Hotărâre nr. 157 din 18 decembrie 2023
privind modificarea Regulamentului Senatului
- Emitent
- Senatul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 1144 din 19 decembrie 2023
Textul actului · 2 articole
În temeiul prevederilor art. 64 alin. (1) și ale art. 67 din Constituția României, republicată,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 19 octombrie 2023, se modifică după cum urmează:
1.Articolul 109 va avea următorul cuprins:
Articolul 109
Dacă din dezbaterile desfășurate în condițiile art. 106 rezultă necesitatea reexaminării de către comisia sesizată în fond a unor texte, liderul de grup sau viceliderul poate propune, iar plenul decide, prin votul deschis al majorității senatorilor prezenți, suspendarea dezbaterilor și trimiterea spre reexaminare a textelor în discuție, comisia pronunțându-se, de urgență, prin raport suplimentar.
2.La articolul 132, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2)Președintele de ședință va acorda cuvântul liderilor sau viceliderilor grupurilor parlamentare pentru aspecte de procedură.
Articolul II
Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 19 octombrie 2023, va fi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 18 decembrie 2023, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
SORIN-MIHAI CÎMPEANU
București, 18 decembrie 2023.
Nr. 157.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
