Decizie nr. 157 din 21 septembrie 2000

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Georgiana Raluca Tomescu, prin mama sa Mimi Tomescu, în Dosarul nr. 656/2000 al Tribunalului Vaslui.

La apelul nominal răspunde Dumitru-Daniel Olaru, personal şi asistat de avocat Marian Priceputu, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul lui Dumitru-Daniel Olaru arata ca excepţia este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale invocate. Partea interesată poate declara apel în cauzele în care procesul penal a fost declansat în urma formulării unei plângeri prealabile. Procurorul pune în mişcare acţiunea penală în virtutea dispoziţiilor art. 130 din Constituţie. Se mai arata ca prevederile legale criticate nu sunt în dezacord cu dispoziţiile art. 16, 21, 125 şi 128 din Constituţie, nici cu cele ale art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, asa cum susţine autorul excepţiei, deoarece la situaţii deosebite se impune tratament diferit, după cum la situaţii egale se impune tratament egal. Se mai arata ca legislaţia penală română asigura un proces echitabil, asa cum cer prevederile art. 6 din convenţia amintita, precum şi nediscriminarea prevăzută la art. 14 din convenţie. Sub acest aspect Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, a statuat ca "Egalitatea părţilor în procesul civil nu poate fi redusă numai la exercitarea căilor de atac". În fine, se arata ca textele criticate sunt constituţionale şi se solicita respingerea excepţiei.

Reprezentantul Ministerului Public susţine ca tragerea la răspundere în dreptul penal român se realizează pe baza principiilor legalităţii şi oficialitatii procesului penal. Legislaţia penală română stabileşte rolul persoanei vătămate în procesul penal în ceea ce priveşte reparaţiile la care aceasta are dreptul, în timp ce instructia penală se realizează din oficiu. Se mai arata ca dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei nu sunt incalcate prin prevederile criticate, deoarece din conţinutul acestora nu reiese ca ele ar duce la restrangerea unor drepturi. În consecinţa, se considera excepţia ca fiind nefondata şi se solicita respingerea acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 3 mai 2000, pronunţată în Dosarul nr. 656/2000, Tribunalul Vaslui a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Georgiana Raluca Tomescu, prin mama sa Mimi Tomescu, ca reprezentant legal în dosarul acelei instanţe.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, privitoare la apel, şi, în mod corespunzător, cele ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, privitoare la recurs, care prevăd ca partea vătămată poate declara apel, respectiv recurs numai în cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă şi numai în ce priveşte latura penală, contravin dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi (art. 16), precum şi celor referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi (art. 49). De asemenea, dispoziţiile criticate reprezintă o restrangere a dreptului părţii vătămate de a exercita căile de atac ale apelului şi recursului, ceea ce conduce implicit la o inegalitate de tratament juridic pentru partea vătămată faţă de celelalte părţi din procesul penal, respectiv faţă de stat şi de inculpat. Se arata ca partea vătămată este considerată un subiect procesual secundar, alăturat subiectului principal, respectiv statului. Or, în literatura de specialitate se considera ca partea vătămată trebuie să aibă dreptul de a participa la desfăşurarea procesului penal, aceasta participare răspunzând unui interes legitim, în sensul art. 21 din Constituţie. Datorită faptului ca partea vătămată nu are posibilitatea de a exercita căile de atac ale apelului şi recursului, ea este pusă în situaţie de inferioritate în raport cu celelalte părţi. Se mai arata ca dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. De asemenea, întrucât restrangerea drepturilor părţii vătămate nu este prevăzută printre cazurile arătate la art. 49 din Constituţie, dispoziţiile legale criticate contravin şi acestor prevederi. Autorul excepţiei considera ca singura posibilitate pe care o are partea vătămată în ceea ce priveşte latura penală este să se adreseze procurorului pentru ca acesta sa declare apel sau recurs împotriva hotărârii pe care o considera nedreaptă, iar procurorul procedează asa cum considera el ca este legal. Or, partea vătămată trebuie să aibă dreptul de a folosi căile de atac şi pe latura penală, fără sa depindă de procuror în legătură cu realizarea unui interes legitim.

Tribunalul Vaslui, exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, apreciază ca aceasta este intemeiata şi ca dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale numai în măsura în care nu limitează dreptul persoanei vătămate de a exercita căile de atac ale apelului şi recursului doar la ipoteza prevăzută în text. Aceste dispoziţii legale restrang posibilitatea părţii vătămate de a exercita căile de atac, ajungandu-se la inegalitatea de tratament juridic al acestei părţi în raport cu celelalte părţi din proces. Dispoziţiile art. 21 din Constituţie permit oricărei persoane accesul la justiţie pentru apărarea intereselor sale legitime. Este subinteles ca accesul liber la justiţie permite depunerea oricăror cereri a căror rezolvare este de competenţa instanţelor judecătoreşti. Caracterul legitim sau nelegitim al pretenţiilor formulate în acţiunea în justiţie va rezultă numai în urma judecării pricinii respective şi va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Folosind expresia "interese legitime", textul constituţional nu pune condiţia admisibilităţii acţiunii în justiţie, ci obliga justiţia sa ocroteasca numai interesele legitime. Instanţa mai precizează ca, dacă în faza judecaţii în prima instanţa, partea vătămată are aceleaşi drepturi ca şi inculpatul, constând în propunerea şi administrarea de probe, în schimb, în căile de atac părţii vătămate i se restrânge dreptul de a solicita verificarea temeiniciei şi a egalităţii hotărârii pronunţate în ceea ce priveşte latura penală.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia este neîntemeiată. În cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, cum este cazul în speta, unde, fiind vorba de infracţiunea de raport sexual cu o minora, pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecata constituie atributul procurorului, persoana vătămată nu are dreptul sa decidă nici declanşarea procesului penal, nici încetarea acestuia şi, în mod firesc, nici continuarea procesului penal prin promovarea căilor de atac ale apelului şi recursului. În aceste cauze îşi găseşte aplicarea principiul oficialitatii, care constituie regula în dreptul procesual penal român. Nu se poate susţine ca imposibilitatea legală a promovării apelului sau recursului de către partea vătămată ar fi de natura sa aducă prejudicii acesteia. Potrivit art. 130 din Constituţie, reflectat în art. 2 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, Ministerul Public reprezintă în activitatea judiciară interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. În virtutea principiului imparţialităţii, care, alături de principiile legalităţii şi controlului ierarhic, sta la baza organizării Ministerului Public, procurorul trebuie să manifeste în activitatea sa obiectivitate şi echidistanta, să aibă în toate cauzele aceleaşi criterii de desfăşurare a activităţii sale. Procurorul trebuie să se constituie într-un garant al respectării şi aplicării juste a legii. Atunci când procurorul constata ca legea nu a fost respectata sau a fost greşit aplicată, el va folosi calea de atac a apelului sau a recursului, după caz, pentru restabilirea legalităţii. În concluzie, se arata ca situaţia în care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu apare ca profund diferita de aceea în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, motiv pentru care se impune un tratament juridic diferenţiat. Principiul egalităţii, consacrat în art. 16 din Constituţie, nu trebuie să atragă aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii diferite. Se citeaza în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 70 din 15 decembrie 1993, nr. 74 din 13 iulie 1994 şi nr. 139 din 19 noiembrie 1996. În ceea ce priveşte neconcordanta cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arata ca art. 362 alin. 1 lit. c) şi art. 385^2 din Codul de procedură penală nu contravin art. 16 din Constituţie şi, pe cale de consecinţa, nu contravin nici dispoziţiilor art. 6 din convenţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. c) şi cele ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

–Art. 362: "Pot face apel: [......] c) partea vătămată, în cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, dar numai în ce priveşte latura penală;"

–Art. 385^2 : "Pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător."

Textele constituţionale invocate de autor sunt următoarele:

–Art. 16 alin. (1) şi (2): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."

Textul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, este următorul:

1.Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice, al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.

2.Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.

3.Orice acuzat are, în special, dreptul:

a)să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse împotriva sa;

b)sa dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c)să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;

d)sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzarii;

e)să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţa, urmează să fie respinsă.

Art. 362 din Codul de procedură penală stabileşte persoanele care pot face apel împotriva sentinţelor penale pronunţate în prima instanţa, printre acestea, la alin. 1 lit. c), numarandu-se partea vătămată, dar numai în ceea ce priveşte latura penală în cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă. Prevederile art. 362 se aplică "în mod corespunzător" şi în ceea ce priveşte recursul, asa cum se arata în art. 385^2 din Codul de procedură penală.

În aplicarea prevederilor art. 130 din Constituţie privind rolul Ministerului Public, procurorul este titularul acţiunii publice în procesul penal, ca reprezentant al intereselor generale ale societăţii. În acest context interdicţia părţii vătămate de a ataca latura civilă a cauzei nu duce la o limitare a accesului acesteia la justiţie. Instanţa de control judiciar sesizată de partea vătămată nu poate fi împiedicată să constate, atunci când este cazul, ca inculpatul a fost greşit achitat pentru motivul ca fapta imputată nu exista sau ca aceasta nu a fost săvârşită de el. Aceasta constatare produce efecte numai asupra acţiunii penale, care poate fi admisă, cea civilă rămânând însă definitivă. Cu toate astea, contrarietatea de hotărâri poate fi însă înlăturată prin exercitarea căilor extraordinare de atac.

Curtea mai retine ca, în ceea ce priveşte drepturile procesuale ale părţii vătămate în procesul penal român, Codul de procedură penală în vigoare face distincţie între situaţiile speciale în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, când, cu foarte rare excepţii, nu numai lipsa plângerii prealabile sau retragerea acesteia, dar şi împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală, pe de o parte, şi situaţiile obişnuite, când acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită din oficiu, pe de altă parte. În aceste condiţii dreptul părţii vătămate de a declara apel sau recurs în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, drept prevăzut la art. 362 alin. 1 lit. c) în ceea ce priveşte apelul şi la art. 385^2 în ceea ce priveşte recursul, apare ca o completare a dreptului ei de a dispune cu privire la punerea în mişcare şi exercitare a acţiunii penale. Spre deosebire de aceasta situaţie, în cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, persoana vătămată nu are dreptul sa decidă nici declanşarea, nici încetarea procesului penal şi, în consecinţa, nici continuarea acestuia prin promovarea caii de atac a apelului [art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală] sau a recursului (art. 385^2 din Codul de procedură penală). În aceste cauze îşi găseşte aplicare principiul oficialitatii înscris la art. 2 din Codul de procedură penală, care constituie regula în procesul penal român. Faptul ca în cazul dat partea vătămată nu poate declara apel sau recurs nu este de natura sa îi aducă prejudicii. Potrivit prevederilor art. 130 din Constituţie, referitoare la rolul Ministerului Public, care îşi găsesc exprimare în art. 2 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, Ministerul Public reprezintă în activitatea judiciară interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor. În virtutea principiilor imparţialităţii, legalităţii şi controlului ierarhic, care stau la baza organizării Ministerului Public, procurorul trebuie să manifeste în activitatea sa obiectivitate şi echidistanta. El se constituie într-un garant al aplicării corecte a legii, iar atunci când constata ca legea a fost greşit aplicată, foloseşte calea de atac a apelului sau a recursului, după caz, pentru restabilirea legalităţii.

Curtea constata ca, deşi în cele doua situaţii drepturile procesuale ale părţii vătămate sunt diferite, aceasta nu constituie o încălcare a principiului egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituţie, deoarece acest principiu nu trebuie să atragă aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii diferite. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională, în mod constant, în jurisprudenta sa. Menţionăm în acest sens Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, în care Curtea a subliniat ca principiul egalităţii nu se opune ca o lege sa stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se afla în situaţii diferite. Or, situaţia în care punerea în mişcare a acţiunii penale se face din oficiu, asa cum este cazul în speta, apare ca total diferita de aceea în care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, fapt pentru care se impune un tratament juridic diferenţiat.

Întrucât posibilitatea legală a promovării apelului sau recursului de către partea vătămată nu este de natura sa îi aducă prejudicii, având în vedere ca sarcina apărării intereselor sale revine Ministerului Public, ca titular al acţiunii penale, nu se poate susţine ca dispoziţiile legale criticate ar contraveni prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Curtea mai constata ca, în cauzele în care funcţionează principiul oficialitatii în procesul penal (art. 2 din Codul de procedură penală), Ministerul Public, în baza atribuţiilor stabilite prin art. 130 din Constituţie, este titularul acţiunii publice, fiind singurul în măsura sa dispună, în condiţiile legii şi în numele societăţii, în ceea ce priveşte folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti cu privire la latura penală. Asa cum, în cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, procurorul nu poate dispune punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale împotriva voinţei persoanei vătămate, tot asa, în cazurile în care funcţionează principiul oficialitatii, persoana vătămată, când participa în proces în calitate de parte vătămată, deşi are anumite drepturi procesuale, nu poate dispune asupra acţiunii penale şi nici asupra continuării procesului penal prin folosirea căilor de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauza. Altfel, partea vătămată s-ar substitui Ministerului Public, singurul împuternicit prin Constituţie sa reprezinte interesele societăţii în procesul penal.

Pentru argumentele mai sus arătate nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală contravin art. 49 din Constituţie.

De altfel, asupra constituţionalităţii prevederilor art. 362 din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a pronunţat, cu opinia separată a patru judecători, şi prin Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Georgiana Raluca Tomescu, prin mama sa Mimi Tomescu, în Dosarul nr. 656/2000 al Tribunalului Vaslui.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2000.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Laurentiu Cristescu

Întrucât magistratul-asistent Laurentiu Cristescu se afla în incapacitate temporară de muncă, în locul sau semnează, în temeiul art. 261 din Codul de procedură civilă,

Magistrat-asistent şef,

Claudia Miu

OPINIE SEPARATĂ

Consideram ca dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. c), precum şi cele ale art. 385^2 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, iar soluţia care se impunea în speta era aceea de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate.

La aceasta concluzie se ajunge, întrucât, în privinta dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, sunt aplicabile - în mod direct (astfel cum, de altfel, se precizează în cuprinsul deciziei pronunţate în prezenta speta cu votul majorităţii membrilor Curţii) argumentele pe care le-am înfăţişat în opinia separată formulată la Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000.

Prezenta opinie separată are ca unic scop precizarea ca aceleaşi argumente conduc - deopotrivă - şi la concluzia neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 385^2 din Codul de procedură penală.

Rămân, de asemenea, pe deplin aplicabile consideratiile expuse în anterioară opinie separată cu privire la obligativitatea oricărei decizii a Curţii Constituţionale, indiferent de eventuala existenta a unor opinii separate, asa cum este aceea formulată în prezenta cauza.

Lucian Mihai

Romul Petru Vonica

Ioan Muraru

Kozsokar Gabor