Convenţie din 19 noiembrie 1976

Notă *) Traducere.

Intrată în vigoare la 1 decembrie 1986

Statele părţi la prezenta convenţie,

recunoscând avantajul determinării prin acord a anumitor reguli uniforme privitoare la limitarea răspunderii pentru creanţe maritime,

au decis să încheie în acest scop o convenţie şi au convenit la aceasta după cum urmează:

Capitolul IDreptul la limitare

Articolul 1Persoanele îndreptăţite la limitarea răspunderii

1.Proprietarii de nave şi salvatorii, aşa cum sunt definiţi în cele ce urmează, conform prevederilor acestei convenţii îşi pot limita răspunderea pentru creanţele stabilite la art. 2.

2.Termenul proprietar de navă va avea înţelesul de proprietar, navlositor, manager şi operator al unei nave maritime.

3.Salvator înseamnă orice persoană care oferă servicii în legătură directă cu operaţiunile de salvare. Operaţiunile de salvare vor include de asemenea operaţiunile menţionate în art. 2 paragraful 1 subparagrafele d), e) şi f).

4.Dacă oricare dintre creanţele prevăzute la art. 2 sunt formulate împotriva vreunei persoane pentru a cărei faptă, neglijenţă sau greşeală este răspunzător proprietarul de navă sau salvatorul, această persoană va fi îndreptăţită să beneficieze ea însăşi de limitarea răspunderii aşa cum este prevăzută în prezenta convenţie.

5.În această convenţie răspunderea proprietarului de navă va include răspunderea într-o acţiune formulată împotriva navei înseşi.

6.Asigurătorul răspunderii pentru creanţe supuse limitării, în conformitate cu prevederile prezentei convenţii, va fi îndreptăţit să beneficieze de avantajele acestei convenţii în aceeaşi măsură ca şi asiguratul însuşi.

7.Actul prin care se invocă limitarea răspunderii nu va constitui o recunoaştere a răspunderii.

Articolul 2Creanţe supuse limitării

1.În conformitate cu art. 3 şi 4, următoarele creanţe, oricare ar fi natura răspunderii, vor face obiectul limitării răspunderii:

a)creanţe privind pierderea vieţii sau vătămarea corporală sau pierderea ori deteriorarea proprietăţii (incluzând deteriorarea amenajărilor portuare, a bazinelor, a căilor navigabile şi a mijloacelor de semnalizare a navigaţiei), care au avut loc la bord sau în legătură directă cu operarea navei sau cu operaţiunile de salvare, şi pierderile ulterioare rezultate din acestea;

b)creanţe privind pierderi cauzate de întârzieri în transportul pe mare al mărfii, pasagerilor sau bagajelor acestora;

c)creanţe privind alte pierderi cauzate de încălcarea drepturilor, altele decât cele contractuale, produse în legătură directă cu operarea navei sau cu operaţiunile de salvare;

d)creanţe privind ranfluarea, dezeşuarea, distrugerea sau predarea în bună stare a unei nave scufundate, naufragiate, eşuate ori abandonate, inclusiv a tot ceea ce este sau a fost la bordul unei astfel de nave;

e)creanţe privind preluarea, distrugerea sau predarea în bună stare a mărfii de pe navă;

f)creanţe ale unei persoane, alta decât cea răspunzătoare pentru măsurile luate în vederea prevenirii sau minimalizării pierderilor pentru care persoana răspunzătoare îşi poate limita răspunderea în conformitate cu prezenta convenţie, şi pierderile ulterioare cauzate de asemenea măsuri.

2.Creanţele enumerate în paragraful 1 vor face obiectul limitării răspunderii chiar dacă ele sunt cerute prin intermediul unui recurs sau ca despăgubire impusă contractual ori în alt mod. Totuşi, creanţele menţionate în paragraful 1 subparagrafele d), e) şi f) nu vor face obiectul limitării răspunderii în măsura în care acestea sunt legate de o remunerare potrivit unui contract încheiat cu persoana răspunzătoare.

Articolul 3Creanţe exceptate de la limitare

Prevederile prezentei convenţii nu se vor aplica:

a)creanţelor pentru salvare sau pentru contribuţia la avaria comună;

b)creanţelor pentru pagube produse prin poluarea cu hidrocarburi în înţelesul Convenţiei internaţionale privind răspunderea civilă pentru daune produse prin poluarea cu hidrocarburi din 29 noiembrie 1969 sau al oricărui amendament ori protocol în vigoare al acesteia;

c)creanţelor supuse oricărei convenţii internaţionale sau legislaţii naţionale, care guvernează ori interzic limitarea răspunderii pentru daune de natură nucleară;

d)creanţelor împotriva proprietarului unei nave nucleare pentru daune de natură nucleară;

e)creanţelor prepuşilor proprietarului navei sau salvatorului, ale căror îndatoriri au legătură cu nava sau cu operaţiunile de salvare, incluzând creanţe ale moştenitorilor acestora, dependenţilor sau altor persoane îndreptăţite să formuleze aceste creanţe, dacă, sub legea care guvernează contractul de angajare dintre proprietarul navei sau salvator şi aceşti prepuşi, proprietarul navei ori salvatorul nu este îndreptăţit să îşi limiteze răspunderea pentru aceste creanţe sau dacă, potrivit acestei legi, îi este permis să îşi limiteze răspunderea doar la o valoare mai mare decât cea prevăzută de art. 6.

Articolul 4Conduita care îngrădeşte limitarea

O persoană răspunzătoare nu trebuie să aibă dreptul să îşi limiteze răspunderea, dacă s-a demonstrat că pierderea a rezultat prin acţiunea sa personală sau prin omisiune, comisă cu intenţia de a cauza această pierdere, sau din imprudenţă şi ştiind că este posibil să rezulte o astfel de pierdere.

Articolul 5Compensarea creanţelor

Când o persoană îndreptăţită la limitarea răspunderii potrivit prevederilor acestei convenţii are o creanţă împotriva creditorului său rezultată din acelaşi eveniment, respectivele creanţe se vor compensa, iar dispoziţiile prezentei convenţii se vor aplica numai soldului, dacă există.

Capitolul IILimitele răspunderii

Articolul 6Limite generale

1.Limitele răspunderii pentru alte creanţe decât cele menţionate în art. 7, apărute într-o ocazie distinctă, vor fi calculate după cum urmează:

a)în ceea ce priveşte creanţele pentru pierderea vieţii sau vătămare corporală:

(i)333.000 unităţi de cont pentru o navă cu un tonaj până la 500;

(îi) pentru o navă cu tonaj mai mare decât cel prevăzut la pct. (i), următoarea sumă peste cea menţionată la pct. (i):

–pentru fiecare tonă de la 501 la 3.000, 500 unităţi de cont;

–pentru fiecare tonă de la 3.001 la 30.000, 333 unităţi de cont;

–pentru fiecare tonă de la 30.001 la 70.000, 250 unităţi de cont; şi

–pentru fiecare tonă peste 70.000, 167 unităţi de cont;

b)în ceea ce priveşte orice alte creanţe:

(i)167.000 unităţi de cont pentru o navă cu un tonaj până la 500;

(îi) pentru o navă cu un tonaj mai mare decât cel prevăzut la pct. (i), următoarea sumă peste cea menţionată la pct. (i):

–pentru fiecare tonă de la 501 la 30.000, 167 unităţi de cont;

–pentru fiecare tonă de la 30.001 la 70.000, 125 unităţi de cont; şi

–pentru fiecare tonă peste 70.000 tone, 83 unităţi de cont.

2.Atunci când suma calculată în conformitate cu paragraful 1 subparagraful a) este insuficientă pentru plata în totalitate a creanţelor menţionate în acel paragraf, suma calculată în conformitate cu paragraful 1 subparagraful b) va fi disponibilă pentru reglarea soldului neplătit pentru creanţele din paragraful 1 subparagraful a) şi acest sold neplătit vine în completarea creanţelor menţionate în paragraful 1 subparagraful b).

3.Totuşi, fără a aduce atingere dreptului la creanţe pentru pierderea vieţii sau vătămarea corporală conform paragrafului 2, un stat parte poate stipula în legislaţia naţională faptul că creanţele privind pagube la amenajările portuare, la bazine, la căi navigabile şi la mijloace de semnalizare a navigaţiei vor avea prioritate asupra altor creanţe menţionate în paragraful 1 subparagraful b), după cum stabileşte acea lege.

4.Limitele răspunderii pentru orice salvator care nu operează de pe navă sau pentru orice salvator care operează doar pe nava care sau în numele căreia se acordă servicii de salvare vor fi calculate ca pentru un tonaj de 1.500.

5.În scopul acestei convenţii tonajul navei va fi considerat tonajul brut calculat conform regulilor de calcul al tonajului conţinute în anexa 1 la Convenţia internaţională privind măsurătorile de tonaj al navelor, 1969.

Articolul 7Limita pentru creanţele pasagerilor

1.Pentru creanţele apărute ca urmare a oricărei ocazii distincte de pierdere a vieţii sau vătămare corporală a pasagerilor unei nave, limita răspunderii proprietarului de navă în acest caz va fi în sumă de 46.666 unităţi de cont, multiplicată cu numărul de pasageri pe care nava este autorizată să îl transporte conform certificatului său, dar fără a depăşi 25 milioane unităţi de cont.

2.În scopul acestui articol creanţe pentru pierderea vieţii sau vătămare corporală a pasagerilor unei nave va însemna orice astfel de creanţe pretinse de sau în numele oricărei persoane transportate pe navă:

a)conform unui contract de transport pasageri; sau b) care, cu acceptul cărăuşului, însoţeşte un vehicul sau animale vii în cadrul unui contract de transport mărfuri.

Articolul 8Unitatea de cont

1.Unitatea de cont la care se face referire în art. 6 şi 7 reprezintă dreptul special de tragere, aşa cum este definit de Fondul Monetar Internaţional. Sumele menţionate în art. 6 şi 7 trebuie convertite în moneda naţională a statului în care se solicită limitarea, la cursul din data constituirii fondului limitării, efectuării plăţii sau acordării garanţiei care în conformitate cu legea acelui stat este echivalentul plăţii respective. Pentru operaţiunile şi tranzacţiile unui stat parte care este membru al Fondului Monetar Internaţional, valoarea în drepturi speciale de tragere a monedei naţionale trebuie calculată conform metodei de evaluare aplicate de Fondul Monetar Internaţional, în vigoare la data menţionată. Valoarea în drepturi speciale de tragere a monedei naţionale a unui stat parte care nu este membru al Fondului Monetar Internaţional trebuie calculată printr-o metodă stabilită de statul în cauză.

2.Totuşi, acele state care nu fac parte din Fondul Monetar Internaţional şi a căror legislaţie nu permite aplicarea prevederilor paragrafului 1 pot, la momentul semnării fără rezerve cu privire la ratificare, acceptare sau aprobare sau la momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării ori în orice moment ulterior, să declare faptul că limitele răspunderii prevăzute a fi aplicate în teritoriile lor prin această convenţie vor fi fixate după cum urmează:

a)referitor la art. 6 paragraful 1 subparagraful a), la o sumă de:

(i)5 milioane de unităţi monetare pentru o navă cu un tonaj până la 500;

(îi) pentru o navă cu un tonaj mai mare decât cel prevăzut la pct. (i), următoarea sumă adăugată la cea menţionată la pct. (i):

–pentru fiecare tonă de la 501 la 3.000, 7.500 unităţi monetare;

–pentru fiecare tonă de la 3.001 la 30.000, 5.000 unităţi monetare;

–pentru fiecare tonă de la 30.001 la 70.000, 3.750 unităţi monetare; şi

–pentru fiecare tonă care depăşeşte 70.000, 2.500 unităţi monetare; şi

b)cu privire la articolul 6 paragraful 1 subparagraful b), la o sumă de:

(i)2,5 milioane de unităţi monetare pentru o navă cu un tonaj până la 500;

(îi) pentru o navă cu un tonaj mai mare decât cel prevăzut la pct. (i), următoarea sumă adăugată la cea menţionată la pct. (i):

–pentru fiecare tonă de la 501 la 30.000, 2.500 unităţi monetare;

–pentru fiecare tonă de la 30.001 la 70.000, 1.850 unităţi monetare; şi

–pentru fiecare tonă care depăşeşte 70.000, 1.250 unităţi monetare; şi

c)cu privire la art. 7 paragraful 1, la o sumă de 700.000 unităţi monetare multiplicate cu numărul pasagerilor pe care nava este autorizată să îl transporte conform certificatului său, dar fără a depăşi 375 milioane unităţi monetare.

Paragrafele 2 şi 3 ale art. 6 se aplică corespunzător subparagrafelor a) şi b) ale acestui paragraf.

3.Unitatea monetară la care se face referire în paragraful 2 corespunde cu şaizeci şi cinci şi jumătate miligrame de aur de puritate nouă sute miimi. Conversia sumelor la care se face referire în paragraful 2 în moneda naţională trebuie făcută conform legislaţiei statului implicat.

4.Calculul menţionat în ultima frază a paragrafului 1 şi conversia menţionată în paragraful 3 trebuie efectuate astfel încât, pe cât posibil, să exprime în moneda naţională a statului parte aceeaşi valoare reală a sumelor din art. 6 şi 7, exprimate în unităţi de cont. Statele părţi trebuie să comunice depozitarului metoda de calcul conform paragrafului 1 sau rezultatul conversiei din paragraful 3, după caz, la momentul semnării fără rezerve cu privire la ratificare, acceptare sau aprobare ori atunci când depune unul din instrumentele menţionate la art. 16 şi oricând intervine o modificare a oricăruia dintre acestea.

Articolul 9Cumularea creanţelor

1.Limitele răspunderii stabilite în conformitate cu art. 6 se vor aplica cumulului tuturor creanţelor apărute într-o situaţie distinctă:

a)împotriva persoanei sau persoanelor menţionate în paragraful 2 al art. 1 şi oricărei persoane pentru a cărei acţiune, neglijenţă sau greşeală ea sau ele sunt responsabile; sau b) împotriva proprietarului unei nave care acordă servicii de salvare de pe acea navă şi salvatorului sau salvatorilor care operează de pe o astfel de navă şi oricărei persoane pentru a cărei acţiune, neglijenţă sau greşeală ea sau ele sunt responsabile; sau c) împotriva salvatorului sau salvatorilor care nu operează de pe navă sau care operează doar pe nava care sau în numele căreia sunt acordate serviciile de salvare şi oricărei persoane pentru a cărei acţiune, neglijenţă sau greşeală ea sau ele sunt responsabile.

2.Limitele răspunderii stabilite în conformitate cu art. 7 trebuie aplicate cumulului tuturor creanţelor în cauză, care pot apărea într-o ocazie distinctă împotriva persoanei sau persoanelor menţionate în paragraful 2 al art. 1 în legătură cu nava menţionată în art. 7 şi oricărei persoane pentru ale cărei acţiuni, neglijenţă sau greşeală ea sau ele sunt responsabile.

Articolul 10Limitarea răspunderii fără constituirea unui fond de limitare

1.Limitarea răspunderii poate fi solicitată chiar dacă nu a fost înfiinţat un fond de limitare potrivit art. 11. Totuşi, un stat parte poate prevedea în legislaţia naţională ca, la introducerea în instanţă a unei acţiuni pentru obţinerea plăţii unei creanţe supuse limitării, persoana răspunzătoare să poată invoca dreptul de limitare a răspunderii doar dacă a fost înfiinţat un fond de limitare în conformitate cu prevederile prezentei convenţii sau dacă acesta se înfiinţează atunci când este invocat dreptul de limitare a răspunderii.

2.Dacă limitarea răspunderii este invocată fără constituirea unui fond de limitare, prevederile art. 2 trebuie aplicate corespunzător.

3.Aspectele legate de procedură, apărute datorită regulilor acestui articol, trebuie stabilite conform legislaţiei naţionale a statului parte în care are loc acţiunea.

Capitolul IIIFondul de limitare

Articolul 11Constituirea fondului

1.Orice persoană considerată răspunzătoare poate constitui un fond în cadrul instanţei sau al oricărei autorităţi competente a statului parte în care sunt instituite procedurile legale cu privire la creanţele care fac obiectul limitării. Fondul trebuie să fie constituit în limita sumelor menţionate în art. 6 şi 7, corespunzătoare creanţelor pentru care acea persoană poate fi răspunzătoare, împreună cu dobânda calculată de la data producerii evenimentului care a dat naştere răspunderii, până la data constituirii fondului. Orice fond astfel constituit va fi disponibil doar pentru plata creanţelor pentru care poate fi invocată limitarea răspunderii.

2.Un fond poate fi constituit prin depunerea sumei sau prin prezentarea unei garanţii acceptabile conform legislaţiei statului parte unde este constituit fondul şi considerată suficientă de către instanţă sau de altă autoritate competentă.

3.Un fond constituit de una dintre persoanele menţionate în paragraful 1 subparagrafele a), b), sau c) ori în paragraful 2 ale art. 9 sau de asigurătorul acestora trebuie să fie recunoscut ca şi constituit de către toate persoanele menţionate în paragraful 1 subparagrafele a), b) sau c) ori în paragraful 2, după caz.

Articolul 12Distribuirea fondului

1.Cu condiţia respectării prevederilor paragrafelor 1, 2 şi 3 ale art. 6 şi 7, fondul trebuie distribuit între solicitanţi proporţional cu creanţele lor stabilite asupra fondului.

2.Dacă, înainte de distribuirea fondului, persoana responsabilă sau asigurătorul acesteia a achitat o creanţă stabilită asupra fondului, acea persoană trebuie, până la limita sumei plătite, să dobândească prin subrogare drepturile pe care persoana astfel compensată le-ar fi obţinut în baza prezentei convenţii.

3.Dreptul de subrogare prevăzut în paragraful 2 poate fi, de asemenea, exercitat de alte persoane decât cele menţionate în acesta, pentru orice sumă de compensare pe care ar fi plătit-o, dar numai în măsura în care acea subrogare este permisă în condiţiile legislaţiei naţionale.

4.Atunci când persoana responsabilă sau orice altă persoană stabileşte că poate fi obligată să plătească, la o dată ulterioară, integral sau parţial, o sumă de compensare pentru care acea persoană şi-ar fi câştigat un drept de subrogare conform paragrafelor 2 şi 3 dacă compensarea ar fi fost plătită înainte ca fondul să fie distribuit, instanţa sau orice altă autoritate competentă a statului unde fondul a fost constituit poate cere ca o sumă suficientă să fie stabilită, temporar, ca rezervă, pentru a permite acelei persoane să îşi prezinte creanţele împotriva fondului la acea dată ulterioară.

Articolul 13Îngrădirea altor acţiuni

1.Atunci când un fond de limitare a fost stabilit în conformitate cu art. 11, persoanele care au formulat o creanţă asupra fondului nu îşi vor mai putea exercita niciun drept de revendicare împotriva oricăror alte bunuri ale persoanei de către care sau în numele căreia a fost constituit fondul.

2.După ce fondul de limitare a fost constituit conform art. 11, orice navă sau orice altă proprietate, aparţinând unei persoane în numele căreia a fost constituit fondul, care a fost arestată ori ţinută sub jurisdicţia unui stat parte pentru o creanţă posibil a fi stabilită asupra fondului, sau orice altă formă de garanţie acordată poate fi eliberată prin ordinul instanţei sau al altei autorităţi competente a acelui stat. Totuşi, dacă a fost constituit un fond de limitare, această eliberare trebuie să fie întotdeauna dispusă:

a)în portul unde a avut loc incidentul ori, dacă a avut loc în afara portului, în primul port de destinaţie ulterior; sau b) în portul de debarcare, pentru creanţele formulate pentru pierderea vieţii sau vătămarea corporală; sau c) în portul de descărcare, pentru daune la încărcătură; sau d) în statul unde s-a făcut arestarea.

3.Regulile paragrafelor 1 şi 2 se vor aplica doar dacă reclamantul poate formula o creanţă asupra fondului de limitare în instanţa care administrează acel fond, iar fondul este efectiv disponibil şi liber transferabil pentru acea revendicare.

Articolul 14Legea aplicabilă

În conformitate cu prevederile prezentului capitol, regulile legate de constituirea şi distribuirea unui fond de limitare şi toate regulile procedurale conexe trebuie guvernate de legea statului parte în care a fost constituit fondul.

Capitolul IVDomeniul de aplicare

Articolul 15

1.Prezenta convenţie se aplică ori de câte ori o persoană menţionată în art. 1 cere în instanţa unui stat parte să îşi limiteze răspunderea ori caută să obţină eliberarea navei sau a altei proprietăţi ori ridicarea garanţiei acordate în limita jurisdicţiei oricărui asemenea stat. Cu toate acestea, fiecare stat parte poate exclude, total sau parţial, de la aplicarea prezentei convenţii orice persoană menţionată în art. 1, care în momentul în care prevederile acestei convenţii sunt invocate înaintea instanţei acelui stat, nu are domiciliul într-un stat parte sau nu are sediul principal al firmei într-un stat parte, precum şi orice navă în legătură cu care se invocă dreptul de limitare sau a cărei eliberare se încearcă, care nu arborează în momentul specificat mai sus pavilionul unui stat parte.

2.Un stat parte poate reglementa, prin prevederi legale naţionale specifice, sistemul limitării răspunderii care să se aplice navelor care:

a)potrivit legii acelui stat, sunt destinate navigaţiei pe apele interioare;

b)sunt nave cu un tonaj mai mic de 300.

Un stat parte care se foloseşte de opţiunea prevăzută în acest paragraf va informa depozitarul cu privire la limitele răspunderii adoptate în legislaţia sa naţională sau asupra faptului că nu există astfel de limite.

3.Un stat parte poate reglementa prin prevederi legale naţionale specifice sistemul limitării răspunderii care se va aplica creanţelor formulate în cazurile în care nu sunt implicate în niciun fel interese ale persoanelor care nu sunt cetăţeni ai statelor părţi.

4.Instanţele unui stat parte nu vor aplica prezenta convenţie în cazul navelor construite pentru sau adaptate la şi angajate în lucrări de foraj:

a)atunci când acel stat a stabilit prin legislaţia sa naţională o limită de răspundere superioară celei prevăzute în conformitate cu art. 6; sau b) atunci când acel stat a devenit parte la o convenţie care reglementează sistemul răspunderii referitor la asemenea nave.

În cazurile la care se aplică prevederile subparagrafului a), acel stat parte va informa depozitarul în mod corespunzător.

5.Prezenta convenţie nu se aplică:

a)vehiculelor pe pernă de aer;

b)platformelor plutitoare construite în scopul explorării sau exploatării resurselor naturale ale bazinului mării ori ale subsolului acesteia.

Capitolul VClauze finale

Articolul 16Semnarea, ratificarea şi aderarea

1.Prezenta convenţie este deschisă semnării tuturor statelor, la sediul central al Organizaţiei Maritime Consultative Interguvernamentale (denumită în continuare Organizaţia), începând cu 1 februarie 1977 până la 31 decembrie 1977 şi va rămâne apoi deschisă aderării.

2.Toate statele pot deveni parte la prezenta convenţie prin:

a)semnare fără rezerve în ceea ce priveşte ratificarea, acceptarea ori aprobarea; sau b) semnarea cu condiţia ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare ori aprobare; sau c) aderare.

3.Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea se va efectua prin depunerea în acest scop a unui instrument formal la secretarul general al Organizaţiei (denumit în continuare secretar general).

Articolul 17Intrarea în vigoare

1.Prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare împlinirii unui an de când 12 state fie au semnat-o fără rezerve în ceea ce priveşte ratificarea, acceptarea sau aprobarea, fie au depus instrumentele solicitate pentru ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.

2.Pentru un stat care depune un instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare ori care semnează fără rezerve în ceea ce priveşte ratificarea, acceptarea sau aprobarea, în conformitate cu prezenta convenţie, după întrunirea cerinţelor privind intrarea în vigoare, dar înaintea datei de intrare în vigoare, ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea ori semnarea fără rezerve în ceea ce priveşte ratificarea, acceptarea sau aprobarea îşi va produce efectul în ziua intrării în vigoare a convenţiei sau în prima zi a lunii următoare a unui număr de 90 de zile de la data semnării ori depunerii instrumentului, oricare survine mai târziu.

3.Pentru orice stat care devine ulterior parte la prezenta convenţie, aceasta va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării celor 90 de zile de la data la care acest stat a depus instrumentul.

4.Referitor la relaţiile dintre statele care au ratificat, au acceptat sau au aprobat prezenta convenţie ori care au aderat la ea, aceasta înlocuieşte şi abrogă Convenţia internaţională privind limitarea răspunderii proprietarilor de nave maritime, încheiată la Bruxelles la 10 octombrie 1957, şi Convenţia internaţională pentru unificarea anumitor reguli referitoare la limitarea răspunderii proprietarilor de nave maritime, semnată la Bruxelles la 25 august 1924.

Articolul 18Rezerve

1.Orice stat poate, la momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, să îşi rezerve dreptul de a nu aplica prevederile art. 2 paragraful 1 subparagrafele d) şi e). Nu este permisă nicio altă rezervă de la prevederile fundamentale ale prezentei convenţii.

2.Pentru a fi acceptate, rezervele prezentate la momentul semnării trebuie confirmate în momentul ratificării, acceptării sau aprobării.

3.Orice stat care a prezentat o rezervă la această convenţie o poate retrage în orice moment, prin intermediul unei notificări adresate secretarului general. O asemenea retragere va intra în vigoare în ziua primirii notificării. Dacă notificarea menţionează că retragerea unei rezerve va intra în vigoare la o dată specificată şi această dată este ulterioară primirii notificării de către secretarul general, retragerea va intra în vigoare la această dată ulterioară.

Articolul 19Denunţarea

1.Prezenta convenţie poate fi denunţată de către un stat parte în orice moment după un an de la data la care aceasta a intrat în vigoare pentru acel stat parte.

2.Denunţarea se va efectua prin depunerea unui instrument la secretarul general.

3.Denunţarea va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării perioadei de un an de la data depunerii instrumentului sau după o perioadă suficient de lungă precum cea menţionată în instrument.

Articolul 20Revizuirea şi amendarea

1.În scopul revizuirii sau amendării prezentei convenţii, Organizaţia poate convoca o conferinţă.

2.Organizaţia va convoca o conferinţă a statelor părţi la prezenta convenţie pentru revizuirea şi amendarea acesteia, la cererea a cel puţin unei treimi din numărul statelor părţi.

3.După data intrării în vigoare a unui amendament la prezenta convenţie, orice instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare depus va fi considerat ca aplicându-se convenţiei în forma amendată, dacă în instrument nu este exprimată o intenţie contrară.

Articolul 21Revizuirea sumelor de limitare şi a unităţilor de cont sau a unităţilor monetare

1.În afara cazurilor prevăzute la art. 20 şi în conformitate cu prevederile paragrafelor 2 şi 3 ale prezentului articol, Organizaţia poate convoca o conferinţă numai în scopul modificării sumelor specificate în art. 6 şi 7 şi în art. 8 paragraful 2 sau al înlocuirii cu alte unităţi a uneia ori a amândurora dintre unităţile definite în art. 8 paragrafele 1 şi 2. Modificarea sumelor va fi făcută doar ca urmare a unei schimbări semnificative a valorii lor reale.

2.Organizaţia va convoca o asemenea conferinţă la solicitarea a cel puţin unui sfert din numărul statelor părţi.

3.O decizie de a modifica sumele sau de a înlocui unităţile cu alte unităţi de cont va fi luată cu o majoritate de două treimi din numărul statelor părţi prezente şi votante în această conferinţă.

4.Orice stat care depune instrumentul de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la prezenta convenţie, după intrarea în vigoare a unui amendament, va aplica convenţia în forma ei amendată.

Articolul 22Depozitarea

1.Prezenta convenţie va fi depozitată la secretarul general.

2.Secretarul general:

a)va transmite copii legalizate ale prezentei convenţii tuturor statelor care au fost invitate să participe la Conferinţa privind limitarea răspunderii pentru creanţele maritime şi oricăror alte state care au aderat la această convenţie;

b)va informa toate statele care au semnat sau au aderat la prezenta convenţie, cu privire la:

(i)fiecare nouă semnare şi fiecare depunere a unui instrument sau a oricărei rezerve la aceasta, împreună cu datele respective;

(îi) data intrării în vigoare a prezentei convenţii sau a oricăror amendamente la aceasta;

(iii)orice denunţare a prezentei convenţii şi data intrării ei în vigoare;

(iv)orice amendament adoptat în conformitate cu art. 20 sau 21;

(v)orice comunicare prevăzută de oricare dintre articolele prezentei convenţii.

3.La intrarea în vigoare a prezentei convenţii, o copie legalizată va fi transmisă de către secretarul general Secretariatului Naţiunilor Unite pentru înregistrarea şi publicarea în conformitate cu art. 102 din Carta Naţiunilor Unite.

Articolul 23Limbi

Prezenta convenţie este elaborată într-un singur exemplar original, în limbile engleză, franceză, rusă şi spaniolă, fiecare text fiind autentic în egală măsură.

Încheiată la Londra la 19 noiembrie 1976.

Ca mărturie la aceasta, subsemnaţii, fiind pe deplin autorizaţi în acest scop, am semnat prezenta convenţie. (Lista semnăturilor nu este reprodusă.)