Decizie nr. 22 din 24 ianuarie 2002

Nicolae Popa - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţie ridicată de Aurel Gheorghe în Dosarul nr. 1.093/COM/2001 al Tribunalului Constanta - Secţia comercială.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere ca excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 405C/2001, nr. 406C/2001 şi nr. 407C/2001 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexarii cauzelor.

La apelul nominal în dosarele nr. 406C/2001 şi nr. 407C/2001 se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexarii cauzelor menţionate.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 406C/2001 şi nr. 407C/2001 la Dosarul nr. 405C/2001, care este primul înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arata ca în jurisprudenta sa Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995, republicată. În speta este vorba de opţiunea legiuitorului cu privire la ordinea în care se face plata creanţelor într-o unitate aflată în procedura de lichidare, ordine care nu poate constitui obiectul controlului de constituţionalitate. Mai arata ca prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, deoarece procedura falimentului este stabilită prin lege, adică asa cum cer aceste dispoziţii. Se solicita respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 22 mai 2001, pronunţată în Dosarul nr. 1.088/COM/2001, precum şi prin încheierile din 29 iunie 2001, pronunţate în dosarele nr. 1.093/COM/2001 şi nr. 1.100/COM/2001, Tribunalul Constanta - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţie ridicată de Vladimir-Ion Udrescu, Aurel Gheorghe, Sorin Brojboiu, Mugurel-Gabriel Creţu, Dimciu Damasaru, Gabriel Fotea, Mihai Porosnicu, Panait Rosca, Daniel Lungu, Grigore Sima şi Vasile Miron în dosarele acelei instanţe.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţia finala a pct. 3 al art. 108 din Legea nr. 64/1995, republicată, potrivit căreia în categoria de creanţe privilegiate prevăzute la acest punct se înscriu doar "creanţele izvorâte din contracte de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii", este discriminatorie şi, ca atare, contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se arata în acest sens ca în cadrul aceleiaşi categorii de creditori dispoziţia legală criticata favorizează pe cei care au creanţe mai recente, în dezavantajul celor cu creanţe mai vechi.

Tribunalul Constanta - Secţia comercială, exprimandu-şi opinia, considera ca dispoziţiile art. 108 pct. 3 nu încalcă dreptul fundamental garantat prin art. 16 alin. (1) din Constituţie. Invocandu-se jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, se apreciază ca "egalitatea în faţa legii nu impune uniformitate, ci aprecierea soluţiilor în raport de situaţiile diferite" generate de practica. Se mai arata ca textul de lege criticat nu încalcă dreptul salariaţilor la protecţia socială a muncii, statuat prin art. 38 din Constituţie, iar "stabilirea rangului de prioritate menţionat, nu implica restrangerea exerciţiului unor drepturi ale personalului ambarcat". În ceea ce priveşte reglementările internaţionale pretins incalcate, instanţa considera ca textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 25 din Carta socială europeană revizuită, devenită, prin ratificare, parte integrantă a dreptului intern. În temeiul acestor considerente, instanţa apreciază ca excepţia ridicată este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca prin art. 108 "se instituie o anumită ordine de prioritate pentru satisfacerea anumitor tipuri de creanţe". Se acordă prioritate plăţii taxelor, timbrelor şi altor cheltuieli aferente procedurii reorganizării judiciare (ordinea 1), plăţii creanţelor şi creditelor născute din continuarea activităţii unităţii aflate în procedura falimentului (ordinea 2), iar pe locul trei se situeaza creanţele rezultate din contractele de muncă, dar "pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii". Se mai arata ca "justificarea acestui termen rezultă din art. 1 al Legii nr. 64/1995, republicată, adică din situaţia comercianţilor care nu mai pot face faţa datoriilor lor comerciale, data fiind situaţia financiară dificila în care aceştia se găsesc".

În ceea ce priveşte încălcarea de către textul criticat a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie se arata ca în jurisprudenta sa Curtea Constituţională a statuat ca "principiul egalităţii nu se opune ca o lege sa stabilească reguli diferite în raport de persoanele care se găsesc în situaţii deosebite".

Se mai arata ca ordinea de prioritate a plăţii creanţelor, stabilită prin textul criticat, nu contravine dreptului salariaţilor la protecţia socială a muncii, statuate prin art. 38, şi nici nu poate fi considerată o restrangere a unor drepturi în sensul celor prevăzute prin dispoziţiile art. 49, ambele din Constituţia României.

Guvernul apreciază ca excepţia ridicată nu este intemeiata, deoarece Legea nr. 64/1995 instituie o procedură specială - concursuala -, punând pe toţi creditorii unui comerciant care nu şi-a plătit datoriile într-o situaţie egala, procedura care se încadrează în prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. S-a mai arătat ca prin art. 108 se stabileşte o ierarhie între creditori - fără a exclude vreunul -, ţinându-se seama de natura şi importanţa creanţelor, textul criticat fiind astfel în concordanta cu dispoziţiile art. 11 pct. 1 din Convenţia Conferintei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salariului.

Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, rapoartele judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, care au următorul conţinut: "Creanţele vor fi plătite, atât în cazul lichidării unor bunuri din averea debitorului pe bază de plan, cat şi în cazul falimentului, în următoarea ordine: [...] 3. creanţele izvorâte din contracte de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii."

Autorii excepţiei susţin ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".

În opinia autorilor excepţiei toţi creditorii, titulari ai unor creanţe izvorâte din contracte de muncă, se afla în aceeaşi situaţie, iar tratamentul juridic diferenţiat în raport cu data naşterii creanţei este discriminator, unii având dreptul de a li se plati creanţele în cea de a treia ordine de preferinta, iar alţii abia în cea de a noua ("alte creanţe chirografare").

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, în mod obiectiv, exista deosebiri între situaţia celor două categorii de creditori ai unei unităţi aflate în procedura de lichidare potrivit prevederilor Legii nr. 64/1995, întrucât unii au creanţe mai vechi, pentru a căror recuperare, depunând diligenţele necesare, ar fi putut acţiona înainte ca debitorul sa ajungă în situaţia de incapacitate de plată, iar alţii, cu creanţe născute mai recent, nu au avut la dispoziţie timp suficient pentru executarea creanţelor lor anterior deschiderii procedurii falimentului. În jurisprudenta sa Curtea Constituţională a statuat ca principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor impune un tratament juridic identic numai în situaţii egale, iar situaţiile în mod obiectiv diferite justifica chiar şi din punct de vedere constituţional tratament juridic diferit.

Pe de altă parte, Curtea observa ca toţi creditorii au acelaşi interes şi aceeaşi legitimitate în recuperarea creanţelor lor, dar lichidarea bunurilor din averea debitorului şi falimentul se fac în timp, în mod treptat, situaţie în care nu se pot recupera deodată toate creanţele. Aceasta stare de lucruri impune stabilirea unei ordini de plată în raport cu natura creanţelor, ceea ce intră în atribuţiile legiuitorului.

Curtea mai retine şi faptul ca stabilirea ordinii de plată a creanţelor se face prin norme juridice cu caracter procedural, iar, potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege".

Curtea retine, de asemenea, că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care reglementează neingradirea dreptului la munca, libertatea alegerii profesiei şi a locului de muncă şi dreptul la protecţia socială a muncii. Textul de lege criticat nu atinge exerciţiul acestor drepturi şi nici al dreptului de a primi o remuneraţie corespunzătoare pentru munca prestată.

În legătură cu susţinerea autorilor excepţiilor referitoare la neconcordanta existenta între textul de lege criticat şi prevederile art. 25 din Carta socială europeană revizuită, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 25 pct. 3 lit. a) din anexa la carta, potrivit cărora "Creanţele lucrătorilor care fac obiectul acestei dispoziţii vor trebui sa cuprindă cel puţin:

a)creanţele lucrătorilor cu titlu de salarii aferente unei perioade determinate, care nu trebuie să fie mai mica de 3 luni într-un sistem de privilegii şi de 8 săptămâni într-un sistem de garanţii, care precede insolvabilitatea sau încetarea raportului de muncă;"

În ceea ce priveşte incidenţa reglementărilor internaţionale invocate, Curtea constata ca în cauza sunt aplicabile doar prevederile art. 11 din Convenţia Conferintei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949, potrivit cărora "vor avea rang de creditori privilegiaţi pentru salariile care le sunt datorate cu titlu de servicii prestate în cursul unei perioade anterioare falimentului sau lichidării şi care va fi prevăzută de către legislaţia naţionala", iar "Ordinea de prioritate a creanţei privilegiate constituită de salariu, faţă de celelalte creanţe privilegiate, trebuie să fie determinata de către legislaţia naţionala". Rezultă deci ca atât stabilirea perioadei din care provin creanţele din salariu, pentru a fi considerate privilegiate, cat şi ordinea de prioritate a creanţelor privilegiate intră în atribuţiile legiuitorului naţional, atribuţie exercitată de legiuitorul român prin adoptarea art. 108 din Legea nr. 64/1995, republicată. Asa fiind, Curtea constata ca dispoziţiile art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995, republicată, sunt în deplina concordanta cu reglementarea internationala citata.

Curtea Constituţională a fost sesizată în numeroase alte cauze cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995, republicată, retinand în mod constant ca aceste dispoziţii legale nu încalcă nici o prevedere constituţională sau reglementare internationala (de exemplu, deciziile nr. 269 şi nr. 273 din 2 octombrie 2001, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 23 ianuarie 2002 şi, respectiv, nr. 51 din 24 ianuarie 2002).

Întrucât în prezenta cauza nu s-au invederat elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei constante a Curţii, soluţia din deciziile anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, excepţii ridicate de Vladimir-Ion Udrescu, Aurel Gheorghe, Sorin Brojboiu, Mugurel-Gabriel Creţu, Dimciu Damasaru, Gabriel Fotea, Mihai Porosnicu, Panait Rosca, Daniel Lungu, Grigore Sima şi Vasile Miron în dosarele nr. 1.088/COM/2001, nr. 1.093/COM/2001 şi nr. 1.100/COM/2001 ale Tribunalului Constanta - Secţia comercială.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 ianuarie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Laurentiu Cristescu