Decizie nr. 59 din 17 februarie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Baltă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 şi 600 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Mondart" S.R.L. din Bacău în Dosarul nr. 5.884/2003 al Tribunalului Bacău - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că art. 598 şi 600 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 44, textele de lege criticate reprezentând expresia garantării dreptului de proprietate privată, fiind instituite din raţiuni de protecţie a acestui drept împotriva abuzurilor procesuale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 30 iulie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5.884/2003, Tribunalul Bacău - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 şi 600 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Mondart" S.R.L. Bacău.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, în conformitate cu prevederile art. 598 şi 600 din Codul de procedură civilă, o terţă persoană poate pretinde şi obţine de la instanţa de judecată împiedicarea titularului dreptului de proprietate asupra unui bun să exercite în mod direct şi absolut atributele conferite de calitatea de proprietar.

Se arată că prin dispoziţiile criticate "se creează posibilitatea ca un terţ faţă de titlul de proprietate asupra unui bun să scoată respectivul bun din sfera de dispoziţie juridică a proprietarului atât timp cât instanţa de judecată nu s-a pronunţat cu privire la valabilitatea titlului de proprietate".

Tribunalul Bacău - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că prevederile art. 598 şi 600 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale, măsura sechestrului judiciar interzicând înstrăinarea bunului supus sechestrului, pentru a conferi creditorului garanţia că, în cazul în care va obţine un titlu executor, acesta îşi va putea îndestula creanţa, debitorul rămânând în continuare proprietar al bunului. De altfel, legiuitorul a instituit o garanţie pentru debitor - cauţiunea, pentru ca, în situaţia în care creditorul va cădea în pretenţii, să se poată acoperi eventualul prejudiciu ce s-ar cauza prin măsura sechestrului.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Guvernul arată că dispoziţiile art. 598 şi 600 din Codul de procedură civilă nu aduc nici o atingere dreptului de proprietate privată, ci, dimpotrivă, reprezintă o expresie a aplicării acestui principiu, constituind în acelaşi timp o măsură de evitare a abuzului procesual.

"Textele criticate constituie în fapt o modalitate de asigurare a acţiunii civile, garantând posibilitatea executării în viitor a hotărârii judecătoreşti care va fi obţinută de către reclamant." Măsura sechestrului judiciar interzice doar înstrăinarea proprietăţii în vederea asigurării îndestulării creanţei debitorului în cazul obţinerii unui titlu executoriu.

Se mai arată că legiuitorul a prevăzut şi posibilitatea depunerii unei cauţiuni în sarcina părţii care solicită instituirea sechestrului judiciar, fapt ce reprezintă tocmai garanţia constituită în scopul dezdăunării debitorului pentru eventualele pagube produse de o indisponibilizare nejustificată a bunurilor sale.

Se apreciază că procedura de judecată în ansamblul său, incluzând şi procedura de soluţionare a cererii pentru încuviinţarea sechestrului judiciar, se întemeiază pe dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, care dau libertate legiuitorului să statueze în aceste domenii, în deplină concordanţă cu alin. (1) al art. 41 din Constituţie, potrivit căruia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 598 şi 600 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare. Textele legale criticate au următorul conţinut:

–Art. 598: "Ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa competentă pentru judecarea cererii principale va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.";

–Art. 600: "Cererea de sechestru judiciar se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor. În caz de admitere, instanţa va putea să oblige pe reclamant la darea unei cauţiuni, iar în cazul bunurilor imobile se va proceda potrivit art. 593 alin. 3. Încheierea este supusă numai recursului, în termen de 5 zile de la pronunţare. Dispoziţiile art. 592 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

Paza bunului sechestrat va fi încredinţată persoanei desemnate de părţi de comun acord, iar în caz de neînţelegere, unei persoane desemnate de instanţă, care va putea fi chiar deţinătorul bunului. În acest scop, executorul judecătoresc se va deplasa la locul situării bunului ce urmează a fi pus sub sechestru şi-l va da în primire, pe bază de proces-verbal, administratorului-sechestru. Un exemplar al procesului-verbal va fi înaintat şi instanţei care a încuviinţat măsura.

Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare şi administrare, va încasa orice venituri şi sume datorate şi va putea plăti datorii cu caracter curent, precum şi cele constatate prin titlu executoriu. De asemenea, el va putea sta în judecată în numele părţilor litigante cu privire la bunul pus sub sechestru, dar numai cu autorizarea prealabilă a instanţei care l-a numit.

Dacă administrator-sechestru a fost numită o altă persoană decât deţinătorul, instanţa va fixa, pentru activitatea depusă, o sumă drept remuneraţie, stabilind totodată şi modalităţile de plată."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 41 din Constituţia României, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. Textul constituţional invocat are următoarea numerotare şi conţinut:

–Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2)Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3)Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4)Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5)Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

(6)Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

(7)Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8)Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9)Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în argumentarea criticii sale, autorul excepţiei pleacă de la o premisă greşită constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului său de proprietate, făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit căruia "conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", precum şi de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, "în condiţiile legii organice".

Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul ordinar este aşadar competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect Curtea constată că prin reglementarea dedusă controlului legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.

Aşa fiind, critica dă expresie unui punct de vedere exclusiv pro causa, făcând abstracţie de raţiunea care a impus o asemenea reglementare, şi anume preocuparea de asigurare a unui echilibru între drepturi şi interese contrare între care intervine o stare conflictuală. În condiţiile în care dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui bun este contestat de un terţ, dobândind în acest mod caracter litigios, menţinerea în continuare a plenitudinii prerogativelor pe care acesta le conferă - inclusiv aceea a dispoziţiei - pentru titularul pârât, i-ar permite acestuia să înstrăineze bunul, lipsindu-l astfel pe terţul reclamant de posibilitatea valorificării dreptului al cărui titular ar putea deveni, prin hotărârea instanţei.

Curtea constată că măsura sechestrului judiciar, reglementată de textele de lege criticate, constă în indisponibilizarea bunului care formează obiectul litigiului, acesta fiind încredinţat spre păstrare şi administrare până la soluţionarea definitivă a litigiului, de regulă, unei terţe persoane. Aşa fiind, sechestrul judiciar are ca scop conservarea unui bun determinat şi apare ca o măsură raţională, pe care legiuitorul are competenţa să o adopte, în conformitate cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie.

Pe de altă parte, potrivit art. 600 din Codul de procedură civilă, cererea de sechestru judiciar se judecă, în mod obligatoriu, cu citarea părţilor, această procedură având deci caracter contencios. Cu acest prilej părţile pot învedera instanţei împrejurările care să justifice sau nu luarea unei asemenea măsuri, beneficiind de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2 şi 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 şi 600 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Mondart" - S.R.L. din Bacău în Dosarul nr. 5.884/2003 al Tribunalului Bacău Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu