Decizie nr. 731 din 10 iulie 2012

I. Cu Adresa nr. 51/2.847 din 27 iunie 2012, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, formulată de un număr de 71 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi anume: Mircea-Nicu Toader, Obuf Cătălin Ovidiu Buhăianu, Adrian Gurzău, Dănuţ Liga, Maria Stavrositu, Sulfina Barbu, Ştefan Daniel Pîrpiliu, Dan-Radu Zătreanu, Gabriel Andronache, Gabriel-Dan Gospodaru, Adrian Florescu, Raluca Turcan, Vasile-Silviu Prigoană, Stelică Strugaru Iacob, Constantin Dascălu, Gelu Vişan, Elena Gabriela Udrea, Marius Rogin, Mihai Stroe, Alin Silviu Trăşculescu, Maria Monica Ridzi Iacob, Clement Negruţ, George Ionescu, Braşoan Doru Leşe, Cornel Ştirbeţ, Petru Călian, Sanda-Maria Ardeleanu, Nicuşor Păduraru, Claudia Boghicevici, Mihai Cristian Apostolache, Victor Boiangiu, Constantin Severus Militaru, Adrian Henorel Niţu, Daniel Buda, Costică Canacheu, Cezar-Florin Preda, Florian Daniel Geantă, Vasile Gherasim, Cristian Petrescu, Samoil Vîlcu, Sorin Ştefan Zamfirescu, Stelian Eftimie Ghiţă, Marius-Sorin Gondor, Cristian-Ion Burlacu, Adrian Bădulescu, Valerian Vreme, Tinel Gheorghe, Dan Mihai Marian, Ioan Oltean, Mircea Lubanovici, Nicolae Bud, Mihaela Stoica, William Gabriel Brînză, Cristian Alexandru Boureanu, Ioan Bălan, Gheorghe Ialomiţianu, Viorel Cărare, Ştefan Sereni, Ioan Holdiş, Teodor-Marius Spînu, Cristina Elena Dobre, Bogdan Cantaragiu, Stelian Fuia, Iosif Ştefan Drăgulescu, Doiniţa-Mariana Chircu, Alin Augustin Florin Popoviciu, Şerban Răzvan Mustea, Roberta Alma Anastase, Valeriu Tabără, Sever Voinescu-Cotoi şi Iulian Vladu.

La sesizare a fost anexată, în copie, Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

II. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a) raportat la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.321 din 27 iunie 2012 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.153A/2012.

III. În motivarea sesizării, autorii acesteia susţin, în esenţă, că, prin legea criticată, se nesocoteşte principiul separaţiei puterilor în stat ca fundament al statului de drept în cadrul democraţiei constituţionale.

În acest sens, arată că, potrivit art. 81 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României este ales, în primul tur de scrutin, cu majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale, iar în cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, este declarat ales candidatul care a obţinut în al doilea tur de scrutin cel mai mare număr de voturi. Sub acest aspect, autorii excepţiei precizează că, "în alte cuvinte, statul trebuie să fie constituit cu orice majoritate". Totodată, arată că, "pentru ca statul să existe, trebuie ca acesta să fie stabil, adică să nu fie desfiinţat oricum, prin orice majoritate sau cu orice cvorum, ci cu majorităţi şi cvorumuri mari şi foarte mari. În caz contrar, statul ar avea o poziţie şi o existenţă extrem de fragile. Ca urmare, dacă majoritatea de constituire a statului este cea absolută, aceea de desfiinţare trebuie să fie cel puţin egală, dacă nu chiar mai mare, dar în niciun caz mai mică".

Aşadar, autorii sesizării susţin că prin legea criticată se tinde la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât majoritatea cu care poate fi demis Preşedintele României ca urmare a unui referendum este mai mică decât majoritatea cu care acesta este desemnat. În opinia acestora, prin intermediul acestei legi, Parlamentul a creat un dezechilibru al puterilor în stat şi premisele încălcării democraţiei, ca trăsătură a statului român.

În sprijinul celor arătate, autorii sesizării invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 147 din 21 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 7 martie 2007.

În concluzie, solicită Curţii Constituţionale să constate că Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este neconstituţională, întrucât contravine prevederilor art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie, texte care au următoarea redactare:

–Art. 1 alin. (3) şi (4): "(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

(4)Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale."

IV. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunică punctul lor de vedere.

Preşedintele Senatului a transmis, cu Adresa nr. I 407 din 5 iulie 2012, punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate, apreciind că aceasta este neîntemeiată. În susţinerea acestei opinii, arată că Legea fundamentală a reţinut referendumul ca modalitate de facilitare a participării directe a poporului la exercitarea puterii de stat, iar acest fapt traduce principiile enunţate în art. 1 din Constituţie, în sensul cărora România este stat de drept şi democrat. Consideră că modalitatea diferită de stabilire a rezultatului referendumului existentă în prezent în cazul demiterii Preşedintelui (majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale), faţă de referendumul asupra problemelor de interes naţional, altele decât demiterea Preşedintelui României, şi faţă de referendumurile locale (majoritatea voturilor exprimate la nivelul ţării, respectiv al unităţii administrativ-teritoriale) nu îşi găseşte justificarea în prevederile Constituţiei, care nu fac distincţie în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea diferitelor forme de referendum, rămânând la latitudinea legiuitorului să stabilească cele mai bune modalităţi de realizare a acestei consultări a poporului. Precizează că legea dedusă controlului de constituţionalitate instituie norma potrivit căreia toate problemele supuse referendumului naţional sau local trebuie guvernate de reguli procedurale similare, garantându-se astfel unitatea de tratament juridic, precum şi o corectă reprezentare a voinţei alegătorilor.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere, cu Adresa nr. 51/2.927 din 3 iulie 2012, în care apreciază că Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie. În susţinerea acestei opinii, arată că "statul trebuie să fie organizat cu orice majoritate şi să fie desfiinţat doar cu majorităţi mari şi foarte mari. Acesta este motivul pentru care asemenea majorităţi mari şi foarte mari nu ar putea să fie modificate în majorităţi mici şi foarte mici", în caz contrar fiind încălcată democraţia ca trăsătură a statului român şi separaţia puterilor în stat.

Precizează că aceste consideraţii sunt valabile şi pentru fiecare dintre componentele statului, având în vedere că statul însuşi ar fi afectat în conţinut şi în formă în cazul în care una dintre componentele sale nu ar întruni trăsăturile menţionate. Or, prin legea criticată, majoritatea a fost modificată fără să se ţină seama de exigenţele mai sus prezentate.

Face referire la Decizia nr. 147 din 21 februarie 2007, prin care Curtea Constituţională a conchis că "atunci când legiuitorul constituant a dorit să instituie o anumită majoritate de voturi, a făcut aceasta printr-un text de referinţă, a cărui aplicare la situaţii subsidiare este subînţeleasă, cu excepţia cazurilor în care o asemenea majoritate este lăsată pe seama legii". Arată că, în cazul de faţă, prevederile art. 95 alin. (3) din Constituţie, care se referă la organizarea unui referendum pentru demiterea Preşedintelui României, nu trimit la lege pentru stabilirea unei astfel de majorităţi, motiv pentru care cele stabilite de Curtea Constituţională sunt pe deplin aplicabile. Astfel, susţine că, de vreme ce Preşedintele României este ales în primul tur de scrutin cu o majoritate absolută a voturilor alegătorilor înscrişi în listele electorale, ar fi neconstituţional ca majoritatea de destituire a acestuia să fie mai mică.

Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/4.659/2012 din 5 iulie 2012, punctul său de vedere, prin care consideră că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile Legii fundamentale privitoare la referendum, respectiv art. 90, 95 şi 151, nu fac nicio referire la îndeplinirea unor condiţii de valabilitate a acestuia, precum cvorumul, sau a unor majorităţi necesare pentru stabilirea rezultatelor. De aceea, revine legii organice să stabilească, în concret, condiţiile de cvorum şi majoritate în cazul referendumului naţional sau local. Precizează că prin legea contestată a fost modificată majoritatea necesară în cazul referendumului organizat pentru demiterea Preşedintelui.

Menţionează faptul că, prin deciziile nr. 147/2007, nr. 355/2007 şi nr. 420/2007, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 3/2000, reţinând că, dacă articolul amintit stabilea o majoritate diferenţiată de voturi pentru demiterea Preşedintelui României în raport cu majoritatea de voturi cu care a fost ales, acesta este neconstituţional, întrucât statutul juridic al Preşedintelui României este identic, indiferent dacă a fost ales în primul sau în cel de-al doilea tur de scrutin. Astfel, Curtea Constituţională a precizat că "nu exclude posibilitatea ca legiuitorul să opteze pentru o majoritate de voturi relativă pentru demiterea Preşedintelui în toate cele trei situaţii". De asemenea, Curtea a reţinut că, atunci când legiuitorul constituant a dorit să instituie o anumită majoritate de voturi, a făcut aceasta printr-un text de referinţă, a cărui aplicare la situaţii subsidiare este subînţeleasă, cu excepţia cazurilor în care o asemenea majoritate este lăsată pe seama legii.

Având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Guvernul opinează în sensul că legiuitorul ordinar poate opta pentru orice majoritate doreşte atunci când se pune în discuţie demiterea Preşedintelui.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.

Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Legii pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, al cărei articol unic prevede că art. 10 din Legea nr. 3/2000 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate."

Curtea Constituţională observă că, ulterior sesizării sale cu soluţionarea prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţa nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 5 iulie 2012, prin care a instituit, în ceea ce priveşte aprobarea demiterii Preşedintelui României, o derogare de la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 referitor la cvorumul de participare la vot drept condiţie de validare a referendumului.

Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea consideră că aceasta este neîntemeiată şi urmează să constate constituţionalitatea legii criticate pentru cele ce se vor arăta în continuare:

1.Referendumul a fost consacrat la nivel constituţional ca modalitate de consultare prin care poporul are posibilitatea de a exercita direct suveranitatea naţională, exprimându-şi voinţa cu privire la probleme de interes general sau care au o importanţă deosebită în viaţa statului.

Astfel, cadrul constituţional privind referendumul este reprezentat de următoarele prevederi din Legea fundamentală:

–Art. 2 alin. (1): "(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.";

–Art. 73 alin. (3) lit. d): "(3) Prin lege organică se reglementează: (...) d) organizarea şi desfăşurarea referendumului.";

–Art. 90: "Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.";

–Art. 95 alin. (3): "(3) Dacă propunerea de suspendare [a Preşedintelui României] din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.";

–Art. 151 alin. (3): "(3) Revizuirea [ Constituţiei ] este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire."

Aşadar, Legea fundamentală reglementează trei tipuri de referendum naţional: cel consultativ, iniţiat de Preşedintele României asupra unor probleme de interes naţional, menţionat la art. 90, cel referitor la demiterea Preşedintelui României, prevăzut de art. 95 alin. (3) şi cel prin care se aprobă revizuirea Constituţiei, reglementat de art. 151 alin. (3). De asemenea, pot fi organizate şi referendumuri locale cu privire la probleme de interes deosebit pentru unităţile administrativ-teritoriale, în condiţiile legii.

Prevederile constituţionale au fost concretizate la nivel de lege organică, fiind detaliate şi dezvoltate prin Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Din interpretarea textelor constituţionale şi legale rezultă că referendumul pentru demiterea Preşedintelui şi cel pentru aprobarea revizuirii Constituţiei sunt obligatorii atât în ceea ce priveşte necesitatea organizării, cât şi sub aspectul rezultatului acestora.

2.În ceea ce priveşte obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea observă că textul art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului a suferit de la momentul adoptării legii până la data pronunţării prezentei decizii o serie de modificări, evidenţiate în tabelul de mai jos:

Font 8

Din perspectiva acestei evoluţii legislative, Curtea aminteşte că, în Codul de bune practici în materie de referendum, adoptat în 2007, Comisia europeană pentru democraţie prin drept (Comisia de la Veneţia) a recomandat statelor asigurarea unei stabilităţi în ceea ce priveşte legislaţia în această materie.

3.Autorii sesizării critică, în esenţă, schimbarea criteriului în funcţie de care se apreciază întrunirea majorităţii voturilor exprimate pentru demiterea Preşedintelui României, care, potrivit legii supuse controlului de constituţionalitate, îl reprezintă majoritatea voturilor valabil exprimate, iar nu cea a voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale, aşa cum era prevăzut prin Legea nr. 62/2012.

Prin Decizia nr. 147 din 21 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 7 martie 2007, Curtea a examinat obiecţia de neconstituţionalitate formulată împotriva prevederilor Legii nr. 129/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000, anterior promulgării acesteia, care, în forma supusă controlului de constituţionalitate, prevedea modalităţi diferite de aprobare prin referendum a demiterii Preşedintelui României, după cum acesta fusese ales în primul sau în al doilea tur de scrutin, în condiţiile prevăzute la art. 81 alin. (2), respectiv art. 81 alin. (3) din Constituţia României.

Curtea a reţinut cu acel prilej că, prin modificarea cuprinsului art. 10 din Legea nr. 3/2000, legiuitorul a dorit să aplice, sub aspectul voturilor exprimate, principiul simetriei juridice la alegerea Preşedintelui României în al doilea tur de scrutin şi la demiterea acestuia ca urmare a consultării populare. Curtea a constatat că, bazându-şi soluţiile pe principiul simetriei, legiuitorul nu a ţinut seama de faptul că aplicarea acestui principiu în dreptul public, cu atât mai mult în dreptul constituţional, cu deosebire la organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice, nu este posibilă. Principiul simetriei este un principiu al dreptului privat, fiind exclusă posibilitatea aplicării acestuia în dreptul public. De aceea, normele constituţionale sunt asimetrice prin excelenţă, motiv pentru care Curtea a reţinut că exigenţele stabilite de Constituţie pentru alegerea Preşedintelui României şi cele care se referă la demiterea acestuia în urma unui referendum nu sunt simetrice, deoarece ele reprezintă instituţii juridice diferite, cu roluri şi scopuri diferite, fiecare având un tratament juridic distinct. Totodată, Curtea a observat, în acest context, că demiterea prin referendum a Preşedintelui României nu are semnificaţia unei competiţii electorale, ci reprezintă o sancţiune pentru săvârşirea unor fapte grave prin care acesta încalcă prevederile Constituţiei. Distincţiile referitoare la demiterea Preşedintelui României prin referendum, astfel cum erau proiectate prin prevederile legii criticate, îl vizau atât pe Preşedintele României care a obţinut mandatul în primul tur de scrutin, cât şi pe Preşedintele României ales în al doilea tur de scrutin şi pe preşedintele interimar. Curtea a observat că, urmând logica legiuitorului, în primul caz preşedintele ar fi urmat să fie demis cu majoritatea absolută a voturilor corpului electoral, iar în al doilea caz, cu majoritatea relativă a voturilor cetăţenilor prezenţi la scrutin, pe când pentru situaţia prevăzută de art. 99 din Constituţie privind "Răspunderea preşedintelui interimar" care nu a fost ales prin vot, nu ar fi existat nicio prevedere constituţională privitoare la demitere. Curtea a constatat că o astfel de interpretare este contrară art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia România este stat de drept, un asemenea stat opunându-se aplicării aceleiaşi sancţiuni Preşedintelui României, în mod diferit, în funcţie de modul în care el a obţinut această funcţie: în primul tur de scrutin, în al doilea tur de scrutin sau ca urmare a interimatului în exercitarea funcţiei.

Curtea a conchis că soluţionarea raţională a acestei probleme rezultă din interpretarea alin. (3) al art. 95 din Constituţie, precum şi din coroborarea dispoziţiilor acestuia cu cele ale art. 81 alin. (1) şi ale art. 95 alin. (1) din Constituţie. Astfel, în temeiul art. 81 alin. (1) din Constituţie, este declarat ales candidatul care a întrunit în primul tur de scrutin majoritatea voturilor alegătorilor înscrişi în listele electorale. Potrivit reglementării legale în vigoare, această majoritate absolută operează şi în cazul stabilirii rezultatelor referendumului pentru demiterea Preşedintelui României, aplicându-se aceeaşi măsură, după aceleaşi reguli, şefului statului, indiferent de numărul de voturi obţinut sau de modul în care a ajuns să deţină această funcţie. Aplicarea aceluiaşi tratament juridic Preşedintelui României ales în primul tur de scrutin, celui ales în al doilea tur de scrutin sau preşedintelui interimar la demiterea din funcţie prin referendum este cerută de dispoziţiile constituţionale ale art. 95 alin. (1), care prevăd pentru cele trei situaţii acelaşi tratament juridic.

Ca atare, Curtea a decis că dispoziţiile prin care legiuitorul a stabilit că rezultatele referendumului pentru demiterea Preşedintelui României se stabilesc în mod diferit, în funcţie de numărul scrutinului în care acesta a fost ales, sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 81 alin. (2). Totodată, Curtea a remarcat că, atunci când legiuitorul constituant a dorit să instituie o anumită majoritate de voturi, a făcut aceasta printr-un text de referinţă, a cărui aplicare la situaţii subsidiare este subînţeleasă, cu excepţia cazurilor în care o asemenea majoritate este lăsată pe seama legii.

Curtea a constatat că dispoziţiile constituţionale privitoare la majoritatea cerută pentru alegerea preşedintelui în primul tur de scrutin sunt suficiente pentru a permite stabilirea soluţiilor de demitere a şefului statului, în toate cazurile, pe calea analogiei, şi nu a simetriei juridice.

4.Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea constată că Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională, având în vedere că niciun text constituţional nu condiţionează dreptul legiuitorului de a opta pentru fixarea unei anumite majorităţi care să se pronunţe pentru demiterea prin referendum a Preşedintelui României.

Demiterea Preşedintelui României prin referendum reprezintă o sancţiune pentru săvârşirea unor fapte grave, motiv pentru care Curtea reţine că este justificat ca aceasta să fie aprobată de cetăţeni cu majoritatea voturilor valabil exprimate.

Curtea constată că rezultatul referendumului depinde de îndeplinirea cumulativă a două condiţii: una referitoare la numărul minim de cetăţeni care trebuie să participe la referendum pentru ca acesta să fie valabil şi una privitoare la numărul de voturi valabil exprimate, care determină rezultatul referendumului. Aceste condiţii sunt detaliate în art. 5 alin. (2) şi, respectiv, art. 10 din Legea nr. 3/2000. Potrivit art. 5 alin. (2), "Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente".

Curtea observă că, în varianta redacţională dedusă în cauza de faţă controlului de constituţionalitate, Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 oferă o reglementare unitară pentru toate tipurile de referendum consacrate de Constituţie, dând expresie şi exigenţei reprezentativităţii sub aspectul rezultatului votului. Astfel, aceeaşi soluţie legislativă se regăseşte în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, al referendumului cu privire la probleme de interes naţional şi al referendumului local, unde, potrivit art. 7 alin. (2), art. 12 alin. (2) şi, respectiv, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 3/2000, rezultatul se stabileşte în funcţie de majoritatea voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară sau, după caz, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale.

Tot astfel, Curtea constată că şi condiţia ce trebuie îndeplinită pentru validitatea referendumului este aceeaşi pentru toate tipurile de referendum, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 impunând întrunirea majorităţii absolute care constă în jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Curtea reţine că aceasta reprezintă o condiţie esenţială pentru ca referendumul să poată exprima în mod real şi efectiv voinţa cetăţenilor, constituind premisa unei manifestări autentic democratice a suveranităţii prin intermediul poporului, în conformitate cu principiul statuat în art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală.

Participarea la referendum a majorităţii cetăţenilor reprezintă un act de responsabilitate civică, prin care corpul electoral urmează să se pronunţe cu privire la sancţionarea sau nu a Preşedintelui României, având posibilitatea demiterii sau menţinerii acestuia în funcţie.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 10 iulie 2012 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu