Decizie nr. 200 din 4 iulie 2002

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat, excepţie ridicată de Ştefan Zait în Dosarul nr. 6.446/1999 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 41C/2002 având în vedere ca obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Ioan Obada în Dosarul nr. 9.156/2001 al Tribunalului Suceava - Secţia civilă este identic cu cauza menţionată.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public considera ca sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexare.

Curtea, în temeiul prevederilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată şi al art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 41 C/2002 la Dosarul nr. 39 C/2002, care este primul înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, invocand în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 354/2001.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 19 decembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 6.446/2001 al Curţii de Apel Timişoara Secţia civilă, respectiv prin Încheierea din 14 ianuarie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 9.156/2001 al Tribunalului Suceava - Secţia civilă, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat, excepţii ridicate de Ştefan Zait şi, respectiv, de Ioan Obada.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Ştefan Zait se susţine ca prevederile de lege criticate încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât "exista dispoziţii legale, prin care s-au instituit norme diferite de acelea ale art. 16 din Legea nr. 1/1970, norme prin care suspendarea din funcţie a unui salariat sau a unui funcţionar public se poate face numai în condiţii bine determinate, una dintre aceste condiţii fiind fie începerea urmăririi penale împotriva persoanei respective, fie punerea în mişcare a acţiunii penale, ceea ce creează o vădită inegalitate între cetăţeni, intemeiata nu pe diferenţa de situaţie juridică a acestora, ci pe funcţia deţinută". Totodată, se arata ca prin suspendarea din funcţie a unei persoane, în baza art. 16 din Legea nr. 1/1970, se instituie o prezumţie de vinovăţie împotriva acelei persoane, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Legea fundamentală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Ioan Obada se arata ca prevederile art. 16 din Legea nr. 1/1970 încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (8) şi ale art. 38 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece aduc atingere dreptului la munca şi prezumţiei de nevinovatie.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, deoarece dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (8) şi ale art. 38 alin. (1). Se arata în acest sens ca dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 1/1970 "nu numai ca încalcă prezumţia de nevinovatie, instituită prin art. 23 alin. (8) din Constituţie, dar aduc şi o grava ingradire a dreptului la munca, astfel cum este acesta garantat de art. 38 alin. (1) din Legea fundamentală, cu atât mai mult cu cat, pe timpul suspendării din funcţie, contestatorului i s-a oferit un loc de muncă inferior pregătirii sale profesionale". De asemenea, se susţine ca prevederile art. 16 din Legea nr. 1/1970 sunt discriminatorii, deoarece "suspendarea din funcţie a celor mai multe categorii socioprofesionale, a căror activitate este reglementată de acte normative adoptate după 1989 (de exemplu: art. 59 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi art. 79 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici), operează doar în condiţiile în care împotriva persoanelor ce fac parte din aceste categorii au fost declansate proceduri judiciare, respectiv fie începerea urmăririi penale, fie punerea în mişcare a acţiunii penale, nefiind suficienta existenta unei plângeri prealabile".

Tribunalul Suceava - Secţia civilă apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arata ca situaţia reglementată de art. 16 din Legea nr. 1/1970 nu încalcă prevederile art. 38 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora dreptul la munca nu poate fi îngrădit, "deoarece salariatul are posibilitatea încadrării pe un alt post într-o alta unitate sau chiar în aceeaşi unitate". Totodată se considera ca dispoziţiile art. 23 alin. (8), referitoare la prezumţia de nevinovatie, nu au incidenţa în cauza.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor arata că nu se poate retine neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate, deoarece acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorii excepţiei.

Guvernul apreciază ca dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale şi propune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Se arata ca art. 16 din Legea nr. 1/1970, care dispune suspendarea contractului de muncă numai până la finalizarea plângerii penale, nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (8) din Constituţie, "întrucât pe perioada suspendării contractului de muncă, salariatul se poate angaja într-o alta funcţie, fie la o alta unitate, fie chiar în aceeaşi unitate, dar pe o funcţie care să nu atragă incompatibilitatea în raport cu fapta penală săvârşită". De asemenea, se considera ca "prin dispoziţia de lege criticata nu se aduce atingere prezumţiei de nevinovatie prevăzute la art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece suspendarea din funcţie a salariatului nu are valoarea unei sancţiuni disciplinare, penale sau de alta natura, ci reprezintă o măsura obligatorie, cu caracter preventiv, ce se impune a fi luată de unitate împotriva salariatului în legătură cu care exista banuiala ca ar fi comis o faptă penală incompatibilă cu funcţia deţinută". În opinia exprimată "art. 16 din Legea nr. 1/1970 nu încalcă nici principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, statuat în art. 16 alin. (1) din Constituţie, măsura suspendării contractului de muncă fiind obligatorie pentru oricare salariat împotriva căruia unitatea a formulat plângere penală sau a fost trimis în judecata pentru fapte penale".

Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 27 din 27 martie 1970, text care are următorul cuprins: "În cazul în care unitatea a făcut plângere penală împotriva unui salariat sau acesta a fost trimis în judecata pentru fapte penale, incompatibile cu funcţia deţinută, conducerea unităţii îl va suspenda din funcţie. Pe timpul suspendării nu se plătesc drepturile de salariu."

Textele constituţionale invocate de autorii excepţiei sunt art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (8) şi art. 38 alin. (1), texte potrivit cărora:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";

–Art. 38 alin. (1): "Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat nu contravin normelor constituţionale invocate. Astfel, prevederile art. 16 din lege, în temeiul cărora formularea plângerii penale împotriva unui salariat determina suspendarea acestuia din funcţie, nu contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deoarece ele nu creează un regim privilegiat pentru salariaţi, ci instituie un tratament juridic diferit pentru cei care sunt trimişi în judecata pentru fapte penale sau împotriva cărora s-a făcut o plângere penală. Suspendarea din funcţie a acestor salariaţi este o măsura legală care protejeaza unitatea (societate comercială, regie autonomă etc.) faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale unei fapte penale. De altfel, prin însăşi natura sa, măsura suspendării din funcţie are un caracter provizoriu, ceea ce exclude încălcarea prezumţiei de nevinovatie, consacrată la art. 23 alin. (8) din Constituţie.

Totodată, raportarea dispoziţiilor legale criticate la prevederile art. 38 alin. (1) din Constituţie nu poate fi primită, deoarece suspendarea din funcţie a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o plângere penală nu este de natura sa ingradeasca dreptul la munca, în condiţiile în care persoana în cauza poate să îşi aleagă un alt loc de muncă.

Curtea a mai examinat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 1/1970, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale, şi, prin Decizia nr. 354 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 14 ianuarie 2002, a respins excepţia ca neîntemeiată. Soluţia şi considerentele deciziei menţionate sunt valabile şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate intemeiata pe lipsa de corelare a dispoziţiei legale în discuţie cu alte norme legale care reglementează aceeaşi materie (art. 59 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi art. 79 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici), Curtea observa ca acestea nu intra sub incidenţa controlului de constituţionalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat, excepţie ridicată de Ştefan Zait în Dosarul nr. 6.446/1999 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă şi de Ioan Obada în Dosarul nr. 9.156/2001 al Tribunalului Suceava - Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 iulie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

──────────────────