Ordin nr. 3.419 din 21 decembrie 2009

În baza prevederilor art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi (3) şi art. 144^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin.

Articolul I

Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi art. 144^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.222/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 29 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 1. – (1) Prin prezentele instrucţiuni se reglementează modul de justificare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi art. 144^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal.

(2)Justificarea scutirilor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi art. 144^1 din Codul fiscal se face de către persoana impozabilă care poate avea calitatea de furnizor/prestator sau, după caz, de beneficiar. Scutirea de taxă pe valoarea adăugată se aplică numai în situaţia în care locul operaţiunii se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 132 şi 133 din Codul fiscal. În cazul serviciilor pentru care ar fi aplicabile prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, dacă nu se pot prezenta dovezi din care să rezulte că beneficiarul este o persoană impozabilă, se aplică regulile prevăzute la art. 133 alin. (3)-(6) din Codul fiscal pentru stabilirea locului prestării serviciilor, iar dacă, potrivit acestor reguli, locul prestării este în România, prestatorul poate aplica o scutire de TVA prevăzută de Codul fiscal, în condiţiile justificării acesteia conform prezentelor instrucţiuni, în caz contrar operaţiunea fiind taxabilă.

(3)În sensul prezentelor instrucţiuni:

a)prin contract se înţelege şi comanda, urmată de executarea acesteia;

b)prestatorul este orice persoană care acţionează în nume propriu şi facturează o prestare de servicii;

c)beneficiarul este persoana pe numele căreia a fost emisă o factură pentru o prestare de servicii sau pentru o livrare de bunuri;

d)prin furnizor se înţelege orice persoană impozabilă care realizează o livrare de bunuri în sensul art. 128 alin. (1) sau alin. (2) din Codul fiscal, respectiv producătorul bunurilor sau proprietarul bunurilor ori comisionarul care acţionează în nume propriu, dar în contul comitentului;

e)sunt considerate livrări de bunuri, în sensul art. 143 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul fiscal, bunurile transportate din România în afara Comunităţii Europene, denumită în continuare Comunitate, chiar şi în lipsa unei tranzacţii comerciale;

f)în scopul aplicării prezentelor instrucţiuni, livrările de bunuri care sunt transportate din teritoriul comunitar, astfel cum este definit la art. 125^2 din Codul fiscal, în afara Comunităţii, chiar şi cele prevăzute la lit. e), sunt denumite exporturi, iar furnizorul menţionat la lit. d) este denumit exportator.

(4)Pentru acele operaţiuni care prin natura lor nu permit operatorilor economici să fie în posesia documentelor de justificare a scutirii în momentul faptului generator, prezentarea documentelor pentru justificarea scutirii de taxă se va face în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data la care a intervenit faptul generator de taxă pentru operaţiunea în cauză.

(5)Dacă pentru operaţiuni scutite de taxă sunt emise facturi pentru valoarea totală ori parţială a unor operaţiuni înaintea faptului generator de taxă sau sunt emise facturi pentru avansuri, scutirea se justifică în conformitate cu prevederile prezentelor instrucţiuni, în termenul prevăzut la alin. (4), de la data faptului generator de taxă.

(6)În cazul în care nu sunt prezentate documentele de justificare a scutirii de taxă la data efectuării controlului şi pentru operaţiunea în cauză a intervenit faptul generator, organele de inspecţie fiscală au dreptul de a suspenda inspecţia fiscală până la data prezentării acestora.

(7)Suspendarea inspecţiei fiscale nu poate depăşi termenul prevăzut la alin. (4) şi se va face cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(8)Dacă inspecţia fiscală a fost deja efectuată şi, ulterior expirării termenului prevăzut la alin. (4), fără să depăşească termenul legal de prescripţie, persoana impozabilă intră în posesia documentelor de justificare a scutirii de taxă, aceasta poate solicita organelor fiscale competente reverificarea perioadei respective, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(9)Scutirile cu drept de deducere sunt aplicate în măsura în care persoanele impozabile pot justifica scutirea cu documentele prevăzute de prezentele instrucţiuni. Aplicarea regimului de taxare pentru operaţiuni scutite cu drept de deducere de către persoanele impozabile nu va fi sancţionată de organele de inspecţie fiscală.

2.Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 2. – (1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art. 143 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de furnizor sau de altă persoană în contul său. Prin persoană care expediază sau transportă bunuri în afara Comunităţii în contul furnizorului se înţelege orice persoană care face transportul. Scutirea se aplică numai în situaţia în care, potrivit prevederilor contractuale dintre furnizor şi cumpărător, transportul bunurilor în afara Comunităţii este în sarcina furnizorului, care poate face transportul cu mijloace proprii sau poate apela la o altă persoană pentru efectuarea transportului.

(2)Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal se justifică de către exportator cu următoarele documente:

a)factura, care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, sau, dacă transportul bunurilor nu presupune o tranzacţie, documentele solicitate de autoritatea vamală pentru întocmirea declaraţiei vamale de export;

b)unul dintre următoarele documente:

1.declaraţia vamală de export, certificată de biroul vamal de ieşire din spaţiul comunitar, şi/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau

2.documentul de însoţire la export (EAD), certificat de biroul vamal de ieşire din spaţiul comunitar, şi/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau

3.confirmarea electronică a părăsirii teritoriului comunitar, transmisă de biroul vamal;

c)documente din care să rezulte că transportul este realizat de furnizor ori în numele său, cum sunt: documentul de transport, comanda de cumpărare, de vânzare sau contractul, documentele de asigurare.

3.La articolul 3, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3)În cazul în care livrarea de bunuri se referă la bunuri cumpărate în România de călători persoane fizice, nestabiliţi în Comunitate, care sunt transportate în bagajul personal al călătorului, scutirea de taxa pe valoarea adăugată se aplică potrivit procedurilor şi condiţiilor stabilite prin ordin distinct al ministrului finanţelor publice.

4.Articolele 4-6 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Art. 4. – (1) Sunt scutite de taxă, potrivit prevederilor art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, prestările de servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului, altele decât cele prevăzute la art. 141 din Codul fiscal, legate direct de exportul de bunuri.

(2)Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, pentru serviciile de transport de bunuri legate direct de exportul de bunuri, se justifică de prestator în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 133 din Codul fiscal, şi dacă aceasta ar fi fost persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu se aplică o scutire de taxă. Documentele pe baza cărora se justifică scutirea de taxă sunt:

a)factura, care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, sau, după caz, pentru persoanele care prestează efectiv serviciul de transport, documentul specific de transport, dacă acesta conţine cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal;

b)contractul încheiat cu beneficiarul;

c)documentele specifice de transport prevăzute la alin. (4), în funcţie de tipul transportului, sau, după caz, copii de pe aceste documente;

d)documente din care să rezulte că bunurile transportate au fost exportate.

Exemplul 1: A facturează către B un transport din Italia în Elveţia. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Locul serviciului de transport este în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, cu toate că locul exportului de bunuri este în Italia. Fiind un transport aferent unui export de bunuri, prestatorul va justifica scutirea de taxă, deoarece beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în România şi prestatorul ar fi avut obligaţia plăţii taxei dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Acelaşi raţionament s-ar aplica şi în cazul în care transportul ar fi efectuat din România în Turcia sau în orice altă ţară din afara Comunităţii, între două persoane impozabile stabilite în România.

Exemplul 2: A facturează către B un transport din Italia în Elveţia. A este o persoană impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în Italia. Locul serviciului de transport este în Italia, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a acestui articol. În acest caz, serviciul fiind neimpozabil în România, nu este necesară justificarea scutirii de taxă. Deşi operaţiunea reprezintă o prestare intracomunitară de servicii, A nu va fi obligat să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156^4 din Codul fiscal, fiind scutită de taxă în statul beneficiarului.

Exemplul 3: A facturează către B un transport din China în SUA. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Locul serviciului de transport este în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. Nefiind un transport aferent unui export de bunuri din teritoriul Comunităţii, nu este aplicabilă nicio scutire de taxă. Persoana obligată la plata taxei este prestatorul conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, care va emite o factură cu TVA către B.

(3)Dacă locul serviciului de transport de bunuri este în România şi beneficiarul ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 150 din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi scutită, acesta justifică scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, pentru serviciile de transport legate direct de exportul de bunuri, cu:

a)factura emisă de prestator sau, după caz, pentru persoanele care prestează efectiv serviciul de transport, documentul specific de transport, dacă acesta conţine cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal;

b)contractul încheiat cu prestatorul;

c)documentele specifice de transport prevăzute la alin. (4), în funcţie de tipul transportului, sau, după caz, copii de pe aceste documente;

d)documente din care să rezulte că bunurile transportate au fost exportate din Comunitate.

Dacă beneficiarul nu poate justifica scutirea de taxă, operaţiunile vor fi considerate taxabile. În cazul în care sunt achiziţii intracomunitare de servicii, vor fi aplicate prevederile specifice de declarare a acestor operaţiuni.

Exemplu: A facturează către B un transport din Italia în Elveţia. A este o persoană impozabilă stabilită în Franţa, iar B este o persoană impozabilă stabilită în România. Locul serviciului de transport este în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. Fiind un transport aferent unui export de bunuri, beneficiarul va justifica scutirea de taxă, deoarece prestatorul nu este o persoană impozabilă stabilită în România şi beneficiarul ar fi avut obligaţia plăţii taxei conform art. 150 alin. (2) din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Deşi operaţiunea reprezintă o achiziţie intracomunitară de servicii, B nu ar avea obligaţia să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156^4 din Codul fiscal, dacă justifică scutirea de taxă.

(4)În aplicarea prevederilor alin. (2) şi (3), se consideră documente specifice de transport, în funcţie de tipul transportului:

a)în cazul transportului auto: Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), carnetul TIR şi, după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1;

b)în cazul transportului feroviar: scrisoarea de trăsură, documentul de transport internaţional pe căile ferate, care să poarte ştampila staţiei de expediţie, documentul de transmitere a vagonului la calea ferată vecină, care să confirme ieşirea mărfii din Comunitate, şi, după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1;

c)în cazul transportului multimodal cale ferată-naval: scrisoarea de trăsură şi foaia de conosament şi, după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1;

d)în cazul transportului prin conducte: documentul emis de transportator, cuprinzând date referitoare la bunurile transportate, şi, după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1. (5) Scutirea de taxă pentru transporturile de bunuri prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal se aplică şi în cazul transporturilor combinate. Justificarea scutirii se realizează pe baza documentelor prevăzute la alin. (2), în cazul prestatorului, sau la alin. (3), în cazul beneficiarului, precum şi a documentelor specifice fiecărui tip de transport care intră în componenţa transportului combinat, conform alin. (4).

(6)Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, pentru serviciile accesorii transportului legat direct de exportul de bunuri, se justifică de către prestatorul serviciilor, în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România în conformitate cu prevederile art. 133 din Codul fiscal şi dacă acesta ar fi fost persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu ar fi aplicată o scutire de taxă. Documentele pe baza cărora se justifică scutirea de taxă sunt:

a)contractul încheiat cu beneficiarul;

b)factura care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal;

c)documentele din care să rezulte că sunt servicii accesorii unui transport de bunuri care au fost exportate din Comunitate.

Exemplul 1: A facturează către B un serviciu de descărcare de bunuri efectuat în Elveţia, aferent unui transport din Italia în Elveţia. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Locul serviciului de descărcare este în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. Fiind un serviciu accesoriu unui transport aferent unui export de bunuri, prestatorul va justifica scutirea de taxă, deoarece beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în România şi prestatorul ar fi avut obligaţia plăţii taxei dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă.

Exemplul 2: A facturează către B un serviciu de descărcare de bunuri efectuat în Elveţia, aferent unui transport din Italia în Elveţia. A este o persoană impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în Italia. Locul serviciului de descărcare este în Italia, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a acestui articol. În acest caz, serviciul fiind neimpozabil în România, nu este necesară justificarea scutirii de taxă. Deşi operaţiunea reprezintă o prestare intracomunitară de servicii, A nu va fi obligat să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156^4 din Codul fiscal, operaţiunea fiind scutită de taxă în statul beneficiarului.

Exemplul 3: A facturează către B un serviciu de încărcare de bunuri în camioane, serviciul fiind efectuat pe teritoriul Serbiei. Bunurile sunt transportate din Serbia în Elveţia. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Locul serviciului de încărcare este în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. Nefiind un serviciu accesoriu unui transport aferent unui export de bunuri din teritoriul Comunităţii, nu este aplicabilă nicio scutire de taxă. Persoana obligată la plata taxei este prestatorul, conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, care va emite o factură cu TVA către B.

(7)Dacă locul serviciilor accesorii transportului legat direct de exportul de bunuri este în România, scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal se justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 150 din Codul fiscal, în situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită, pe baza următoarelor documente:

a)contractul încheiat cu prestatorul serviciilor;

b)factura emisă de prestator;

c)documentele din care să rezulte că serviciile sunt accesorii unui transport de bunuri care au fost exportate.

Dacă beneficiarul nu poate justifica scutirea de taxă, operaţiunile vor fi considerate taxabile. În cazul în care sunt achiziţii intracomunitare de servicii, vor fi aplicate prevederile specifice de declarare a acestor operaţiuni.

Exemplu: A facturează către B un serviciu de descărcare de bunuri efectuat pe teritoriul Elveţiei. Bunurile sunt transportate din Italia în Elveţia. A este o persoană impozabilă stabilită în Franţa, iar B este o persoană impozabilă stabilită în România. Locul serviciului de descărcare este în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. Fiind un serviciu accesoriu unui transport legat direct de un export de bunuri, beneficiarul va justifica scutirea de taxă, deoarece prestatorul nu este o persoană impozabilă stabilită în România şi beneficiarul ar fi avut obligaţia plăţii taxei conform art. 150 alin. (2) din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Deşi operaţiunea reprezintă o achiziţie intracomunitară de servicii, B nu ar avea obligaţia să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156^4 din Codul fiscal, dacă justifică scutirea de taxă.

(8)Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, pentru alte prestări de servicii legate direct de exportul de bunuri, se justifică de către prestatorul serviciilor, în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România în conformitate cu prevederile art. 133 din Codul fiscal şi dacă acesta ar fi fost persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu se aplică o scutire de taxă. Documentele pe baza cărora se justifică scutirea de taxă sunt:

a)contractul încheiat cu beneficiarul;

b)factura care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal;

c)documentele din care să rezulte că prestările de servicii efectuate sunt legate direct de exportul de bunuri.

Exemplele prezentate la alin. (6) vor fi avute în vedere corespunzător şi pentru serviciile prevăzute de prezentul alineat.

(9)Dacă locul altor servicii legate direct de exportul de bunuri este în România, scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal se justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 150 din Codul fiscal, în situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită, pe baza următoarelor documente:

a)contractul încheiat cu prestatorul serviciilor;

b)factura emisă de prestator;

c)documentele din care să rezulte că prestările de servicii sunt legate direct de exportul de bunuri.

Exemplul prezentat la alin. (7) va fi avut în vedere corespunzător pentru serviciile prevăzute de prezentul alineat.

Art. 5. – (1) Sunt scutite de taxă, potrivit prevederilor art. 143 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, prestările de servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului, legate direct de importul de bunuri, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 139 din Codul fiscal.

(2)Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, pentru serviciile de transport de bunuri legate direct de importul de bunuri, se justifică de prestator, în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România în conformitate cu prevederile art. 133 din Codul fiscal şi dacă aceasta ar fi fost persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu se aplică o scutire de taxă. Documentele pe baza cărora se justifică scutirea de taxă sunt:

a)factura, care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal sau, după caz, pentru persoanele care prestează efectiv serviciul de transport, documentul specific de transport, dacă acesta conţine cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal;

b)contractul încheiat cu beneficiarul;

c)documentele specifice de transport prevăzute la alin. (4), în funcţie de tipul transportului, sau, după caz, copii de pe aceste documente;

d)documentele din care să rezulte că bunurile transportate au fost importate în Comunitate şi că valoarea serviciilor este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate.

Exemplul 1: A facturează către B un transport din Elveţia în Italia. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Locul serviciului de transport este în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, cu toate că locul importului de bunuri este în Italia. Fiind un transport aferent unui import de bunuri, prestatorul va justifica scutirea de taxă, deoarece beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în România şi prestatorul ar fi avut obligaţia plăţii taxei dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Acelaşi raţionament s-ar aplica în situaţia în care bunurile ar fi transportate din orice alt stat din afara Comunităţii în România, locul importului de bunuri fiind în România, dacă serviciul de transport este realizat de un prestator persoană impozabilă, stabilit în România, către un beneficiar persoană impozabilă, stabilit în România.

Exemplul 2: A facturează către B un transport din Elveţia în Italia. A este o persoană impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în Italia. Locul serviciului de transport este în Italia, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. În acest caz, serviciul fiind neimpozabil în România, nu este necesară justificarea scutirii de taxă de către A. Deşi operaţiunea reprezintă o prestare intracomunitară de servicii, A nu va fi obligat să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156^4 din Codul fiscal, operaţiunea fiind scutită de taxă în statul beneficiarului.

Exemplul 3: A facturează către B un transport din China în SUA. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Locul serviciului de transport este în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. Nefiind un transport aferent unui import de bunuri în Comunitate, nu este aplicabilă nicio scutire de taxă. Persoana obligată la plata taxei este prestatorul A, conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, care va emite o factură cu TVA către B.

(3)Dacă locul serviciilor de transport direct legate de importul de bunuri, a căror valoare este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 139 din Codul fiscal, este în România, scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal se justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 150 din Codul fiscal, în situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită. Documentele pe baza cărora se justifică scutirea de taxă sunt:

a)factura emisă de prestator sau, după caz, pentru persoanele care prestează efectiv serviciul de transport, documentul specific de transport, dacă acesta conţine cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal;

b)contractul încheiat cu prestatorul;

c)documentele specifice de transport prevăzute la alin. (4), în funcţie de tipul transportului, sau, după caz, copii de pe aceste documente;

d)documentele din care să rezulte că bunurile transportate au fost importate în Comunitate şi că valoarea serviciilor este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 139 din Codul fiscal sau echivalentului acestui articol din legislaţia altui stat membru.

Dacă beneficiarul nu poate justifica scutirea de taxă, operaţiunile vor fi considerate taxabile. În cazul în care sunt achiziţii intracomunitare de servicii, vor fi aplicate prevederile specifice de declarare a acestor operaţiuni.

Exemplu: A facturează către B un transport din Elveţia în Italia. A este o persoană impozabilă stabilită în Franţa, iar B este o persoană impozabilă stabilită în România. Locul serviciului de transport este în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, cu toate că locul importului de bunuri este în Italia. Fiind un transport aferent unui import de bunuri, beneficiarul va justifica scutirea de taxă, deoarece prestatorul nu este o persoană impozabilă stabilită în România şi beneficiarul ar fi avut obligaţia plăţii taxei conform art. 150 alin. (2) din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Deşi operaţiunea reprezintă o achiziţie intracomunitară de servicii, B nu are obligaţia să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156^4 din Codul fiscal, dacă ar justifica scutirea de taxă.

(4)În aplicarea alin. (2) şi (3), se consideră documente specifice de transport, în funcţie de tipul transportului:

a)în cazul transportului auto: Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), carnetul TIR şi, după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1;

b)în cazul transportului feroviar: scrisoarea de trăsură, documentul de transport internaţional pe căile ferate, care să poarte ştampila staţiei de expediţie, documentul de transmitere a vagonului la calea ferată vecină, care să confirme intrarea mărfii în Comunitate, şi, după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1;

c)în cazul transportului multimodal cale ferată-naval: scrisoarea de trăsură şi foaia de conosament şi, după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1;

d)în cazul transportului prin conducte: documentul emis de transportator, cuprinzând date referitoare la bunurile transportate şi, după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1. (5) Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, pentru prestările de servicii accesorii transportului şi alte prestări de servicii, direct legate de importul de bunuri, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 139 din Codul fiscal, se justifică de prestator, în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România în conformitate cu prevederile art. 133 din Codul fiscal şi dacă acesta ar fi fost persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu se aplică o scutire de taxă. Documentele pe baza cărora se justifică scutirea de taxă sunt:

a)factura, care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal;

b)contractul încheiat cu beneficiarul;

c)documentele din care să rezulte că prestările de servicii sunt accesorii transportului bunurilor importate în Comunitate sau sunt servicii aferente importului de bunuri în Comunitate şi că valoarea serviciilor este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate.

Exemplul 1: A facturează către B un serviciu de descărcare de bunuri efectuat în Italia, aferent unui transport din Elveţia în Italia. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Locul serviciului de descărcare este în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, cu toate că locul importului de bunuri este în Italia. Fiind un serviciu accesoriu unui transport direct legat de un import de bunuri, prestatorul va justifica scutirea de taxă, deoarece beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în România şi prestatorul ar fi avut obligaţia plăţii taxei dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Fiind un serviciu prestat între două persoane impozabile stabilite în România, nu este considerat un serviciu intracomunitar.

Exemplul 2: A facturează către B un serviciu de descărcare de bunuri efectuat în Italia, aferent unui transport din Elveţia în Italia. A este o persoană impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în Italia. Locul serviciului de descărcare este în Italia, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a acestui articol. În acest caz, serviciul fiind neimpozabil în România, A nu trebuie să justifice scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal. Deşi operaţiunea reprezintă o prestare intracomunitară de servicii, A nu va fi obligat să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156^4 din Codul fiscal, fiind scutită de taxă în statul beneficiarului.

Exemplul 3: A facturează către B un serviciu de descărcare de bunuri din camioane, serviciul fiind efectuat pe teritoriul Elveţiei. Bunurile sunt transportate din Serbia în Elveţia. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Locul serviciului de descărcare este în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. Nefiind un serviciu accesoriu unui transport aferent unui import de bunuri în teritoriul Comunităţii, nu este aplicabilă nicio scutire de taxă. Persoana obligată la plata taxei este prestatorul A, conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, care va emite o factură cu TVA către B.

(6)Dacă locul serviciilor accesorii transportului şi altor prestări de servicii, direct legate de importul de bunuri a căror valoare este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 139 din Codul fiscal, este în România, scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal se justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 150 din Codul fiscal, în situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită, cu următoarele documente:

a)factura emisă de prestator;

b)contractul încheiat cu prestatorul;

c)documentele din care să rezulte că serviciile respective sunt accesorii transportului bunurilor importate sau sunt aferente importului de bunuri în Comunitate şi că valoarea serviciilor este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate.

Dacă beneficiarul nu poate justifica scutirea de taxă, operaţiunile vor fi considerate taxabile. În cazul în care sunt achiziţii intracomunitare de servicii, vor fi aplicate prevederile specifice de declarare a acestor operaţiuni.

Exemplu: A facturează către B descărcarea bunurilor din camion efectuată în Italia. Bunurile au fost transportate din Elveţia în Italia. A este o persoană impozabilă stabilită în Franţa, iar B este o persoană impozabilă stabilită în România. Locul serviciului de descărcare direct legat de importul de bunuri este în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, cu toate că locul importului este în Italia. Fiind un serviciu accesoriu unui import de bunuri, beneficiarul B va justifica scutirea de taxă, deoarece prestatorul A nu este o persoană impozabilă stabilită în România şi beneficiarul ar fi avut obligaţia plăţii taxei conform art. 150 alin. (2) din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Deşi operaţiunea reprezintă o achiziţie intracomunitară de servicii, B nu ar avea obligaţia să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156^4 din Codul fiscal, dacă ar justifica scutirea de taxă.

Art. 6. – (1) Sunt scutite de taxă, potrivit prevederilor art. 143 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, prestările de servicii efectuate în România asupra bunurilor mobile achiziţionate ori importate în vederea prelucrării în România şi care ulterior sunt transportate în afara Comunităţii de către prestatorul serviciilor sau de către client, dacă acesta nu este stabilit în România, ori de altă persoană în numele oricăruia dintre aceştia. Scutirea de taxă pe valoarea adăugată prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal se aplică prestărilor de servicii de prelucrare şi în cazul în care prestatorul de servicii care efectuează aceste servicii în baza unui contract încheiat cu un client nestabilit în România achiziţionează sau importă bunuri în vederea încorporării în produsul prelucrat ori în vederea utilizării în legătură directă cu produsele prelucrate. Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal se aplică pentru prestările de servicii pentru care locul prestării se consideră în România, conform prevederilor art. 133 din Codul fiscal, şi se justifică cu documentele prevăzute la alin. (3) sau (4), după caz. Orice bun încorporat în produsul prelucrat, ambalajele sau alte bunuri utilizate în legătură directă cu produsul prelucrat sunt accesorii serviciilor realizate şi nu vor fi tratate ca livrări de bunuri, ci ca fiind parte a serviciului prestat.

(2)În cazul bunurilor importate în România în vederea prelucrării, calitatea de importator o poate avea, conform prevederilor pct. 59 din Normele de aplicare a titlului VI din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, fie proprietarul bunurilor, fie persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal, care importă bunuri în România în regimul vamal de perfecţionare activă în sistem de rambursare, prevăzut la art. 114 paragraful 1 lit. (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, în vederea prelucrării, cu condiţia ca bunurile rezultate ca urmare a acestor operaţiuni să fie reexportate în afara Comunităţii sau să fie achiziţionate de către persoana impozabilă respectivă. În situaţia în care bunurile rezultate în urma prelucrării nu sunt reexportate în afara Comunităţii, prestatorul de servicii care a importat bunurile în România în vederea prelucrării pierde dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente importului, cu excepţia cazului în care achiziţionează bunurile rezultate în urma prelucrării. În situaţia în care locul prestării este considerat a fi în România conform prevederilor art. 133 din Codul fiscal, dacă bunurile rezultate în urma prelucrării nu sunt reexportate în afara Comunităţii, prestările de servicii de prelucrare nu sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată. Dacă serviciile sunt prestate către un beneficiar persoană impozabilă, stabilit în alt stat membru, locul prestării se consideră în statul membru în care este stabilit beneficiarul conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a acestui articol, serviciile fiind neimpozabile în România. Totuşi, prestatorul nu are obligaţia de a depune declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156^4 din Codul fiscal, dacă prestarea de servicii este scutită de TVA în statul beneficiarului.

(3)Scutirea de taxă prevăzută la alin. (1), pentru prelucrarea bunurilor mobile corporale achiziţionate din România sau din alte state membre ori importate de către clientul care nu este stabilit în România, se justifică de prestatorul serviciilor cu următoarele documente:

a)contractul încheiat cu clientul care nu este stabilit în România;

b)factura pentru serviciile de prelucrare efectuate, care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal;

c)copie de pe unul dintre următoarele documente:

1.declaraţia vamală de export, certificată de biroul vamal de ieşire din spaţiul comunitar, şi/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau

2.documentul de însoţire la export (EAD), certificat de biroul vamal de ieşire din spaţiul comunitar, şi/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau

3.confirmarea electronică a părăsirii teritoriului comunitar, transmisă de biroul vamal;

d)documentul de transport care atestă că bunurile rezultate în urma prelucrării părăsesc Comunitatea, dacă transportul bunurilor în afara Comunităţii intră în sarcina prestatorului de servicii, sau, după caz, copie de pe acest document, dacă transportul bunurilor în afara Comunităţii intră în sarcina clientului nestabilit în România.

(4)Scutirea de taxă prevăzută la alin. (1), pentru prelucrarea bunurilor mobile corporale importate de către prestatorul de servicii, se justifică de prestator cu următoarele documente:

a)contractul încheiat cu clientul care nu este stabilit în România;

b)factura pentru serviciile prestate, care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal;

c)autorizaţia de perfecţionare activă în sistem de rambursare;

d)declaraţia vamală pentru regimul vamal de perfecţionare activă în sistemul de rambursare;

e)dovada exportului bunurilor rezultate în urma prelucrării, reprezentată de unul dintre următoarele documente:

1.declaraţia vamală de export, certificată de biroul vamal de ieşire din spaţiul comunitar şi/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau

2.documentul de însoţire la export (EAD), certificat de biroul vamal de ieşire din spaţiul comunitar şi/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau

3.confirmarea electronică a părăsirii teritoriului comunitar, transmisă de biroul vamal;

f)documentul de transport, care atestă că bunurile rezultate în urma prelucrării părăsesc Comunitatea, dacă transportul bunurilor în afara Comunităţii intră în sarcina prestatorului de servicii, sau, după caz, copie de pe acest document, dacă transportul bunurilor în afara Comunităţii intră în sarcina clientului nestabilit în România.

Exemplul 1: A facturează către B servicii de confecţionare produse textile, materiile prime fiind achiziţionate din Franţa de către client, respectiv de B. A este o persoană impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în Elveţia. Locul prestării serviciilor fiind în România conform art. 133 alin. (7) din Codul fiscal, deoarece beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în afara Comunităţii, A trebuie să justifice scutirea de TVA, întrucât ar fi avut obligaţia plăţii taxei dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă.

Exemplul 2: A facturează către B servicii de confecţionare produse textile, materiile prime fiind achiziţionate din Franţa de către client, respectiv de B. A este o persoană impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în Italia. Locul prestării serviciilor se consideră a fi în Italia, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a acestui articol, serviciile fiind neimpozabile în România. Deşi operaţiunea reprezintă o prestare intracomunitară de servicii, prestatorul nu are obligaţia de a depune declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156^4 din Codul fiscal, dacă prestarea de servicii este scutită de TVA în statul beneficiarului, respectiv în Italia.

5.La articolul 7, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 7. – (1) Partea din transportul internaţional de persoane pentru care se aplică scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal este transportul pentru care locul prestării se consideră a fi în România, potrivit art. 133 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

6.La articolul 8, alineatele (4)-(6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(4)Justificarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată se realizează fie de furnizor/prestator, fie de beneficiar, pe baza documentelor care atestă că livrările de bunuri şi prestările de servicii sunt destinate scopurilor prevăzute de lege. Scutirea prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal se aplică atât pentru livrările de bunuri/prestările de servicii realizate în beneficiul direct al armatorilor de nave, cât şi în situaţia în care între furnizori/prestatori şi armator se interpune un agent de navă. Scutirea de taxă pentru prestările de servicii prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. h) pct. 1 şi 3 din Codul fiscal se justifică de către prestatorul serviciilor, în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România în conformitate cu prevederile art. 133 din Codul fiscal şi dacă acesta ar fi fost persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu se aplică o scutire de taxă. Dacă locul prestărilor de servicii prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. h) pct. 1 şi 3 din Codul fiscal este în România, scutirea de taxă se justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 150 din Codul fiscal, în situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită.

Exemplul 1: A facturează către B servicii de reparaţii ale unei nave destinate transportului maritim, serviciile fiind efectuate pe teritoriul României. A este o persoană impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în Norvegia. Locul prestării serviciului fiind în România conform art. 133 alin. (7) din Codul fiscal, deoarece beneficiarul este o persoană impozabilă nestabilită în Comunitate, prestatorul trebuie să justifice scutirea de taxă, întrucât ar fi fost persoana obligată la plata taxei dacă operaţiunea nu era scutită.

Exemplul 2: A facturează către B servicii de reparaţii ale unei nave destinate transportului maritim. A este o persoană impozabilă stabilită în Dubai, iar B este o persoană impozabilă stabilită în România. Locul prestării serviciului este în România conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, deoarece beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în România. Prestatorul nefiind stabilit în România, beneficiarul trebuie să justifice scutirea de taxă, întrucât ar fi fost persoana obligată la plata taxei dacă operaţiunea nu era scutită.

(5)Scutirea de taxă pe valoarea adăugată nu se acordă pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii destinate construirii navelor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal. Livrările de bunuri destinate construirii navelor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal sau pentru orice alt tip de nave pot fi scutite de taxă pe valoarea adăugată, conform prevederilor art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, dacă livrarea respectivă se încadrează într-o măsură de simplificare prevăzută prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(6)Prin transport internaţional, în sensul art. 143 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, se înţelege transportul care are fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte în afara ţării.

7.La articolul 9, alineatele (5)-(7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(5)În cazul companiilor aeriene care nu sunt stabilite în România, în scopul aplicării scutirilor se va considera că activitatea acestora constă întotdeauna, în principal, în transportul internaţional de persoane şi/sau de mărfuri efectuat cu plată. În cazul companiilor aeriene stabilite în România, Direcţia generală aviaţie civilă din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii va emite un certificat care atestă faptul că activitatea acestora constă, în principal, în transportul internaţional de persoane şi/sau de mărfuri efectuat cu plată, care va fi transmis în copie furnizorilor/prestatorilor, ca document justificativ pentru aplicarea scutirii. Certificatul va fi eliberat la solicitarea companiilor aeriene, după cum urmează:

a)în cazul în care certificatul este solicitat în anul curent pentru anul următor, va fi avută în vedere activitatea desfăşurată în anul solicitării şi certificatul va fi valabil de la data de 1 ianuarie până la data de 31 decembrie a anului calendaristic următor;

b)în situaţia în care certificatul nu a fost solicitat în anul curent pentru anul următor, va fi avută în vedere activitatea desfăşurată în anul precedent şi certificatul va fi valabil de la data emiterii până la data de 31 decembrie a anului în care a fost eliberat;

c)în cazul companiilor aeriene nou-înfiinţate, certificatul va fi eliberat în anul înfiinţării pe baza planului de afaceri prezentat Direcţiei generale aviaţie civilă din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi va fi valabil de la data emiterii până la data de 31 decembrie a anului în care a fost eliberat.

(6)Scutirea de taxă pe valoarea adăugată nu se acordă pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii destinate construirii aeronavelor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal. Livrările de bunuri destinate construirii aeronavelor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal sau pentru orice alt tip de aeronave pot fi scutite de taxa pe valoarea adăugată conform prevederilor art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, dacă livrarea respectivă se încadrează într-o măsură de simplificare prevăzută prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(7)Justificarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată se realizează pe baza documentelor care atestă că livrările de bunuri şi prestările de servicii sunt destinate scopurilor prevăzute de lege şi a certificatului prevăzut la alin. (5) pentru companiile aeriene stabilite în România. Scutirea prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal se aplică atât pentru livrările de bunuri/prestările de servicii realizate în beneficiul direct al companiilor aeriene, cât şi în situaţia în care între furnizori/prestatori şi compania aeriană se interpune un agent de navă. Scutirea de taxă pentru prestările de servicii prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. i) pct. 1 şi 3 din Codul fiscal se justifică de către prestatorul serviciilor, în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România în conformitate cu prevederile art. 133 din Codul fiscal şi dacă acesta ar fi fost persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu se aplică o scutire de taxă. Dacă locul prestărilor de servicii prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. i) pct. 1 şi 3 din Codul fiscal este în România, scutirea de taxă se justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 150 din Codul fiscal, în situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită.

8.La articolul 9, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:

(8)În sensul art. 143 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, transportul internaţional are înţelesul de la art. 8 alin. (6).

9.La articolul 11, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 11. – (1) Conform art. 144^1 din Codul fiscal, sunt scutite de taxă serviciile prestate de intermediarii care acţionează în numele şi în contul altei persoane, în cazul în care aceste servicii sunt prestate în legătură cu operaţiunile scutite prevăzute la art. 143 şi 144 din Codul fiscal, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. f) şi la art. 143 alin. (2) din Codul fiscal. Scutirea de taxă se justifică de prestator în măsura în care locul prestării serviciului de intermediere este considerat a fi în România conform art. 133 din Codul fiscal şi dacă acesta ar fi persoana obligată la plata TVA conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu s-ar aplica o scutire de TVA. Beneficiarul serviciului de intermediere are obligaţia să justifice scutirea de taxă dacă locul prestării este considerat în România conform art. 133 din Codul fiscal şi în situaţia în care acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 150 din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi scutită.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 1 ianuarie 2010.

Ministrul finanţelor publice,

Gheorghe Pogea

Bucureşti, 21 decembrie 2009.

Nr. 3.419.