Decizie nr. VIII din 5 februarie 2007

Dosar nr. 33/2006

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, stabilite pentru infracţiuni care au produs consecinţe deosebit de grave, în ipoteza intervenirii unei legi prin care este majorat cuantumul pagubei materiale ce atribuie infracţiunii caracter deosebit de grav consecinţelor unei infracţiuni.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 87 de judecători din totalul de 116 în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că instanţele sesizate cu contestaţii la executare în temeiul art. 461 alin. 1 lit. d) teza penultimă, cu referire la art. 458 din Codul de procedură penală, au obligaţia să examineze fondul cauzei, iar în ipoteza îndeplinirii cerinţelor art. 14 şi 15 din Codul penal, să dispună reducerea corespunzătoare a pedepselor definitiv aplicate.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În legătură cu aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, stabilite pentru infracţiuni care au produs consecinţe deosebit de grave, în ipoteza intervenirii unei legi care majorează cuantumul pagubei materiale necesare în accepţiunea înţelesului expresiei "consecinţe deosebit de grave", instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar.

Astfel, unele instanţe au considerat că modificarea normelor de incriminare care se referă la agravanta constând în "consecinţe deosebit de grave" prin mărirea cuantumului valoric al pagubei materiale care determină reţinerea acestui caracter agravant ar imprima normelor respective trăsături mai favorabile.

Ca urmare, acele instanţe s-au pronunţat în sensul admiterii contestaţiilor la executare cu motivarea că, în asemenea condiţii, sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Codul penal.

Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că, în cazul contestaţiei la executare prin care se invocă modificarea înţelesului de "consecinţe deosebit de grave", în accepţiunea art. 146 din Codul penal, nu pot determina schimbarea încadrării juridice dată faptei prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, nefiind îndeplinite condiţiile la care se referă art. 14 şi 15 din Codul penal.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

În adevăr, prin art. 15 alin. 1 din Codul penal este reglementată situaţia "când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă".

Corelativ, prin art. 458 din Codul de procedură penală se prevede că, în cazul când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută, urmează ca instanţa să ia măsuri de ducere la îndeplinire a dispoziţiilor art. 15 din Codul penal.

În legătură cu aceste reglementări, este de observat că, prin art. I pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, a fost redefinit înţelesul dat expresiei "consecinţe deosebit de grave" prin art. 146 din Codul penal, considerându-se că prin aceasta "se înţelege o pagubă materială mai mare de 1.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145 din Codul penal, ori altei persoane juridice sau fizice".

În urma modificărilor şi completărilor aduse ordonanţei menţionate prin Legea nr. 456/2001, plafonul valoric prevăzut în art. 146 din Codul penal a fost majorat la 2 miliarde lei, iar potrivit ultimului conţinut dat acestui text de lege, de art. I pct. 51 din Legea nr. 278/2006, "prin "consecinţe deosebit de grave" se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice".

Or, în raport cu aceste reglementări succesive date înţelesului expresiei "consecinţe deosebit de grave", prin modificările aduse de actele normative menţionate în art. 146 din Codul penal nu se poate considera că vreunul din acele acte normative ar conţine dispoziţii care să prevadă, în accepţiunea art. 458 alin. 1 din Codul de procedură penală, o pedeapsă mai uşoară decât cea aplicată sub imperiul legii anterioare, ci se limitează la definirea înţelesului expresiei "consecinţe deosebit de grave" la care se referă art. 146 din Codul penal.

Aşa fiind, concluzia ce se impune este aceea că prin modificările aduse succesiv art. 146 din Codul penal s-a urmărit de către legiuitor doar adaptarea la fluctuaţia cursului monedei în circulaţie a cuantumului valoric ce imprimă, în momentele adoptării actelor normative la care s-a făcut referire, caracter "deosebit de grav" consecinţelor aduse prin anumite infracţiuni, ceea ce, evident, nu echivalează cu intervenirea unei legi noi, mai favorabile, sub aspectul pedepsei prevăzute de lege, pentru a face aplicabile dispoziţiile art. 14 şi 15 din Codul penal.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că instanţa învestită cu cererea de contestaţie la executare, întemeiată pe modificarea înţelesului expresiei "consecinţe deosebit de grave" explicată în art. 146 din Codul penal, nu poate determina schimbarea încadrării juridice dată faptei prin hotărârea anterioară definitivă şi reducerea pedepsei aplicate în cauză, o atare modificare de lege nefiind identică cu intervenirea unei legi ce prevede o pedeapsă mai uşoară, singura care ar justifica incidenţa dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Codul penal şi, respectiv, ale art. 458 şi 461 alin. 1 lit. d) teza penultimă din Codul de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabilesc:

Instanţa, învestită, în baza art. 461 alin. 1 lit. d) teza penultimă din Codul de procedură penală, în cadrul contestaţiei la executare în care se invocă modificarea înţelesului noţiunii de "consecinţe deosebit de grave", potrivit art. 146 din Codul penal, nu poate schimba încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi, apoi, reduce pedeapsa aplicată în cauză, întrucât modificarea înţelesului noţiunii de "consecinţe deosebit de grave", prevăzută de textul sus-menţionat, nu este identică cu cerinţa de a fi intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, la care se referă textele art. 14 şi 15 din Codul penal, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 458 şi, respectiv, art. 461 alin. 1 lit. d) teza penultimă din Codul de procedură penală.

Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2007.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI

DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei