Regulament nr. 22 din 30 septembrie 2010

Având în vedere prevederile art. 51 alin. (1) lit. d), art. 77 alin. (1), art. 101, 104, 122, art. 150 alin. (1), art. 289, 320, 382, art. 384 alin. (1) şi ale art. 385 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. a) şi ale art. 48 alin. (1) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi al art. 420 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,

Banca Naţională a României emite următorul regulament:

Articolul I

Regulamentul nr. 18/2009 privind cadrul de administrare a activităţii instituţiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri şi condiţiile de externalizare a activităţilor acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 23 septembrie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.La articolul 1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

(3)Prevederile privind administrarea riscului de lichiditate din cap. III - Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri şi din cap. IV - Simulări de criză se aplică în mod corespunzător şi sucursalelor instituţiilor de credit din state membre.

2.La articolul 155, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(4)Strategiile, politicile, procesele şi sistemele prevăzute la alin. (2) trebuie să corespundă complexităţii, profilului de risc, obiectului de activitate al instituţiei de credit şi toleranţei la risc stabilite de structura de conducere şi trebuie să reflecte importanţa instituţiei de credit în fiecare stat membru în care desfăşoară activitate. Instituţiile de credit trebuie să comunice toleranţa la risc tuturor liniilor de activitate relevante.

3.La articolul 156, alineatele (1), (2) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Art. 156. – (1) O instituţie de credit trebuie să dispună de un proces solid pentru identificarea, măsurarea, administrarea şi monitorizarea poziţiilor de lichiditate. Acest proces trebuie să includă un cadru robust pentru proiectarea fluxurilor de numerar provenite din active, datorii şi elemente din afara bilanţului, inclusiv datorii contingente, precum şi a fluxurilor de numerar aferente capacităţii de contrabalansare, pe un set de orizonturi de timp adecvate, atât în condiţii normale, cât şi în condiţii de criză. Proiectarea fluxurilor de numerar trebuie distribuită în funcţie de principalele linii de activitate, instrumente şi benzi de scadenţă, cu luarea în considerare a posibilului impact al riscului reputaţional. Aplicarea scenariilor de criză pentru proiectarea fluxurilor de numerar trebuie să se bazeze pe proiecţii realizate în condiţii normale, cu revizuirea fluxurilor de numerar pe toate liniile de activitate şi benzile de scadenţă potrivit ipotezelor aferente scenariilor de criză.

(2)În sensul alin. (1), fluxurile de numerar provenite din active, datorii şi elemente din afara bilanţului se stabilesc în funcţie de strategia instituţiei de credit şi de modelul de activitate al acesteia, iar capacitatea de contrabalansare trebuie considerată ca fiind un plan care să asigure deţinerea sau accesarea unui exces de lichiditate pentru a permite continuarea activităţii pe orizonturi de timp scurte, medii şi lungi, în condiţiile unor scenarii de criză, precum şi un plan aferent capacităţii de a genera lichiditate în viitor fie prin accesarea unor surse de finanţare adiţionale, fie prin ajustarea activităţii ori prin aplicarea unor măsuri mai radicale.

.........................................................................

(6)În sensul alin. (4) lit. b), o instituţie de credit trebuie să identifice, să măsoare, să monitorizeze şi să controleze fluxurile de numerar potenţiale legate de angajamentele din afara bilanţului şi de alte obligaţii neprevăzute. O atenţie deosebită trebuie acordată administrării riscului de lichiditate legat de relaţia cu entităţi special create în scopul securitizării, în relaţie cu care instituţia de credit acţionează ca sponsor sau furnizează suport de lichiditate semnificativ, de instrumente financiare derivate şi de garanţii şi angajamente.

4.La articolul 157, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2)În sensul alin. (1), instituţia de credit trebuie să monitorizeze şi să controleze expunerile la riscul de lichiditate şi necesităţile de finanţare la nivelul entităţilor grupului din care face parte şi la nivelul respectivului grup, pe linii de activitate şi pe monede, cu luarea în considerare a limitelor operaţionale şi a celor impuse de cadrul de reglementare în ceea ce priveşte transferabilitatea lichidităţilor şi a activelor negrevate de sarcini ce pot fi utilizate ca garanţii financiare, atât în cadrul Spaţiului Economic European, cât şi în afara acestuia.

5.La articolul 159, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

(2^1)În sensul alin. (2), instituţiile de credit trebuie să acopere neconcordanţele fluxurilor de numerar - liquidity gap - din diferite surse de finanţare care fac parte din capacitatea de contrabalansare sau să le transfere pe benzi de scadenţă cu scadenţe mai îndepărtate.

6.La articolul 160, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 160. – (1) Instituţiile de credit trebuie să utilizeze diferite instrumente de diminuare a riscului de lichiditate, inclusiv un sistem de limite şi rezerve de lichiditate pentru a controla expunerea şi vulnerabilităţile la riscul de lichiditate şi pentru a face faţă unor situaţii de criză diferite, şi să le revizuiască periodic.

7.La articolul 166, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Art. 166. – (1) O instituţie de credit trebuie să îşi administreze în mod activ poziţiile pe active ce pot fi utilizate ca garanţii financiare, făcând diferenţiere între activele grevate de sarcini şi cele negrevate de sarcini, care sunt disponibile în orice moment, în special în situaţii de urgenţă.

(2)Instituţia de credit trebuie să monitorizeze nivelul garanţiilor financiare în funcţie de entitatea şi jurisdicţia în care respectivele garanţii sunt înregistrate, fie într-un registru, fie într-un cont, şi în funcţie de monedă. De asemenea, instituţia de credit trebuie să monitorizeze eligibilitatea garanţiilor financiare, precum şi modalitatea în care aceste garanţii pot fi mobilizate în timp util în funcţie de posibilitatea accesării acestora în locaţia fizică de păstrare - instituţia de credit custode sau sistemul de decontare a titlurilor în care este deţinută garanţia financiară.

8.La articolul 167, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 167. – (1) Instituţiile de credit trebuie să ia în considerare în mod explicit măsura în care riscul de lichiditate în situaţii neprevăzute trebuie să fie acoperit prin rezerve de lichiditate disponibile imediat în raport cu alte surse ale capacităţii de contrabalansare.

9.Articolul 168 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 168. – (1) Cadrul de administrare a riscului de lichiditate trebuie să asigure că instituţia de credit dispune de lichiditate suficientă, inclusiv de o rezervă de lichiditate.

(2)În sensul alin. (1), rezerva de lichiditate reprezintă lichiditatea disponibilă, care acoperă necesităţile suplimentare de lichiditate ce pot apărea pe un orizont scurt de timp definit, în condiţii de criză. Rezerva de lichiditate reprezintă componenta pe termen scurt, în condiţii de criză, a capacităţii de contrabalansare.

(3)Dimensiunea rezervei de lichiditate trebuie corelată cu toleranţa la risc stabilită de instituţia de credit.

10.După articolul 168 se introduc două noi articole, articolele 168^1 şi 168^2, cu următorul cuprins:

Art. 168^1. – (1) Rezerva de lichiditate trebuie să fie calibrată în funcţie de 3 factori:

a)severitatea şi caracteristicile scenariilor de criză;

b)orizontul de timp stabilit ca perioadă de menţinere;

c)caracteristicile activelor incluse în rezervă.

(2)În sensul alin. (1) lit. a), instituţiile de credit trebuie să ia în considerare 3 tipuri de scenarii de criză: scenarii legate de specificul instituţiei de credit (scenarii de tip «idiosyncratic»), scenarii legate de piaţă în general şi o combinare a primelor două tipuri de scenarii de criză. În toate cele 3 tipuri de scenarii, instituţiile de credit trebuie să diferenţieze finanţarea de tip wholesale astfel: societăţi financiare, societăţi nefinanciare mari şi întreprinderi mici şi mijlocii.

(3)În sensul alin. (2), scenariul legat de specificul instituţiei de credit ar putea presupune o pierdere a încrederii pieţei într-o instituţie de credit sau în grupul din care aceasta face parte, echivalent cu o înrăutăţire a ratingului. În acest tip de scenariu, ipoteza plauzibilă ar fi că finanţarea negarantată de tip wholesale nu se reînnoieşte şi se înregistrează anumite retrageri ale depozitelor de tip retail.

(4)În sensul alin. (2), scenariul legat de piaţă în general (definită ca o restrângere simultană a finanţării disponibile pe mai multe pieţe, în condiţiile în care valoarea activelor financiare devine incertă sau suferă un declin general şi există incertitudini privind impactul recesiunii economice) presupune o scădere a valorii lichidităţii anumitor active şi o deteriorare a condiţiilor pieţei pe care instituţia de credit poate obţine finanţare. În acest tip de scenariu, ipoteza plauzibilă ar fi că finanţarea de tip wholesale (atât garantată, cât şi negarantată) scade în primul rând şi este cel mai mult afectată.

(5)În sensul alin. (1) lit. b), perioada de menţinere este perioada în care instituţia de credit poate continua să îşi desfăşoare activitatea fără a avea nevoie de finanţare suplimentară şi poate să onoreze plăţile datorate în scenariile de criză avute în vedere. Instituţiile de credit trebuie să aibă în vedere o perioadă de menţinere, care să fie împărţită astfel: un orizont de timp scurt (de până la una sau două săptămâni) caracterizat de condiţii de criză foarte severă şi un orizont de timp mai lung (de până la una sau două luni) caracterizat de condiţii de criză mai puţin severă, dar mai persistentă.

(6)În sensul alin. (5), cerinţele de rezervă rezultate trebuie să reflecte necesităţile de lichiditate asumate în cele două subperioade în funcţie de scenariile de criză, iar distribuţia rezervei, în ceea ce priveşte compoziţia şi dimensiunea relativă pe cele două orizonturi de timp, trebuie să reflecte necesarul de lichiditate proiectat în condiţiile ipotezelor formulate. Pe parcursul celor două perioade, instituţiile de credit trebuie să ia şi alte măsuri (cum ar fi: planuri alternative de finanţare, ajustarea activităţii, modificări ale modelului de activitate) pentru a asigura continuarea activităţii pe termen mai lung.

(7)În sensul alin. (1) lit. c), rezerva de lichiditate trebuie să fie compusă, în principal, din numerar şi din active cu grad ridicat de lichiditate chiar şi în condiţii de criză, pe care instituţia de credit poate să le vândă sau să le dea în pensiune fără a accepta reduceri mari, care să afecteze încrederea pieţei în acestea şi să genereze pierderi, evaluate prin metoda marcării la piaţă, instituţiilor de credit care deţin instrumente similare.

(8)În sensul alin. (7), numerarul reprezintă activele lichide deţinute de instituţii de credit care compun baza monetară, în sensul acceptat de banca centrală, şi trebuie să excludă numerarul care nu este disponibil din cauza cerinţelor activităţii curente (cum ar fi numerarul din ATM-uri). În cazul rezervelor minime obligatorii, instituţiile de credit trebuie să aibă în vedere orizontul de timp pentru care acestea sunt disponibile. Astfel, pentru orizontul de timp scurt (de până la una sau două săptămâni) toate depunerile la vedere la bănci centrale, inclusiv rezervele minime obligatorii, pot fi incluse în rezerva de lichiditate. În contextul aplicării mecanismului potrivit căruia există posibilitatea îndeplinirii nivelului prevăzut ca medie la nivelul perioadei de constituire - averaging mechanism -, instituţiile de credit trebuie să stabilească planuri de acţiune predefinite pentru a regulariza cerinţele de rezerve în eventualitatea unei neîncadrări în nivelul minim şi să definească puncte de declanşare oficiale pentru a implementa aceste planuri. Pentru orizontul de timp mai lung (de până la una sau două luni), numai excesul de active lichide deţinute de instituţiile de credit care depăşeşte rezervele minime obligatorii poate fi luat în calculul rezervei de lichiditate.

(9)În sensul alin. (7), instituţiile de credit trebuie să deţină active care sunt eligibile pentru operaţiunile cu băncile centrale şi care au un grad ridicat de lichiditate pe pieţe (cum ar fi obligaţiuni guvernamentale negrevate de sarcini, de o calitate ridicată, obligaţiuni garantate), pe care să le folosească în condiţii de criză severă aferentă orizontului de timp scurt (de până la una sau două săptămâni), în situaţia în care lichiditatea pieţei este sub presiune şi instituţiile de credit trebuie să aibă capacitatea de a genera lichiditate imediat şi la valori ce pot fi prevăzute fără a adăuga presiune suplimentară pieţei.

(10)În sensul alin. (7), în condiţii de criză aferente orizontului de timp mai lung (de până la una sau două luni), instituţiile de credit pot să deţină un set mai larg de active lichide, cu condiţia să demonstreze Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere că au capacitatea de a genera lichiditate din activele respective, în condiţii de criză, în perioada de timp specificată. Instituţiile de credit trebuie să specifice, în politicile lor interne, criterii relevante pentru a distinge activele care rămân lichide în condiţii de criză (cum ar fi caracteristicile emitentului unui titlu, adâncimea pieţei relevante pe o perioadă suficient de mare).

(11)Instituţiile de credit trebuie să aibă o înţelegere clară a termenilor şi condiţiilor în care banca centrală poate furniza finanţare garantată cu activele eligibile ca garanţie financiară în condiţii de criză. În acest sens, instituţiile de credit trebuie să testeze în mod periodic dacă banca centrală va furniza efectiv finanţare garantată cu aceste active şi trebuie să aplice marje corespunzătoare pentru a reflecta suma pe care aceasta ar putea să o furnizeze în condiţii de criză. Instituţiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere existenţa unei diversificări adecvate a activelor componente ale rezervei, astfel încât să asigure că nu se bazează aproape în totalitate pe accesul la facilităţile oferite de banca centrală.

Art. 168^2. – (1) Instituţiile de credit trebuie să îşi administreze stocul de active lichide pentru a asigura, într-o măsură cât mai mare posibil, că acesta va fi disponibil în condiţii de criză. Instituţiile de credit trebuie să evite concentrările în deţinerea de active şi trebuie să asigure că nu există impedimente de ordin juridic sau operaţional pentru utilizarea acestor active.

(2)În sensul alin. (1), pentru determinarea lichidităţii activelor şi a măsurii în care acestea rămân lichide în condiţii de criză, instituţiile de credit pot să utilizeze factori cum ar fi: factori specifici emitentului (de exemplu, calitatea creditului aferentă emitentului), factori specifici emisiunii (de exemplu, scadenţa şi dimensiunea emisiunii) şi factori instituţionali [de exemplu, dacă activul este tranzacţionat pe pieţe centralizate ori pe pieţe nereglementate (OTC) sau dacă are o bază de investitori diversificată].

(3)În sensul alin. (1), diversificarea deţinerilor de active trebuie să se facă în funcţie de factori cum ar fi emitentul, scadenţa sau moneda.

(4)În sensul alin. (1), instituţiile de credit trebuie să depună toate diligenţele pentru a fi active în mod regulat pe fiecare piaţă pe care acţionează direct şi în care deţin active în scopuri de asigurare a lichidităţii.

11.La articolul 169, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2)Instituţiile de credit trebuie să utilizeze rezultatele simulărilor de criză pentru ajustarea strategiilor, politicilor şi limitelor aferente riscului de lichiditate şi pentru dezvoltarea unor planuri alternative eficace.

12.La articolul 202, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 202. – (1) Instituţiile de credit trebuie, în mod regulat, să proiecteze fluxuri de numerar în condiţiile unor scenarii alternative în care vor avea în vedere orizonturi de timp diferite şi grade variate ale condiţiilor de criză, luând în considerare dificultăţi legate de piaţă în general - factori externi -, dificultăţi legate de specificul instituţiei de credit - factori interni - şi o combinare a celor două tipuri de dificultăţi.

13.La articolul 202, alineatul (2) se abrogă.

Articolul II

(1)Sucursalele instituţiilor de credit din state membre vor finaliza demersurile necesare în vederea conformării cu prevederile privind administrarea riscului de lichiditate din cap. III - Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, aşa cum au fost modificate prin prezentul regulament, şi din cap. IV - Simulări de criză până la data de 31 decembrie 2010. (2) Instituţiile de credit persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor de credit din state terţe vor finaliza demersurile necesare în vederea conformării cu prevederile referitoare la administrarea riscului de lichiditate din cap. III Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, aşa cum au fost modificate prin prezentul regulament, până la data de 31 decembrie 2010.

*

Prezentul regulament transpune prevederile art. 1 pct. 40 lit. b), c) şi d) din Directiva 2009/111/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 de modificare a directivelor 2006/48/CE , 2006/49/CE şi 2007/64/CE în ceea ce priveşte băncile afiliate instituţiilor centrale, anumite elemente ale fondurilor proprii, expunerile mari, reglementările privind supravegherea, precum şi gestionarea crizelor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 302 din 17 noiembrie 2009.

Preşedintele Consiliului de administraţie

al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

Bucureşti, 30 septembrie 2010.

Nr. 22.