Decizie nr. 769 din 12 mai 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. 1, art. 302^1 alin. 1 lit. c) şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Faur" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 719/300/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent-şef referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Ion Tudora a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 9 ianuarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 719/300/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. 1, art. 302^1 alin. 1 lit. c) şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Faur" - S.A. din Bucureşti cu ocazia soluţionării apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 4.981 din 28 mai 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3), deoarece, "ca urmare a recalificării căii de atac din apel în recurs, ulterior primului termen de judecată, partea care a atacat cu apel hotărârea nu numai că este privată de calea de atac a apelului, cât şi de cea a recursului, ceea ce conduce la irevocabilitatea hotărârii instanţei de fond, fără a exista posibilitatea cenzurării acesteia de către o instanţă superioară." Consideră că este posibilă "o analiză a neconstituţionalităţii unui text de lege doar cu privire la aplicabilitatea acestuia la anumite situaţii din practică." De aceea, solicită să se constate că, "prin aplicarea dispoziţiilor de lege criticate la situaţiile în care instanţa de apel califică calea de atac din apel în recurs, ca urmare a incidenţei unui text de lege/recurs în interesul legii survenit după formularea căii de atac şi în timpul soluţionării acesteia, se încalcă dreptul de a avea acces liber la justiţie."

Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de parte la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 303 alin. 1, art. 302^1 alin. 1 lit. c) şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins:

–Art. 303 alin. 1: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.";

–Art. 302^1 alin. 1 lit. c): "Cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni: [...]

c)motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;";

–Art. 306 alin. 1: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2." În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) - egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) - accesul liber la justiţie.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra unei critici similare s-a pronunţat prin Decizia nr. 312 din 6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 4 mai 2006.

Cu acel prilej, Curtea a statuat că Legea fundamentală nu cuprinde prevederi referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci statuează prin art. 129 şi art. 126 alin. (2) că exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege, adică potrivit normelor de procedură. Din aceste prevederi constituţionale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile şi condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac. În acest sens, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanţa sa sau principiilor şi textelor constituţionale de referinţă.

Nici reglementările internaţionale nu impun în materia exercitării căilor de atac. Astfel, Curtea de la Strasbourg, în cazul Beles şi alţii contra Cehiei din 12 noiembrie 2002, a constatat că dreptul de acces la un tribunal, din care dreptul de acces constituie un aspect, nu este absolut şi se pretează la limitări implicit admise, în special în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a unui recurs, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului care se bucură, în această privinţă, de o anumită marjă de apreciere.

În fine, recalificarea căii de atac din apel în recurs şi, în consecinţă, respingerea recursului ca fiind lovit de nulitate din cauza nemotivării acestuia în termenul prevăzut de lege constituie o problemă de interpretare şi de aplicare a legii ce ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu de cea a instanţei de contencios constituţional.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. 1, art. 302^1 alin. 1 lit. c) şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Faur - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 719/300/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman