Decizie nr. 299 din 29 martie 2007

Ion Predescu - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 şi art. 248 din Codul penal, excepţie ridicată de Paul Cizmas în Dosarul nr. 1.299/2006 al Judecătoriei Gherla.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.299/2006, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 246 şi 248 din Codul penal, excepţie ridicată de Paul Cizmas în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 246 din Codul penal încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi cele ale art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 14 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ambele referitoare la prezumţia de nevinovăţie. De asemenea, prevederile art. 248 din Codul penal sunt considerate de autor neconstituţionale, deoarece contravin art. 16 din Legea fundamentală referitoare la Egalitatea în drepturi.

Astfel, art. 246 din Codul penal contravine prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate, deoarece inculpatul nu îşi poate face o apărare eficientă în cadrul unui proces echitabil, de vreme ce textul este redactat într-o manieră generală care nu permite individului să îşi corecteze conduita. În opinia sa, deoarece textul nu defineşte clar ce se înţelege prin vătămare a intereselor legale ale unei persoane şi interes legal, nu există niciun fel de diferenţă între această infracţiune şi cea de gestiune frauduloasă.

Prevederile art. 248 din Codul penal încalcă principiul egalităţii în drepturi, deoarece aplică un tratament juridic diferit funcţionarului public în funcţie de locul de muncă.

Judecătoria Gherla opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor invocate de autor.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. De altfel, interpretarea textelor legale, definirea noţiunilor de funcţionar public şi funcţionar, inclusiv incriminările care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, nu reprezintă o problemă de domeniul justiţiei constituţionale, astfel că susţinerile cu privire la neclaritatea unor texte nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură să îngrădească dreptul părţilor interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Art. 248 din Codul penal nu instituie niciun fel de discriminări sau privilegii, fiind aplicabile în mod egal oricărei persoane care are calitatea de funcţionar public sau de funcţionar. De asemenea, circumstanţierea subiectului activ în cazul anumitor infracţiuni intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 246 cu denumirea marginală Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor şi ale art. 248 cu denumirea marginală Abuzul în serviciu contra intereselor publice, ambele din Codul penal, care au următorul conţinut:

Art. 246: "Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani."

Art. 248: "Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate incriminează infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, stabilind împrejurările care pot intră în conţinutul constitutiv al acestora.

Întrucât Constituţia României nu defineşte noţiunile vătămare a intereselor legale ale unei persoane şi interes legal, rămâne în sarcina exclusivă a legiuitorului să le definească. Este ceea ce face Codul penal, ca lege organică [art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie]. Tot de competenţa exclusivă a legiuitorului ţine şi stabilirea infracţiunilor săvârşite de funcţionari publici şi funcţionari, aşa cum este cazul infracţiunilor de serviciu.

De altfel, este greu de crezut că textul legal criticat nu a oferit inculpatului posibilitatea de a-şi corecta conduita, deoarece cele două infracţiuni nu se referă la fapta de "însuşire a unui bun". Împrejurările în care se comite o faptă antisocială şi încadrarea juridică a acesteia într-o infracţiune ori alta nu este atributul instanţei de contencios constituţional, fiind de competenţa exclusivă a judecătorului de drept comun să interpreteze şi să aplice legea.

Referitor la previzibilitatea legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a susţinut în cauza Hertel contra Elveţiei că legea nu trebuie neapărat să fie însoţită de certitudini absolute. Certitudinea, chiar dacă este de dorit, este dublată uneori de o rigiditate excesivă, or dreptul trebuie să ştie să se adapteze schimbărilor de situaţie. Există multe legi care se servesc, prin forţa lucrurilor, de formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare depinde de practică, aşa cum se întâmplă şi în cazul judecătorului român.

Şi în cauza Wingrove contra Marii Britanii Curtea a decis că legea internă pertinentă care înglobează atât dreptul scris, cât şi pe cel nescris trebuie să fie formulat cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezultă dintr-un act determinat. Aşa fiind, o lege care atribuie o putere de apreciere (cum este, în speţă, cazul judecătorului român) nu contravine, în principiu, acestei exigenţe.

De altfel, dispoziţiile art. 246 nu conţin niciun fel de norme de natură să afecteze drepturile constituţionale invocate, întrucât inculpatul are posibilitatea de a se prevala de toate garanţiile procesuale pe care le implică procesul echitabil, inclusiv dreptul de a fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu. De asemenea, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu stabileşte aprioric vinovăţia vreunei persoane, inculpatul nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia, sarcina probei revenind organului de urmărire penală sau instanţei de judecată. În plus, în situaţia în care există probe de vinovăţie, inculpatul are dreptul de a proba lipsa de temeinicie a acestora.

Nu poate fi primită nici susţinerea autorului excepţiei referitoare la încălcarea, prin art. 248 din Codul penal, a principiului egalităţii în drepturi, câtă vreme aceste prevederi nu instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabile în mod egal oricărei persoane care se încadrează în ipoteza normei, iar stabilirea sferei acestor noţiuni, precum şi a infracţiunilor care presupun această calitate a subiectului activ nu este, după cum s-a arătat mai sus, de competenţa jurisdicţiei constituţionale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 şi ale art. 248 din Codul penal, excepţie ridicată de Paul Cizmas în Dosarul nr. 1.299/2006 al Judecătoriei Gherla.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 martie 2007.

PREŞEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru