Lege nr. 83 din 24 iunie 2014

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Capitolul IDomeniul de aplicare şi definiţii

Articolul 1

(1)Prezenta lege se aplică invenţiilor create de un inventator individual sau de un grup de inventatori atunci când inventatorul individual sau cel puţin un membru al grupului de inventatori este salariat al unei persoane juridice:

a)de drept privat;

b)de drept public.

(2)Prezenta lege se aplică invenţiilor prevăzute la alin. (1), care pot fi protejate prin brevet de invenţie sau prin model de utilitate înregistrat.

Articolul 2

(1)În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a)salariat - orice persoană fizică ce prestează, în temeiul unui contract individual de muncă, o activitate remunerată pentru şi sub autoritatea unei persoane din cele prevăzute la art. 1 alin. (1);

b)consilier în proprietate industrială al angajatorului - persoana fizică salariată, atestată, care îşi desfăşoară activitatea potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată.

(2)Expresia "cercetare-dezvoltare" are înţelesul prevăzut la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Capitolul IIInvenţii de serviciu

Articolul 3

(1)Invenţiile de serviciu sunt invenţiile prevăzute la art. 1, care îndeplinesc următoarele condiţii:

a)au rezultat din exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inventatorului, încredinţate în mod expres în cadrul contractului individual de muncă şi în fişa postului sau stabilite prin alte acte obligatorii pentru inventator, care prevăd o misiune inventivă;

b)s-au obţinut, pe durata contractului individual de muncă, precum şi pe o perioadă de maximum 2 ani de la încetarea acestuia, după caz, prin cunoaşterea sau utilizarea experienţei angajatorului prin folosirea mijloacelor materiale ale angajatorului, ca urmare a pregătirii şi formării profesionale dobândite de inventatorul salariat prin grija şi pe cheltuiala angajatorului ori prin utilizarea unor informaţii rezultate din activitatea angajatorului sau puse la dispoziţie de acesta.

(2)Misiunea inventivă prevăzută la alin. (1) lit. a) stabileşte domeniul tehnologic în care se încadrează problema sau problemele tehnice pentru a căror rezolvare inventatorul salariat are o obligaţie contractuală sau care decurge din alte acte obligatorii să aducă o contribuţie creativă corespunzător atribuţiilor de serviciu.

Articolul 4

(1)Angajatorul are competenţa de a decide cu privire la încadrarea sau nu a unei invenţii realizate de către un salariat în categoria invenţiilor de serviciu şi cu privire la tipul invenţiei de serviciu, în raport cu situaţiile prevăzute la art. 3 alin. (1).

(2)Salariatul care creează o invenţie are obligaţia să comunice de îndată angajatorului prezentarea invenţiei, în care să descrie soluţia problemei rezolvate cu date suficient de clare pentru a defini invenţia şi condiţiile în care invenţia a fost creată.

(3)În absenţa unui termen mai lung prevăzut în regulamentul intern al angajatorului, în termen de 4 luni de la primirea comunicării prevăzute la alin. (2), angajatorul înştiinţează inventatorul salariat asupra încadrării invenţiei în categoria invenţiilor de serviciu şi dacă revendică dreptul asupra acesteia.

(4)Inventatorul poate contesta modul de încadrare a invenţiei sale de către angajator, la instanţa judecătorească competentă, potrivit dreptului comun, în termen de 4 luni.

Articolul 5

(1)Dreptul asupra invenţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) aparţine angajatorului.

(2)Dreptul asupra invenţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) aparţine angajatorului, în absenţa unei prevederi contractuale contrare, dacă acesta este persoană de drept public şi are în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea.

(3)Dreptul asupra invenţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) aparţine inventatorului salariat, dacă angajatorul de drept privat sau de drept public nu revendică invenţia în condiţiile art. 4 alin. (3).

(4)Dreptul asupra invenţiilor create de salariaţi şi care nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) aparţine inventatorului salariat, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată, cu modificările ulterioare.

Articolul 6

Pentru invenţiile de serviciu prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) care au fost revendicate de către angajator, inventatorul salariat are dreptul la o remuneraţie stabilită de către angajator, în condiţiile prevăzute la art. 7.

Articolul 7

Angajatorul defineşte prin prevederi specifice din regulamentul intern criteriile de stabilire a remuneraţiei. În lipsa prevederilor specifice, angajatorul are în vedere, în funcţie de fiecare caz concret, unul sau mai multe dintre următoarele criterii:

a)efectele economice, comerciale şi/sau sociale care decurg din exploatarea invenţiei de către angajator sau de către terţi cu acordul angajatorului;

b)măsura în care angajatorul este implicat în realizarea invenţiei de serviciu, inclusiv resursele puse la dispoziţie de angajator pentru realizarea acestei;

c)aportul creativ al inventatorului salariat, când invenţia a fost creată de mai mulţi inventatori.

Articolul 8

(1)În cazul în care dreptul asupra invenţiei de serviciu aparţine angajatorului, acesta este îndreptăţit să depună o cerere de brevet de invenţie sau de înregistrare a unui model de utilitate în România şi/sau în alte state, cu revendicarea dreptului de prioritate din România.

(2)În aplicarea alin. (1), cererea de brevet de invenţie sau de înregistrare a modelului de utilitate este însoţită de actul din care rezultă dreptul asupra invenţiei.

(3)În situaţia prevăzută la art. 5 alin. (4), inventatorul salariat este îndreptăţit să solicite protecţia în România şi/sau în alte state, cu revendicarea dreptului de prioritate din România.

(4)În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (3), inventatorul salariat şi angajatorul au obligaţia să se informeze reciproc în scris asupra depunerii unei cereri de brevet de invenţie sau de înregistrare a unui model de utilitate.

Articolul 9

(1)După depunerea cererii de protecţie pentru invenţia de serviciu, angajatorul înştiinţează inventatorul salariat în legătură cu derularea procedurilor de obţinere a protecţiei.

(2)La cererea angajatorului, inventatorul salariat îi acordă acestuia asistenţă pentru obţinerea protecţiei şi a valorificării invenţiei.

(3)În situaţia în care angajatorul nu mai doreşte continuarea procedurilor ulterioare depunerii cererii de protecţie pentru invenţia de serviciu sau nu este interesat să protejeze invenţia de serviciu în anumite state, altele decât România, angajatorul cedează salariatului dreptul la acordarea protecţiei, sub condiţia ca salariatul să acorde angajatorului o licenţă neexclusivă pentru invenţia brevetată. Condiţiile de acordare a licenţei neexclusive se stabilesc prin prevederi specifice ale regulamentului intern al angajatorului. În lipsa acestor prevederi specifice, condiţiile de acordare se stabilesc prin acordul părţilor. Angajatorul transmite, în timp util, şi înscrisurile necesare continuării procedurilor.

(4)La solicitarea salariatului, pentru statele în care angajatorul comunică salariatului că nu este interesat să obţină drepturi de proprietate industrială, angajatorul cedează salariatului dreptul de a solicita protecţia invenţiei de serviciu, într-un termen care să îi permită să beneficieze de termenele de prioritate prevăzute de convenţiile şi tratatele internaţionale din domeniul proprietăţii industriale, la care România este parte.

Articolul 10

(1)Invenţiile care se încadrează în prevederile art. 3 alin. (1) pot face obiectul unui secret comercial.

(2)Inventatorul salariat are obligaţia de a nu divulga sau publica invenţia care se încadrează în prevederile art. 3 alin. (1), fără acordul scris al angajatorului. Obligaţia de a nu divulga sau publica o are şi angajatorul, precum şi persoanele, altele decât inventatorul care, prin natura atribuţiilor de serviciu, au luat cunoştinţă de existenţa invenţiei.

(3)În cazul divulgării invenţiei de serviciu de către persoanele prevăzute la alin. (2), poate fi antrenată răspunderea rezultând din contractul individual de muncă încheiat între salariat şi angajator, când acesta conţine o clauză de confidenţialitate.

(4)Când contractul individual de muncă nu conţine o clauză de confidenţialitate, iar divulgarea invenţiei de serviciu este făcută de către persoanele prevăzute la alin. (2) şi are drept consecinţă cauzarea unui prejudiciu, aceasta poate atrage răspunderea civilă, aşa cum este reglementată de art. 1.349 alin. (1) şi (2), coroborat cu art. 1.357 din Codul civil.

Articolul 11

(1)Pentru invenţiile de serviciu realizate de salariaţi ai angajatorilor - persoane de drept public, care au în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea, revendicate de către angajator conform prevederilor prezentei legi sau conform unui contract între părţi şi valorificate de către angajator, salariatul inventator are dreptul la o cotă procentuală din valoarea venitului realizat de angajator, în urma aplicării invenţiilor.

(2)Procentul prevăzut la alin. (1) nu poate fi mai mic de 30%.

Articolul 12

(1)Pentru invenţiile rezultate în urma unor activităţi de cercetare-dezvoltare sau didactice desfăşurate într-o instituţie de învăţământ superior, titulară a dreptului de protecţie, aceasta acordă inventatorului la cerere, cu titlu gratuit, un drept de exploatare a invenţiei în domeniul său de activitate didactică şi de cercetare, în baza unui contract de licenţă neexclusivă, chiar dacă inventatorul nu este salariat.

(2)Contractul prevăzut la alin. (1) are o durată de valabilitate egală cu durata desfăşurării de către inventator a activităţilor didactice şi de cercetare.

Articolul 13

Consilierul în proprietate industrială al angajatorului, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul invenţiilor, acordă asistenţă inventatorului salariat, la cererea acestuia, pentru întocmirea comunicării prevăzute la art. 4 alin. (2).

Articolul 14

(1)Litigiile dintre angajatori şi salariaţi în legătură cu aplicarea prevederilor prezentei legi sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.

(2)Neîndeplinirea obligaţiilor decurgând din prezenta lege poate atrage răspunderea civilă delictuală a persoanei vinovate şi/sau, dacă este cazul, răspunderea penală conform prevederilor legale incidente.

Capitolul IIIDispoziţii tranzitorii şi finale

Articolul 15

Angajatorul elaborează şi promovează politici şi programe în vederea sporirii capacităţii de inovare pentru o mai mare competitivitate şi creare de locuri de muncă.

Articolul 16

Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 8 august 2007, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.Articolele 5 şi 36 se abrogă.

2.La articolul 38, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2)În cazul invenţiilor de serviciu, titularul brevetului este obligat să comunice inventatorului intenţia sa de renunţare la brevet; la cererea inventatorului, titularul este obligat să îi transmită acestuia dreptul asupra brevetului, precum şi înscrisurile în legătură cu brevetul, sub condiţia ca salariatul să acorde angajatorului o licenţă neexclusivă pentru invenţia brevetată. Condiţiile de acordare a licenţei neexclusive se stabilesc prin prevederi specifice ale regulamentului intern al angajatorului. În lipsa acestor prevederi specifice, condiţiile de acordare se stabilesc prin acordul părţilor.

3.Articolul 42 se abrogă.

4.La articolul 63, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 63. – (1) Litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de invenţie, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului din contractele de cesiune şi licenţă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.

5.Articolul 73 se abrogă.

Articolul 17

(1)Cererile de brevet de invenţie depuse în temeiul art. 5 din Legea nr. 64/1991, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cererile de model de utilitate ale inventatorilor salariaţi depuse la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi şi pentru care nu s-a luat o hotărâre urmează regimul juridic prevăzut de normele legale aplicabile la data depunerii cererii titlului de protecţie solicitat.

(2)Dispoziţiile Legii nr. 64/1991, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 350/2007 privind modelele de utilitate, cu modificările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 547/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.457/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 350/2007 privind modelele de utilitate se aplică în mod corespunzător şi invenţiilor reglementate de prezenta lege.

(3)În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul modifică corespunzător Hotărârea Guvernului nr. 547/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.

Articolul 18

Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 8 august 2007, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările dispuse prin prezenta lege, se republică în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Bucureşti, 24 iunie 2014.

Nr. 83.