Decizia nr. 20 din 13 aprilie 2022

Dosar nr. 196/1/2022

Completul compus din:

S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă există deja un mandat de supraveghere tehnică care are ca obiect supravegherea video, audio sau prin fotografiere, procurorul este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți, potrivit art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când apreciază că este necesar ca colaboratorul să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video.“

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală și art. 36 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Ședința este prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Daniel Grădinaru.

La ședința de judecată participă domnul Florin Nicușor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Monica Zamfirescu, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părților potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Totodată, a învederat că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept supuse dezlegării.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna procuror Monica Zamfirescu, a susținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, doamna procuror a precizat că din analiza încheierii rezultă că instanța care a formulat sesizarea este una dintre instanțele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Curtea de Apel Bacău, iar cauza se află în ultimul grad de jurisdicție, situație în raport cu care prima condiție de admisibilitate, referitoare la titularul sesizării, este îndeplinită.

Însă, a apreciat că problema de drept supusă dezlegării nu reprezintă o veritabilă problemă de drept, astfel că sesizarea instanței supreme nu îndeplinește cerințele referitoare la existența unei veritabile chestiuni de drept prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, solicitând, pe cale de consecință, respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, a precizat că înțelesul sintagmei „soluționarea pe fond a cauzei“ a fost deslușit prin Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.057 din 28 decembrie 2016.

Astfel, s-a statuat că „sub un prim aspect, între problema de drept a cărei lămurire se solicită (indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziție de drept procesual) și soluția ce urmează a fi dată de către instanță trebuie să existe o relație de dependență, în sensul ca decizia instanței supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii (...). În al doilea rând, este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile fondului speței (...)“.

În acest sens, s-a menționat că, potrivit jurisprudenței constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât și atunci când privește o dispoziție de drept procesual, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată, sub aspectul admisibilității, de împrejurarea ca interpretarea dată de către instanța supremă să aibă consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.

Totodată, așa cum s-a statuat în practica aceluiași complet, sesizarea trebuie să conducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei, deci să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, și nu elemente specifice, individuale, concrete, ale cauzei deduse judecății.

Articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, a cărui interpretare a fost solicitată de către instanța de trimitere, stipulează că, în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video, sesizează judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică.

Dispozițiile art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală și cele ale art. 148 alin. (3) din același cod sunt clare, fără echivoc, iar din analiza acestora rezultă că doar în situația în care anterior autorizării de către procuror a folosirii în cauză a unui investigator sub acoperire/colaborator nu a fost emis în cauză un mandat de supraveghere tehnică, dacă procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire/ colaboratorul să folosească dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări video și audio, trebuie fie să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți, în vederea emiterii unui mandat de supraveghere tehnică, potrivit dispozițiilor art. 139-140 din Codul de procedură penală, fie să autorizeze, în condițiile art. 141 din Codul de procedură penală, măsura de supraveghere tehnică.

În situația în care un judecător de drepturi și libertăți a autorizat anterior măsura supravegherii video, audio sau prin fotografiere, atât a inculpatului, cât și a denunțătorului, activitatea ulterioară a denunțătorului - colaborator cu identitate reală de înregistrare cu mijloace tehnice a discuțiilor purtate cu inculpatul în legătură cu faptele denunțate, se realizează în limitele autorizării judecătorului de drepturi și libertăți și, prin urmare, nu se mai impune obținerea unui alt mandat de supraveghere tehnică având același obiect.

De altfel, în cauza cu care a fost învestită instanța de trimitere s-a menționat, în cuprinsul ordonanței procurorului de autorizare a folosirii colaboratorului cu identitate reală, că utilizarea de către acesta de dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio-video în legătură cu faptele cercetate se va efectua în limitele mandatului de supraveghere tehnică emis anterior de către judecător.

Mai mult decât atât, s-a constatat că înaintea emiterii mandatului inițial judecătorul de drepturi și libertăți a verificat respectarea garanțiilor minime dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia măsurilor de supraveghere tehnică, respectiv natura infracțiunii cu privire la care parchetul efectua cercetări (fapte de corupție), persoanele care urmau să fie supuse măsurii supravegherii video, audio și prin fotografiere (autorul faptelor și denunțătorul), procedura care trebuie urmată pentru examinarea, utilizarea și stocarea datelor obținute.

Ulterior, judecătorul a dispus emiterea mandatelor de supraveghere tehnică, apreciind astfel că ingerința în dreptul inculpatului la viață privată și de familie era justificată, în temeiul art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât era prevăzută de lege, constituia o măsură necesară într-o societate democratică și urmărea un scop legitim, respectiv apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale.

În situația în care după autorizarea folosirii colaboratorului sar fi solicitat emiterea altui mandat, judecătorul de drepturi și libertăți sesizat în acest sens ar fi fost pus în situația de a analiza, din nou, dacă măsura supravegherii video, audio și prin fotografiere a inculpatului și a colaboratorului reprezenta o ingerință în dreptul la viață privată și de familie al inculpatului, fără să fi intervenit însă vreo modificare esențială a condițiilor avute în vedere la emiterea primelor mandate, dublarea procedurii fiind excesivă și lipsită de utilitate practică.

În raport cu împrejurarea că dispozițiile art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportate la dispozițiile art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt clare, neechivoce, iar aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept care face obiectul sesizării.

Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut dosarul în pronunțare asupra problemelor de drept supuse dezlegării.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin încheierea de ședință din 25 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 760/110/2021/a1, ce are ca obiect contestația formulată de inculpatul S.A. împotriva Încheierii nr. 138/P din 17 iunie 2021, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bacău în același dosar, Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă există deja un mandat de supraveghere tehnică care are ca obiect supravegherea video, audio sau prin fotografiere, procurorul este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți potrivit art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când apreciază că este necesar ca colaboratorul să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video.

II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Încheierea penală nr. 138/P/17.06.2021 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 760/110/2021/a1, în baza art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-au respins, ca neîntemeiate, cererile și excepțiile invocate de inculpatul S.A. cu privire la legalitatea administrării mijloacelor de probă, a efectuării actelor de urmărire penală și a rechizitoriului din data de 31 martie 2021 în Dosarul nr. 104/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău.

În temeiul art. 36 alin. (1) din Codul de procedură penală, sa constatat că Tribunalul Bacău este competent material și teritorial să judece cauza, iar în baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. 104/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău privind pe inculpatul S.A. [trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (3 acte materiale) și complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu reacredință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 din Codul penal, raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal] și s-a dispus începerea judecății.

În considerentele acestei încheieri s-a reținut că inculpatul S.A. a invocat nelegalitatea folosirii de către colaborator a dispozitivelor tehnice, în lipsa sesizării judecătorului de drepturi și libertăți și a emiterii unui mandat.

Judecătorul de cameră preliminară a motivat că utilizarea colaboratorului este prevăzută de art. 148 din Codul de procedură penală, în timp ce supravegherea tehnică este prevăzută de art. 139 din Codul de procedură penală, cele două metode speciale fiind reglementate distinct.

În cadrul supravegherii audio-video ca măsură de supraveghere tehnică, organul de urmărire penală este cel care, în baza autorizației judecătorului de drepturi și libertăți, realizează înregistrările ambientale, prin montarea dispozitivelor de interceptare pe diferiți suporți, ficși sau mobili, alegerea fiind făcută de organul de urmărire penală în funcție de necesități și nefiind de natură a conferi o calitate specială respectivului suport.

Dispozițiile art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală nu disting dacă sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți se impune a fi făcută anterior sau ulterior autorizării folosirii investigatorilor/colaboratorilor. De asemenea, întrucât la data autorizării folosirii colaboratorului cu identitate reală exista un mandat de supraveghere tehnică valabil emis de judecătorul de drepturi și libertăți, având ca obiect supravegherea video, audio și prin fotografiere nu se impunea și nici nu putea fi justificată formularea unei alte cereri și emiterea unui nou mandat cu același obiect.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că înregistrarea discuțiilor din mediul ambiental purtate între inculpat și colaboratorul cu identitate reală și toate actele de urmărire penală aferente acestora au fost efectuate cu respectarea exigențele legale în materie, astfel încât nu se poate ajunge la concluzia că ar fi afectate de nulitate.

Împotriva Încheierii penale nr. 138/P/17.06.2021 pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bacău a formulat contestație inculpatul S.A.

Prin motivele scrise de contestație, inculpatul S.A. a reiterat nelegalitatea folosirii de către colaborator a dispozitivelor tehnice, în lipsa sesizării judecătorului de drepturi și libertăți și a emiterii unui mandat, conform art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală.

La termenul din data de 30 septembrie 2021, inculpatul S.A. a formulat, în scris, cerere prin care a solicitat completului de judecători de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bacău să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarelor chestiuni de drept:

1.Dacă în situația în care există deja un mandat de supraveghere tehnică care are ca obiect supravegherea video, audio sau prin fotografiere procurorul este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți potrivit art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când apreciază că este necesar ca colaboratorul să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video.

2.Dacă în cazul măsurii prelungirii mandatului de supraveghere continuitatea se poate asigura numai prin păstrarea unui timp comun, respectiv ca noua perioadă să se suprapună peste cea preexistentă (ultima zi/secundă), și nu să înceapă un nou termen, din ziua următoare.

Dacă sub aspectul celor anterior precizate capătă relevanță data la care a fost formulată solicitarea de prelungire, data la care a fost pronunțată soluția de prelungire ori data menționată în dispozitivul soluției ca fiind momentul de la care începe prelungirea și care este sancțiunea procesuală pentru încălcarea dispozițiilor procedurale care reglementează prelungirea măsurii supravegherii tehnice.

S-a acordat termen la data de 28 octombrie 2021 pentru a se pune concluzii cu privire la aspectele invocate.

La termenul din data de 28 octombrie 2021 s-au prezentat punctele de vedere ale reprezentantului Ministerului Public și ale contestatarului inculpat S.A.

Prin Încheierea de ședință din 25 noiembrie 2021, judecătorii de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, au dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă există deja un mandat de supraveghere tehnică care are ca obiect supravegherea video, audio sau prin fotografiere, procurorul este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți potrivit art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când apreciază că este necesar ca colaboratorul să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video.

III. Opinia completului care a dispus sesizarea și punctele de vedere exprimate de procuror și inculpatul S.A.III.

1.Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție

În ceea ce privește prima chestiune de drept, judecătorii de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie au apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală pentru a se dispune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Referitor la cea de a doua chestiune de drept, a cărei lămurire se solicită, Completul de judecători de cameră preliminară a apreciat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare, deoarece chestiunea de drept a primit deja o dezlegare prin Decizia nr. 2/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

III.

2.Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile a reținut următoarele:

Sesizarea organelor de urmărire penală în cauza în care numitul S.A. a fost trimis în judecată s-a realizat printr-un denunț formulat în data de 18 septembrie 2020 de mai multe persoane, printre care și numitul C.A.

În etapa in rem a urmăririi penale în cauză, prin Încheierea din data de 25 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.259/110/2020 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău, în temeiul art. 144 alin. (1) raportat la art. 138 alin. (1) lit. a), c) și d) din Codul de procedură penală, a fost autorizată, pe o durată de 30 de zile, de la data de 25 septembrie 2020 până la data de 24 octombrie 2020, interceptarea comunicărilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță efectuată de la posturile telefonice utilizate de numitul S.A. și de la postul telefonic utilizat de numitul C.A., localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice a acestor posturi telefonice și supravegherea video, audio și prin fotografiere a numitului S.A. și a numitului C.A. Pe cale de consecință, au fost emise mandatele de supraveghere nr. 493/25.09.2020 (pentru S.A.) și nr. 494/25.09.2020 (pentru C.A.).

Prin Ordonanța din data de 25 septembrie 2020 emisă în dosarul de urmărire penală nr. 104/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, în baza art. 148 alin. (10) raportat la art. 148 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a dispus autorizarea folosirii în cauză în calitate de colaborator cu identitate reală, pentru o perioadă de 30 de zile, în perioada 25 septembrie 2020-24 octombrie 2020, a martorului denunțător C.A., folosirea de către acesta de dispozitive audio/audio-video în legătură cu cercetările ce se efectuează în cauză, în limitele mandatului de supraveghere tehnică obținut și autorizarea colaboratorului să poarte discuții cu numitul S.A. în legătură cu faptele denunțate în data de 18 septembrie 2020, precum și despre aspectele menționate în declarația de martor din data de 24 septembrie 2020. Această ordonanță a fost emisă după momentul emiterii mandatelor de supraveghere tehnică menționate mai sus, aspect ce reiese din faptul că în cuprinsul ei se face referire la Încheierea din data de 25.09.2020 pronunțată în Dosarul nr. 2.259/110/2020 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău.

Procurorul nu a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii unui nou mandat de supraveghere tehnică în privința colaboratorului, iar exclusiv în baza autorizării dispuse de procuror, colaboratorul a realizat activități de înregistrare a discuțiilor purtate cu numitul S.A., care au fost redate prin procesele-verbale existente la dosarul cauzei, procese-verbale care au fost invocate ulterior ca mijloace de probă în rechizitoriu în susținerea acuzațiilor ce se aduc.

Judecătorii de cameră preliminară nu au un punct de vedere unitar cu privire la chestiunea de drept.

Astfel, unul dintre membrii completului opinează că emiterea de către judecătorul de drepturi și libertăți a unui mandat de supraveghere tehnică, atât pe persoana supravegheată, cât și pe colaborator, chiar și în aceeași zi, dar anterior momentului autorizării de către procuror a folosirii colaboratorului (cu identitate reală sau fictivă), având ca obiect supravegherea video-audio și prin fotografiere nu mai impune procurorului obligația de a sesiza, conform art. 148 alin. (3) și (10) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică, în cazul în care apreciază că este necesar ca colaboratorul să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video.

În argumentarea acestui punct de vedere s-a susținut că emiterea mandatelor de supraveghere tehnică de către judecătorul de drepturi și libertăți cu respectarea dispozițiilor art. 139-140 din Codul de procedură penală este suficientă pentru garantarea respectării art. 8 din Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. De asemenea, s-a mai susținut că, dacă s-ar admite situația potrivit căreia s-ar impune emiterea unui nou mandat de către judecătorul de drepturi și libertăți, s-ar ajunge ca pentru aceleași activități de supraveghere audio-video și prin fotografiere să coexiste două mandate de supraveghere tehnică.

Cel de al doilea membru al completului de judecători de cameră preliminară a susținut că este necesară respectarea cu strictețe a procedurii prevăzute de art. 148 alin. (3) și (10) din Codul de procedură penală, care este o procedură specială, iar sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți de către procuror, în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică având ca obiect supravegherea video-audio și prin fotografiere de către colaboratorul autorizat care folosește dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video, este obligatorie. Aceasta reprezintă o garanție expresă a respectării condițiilor restrângerii exercițiului dreptului la respectarea vieții private și de familie prevăzute de lege și a dreptului la un proces echitabil, în sensul interpretării date și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a subliniat, în repetate rânduri, că este conștientă de dificultățile implicate de lupta împotriva infracțiunilor grave și de necesitatea ca autoritățile să recurgă uneori la metode de anchetă mai elaborate.

În cazul în care s-ar aprecia că nu se mai impune sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți pentru a emite mandatul de supraveghere tehnică potrivit art. 148 alin. (3) și (10) din Codul de procedură penală, s-ar ajunge la situația în care procurorul să eludeze, cu știință, aceste norme speciale, solicitând mai întâi emiterea mandatului de supraveghere tehnică pe subiectul ce urmează a fi supravegheat, cât și pe persoana care va deveni colaborator, pentru ca ulterior obținerii acestor mandate să emită ordonanță de autorizare a folosirii colaboratorului, care va fi autorizat să poarte și dispozitive de înregistrate audio-video.

În speța aflată pe rolul Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu ocazia prelungirii atât a mandatelor de supraveghere tehnică, cât și a autorizărilor folosirii colaboratorului, procurorul a procedat de aceeași manieră.

Inițial, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bacău, prin Încheierea din data de 25 septembrie 2020, a dispus supravegherea video, audio și prin fotografiere a numiților S.A. și C.A. și a dispus emiterea de îndată a mandatelor de supraveghere tehnică, valabile 30 de zile începând cu data de 25 septembrie 2020 și până la data de 24 octombrie 2020, fiind emise Mandatul de supraveghere nr. 493/2020 din data de 25.09.2020, ora 14,00 (pentru S.A.) și Mandatul de supraveghere nr. 494/2020 din data de 25.09.2020, ora 14,00 (pentru C.A.).

Prin Ordonanța nr. 104/P/2020 din data de 25 septembrie 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău (aceeași zi) s-a dispus:

–autorizarea folosirii în cauză în calitate de colaborator cu identitate reală pentru o perioadă de 30 de zile, pe perioada 25 septembrie 2020-24 octombrie 2020, a colaboratorului denunțător C.A.;

–folosirea de către colaborator cu identitate reală C.A. de dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio/video în legătură cu cercetările ce se efectuează în prezentul dosar, în limitele mandatului de supraveghere tehnică obținut.

De aceeași manieră a procedat procurorul cu ocazia formulării cererilor de prelungire a mandatelor de supraveghere tehnică, respectiv a Mandatului de supraveghere nr. 493/2020 din data de 25.09.2020 (pentru S.A.) și a Mandatului de supraveghere nr. 494/2020 din data de 25.09.2020 (pentru C.A.), în sensul că, ulterior prelungirii mandatului de supraveghere tehnică de către judecătorul de drepturi și libertăți, procurorul a dispus prelungirea autorizării folosirii în cauză, în calitate de colaborator cu identitate reală, pentru perioade de câte 30 de zile, a colaboratorului denunțător C.A., fără a aduce la cunoștința judecătorului de drepturi și libertăți acest aspect.

III.

3.Punctele de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept exprimate în cauză de reprezentantul Ministerului Public și de inculpatul S.A.III.

3.1.Punctul de vedere al procurorului asupra chestiunii de drept

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este inadmisibilă întrucât nu îndeplinește condițiile referitoare la existența unei veritabile chestiuni de drept, în realitate urmărindu-se rezolvarea propriu-zisă de către Înalta Curte de Casație și Justiție a cauzei cu care Curtea de Apel Bacău a fost învestită, depășind cadrul unei interpretări în abstract a unor dispoziții legale. De altfel, modul în care a fost formulată interpretarea care se solicită nici nu este în conformitate cu împrejurările concrete ale cauzei, întrucât în cauză nu era preexistent un mandat de supraveghere tehnică doar asupra colaboratorului, ci și asupra activității inculpatului, iar dispozițiile art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt clare și se referă strict la obținerea și emiterea unui mandat de supraveghere tehnică în cauză, și nu la autorizarea investigatorului și colaboratorului, care este atributul organului de urmărire penală, respectiv al procurorului.

III.

3.2.Punctul de vedere al inculpatului S.A.

Inculpatul S.A., prin apărător, a precizat că dispozițiile art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, ce prevăd că, în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video, sesizează judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică, sunt aplicabile și pentru ipoteza în care, anterior aprecierii procurorului ca investigatorul sub acoperire/colaboratorul să poată folosi dispozitive tehnice, fusese emis un mandat de supraveghere aflat în ființă, dar care nu prevede posibilitatea ca punerea în executare să poată avea loc și prin implicarea/atragerea unui colaborator cu identitate reală care să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii.

IV. Examenul jurisprudenței în materieIV.

1.Jurisprudența națională relevantă

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În urma consultării materialelor transmise de către instanțele de judecată, s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate două orientări:

Într-o primă orientare, majoritară, se consideră că în situația în care există deja un mandat de supraveghere tehnică care are ca obiect supravegherea video, audio sau prin fotografiere, procurorul este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți, potrivit art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când, ulterior emiterii mandatului de supraveghere, apreciază că se impune folosirea de către colaborator de dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video.

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către curțile de apel București (Secția I penală) și Timișoara, tribunalele Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ilfov, Sibiu și Teleorman și judecătoriile Alba Iulia, Alexandria, Buftea, Caracal, Caransebeș, Câmpulung, Fetești, Huși, Iași, Lehliu-Gară, Lugoj, Liești, Reșița, Roșiori de Vede, Timișoara, Urziceni, Vaslui, Videle și Zimnicea.

În argumentarea opiniei exprimate, instanțele mai sus amintite au precizat, în esență, că mandatul de supraveghere tehnică are un obiect clar definit, reprezentând acele măsuri luate în temeiul art. 138 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală. Utilizarea colaboratorului reprezintă o altă metodă specială de supraveghere sau cercetare, reglementată de art. 138 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, raportat la art. 148 din Codul de procedură penală. Pentru a se putea utiliza colaboratorul, trebuie îndeplinite cerințele specificate de art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală, incluzând condiția indicării activităților pe care colaboratorul este autorizat să le desfășoare. Cum activitățile de supraveghere audio, video sau prin fotografiere au o reglementare specială, dată fiind intruziunea în viața privată a persoanei vizate de aceste măsuri, este necesară o autorizare specială, potrivit art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală. Limitările aduse drepturilor fundamentale ale persoanelor trebuie să se supună testului necesității, proporționalității și subsidiarității, motiv pentru care orice restrângere trebuie să aibă loc în condiții stricte și, în speță, autorizate de judecătorul de drepturi și libertăți. Din acest motiv nu se poate considera că mandatul de supraveghere tehnică obținut anterior (judecătorul de drepturi și libertăți de la acel moment având convingerea că va fi pus în executare de organele de cercetare penală) se va extinde și la cazul în care se dorește utilizarea colaboratorilor. Altfel, ar avea loc o modificare a modalității de supraveghere, fără ca situația respectivă să fi fost avută în vedere de judecătorul de drepturi și libertăți care a autorizat supravegherea tehnică.

În cea de-a doua orientare, minoritară, se consideră că în situația în care există deja un mandat de supraveghere tehnică care are ca obiect supravegherea video, audio sau prin fotografiere, procurorul nu este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți, potrivit art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când apreciază că se impune folosirea de către colaborator de dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video.

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către curțile de apel Craiova, Galați, Iași și Pitești, tribunalele București, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Timiș și Vaslui și judecătoriile Bârlad, Bistrița-Năsăud, Bolintin-Vale, Cornetu, Lugoj, Slobozia și Turnu Măgurele.

În argumentarea opiniei exprimate, instanțele mai sus amintite au precizat, în esență, că emiterea mandatelor de supraveghere tehnică de către judecătorul de drepturi și libertăți cu respectarea dispozițiilor art. 139-art. 140 din Codul de procedură penală este suficientă pentru garantarea respectării art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Formularea de către procuror a unei noi sesizări a judecătorului de drepturi și libertăți pentru emiterea unui nou mandat, atunci când apreciază că se impune folosirea de către colaborator de dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video, ar fi lipsită de interes din perspectivă juridică în contextul în care dispozițiile art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală se referă la emiterea unui mandat de supraveghere tehnică, iar nu la autorizarea investigatorului sau colaboratorului, autorizare ce este de competența exclusivă a procurorului.

De asemenea, s-a mai învederat că în situația în care s-ar aprecia că se impune emiterea unui nou mandat pentru folosirea de către colaborator de dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video s-ar ajunge ca pentru aceleași activități de supraveghere audio-video și prin fotografiere să coexiste două mandate de supraveghere tehnică.

Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a considerat că sesizarea ce formează obiectul prezentei cauze este inadmisibilă, întrucât dispozițiile a căror interpretare se solicită sunt clare.

Răspunsurile curților de apel Brașov, Cluj, Constanța (și ale instanțelor arondate), Oradea (și ale instanțelor arondate) și Suceava (și ale instanțelor arondate), tribunalelor BistrițaNăsăud, Cluj (și ale instanțelor arondate), Covasna, Iași, Maramureș (și ale instanțelor arondate), Mehedinți, Olt și Sălaj (și ale instanțelor arondate) și judecătoriilor Balș, Beclean, Brașov, Corabia, Făgăraș, Făget, Întorsura Buzăului, Moldova Nouă, Motru, Novaci, Oravița, Rupea, Slatina, Sânicolau Mare, Sfântu Gheorghe, Târgu Cărbunești, Târgu Jiu, Târgu Secuiesc și Zârnești cuprind doar mențiunea neidentificării, în jurisprudența acestora ori, după caz, a instanțelor din circumscripție, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.

IV.

2.Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și JustițieIV.

2.1.Din perspectiva hotărârilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte semnificație sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile.IV.

2.2.În ceea ce privește deciziile de speță, în urma examenului de jurisprudență nu au fost identificate hotărâri care să prezinte semnificație sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile.IV.

3.Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale

În urma examenului de jurisprudență la nivelul Curții Constituționale a României nu au fost identificate hotărâri care să prezinte semnificație sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile.

IV.

4.Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului

În urma examenului de jurisprudență la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte semnificație sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile.

V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că sesizarea instanței supreme nu îndeplinește cerințele referitoare la existența unei veritabile chestiuni de drept și a unei relații de dependență între răspunsul dat problemei invocate și soluționarea pe fond a cauzei, prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, solicitând, pe cale de consecință, respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, a precizat că înțelesul sintagmei „soluționarea pe fond a cauzei“ a fost deslușit prin Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.057 din 28 decembrie 2016.

Astfel, s-a statuat că, „sub un prim aspect, între problema de drept a cărei lămurire se solicită (indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziție de drept procesual) și soluția ce urmează a fi dată de către instanță trebuie să existe o relație de dependență, în sensul ca decizia instanței supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii (...). În al doilea rând, este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile fondului speței (...)“.

În acest sens s-a menționat că, potrivit jurisprudenței constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât și atunci când privește o dispoziție de drept procesual, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată, sub aspectul admisibilității, de împrejurarea ca interpretarea dată de către instanța supremă să aibă consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.

Totodată, așa cum s-a statuat în practica aceluiași complet, sesizarea trebuie să conducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei, deci să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, și nu elemente specifice, individuale, concrete, ale cauzei deduse judecății.

Instanța de trimitere trebuie să analizeze legalitatea utilizării, în cursul urmăririi penale, de către colaboratorul cu identitate reală, de dispozitive tehnice pentru efectuarea unor înregistrări video, audio și prin fotografiere.

Potrivit art. 138 alin. (1) din Codul de procedură penală,

Constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare următoarele:

a)interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță;

b)accesul la un sistem informatic;

c)supravegherea video, audio sau prin fotografiere;

d)localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice;

e)obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane;

f)reținerea, predarea sau percheziționarea trimiterilor poștale;

g)utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor;

h)participarea autorizată la anumite activități;

i)livrarea supravegheată;

j)obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului.

De asemenea, potrivit art. 138 alin. (6) și (10) din Codul de procedură penală, prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere se înțelege fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversațiilor, mișcărilor ori a altor activități ale acestora, iar prin utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor se înțelege folosirea unei persoane cu o altă identitate decât cea reală în scopul obținerii de date și informații cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

În art. 139 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală se stipulează că supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi și libertăți atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la alin. 2 al art. 139 din Codul de procedură penală, măsura să fie proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor ori a probelor ce urmează a fi obținute sau gravitatea infracțiunii, probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

Procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică este prevăzută de dispozițiile art. 140 din Codul de procedură penală, în care la alin. (5) sunt indicate mențiunile pe care trebuie să le cuprindă mandatul, printre care se numără și numele persoanei supuse măsurii de supraveghere tehnică ori datele de identificare ale acesteia, dacă sunt cunoscute.

Articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, a cărui interpretare a fost solicitată de către instanța de trimitere, stipulează că în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video sesizează judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică. Dispozițiile art. 141 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

Astfel, s-a apreciat că dispozițiile art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală și cele ale art. 148 alin. (3) din același cod sunt clare, fără echivoc, iar din analiza acestora rezultă că doar în situația în care anterior autorizării de către procuror a folosirii în cauză a unui investigator sub acoperire/colaborator nu a fost emis în cauză un mandat de supraveghere tehnică, dacă procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire/colaboratorul să folosească dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări video și audio, trebuie fie să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți, în vederea emiterii unui mandat de supraveghere tehnică, potrivit dispozițiilor art. 139-140 din Codul de procedură penală, fie să autorizeze, în condițiile art. 141 din Codul de procedură penală, măsura de supraveghere tehnică.

În raport cu împrejurarea că dispozițiile art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportate la dispozițiile art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt clare, neechivoce, iar aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept care face obiectul sesizării.

VI. Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportate la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept - Centrul de Cercetări în Științe Penale a opinat în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie este inadmisibilă, deoarece pentru sesizare este necesară o poziție unanimă sau majoritară a membrilor judecători participanți, condiție neîndeplinită în cauză.

Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării s-a opinat în sensul că procurorul este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți potrivit art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 148 alin. (3) din același cod, atunci când apreciază că este necesară folosirea de către colaborator de dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio sau video, deși exista deja un mandat de supraveghere tehnică care avea ca obiect supravegherea video, audio sau prin fotografiere.

În susținerea acestui punct de vedere s-a arătat că procedura prevăzută de art. 148 alin. (3) și (10) din Codul de procedură penală este una specială, derogatorie de la dreptul comun (art. 139 din Codul de procedură penală), în sensul că art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală impune expres sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți, care nu vizează doar dispunerea măsurii, ci și punerea ei în executare. Astfel, în mod particular, judecătorul de drepturi și libertăți este chemat nu numai să autorizeze măsura supravegherii din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 139 din Codul de procedură penală, ci să se pronunțe și asupra folosirii dispozitivelor de obținere a unor înregistrări audio-video sau fotografii, ceea ce echivalează cu o veritabilă extindere a competenței judecătorului.

De asemenea, un argument suplimentar în susținerea acestei orientări este și împrejurarea că procurorul nu poate ascunde judecătorului de drepturi și libertăți faptul că intenționează să autorizeze un colaborator cu identitate reală (în aceeași zi în care se emite mandatul, ca în speță) pentru a folosi un dispozitiv de supraveghere tehnică, întrucât cel puțin condiția subsidiarității nu mai poate fi verificată în mod realist. Astfel, judecătorul de drepturi și libertăți nu poate aprecia în cunoștință de cauză asupra necesității emiterii mandatului de supraveghere. Existența unui agent colaborator poate degaja concluzia că probele ar putea fi obținute și altfel decât prin emiterea mandatului.

Prin urmare, procurorul nu are libertatea de a disimula sau opera selectiv în privința stării de fapt la momentul solicitării emiterii unui mandat, ci trebuie să prezinte, transparent, toate aspectele relevante ale cauzei. Judecătorul de drepturi și libertăți nu este adversarul procurorului, ci gardianul respectării drepturilor participanților în proces, de care nici procurorul nu trebuie să rămână străin.

VII. Dispoziții legale incidente

Codul de procedură penală

Articolul 148Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală și a colaboratorilor

[...]

(3)În cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video, sesizează judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică. Dispozițiile art. 141 se aplică în mod corespunzător.

[...]

(10)În situații excepționale, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficientă pentru obținerea datelor sau informațiilor ori nu este posibilă, procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate autoriza folosirea unui colaborator, căruia îi poate fi atribuită o altă identitate decât cea reală. Dispozițiile alin. (2)-(3) și (5)-(9) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 138Dispoziții generale

(1)Constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare următoarele:

[...]

c)supravegherea video, audio sau prin fotografiere;

[...]

g)utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor;

[...]

(6)Prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere se înțelege fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversațiilor, mișcărilor ori a altor activități ale acestora.

[...]

(10)Prin utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor se înțelege folosirea unei persoane cu o altă identitate decât cea reală în scopul obținerii de date și informații cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

[...]

(13)Prin supraveghere tehnică se înțelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la alin. (1) lit. a)-d).

Articolul 139Supravegherea tehnică

(1)Supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi și libertăți atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a)există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la alin. (2);

b)măsura să fie proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor ori a probelor ce urmează a fi obținute sau gravitatea infracțiunii;

c)probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

(2)Supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracțiunilor contra securității naționale prevăzute de Codul penal și de legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de droguri, infracțiunilor la regimul privind substanțele dopante, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracțiunilor privind nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive și al precursorilor de explozivi restricționați, de trafic și exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, în cazul infracțiunilor care se săvârșesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică, contra patrimoniului, de șantaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal, de evaziune fiscală, în cazul infracțiunilor de corupție și al infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

[...]

Articolul 140Procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică

(1)Supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea.

(2)Cererea formulată de procuror trebuie să cuprindă: indicarea măsurilor de supraveghere tehnică care se solicită a fi dispuse, numele sau alte date de identificare a persoanei împotriva căreia se dispune măsura, dacă sunt cunoscute, indicarea probelor ori a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni pentru care se poate dispune măsura, indicarea faptei și a încadrării juridice, iar, în cazul măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere, dacă se solicită și încuviințarea ca organele de urmărire penală să pătrundă în spații private indicate pentru a activa sau a dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice, motivarea caracterului proporțional și subsidiar al măsurii. Procurorul trebuie să înainteze dosarul judecătorului de drepturi și libertăți.

(3)Cererea prin care se solicită încuviințarea supravegherii tehnice se soluționează în aceeași zi, în camera de consiliu, fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie.

(4)În cazul în care apreciază că cererea este întemeiată, judecătorul de drepturi și libertăți dispune, prin încheiere, admiterea cererii procurorului și emite de îndată mandatul de supraveghere tehnică. Întocmirea minutei este obligatorie.

(5)Încheierea judecătorului de drepturi și libertăți și mandatul trebuie să cuprindă:

a)denumirea instanței;

b)data, ora și locul emiterii;

c)numele, prenumele și calitatea persoanei care a dat încheierea și a emis mandatul;

d)indicarea măsurii concrete încuviințate;

e)perioada și scopul pentru care s-a autorizat măsura;

f)numele persoanei supuse măsurii de supraveghere tehnică ori datele de identificare ale acesteia, dacă sunt cunoscute;

g)indicarea, în cazul în care este necesar față de natura măsurii încuviințate, a elementelor de identificare a fiecărui telefon, a punctului de acces la un sistem informatic, a oricăror date cunoscute pentru identificarea căii de comunicare sau a numărului de cont;

h)în cazul măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere în spații private, mențiunea privind încuviințarea solicitării ca organele de urmărire penală să pătrundă în spații private pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice;

i)semnătura judecătorului și ștampila instanței.

(6)În cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 139 și prevederile alin. (1) din prezentul articol, dispune, prin încheiere, respingerea cererii de încuviințare a măsurii supravegherii tehnice.

(7)Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra măsurilor de supraveghere tehnică nu este supusă căilor de atac.

(8)O nouă cerere de încuviințare a aceleiași măsuri poate fi formulată numai dacă au apărut ori s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, necunoscute la momentul soluționării cererii anterioare de către judecătorul de drepturi și libertăți.

(9)La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita judecătorului autorizarea interceptării comunicațiilor ori înregistrării acestora, precum și a oricăror tipuri de comunicări efectuate de aceasta prin orice mijloc de comunicare, indiferent de natura infracțiunii ce formează obiectul cercetării. Dispozițiile alin. (1)-(8) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 141Autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror

(1)Procurorul poate autoriza, pe o durată de maximum 48 de ore, măsurile de supraveghere tehnică atunci când:

a)există urgență, iar obținerea mandatului de supraveghere tehnică în condițiile art. 140 ar conduce la o întârziere substanțială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranța persoanei vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestora; șib) sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 139 alin. (1) și (2).

(2)Ordonanța procurorului prin care se autorizează măsura de supraveghere tehnică trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la art. 140 alin. (5).

(3)Procurorul are obligația de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanța, în vederea confirmării măsurii, înaintând totodată un proces-verbal de redare rezumativă a activităților de supraveghere tehnică efectuate și dosarul cauzei.

(4)În cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), confirmă în termen de 24 de ore măsura dispusă de procuror, prin încheiere, pronunțată în camera de consiliu, fără citarea părților.

(5)Cu privire la datele informatice identificate prin accesul la un sistem informatic, procurorul poate dispune, prin ordonanță:

a)realizarea și conservarea unei copii a acestor date informatice;

b)suprimarea accesării sau îndepărtarea acestor date informatice din sistemul informatic.

Copiile se realizează cu mijloace tehnice și proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informațiilor conținute de acestea.

(6)În cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu au fost respectate condițiile prevăzute la alin. (1), infirmă măsura luată de către procuror și dispune distrugerea probelor obținute în temeiul acesteia. Procurorul distruge probele astfel obținute și întocmește un proces-verbal în acest sens.

(7)Odată cu cererea de confirmare a măsurii sau separat, procurorul poate solicita judecătorului de drepturi și libertăți luarea măsurii supravegherii tehnice în condițiile art. 140.

(8)Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra măsurilor dispuse de procuror nu este supusă căilor de atac.

Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului

Articolul 8Dreptul la respectarea vieții private și de familie

1.Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

2.Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege și constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora.

VIII. Opinia judecătorului-raportor

Judecătorul-raportor consideră că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât problema de drept supusă dezlegării nu reprezintă o veritabilă problemă de drept, nu se solicită interpretarea unor dispoziții legale in abstracto, ci pronunțarea asupra unei chestiuni concrete, ce ține de fondul contestației cu care a fost învestită instanța de trimitere, iar membrii completului de doi judecători urmăresc, prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile, rezolvarea divergenței de opinii în alt mod decât cel reglementat prin dispozițiile art. 394 alin. (5) din Codul de procedură penală.

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul-raportor și a problemei ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“

Din examinarea textului legal mai sus enunțat se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei condiții:

–să existe o cauză în curs de judecată, iar instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea ei în ultimă instanță;

–soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;

–chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare.

Raportând aceste condiții de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ toate aceste condiții.

Astfel, cu privire la prima condiție se constată că este îndeplinită în cauză solicitarea de lămurire a problemei de drept invocate aparținând unei instanțe învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, respectiv Curtea de Apel Bacău, pe rolul căreia se află înregistrat Dosarul nr. 760/110/2021/a1 ce are ca obiect contestația formulată de inculpatul S.A. în temeiul art. 347 din Codul de procedură penală.

De asemenea, se constată îndeplinită și condiția ce vizează caracterul de actualitate a problemei de drept invocate în cauză, din relațiile comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și din verificările efectuate la nivelul instanței supreme rezultând că nu au fost pronunțate hotărâri prealabile sau în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la chestiunea de drept supusă analizei și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În schimb, în ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, consideră că aceasta nu este îndeplinită în cauză din perspectiva inexistenței unei veritabile „chestiuni de drept“ în înțelesul pe care art. 475 din Codul de procedură penală îl conferă acestei sintagme, care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, deși în cuprinsul dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală nu se menționează expres, cu ocazia verificării admisibilității sesizării trebuie analizată și existența unei veritabile chestiuni de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut că „Așadar, numai o problemă de drept de o dificultate rezonabilă și de natură a da naștere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite legitimează concursul dat tribunalelor și curților de apel de către instanța supremă într-o cauză pendinte. În cazul considerării ca admisibile a unor sesizări prin care se tinde, dimpotrivă, la dezlegarea unor probleme pur teoretice ori la soluționarea propriu-zisă a unor chestiuni ce țin de fondul cauzei, există riscul transformării mecanismului hotărârii prealabile fie într-o «procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor ca fiind urgente, fie într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii».“ (Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.057 din 28 decembrie 2016)

Deopotrivă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut că sesizarea trebuie să tindă la obținerea unei interpretări in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile speței (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015).

Raportând aceste repere jurisprudențiale la circumstanțele prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin problema de drept invocată de instanța de trimitere „Dacă există deja un mandat de supraveghere tehnică care are ca obiect supravegherea video, audio sau prin fotografiere, procurorul este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți potrivit art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când apreciază că este necesar ca colaboratorul să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video.“, nu se solicită interpretarea unor dispoziții legale in abstracto, ci pronunțarea asupra unei chestiuni concrete, ce ține de fondul contestației cu care a fost învestită.

Astfel, prin contestația cu care a fost învestită instanța de trimitere, contestatarul a invocat tocmai nelegalitatea folosirii de către colaborator a dispozitivelor tehnice, în lipsa „sesizării judecătorului de drepturi și libertăți și a emiterii unui mandat“, conform art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, deși exista un mandat de supraveghere emis anterior autorizării folosirii colaboratorului. Or, prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile, instanța de trimitere urmărește chiar rezolvarea acestei probleme concrete invocate în cadrul contestației cu care a fost învestită, fapt care excedează mecanismului de unificare a jurisprudenței instituit prin dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Pe de altă parte, se poate constata, din încheierea de sesizare, că membrii completului de doi judecători (instanța de trimitere) au opinii divergente cu privire la problema de drept, astfel că prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile se urmărește și rezolvarea acestei divergențe de opinii, în alt mod decât cel reglementat prin dispozițiile art. 394 alin. (5) din Codul de procedură penală.

Așadar, completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, printr-o încheiere care nu reflectă poziția unanimă sau majoritară a membrilor completului de judecată.

În concret, în încheierea de trimitere s-a reținut că „Judecătorii de cameră preliminară nu au un punct de vedere unitar“, unul dintre judecători opinând pentru soluționarea sesizării în sensul respingerii acesteia, întrucât existența unui mandat de supraveghere tehnică nu mai impune procurorului obligația de a solicita, conform art. 148 alin. (3) și (10) din Codul de procedură penală, emiterea unui alt mandat pentru colaboratorul autorizat să efectueze înregistrări audio-video sau fotografii. Celălalt judecător opinează însă contrariul, în sensul că, față de caracterul special al procedurii de la art. 148 alin. (3) și (10) din Codul de procedură penală, se impune o abordare strictă a cerințelor indicate acolo, existând necesitatea de a cere și obține o autorizare din partea judecătorului de drepturi și libertăți, chiar în condițiile în care în cauză fusese deja emis un mandat de supraveghere.

Or, atât timp cât nu există un consens între membrii completului și niciun complet de divergență, conform art. 394 alin. (5) din Codul de procedură penală, care să reflecte opinia majoritară cu privire la obiectul sesizării, încheierea de trimitere nu îndeplinește condițiile pentru ca Înalta Curte de Casație și Justiție să procedeze la o analiză a fondului chestiunii.

Concluzionând, Înalta Curte reține că, în cadrul mecanismului hotărârilor prealabile, este necesar ca sesizarea să tindă la obținerea unei interpretări in abstracto a unor dispoziții legale determinate (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015; Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.057 din 28 decembrie 2016), și nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile speței sau la soluționarea divergenței de opinii dintre cei doi membri ai completului de judecată.

În consecință, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv problema de drept supusă dezlegării nu reprezintă o veritabilă problemă de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, motiv pentru care, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie va fi respinsă, ca inadmisibilă.

Pentru aceste motive,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie prin care solicită dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă există deja un mandat de supraveghere tehnică care are ca obiect supravegherea video, audio sau prin fotografiere, procurorul este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți, potrivit art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când apreciază că este necesar ca colaboratorul să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 aprilie 2022.

PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

judecător DANIEL GRĂDINARU

Magistrat-asistent,

Florin Nicușor Mihalache