(2)În toate actele normative în vigoare sintagma Secretariatul tehnic al Consiliului Național de Formare Profesională a Adulților se înlocuiește cu sintagma "Unitatea Executivă a Consiliului Național al Calificărilor și al Formării Profesionale a Adulților (UECNCFPA)".
(3)Prevederile privind Secretariatul tehnic al Consiliului Național de Formare Profesională a Adulților din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național de Formare Profesională a Adulților, aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei, și protecției sociale și al ministrului educației, cercetării și inovării nr. 1.455/5.122/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 septembrie 2009, se abrogă.
(4)Până la intrarea în vigoare a Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Național al Calificărilor și al Formării Profesionale a Adulților, pe toate actele juridice încheiate de această instituție se va putea utiliza ștampila cu stema României a Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților.
(5)Se autorizează Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să facă modificările corespunzătoare în anexele la bugetul propriu, ca urmare a modificării formei de finanțare a UECNCFPA.
Potrivit art. 1 din HOTĂRÂREA nr. 556 din 25 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 22 iunie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se organizează și funcționează Autoritatea Națională pentru Calificări, denumită în continuare A.N.C., instituție publică cu personalitate juridică, organ de specialitate în coordonarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin reorganizarea Consiliului Național al Calificărilor și Formării Profesionale a Adulților (C.N.C.F.P.A.) și a Unității Executive a Consiliului Național al Calificărilor și Formării Profesionale a Adulților (U.E.C.N.C.F.P.A.), instituții care se desființează.
a)sintagma "Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei" se înlocuiește cu sintagma "Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice";
b)sintagma "Ministerul Educației și Cercetării" se înlocuiește cu sintagma "Ministerul Educației Naționale";
c)sintagma "direcții județene pentru dialog, familie și solidaritate socială, respectiv a municipiului București" se înlocuiește cu sintagma "agenții pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București";
d)sintagmele "Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților" și "Secretariatul tehnic al Consiliului Național de Formare Profesională a Adulților" se înlocuiesc cu sintagma "Autoritatea Națională pentru Calificări".
(1)Obligațiile de cooperare administrativă ce rezultă din aplicarea prezentei legi se realizează de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educației Naționale, Autoritatea Națională pentru Calificări, comisiile de autorizare, prin intermediul sistemului de informare al pieței interne (IMI), potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 68/2010.
(2)În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pe baza propunerilor Autorității Naționale pentru Calificări, vor fi modificate și completate, în mod corespunzător, următoarele acte normative:
a)Metodologia de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulților, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 353/5.202/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 5 noiembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare;
b)Procedura de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării și al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 4.543/468/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.
(3)În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice va supune spre aprobare Guvernului proiectul de hotărâre pentru aprobarea metodologiilor de implementare a principiilor de asigurare a calității și pentru aprobarea organismelor externe de control responsabile pentru asigurarea calității.
În sensul prezentei Metodologii de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulților, denumită în continuare metodologie, autorizarea reprezintă procesul în urma căruia furnizorii de formare profesională, prevăzuți la art. 2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 522/2003, cu modificările ulterioare, denumite în continuare norme metodologice, pot organiza programe de formare profesională finalizate cu certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaștere națională.
(1)Potrivit art. 13 din normele metodologice, activitatea de autorizare a furnizorilor de formare profesională este coordonată de Autoritatea Națională pentru Calificări.
(2)În vederea autorizării furnizorilor de formare profesională, Autoritatea Națională pentru Calificări înființează comisii de autorizare județene, respectiv a municipiului București, denumite în continuare comisii de autorizare.
(3)Pentru exercitarea atribuțiilor ce le revin, comisiile de autorizare sunt ajutate de secretariate tehnice. Comisiile de autorizare și secretariatele tehnice își au sediul la agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București.
(1)Autorizarea furnizorilor de formare profesională se face pe baza criteriilor de evaluare, pentru o perioadă de 4 ani, pentru fiecare dintre calificările, ocupațiile, grupările de competențe pentru care furnizorii de formare profesională organizează programe de formare profesională.
(2)Filialele furnizorilor de formare profesională și centrele de formare profesională, fără personalitate juridică, sunt considerate unități distincte și se supun separat procedurii de autorizare.
Capitolul IICriterii de evaluare a furnizorilor de formare profesională
(1)Criteriile de evaluare a furnizorilor de formare profesională în vederea autorizării au în vedere următoarele elemente:
a)programul de formare profesională;
b)resursele necesare desfășurării programului de formare profesională;
c)experiența furnizorului de formare profesională și rezultatele activității lui anterioare obținerii autorizării sau în alte programe de formare profesională pe care le-a realizat, dacă este cazul.
(2)Elementele prevăzute la alin. (1) sunt detaliate în Fișa de autoevaluare prezentată în anexa nr. 1.
(3)Criteriile care stau la baza autorizării furnizorilor de formare profesională stau și la baza monitorizării furnizorilor de formare profesională.
(4)Neîndeplinirea criteriilor de autorizare determina neacordarea sau, după caz, retragerea autorizației.
(1)În vederea autorizării, programul de formare profesională trebuie să cuprindă:
a)datele de identificare a programului de formare profesională;
b)condițiile de acces;
c)obiectivele exprimate în competentele profesionale ce urmează să fie dobândite de fiecare persoana care urmează programul de formare profesională, în concordanta cu standardele ocupaționale recunoscute la nivel național;
d)durata de pregătire;
e)locul de desfășurare;
f)formele de organizare a programului de formare profesională;
g)planul de pregătire;
h)numărul de participanți;
i)procedura de evaluare a programului de formare profesională;
j)programa de pregătire, care este prezentată în anexa nr. 2;
k)modalitățile de evaluare a participanților la programul de formare profesională, care sunt prezentate în anexa nr. 3.
(2)Resursele necesare desfășurării programelor de formare profesională sunt:
a)resurse umane;
b)resurse materiale;
c)resurse financiare.
(3)Programele-cadru aprobate conform legii trebuie respectate în proporție de minimum 75%.
(1)Durata minima a programului de formare profesională, exprimată în ore de pregătire, pentru pregătirea teoretică și practică, pentru care se eliberează certificat de calificare profesională, pe niveluri de calificare, este de:a) 360 de ore pentru nivelul 1 de calificare;b) 720 de ore pentru nivelul 2 de calificare;c) 1.080 de ore pentru nivelul 3 de calificare.
(2)Timpul alocat programului de formare profesională va fi corelat cu scopul, obiectivele, conținuturile și strategiile de realizare.
(2^1)În situația în care, în urma evaluării inițiale sau în baza certificatelor de competență, se constată că participanții la programul de formare profesională dețin anumite competențe, durata pregătirii se va reduce corespunzător, fără a depăși însă 50%, potrivit anexei nr. 3.
(1)Numărul maxim de participanți pe grupa de formare profesională este:a) 28 de persoane pentru pregătirea teoretică;b) 14 persoane pentru pregătirea practică.
(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul prelegerilor.
(1)Procedura de evaluare a programului de formare profesională de către beneficiarii acestuia vizează: conținutul programului, modul de desfășurare a procesului de formare, prestația formatorilor și aspectele organizatorice.
(1)Resursele umane ale programului de formare profesională se referă la persoanele cu atribuții de pregătire teoretică și practică, denumite în continuare formatori.
(2)Pentru a fi autorizați, furnizorii de formare profesională trebuie să facă dovada ca realizează programele de formare profesională cu formatori care au profilul sau specialitatea corespunzătoare programei de pregătire.
(3)Începând cu data de 1 ianuarie 2010, pentru a fi autorizați, furnizorii de formare profesională trebuie să facă dovada ca realizează programele de formare profesională cu formatori care au pregătirea pedagogica specifica formării profesionale a adulților și pregătirea de specialitate corespunzătoare programei de pregătire.
(4)Pe durata efectuării practicii la agenții economici, supravegherea și îndrumarea participanților la programul de formare profesională sunt asigurate atât de formatori numiți de furnizorul de formare profesională, cât și de personalul de specialitate numit de fiecare agent economic.
(1)Furnizorul de formare profesională trebuie să facă dovada că dispune de baza materială necesară pentru desfășurarea programului de formare profesională:
a)furnizorul de formare profesională trebuie să asigure spații adecvate pentru pregătirea teoretică și practică, pentru cel puțin un ciclu de pregătire în avans față de momentul în care se solicită autorizarea;
b)furnizorul de formare profesională trebuie să îi asigure fiecărui participant la programul de formare profesională posibilitatea să-și desfășoare activitatea practică și totodată să fie supravegheat și îndrumat de către formator și de personalul de specialitate numit de agentul economic;
c)spațiile pentru pregătirea teoretică trebuie dotate cu echipamente de prezentare de tipul: tablă, flipchart, calculatoare, retro/videoproiectoare, aparatură video/TV etc. și cu materiale demonstrative (planșe, casete video, software specializat etc.), conform programei de pregătire;
d)spațiile de desfășurare a activității de pregătire practică sunt înzestrate cu echipamentele, mașinile, utilajele, sculele, dispozitivele prevăzute în programa de pregătire, în stare de funcționare;
e)fiecărui participant la programul de formare profesională i se asigura un loc de pregătire echipat corespunzător, precum și cantitatea de materiale consumabile necesară desfășurării activității practice;
f)dimensiunile, dotările și organizarea spațiilor de pregătire, raportate la numărul participanților la programul de formare profesională, precum și desfășurarea procesului de pregătire trebuie să respecte normele specifice de protecția muncii;
g)fiecare participant la programul de formare profesională are acces individual la suportul de curs/manualul cursantului. Suportul de curs/manualul cursantului poate fi distribuit participanților la programul de formare profesională și sub forma de fascicule, pe măsura parcurgerii programei de pregătire;
h)suportul de curs/manualul cursantului trebuie să permită transmiterea cunoștințelor de baza conform tematicii de pregătire;
i)după caz, furnizorul de formare profesională pune la dispoziție participanților la programul de formare profesională alte materiale de tipul: caiet de aplicații practice, materiale documentare, bibliografie etc.;
j)dacă suportul de curs/manualul cursantului nu este elaborat de furnizorul de formare profesională, acest lucru trebuie precizat.
(2)Baza materială a furnizorilor de programe de formare profesională poate fi deținuta în proprietate sau concesionată, închiriată, dobândită prin parteneriat ori alte forme, pe durata programului de formare profesională, fapt dovedit cu documente.
(3)În situația în care pregătirea practică se desfășoară la agenții economici, dovada existenței spațiilor de desfășurare a pregătirii practice, prevăzute la alin. (1) lit. d), se face prin contract încheiat între furnizor și agentul economic respectiv.
(4)Prin contract furnizorul de formare profesională se asigură că agentul economic are autorizațiile prevăzute de lege și pune la dispoziție participanților spații de pregătire, dotarea corespunzătoare programei de pregătire și personal specializat pentru supravegherea și îndrumarea participanților la programul de formare profesională.
(1)În cazul programelor de formare profesională finalizate cu certificate de calificare, formatorul elaborează proiecte didactice pentru fiecare dintre temele cuprinse în module/discipline, după caz, care sunt prezentate la solicitarea persoanelor însărcinate să efectueze monitorizarea sau, după caz, controlul activității de formare profesională.
(2)Modelul proiectului didactic este prezentat în anexa nr. 4.
(1)Cererea de autorizare, însoțită de dosarul de autorizare, se depune, direct sau prin poștă, cu confirmare de primire, la secretariatul tehnic al comisiei de autorizare din județul în care furnizorul de formare profesională are sediul social. Modelul cererii de autorizare este prevăzut în anexa nr. 5.
(2)Dosarul de autorizare cuprinde documentele prevăzute în anexa nr. 6. Fiecare filă a dosarului de autorizare este numerotată și ștampilată, iar pe ultima pagină se consemnează numărul de file existente, sub semnătura reprezentantului legal al furnizorului de formare profesională. Prima pagină din dosarul de autorizare este opisul completat conform modelului din anexa nr. 6.
(1)Procedura de autorizare se declanșează la data înregistrării cererii de autorizare în Registrul de evidenta a cererilor de autorizare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 7.
(2)În cazul în care se constată nereguli ale documentației depuse, secretariatul tehnic comunică acest fapt furnizorului de formare profesională care a solicitat autorizarea, în termen de 5 zile de la data înregistrării cererii de autorizare. Furnizorul de formare profesională are o singură dată posibilitatea de a remedia aceste nereguli, în termen de 30 de zile de la data notificării.
(1)Potrivit art. 21 din normele metodologice, pentru evaluarea furnizorilor de formare profesională în vederea autorizării, comisiile de autorizare folosesc specialiști ale căror pregătire și experiență au legătură directă cu ocupația pentru care se solicită autorizarea.
(2)Desemnarea specialiștilor pentru evaluarea furnizorului se face, prin rotație, dintre specialiștii ale căror pregătire și experiență au legătură cu ocupația pentru care se solicită autorizarea.
(5)Specialistul desemnat pentru evaluarea unui furnizor de formare este obligat să dea o declarație pe propria răspundere că nu se afla în nici una dintre următoarele situații de incompatibilitate:
a)nu se afla în raport de rudenie până la gradul III inclusiv cu persoane din conducerea furnizorului de formare profesională;
b)nu se afla într-un raport patrimonial cu furnizorul de formare profesională;
c)nu a participat la elaborarea programului de formare profesională supus autorizării;
d)nu are calitatea de formator în cadrul acestui program.
(2)Comisia de autorizare verifica îndeplinirea condițiilor de eligibilitate. Dacă se constata că aceste condiții nu sunt îndeplinite, furnizorul de formare profesională este atenționat în scris, în termen de 5 zile de la data constatării. Furnizorul de formare profesională are posibilitatea să demonstreze cu acte că îndeplinește criteriile de eligibilitate, o singura data, în termen de 30 de zile de la data atenționării.
(3)În cazul în care comisia de autorizare constata că sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate, președintele acesteia alege din lista de specialiști aprobată 2 specialiști ale căror pregătire și experiența au legătura directa cu ocupația pentru care se solicita autorizarea.
(4)Numirea specialiștilor care vor efectua evaluarea programului de formare profesională se face prin decizie a comisiei de autorizare.
(1)Fiecare specialist verifica, în mod independent, dacă sunt îndeplinite criteriile de autorizare:
a)prin analiza documentației prevăzute în anexa nr. 6;
b)prin deplasare la locul de desfășurare a procesului de formare profesională, în vederea confruntării situațiilor descrise în documente cu situația faptică.
(2)Fiecare specialist consemnează independent rezultatele evaluării în Raportul de evaluare, al cărui model este prezentat în anexa nr. 8, și îl depune la secretariatul tehnic.
(3)Dacă specialistul constată că anumite criterii nu sunt îndeplinite, notifică acest fapt furnizorului de formare profesională evaluat și atașează o copie a notificării la raportul de evaluare.
(4)În termen de 30 de zile de la data notificării, pentru continuarea procedurii de autorizare, furnizorul de formare profesională trebuie să prezinte comisiei de autorizare dovezi privind îndeplinirea criteriilor de autorizare.
(1)Comisia de autorizare, întrunită la cererea președintelui acesteia, conform art. 18 și 19 din normele metodologice, soluționează cererea de autorizare în termen de maximum 45 de zile de la data înregistrării acesteia sau, după caz, de la data remedierii neregulilor constatate potrivit art. 15 alin. (2), art. 17 alin. (2), respectiv art. 18 alin. (3) din prezenta metodologie.
(2)Comisia de autorizare analizează documentația cuprinsă în dosarul de autorizare, precum și rapoartele de evaluare întocmite de specialiști și decide acordarea sau neacordarea autorizației, motivând aceasta decizie.
(3)Decizia comisiei de autorizare privind acordarea sau neacordarea autorizației, precum și motivarea acesteia se întocmește în doua exemplare, dintre care un exemplar se transmite furnizorului de formare profesională care a solicitat autorizarea.
Secretariatul tehnic transmite furnizorului de formare profesională decizia comisiei de autorizare privind acordarea sau neacordarea autorizației, inclusiv motivarea acestei decizii, în termen de 5 zile de la data luării acesteia.
(1)În urma deciziei de acordare a autorizării, secretariatul tehnic completează autorizația și o înregistrează în Registrul de evidenta a autorizațiilor.
(2)Autorizația se identifica prin număr, serie și data eliberării.
(3)Modelul de autorizație este prezentat în anexa nr. 9, iar modelul Registrului de evidenta a autorizațiilor, în anexa nr. 10.
(4)În cazul pierderii, sustragerii sau deteriorării autorizației, furnizorul de formare profesională poate solicita eliberarea unui duplicat al acesteia, în condițiile prevăzute de instrucțiunile emise de Autoritatea Națională pentru Calificări.
(1)Autorizația se eliberează de către secretariatul tehnic reprezentantului legal al furnizorului de formare profesională, în cel mult 30 de zile de la data comunicării deciziei de autorizare.
(2)Autorizația este valabilă 4 ani de la data deciziei de autorizare.
(1)Furnizorul de formare profesională a cărui solicitare de autorizare a fost respinsă de către comisia de autorizare poate contesta aceasta decizie în termen de 30 de zile de la comunicare.
(2)Contestația, însoțită de o copie de pe decizia comisiei de autorizare, se depune la Autoritatea Națională pentru Calificări.
(1)Autoritatea Națională pentru Calificări analizează contestația furnizorului de formare profesională și desemnează pentru examinarea aspectelor invocate în aceasta specialiști și/sau membri ai Autorității Naționale pentru Calificări.
(2)Specialiștii sunt desemnați din listele comisiilor de autorizare, alte persoane decât cele care au efectuat evaluarea în vederea autorizării.
(3)Secretariatul tehnic județean pune la dispoziție specialiștilor desemnați de Autoritatea Națională pentru Calificări toate datele de care dispune și îi sprijină în toate demersurile în vederea analizării contestației.
(4)După analiza documentelor și, după caz, a situației de pe teren, specialiștii întocmesc un raport de constatare pe care îl prezintă Autorității Naționale pentru Calificări.
(1)Soluționarea contestației se face în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestației, prin hotărâre a Autorității Naționale pentru Calificări, care se emite în 3 exemplare. Hotărârea privind admiterea sau respingerea contestației cuprinde și motivarea soluției.
(2)În termen de 5 zile de la data emiterii, Autoritatea Națională pentru Calificări transmite câte un exemplar al hotărârii Autorității Naționale pentru Calificări furnizorului de formare profesională și comisiei de autorizare.
În cazul admiterii contestației, comisia de autorizare care a soluționat inițial cererea de autorizare îi eliberează furnizorului de formare profesională autorizația, în termen de 30 de zile de la data rezolvării contestației.
Furnizorul de formare profesională nemulțumit de soluționarea contestației se poate adresa instanței judecătorești competente, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990*).
Hotărârea Autorității Naționale pentru Calificări, luată în urma soluționării contestației, precum și hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă a instanței judecătorești sunt obligatorii pentru comisia de autorizare.
Datele privind furnizorii de formare profesională și programele de formare profesională autorizate se înscriu în Registrul național al furnizorilor de formare profesională a adulților.
Furnizorul de formare profesională care dorește să reînnoiască autorizația poate depune, cu maximum 60 de zile înainte de expirarea valabilității acesteia, la secretariatul tehnic al comisiei de autorizare cererea de autorizare, însoțită de dosarul de autorizare, prevăzute la art. 14.
Capitolul IVProcedura de monitorizare a furnizorilor de formare autorizați
(1)Activitatea de monitorizare prevăzută la art. 32 alin. (1) din normele metodologice constă în urmărirea sistematica a îndeplinirii de către furnizorul de formare profesională a criteriilor care au stat la baza autorizării acestuia.
(2)În cei 4 ani pentru care a primit autorizația furnizorul de formare profesională este monitorizat prin:
a)cel puțin 3 vizite de monitorizare, la interval de cel mult 18 luni, la care se pot adauga vizite suplimentare în cazul unor sesizări și/sau în situații speciale;
b)prin urmărirea sistematica a rezultatelor obținute de participanții la programul de formare profesională, cu ocazia evaluării finale.
(3)Modalitatea concretă de urmărire a îndeplinirii criteriilor de evaluare se face potrivit instrucțiunilor de monitorizare elaborate de Autoritatea Națională pentru Calificări.
(1)Echipa de monitorizare verifică, la sediul furnizorului de formare profesională, modul în care sunt îndeplinite criteriile de autorizare, analizând cauzele care au determinat eventualele sesizări sau reclamații.
(2)Fiecare membru al echipei de monitorizare consemnează rezultatele monitorizării în Raportul de monitorizare, al cărui model este prezentat în anexa nr. 11, și îl depune la secretariatul tehnic.
Comisia de autorizare, întrunită conform art. 18 și 19 din normele metodologice, analizează raportul de monitorizare și, în cazul în care constata că furnizorul de formare profesională nu respectă criteriile de autorizare, poate dispune atenționarea acestuia sau retragerea autorizației.
(1)Atenționarea furnizorului de formare profesională se realizează printr-o nota semnată de președintele comisiei de autorizare, prin care furnizorul de formare profesională este înștiințat că nu îndeplinește unul sau mai multe dintre criteriile de autorizare și i se acordă o perioadă de 30 de zile pentru a lua măsuri în vederea îndeplinirii criteriilor de autorizare.
(2)La expirarea termenului de 30 de zile echipa de monitorizare verifica dacă furnizorul de formare profesională a remediat neregularitățile constatate și comunica rezultatul comisiei de autorizare.
(3)Dacă furnizorul de formare profesională nu a luat măsuri pentru îndeplinirea criteriilor de autorizare, comisia de autorizare decide retragerea autorizației.
În cazul programelor de calificare, dacă la doua serii consecutive se constata că rata de promovare este mai mica de 70% sau rata de abandon este mai mare de 50%, se face o reevaluare a furnizorului de formare profesională și, dacă este cazul, i se retrage autorizația, prin decizie a comisiei de autorizare.
Furnizorul de formare profesională poate să conteste la Autoritatea Națională pentru Calificări decizia de retragere a autorizației, procedura fiind aceeași ca și în cazul neacordării autorizației.
Furnizorii de formare profesională care organizează programe de formare profesională a căror formă de pregătire este învățământul la distanță, prin corespondență, e-learning etc. nu se supun reglementărilor de autorizare cuprinse în prezenta metodologie.
În temeiul art. 13 lit. d) din normele metodologice, Autoritatea Națională pentru Calificări elaborează instrucțiuni și instruiește membrii comisiilor de autorizare și personalul secretariatelor tehnice pentru ca autorizarea să se desfășoare în mod unitar în întreaga țară. În acest sens Autoritatea Națională pentru Calificări elaborează:
Partea introductivă a art. 39 a fost modificată de lit. d) a alin. (2) al art. III din LEGEA nr. 167 din 28 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 318 din 3 iunie 2013, prin înlocuirea sintagmei "Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților" cu sintagma "Autoritatea Națională pentru Calificări".
a)instrucțiuni de întocmire și prezentare a documentației de către furnizorul de formare profesională, în vederea autorizării;
b)instrucțiuni cu privire la evaluarea furnizorului de formare profesională de către specialiștii desemnați de comisiile de autorizare;
c)instrucțiuni cu privire la procedura de organizare și funcționare a comisiilor de autorizare și a secretariatelor tehnice;
d)instrucțiuni în vederea întocmirii listelor de specialiști și experți, la care se poate apela pentru activitățile de evaluare a furnizorilor de formare profesională.
Comisiile de autorizare încep activitatea de autorizare a furnizorilor de formare profesională în termen de 30 de zile de la data înființării acestora prin hotărâre a Autorității Naționale pentru Calificări.
În temeiul art. 13 lit. h) din normele metodologice, Autoritatea Națională pentru Calificări elaborează instrucțiuni de întocmire și actualizare a Registrului național al furnizorilor de formare profesională a adulților.
(1)În temeiul art. 13 lit. g) din normele metodologice, Autoritatea Națională pentru Califică acordă consultanță de specialitate privind formarea profesională a adulților, cu referire la criteriile care stau la baza autorizării programelor de formare profesională.
(2)Metodologia și instrucțiunile de autorizare pot fi consultate la sediul secretariatelor tehnice și pe site-ul Autorității Naționale pentru Calificări.
(1)Furnizorii de formare profesională autorizați au următoarele obligații:
a)să presteze serviciul de formare profesională, respectând criteriile de autorizare;
b)să trateze participanții la programele de formare profesională fără discriminare pe criterii de vârsta, sex, rasa, origine etnică, apartenența politica sau religioasă;
c)să adapteze programele de formare profesională la nevoile persoanelor cu nevoi speciale;
d)să asigure confidențialitatea datelor despre participanții la programele de formare profesională;
e)să permită accesul acestora la propriile date;
f)să încheie contracte de formare profesională cu participanții la programele finalizate cu certificate de calificare și să le prezinte pentru înregistrare la secretariatele tehnice;
g)să pună la dispoziție persoanelor împuternicite să exercite controlul sau monitorizarea toate informațiile și documentele solicitate, referitoare la activitatea de formare;
h)să pună la dispoziție echipelor de monitorizare sau de control chestionarele de evaluare a programului de formare profesională, completate de participanții la program;
i)să comunice în timp util datele statistice solicitate de către Autoritatea Națională pentru Calificări și de alte instituții abilitate prin lege.
(2)Orice schimbări în statutul și activitatea furnizorului de formare profesională, care modifică condițiile în care a fost autorizat, vor fi aduse la cunoștința comisiei de autorizare, în scris, în cel mult 15 zile de la data producerii schimbărilor.
2.1.2.Denumirea calificării/ocupației sau specificarea "grupări de
competențe"
2.1.3.Codul Nomenclator/COR al calificării/ocupației (dacă este cazul)
2.1.4.Domeniul ocupațional
2.1.5.Nivelul de calificare (obligatoriu pentru programul de calificare)
2.1.6.Tipul de certificat obținut (de calificare, de absolvire)
2.2.CONDIȚII DE ACCES
2.2.1.Pregătire generală minimă pentru înscrierea la programul de formare
2.2.2.Competențe/abilități specifice
2.2.3.Aviz medical (dacă e cazul)
2.2.4.Alte condiții (după caz)
2.3.OBIECTIVELE EXPRIMATE ÎN COMPETENȚE PROFESIONALE(conform cu standardele
de pregătire profesională /standardele ocupaționale, acolo unde este cazul)
2.4.DURATA DE PREGĂTIRE
a)pentru pregătire teoretică
b)pentru pregătire practică
2.5.LOCUL DE DESFĂȘURARE
a)pentru pregătirea teoretică
b)pentru pregătirea practică
2.6.FORMELE DE ORGANIZARE A PROGRAMULUI DE FORMARE (curs, seminar, stagiu
de practică, proiect etc.)
2.7.PLANUL DE PREGĂTIRE (se va prezenta desfășurarea cronologică a
programului de formare: repartizarea orelor pe discipline/module, teorie/
practică etc.)
2.8.NUMĂRUL DE PARTICIPANȚI PE GRUPE DE PREGĂTIRE
a)teoretică
b)practică
2.9.FORMELE ȘI MODALITĂȚILE DE EVALUARE A PROGRAMULUI DE FORMARE
2.9.1.Forma de evaluare (finală, pe parcurs, de impact, urmărire etc.)
2.9.2.Ce se evaluează ? (conținut, proces, organizare, prestația
formatorului etc.)
2.9.3.Cine face evaluarea? (participanții la program, formatorii,
angajatorii etc.)
2.9.4.Instrumente de evaluare (chestionare, dezbateri, focus grup etc.)
2.10.PROGRAMA DE PREGĂTIRE (se prezintă separat, conform Anexei nr. 2 la
Metodologia de autorizare)
2.11.MODALITĂȚI DE EVALUARE A PARTICIPANȚILOR LA PROGRAMUL DE FORMARE
PROFESIONALĂ (se prezintă separat, conform Anexei nr. 3 la Metodologia de
autorizare)
III. RESURSELE NECESARE DESFĂȘURĂRII PROGRAMULUI DE FORMARE
3.1.RESURSE MATERIALE
3.1.1.Spații adecvate (dimensiuni, mod de organizare a spațiului)
a)pentru pregătirea teoretică
b)pentru pregătirea practică
3.1.2.Dotările prevăzute în programa de pregătire
a)pentru pregătirea teoretică
b)pentru pregătirea practică
Dotările sunt în stare de funcționare.
Se vor asigura materialele consumabile necesare procesului de pregătire.
3.1.3.Suportul de curs / manualul cursantului
a)proveniența
b)accesul la suportul de curs
Se asigură accesul fiecărui participant la suportul de curs.
3.1.4.Alte materiale (caiet de aplicații practice, materiale documentare,
bibliografie etc.)
3.1.5.Modul de asigurare a respectării normelor de protecția muncii
3.2.RESURSE UMANE
3.2.1.Formatori
a)pentru pregătirea teoretică
b)pentru pregătirea practică
3.2.2.Modul de asigurare a supravegherii și îndrumării participanților la
programul de formare în cazul actitivității practice desfășurate la agenții
economici
3.3.RESURSE FINANCIARE
IV. EXPERIENȚA FURNIZORULUI DE FORMARE SI REZULTATELE ACTIVITĂȚII LUI
ANTERIOARE (date despre numărul total de participanți la programul de
formare evaluat, numărul de serii și, pentru programele de calificare, rata
medie de abandon, rata medie de promovare), Se va completa în mod
obligatoriu în cazul solicitării de reînnoire a autorizației.
V. INFORMAȚII SUPLIMENTARE (alte informații despre activitatea de formare
desfășurată de furnizorul de formare)
Semnătura
LS
Anexa nr. 1 a fost înlocuită cu anexa nr. 1 la ORDINUL nr. 80 din 21 februarie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 10 mai 2005, potrivit pct. 19 al art. I din actul mai sus menționat.
Anexa nr. 2
PROGRAMA DE PREGĂTIRE
MODULUL...................
Durata (în ore de pregătire)
Total, din care:
–instruire practică
–laborator
Nr. crt.
COMPETENȚE SPECIFICE
CONȚINUT TEMATIC
METODE/ FORME DE ACTIVITATE
MIJLOACE DE INSTRUIRE, MATERIALE DE ÎNVĂȚARE
CRITERII DE PERFORMANȚĂ
1
2
3
4
5
6
DISCIPLINA
Durata (în ore de pregătire)
Obiective generale
Nr. crt.
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ
CONȚINUT TEMATIC
METODE/ FORME DE ACTIVITATE
MIJLOACE DE INSTRUIRE, MATERIALE DE ÎNVĂȚARE
CRITERII DE EVALUARE
1
2
3
4
5
6
Anexa nr. 2 a fost înlocuită cu anexa nr. 2 la ORDINUL nr. 80 din 21 februarie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 10 mai 2005, potrivit pct. 19 al art. I din actul mai sus menționat.
Anexa nr. 3
MODALITĂȚI DE EVALUARE
a participanților la programul de formare profesională
Evaluare inițială (dacă este cazul) se realizează pe baza probelor suplimentare de evaluare și va conduce la individualizarea programului de formare profesională– Scop - adaptarea programului de formare la nevoile cursantului– Metode - instrumente*1)– Scală de apreciere
Evaluare pe parcurs (se poate prezenta separat pentru pregătirea teoretică și practică, respectiv pe module/discipline/secvențe de învățare)– Frecvență– Metode - instrumente– Scală de apreciere
Evaluare finală (se prezintă separat pe probe - scrisă, orală, practică -, dacă este cazul)– Metode - instrumente– Scală de apreciere
Anexa nr. 4
Numele și prenumele formatorului__________________________
Denumirea programului de formare__________________________
PROIECT DIDACTIC
Unitatea de învățare............
Obiective de referință Competențe specifice*)
Conținuturi (detalieri)
Activități de învățare
Resurse
Evaluare
- exerciții de clasificare - exerciții de identificare - lucrul cu tabele, diagrame - Studiu de caz
Materiale: echi- pamente, manuale, cataloage, panouri, truse de desen, etc. Timp: număr de ore necesar
Exemple: Observația sistematică Probe orale Probe scrise Probe practice Proiect etc.
Observații: Se pot consemna de către formator, la sfârșitul fiecărei unități de învățare, aspecte referitoare la atingerea obiectivelor/competențelor implicarea cursanților în procesul de formare, modul de utilizare a resurselor alocate etc.
Anexa nr. 4 a fost înlocuită cu anexa nr. 4 la ORDINUL nr. 80 din 21 februarie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 10 mai 2005, potrivit pct. 19 al art. I din actul mai sus menționat.
Anexa nr. 5
CERERE DE AUTORIZARE
A. Date de identificare a furnizorului de formare:
Anexez dosarul de autorizare și declar pe proprie răspundere că toate
copiile depuse la dosar sunt conforme cu originalul.
Semnătura
LS
Anexa nr. 6
LISTA DOCUMENTELOR DIN DOSARUL DE AUTORIZARE
I. DOCUMENTE CARE ATESTĂ ÎNDEPLINIREA CONDIȚIILOR DE ELIGIBILITATE:A. Documente care dovedesc legalitatea organizării și funcționării furnizorului de formare, după caz (copii):
a)certificatul de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului;
b)încheierea prin care s-a dispus înregistrarea în Registrul asociațiilor și fundațiilor;
c)actul normativ de constituire (lege, hotărâre de guvern, hotărâre a consiliului județean sau a consiliului local);
d)hotărâre judecătorească.B. Documentul din care să rezulte că formarea profesională este cuprinsă în obiectul de activitate al furnizorului de formare care solicită autorizarea și, după caz, actele adiționale la acesta (copie)C. Documente din care reiese că furnizorul își îndeplinește obligațiile exigibile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor, potrivit legislației în vigoare. Se vor prezenta certificate constatatoare privind îndeplinirea obligațiilor exigibile de plată a impozitelor și taxelor către stat. Se vor prezenta, după caz, formulare-tip eliberate de autoritățile competente.D. Dovada achitării taxei de autorizare (copie de pe ordinul de plată a taxei de autorizare).II. DOCUMENTE CARE ATESTĂ ÎNDEPLINIREA CRITERIILOR DE AUTORIZAREA. Fișa de autoevaluare (în 2 exemplare).B. Documente care atestă existența resurselor necesare desfășurării programului de formare pentru care se solicită autorizarea, precum și a autorizațiilor și avizelor necesare.
B1. Autorizații și avize:
a)Autorizațiile de funcționare pentru locul de desfășurare a pregătirii teoretice și practice (copii):
1.Autorizația de prevenire și stingere a incendiilor (PSI);
2.Autorizația sanitară;
3.Autorizația de funcționare din punct de vedere al protecției muncii;
4.Autorizația de mediu, dacă este cazul;
5.Autorizația sanitară veterinară, dacă este cazul,
sau contractul încheiat cu agentul economic din care să reiasă că deține autorizațiile legale pentru desfășurarea pregătirii.
b)Avizul de la autoritatea de reglementare, pentru profesiile sau ocupațiile pentru care există cerințe speciale la organizarea pregătirii profesionale, dacă este cazul (copie).
c)Avizul din partea organismelor abilitate să coordoneze activitatea în ocupații cu regim de muncă special, pentru spațiile folosite pentru pregătirea teoretică și practică, dacă este cazul (copie).
B2. Documente privind resursele umane asigurate de furnizorul de formare pentru realizarea programului de formare:
a)Lista formatorilor care vor participa la desfășurarea programului de formare;
b)Acordul scris al fiecărui formator pentru participarea la programul de formare (original);
c)CV-ul fiecărui formator, în care să se detalieze experiența în specialitatea corespunzătoare programului de formare și, eventual, să se precizeze dacă are experiență în pedagogia adulților;
d)Diplomele și certificatele din care să reiasă că deține specializarea cerută de programul de formare (copii).B3. Documente privind resursele materiale asigurate de furnizorul de formare pentru desfășurarea programului, precum și regimul juridic al acestora:
a)Lista spațiilor și a dotărilor aferente pregătirii teoretice; capacitatea sălii exprimată în număr de locuri;
b)Lista spațiilor și a dotărilor aferente pregătirii practice: ateliere, laboratoare; capacitatea sălii exprimată în număr de locuri de pregătire echipate corespunzător;
c)Lista altor spații (bibliotecă, săli de lectură, sală se sport, cantină etc, dacă este cazul)
d)Documente care dovedesc modul de deținere a bazei materiale (spații, dotări) (copii).
B4. Documente din care rezultă situația financiară a furnizorului de formare. Se va prezenta o copie de pe ultimul bilanț contabil sau după caz, ultima balanță de verificare depuse la administrația financiară.C. Documente din care rezultă îndeplinirea criteriilor privind experiența furnizorului de formare și rezultatele activității lui anterioare (obligatorii pentru reînnoirea autorizației).
Anexa nr. 6 a fost înlocuită cu anexa nr. 6 la ORDINUL nr. 80 din 21 februarie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 10 mai 2005, potrivit pct. 19 al art. I din actul mai sus menționat.
Anexa nr. 7
Comisia de autorizare a furnizorilor de formare
profesională din județul /municipiul București.................
Programul de formare corespunde criteriilor de autorizare. Da Nu
Subsemnatul/a_________________________________ declar pe proprie răspundere
că am îndeplinit toate condițiile cerute de lege pentru evaluarea acestui
program.
(Semnătura evaluatorului)
Anexa nr. 8 a fost înlocuită cu anexa nr. 8 la ORDINUL nr. 80 din 21 februarie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 10 mai 2005, potrivit pct. 19 al art. I din actul mai sus menționat.
Anexa nr. 9
ROMÂNIA
Ministerul Muncii, Familiei, Ministerul Educației Naționale
să organizeze programul de............................... pentru calificarea/
ocupația / gruparea de competențe..............................................
cod N.C./COR............ cu Nr. de ordine în Registrul național al furnizorilor
de formare profesională a adulților.........................
PREȘEDINTE
Comisia de autorizare
L.S.
Data deciziei de autorizare..................
Autorizația este valabilă patru ani de la data deciziei de autorizare
Anexa nr. 9 la metodologie a fost modificată de lit. a), b) și d) ale alin. (2) al art. III din LEGEA nr. 167 din 28 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 318 din 3 iunie 2013, prin înlocuirea sintagmei "Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei" cu sintagma "Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice" a sintagmei "Ministerul Educației și Cercetării" cu sintagma "Ministerul Educației Naționale" și a sintagmei "Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților" cu sintagma "Autoritatea Națională pentru Calificări".
Anexa nr. 10
REGISTRUL DE EVIDENȚĂ A AUTORIZAȚIILOR
Nr. crt.
Date de identificare a autorizației
Programul de formare
Furnizorul de formare
Serie
Număr
Data deci- ziei
Obser- vații *1)
Denu- mire
Tip pro- gram
Date de identificare
Reprezentant legal
Denumi- re furni- zor
Cod fiscal
Nume și pre- nume
Sem- natură
Data
Anexa nr. 11
RAPORT DE MONITORIZARE
Date de identificare ale persoanei care face monitorizarea:
Subsemnatul/a___________________________________________________ declar pe
proprie răspundere că am îndeplinit toate condițiile cerute de lege pentru
monitorizarea acestui program.
(Semnătura)
Anexa nr. 11 a fost înlocuită cu anexa nr. 11 la ORDINUL nr. 80 din 21 februarie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 10 mai 2005, potrivit pct. 19 al art. I din actul mai sus menționat.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
Citiți o versiune anterioară, valabilă între 6 iun. 2013 și 27 ian. 2023.