Decizie nr. 1.511 din 15 noiembrie 2011

Acsinte Gaspar - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 şi 71 din Codul penal, excepţie ridicată de Ciprian Bogdan Coman în Dosarul nr. 1.351/200/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 11D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece nu are legătură cu soluţionarea cauzei, autorul acesteia fiind condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 81 din Codul penal referitor la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În subsidiar, pune şi concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1.171 din 17 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.351/200/2009, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 şi 71 din Codul penal, excepţie ridicată de Ciprian Bogdan Coman în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la obligaţia statelor de a organiza la intervale rezonabile alegeri libere cu vot secret şi de a asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ, deoarece, în pofida Deciziei nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în cadrul unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 din Codul penal nu se va face automat, ci motivat, a fost condamnat ope legis la pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Totodată, mai face trimitere şi la Hotărârea din 1 iulie 2008 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în Cauza Calmanovici împotriva României, prin care s-a statuat că a avut loc o încălcare a art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, întrucât partea nu a fost în măsură să voteze la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din anul 2004 din cauza condamnării sale la pedeapsa cu închisoarea însoţită de pedeapsa accesorie a interdicţiei dreptului de vot.

Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, fără a se pronunţa in terminis pe fondul excepţiei, arată că, în afara motivelor expuse de autorul excepţiei, instanţele româneşti aplică deja hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care se constată că a fost încălcat art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi că România a fost condamnată prin Hotărârea pronunţată în Cauza Sabou şi Pârcălab împotriva României, când celui dintâi i-au fost interzise drepturile părinteşti ope legis cu titlu de pedeapsă accesorie.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 64 cu denumirea marginală Interzicerea unor drepturi şi art. 71 cu denumirea marginală Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii, ambele din Codul penal, care au următorul conţinut:

–Art. 64: "Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:

a)dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;

b)dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;

c)dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;

d)drepturile părinteşti;

e)dreptul de a fi tutore sau curator.

Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunţa decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel.";

–Art. 71: "Pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64. Condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

Interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e) se aplică ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.

Pe durata amânării sau a întreruperii executării pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, condamnatul poate să îşi exercite drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, în afară de cazul în care aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin hotărârea de condamnare.

Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la obligaţia statelor de a organiza la intervale rezonabile alegeri libere cu vot secret şi de a asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei a fost judecat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 şi art. 209 alin. 1 lit. g) din Codul penal, şi a fost condamnat pe fond la pedeapsa de 3 ani de închisoare. În baza art. 81 şi 82 din Codul penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe o durată de 5 ani, ce constituie termenul de încercare.

De asemenea, în temeiul art. 71 din Codul penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua şi alin. 2 din Codul penal referitoare la dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În apel, s-a desfiinţat în parte sentinţa privitoare la individualizarea pedepsei, sens în care pedeapsa de 3 ani a fost redusă la un an şi 6 luni, cu aplicarea art. 81 şi 82 din Codul penal, termenul de încercare fiind de 3 ani şi 6 luni.

Totodată, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei pronunţate pe fond (deci şi cele referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 din Codul penal referitoare la pedeapsa accesorie).

Instanţa de recurs a respins ca nefondat recursul.

Autorul excepţiei a invocat incidentul procedural în timp ce se afla în faza procesuală a recursului.

Ţinând seama de cele de mai sus, Curtea constată următoarele:

Critica vizează aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua şi alin. 2 din Codul penal referitoare la dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Or, potrivit art. 71 alin. 5 din Codul penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Prin urmare, critica vizează o pedeapsă care nu este operabilă, fiind suspendată, şi numai în măsura în care inculpatul în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune va fi revocată şi prezenta suspendare condiţionată, devenind aplicabile dispoziţiile referitoare la pedeapsa accesorie. Aşadar, suspendarea condiţionată a executării unei pedepse cu închisoare, prin efectele sale, se întinde şi asupra pedepselor accesorii, care nu se mai execută. În cazul prevăzut de art. 81 din Codul penal, suspendarea condiţionată a executării poartă atât asupra pedepsei principale, cât şi asupra pedepselor accesorii, iar la expirarea termenului de încercare, dacă nu a intervenit niciuna dintre cauzele de revocare, condamnatul este reabilitat de drept, ceea ce înseamnă că toate decăderile, interdicţiile şi incapacităţile determinate de existenţa condamnării încetează.

Altfel spus, deşi autorului excepţiei i s-a aplicat o pedeapsă accesorie, aceasta nu este operabilă, fiind suspendată şi, în concluzie, Curtea constată că nu are interes în invocarea excepţiei, nefiind vătămat în niciun fel, întrucât pe perioada termenului de încercare acesta poate fi ales în autorităţile publice ori în funcţii elective publice ori poate ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

În concluzie, chiar dacă în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei se impune interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 din Codul penal, ca o pedeapsă accesorie, aceasta devine aplicabilă numai în ipoteza revocării suspendării condiţionate în temeiul dispoziţiilor art. 83 din Codul penal, sens în care se poate aprecia că prezenta excepţie nu corespunde exigenţelor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit căruia "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] care au legătură cu soluţionarea cauzei".

Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

De altfel, Curtea mai constată că, în susţinerea excepţiei, autorul a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunţată în Cauza Calmanovici împotriva României, şi Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Sabou şi Pârcălab împotriva României.

Astfel, cu privire la prima cauză, Curtea constată că, între altele, s-a susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin aceea că în perioada 18 iunie 2004-27 septembrie 2005 reclamantului i-a fost interzis în mod automat dreptul de vot. La acea vreme, dispoziţiile art. 71 coroborate cu art. 64 lit. a) din Codul penal impuneau ope legis dispunerea pedepsei accesorii.

Curtea de la Strasbourg a statuat că art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfinţeşte capacitatea individului de a influenţa compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restricţii ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri în exercitarea funcţiilor publice sau al cărui comportament a ameninţat să submineze statul de drept sau fundamentele democraţiei. Cu toate acestea, nu trebuie să se recurgă cu uşurinţă la măsura extrem de severă pe care o constituie lipsirea de dreptul de vot; pe de altă parte, principiul proporţionalităţii impune existenţa unei legături perceptibile şi suficiente între sancţiune şi comportament, precum şi faţă de situaţia persoanei afectate. Curtea a luat notă în acest sens de recomandarea Comisiei de la Veneţia, conform căreia suprimarea drepturilor politice trebuie pronunţată de o instanţă judecătorească într-o hotărâre specifică, întrucât o instanţă independentă, care aplică o procedură cu respectarea contradictorialităţii, oferă o garanţie solidă împotriva arbitrarului. Cu toate acestea, în speţă, Curtea de la Strasbourg a observat că judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Decizia din 18 iunie 2004, au aplicat art. 71 care făcea trimitere la art. 64 din Codul penal, aplicare la care erau obligaţi prin lege, fără a aprecia în niciun mod scopul legitim urmărit şi, mai ales, proporţionalitatea interzicerii dreptului de vot al reclamantului cu scopul respectiv. Deşi o astfel de interdicţie nu trebuia exclusă încă de la început în cazul unei infracţiuni comise în calitate de funcţionar public, Curtea nu a acceptat-o, având în vedere circumstanţele speţei şi, în special, prevederile dreptului intern, caracterul automat şi nediferenţiat al interdicţiei şi lipsa oricărei analize a proporţionalităţii din partea instanţelor interne datorită lipsei lor de competenţă în acest domeniu (paragraful 153).

Pentru aceste considerente, instanţa europeană a considerat că a avut loc o încălcare a art. 3 din Protocolul nr. 1.

Or, Curtea Constituţională constată că aceste neajunsuri au fost în prezent rezolvate prin Decizia nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a avut în vedere că şi cu privire la pedeapsa accesorie ce constă în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a)-c) din Codul penal trebuie să fie operabile dispoziţiile art. 72 din acelaşi cod referitoare la criteriile generale de individualizare a tuturor pedepselor.

În plus, problema referitoare la interzicerea dreptului de a alege, ce a constituit obiectul analizei Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Calmanovici împotriva României, nu are incidenţă în cauza de faţă, în care autorului excepţiei i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

De asemenea, în ce priveşte Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Sabou şi Pârcălab împotriva Românei, Curtea constată că instanţa europeană a dispus cu privire la neconcordanţa dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 din Codul penal cu principiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în varianta existentă anterior modificării textelor prin Legea nr. 278/2006 (aceasta din urmă lege a circumstanţiat criteriile în care se poate dispune cu privire la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părinteşti).

Prin urmare, nici această problemă nu are incidenţă în cauza de faţă în care nu s-a dispus o astfel de pedeapsă.

În plus, ca urmare a modificărilor Codului penal, art. 71 alin. 2 din Codul penal prevede că pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părinteşti şi a dreptului de a fi tutore sau curator nu se mai dispune ope legis şi se aplică ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii, de împrejurările cauzei, de persoana şi conduita infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi 71 din Codul penal, excepţie ridicată de Ciprian Bogdan Coman în Dosarul nr. 1.351/200/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2011.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru