Decizie nr. 336 din 29 noiembrie 2001

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepţii ridicate de Mihaela Stoica în dosarele nr. 6.034/2000 al Tribunalului Dambovita - Secţia penală şi nr. 221/2001 al Judecătoriei Targoviste.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 340C/2001 la Dosarul nr. 277C/2001.

Reprezentantul Ministerului Public arata ca se impune conexarea dosarelor în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, întrucât acestea au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate şi acelaşi autor al excepţiei.

Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 340C/2001 la Dosarul nr. 277C/2001.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală, precizând ca asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, respingând excepţiile. În acest sens se invoca Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001, şi Decizia nr. 256 din 20 septembrie 2001, încă nepublicata. Se considera ca se impune pronunţarea aceleiaşi soluţii şi în prezenta cauza, neinvocandu-se elemente noi de natura sa determine reconsiderarea acestei jurisprudente.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin încheierile din 8 şi 11 iunie 2001 (pronunţate în dosarele nr. 6.034/2000 şi nr. 221/2001) Tribunalul Dambovita - Secţia penală şi, respectiv, Judecătoria Targoviste au sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepţii ridicate de Mihaela Stoica.

În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate autorul acestora susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, întrucât procurorul "avizează favorabil sau nu cererea sa" de extindere a procesului penal, prevederi care ingradesc dreptul sau de a se adresa justiţiei.

Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, instanţele de judecată considera ca aceasta este neîntemeiată. Astfel, atât Tribunalul Dambovita, cat şi Judecătoria Targoviste invoca prevederile art. 130 din Constituţie, referitoare la rolul Ministerului Public, potrivit cărora acesta reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Or, apărarea acestor drepturi, inclusiv a accesului liber la justiţie, se realizează şi prin dreptul procurorului de a cere extinderea procesului penal. Se apreciază ca prevederile constituţionale ale art. 21 nu sunt incalcate, deoarece, potrivit art. 278 din Codul de procedură penală, se poate face plângere împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror. Judecătoria Targoviste considera ca dispoziţiile legale criticate sunt fireşti, "cu atât mai mult cu cat stabilirea faptelor şi a probelor ce au justificat acuzarea au aparţinut în cauza organului de cercetare penală a cărui activitate a fost supravegheată de procuror, acesta întocmind actul de inculpare, respectiv rechizitoriul".

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctele sale de vedere, apreciază ca excepţiile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate, deoarece dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie "atâta timp cat persoana nemultumita de soluţia data de un organ judiciar are la dispoziţie suficiente modalităţi de a o contesta în căile de atac". În acest sens se invoca şi jurisprudenta Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 1995, definitivă prin nerecurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 13 martie 1995, şi Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001).

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.

Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din cererile formulate de autorul acestora şi din încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală, dispoziţii care au următorul conţinut: "În cursul judecaţii, când se descoperă date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana.

Dacă instanţa găseşte cererea intemeiata, o admite şi procedează potrivit dispoziţiilor art. 336, care se aplică în mod corespunzător."

În susţinerea excepţiilor de neconstituţionalitate autorul acestora a invocat încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21, care are următoarea redactare: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

Examinând excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate pentru considerentele ce urmează:

Art. 337 din Codul de procedură penală se referă la modalitatea extinderii procesului penal cu privire la alte persoane, prevăzând în alin. 1 dreptul procurorului de a cere extinderea procesului penal cu privire la acele persoane, iar în alin. 2, dreptul instanţei de a aprecia temeinicia cererii şi de a proceda, în cazul în care o găseşte intemeiata, potrivit dispoziţiilor art. 336 din Codul de procedură penală.

Autorul excepţiilor, inculpat în cauzele în care a ridicat excepţiile de neconstituţionalitate, considera ca aceste dispoziţii ingradesc exercitarea dreptului sau de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, drept recunoscut oricărei persoane de art. 21 din Constituţie.

Curtea observa ca procedura extinderii procesului penal cu privire la alte persoane este aplicabilă doar în cazul în care procesul penal este pornit din oficiu, prin rechizitoriu, de către procuror, deoarece în cazul pornirii procesului penal la plângerea prealabilă a persoanei vătămate aceasta poate chema în judecata, în limitele prevăzute la art. 279 din Codul de procedură penală, persoana vinovata. Principiul oficialitatii procesului penal român, consacrat la art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală, precum şi principiul aflarii adevărului, prevăzut la art. 3 din Codul de procedură penală, pe de o parte, precum şi cel al dreptului la apărare, garantat de art. 6 din acelaşi cod, au determinat formularea în acest mod a textului de lege criticat. Astfel, dacă, potrivit rolului sau în activitatea judiciară, prevăzut la art. 130 din Constituţie, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, în exercitarea acestor atribuţii constituţionale Ministerul Public este singurul îndreptăţit sa ceara extinderea procesului penal, asa cum este singurul care întocmeşte actul de acuzare, în cazurile în care procesul penal este pornit din oficiu. Aceasta simetrie juridică respecta accesul liber la justiţie, deoarece împotriva măsurilor şi a actelor efectuate de procuror, potrivit art. 278 din codul de procedura penală, se poate formula plângere în justiţie, respectându-se astfel accesul liber la justiţie al oricărei persoane. Dreptul de a declansa procesul penal şi de a solicita extinderea procesului cu privire la alte persoane aparţine însă numai procurorului, atunci când, potrivit Codului de procedura penală, actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu.

Prin urmare, Curtea retine ca dispoziţiile legale criticate nu contravin dreptului de acces liber la justiţie, existând garanţii procesuale prin intermediul cărora persoanele nemultumite de actele procurorului să se poată adresa justiţiei (art. 278 din Codul de procedură penală), în condiţiile art. 21 din Constituţie.

Din aceeaşi perspectiva Curtea constata ca dispoziţiile art. 337 alin. 2 din Codul de procedură penală nu reprezintă, de asemenea, o încălcare a prevederilor art. 21 din Constituţie, ci, dimpotriva, o aplicare a acestora. Astfel, în cazul în care instanţa de judecată găseşte intemeiata cererea de extindere a procesului penal şi procedează conform dispoziţiilor art. 336 din Codul de procedură penală (fie judecand cauza şi cu privire la acea persoana, dacă procurorul declara ca pune în mişcare acţiunea penală, fie revenind asupra extinderii ori dispunând trimiterea la procuror, atunci când procurorul declara că nu pune în mişcare acţiunea penală, dar cere trimiterea cauzei la procuror în condiţiile art. 333), partea nemultumita poate exercita împotriva acestor hotărâri judecătoreşti căile de atac prevăzute de Codul de procedură penală (ceea ce în cauza s-a şi întâmplat).

De altfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, constatând ca acestea nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie (spre exemplu, Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001). Curtea a statuat cu acel prilej ca "exercitarea dreptului la acţiune pentru apărarea unui interes legitim nu este echivalenta cu exercitarea funcţiei de acuzare, inclusiv cu extinderea acuzarii în procesul penal".

Curtea constata ca atât considerentele acelei decizii, cat şi soluţia pronunţată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea acestei jurisprudente.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepţii ridicate de Mihaela Stoica în Dosarul nr. 6.034/2000 al Tribunalului Dambovita - Secţia penală, precum şi în Dosarul nr. 221/2001 al Judecătoriei Targoviste.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2001.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Marioara Prodan