referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare
Dosar nr. 2.075/1/2019
| Laura-Mihaela Ivanovici | - președintele Secției I civile - președintele completului |
|---|---|
| Mari Ilie | - judecător la Secția I civilă |
| Lavinia Curelea | - judecător la Secția I civilă |
| Mioara Iolanda Grecu | - judecător la Secția I civilă |
| Georgeta Stegaru | - judecător la Secția I civilă |
| Sorinela Alina Macavei | - judecător la Secția I civilă |
| Mirela Vișan | - judecător la Secția I civilă |
| Carmen Georgeta Negrilă | - judecător la Secția I civilă |
| Valentin Mitea | - judecător la Secția I civilă |
| Carmen Elena Popoiag | - judecător la Secția I civilă |
| Bianca Elena Țăndărescu | - judecător la Secția I civilă |
| Beatrice Ioana Nestor | - judecător la Secția I civilă |
| Aurelia Rusu | - judecător la Secția I civilă |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.075/1/2019 este constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă și art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Ședința este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, președintele Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, în Dosarul nr. 74/119/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse practica judiciară identificată și punctele de vedere teoretice ale instanțelor naționale, precum și raportul întocmit de judecătorul-raportor. Se mai referă asupra faptului că raportul a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind depuse de către părți puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății.
Președintele completului constată că nu există chestiuni prealabile sau excepții, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a dispus, prin Încheierea din 1 august 2019, în Dosarul nr. 74/119/2019, sesizarea din oficiu a Înaltei Curți de Casație și Justiție în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sintagma „dacă își continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învățământ de zi“ trebuie interpretată în sensul că persoana aflată în plasament care se înscrie la o facultate nu mai poate reveni pentru a se reînscrie la o altă specializare sau persoana aflată în situația respectivă se poate înscrie la o nouă facultate apreciindu-se că este vorba despre aceeași formă de învățământ, schimbându-se numai specializarea.
Art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 272/2004) prevede că: „La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacității depline de exercițiu, dacă își continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învățământ de zi, protecția specială se acordă, în condițiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăși vârsta de 26 de ani.“
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Covasna la data de 25 ianuarie 2019 cu nr. de dosar 74/119/2019, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A (născută în 19 ianuarie 1998 - în plasament) și B (bunica maternă la care s-a dispus plasamentul) să fie dispusă încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului, susținându-se că pârâta A, fiind majoră, nu mai justifică această măsură din moment ce și-a schimbat specializarea cursurilor de zi, mutându-se de la o facultate la alta.
Astfel, potrivit datelor cauzei, pentru pârâta A s-a dispus măsura de protecție specială prin plasament, în anul 2005, în baza unei hotărâri judecătorești definitive, la bunica maternă, deoarece, după divorțul părinților, în 2001, mama pârâtei a decedat, în anul 2004, iar fetița a rămas fără ocrotire părintească, tatăl nepăstrând legătura cu aceasta. Măsura plasamentului a fost menținută prin Sentința civilă nr. 362 din 14 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Covasna în Dosarul nr. 325/119/2016, reținându-se că, la împlinirea vârstei de 18 ani, pârâta A se afla în continuarea studiilor, fiind în clasa a XI-a la învățământ de zi în cadrul Liceului Teoretic Székely Mikó din municipiul Sfântu Gheorghe.
Potrivit Adeverinței nr. xxx/09.10.2017, emisă de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, pârâta A figura înscrisă în anul I de studii la această facultate, în anul universitar 2017/2018, în specializarea marketing, limba de predare maghiară, forma de învățământ - zi, forma de finanțare - buget.
Potrivit Adeverinței nr. xx/03.10.2018, emisă de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Filosofie, studenta A figurează înscrisă în anul universitar 2018/2019, în anul I de studii, învățământ cu frecvență, limba de studiu maghiară, forma de finanțare cu taxă.
La solicitarea primei instanțe, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie, a emis Adresa din 25 aprilie 2019 din care rezultă că pârâta A, la data emiterii adresei, frecventa cursurile de zi ale Facultății de Istorie și Filosofie - specializarea filosofie - limba maghiară - nivel licență - anul I, în regim cu taxă, acumulând 27 de credite din 30/semestru (o disciplină restantă).
Reclamanta a fost sesizată prin Cererea nr. xxxxx/07.12.2018 de către pârâta A cu solicitarea menținerii măsurii plasamentului la bunica maternă, cu motivarea că se află în continuarea studiilor.
Reclamanta a solicitat încetarea măsurii plasamentului, susținând că nu sunt incidente dispozițiile art. 55 alin. (2) și (3) din Legea nr. 272/2004, deoarece petenta a renunțat la prima specializare și s-a înscris la o altă facultate, pierzând dreptul de a-și continua studiile „o singură dată“ în această formă de învățământ.
Prin Sentința civilă nr. 285 din 25 aprilie 2019 pronunțată în Dosarul nr. 74/119/2019, Tribunalul Covasna a respins cererea de chemare în judecată formulată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna privind încetarea măsurii plasamentului, reținând, în esență, că „tânăra își continuă studiile în aceeași formă de învățământ de zi, iar faptul că aceasta a schimbat specializarea după primul an de studii nu echivalează cu finalizarea sau schimbarea formei de învățământ“.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna, susținând nelegalitatea sentinței sub aspectul interpretării dispozițiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 și arătând că pârâta, renunțând la cursurile de zi din cadrul primei facultăți, nu se mai poate înscrie la o altă facultate cu o altă specializare, chiar dacă este tot la cursuri de zi, deoarece textul menționat prevede că studiile se consideră continuate doar o singură dată în fiecare formă de învățământ.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză.
Prin Încheierea din 1 august 2019, pronunțată în Dosarul nr. 74/119/2019, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele motive:
Completul de judecată este constituit la nivelul unei curți de apel și este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță (apel) conform art. 136 alin. (1) raportat la art. 138 din Legea nr. 272/2004 și art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 76/2012).
Soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 în cazul copilului care beneficiază de protecție specială, devenit major, dar aflat în situația de a-și continua studiile într-o formă de învățământ de zi.
Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna în contradictoriu cu pârâta A, aflată în plasament la bunica maternă, cu care a fost învestită instanța de fond, se referă la posibilitatea încetării măsurii de protecție specială a plasamentului în cazul în care pârâta, majoră la data sesizării instanței, s-a înscris în anul 2017 la o facultate - cursuri de zi, apoi, după anul I de studii, fără a promova anul, șia schimbat specializarea, înscriindu-se în 2018 la o altă facultate cu o nouă specializare, tot cu frecvența la zi.
Problema de drept enunțată este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
După cum s-a subliniat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerința noutății este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări, chiar dacă nu recent intrate în vigoare, cărora instanțele nu le-au dat, încă, o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.
În speță, nu este vorba despre un act normativ intrat recent în vigoare, ci de faptul că problema de drept nu a mai făcut obiectul unei analize și al unei dezlegări jurisprudențiale consecvente, neputându-se vorbi despre cristalizarea unei practici judiciare în această privință.
Din punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea, sintagma „dacă își continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învățământ de zi“ din cuprinsul art. 55 alin. (2) al Legii nr. 272/2004 trebuie interpretată în sensul că persoana aflată în plasament care se înscrie la o facultate poate reveni pentru a se reînscrie la o altă specializare la o nouă facultate, cursuri de zi, apreciindu-se că este vorba despre aceeași formă de învățământ, schimbându-se numai specializarea.
Această interpretare este în corelare și cu intenția legiuitorului exprimată în tot conținutul legii - aceea de protecție a copilului aflat în dificultate, cu atât mai mult cu cât la alin. (3) al aceluiași articol 55 din lege se prevede posibilitatea majorului de a fi menținut în plasament încă 2 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani, chiar dacă nu este în continuarea studiilor, în scopul facilitării integrării sale sociale.
Această măsură poate fi menținută și în cazul majorului care își schimbă specializarea la cursurile din cadrul unei universități - forma învățământ universitar de zi, fiind în continuarea studiilor, cu condiția să nu depășească 26 de ani.
Doar dacă ar fi terminat cursurile unei facultăți - forma de învățământ cu frecvență (zi) și s-ar fi înscris la o a doua facultate tot cursuri de zi, s-ar putea aprecia că nu mai este vorba de continuarea cursurilor o singură dată în această formă de învățământ universitar, scopul legii fiind atins în sensul exprimat la art. 51 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, potrivit căruia „Copilul are dreptul de a primi o educație care să îi permită dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității sale“, copilul dobândind o specializare care să îi confere accesul spre un loc de muncă.
Interpretarea pe care o dă acestui text de lege apelanta-reclamantă ar fi potrivită în situația în care majorul, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, după absolvirea cursurilor unei facultăți forma de învățământ de zi, urmează cursurile de master tot forma de învățământ cu frecvență, fiind vorba de studii de nivel universitar cu aceeași formă de învățământ, conform art. 140 alin. (1) și (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 1/2011).
Așadar, textul art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 trebuie interpretat în sensul că persoana aflată în plasament care se înscrie la o facultate poate reveni pentru a se reînscrie la o altă specializare la o nouă facultate, cursuri de zi, apreciindu-se că este vorba despre aceeași formă de învățământ - de zi, nivel de învățământ universitar.
Această interpretare este în corelare și cu dezlegările date în practica judiciară sintagmei „continuarea studiilor“ din conținutul art. 499 alin. (3) din Codul civil, în sensul că obligația părinților de a întreține copilul major, care nu a depășit 26 de ani, există indiferent dacă acesta este școlarizat în cadrul învățământului liceal, postliceal, universitar, cursuri cu frecvență de stat sau private, atât timp cât majorul nu realizează venituri, fiind în stare de nevoie (considerentele Deciziei nr. 65 din 1 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018). Astfel s-ar asigura un tratament egal acestor două categorii de copii majori: cei aflați sub protecție specială, fiind lipsiți de ocrotirea părinților, și cei care beneficiază de o familie și de ocrotire părintească.
Instanța de trimitere a arătat că, spre deosebire de norma reprezentată de art. 499 alin. (3) din Codul civil care a cunoscut dezlegare din partea instanțelor concretizată într-o practică judiciară constantă, ce a împiedicat pronunțarea unei hotărâri prealabile, în speță, norma de drept analizată este neclară, necorelând formele de învățământ-zi cu nivelurile de învățământ, și a apreciat că, pentru a preîntâmpina o practică judiciară neunitară, este nevoie de o interpretare dată printr-o hotărâre prealabilă.
Apelanta-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna a apreciat că o astfel de sesizare ar fi inadmisibilă, deoarece textul de lege, respectiv art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, este clar, iar sesizarea nu privește o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, ci se referă la însăși problema dedusă judecății. A mai arătat că pârâta A, fiind înscrisă în anul I la specializarea marketing din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, nu și-a finalizat studiile și a renunțat la această specializare pentru ca, în același an, să își schimbe opțiunea de studii, înscriindu-se tot în anul I la o altă specializare în cadrul altei facultăți a aceleiași universități, tot cursuri de zi.
Intimatele-pârâte nu și-au exprimat punctul de vedere.
După comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate de către părți puncte de vedere.
Din datele comunicate de instanțele naționale la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție au rezultat următoarele aspecte:
Curțile de apel Alba Iulia, Craiova, Oradea, Pitești, Târgu Mureș, Suceava, Ploiești nu au identificat practică judiciară și nici nu au exprimat puncte de vedere teoretice.
De asemenea, curțile de apel Timișoara, Iași, Galați, Brașov, Bacău, Cluj nu au identificat practică judiciară, iar punctele de vedere teoretice exprimate au fost în sensul că, în interpretarea dispozițiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, în situația în care persoana aflată în plasament se înscrie la o facultate poate reveni pentru a se înscrie la o altă specializare la o nouă facultate, apreciindu-se că este vorba despre aceeași formă de învățământ superior cu schimbarea specializării (în acest sens, judecătorii de la Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Secției I civile a Curții de Apel Galați și Tribunalului Galați, Tribunalul Bacău și judecătoriile Bacău și Onești, Curtea de Apel Timișoara, opinia majoritară a judecătorilor Secției civile a Curții de Apel Iași și opinia judecătorilor din cadrul Secției civile a Tribunalului Vaslui, Secția I civilă a Curții de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Tribunalul Maramureș). În același sens au fost și opiniile exprimate la nivelul Curții de Apel București (Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Secția a IV-a civilă) și a instanțelor aflate în circumscripția teritorială a acesteia (Tribunalul București - secțiile a III-a, a IV-a și a V-a civile, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu și judecătoriile Giurgiu și Bolintin-Vale).
S-a argumentat făcându-se trimitere la dispozițiile art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, referitor la formele de organizare a activității didactice și s-a arătat că lămurirea înțelesului sintagmei „formă de învățământ de zi“ din cuprinsul art. 55 alin. (2) al Legii nr. 272/2004 nu se poate realiza decât în coroborare cu dispozițiile art. 23 și 25 din Legea nr. 1/2011 privitoare la formele de organizare a învățământului potrivit cărora sintagma „formă de învățământ de zi“ se interpretează în sensul că include forma de învățământ cu frecvență, cu excluderea formei de învățământ la distanță.
Au fost înaintate două decizii ale Secției a III-a civile și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel București, care însă privesc situații de fapt diferite.
Un punct de vedere diferit a fost exprimat de judecătorii de la Judecătoria Baia Mare și de cei de la Judecătoria Tulcea și Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă.
Astfel, în opinia Judecătoriei Baia Mare, sintagma „dacă își continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învățământ de zi“ trebuie interpretată în sensul că persoana aflată în plasament care se înscrie la o facultate nu mai poate reveni pentru a se înscrie la o altă specializare.
Judecătoria Tulcea a opinat că persoana aflată în plasament poate să se înscrie la o specializare și apoi la o alta, dacă aceasta din urmă o continuă pe prima, fără repetarea anului sau a anilor precedenți din specializarea anterioară. În caz contrar se încalcă condiția conform căreia studiile se continuă o singură dată, sens în care s-a apreciat că nici repetarea anului în cadrul aceleiași specializări nu este permisă. În acest fel se vor evita situațiile în care majorii se înscriu la facultate nu cu intenția de a o finaliza, ci de a beneficia de măsurile de protecție socială până la vârsta de 26 de ani.
Complementar acestei opinii, Curtea de Apel Constanța a apreciat că sintagma „o singură dată“ se referă la parcurgerea unei singure etape de studiu, indiferent de forma de învățământ. Spre exemplu, în ipoteza în care persoana se înscrie pentru studii de licență pentru un anumit domeniu, cum ar fi Drept, și apoi renunță pentru a se înscrie de pildă la Medicină, condiția prevăzută de art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 nu este îndeplinită, nefiind vorba de „continuarea studiilor o singură dată“. În acest caz există o întrerupere a studiilor și începerea altora noi, astfel că nu este îndeplinită cerința de continuitate. Dacă însă în cadrul aceluiași domeniu de studiu persoana vizată își schimbă specializarea, însă continuă studiile în cadrul aceleiași facultăți (de exemplu, în cadrul domeniului Drept trece de la studii juridice la studii administrative), valorificând etapa parcursă anterior, este îndeplinită condiția continuității.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția judiciară - Serviciul judiciar civil, prin Adresa nr. 2.062/C/2.793/III-5/2019 din 2 septembrie 2019, a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.
Dispozițiile art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 nu au făcut obiectul controlului de constituționalitate.IX. Raportul asupra chestiunii de drept
Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, sub aspectul existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile, având un grad de dificultate ridicat.
Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, pentru ipoteza în care completul desemnat în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ar ajunge la concluzia întrunirii condițiilor de admisibilitate a sesizării, opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, sintagma „dacă își continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învățământ de zi“ se interpretează în sensul că persoana aflată în continuarea studiilor care se înscrie la o nouă facultate/specializare beneficiază de protecție specială în condițiile prevăzute de art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, în măsura în care programul corespunzător de studii universitare de licență la care s-a înscris inițial nu este finalizat.
Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constată că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Conform art. 520 alin. (1) și (2) din același cod, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării, potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților, iar prin încheiere cauza va fi suspendată până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.
Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: existența unei cauze aflate în curs de judecată; instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să judece cauza în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza în ultimă instanță; soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Procedând la analiza asupra admisibilității sesizării, se constată că primele condiții sunt îndeplinite, întrucât Curtea de Apel Brașov este legal învestită cu soluționarea unei cereri de apel, în ultimă instanță, conform art. 136 alin. (1) raportat la art. 138 din Legea nr. 272/2004 și art. 7 din Legea nr. 76/2012.
Totodată, este îndeplinită cerința ca problema de drept să fie nouă și asupra chestiunii de drept să nu se fi pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, în contextul în care nu există sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept sau a unui recurs în interesul legii, pe rol sau soluționate, care să privească interpretarea art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004.
Este adevărat că prin Decizia nr. 65 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a avut de soluționat sesizarea formulată de Tribunalul Gorj - Secția I civilă, în Dosarul nr. 11.349/318/2017, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind interpretarea sintagmei „continuarea studiilor“ cuprinse în dispozițiile art. 499 alin. (3) din Codul civil, iar sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite cerințele noutății și existenței unei reale probleme de drept, dar în speța de față problema pusă în discuție este diferită și aduce elemente noi.
Astfel, în situația anterioară se punea problema interpretării art. 499 alin. (3) din Codul civil, potrivit căruia „Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani“, prin raportare la art. 23 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 1/2011 ce reglementează învățământul postliceal ca formă de învățământ preuniversitar, în sensul de a se considera că beneficiază de pensie de întreținere și copilul major, care a împlinit vârsta de 18 ani și care urmează cursuri de învățământ postliceal, fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Or, în speța de față, ceea ce a generat nelămurirea instanței nu a fost sintagma „continuarea studiilor“, ci sintagma „își continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învățământ de zi“.
De asemenea, soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, în cazul copilului care beneficiază de protecție specială, devenit major, dar aflat în situația de a-și continua studiile într-o formă de învățământ de zi.
Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna în contradictoriu cu pârâta aflată în plasament, cu care a fost învestită instanța de fond, se referă la posibilitatea încetării măsurii de protecție specială a plasamentului în cazul în care pârâta, majoră la data sesizării instanței, s-a înscris la o facultate - cursuri de zi, apoi, după anul I de studii, fără a promova anul, s-a înscris la o altă facultate cu o altă specializare, tot cu frecvența la zi.
Apelul cu care a fost învestită Curtea de Apel Brașov vizează tocmai interpretarea dispozițiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, interpretare care este esențială pentru rezolvarea cauzei.
Acest text de lege ridică probleme de interpretare, de o relativă dificultate, dat fiind că există o necorelare între prevederile art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 și cele ale Legii nr. 1/2011 în ceea ce privește reglementarea și organizarea formelor de învățământ, aspect ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practica judiciară, chestiunea de drept fiind de actualitate.
În cauză este îndeplinită situația premisă a iminenței apariției unei practici judiciare neunitare, așa cum rezultă din analiza punctelor de vedere divergente exprimate de instanțele naționale.
Prin urmare, sesizarea întrunește cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât se impune a se da eficiență mecanismului de unificare reprezentat de pronunțarea unei hotărâri prealabile, în vederea atingerii dezideratului acestei instituții procesuale, respectiv preîntâmpinarea soluționării diferite a unei chestiuni de drept de către instanțele judecătorești (control a priori), determinând și efectul asigurării securității raporturilor juridice.
Rezolvarea de principiu a chestiunii de drept presupune o corelare a normelor ce reglementează instituirea măsurilor de protecție specială prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului cu cele privind organizarea sistemului de învățământ din Legea educației naționale nr. 1/2011.
Sub acest aspect se poate observa că Legea educației naționale nr. 1/2011 face vorbire de învățământ preuniversitar, învățământ superior, învățământ postuniversitar.
Conform art. 22 alin. (2) din același act normativ, învățământul preuniversitar este organizat pe niveluri, forme de învățământ și, după caz, filiere și profiluri și asigură condițiile necesare pentru dobândirea competențelor-cheie și pentru profesionalizarea progresivă.
Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 vine să detalieze care sunt nivelurile din învățământul preuniversitar, respectiv:
a)educația timpurie (0-6 ani), formată din nivelul antepreșcolar (0 -3 ani) și învățământul preșcolar (3-6 ani);
b)învățământul primar, care cuprinde clasa pregătitoare și clasele I-IV;
c)învățământul secundar, care cuprinde:
(i)învățământul secundar inferior sau gimnazial, care cuprinde clasele V-VIII;
(ii)învățământul secundar superior, care poate fi:
–învățământ liceal, care cuprinde clasele de liceu IX-XII/XIII;
–învățământ profesional cu durata de minimum 3 ani;
d)învățământul terțiar nonuniversitar, care cuprinde învățământul postliceal.
Formele de organizare a învățământului preuniversitar sunt, conform art. 25 din Legea nr. 1/2011: învățământ cu frecvență și învățământ cu frecvență redusă.
În schimb, pentru învățământul superior, legiuitorul optează pentru împărțirea acestuia în „programe de studii“, și nu în „niveluri de învățământ“.
Astfel, conform art. 140 din Legea nr. 1/2011, în învățământul superior există programele de studii universitare de licență care se pot organiza la următoarele forme de învățământ: cu frecvență, cu frecvență redusă și la distanță; programele de studii universitare de master ce se pot organiza la următoarele forme de învățământ: cu frecvență și cu frecvență redusă și programele de studii universitare de doctorat ce se pot organiza, de regulă, la forma de învățământ cu frecvență și, prin excepție, și la forma de învățământ cu frecvență redusă.
De altfel, în cadrul Legii nr. 1/2011, legiuitorul a arătat la art. 142 alin. (7) că persoana admisă la un program de studii universitare de licență, master sau doctorat are calitatea de student, respectiv student-doctorand, pe întreaga perioadă a prezenței sale în cadrul programului respectiv, de la înmatriculare și până la susținerea examenului de finalizare a studiilor sau exmatriculare, mai puțin pe perioadele de întrerupere a studiilor, aceste examene de finalizare a studiilor în învățământul superior fiind, conform art. 143 din aceeași lege:
a)examen de licență, pentru ciclul de studii universitare de licență sau examen de diplomă pentru învățământul din domeniul științelor inginerești;
b)examen de disertație, pentru ciclul de studii universitare de master;
c)examen de susținere publică a tezei de doctorat;
d)examen de certificare, pentru programele de studii postuniversitare de tip specializare;
e)examen de selecție, care precedă examenul de licență, în cazul studenților/absolvenților care provin de la instituții de învățământ superior și/sau programe de studii care au intrat în lichidare.
Este cert, raportat la cele arătate anterior, că în speța avută spre soluționare de către instanța de trimitere persoana care reclamă beneficiul dispozițiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 nu a finalizat programul de studii universitare de licență, ci doar a schimbat specializarea/facultatea.
Având în vedere că în acest caz nu se poate reține că ar fi vorba de finalizarea unui program de studii universitare și înscrierea la un alt program de studii universitare - de licență, master ori doctorat, se poate concluziona că, în cauză, nu se pune problema schimbării formei de învățământ/programului de studiu/nivelului de învățământ, ci de schimbarea specializării pentru care s-a optat inițial în cadrul aceluiași program de studii universitare de licență, în forma de organizare - zi, fără ca cel început anterior să fie finalizat.
Trebuie observat că noțiunea „zi“ din cadrul textului supus interpretării a fost inserată încă de la adoptarea Legii nr. 272/2004, care în forma inițială statua, la art. 51 alin. (2), următoarele: „La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacității depline de exercițiu, dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ de zi, protecția specială se acordă, în condițiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăși vârsta de 26 de ani.“
La acel moment, conținutul textului era în deplină concordanță cu dispozițiile art. 15 alin. (10) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 84/1995) - în vigoare de la 30 august 1995 până la 8 februarie 2011, când a fost abrogată și înlocuită prin Legea nr. 1/2011 - potrivit cărora „formele de organizare a învățământului sunt: învățământ de zi, seral, cu frecvență redusă, la distanță,(...)“.
Conform considerentelor ce vor fi arătate în continuare, se impune concluzia că noțiunea „învățământ de zi“ din Legea nr. 84/1995 își găsește corelarea în noțiunea „învățământ cu frecvență“ din actul normativ ulterior.
Astfel, conform art. 139 din Legea nr. 1/2011, „Formele de organizare a programelor de studii sunt:
a)cu frecvență, caracterizată prin activități de învățământ și/sau de cercetare programate pe durata întregii zile, specifice fiecărui ciclu de studii universitare, aproximativ uniform distribuite săptămânal/zilnic pe parcursul semestrului și presupunând întâlnirea nemijlocită, în spațiul universitar, a studenților cu cadrele didactice și de cercetare;
b)cu frecvență redusă, caracterizată prin activități dedicate mai ales unor cursuri de sinteză și pregătirii aplicative, programate în mod compact și periodic, presupunând întâlnirea nemijlocită, în spațiul universitar, a studenților cu cadrele didactice de predare, completate de alte mijloace de pregătire specifice învățământului la distanță;
c)la distanță, caracterizată prin utilizarea unor resurse electronice, informatice și de comunicații specifice, activități de autoînvățare și autoevaluare completate de activități specifice de tutorat“.
Dintre cele trei forme de organizare a învățământului, potrivit Legii nr. 1/2011, numai forma de învățământ „cu frecvență“ presupune activități de învățământ pe durata întregii zile, specifice fiecărui ciclu de studii universitare, aproximativ uniform distribuite săptămânal/zilnic, care sunt echivalente formei de învățământ „zi“ din reglementarea anterioară.
Singura modificare a conținutului textului supus analizei față de redactarea inițială s-a efectuat ulterior intrării în vigoare, la data de 9 februarie 2011, a Legii nr. 1/2011, prin art. I pct. 26 din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 30 septembrie 2013, care a introdus sintagma „dacă își continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învățământ de zi“.
Astfel, intenția legiuitorului este clară în contextul în care rezultă că se urmărește ca după finalizarea fiecărui nivel de învățământ preuniversitar sau program de studii universitare enunțat de Legea nr. 1/2011 să nu se mai poată urma încă o dată aceeași „formă de învățământ“.
Raționamentul este același cu cel al interpretării dispozițiilor art. 499 alin. (3) din Codul civil, dată de jurisprudență, și care rezultă implicit și din considerentele Deciziei nr. 65 din 1 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că obligația părinților de a întreține copiii majori aflați în continuarea studiilor (ca și ocrotirea copiilor majori aflați sub protecție specială - n.n.) decurge din starea de nevoie în care se află aceștia, când, urmând cursurile zilnice ale unei forme de învățământ, nu se pot angaja sau desfășura o activitate remunerată.
Or, câtă vreme au fost finalizate „o dată“ nivelurile de învățământ preuniversitar/programele de studii universitare, prevăzute de lege, care ar permite accederea la un loc de muncă care să îi asigure persoanei ocrotite resursele necesare traiului, opțiunea de a începe o nouă „formă de învățământ“, de același fel, nu se mai circumscrie stării de nevoie, ca și condiție esențială a instituirii unei forme de protecție specială impusă de art. 55 din Legea nr. 272/2004.
Concluzionând, sintagma „o singură dată“ se referă la parcurgerea, dar și finalizarea unei singure etape de studiu, la zi/cu frecvență, fără a putea fi reluată după finalizare aceeași etapă - nivel de învățământ preuniversitar/program de studii universitare, iar sintagma „fiecare formă de învățământ“ se referă la nivelurile de învățământ/programele de studii (spre exemplu, liceal, postliceal, studii cu licență, de masterat, doctorat), în sensul că finalizarea unei etape de studiu nu exclude parcurgerea și a celorlalte (caz în care legiuitorul ar fi folosit expresii de genul „își continuă studiile o singură dată în una din formele de învățământ de zi“ sau „își continuă studiile o dată într-o singură formă de învățământ de zi“).
Prin urmare, în înțelesul art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, persoana aflată în continuarea studiilor, care beneficiază de protecția specială prevăzută de lege, se poate înscrie la o nouă facultate/specializare în măsura în care programul de studii universitare de licență la care s-a înscris inițial nu este finalizat.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, în Dosarul nr. 74/119/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sintagma „dacă își continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învățământ de zi“ se interpretează în sensul că persoana aflată în continuarea studiilor care se înscrie la o nouă facultate/specializare beneficiază de protecție specială în condițiile prevăzute de art. 55 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, în măsura în care programul corespunzător de studii universitare de licență, conform art. 140 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, la care s-a înscris inițial nu este finalizat.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2019.
PREȘEDINTELE SECȚIEI I CIVILE
LAURA-MIHAELA IVANOVICI
Magistrat-asistent,
Mihaela Lorena Mitroi
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
