Ordonanţă nr. 42 din 28 august 2007
pentru modificarea art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autorităţilor publice centrale
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 598 din 30 august 2007
Textul actului · 2 articole
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.1 din Legea nr. 266/2007 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
Articolul I
Alineatul (1) al articolului 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autorităţilor publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 17 ianuarie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 176/2007, se modifică şi va avea următorul cuprins:
Art. 1. – (1) Bugetele de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autorităţilor publice centrale se aprobă prin ordin comun al ordonatorului principal de credite şi al ministrului economiei şi finanţelor.
Articolul II
Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Bucureşti, 28 august 2007.
Nr. 42.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
