Decizie nr. 745 din 13 septembrie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de instanţă, din oficiu, în Dosarul nr. 200/2006 al Tribunalului Comercial Mureş - Judecătorul-sindic.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 3 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 200/2006, Tribunalul comercial Mureş - Judecătorul-sindic a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de instanţă, din oficiu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Tribunalul comercial Mureş - Judecătorul-sindic apreciază că reglementarea cuprinsă în art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 este unică în legislaţia românească, prin aceea că instanţa competentă să soluţioneze o cerere în materie civilă sau comercială trebuie să autorizeze în prealabil partea reclamantă să introducă respectiva cerere. Astfel, pentru a câştiga dreptul de a sesiza instanţa cu cererea de chemare în judecată comitetul creditorilor trebuie să demonstreze întrunirea a două condiţii cumulative, fapt ce este de natură a-i îngrădi accesul liber la justiţie. Pe de altă parte, judecătorul-sindic este pus în situaţia ca într-o procedură necontencioasă, desfăşurată fără citarea părţilor (cererea de autorizare fiind soluţionată conform art. 331-339 din Codul de procedură civilă), să decidă asupra unor aspecte incompatibile cu această procedură, cum ar fi excepţia de prescripţie a dreptului la acţiune.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că verificările făcute de judecătorul-sindic pentru autorizarea comitetului creditorilor de a introduce acţiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de conducere sunt pur formale şi nu generează o prezumţie de parţialitate a judecătorului. Condiţionările la care este supus comitetul au ca scop evitarea tergiversării procedurii insolvenţei şi nu pot fi considerate de natură a crea o situaţie mai favorabilă pentru unii participanţi la procedură.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate aduc atingere principiului constituţional al accesului liber la justiţie şi al dreptului la un proces echitabil, deoarece, prin condiţionarea introducerii cererii de autorizarea prealabilă a judecătorului-sindic, se restrânge dreptul comitetului creditorilor de a formula acţiunea prevăzută de art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, text de lege care are următorul conţinut: "Comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acţiunea prevăzută la alin. (1) şi răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) ameninţă să se prescrie."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) care consacră liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate s-a pronunţat recent prin Decizia nr. 577/2007, încă nepublicată. Cu acel prilej, s-a reţinut că legea "condiţionează autorizarea comitetului de creditori de a introduce acţiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi a oricăror alte persoane, de îndeplinirea celor două condiţii cumulative prevăzute de lege, şi anume, prima, ca administratorul judiciar sau lichidatorul să fi omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului persoană juridică ori ca acesta să fi omis să formuleze acţiunea şi, respectiv a doua condiţie, răspunderea persoanelor la care se referă legea ameninţă să se prescrie. Aşadar, legea instituie două condiţii prealabile de admisibilitate a acţiunii, după verificarea cărora instanţa poate proceda la analiza pe fond a cauzelor care au generat starea de insolvenţă a debitorului.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate au ca scop, ca de altfel întreaga procedură instituită prin Legea nr. 85/2006, acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă şi, în acelaşi timp, pe un plan mai general, asanarea mediului comercial, ceea ce corespunde obligaţiei statului înscrise în art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie. În acest context, acţiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor prevăzute de lege poate fi supusă anumitor condiţii restrictive, întrucât nu reprezintă o acţiune de sine stătătoare, ci o cerere incidentă care intervine într-un cadru procesual preexistent, respectiv cel declanşat prin cererea privind iniţierea procedurii insolvenţei, introdusă în temeiul art. 26 din Legea nr. 85/2006, aşadar în limine litis. Mai mult, condiţiile reglementate de art. 138 alin. (3) din lege sunt justificate şi de intenţia legiuitorului de a atribui comitetului creditorilor o calitate procesuală activă subsidiară, circumstanţiată de lipsa de diligenţă a titularilor acestei acţiuni, şi anume administratorul judiciar sau lichidatorul."

Pentru aceste motive, Curtea a considerat că, în această materie, ca, de altfel, oriunde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de îndeplinirea anumitor cerinţe şi respectarea anumitor proceduri, nu s-a operat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor părţilor. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept subiectiv sau procesual nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin decizia menţionată, precum şi considerentele care au stat la baza acesteia îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu se invocă elemente noi, de natură a schimba această jurisprudenţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de instanţă din oficiu în Dosarul nr. 200/2006 al Tribunalului Comercial Mureş - Judecătorul-sindic.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu