Decizie nr. 610 din 20 iunie 2007

Ioan Vida - preşedinţe

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) şi (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, invocată, cât priveşte alin. (2) al art. III din actul normativ menţionat, de Daniel Popa în Dosarul nr. 76/2006 al Curţii Militare de Apel, de Daniel Andrei, Petre Baciu, Cristian Caramizaru, Adrian Cornel Dumitrescu, Marin Cristian Ene, Iulian Ene, Marius Grosu, Marius Hambic, Ion Neacşu, Gheorghe Şerban, Liviu Ştefanescu, Mihai Tăbăroiu, Silviu Nicuşor Tripon, Dănuţ Cătălin Brâncoveanu, Dumitrache Gaiu, Monel Gabriel Meiţoiu şi Dorel Mihai în Dosarul nr. 49/2006 al Curţii Militare de Apel, iar, cât priveşte alin. (2) şi (3) ale art. III din Legea nr. 356/2006, de Costel Ionescu în Dosarul nr. 123/2006 al aceleiaşi instanţe.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 10 mai 2007 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, în urma deliberărilor, Curtea a dispus amânarea pronunţării, succesiv, pentru data de 29 mai 2007, 7 iunie 2007, 19 iunie 2007 şi 20 iunie 2007.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin încheierile din 21 noiembrie 2006 şi 8 decembrie 2006, pronunţate în dosarele nr. 76/2006 şi, respectiv, nr. 49/2006, Curtea Militară de Apel a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (2) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, excepţie ridicată în dosarele menţionate de Daniel Popa şi, respectiv, de Daniel Andrei, Petre Baciu, Cristian Cărămizaru, Adrian Cornel Dumitrescu, Marian Cristian Ene, Iulian Ene, Marius Grosu, Marius Hambic, Ion Neacşu, Gheorghe Şerban, Liviu Ştefănescu, Mihai Tăbăroiu, Silviu Nicuşor Tripon, Dănuţ Cătălin Brâncoveanu, Dumitrache Gaiu, Monel Gabriel Meiţoiu şi Dorel Mihai.

Prin Încheierea din 7 decembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 123/2006, Curtea Militară de Apel a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) şi (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, excepţie ridicată de Costel Ionescu în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, identică în dosarele nr. 76/2006 şi, respectiv, nr. 49/2006 ale Curţii Militare de Apel, se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate, care permit judecarea în continuare, de către instanţele militare, a infracţiunilor săvârşite de civili, sunt în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Se invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume cauza Maszni împotriva României, 2006, în care s-a reţinut că obiectivitatea şi imparţialitatea magistraţilor militari sunt ştirbite prin subordonarea şi dependenţa faţă de Ministerul Apărării Naţionale sub aspectul carierei militare, a drepturilor salariale şi a apartenenţei la ierarhia armatei. Astfel, judecarea civilului de către o instanţă militară, doar pe considerentul că fapta a fost săvârşită împreună cu un militar, încalcă dreptul acestuia de a fi judecat de un tribunal imparţial şi independent, aşadar, implicit, dreptul la un proces echitabil.

În plus, în Dosarul nr. 123/2006 al Curţii Militare de Apel se susţine că dispoziţiile art. III alin. (2) şi (3) din Legea nr. 356/2006 contravin prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Aceasta întrucât, prin menţinerea unor cauze penale privind persoane care nu au calitatea de militar în competenţa instanţelor militare, se creează situaţia ca, pentru fapte egale, comise sub incidenţa aceloraşi norme de drept penal material, de persoane având calităţi identice, unele persoane să fie judecate de instanţe ordinare, iar altele de instanţe speciale, "numai şi numai în funcţie de momentul sesizării". Se invocă, totodată, şi prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (5), care interzic înfiinţarea de instanţe extraordinare, instanţele militare având, în opinia autorului excepţiei, acest caracter, precum şi cele ale art. 15 alin. (2) teza a doua, referitoare la principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Curtea Militară de Apel apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că judecătorii militari au un regim similar cu cel al judecătorilor civili, deoarece răspunderea lor disciplinară poate fi angajată doar în faţa Consiliului Superior al Magistraturii. Mai mult, organizarea instanţelor militare este similară cu cea a instanţelor civile, bugetul fiind aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii şi doar executat de către Ministerul Apărării Naţionale. Dobândirea gradelor militare este un element secundar atât timp cât cariera în instanţele militare nu este influenţată de acestea, promovarea realizându-se exclusiv pe baza activităţii judiciare, a examenului dat în faţa Consiliului Superior al Magistraturii. În opinia instanţei, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care a abrogat Legea nr. 54/1993 pentru organizarea instanţelor şi parchetelor militare, a înlăturat dubiile cu privire la independenţa judecătorului militar, existente sub imperiul vechii reglementări. Se mai arată că art. 15 alin. (2) teza a doua din Constituţie are în vedere legea penală mai favorabilă, iar nu pe cea procesual penală, unde principiul este cel al aplicării imediate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. În ceea ce priveşte decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului, la care se face referire în motivarea excepţiei, se arată că, în argumentarea acesteia, nu se exclude posibilitatea existenţei unor instanţe militare, ci numai limitarea posibilităţii ca persoane civile să fie judecate de aceste instanţe. În opinia Guvernului, "prin dispoziţiile tranzitorii, legiuitorul, evaluând impactul unei eventuale retrimiteri a unei cauze la parchetele sau instanţele civile, a considerat că, în rezolvarea cauzei, trebuie să aibă prioritate principiul soluţionării cauzei într-un termen rezonabil."

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor subiectelor de drept aflate în aceeaşi situaţie juridică, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, precum şi faptul că stabilirea unor reguli speciale privind competenţa instanţelor judecătoreşti nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil. În opinia Avocatului Poporului, prin normele procesual penale criticate, legiuitorul, stabilind competenţa de urmărire penală şi de judecată a cauzelor aflate pe rolul parchetelor ori instanţelor militare, care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006, sunt date în competenţa parchetelor ori instanţelor civile, a urmărit să asigure continuitate, eficienţă şi credibilitate activităţii de urmărire penală şi de judecată, tocmai în scopul realizării actului de justiţie într-un termen rezonabil şi în mod echitabil.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. III alin. (2) şi (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, care au următorul cuprins:

(2)Cauzele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată la parchetele ori instanţele militare la data intrării în vigoare a prezentei legi, date în competenţa parchetelor sau instanţelor civile, vor continua să fie urmărite ori judecate de parchetele sau instanţele militare.

(3)Cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să fie judecate de instanţele competente, potrivit dispoziţiilor aplicabile anterior acestei date. În caz de admitere a apelului sau a recursului, dacă se dispune desfiinţarea sau, după caz, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, aceasta se va judeca de instanţa competentă, potrivit prezentei legi.

Prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2) şi (3) privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 alin. (5) teza întâi privind interdicţia înfiinţării de instanţe extraordinare. Se invocă totodată dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Se susţine, în esenţă, că normele tranzitorii reglementate de art. III alin. (2) şi (3) din Legea nr. 356/2006 sunt în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale mai sus menţionate, întrucât permit judecarea în continuare, de către instanţele militare, a infracţiunilor săvârşite de civili.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. 1 din Codul de procedură penală şi celor ale alin. 2 al aceluiaşi articol, modificat prin art. I pct. 17 din Legea nr. 356/2006, "În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competenţa în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe" şi "dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta militară, competenţa revine instanţei civile". În redactarea anterioară, în aceeaşi situaţie de indivizibilitate sau conexitate, competenţa revenea instanţei militare, ceea ce avea drept consecinţă ca persoane care nu aveau calitatea de militar să fie judecate de instanţe militare.

Având în vedere prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute prin lege, Curtea Constituţională constată că ambele reglementări, atât cea actuală, cât şi reglementarea anterioară, sunt conforme cu Legea fundamentală. De asemenea, Curtea reţine că existenţa şi funcţionarea parchetelor şi instanţelor militare nu contravin normelor şi principiilor constituţionale.

Curtea nu poate primi critica de neconstituţionalitate formulată în cauză, în sensul că judecarea de către instanţele militare a unor persoane civile pentru infracţiuni săvârşite împreună cu militari ar încălca dreptul acestora de a fi judecate de tribunale imparţiale şi independente şi, deci, dreptul lor la un proces echitabil, dat fiind că, prin statutul magistraţilor care le compun ca şi prin procedura pe care o urmează - aceeaşi după care judecă şi instanţele civile - instanţele militare sunt instanţe imparţiale, iar judecătorii militari sunt independenţi şi se supun numai legii. În acest sens, prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, Curtea Constituţională a reţinut urmatoarele: "În ceea ce priveşte statutul magistraţilor militari, art. 30^1 din Legea nr. 303/2004 nou introdus prevede: «Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, după dobândirea calităţii de ofiţer activ în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.» Rezultă din această reglementare că numirea, promovarea şi evoluţia carierei de magistrat a judecătorilor şi procurorilor militari se fac în aceleaşi condiţii ca şi în cazul magistraţilor de la celelalte instanţe judecătoreşti şi parchete. Singura condiţie suplimentară pe care trebuie să o îndeplinească înainte de a fi numiţi este aceea de a deveni militar activ în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Aceasta însă nu înseamnă relaţii de subordonare pe planul îndeplinirii atribuţiilor ce le revin magistraţilor. Magistraţii militari beneficiază de toate drepturile şi au toate obligaţiile prevăzute de lege pentru judecători, respectiv pentru procurori."

Opţiunea legiuitorului de a trece în competenţa instanţelor civile cauzele în care sunt inculpate persoane care nu au calitatea de militari şi care au comis infracţiuni împreună cu persoane având calitatea de militari nu s-a întemeiat, aşadar, pe constatarea că instanţele militare nu îndeplinesc condiţiile de independenţă şi de obiectivitate inerente sistemului judiciar într-un regim democratic, căci, dacă aceasta ar fi fost raţiunea modificării Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006, această modificare ar fi trebuit urmată de desfiinţarea instanţelor militare. Prin modificarea legislativă operată, legiuitorul a dat curs unor raţiuni de bună administrare a justiţiei şi tendinţei manifestate în celelalte sisteme judiciare democratice de restrângere a competenţei instanţelor militare exclusiv în sfera faptelor penale comise de personalul militar. În sensul anchetării şi judecării de către parchetele şi instanţele civile a cauzelor în care alături de militari sunt implicaţi şi civili, este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Cauza Maszni împotriva României, 2006.

În schimb, Curtea Constituţională constată că, prin dispoziţiile art. III alin. (2) şi (3) teza întâi din Legea nr. 356/2006, legiuitorul a menţinut în mod nejustificat competenţa instanţelor militare şi, respectiv, a parchetelor militare, în cauzele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi. În aplicarea acestor texte ale legii, ar urma ca parchetele militare şi, respectiv, instanţele militare să continue urmărirea penală şi judecata împotriva unor persoane care nu au calitatea de militari.

Această derogare este vădit discriminatorie în raport cu criteriul avut în vedere de legiuitor în modificarea art. 35 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, şi anume lipsa calităţii de militar a unuia sau unora dintre făptuitori. În consecinţă, Curtea Constituţională constată că textele de lege menţionate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României privind egalitatea în drepturi, întrucât reglementează diferit competenţa de urmărire penală şi de judecată a unor persoane având acelaşi statut şi aflate în aceeaşi situaţie juridică, dată de acuzaţia de a fi săvârşit o faptă penală, astfel încât, cu privire la aceste texte de lege, excepţia urmează să fie admisă.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 356/2006, potrivit cărora "În caz de admitere a apelului sau a recursului, dacă se dispune desfiinţarea sau, după caz, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, aceasta se va judeca de instanţa competentă, potrivit prezentei legi", Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât judecarea litigiului în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate se află în primă instanţă, iar nu în ipoteza normei criticate. Ca urmare, având în vedere art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legatură cu soluţionarea cauzei [...]", excepţia de neconstituţionalitate a art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 356/2006 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, neavând legatură cu soluţionarea cauzei.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) şi alin. (3) teza întâi din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, excepţie invocată de Daniel Popa, Daniel Andrei, Petre Baciu, Cristian Cărămizaru, Adrian Cornel Dumitrescu, Marin Cristian Ene, Iulian Ene, Marius Grosu, Marius Hambic, Ion Neacşu, Gheorghe Şerban, Liviu Ştefănescu, Mihai Tăbăroiu, Silviu Nicuşor Tripon, Dănuţ Cătălin Brâncoveanu, Dumitrache Gaiu, Monel Gabriel Meiţoiu, Dorel Mihai şi Costel Ionescu în dosarele nr. 76/2006, nr. 49/2006 şi, respectiv, nr. 123/2006 ale Curţii Militare de Apel şi constată că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale.

2.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, invocată de Costel Ionescu în Dosarul nr. 123/2006 al Curţii Militare de Apel.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 iunie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta