Decizie nr. 274 din 26 iunie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Cristina Nicoara - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Slutu în Dosarul nr. 1.584/P/2002 al Tribunalului Vrancea - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curţii Constituţionale, precum şi legislaţia străină în materie, solicita respingerea excepţiei ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 24 februarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.584/P/2002, Tribunalul Vrancea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, ridicată de Gheorghe Slutu, parte civilă în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine ca prevederile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, care limitează dreptul părţii civile şi al părţii civilmente responsabile de a folosi calea de recurs a apelului doar în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, cu excluderea celei penale, creează o discriminare pentru aceste părţi din proces, în raport cu inculpatul şi cu Ministerul Public. Se încalcă astfel, în opinia autorului excepţiei, prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor şi cele ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie. Se limitează astfel, în mod fortat şi artificial, controlul judiciar al instanţelor de apel şi recurs, asa încât hotărârea de condamnare, chiar profund nedreaptă şi partinitoare, nu mai este supusă criticilor de netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul laturii penale.

Tribunalul Vrancea - Secţia penală arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţia legală criticata nu restrânge accesul liber la justiţie al părţii civile şi al părţii civilmente responsabile, ci prevede posibilitatea exercitării căilor de atac potrivit intereselor legitime ale acestor părţi, care privesc latura civilă a procesului penal şi modul de soluţionare a acesteia. Nu este limitată posibilitatea examinării de către instanţa de control judiciar a cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, deoarece, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, instanţa este obligată ca, în afară temeiurilor invocate şi cererilor formulate de apelant, sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept. Textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 16 şi 21 din Constituţie, deoarece limitele prevăzute în art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală nu constituie o discriminare, ci garantează dreptul părţilor respective de a-şi valorifica pretenţiile în cadrul laturii civile a procesului penal.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În motivarea acestui punct de vedere se arata ca interdicţia părţii civile de a ataca latura penală a cauzei nu duce la o limitare a accesului liber la justiţie, deoarece instanţa de control judiciar sesizată de partea civilă nu poate fi împiedicată să constate, atunci când este cazul, ca inculpatul a fost greşit achitat, pentru motivul ca fapta imputată nu exista sau ca aceasta nu a fost săvârşită de el. Având deplina capacitate procesuala în ceea ce priveşte acţiunea civilă, partea civilă şi partea responsabilă civilmente vor putea discuta în apelurile şi recursurile lor şi aspectele penale ale hotărârii atacate, dacă de modul în care au fost soluţionate acestea depinde rezolvarea acţiunii civile. Dispoziţia legală criticata este în concordanta cu prevederile art. 128 din Constituţie, iar instituirea unor reguli privind accesul la justiţie nu contravine prevederilor art. 16 şi 21 din Constituţie, atâta timp cat părţilor interesate le este asigurata folosirea căilor de atac. Interesele părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente privesc latura civilă a procesului penal şi de aceea declararea caii de atac este în corelatie cu modul de rezolvare a acesteia. Se mai arata ca posibilitatea examinării de către instanţa de control judiciar a cauzei sub aspectele de fapt şi de drept nu este limitată, deoarece, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, instanţa este obligată sa examineze cauza sub toate aspectele. Faptul ca partea civilă şi partea civilmente responsabilă nu pot folosi căile de atac decât pe latura civilă a cauzei corespunde intereselor acestora, soluţionarea acţiunii nefiind lăsată în nici un sistem de drept penal la voinţa persoanei vătămate, ignorandu-se interesele generale ale societăţii.

Guvernul considera critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 21 din Constituţie, ca fiind neîntemeiată. Se arata ca în procesul penal partea vătămată are drept de opţiune, în sensul că ea poate deduce acţiunea sa ca reclamant în faţa instanţelor civile sau o poate alătură acţiunii penale. Partea vătămată are dreptul de a efectua acte procesuale în susţinerea laturii penale a cauzei. Prin poziţia sa procesuala partea vătămată este un subiect procesual secundar alăturat reprezentantului calificat (procurorul) al subiectului procesual principal care este statul. Dar persoana vătămată care a suferit o paguba şi care şi-a alăturat acţiunea civilă acţiunii penale devine prin aceasta parte civilă şi poate exercita acţiunea civilă în tot cursul procesului penal, deci şi în căile de atac. Ea poate renunţa oricând la acţiunea civilă, fără a pierde însă prin aceasta calitatea sa de parte vătămată în aceeaşi cauza. Apelul poate fi declarat numai în ceea ce priveşte latura civilă, pentru ca acesta este interesul sau legitim în proces. Dacă partea civilă ar dori sa atace hotărârea instanţei de fond şi cu privire la latura penală, ar putea-o face, însă numai în calitatea sa de parte vătămată, în cazul în care s-a constituit astfel. A contesta latura penală, atunci când, încă de la începutul procesului penal, prin însăşi constituirea sa ca parte civilă şi-a declarat interesul în aceasta latura civilă a procesului penal, înseamnă a reclama, în căile de atac, un interes nelegitim, ceea ce contravine însuşi art. 21 din Constituţie.

Interdicţia părţii civile, respectiv a părţii responsabile civilmente, de a ataca o hotărâre judecătorească şi cu privire la latura penală nu constituie o limitare a drepturilor sale procesuale, neconstituind astfel o încălcare a principiului egalităţii în drepturi consacrat în art. 16 din Constituţie. Dispunând de capacitate procesuala deplina cu privire la acţiunea civilă, partea civilă va putea discuta în apel sau în recurs, după caz, şi aspectele penale ale hotărârii atacate, în condiţiile în care de modul cum au fost soluţionate acestea depinde soluţionarea acţiunii civile, iar în caz de achitare, instanţa va avea obligaţia de a se pronunţa asupra laturii civile. Limitele prevăzute la art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală nu constituie discriminări, ci precizări fireşti în raport cu interesele legitime ale acestor părţi, aparate în cadrul procesului penal.

Guvernul precizează, totodată, ca acest sistem este consacrat şi de alte legislaţii, cum este cea franceza. De asemenea, arata ca asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, constatând că nu exista contrarietate între acestea şi prevederile Constituţiei.

Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, deoarece, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 128, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. În speta, partea civilă şi partea civilmente responsabilă pot face apel numai pe latura civilă, nu şi în legătură cu latura penală a procesului. Dar ele pot pune în discuţie în apel şi aspectele penale ale hotărârii atacate, dacă de modul în care acestea au fost soluţionate depinde rezolvarea acţiunii introduse. Interesele acestor părţi privesc latura civilă a procesului penal şi de aceea declararea caii de atac este, în mod logic, în legătură cu modul de rezolvare a acesteia. Totodată, nu este limitată posibilitatea examinării de către instanţa de apel a cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, deoarece, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, instanţa, în limitele menţionate în alin. 1 al aceluiaşi articol (cu privire la apelant şi la persoana la care se referă apelul), este obligată sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie, Avocatul Poporului arata ca aceasta nu contravine principiului egalităţii în drepturi, deoarece partea civilă şi partea civilmente responsabilă au posibilitatea de a exercita aceleaşi cai de atac pe care o au procurorul şi inculpatul. Limitele prevăzute la art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală nu constituie discriminări, ci precizări fireşti în raport cu interesele legitime ale acestor părţi, aparate în cadrul procesului penal. Faptul ca partea civilă şi partea civilmente responsabilă nu pot declara apel şi cu privire la latura penală a cauzei nu le aduce acestora prejudicii, având în vedere ca sarcina apărării intereselor revine Ministerului Public ca titular al acţiunii penale. În final, se evoca jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiei legale criticate.

Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Pot face apel: [...]

d)partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ce priveşte latura civilă."

Autorul excepţiei susţine ca aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor art. 16 din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece creează o discriminare între părţile din proces, în speta pentru partea civilă şi partea civilmente responsabilă. De asemenea, se susţine şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţa, urmează a fi respinsă.

Art. 362 din Codul de procedură penală prevede persoanele care pot face apel împotriva sentinţelor penale pronunţate în prima instanţa, printre acestea, la alin. 1 lit. d), numarandu-se partea civilă şi partea civilmente responsabilă, dar numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, atât în cauzele în care urmărirea penală şi desfăşurarea judecaţii se îndeplinesc din oficiu, cat şi în cele în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă. În aplicarea art. 130 din Constituţie privind rolul Ministerului Public, procurorul este titularul acţiunii publice în procesul penal, ca reprezentant al intereselor generale ale societăţii. În acest context interdicţia părţii civile şi a celei responsabile civilmente de a ataca latura penală a cauzei nu duce la o limitare a accesului acesteia la justiţie. Instanţa de control judiciar sesizată de partea civilă nu poate fi împiedicată de a constata, atunci când este cazul, ca inculpatul a fost greşit achitat pentru motivul ca fapta imputată nu exista sau ca aceasta nu a fost săvârşită de el. Aceasta constatare produce efecte numai asupra acţiunii civile care va fi admisă, cea penală rămânând definitivă prin achitarea inculpatului. Contrarietatea de hotărâri poate fi însă înlăturată prin exercitarea căilor extraordinare de atac.

Pe de altă parte însă, având deplina capacitate procesuala în tot ceea ce priveşte acţiunea civilă, partea civilă şi partea responsabilă civilmente vor putea discuta în apelurile sau, după caz, în recursurile lor şi aspectele penale ale hotărârii atacate, dacă de modul în care au fost soluţionate acestea depinde rezolvarea acţiunii civile. Astfel, în caz de achitare, instanţa are obligaţia de a se pronunţa asupra laturii civile, deci de a soluţiona acţiunea civilă integral. Aceasta înseamnă determinarea existenţei unui fapt civil generator de prejudicii, în condiţiile art. 998 şi următoarele din Codul civil. De altfel, în art. 346 din Codul de procedură penală se dispune ca, în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, instanţa se pronunţa, prin aceeaşi sentinta, şi asupra acţiunii civile.

Dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală reprezintă deopotrivă şi reflectarea prevederilor art. 128 din Constituţie, care stabilesc ca, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", adică potrivit normelor de procedura. De aceea Curtea Constituţională considera ca instituirea unor reguli privind accesul la justiţie nu contravine, asa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prevederilor art. 21 din Constituţie, atâta timp cat părţilor interesate le este asigurata utilizarea căilor de atac.

Curtea constata, de asemenea, ca textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece atât partea civilă, cat şi partea responsabilă civilmente au posibilitatea de a exercita aceeaşi cale de atac (apelul) pe care o au procurorul şi inculpatul. Limitele prevăzute la art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală nu constituie "discriminări", ci precizări fireşti în raport cu interesele legitime ale acestor părţi, aparate în cadrul procesului penal.

Totodată, Curtea constata ca ratiunile pe care se întemeiază interdicţia părţii civile de a ataca latura penală în cadrul procesului penal se regăsesc şi în legislaţia străină. Astfel, în dreptul belgian partea civilă nu poate urmări anularea unei achitari decât relativ la interesele sale civile (art. 412 din Codul instrucţiei penale belgiene). În dreptul german, chiar şi atunci când procurorul nu înţelege sa acţioneze, interesul legitim al părţii civile poate forta şi intervenţia, alăturată, a procurorului (Legea pentru protecţia victimei din 1987). În Italia, acţiunea civilă poate privi, evident, numai interesele civile (art. 74 din Codul de procedură penală italian).

De altfel, asupra constituţionalităţii prevederilor art. 362 din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a pronunţat, cu opinia separată a patru judecători, şi prin Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Slutu în Dosarul nr. 1.584/P/2002 al Tribunalului Vrancea - Secţia penală.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

──────────────