Decizie nr. 1.093 din 21 septembrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie ridicată de Cristinel Constantin Simon în Dosarul nr. 11.607/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 521D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 621D/2010, nr. 701D/2010 şi nr. 747D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie ridicată de Marian George Gheonea, de Ştefania Banea şi de Alexandrina Nicu în dosarele nr. 11.605/302/2009, nr. 11.606/302/2009 şi nr. 11.608/302/2009 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 621D/2010, nr. 701D/2010 şi nr. 747D/2010 la Dosarul nr. 521D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor invocate din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 23 februarie 2010, 24 februarie 2010, 18 februarie 2010 şi 19 februarie 2010, pronunţate în dosarele nr. 11.607/302/2009, nr. 11.605/302/2009, nr. 11.606/302/2009 şi nr. 11.608/302/2009, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie ridicată de Cristinel Constantin Simon, de Marian George Gheonea, de Ştefania Banea şi de Alexandrina Nicu în cauze privind anularea unor procese-verbale de contravenţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 restrâng libertatea de întrunire, garantată de Constituţie, şi operează o discriminare pe criterii de opinie şi apartenenţă politică, deoarece impun obţinerea avizului comisiei sau a autorizaţiei necesare organizării unei întruniri publice paşnice. Or, este evident, susţin autorii excepţiei, că respectivul aviz este imposibil de obţinut, deoarece protestatarii au opinii diferite sau aparţin unui alt partid politic decât cel din care face parte, de pildă, primarul comunităţii.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004, cu următorul conţinut:

–Art. 26 lit. a): "Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni:

a)organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise;".

Autorii excepţiei consideră că textul de lege menţionat încalcă prevederile constituţionale ale art. 4 şi art. 16 alin. (1), invocate sub aspectul interzicerii discriminării pe criterii de opinie şi apartenenţă politică, şi ale art. 39 care reglementează libertatea întrunirilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor criticate, sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 1.123 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 25 noiembrie 2008, respingând excepţia de neconstituţionalitate.

Curtea a arătat, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 60/1991, potrivit cărora desfăşurarea adunărilor publice este permisă doar cu condiţia declarării lor prealabile, nu contravin libertăţii de întrunire, reglementate de Constituţia României şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. S-a invocat, cu acel prilej, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu cauzele Platform "Arzte fur das Leben" contra Austriei, 1985, şi Rassemblement jurassien contra Elveţiei, 1979, unde instanţa de la Strasbourg a reţinut că art. 11 din Convenţie presupune că fiecare stat este în măsură să adopte măsuri rezonabile şi adecvate pentru a asigura desfăşurarea paşnică a manifestaţiilor licite ale cetăţenilor săi şi că pentru întrunirile ce au loc pe căile publice nu este exagerată impunerea obligaţiei de a se obţine o autorizaţie prealabilă, întrucât autorităţile au posibilitatea, în aceste condiţii, să vegheze asupra respectării ordinii publice şi să ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestaţiilor să fie pe deplin asigurată.

Soluţia pronunţată cu acel prilej şi argumentele pe care aceasta s-a bazat îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente de noutate care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe.

În plus, Curtea observă că şi jurisprudenţa mai recentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului este în acelaşi sens. De exemplu, prin Hotărârea din 7 octombrie 2008, pronunţată în cauza Eva Molnar contra Ungariei, Curtea de la Strasbourg a stabilit că paragraful 2 al art. 11 din Convenţie îndreptăţeşte statele să impună restricţii legale ale exerciţiului libertăţii de întrunire. Totodată, aceste restricţii ale libertăţii adunărilor paşnice desfăşurate în locuri publice sunt menite a asigura protecţia drepturilor celorlalţi, în special în ceea ce priveşte prevenirea dezordinii şi menţinerea unei ordini în trafic.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 18 decembrie 2007, pronunţată în cauza Nurettin Aldemir şi alţii contra Turciei, faptul că, de principiu, cerinţa obţinerii unei notificări prealabile nu afectează esenţa dreptului la întruniri şi că nici impunerea obţinerii unei autorizaţii prealabile - din raţiuni de ordine publică şi securitate naţională - pentru organizarea şi desfăşurarea unei adunări publice nu este contrară spiritului art. 11. În opinia instanţei de contencios al drepturilor omului, pe de-o parte, orice demonstraţie în spaţiul public poate cauza o anumită afectare a normalităţii cotidiene, iar, pe de altă parte, este important ca autorităţile să ia măsurile necesare, de exemplu, asigurarea unui echipaj de prim ajutor la locul desfăşurării demonstraţiei, de orice natură ar fi aceasta. De aceea, este esenţial ca organizatorii şi participanţii la orice adunări publice - ca actori ai procesului democratic - să se conformeze regulilor democraţiei, prin respectarea normelor juridice ce reglementează acest domeniu (Hotărârea din 29 noiembrie 2007 pronunţată în Cauza Balăik şi alţii contra Turciei).

În ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la generarea unei stări de discriminare pe criterii de opinie şi apartenenţă politică, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută, întrucât organizarea şi desfăşurarea de adunări publice constituie contravenţie, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, numai dacă acestea sunt nedeclarate, neînregistrate sau interzise. Prin urmare, ceea ce a avut în vedere legiuitorul atunci când a sancţionat fapta de a organiza sau desfăşura adunări publice fără să fi fost declarate, înregistrate sau permise, este numai împrejurarea că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de lege şi nicidecum apartenenţa participanţilor la un anumit partid politic. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate se aplică în aceeaşi măsură tuturor persoanelor, indiferent de opiniile sau de convingerile politice ale acestora, respectând astfel dispoziţiile art. 4 şi art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală.

Referitor la critica de neconstituţionalitate privind faptul că "respectivul aviz este imposibil de obţinut, deoarece protestatarii au opinii diferite sau aparţin unui alt partid politic decât cel din care face parte, de pildă, primarul comunităţii", Curtea constată că aceasta reprezintă, de fapt, o critică privind legalitatea actului emis de către o autoritate publică, critică ce poate fi adusă în faţa instanţelor de judecată, iar nu a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie ridicată de Cristinel Constantin Simon, de Marian George Gheonea, de Ştefania Banea şi de Alexandrina Nicu în dosarele nr. 11.607/302/2009, nr. 11.605/302/2009, nr. 11.606/302/2009 şi nr. 11.608/302/2009 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean