Hotărâre nr. 1.386 din 28 decembrie 2010
privind schimbarea titularilor dreptului de proprietate şi de administrare asupra unor imobile situate în municipiul Focşani, judeţul Vrancea
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 35 din 14 ianuarie 2011
Textul actului · 4 articole
Cuprins
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă darea în administrarea Ministerului Justiţiei - Tribunalul Vrancea a unui imobil situat în municipiul Focşani, judeţul Vrancea, identificat potrivit poziţiei nr. 1 din anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecut în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vrancea nr. 75/2010.
Articolul 2
Se aprobă trecerea unui imobil situat în municipiul Focşani, judeţul Vrancea, identificat potrivit poziţiei nr. 2 din anexă, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiţiei în domeniul public al judeţului Vrancea şi în administrarea Consiliului Judeţean Vrancea.
Articolul 3
Predarea-primirea imobilelor transmise potrivit art. 1 şi 2 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 4
(1)Ministerul Justiţiei împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Consiliul Judeţean Vrancea va opera modificările corespunzătoare ale Hotărârii Guvernului nr. 908/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Vrancea, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vrancea, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
p. Ministrul justiţiei,
Lidia Barac,
secretar de stat
Ministrul administraţiei şi internelor,
Constantin-Traian Igaş
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Bucureşti, 28 decembrie 2010.
Nr. 1.386.
Anexa
DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilelor care fac obiectul schimbării
titularilor dreptului de proprietate şi de administrare
Font 9
| Nr. crt. | Locul unde este situat imobilul care se transmite | Persoana juridică de la care se transmite imobilul | Persoana juridică la care se transmite imobilul | Caracteristicile tehnice ale imobilului |
|---|---|---|---|---|
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 |
| 1. | Str. Lupeni nr. 7, municipiul Focşani, judeţul Vrancea | Consiliul Judeţean Vrancea | Ministerul Justiţiei - Tribunalul Vrancea | Teren pentru construirea Palatului de Justiţie Vrancea S = 11.338 mý CF/2010 53279 |
| 2. | Str. Cuza Vodă nr. 8 municipiul Focşani, judeţul Vrancea | Ministerul Justiţiei | Consiliul Judeţean Vrancea | Regim de înălţime: S+P+E Suprafaţă construită = 1.734,3 mý Suprafaţă desfăşurată = 4.968 mý Suprafaţă teren = 2.134 mý M.F. 36278 |
