Decizie nr. 364 din 28 septembrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 644/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2000, excepţie ridicată de Maria Chelaru în Dosarul nr. 9.306/LM/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textele legale criticate nu cuprind prevederi cu caracter retroactiv şi că dreptul salariaţilor regiilor autonome de participare la profit nu este un drept de natură constituţională, nefiind prevăzut nici de tratatele internaţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 9.306/LM/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă - a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 644/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2000 privind repartizarea profitului la Regia Autonomă "Locato", excepţie ridicată de Maria Chelaru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui conflict de muncă.

În motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine că prevederile art. 1 din Legea nr. 644/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2000 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 41 alin. (5), precum şi celor ale art. 53. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că sunt încălcate şi "principiile de drept al muncii, îndeosebi în ceea ce priveşte drepturile salariale, dar şi normele Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului".

Se consideră că "prin art. 1 al Legii nr. 644/2001 [...] se aduce o serioasă atingere validităţii unor acte juridice încheiate anterior intrării ei în vigoare". În ceea ce priveşte încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că "legiuitorul manifestă o preferinţă doar pentru drepturile unor colective de muncă, în detrimentul salariaţilor de la R.A. «Locato»", astfel încât "nu se asigură egalitatea", ajungându-se la o "discriminare nefondată". Cu referire la încălcarea textului constituţional al art. 41 alin. (5), se arată că dispoziţiile art. 1 al Legii nr. 644/2001 exclud "întregul personal muncitor al R.A. «Locato» de la acordarea drepturilor salariale stabilite prin contractul colectiv de muncă - lege a părţilor semnatare".

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, consideră că aceasta este neîntemeiată. Instanţa arată că dispoziţiile criticate nu încalcă principiul neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată. De asemenea, se consideră că, în ceea ce priveşte eliminarea dispoziţiei privind acordarea cotei de 10% din profit salariaţilor în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 644/2001, nu sunt încălcate dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată. Instanţa mai reţine că "acordarea cotei de 10% din profit salariaţilor este o posibilitate a angajaţilor în speţă, condiţionată de existenţa profitului şi prevăzută în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate", astfel că nu este de natură a încălca textele constituţionale ale art. 15 alin. (1) şi ale art. 20. Referitor la celelalte texte constituţionale invocate de către autorul excepţiei, instanţa apreciază că acestea nu au legătură cu cauza.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 35/1997, republicată, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibilă. În argumentarea punctului de vedere, Guvernul arată că, "de fapt, nu este vorba despre o problemă de constituţionalitate, ci despre stricta interpretare şi aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti, care nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate [art. 2 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată]". În acest sens, se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

În punctul de vedere prezentat, Guvernul, referindu-se la temeiurile excepţiei, susţine că nu sunt încălcate textele constituţionale ale art. 15, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 41 alin. (5) şi ale art. 53, "unele din aceste dispoziţii [...] neavând legătură cu obiectul excepţiei". De asemenea, se mai consideră că, potrivit art. 135 alin. (2) din Constituţie, statul are obligaţia creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie în activitatea economică şi financiară, astfel încât acordarea unei cote din profit pentru stimularea salariaţilor nu poate fi privită ca o măsură obligatorie pentru toţi agenţii economici, aceasta fiind în strânsă corelare cu factorii interni de finanţare şi creştere a producţiei".

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, Avocatul Poporului arată că dispoziţiile în cauză nu contravin principiului neretroactivităţii legii, întrucât "dispun numai pentru perioada care urmează intrării lor în vigoare", iar "efectele care s-au produs sub imperiul actului normativ anterior încetează de la data apariţiei noului act normativ". Potrivit punctului de vedere prezentat în cauză, se pune în discuţie o problemă de aplicare a legii în timp, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de legalitate, care excedează competenţei Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Constituţie, republicată, se arată că această susţinere nu poate fi reţinută, întrucât "nu se poate pune problema că salariaţii R.A. «Locato» nu mai beneficiază de un anumit drept, atât timp cât acesta nu mai este prevăzut în textul legal a cărui neconstituţionalitate se invocă", iar soluţia legislativă "nu încalcă principiul universalităţii drepturilor şi libertăţilor fundamentale, sub cele două aspecte, şi anume cel privind vocaţia fiecărui cetăţean la toate drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi alte legi, precum şi cel referitor la faptul că toţi cetăţenii, fără excepţie, se bucură de toate drepturile şi libertăţile".

Totodată, Avocatul Poporului arată că nu există neconcordanţe între dispoziţia legală criticată şi prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. În mod greşit autorul excepţiei a indicat ca obiect al acesteia art. 1 al Legii nr. 644/2001, lege care nu are decât un articol unic, prin care aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2000, stabilind totodată cuprinsul art. 1 al ordonanţei de urgenţă pe care l-a modificat.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în realitate, dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2000 privind repartizarea profitului la Regia Autonomă "Locato", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 13 aprilie 2000, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 644/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 28 noiembrie 2001. Textul criticat pentru neconstituţionalitate are următorul cuprins:

"Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1) lit. e) şi f) şi ale alin. (2) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, Regia Autonomă «Locato» va reţine, pentru constituirea surselor proprii de finanţare, profitul rămas după plata impozitului pe profit şi deducerea sumelor aferente destinaţiilor stabilite prin acte normative speciale, prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-d) din acelaşi act normativ."

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt art. 15, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 41 alin. (5) şi art. 53, care au următorul cuprins:

–Art. 15: "(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.

(2)Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";

–Art. 41 alin. (5): "Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.";

–Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."

Curtea constată că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate se referă la faptul că, prin eliminarea dispoziţiei privind acordarea cotei de până la 10% din profitul contabil rămas pentru stimularea salariaţilor, cotă prevăzută şi prin contractul colectiv de muncă, se aduce atingere principiilor universalităţii, egalităţii în drepturi şi neretroactivităţii legii, precum şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 alin. (5) privind garantarea caracterului obligatoriu al convenţiilor colective. De asemenea, se mai susţine şi faptul că dispoziţiile criticate încalcă şi "principiile de drept al muncii, îndeosebi în ceea ce priveşte drepturile salariale, dar şi normele Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului."

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin textul criticat au fost stabilite, pentru Regia Autonomă "Locato", dispoziţii speciale, derogatorii de la normele generale privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome.

Conform acestei reglementări, în cazul Regiei Autonome "Locato", profitul rămas după plata impozitului pe profit şi după deducerea sumelor aferente destinaţiilor stabilite prin acte normative speciale va fi reţinut pentru constituirea surselor proprii de finanţare. În cauză, referindu-se la o regie autonomă, legiuitorul avea deplină legitimare să reglementeze în modul arătat repartizarea profitului, chiar dacă prin aceasta era afectată o componentă a drepturilor salariale ale personalului regiei.

Curtea reţine că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Constituţie, republicată, întrucât în cauză nu se pune problema încălcării unor drepturi sau libertăţi consacrate de Legea fundamentală sau de altă lege, ci a unei derogări stabilite tot prin lege.

În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile, Curtea constată că textul de lege criticat nu cuprinde dispoziţii referitoare la o eventuală aplicare pentru perioada anterioară intrării lor în vigoare.

De asemenea, Curtea observă că aplicarea unor dispoziţii speciale, derogatorii de la cele comune în materie, în ceea ce priveşte repartizarea pe destinaţii a profitului, pentru o anumită regie autonomă, ţinându-se seama de specificul acesteia, nu are semnificaţia încălcării principiului egalităţii şi al nediscriminării, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată. Curtea Constituţională, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a stabilit că acest principiu nu înseamnă uniformitate, iar aplicarea unui tratament juridic diferit pentru situaţii care nu sunt identice este posibilă dacă se justifică în mod raţional şi obiectiv. În speţă, derogarea pe care o face textul criticat se justifică ţinându-se seama de specificul Regiei Autonome "Locato". De altfel, însuşi textul de la dispoziţiile căruia se derogă - art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 - reglementează, în partea finală, posibilitatea ca prin legi speciale să se prevadă o altă repartizare pe destinaţii "a profitului contabil rămas după deducerea impozitului pe profit".

Dispoziţia derogatorie criticată pentru neconstituţionalitate, care nu se referă la un drept de natură constituţională, nu încalcă nici dispoziţiile art. 20 din Constituţie, republicată, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, întrucât nici unul dintre aceste documente internaţionale nu stabilesc dreptul salariaţilor regiilor autonome de a participa la profitul realizat sau modul de repartizare a profitului pe destinaţii.

Dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate nu cuprind referiri la negocierile colective în materie de muncă, la eventualele convenţii colective încheiate anterior, astfel că nu se poate reţine că sunt încălcate dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Constituţie, republicată. Pe de altă parte, este de principiu că încheierea convenţiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenţii sunt izvor de drept, dar forţa lor juridică nu poate fi superioară legii, în consecinţă, convenţiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie, în vigoare la data încheierii lor. În acest sens, Curtea s-a pronunţat prin Deciziile nr. 65/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, şi nr. 292/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 26 august 2004.

În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei referitoare la încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţie, republicată, Curtea reţine că acest text nu are incidenţă în cauză, întrucât participarea salariaţilor regiilor autonome la profitul realizat nu este unul dintre drepturile fundamentale prevăzute în titlul II din Constituţie, republicată, la care se referă dispoziţiile art. 53.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2000 privind repartizarea profitului la Regia Autonomă "Locato", excepţie ridicată de Maria Chelaru în Dosarul nr. 9.306/LM/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 septembrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta