Decizie nr. 38 din 11 ianuarie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^b şi art. 300^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vitalie Pelesoc şi Andrei Chiseliov în Dosarul nr. 3.524/33/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 septembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.524/33/2006, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 160^b şi art. 300^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vitalie Pelesoc şi Andrei Chiseliov în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale aflate în calea de atac a apelului.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 23 alin. (8) referitoare la dreptul celui privat de libertate de a i se aduce la cunoştinţă învinuirea în limba pe care o înţelege şi în prezenţa unui avocat ales ori din oficiu şi ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie.

Astfel, prevederile legale criticate permit prelungirea procesului cu menţinerea stării de arest a inculpaţilor pe o perioadă nedeterminată, sens în care se aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie şi dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Se mai arată că instanţa de control, în speţă cea de apel, are menirea să verifice periodic legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive. Or, dacă această măsură a fost luată fără a se asigura inculpaţilor traducător, se poate concluziona că le-a fost încălcat acest drept, cu consecinţa imediată a încetării măsurii privative de libertate pentru nerespectarea condiţiilor referitoare la legalitate.

Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale care reglementează accesul liber la justiţie şi libertatea individuală.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil şi nici la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Instanţa, în acest caz, verifică numai legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, cursul procesului penal nefiind întrerupt sau afectat.

De asemenea, nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 23 alin. (11), întrucât judecătorul, fără a se pronunţa asupra vinovăţiei inculpatului, face numai verificări referitoare la menţinerea ori ridicarea măsurii privative de libertate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece normele deduse controlului de constituţionalitate nu opresc părţile interesate de a se adresa instanţelor judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil.

În plus, prevederile art. 160^b şi art. 300^2 din Codul de procedură penală sunt în deplină concordanţă cu regulile stabilite prin dispoziţiile constituţionale referitoare la timpul de comunicare a motivelor reţinerii sau arestării, la modul şi limba în care se face această comunicare. Arestarea preventivă este o măsură dispusă de judecător faţă de o persoană care suportă bănuiala de culpabilitate, tocmai de aceea legiuitorul a instituit obligaţia instanţei de judecată de a verifica în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Aşa fiind, prezumţia de nevinovăţie nu exclude arestarea preventivă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 160^b şi art. 300^2 , ambele cu denumirea marginală Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii, din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

–Art. 160^b : "În cursul judecăţii, judecătorul verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.

Dacă judecătorul constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când judecătorul constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, judecătorul dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive. Încheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160^a alin. 2 aplicându-se în mod corespunzător." (aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 24 şi art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003 şi prin art. I pct. 85 din Legea nr. 356/2006);

–Art. 300^2 : "În cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160^b ." (aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003).

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate se constituie în veritabile norme de protecţie, şi nicidecum nu sunt de natură a contraveni textelor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.

Astfel, art. 8 din Codul de procedură penală statuează, în acord cu art. 23 alin. (8) şi art. 128 din Constituţie, cu privire la dreptul tuturor părţilor (nu numai al inculpaţilor arestaţi) care nu vorbesc ori nu înţeleg limba română de a li se asigura, în mod gratuit, posibilitatea de a cunoaşte toate piesele dosarului, de a vorbi şi de a pune concluzii în instanţă, prin interpret. Niciunul din textele legale criticate nu conţine vreo dispoziţie care să contravină acestui drept, ci, dimpotrivă, verificarea ce vizează arestarea inculpatului presupune nu numai examinarea aspectelor ce ţin de temeinicia măsurii, ci şi a celor ce ţin de legalitatea ei.

Dispoziţiile legale criticate nu contravin nici principiului prezumţiei de nevinovăţie, deoarece luarea măsurii arestării preventive şi, dacă este cazul, menţinerea acesteia în cursul judecăţii, nu implică pronunţarea instanţei de judecată asupra fondului procesului, adică şi asupra vinovăţiei inculpatului, ci numai asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii privative de libertate.

Cât priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece instituirea în sarcina instanţei de judecată a obligaţiei de a verifica periodic legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive constituie, dimpotrivă, o garanţie pentru respectarea dreptului părţilor la un proces echitabil. Împrejurarea că prevederile legale criticate nu stabilesc un termen maxim de arestare, cum este cel de 180 de zile în cursul urmăririi penale ori cel dispus de art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală referitor la încetarea de drept a măsurii arestării preventive când, înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, durata arestării a atins jumătatea maximului prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul învinuirii, nu este de natură a aduce atingere dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, neexistând identitate instituţională între măsura privativă de libertate şi soluţionarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^b şi art. 300^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vitalie Pelesoc şi Andrei Chiseliov în Dosarul nr. 3.524/33/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru