Decizie nr. 391 din 14 octombrie 1997

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3, art. 14, art. 22 şi ale art. 78 din Legea nr. 51/1995, invocată de Croitoru Ioan în Dosarul nr. 4/1997 al Curţii de Apel Alba Iulia.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 8 octombrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 14 octombrie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea de Apel Alba Iulia, prin Încheierea din 19 februarie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 4/1997 al acestei instanţe, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3, art. 14, art. 22 şi ale art. 78 din Legea nr. 51/1995, invocată de Croitoru Ioan.

În motivarea excepţiei se arata ca dispoziţiile atacate sunt "total neconstituţionale", incalcand "în mod vadit" următoarele articole din Constituţie: art. 15 alin. (2), art. 37, art. 38, art. 39, art. 41, art. 49, art. 51 şi art. 54, întrucât profesia de avocat ar trebui să se poată exercita în multiple forme de organizare şi la ea ar trebui să aibă acces orice licenţiat în drept, fără nici o discriminare sau condiţie, examenele fiind necesare numai "pentru obţinerea de grade profesionale".

Exprimandu-şi opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea de Apel Alba Iulia arata ca aceasta este intemeiata cu privire la art. 14 din Legea nr. 51/1995, care prevede că dreptul de primire în profesia de avocat se obţine pe baza unui examen, organizat conform prevederilor legii şi statutului profesiei, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. 2 lit. a)-c) - când primirea în profesie se poate face fără examen -, prin aceasta prevedere fiind limitat dreptul de exercitare libera a unei profesii, garantată de art. 38 din Constituţie.

În conformitate cu dispoziţiile din art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituţională a fost comunicată celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.

În punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari a Senatului se arata ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca avocatura se realizează de un corp profesional cu o îndelungată tradiţie şi este organizată şi funcţionează prin lege proprie, iar cei care doresc sa practice această profesie sunt datori să respecte legea şi sa accepte regulile impuse de ea. De aceea dreptul de a profesa avocatura îl are orice absolvent al facultăţii de drept, cu condiţia să respecte cerinţele impuse de legea care guvernează această profesie. Se arata ca prevederile art. 14, ca şi ale celorlalte texte din Legea nr. 51/1995, invocate de autorul excepţiei, nu sunt discriminatorii şi nu contravin prevederilor art. 38 din Constituţie, care garantează dreptul la munca, nici principiului egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice a cetăţenilor, prevăzut la art. 16, şi ca prevederile art. 14 din Legea nr. 51/1995 nu constituie o restrangere a exerciţiului unor drepturi, în sensul art. 49 din Constituţie. Condiţia de examen, prevăzută la art. 14 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, constituie o exigenta impusa de necesitatea selectării pe criterii profesionale a specialiştilor.

În opinia Guvernului, prevederile legale menţionate nu contravin nici Pactului internaţional privitor la drepturile civile şi politice, adoptat de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966, ratificat de ţara noastră prin Decretul nr. 212/1974, care, în art. 6 pct. 1 şi art. 7 lit. d), prevede că "dreptul la munca cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a obţine posibilitatea de a-şi procura cele necesare vieţii sale printr-o munca aleasă sau acceptată". Se face, totodată, trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 45/1995, care s-a pronunţat asupra constituţionalităţii art. 14 din Legea nr. 51/1995.

În concluzie, se arata ca legea criticata nu cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, astfel ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata.

Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari a Senatului şi al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei cu care a fost legal sesizată.

Deşi se referă în special la anumite articole din Legea nr. 51/1995, autorul excepţiei de neconstituţionalitate vizează, în realitate, legea în întregul ei, pe care o considera în totală contradictie cu principiile Constituţiei.

Critica adusă dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Legea nr. 51/1995, care sunt considerate ca neconstituţionale, deoarece aduc atingere unor drepturi fundamentale garantate de Constituţie, cum ar fi dreptul de asociere sau dreptul la munca, este neîntemeiată.

În conceptia autorului excepţiei se considera ca activitatea avocatului trebuie privită ca o activitate comercială care se desfăşoară potrivit normelor din Codul comercial. În conceptia legiuitorului însă avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Aceasta opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstitutionala, având în vedere ca scopul ei este asigurarea unei asistente juridice calificate, iar normele în baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale. Faptul ca accesul la profesia de avocat este condiţionat de satisfacerea anumitor cerinţe, în special de pregătire profesională şi de moralitate, nu poate fi privit ca neconstitutional, toate legile de organizare a profesiei de avocat cuprinzând asemenea condiţii.

Referitor la prevederile art. 14 din Legea nr. 51/1995, prin care se condiţioneaza obţinerea dreptului de sustinere a unui examen organizat conform prevederilor legii şi ale statutului profesiei, se constată că acestea au constituit în principal obiectul criticilor autorului excepţiei, iar instanţa, în faţa căreia a fost ridicată excepţia, Curtea de Apel Alba Iulia, considera excepţia ca intemeiata, afirmând ca, prin aceasta condiţie cerută de lege, se limitează dreptul de exercitare libera a unei profesii, garantat de art. 38 din Constituţie.

Art. 14 din Legea nr. 51/1995 prevede, într-adevăr, prin dispoziţia din alin. 1, ca "Dreptul de primire în profesie se obţine pe baza unui examen, organizat conform prevederilor prezentei legi şi statutului profesiei", iar la alin. 2 lit. a)-c) sunt prevăzute cazurile în care o persoană poate fi primită în profesie cu scutiri de examen.

În ceea ce priveşte dispoziţia din alin. 1 al art. 14, aceasta nu poate fi considerată, asa cum se susţine, ca o ingradire a dreptului la munca, ci ca un mijloc de selectare, pr criterii profesionale, a specialiştilor care urmează sa exercite profesia de avocat. Aceasta condiţie era prevăzută şi în legislaţia românească interbelica. Astfel Legea avocaturii din 1923 prevedea, la art. 1, printre condiţiile de admitere în corpul avocaţilor şi de exercitare a profesiei de avocat, "Trecerea unui examen de admitere în corpul avocaţilor", iar Legea pentru organizarea corpului de avocaţi din 18 decembrie 1931 prevedea, la art. 34, ca "După terminarea stagiului, stagiarul va trece un examen de libera practica avocaţială".

Cat priveşte dispoziţiile din alin. 2 lit. a)-c) ale art. 14 din Legea nr. 51/1995, care prevăd cazurile de primire în profesie fără examen, acestea, de asemenea, nu pot fi considerate ca neconstituţionale. În dispoziţia de la lit. a) este menţionat titularul diplomei de doctor în drept. Excepţia este justificată prin calificarea superioară pe care o presupune titlul ştiinţific de doctor în drept şi nu poate fi inteleasa ca o încălcare a egalităţii în drepturi. De asemenea, este justificată excepţia cuprinsă în dispoziţiile de la lit. b), care se referă la primirea ca stagiari a absolvenţilor facultăţilor de drept, dacă solicita înscrierea ca avocaţi stagiari în cel mult 6 luni de la trecerea examenului de licenţă, deoarece, potrivit art. 15, la începutul exercitării profesiei, avocatul efectuează în mod obligatoriu un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, după care va susţine examenul de definitivare.

Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiei de la lit. c), Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995, retinand ca aceasta este constituţională, deoarece, pe de o parte, nu se regăsesc criteriile nediscriminarii stabilite la art. 4 alin. (2) din Constituţie, iar pe de altă parte, nu se poate invoca nici încălcarea principiului egalităţii, fiind vorba de persoane care se afla în situaţii deosebite.

Autorul excepţiei critica, de asemenea, dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 51/1995, care prevăd ca exercitarea profesiei de avocat de către o persoană care nu este înscrisă în Tabloul avocaţilor constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale.

Garantand dreptul de apărare, Constituţia prevede la art. 24 alin. (2) ca, în timpul procesului, părţile au dreptul la asistenţa unui avocat, înţelegand prin aceasta o persoană care are calitatea de avocat dobandita în condiţiile prevăzute de lege, astfel ca incriminarea faptelor de exercitare nelegală a profesiunii de avocat nu este decât consecinţa logica a reglementării legale.

Autorul excepţiei critica, de asemenea, dispoziţiile art. 78 din aceeaşi lege, care prevăd ca "La data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele fizice sau juridice, care au fost autorizate în baza altor legi sa acorde consultanţa juridică, îşi încetează aceasta activitate", sustinand ca aceasta dispoziţie contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie privind neretroactivitatea legii.

Afirmatia este însă neîntemeiată, deoarece Legea nr. 51/1995 dispune pentru viitor, iar activitatea desfăşurată de aceste persoane, până la data intrării în vigoare a legii, este legală.

Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 22 şi 78, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 66 din 21 mai 1996, definitivă prin Decizia nr. 124 din 22 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 decembrie 1996, stabilind ca aceste dispoziţii sunt constituţionale şi, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea soluţiei, urmează ca excepţia privind dispoziţiile acestor articole să fie respinsă.

În fine, cu privire la susţinerea ca dispoziţiile atacate contravin prevederilor art. 49 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora exerciţiul unor drepturi sau cel al unor libertăţi poate fi restrâns prin lege, dacă aceasta se impune, între altele, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Curtea constata ca acestea nu au legătură cu prevederile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3, art. 14, art. 22 şi ale art. 78 din Legea nr. 51/1995, invocată de Croitoru Ioan în Dosarul nr. 4/1997 al Curţii de Apel Alba Iulia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 14 octombrie 1997.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. Nicolae Popa

Magistrat-asistent,

Maria Bratu