Decizie nr. 191 din 28 februarie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Mariana Ieva în Dosarul nr. 281/91/2007 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 281/91/2007, Tribunalul Vrancea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Excepţia a fost ridicată de Mariana Ieva cu prilejul soluţionării unei contestaţii formulate împotriva deciziei de concediere.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 este contrar dispoziţiilor art. 4 şi art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, arată că textul de lege criticat instituie o dublă discriminare. În primul rând o discriminare pe criterii de sex, întrucât vârsta de pensionare este diferită între bărbaţi şi femei, iar în al doilea rând, pe criterii de vârstă, în condiţiile în care, în cadrul segmentului social ce cuprinde persoane de acelaşi sex, pensionarea se face diferenţiat, pe parcursul a 13 ani de la data intrării în vigoare a legii. De asemenea, consideră că art. 41 din Legea nr. 19/2000 este contrar şi art. 3 paragraful 1 şi art. 9 paragraful 1 lit. f) din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2006/54/CE din 5 iulie 2006, dispoziţii ce consacră deplina egalitate între bărbaţi şi femei şi interzic aplicarea unui tratament diferenţiat în funcţie de sex, inclusiv prin stabilirea de vârste diferite de pensionare pentru femei şi bărbaţi.

Tribunalul Vrancea - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, textul de lege criticat fiind contrar prevederilor constituţionale şi internaţionale invocate de autorul excepţiei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte faptul că art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 prevede ieşirea la pensie la vârste diferite pe parcursul a 13 ani, arată că aceste dispoziţii se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, necontravenind prin urmare principiului egalităţii în drepturi. Referitor la susţinerea autorului excepţiei privind discriminarea pe criterii de sex, arată, în esenţă, că, în raport cu standardele legislative existente la nivelul Uniunii Europene, pot exista încă vârste diferite de pensionare în cadrul sistemelor de asigurări sociale aflate în pilonul I (sistemul general de asigurări sociale, respectiv Legea nr. 19/2000) şi doar în ceea ce priveşte categoria pensiilor ocupaţionale Directiva 86/378/CEE , amendată prin Directiva 96/97/CE , impune egalitatea vârstei de pensionare la femei şi bărbaţi.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este neconstituţional. În acest sens, arată că stabilirea unei vârste de pensionare diferenţiate între femei şi bărbaţi nu are o justificare obiectivă şi raţională, astfel că este încălcat principiul egalităţii cetăţenilor în drepturi. De asemenea, consideră că este încălcată şi Directiva Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene 2006/54/CE , care prevede că stabilirea unei vârste diferite de pensionare constituie discriminare pe criteriu de sex. În plus, observă că, în cazul poliţiştilor şi al parlamentarilor, reglementările din România prevăd deja vârste unice de pensionare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, dispoziţii potrivit cărora: "Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creşterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei şi de la 62 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3."

Autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat este contrar art. 4 şi art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la interzicerea discriminării şi la egalitatea cetăţenilor în faţa legii. De asemenea, consideră că se contravine şi dispoziţiilor art. 3 şi art. 9 paragraful 1 lit. f) din Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformă), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 204 din 26 iulie 2006, dispoziţii potrivit cărora:

–Art. 3: "Statele membre pot să menţină sau să adopte măsuri în sensul art. 141 (4) din Tratat, pentru a asigura în mod concret o deplină egalitate între bărbaţi şi femei în viaţa profesională.";

–Art. 9 paragraful 1 lit. f): "Se clasifică printre dispoziţiile contrare principiului egalităţii de tratament cele care au la bază criteriul sexului, fie direct, fie indirect, pentru: [...]

f)a impune vârste diferite de pensionare."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei critică art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 sub două aspecte. Astfel, pe de o parte, consideră că acest text de lege este discriminatoriu, întrucât reglementează vârste diferite de pensionare de-a lungul a 13 ani, până la atingerea vârstei standard prevăzute în prima teză a acestui alineat, respectiv 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. Pe de altă parte, art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 creează, în opinia autorului excepţiei, o discriminare întemeiată pe sex, întrucât prevede vârste diferite de pensionare pentru femei faţă de bărbaţi.

Analizând primul aspect, Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, cetăţenii au dreptul la pensie şi la alte forme de asigurări sociale şi măsuri de protecţie socială, în condiţiile stabilite de lege. Astfel, legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, modul de calcul şi cuantumul valoric al lor, în raport cu posibilităţile create prin resursele financiare disponibile, şi să le modifice în concordanţă cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare. Aşa cum Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, din care amintim Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, această prerogativă a legiuitorului nu poate fi considerată ca o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Astfel, în decizia amintită, Curtea a reţinut că "situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări".

Prin urmare, Curtea constată că, sub acest aspect, art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia textul de lege ce face obiectul excepţiei creează o discriminare pe criteriul sexului, Curtea constată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra acestui aspect prin mai multe decizii ale sale, dintre care amintim Decizia nr. 888 din 30 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 24 ianuarie 2007. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că «textul art. 16 alin. (1) din Constituţie, coroborat cu cel al art. 4 alin. (2) din Legea fundamentală, are în vedere discriminările prohibite, respectiv "discriminarea negativă", iar nu şi pe cele admisibile, aşa cum este "discriminarea pozitivă", ţinând seama de specificitatea unor situaţii sau de scopul realizării unei justiţii distributive, pentru a anula sau pentru a diminua inegalităţile obiective. Tratamentul juridic diferenţiat a fost considerat ca o măsură de protecţie specială a femeilor, întemeiată nu pe deosebirea de sex, ci pe situaţia socială care decurge din această deosebire».

Faţă de cele invocate în decizia mai sus amintită, autorul excepţiei susţine şi că textul de lege criticat ar fi contrar art. 3 şi art. 9 paragraful 1 lit. f) din Directiva 2006/54/CE .

Faţă de acestea, Curtea constată că, potrivit art. 1 din Directiva 2006/54/CE , acest act normativ "conţine dispoziţii destinate punerii în aplicare a principiului egalităţii de tratament în ceea ce priveşte:

a)accesul la muncă, inclusiv promovare, şi la formarea profesională;

b)condiţiile de muncă, inclusiv remuneraţia;

c)sistemele profesionale de securitate socială". Aşadar, dispoziţiile acestei directive se aplică doar sistemelor profesionale de securitate socială, care, potrivit art. 2 lit. f) din aceeaşi directivă, "au ca obiect furnizarea către lucrători, salariaţi sau lucrătorii care desfăşoară activităţi independente, grupaţi în cadrul unei întreprinderi sau al unui grup de întreprinderi, al unei ramuri economice sau sector profesional sau interprofesional, prestaţii destinate să completeze prestaţiile sistemelor de securitate socială prevăzute de lege sau să se substituie acestora, indiferent dacă afilierea la aceste sisteme este obligatorie sau facultativă". Sunt excluse, prin urmare, sistemele de securitate socială prevăzute de lege aşa cum este şi Legea nr. 19/2000, care rămân supuse dispoziţiilor Directivei Consiliului 79/7/CEE privind aplicarea treptată a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul securităţii sociale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 6 din 10 ianuarie 1979. Potrivit art. 7 paragraful 1 lit. a) din directivă, acest act normativ nu aduce atingere dreptului statelor membre de a exclude din domeniul său de aplicare stabilirea vârstei de pensionare în scopul acordării pensiei pentru limită de vârstă şi posibilele consecinţe ale acesteia pentru alte prestaţii. Astfel, statele au încă libertatea de a dispune asupra acestui aspect, prin excepţie de la stricta aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul securităţii sociale.

Prin urmare, Curtea reţine că nu au fost încălcate dispoziţiile Directivei 2006/54/CE , aceasta nefiind aplicabilă în cauză, dar nici prevederile Directivei 79/7/CEE , care nu interzic reglementarea unor vârste de pensionare diferite.

Curtea constată, în acelaşi timp, că instituţiile europene recomandă în mod repetat statelor membre ale Uniunii Europene să procedeze la egalizarea vârstelor de pensionare pentru femei şi bărbaţi, având-se în vedere în primul rând considerente ce ţin de necesitatea reorganizării sistemelor de securitate socială. Atât timp însă cât aceste recomandări nu sunt cuprinse în reglementările comunitare cu caracter obligatoriu, la care face trimitere art. 148 alin. (2) din Constituţie, aspectele mai sus amintite trebuie avute în vedere de puterea legiuitoare, iar nu de către instanţa de contencios constituţional, care nu se poate pronunţa pornind de la considerente ce ţin de oportunitatea reglementării.

În ceea ce priveşte poziţia Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la problema tratamentului diferenţiat între femei şi bărbaţi sub aspectul vârstei de pensionare, Curtea constată că instanţa de la Strasbourg a avut o atitudine flexibilă faţă de politica statelor membre la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în această materie. Astfel, în Cauza "Walker contra Regatului Unit" (2006), Curtea, punând în balanţă art. 14 din Convenţie, referitor la interzicerea discriminării, cu prevederile art. 1 paragraful 2 din primul Protocol adiţional la Convenţie, în care se consacră dreptul larg de care legislativul trebuie să se bucure în reglementarea politicilor sociale şi economice, a statuat că existenţa unei diferenţe între vârstele de pensionare pentru bărbaţi şi femei, în condiţiile în care legiuitorul deja iniţiase un program de egalizare a acestor vârste până în anul 2020, nu era contrară dispoziţiilor art. 14 din Convenţie.

Prin aceeaşi soluţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, citând considerentele reţinute în Cauza "Stec şi alţii contra Regatului Unit" (2006), a arătat şi că diferenţele dintre vârstele de pensionare au continuat să fie justificate până la acel moment când condiţiile sociale s-au schimbat. De asemenea, a arătat şi că schimbările, în sensul egalizării vârstelor de pensionare, trebuie să fie prin însăşi natura lor graduale şi că este dificil dacă nu chiar imposibil să se stabilească precis un moment anume când nedreptatea cauzată bărbaţilor prin instituirea unor vârste diferite de pensionare va începe să depăşească necesitatea de a corecta dezavantajele situaţiei femeilor.

Luând în considerare toate aceste aspecte, Curtea apreciază că, raportat la contextul social actual din România, nu se poate vorbi încă de o schimbare radicală a condiţiilor care au fost avute în vedere de instanţa de contencios constituţional atunci când, prin jurisprudenţa sa anterioară, a decis că art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi şi, în consecinţă, se impune păstrarea aceleiaşi soluţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Mariana Ieva în Dosarul nr. 281/91/2007 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea