Decizie nr. 820 din 26 mai 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Florin Efstatiade în Dosarul nr. 581/32/2008 al Curţii de Apel Bacău - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii Constituţionale acordă cuvântul părţii prezente pentru susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta arată că măsura anulării permisului de conducere, stabilită de textul de lege criticat, fiind parte integrantă a procesului penal, reprezintă, în realitate, o măsură cu caracter penal, şi nu administrativ, astfel că procurorul sau judecătorul sunt organele competente să o dispună, şi nu şeful poliţiei. Aşa cum asupra cererii de suspendare sau de prelungire a dreptului de circulaţie pe drumurile publice se pronunţă instanţa de judecată, tot autoritatea judecătorească ar trebui să decidă şi asupra măsurii privind anularea permisului de conducere. Este afectat astfel principiul unicităţii justiţiei, de vreme ce sancţiunea penală, pronunţată de organele judiciare, determină anularea permisului de conducere, iar această măsură este dispusă de autoritatea executivă fără o judecată asupra faptei care a determinat luarea respectivei măsuri. În plus, arată că, potrivit celor reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea pronunţată în Cauza Maszni împotriva României, 2006, şi de Curtea Constituţională în Decizia nr. 742/2008, măsura anulării permisului de conducere nu mai constituie o prerogativă a organelor de poliţie, fiind în prezent o atribuţie a organelor judiciare. Conchide, în final, că prevederile art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (4), art. 21, art. 23 alin. (12) şi ale art. 124 din Constituţie, motiv pentru care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Făcând referire la considerentele Hotărârii Maszni împotriva României, pct. II 61, invocată, precizează că, potrivit concepţiei legiuitorului român, deosebirea esenţială dintre contravenţii şi fapte penale constă în gradul diferit al pericolului social specific fiecăreia dintre acestea, astfel că măsura anulării permisului de conducere nu este considerată, potrivit acestei optici, o faptă cu caracter penal, având, în consecinţă, natura unei măsuri administrative.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 152 din 16 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 581/32/2008, Curtea de Apel Bacău - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Florin Efstatiade într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că textul de lege criticat încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, deoarece atribuie şefului poliţiei rutiere, şi nu procurorului sau judecătorului penal, competenţa de a decide cu privire la măsura anulării permisului de conducere al făptuitorului unei infracţiuni care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Rolul judecătorului penal este limitat la a dispune doar pedeapsa principală, dar nu şi măsura anulării permisului de conducere, ceea ce afectează, totodată, principiile de înfăptuire a justiţiei stabilite de art. 124 din Constituţie. Liberul acces la justiţie şi principiul legalităţii pedepsei sunt, de asemenea, încălcate, prin aceea că împotriva dispoziţiei şefului poliţiei rutiere de anulare a permisului de conducere nu există cale de atac, aceasta neputând fi, aşadar, cenzurată de o instanţă de judecată. Autorul excepţiei indică în motivarea sa considerentele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maszni împotriva României, 2006, potrivit cărora, de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, poliţia nu mai are dreptul să hotărască oportunitatea anulării permisului de conducere, precizând că acestea reprezintă susţineri ale agentului guvernamental al României, care însă nu se verifică în drept şi în fapt.

Curtea de Apel Bacău - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul netemeiniciei excepţiei. Anularea permisului de conducere se aseamănă cu o pedeapsă complementară, însă nu are natura interzicerii exercitării profesiei sau ocupaţiei de conducător auto în sensul art. 64 lit. c) din Codul penal, ci apare ca o normă administrativă, fiind consecinţa efectelor juridice produse de hotărârea definitivă de condamnare. Nu este o măsură hotărâtă practic de organul de poliţie, ci este prevăzută de lege, şeful poliţiei nefăcând altceva decât să dea eficienţă dispoziţiilor legale.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază, mai întâi, că, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care fac trimitere la prevederile art. 114 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ. Anularea permisului de conducere reprezintă, potrivit art. 97 alin. (1), una dintre măsurile tehnico-administrative menite să ocrotească valorile arătate la art. 1 alin. (2) din ordonanţă şi pe care agenţii de poliţie rutieră le pot dispune, având în vedere competenţa generală a acestora, atribuită de art. 2, respectiv îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie pe drumurile publice. Făcând referire la considerentele deciziilor nr. 210/2007 şi nr. 44/2005 ale Curţii Constituţionale, Guvernul arată că argumentele reţinute cu acel prilej sprijină teza constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate în prezenta cauză, astfel că nu pot fi primite criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi nici a principiilor de înfăptuire a justiţiei. Cu referire la invocarea dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, Guvernul apreciază că aceste norme nu sunt incidente în cauză, deoarece măsura tehnico-administrativă a anulării permisului de conducere, deşi îşi are temeiul într-o hotărâre judecătorească, nu este o pedeapsă în sensul legii penale. Totodată, de vreme ce această măsură îşi are temeiul într-o hotărâre judecătorească, consideră că nu poate fi primită critica de neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 21 din Constituţie, textul criticat oferind suficiente garanţii pentru exercitarea neîngrădită a dreptului la acces liber la justiţie. În plus, în ceea ce priveşte susţinerile de neconstituţionalitate referitoare la inexistenţa unei căi legale de atac împotriva măsurii dispuse de organul de poliţie rutieră pentru anularea permisului de conducere, Guvernul apreciază că acestea conferă un caracter inadmisibil excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece autorul său vizează, în realitate, completarea textului de lege criticat, competenţă ce nu aparţine însă Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale. Anularea permisului de conducere apare ca o măsură administrativă stabilită de legiuitor şi este consecinţa efectelor juridice produse de hotărârea judecătorească de condamnare, astfel că nu se poate susţine încălcarea art. 1 alin. (4) sau a art. 124 din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu următorul conţinut:

–Art. 114 alin. (1) lit. a): " (1) Anularea permisului de conducere se dispune în următoarele cazuri:

a)titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege menţionat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în cadrul democraţiei constituţionale, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (12) referitoare la principiul legalităţii pedepsei şi ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată că aceasta urmează să fie respinsă ca neîntemeiată, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

În esenţă, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, sunt neconstituţionale, deoarece conferă organelor de poliţie rutieră competenţa de a dispune măsura anulării permisului de conducere, în condiţiile textului legal criticat. În opinia sa, această măsură nu este una de natură administrativă, ci, fiind integrată în procesul penal soluţionat printr-o hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, această măsură dobândeşte caracter penal, ca şi pedeapsa penală principală. Or, o asemenea măsură ar trebui dispusă tot de autoritatea judecătorească, în speţă judecătorul penal, şi nu de autoritatea executivă, reprezentată de poliţia rutieră, în urma soluţionării unui proces asupra faptei imputate, care să ofere justiţiabilului toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil într-un sistem de drept caracterizat printr-o justiţie unică.

Curtea Constituţională constată că dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 reglementează una dintre condiţiile în care anularea permisului de conducere este dispusă, fără a indica organul competent şi fără a stabili natura juridică a acestei măsuri. În acest sens, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (5) din acelaşi act normativ, "Anularea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră pe a cărei rază de competenţă s-a produs una dintre faptele prevăzute la art. 114", iar dispoziţiile art. 97 alin. (1) caracterizează măsura anulării permisului de conducere ca fiind o "măsură tehnico-administrativă". Curtea observă însă că nu aceste din urmă texte legale constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.

Analizând dispoziţiile art. 114 din ordonanţa de urgenţă criticată, Curtea constată că, în toate cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) - f), anularea permisului de conducere este dispusă, de fiecare dată, ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de condamnare rămase definitivă. Astfel, prin această hotărâre instanţa de judecată a constatat: fie săvârşirea unei infracţiuni care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, rezultat aflat în legătură de cauzalitate directă cu nerespectarea regulilor de circulaţie [lit. a)]; fie săvârşirea altor infracţiuni prevăzute la art. 85, art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1) şi (2), art. 90 alin. (1) şi la art. 92 alin. (3) din ordonanţă - deci fapte prevăzute de actul normativ criticat, care, datorită gradului ridicat de pericol social în ceea ce priveşte nerespectarea regulilor de circulaţie, sunt reglementate drept infracţiuni, şi nu contravenţii [lit. b)]; fie instanţa de judecată a pronunţat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării profesiei sau ocupaţiei de conducător de vehicule, prevăzută la art. 64 lit. c) din Codul penal [lit. d)]; fie obţinerea permisului de conducere cu încălcarea normelor legale [lit. e)]; fie permisul de conducere a fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă [lit. f)].

Aşa fiind, anularea permisului de conducere intervine doar în condiţiile şi situaţiile enumerate expres şi limitativ de art. 114 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi reprezintă consecinţa condamnării titularului său printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru fapte sau infracţiuni care se află în legătură de cauzalitate directă cu nerespectarea regimului circulaţiei pe drumurile publice sau a altor norme legale. Or, tocmai această legătură determinantă, avută în vedere de instanţă la momentul pronunţării hotărârii de condamnare, justifică, pe de o parte, aplicarea măsurii ulterioare constând în anularea permisului de conducere, iar pe de altă parte, explică raţiunea pentru care aceasta reprezintă o măsură dispusă, în sensul de aplicată, de către organul de poliţie rutieră, şi nu de instanţa de judecată în cadrul aceluiaşi proces. Deschiderea unei noi proceduri judiciare, care să confirme necesitatea anulării permisului de conducere, ar fi fost inutilă în condiţiile arătate mai sus, având, eventual, doar efectul întârzierii aplicării şi executării măsurii. Aşadar, măsura anulării permisului de conducere constituie, potrivit art. 97 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, o măsură tehnico-administrativă, dispusă de organul de poliţie rutieră, în virtutea competenţei sale conferite de art. 109 alin. (1), conform căruia "constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier". Această măsură nu implică o activitate jurisdicţională, proprie sistemului judiciar, în sensul că nu presupune adoptarea unui act decizional din partea organului de poliţie, ci reprezintă o operaţiune tehnico-administrativă de punere în executare a unei măsuri specifice domeniului său de activitate, în urma pronunţării hotărârii judecătoreşti de condamnare rămasă definitivă.

De altfel, din raţiuni practice, operaţionale şi organizatorice, este firesc ca acelaşi organ competent să elibereze permisul de conducere - act administrativ - să dispună şi anularea lui, în urma condamnării titularului acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă, doar acesta având la dispoziţie mijloacele şi întreaga logistică necesare înscrierii unei astfel de operaţiuni în evidenţele sale.

În concluzie, Curtea reţine că anularea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la art. 114 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, este o măsură tehnico-administrativă instituită de legiuitor a cărei executare se face, în temeiul legii, de organul de poliţie rutieră.

Curtea constată, totodată, că nu poate fi primită critica autorului excepţiei referitoare la încălcarea principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor, statuat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, de vreme ce nu pot fi reţinute susţinerile acestuia potrivit cărora autoritatea executivă exercită atribuţii specifice autorităţii judecătoreşti. Pentru aceleaşi raţiuni, în cauză nu poate fi vorba nici de nerespectarea prevederilor art. 124 din Constituţie, referitoare la principiile de înfăptuire a justiţiei, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, actul de justiţie este prealabil şi condiţionează, în acelaşi timp, aplicarea măsurii anulării permisului de conducere.

În ceea ce priveşte pretinsa contrarietate dintre textul de lege criticat şi prevederile art. 21 din Constituţie, care consacră accesul liber la justiţie, Curtea constată că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cuprinde dispoziţii în sensul asigurării tuturor mijloacelor şi garanţiilor necesare exercitării dreptului persoanei interesate la instanţă. De altfel, doar pe calea accesului la instanţă autorul excepţiei a avut posibilitatea invocării acesteia, în cadrul unei cauze având ca obiect şi cererea de suspendare a executării actului administrativ constând în hotărârea prin care organul de poliţie rutieră a dispus anularea permisului său de conducere.

Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, Curtea reţine că aceste norme nu au incidenţă în cauză, întrucât, aşa cum prevede art. 97 alin. (1) din ordonanţa de urgenţăcriticată şi cum s-a arătat mai sus, măsura anulării permisului de conducere nu este o pedeapsă în sensul legii penale, ci reprezintă o măsură tehnico-administrativă, dispusă, în cazul art. 114 alin. (1) lit. a), ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de condamnare rămase definitivă pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie.

În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei referitoare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea Maszni împotriva României, 2006, Curtea observă că la pronunţarea acesteia instanţa europeană a reţinut că "anularea permisului a fost consecinţa directă şi previzibilă a condamnării penale a reclamantului (...) deşi anularea litigioasă a fost hotărâtă de o autoritate administrativă, ea nu a intervenit decât ca urmare a condamnării definitive pronunţate de judecătorul penal şi fără deschiderea unei noi proceduri".

În ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 742 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, Curtea constată că autorul excepţiei o invocă în mod eronat. Cu acel prilej, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, deoarece acestea confereau procurorului sau, după caz, instanţei de judecată doar prerogativa de a propune luarea măsurii de prelungire a dreptului de circulaţie, prerogativa dispoziţiei în acest sens aparţinând şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta, ceea ce, pentru argumentele acolo arătate, este de natură să contravină principiului separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, statutului constituţional al judecătorilor, care, în virtutea art. 124 alin. (3), sunt independenţi şi se supun numai legii, precum şi rolului Ministerului Public, consacrat de art. 131 alin. (1) din Constituţie. Or, considerentele avute în vedere de Curte, raportate la textul de lege examinat cu acel prilej, nu au nicio legătură cu situaţia de drept analizată în prezentul dosar.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Florin Efstatiade în Dosarul nr. 581/32/2008 al Curţii de Apel Bacău - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 mai 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi