Decizie nr. 99 din 23 mai 2000

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Grigorita Litvinenco şi Elena Litvinenco în Dosarul nr. 3.153/1999 al Tribunalului Dolj - Secţia civilă.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând ca scopul acestei ordonanţe este asigurarea protecţiei atât a proprietarilor, cat şi a chiriaşilor. Potrivit art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, este de competenţa exclusiva a legiuitorului instituirea atât a regulilor de desfăşurare a procesului, cat şi a modului de exercitare a căilor de atac. În litigiile dintre proprietari şi chiriaşi, având ca obiect schimbul obligatoriu de locuinta, legiuitorul a stabilit ca hotărârile pronunţate de judecătorie pot fi atacate numai cu recurs, urmărind asigurarea soluţionării cu celeritate a acestora. Atacarea numai cu recurs a hotărârii nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, deoarece, potrivit art. 304^1 din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată nu este legată de motivele ridicate de parte, ci poate să pună din oficiu în discuţie şi alte motive.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 24 noiembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 3.153/1999, Tribunalul Dolj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Grigorita Litvinenco şi Elena Litvinenco într-un proces civil privind un schimb obligatoriu de locuinta.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare al accesul liber la justiţie, întrucât aduc "îngrădiri exercitării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor prin restrangerea căilor de atac, în sensul eliminării apelului, în situaţia hotărârilor pronunţate de judecătorie în litigiile privind schimbul obligatoriu de locuinţe".

Instanţa de judecată, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia ridicată este neîntemeiată, întrucât, potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie, "este de competenţa exclusiva a organului legislativ instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar existenta unor proceduri speciale poate determina instituirea unor reglementări corespunzătoare care să atribuie caracter definitiv unor hotărâri judecătoreşti ori sa limiteze, într-un fel sau altul, exercitarea căilor de atac". Posibilitatea atacarii doar cu recurs a unor hotărâri judecătoreşti nu prejudiciază părţile, apreciază instanţa, "deoarece art. 304^1 din Codul de procedură civilă, pentru a asigura un control judiciar deplin al hotărârii atacate, stabileşte ca, în cazurile în care hotărârea nu poate fi atacată cu apel, recursul declarat nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă, astfel ca instanţa de recurs are posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele".

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază, de asemenea, ca excepţia ridicată este neîntemeiată, întrucât din prevederile constituţionale referitoare la competenţa instanţelor de judecată, la procedura de judecată şi la exercitarea căilor de atac "Nu rezultă ca reglementările privitoare la înfăptuirea justiţiei trebuie să prevadă în mod obligatoriu, în toate cazurile, folosirea tuturor căilor de atac şi angajarea competentei tuturor instanţelor judecătoreşti". Limitarea doar la recurs a căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor pronunţate în cauzele având ca obiect schimbul obligatoriu de locuinta, se arata în acelaşi punct de vedere, nu contravine Constituţiei, iar "ratiunea excluderii apelului în acestea este legată de necesitatea soluţionării urgente a cauzelor privind dreptul de folosinţă a imobilelor şi asigurarea stabilitatii raporturilor juridice în acest domeniu, fără a fi afectat nici un drept fundamental al părţilor implicate în proces şi nici calitatea actului de justiţie".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca este legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Textul art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, criticat prin excepţia de neconstituţionalitate, are următorul cuprins: "Litigiile dintre proprietari şi chiriaşi, legate de schimbul obligatoriu de locuinta, sunt de competenţa judecătoriei în raza căreia se afla imobilul. Hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată cu recurs. Hotărârea instanţei de recurs este definitivă şi irevocabilă."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constata ca autorii acesteia critica, în realitate, teza a doua a art. 25, întrucât susţin ca prin dispoziţiile acestei teze se inlatura posibilitatea atacarii cu apel a sentinţei judecătoriei, reducându-se astfel cele doua cai ordinare de atac la una singura, cea a recursului.

Norma constituţională invocată ca fiind incalcata de art. 25 teza a doua din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 este cuprinsă în art. 21, potrivit căruia "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".

Examinând textul de lege criticat, cu raportare la normele constituţionale invocate, Curtea constata ca acest text nu contravine prevederilor art. 125 şi nici celor ale art. 128 din Constituţie. Dispoziţiile art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 stabilesc o singura cale ordinară de atac împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii în cauzele având ca obiect schimbul obligatoriu de locuinta. În conformitate cu prevederile art. 125 şi ale art. 128 din Constituţie, stabilirea competentei instanţelor judecătoreşti, a procedurii de judecată, precum şi a condiţiilor de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti intră în competenţa exclusiva a legiuitorului. Accesul liber la justiţie nu are semnificatia ca acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

În acest sens este, de altfel, şi jurisprudenta Curţii Constituţionale care, prin numeroase decizii, precum, de exemplu, Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, şi Decizia nr. 66 din 14 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1997, a statuat ca "Accesul liber la justiţie nu înseamnă ca el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite", precum şi ca Legea fundamentală "nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac [...], ci statuează prin art. 128 ca «Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii», iar art. 125 alin. (3) prevede că prin lege se stabilesc competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată".

De asemenea, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca "semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia accesul la justiţie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, ca şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac".

Curtea mai constata ca nici reglementările internaţionale în materie nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac. Astfel, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede asigurarea posibilităţii unui recurs efectiv la o instanţa naţionala. De asemenea, art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la convenţie prevede: "Orice persoană declarata vinovata de către un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege", iar în paragraful 2 al aceluiaşi articol se prevede posibilitatea stabilirii, prin excepţie, şi a unui singur grad de jurisdicţie în cazul infracţiunilor minore sau în cazul în care cel interesat a fost judecat în prima instanţa de către cea mai înaltă jurisdicţie. Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată în cazul "Golder contra Regatului Unit", 1975, a statuat: "Dreptul de acces la tribunale, apreciază Curtea, nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără sa-l definească în sensul restrâns al cuvantului, exista posibilitatea limitarilor implicit admise chiar în afară limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept."

În acest context Curtea Constituţională constata ca prin Codul de procedură civilă, precum şi prin Codul de procedură penală s-a adoptat, de principiu, existenta a trei grade de jurisdicţie, cu doua cai ordinare de atac - apelul şi recursul -, regula generală de la care, prin lege, s-au prevăzut derogări, determinate de situaţii speciale, toate acestea fiind însă în deplina concordanta cu prevederile constituţionale.

Considerentele pe care s-au bazat soluţiile anterioare ale Curţii Constituţionale, pronunţate în cauze similare, sunt valabile şi în prezenta cauza, neexistand nici un motiv pentru reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Grigorita Litvinenco şi Elena Litvinenco în Dosarul nr. 3.153/1999 al Tribunalului Dolj - Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 mai 2000.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu