăşurată= 155,23 mp | 13 lei | 97470 |
| 51 | Judeţul Buzău | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 140 | Clădire 140/42 - suprafaţa construită = 155,23 mp - suprafaţa desfăşurată= 155,23 mp | 13 lei | 97471 |
| 52 | Judeţul Buzău | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 140 | Clădire 140/45 - suprafaţa construită = 80,4 mp - suprafaţa desfăşurată = 80,4 mp | 68.458 lei | 97433 |
| 53 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/19 - suprafaţa construită = 135 mp - suprafaţa desfăşurată = 135 mp | 11 lei | 97534 |
| 54 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/20 - suprafaţa construită = 135 mp - suprafaţa desfăşurată = 135 mp | 11 lei | 97535 |
| 55 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/21 - suprafaţa construită = 135 mp - suprafaţa desfăşurată = 135 mp | 11 lei | 97536 |
| 56 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/22 - suprafaţa construită = 135 mp - suprafaţa desfăşurată = 135 mp | 11 lei | 97537 |
| 57 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/23 - suprafaţa construită = 135 mp - suprafaţa desfăşurată = 135 mp | 11 lei | 97538 |
| 58 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/24 - suprafaţa construită = 135 mp - suprafaţa desfăşurată = 135 mp | 11 lei | 97539 |
| 59 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/25 - suprafaţa construită = 135 mp - suprafaţa desfăşurată = 135 mp | 11 lei | 97540 |
| 60 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/26 - suprafaţa construită = 135 mp - suprafaţa desfăşurată = 135 mp | 11 lei | 97541 |
| 61 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/27 - suprafaţa construită = 135 mp - suprafaţa desfăşurată = | 11 lei | 97542 |
| 62 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/28 - suprafaţa construită = 135 mp - suprafaţa desfăşurată = 135 mp | 11 lei | 97543 |
| 63 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/29 - suprafaţa construită = 135 mp - suprafaţa desfăşurată = 135 mp | 11 lei | 97544 |
| 64 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/30 - suprafaţa construită = 135 mp - suprafaţa desfăşurată = 135 mp | 11 lei | 97545 |
| 65 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/31 - suprafaţa construită = 135 mp - suprafaţa desfăşurată = 135 mp | 11 lei | 97546 |
| 66 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/32 - suprafaţa construită = 135 mp - suprafaţa desfăşurată = 135 mp | 11 lei | 97547 |
| 67 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/33 - suprafaţa construită = 135 mp - suprafaţa desfăşurată = 135 mp | 11 lei | 97549 |
| 68 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/34 - suprafaţa construită = 135 mp - suprafaţa desfăşurată = 135 mp | 11 lei | 97550 |
| 69 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Construcţie 145/72 - lungime = 125 m | 2 lei | 97588 |
| 70 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Construcţie 145/94 - diametru = 300 mm - suprafaţa construită = 2 mp - suprafaţa desfăşurată = 2 mp | 0 lei | 97610 |
| 71 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/97 - suprafaţa construită = 36 mp - suprafaţa desfăşurată = 36 mp | 6 lei | 97613 |
| 72 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/98 - suprafaţa construită = 36 mp - suprafaţa desfăşurată = 36 mp | 6 lei | 97614 |
| 73 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Construcţie 145/119 - diametru = 76 mm - lungime = 12 m | 3 lei | 97635 |
| 74 | Judeţul Gorj | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 145 | Clădire 145/17 - suprafaţa construită = 64 mp - suprafaţa desfăşurată = 64 mp | 6 lei | 97532 |
| 75 | Judeţul Dâmboviţa | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 235 | Clădire 235/15 - suprafaţa construită = 27,3 mp - suprafaţa desfăşurată = 27,3 mp | 1 leu | 97724 |
| 76 | Judeţul Sibiu | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 260 | Clădire 260/2 - suprafaţa construită = 234 mp - suprafaţa desfăşurată = 234 mp | 8 lei | 97820 |
| 77 | Judeţul Sibiu | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 260 | Clădire 260/5 - suprafaţa construită = 11 mp - suprafaţa desfăşurată = 11 mp | 1 leu | 97823 |
| 78 | Judeţul Sibiu | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 260 | Clădire 260/11 - suprafaţa construită = 40 mp - suprafaţa desfăşurată= 40 mp leu | 1 leu | 97829 |
| 79 | Judeţul Sibiu | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 260 | Construcţie 260/14 - suprafaţa construită = 1.080 mp - suprafaţa desfăşurată = 1.080 mp | 1 leu | 97832 |
| 80 | Judeţul Sibiu | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 260 | Construcţie 260/16 - suprafaţa construită = 1 mp - suprafaţa desfăşurată = 1 mp | 0 lei | 97834 |
| 81 | Judeţul Sibiu | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 260 | Construcţie 260/17 - suprafaţa construită = 1 mp - suprafaţa desfăşurată = 1 mp | 0 lei | 97835 |
| 82 | Judeţul Sibiu | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 260 | Clădire 260/29 - suprafaţa construită = 25 mp - suprafaţa desfăşurată = 25 mp | 4 lei | 97847 |
| 83 | Judeţul Sibiu | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 260 | Clădire 260/30 - suprafaţa construită = 25 mp - suprafaţa desfăşurată = 25 mp | 4 lei | 97848 |
| 84 | Judeţul Sibiu | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 260 | Construcţie 260/41 - suprafaţa construită = 0,5 mp - suprafaţa desfăşurată = 0,5 mp | 0 lei | 97859 |
| 85 | Judeţul Sibiu | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 260 | Construcţie 260/42 - suprafaţa construită = 0,5 mp - suprafaţa desfăşurată = 0,5 mp | 0 lei | 97860 |
| 86 | Judeţul Sibiu | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 260 | Construcţie 260/43 - suprafaţa construită = 0,5 mp - suprafaţa desfăşurată = 0,5 mp | 0 lei | 97861 |
| 87 | Judeţul Sibiu | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 260 | Construcţie 260/44 - suprafaţa construită = 0,5 mp - suprafaţa desfăşurată = 0,5 mp | 0 lei | 97862 |
| 88 | Judeţul Sibiu | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 260 | Construcţie 260/45 - suprafaţa construită = 0,5 mp - suprafaţa desfăşurată = 0,5 mp | 0 lei | 97863 |
| 89 | Judeţul Sibiu | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 260 | Construcţie 260/46 - suprafaţa construită = 0,5 mp - suprafaţa desfăşurată = 0,5 mp | 0 lei | 97864 |
| 90 | Judeţul Neamţ | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 330 | Clădire 330/83 - suprafaţa construită = 300 mp - suprafaţa desfăşurată = 300 mp | 1 leu | 98371 |
| 91 | Judeţul Neamţ | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 330 | Construcţie 330/57 - diametru = 108 mm - lungime = 500 m | 80 lei | 98343 |
| 92 | Judeţul Sibiu | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 345 | Construcţie 345/27 - diametru = 67 mm - lungime=915 m | 22 lei | 98582 |
| 93 | Judeţul Sibiu | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 345 | Clădire 345/32 - suprafaţa construită = 75 mp - suprafaţa desfăşurată = 75 mp | 3.002 lei | 98587 |
| 94 | Judeţul Ilfov | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 350 | Construcţie 350/26 - lungime = 1.465,5 m | 40 lei | 98616 |
| 95 | Judeţul Ilfov | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 350 | Construcţie 350/67 - suprafaţa construită = 172 mp - volum = 1.239,6 mc | 17 lei | 98657 |
| 96 | Judeţul Ilfov | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 350 | Construcţie 350/68 - suprafaţa construită = 172 mp - volum = 1.239,6 mc | 17 lei | 98658 |
| 97 | Judeţul Ilfov | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 350 | Construcţie 350/69 - suprafaţa construită = 172 mp - volum = 1.239,6 mc | 17 lei | 98659 |
| 98 | Judeţul Ilfov | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 350 | Construcţie 350/70 - suprafaţa construită = 172 mp - volum = 1.239,6 mc | 17 lei | 98660 |
| 99 | Judeţul Ilfov | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 350 | Construcţie 350/71 - suprafaţa construită = 172 mp - volum = 1.239,6 mc | 17 lei | 98661 |
| 100 | Judeţul Ilfov | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 350 | Construcţie 350/72 - suprafaţa construită = 172 mp - volum = 1.239,6 mc | 17 lei | 98662 |
| 101 | Judeţul Ilfov | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 350 | Construcţie 350/73 - suprafaţa construită = 172 mp - volum = 1.239,6 mc | 17 lei | 98663 |
| 102 | Judeţul Ilfov | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 350 | Construcţie 350/74 - suprafaţa construită = 172 mp - volum = 1.239,6 mc | 17 lei | 98664 |
| 103 | Judeţul Ilfov | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 350 | Construcţie 350/75 - suprafaţa construită = 172 mp - volum = 1.239,6 mc | 17 lei | 98665 |
| 104 | Judeţul Ilfov | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 350 | Construcţie 350/76 - suprafaţa construită = 172 mp - volum = 1.239,6 mc | 17 lei | 98666 |
| 105 | Judeţul Ilfov | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 350 | Construcţie 350/78 - suprafaţa construită = 172 mp - volum = 1.239,6 mc | 17 lei | 98667 |
| 106 | Judeţul Ilfov | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 350 | Construcţie 350/77 - suprafaţa construită = 172 mp - volum = 1.239,6 mc | 17 lei | 98688 |
| 107 | Judeţul Neamţ | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 425 | Clădire 425/22 - suprafaţa construită = 4,88 mp - suprafaţa desfăşurată = 4,88 mp | 1.445 lei | 98858 |
| 108 | Judeţul Prahova | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 440 | Construcţie 440/20 - suprafaţa construită = 36 mp - suprafaţa desfăşurată = 36 mp | 139.791 lei | 99159 |
| 109 | Judeţul Prahova | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 440 | Construcţie 440/21 - suprafaţa construită = 36 mp - suprafaţa desfăşurată = 36 mp | 139.791 lei | 99160 |
| 110 | Judeţul Prahova | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 440 | Construcţie 440/22 - suprafaţa construită = 36 mp - suprafaţa desfăşurată=36 mp | 139.791 lei | 99161 |
| 111 | Judeţul Prahova | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 440 | Construcţie 440/23 - suprafaţa construită = 36 mp - suprafaţa desfăşurată = 36 mp | 139.791 lei | 99162 |
| 112 | Judeţul Prahova | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 440 | Clădire 440/92 - suprafaţa construită = 10 mp - suprafaţa desfăşurată = 10 mp | 3 lei | 99229 |
| 113 | Judeţul Prahova | Ministerul Administraţiei şi Internelor ANRS Unitatea Teritorială 440 | Clădire 440/93 - suprafaţa construită = 10 mp - suprafaţa desfăşurată = 10 mp | 3 lei | 99230 |
