Ordin nr. 1.003/611/2026
privind modificarea și completarea Clasificării ocupațiilor din România - nivel de ocupație (șase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.832/856/2011
- Emitent
- Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale; Institutul Național de Statistică
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 785 din 16 septembrie 2026
Textul actului · 2 articole
Având în vedere:
–art. 14 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;
–Hotărârea Guvernului nr. 575 bis/1992 cu privire la realizarea unor nomenclatoare unitare de interes general prevăzute în concepția generală a informatizării în România;
–art. 9 și 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1.352/2010 privind aprobarea structurii Clasificării ocupațiilor din România - nivel grupă de bază, conform Clasificării internaționale standard a ocupațiilor - ISCO 08, republicată, cu modificările ulterioare;
–Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale și al președintelui Institutului Național de Statistică nr. 37/83/2022 pentru aprobarea Procedurii de actualizare a Clasificării ocupațiilor din România, cu modificările ulterioare;
–Referatul privind completarea Clasificării ocupațiilor din România (COR) - nivel de ocupație (șase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.832/856/2011, pe trimestrul II 2026 nr. 1.706/DGPPMOFP din 14.07.2026,
în temeiul art. 14 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 29/2025 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și al art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 957/2005 privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Statistică, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale, interimar, și președintele Institutului Național de Statistică emit următorul ordin:
Articolul I
Clasificarea ocupațiilor din România - nivel de ocupație (șase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.832/856/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 8 august 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează cu noile ocupații practicate în cadrul economiei naționale, prevăzute în lista din anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale, interimar,
Silvia Monica Dinică,
secretar de stat
Președintele Institutului Național de Statistică,
Tudorel AndreiANEXĂ
LISTA
ocupațiilor practicate în cadrul economiei naționale
care completează Clasificarea ocupațiilor din România -
nivel de ocupație (șase caractere)
| Nr. crt. | Denumirea ocupației | Codul COR |
|---|---|---|
| 1. | expert servicii comunitare integrate | 341208 |
| 2. | manager de licitații | 122111 |
Se redenumește ocupația „interpret al limbajului mimico-gestual“ ca „interpret în limba semnelor române“ și păstrează același cod 264316 în grupa de bază 2643 „Traducători, interpreți și alți lingviști“.
