Decizie nr. 600 din 14 aprilie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Lex Napoca" - S.R.L., Societatea Comercială "Cabinet Juridic Salanţiu" - S.R.L., Societatea Comercială "Boris Lex" - S.R.L., Societatea Comercială "Inter Iura" - S.R.L., Societatea Comercială "Legal Adviser" - S.R.L., Societatea Comercială "Lex Consulting" - S.R.L., Societatea Comercială "De Jure Consulting" - S.R.L. şi Societatea Comercială "Legal Assistance" - S.R.L. în Dosarul nr. 5.772/1.285/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 2 aprilie 2009 şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 14 aprilie 2009.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 23 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5.772/1.285/2006, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lex Napoca" - S.R.L., Societatea Comercială "Cabinet Juridic Salanţiu" - S.R.L., Societatea Comercială "Boris Lex" - S.R.L., Societatea Comercială "Inter Iura" - S.R.L., Societatea Comercială "Legal Adviser" - S.R.L., Societatea Comercială "Lex Consulting" - S.R.L., Societatea Comercială "De Jure Consulting" - S.R.L. şi Societatea Comercială "Legal Assistance" - S.R.L.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că Legea nr. 304/2004 nu îndrituieşte procurorul ca, pentru a asigura aplicarea unitară a legii pe întregul teritoriul României să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti. Acest atribut, stabilit prin art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în afara competenţelor profesionale ale procurorului, reprezintă o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat şi o gravă imixtiune a puterii administrative în activitatea puterii judecătoreşti. De asemenea, reglementarea privind recursul în interesul legii încalcă, în opinia autorilor excepţiei, prevederile art. 124 şi 126 din Constituţie, potrivit cărora judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, iar justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege, întrucât consacră caracterul obligatoriu al deciziilor pronunţate în cadrul recursului în interesul legii, astfel încât judecătorul care va aplica legea este obligat să se conformeze deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, practica judiciară neunitară este atributul unei justiţii adevărate, independente.

Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu intră în contradicţie cu principiile constituţionale invocate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 329 din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins:

–Art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru:

a)judecarea recursurilor în interesul legii.";

–Art. 329 din Codul de procedură civilă: "(1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.

(2)Deciziile prin care se soluţionează sesizările se pronunţă de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe."

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile criticate contravin următoarelor prevederi din Legea fundamentală: art. 1 - Statul român, art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, art. 126 alin. (3) care atribuie Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale, art. 129 privind folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) privind rolul Ministerului Public şi, respectiv, statutul procurorilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea reţine următoarele:

Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 928 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 17 octombrie 2008, şi Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, statuând că acestea nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5) "Statul român", art. 124 alin. (1) şi (3) "Înfăptuirea justiţiei", art. 126 alin. (3) "Instanţele judecătoreşti", art. 129 "Folosirea căilor de atac".

Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. "Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale - se arată într-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza C.R. contra Regatului Unit, 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [...]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanţelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanţelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituţia recursului în interesul legii. Având în vedere poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor judecătoreşti, precum şi rolul său prevăzut în art. 126 alin. (3) din Constituţie, legiuitorul a instituit, prin dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură civilă, obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanţele judecătoreşti a unui text de lege. Instituirea caracterului obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face decât să dea eficienţă rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contribuind la consolidarea statului de drept.

Curtea observă în acest sens că divergenţele profunde de jurisprudenţă sunt susceptibile de a crea un climat general de incertitudine şi insecuritate juridică, aspect subliniat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Astfel, de exemplu, în Cauza Păduraru împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatând că "divergenţele de jurisprudenţă constituie, prin natura lor, consecinţa inerentă oricărui sistem judiciar care se sprijină pe un ansamblu de jurisdicţii de fond care au autoritate asupra zonei lor teritoriale", a considerat că, "în lipsa unui mecanism care să asigure coerenţa practicii jurisdicţiilor naţionale, asemenea divergenţe profunde de jurisprudenţă, care persistă în timp şi cu privire la un domeniu care prezintă un mare interes social, sunt de natură să genereze o incertitudine permanentă şi să facă să scadă încrederea publicului în sistemul judiciar, care este una dintre componentele fundamentale ale statului de drept". În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai arătat că "rolul unei jurisdicţii supreme era tocmai cel de a reglementa contradicţiile de jurisprudenţă" (Zielinski şi Pradal amp; Gonzalez ş.a. împotriva Franţei, 1999).

Aşa fiind, dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură civilă, care îndrituiesc Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să unifice diferenţele de interpretare şi aplicare a aceluiaşi text de lege de către celelalte instanţe judecătoreşti naţionale, pronunţând în acest scop soluţii numai în interesul legii, care nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese, nu aduc atingere normelor constituţionale invocate de autorii excepţiei, ci, dimpotrivă, contribuie, pentru motivele mai sus arătate, la asigurarea exigenţelor statului de drept.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, acestea sunt criticate de autorii excepţiei prin compararea lor cu cele ale art. 329 din Codul de procedură civilă. Se arată în acest sens că art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 nu stabileşte vreo competenţă a procurorului pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul ţării şi, prin urmare, dreptul său de a cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, reglementat prin art. 329 din Codul de procedură civilă, este în afara competenţelor sale profesionale. O asemenea critică nu poate fi primită, deoarece, aşa cum s-a mai pronunţat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere stabilirea compatibilităţii între acesta şi dispoziţiile din Legea fundamentală pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei care ar rezultă la texte sau principii constituţionale. În plus, contrar susţinerilor autorului excepţiei, reglementarea competenţei procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, în scopul asigurării aplicării unitare a legii pe întregul teritoriu al României, dă expresie rolul constituţional al Ministerului Public, de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi apărător al ordinii de drept, precum şi al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lex Napoca" - S.R.L., Societatea Comercială "Cabinet Juridic Salanţiu" - S.R.L., Societatea Comercială "Boris Lex" - S.R.L., Societatea Comercială "Inter Iura" - S.R.L., Societatea Comercială "Legal Adviser" - S.R.L., Societatea Comercială "Lex Consulting" - S.R.L., Societatea Comercială "De Jure Consulting" - S.R.L. şi Societatea Comercială "Legal Assistance" - S.R.L. în Dosarul nr. 5.772/1.285/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta