Decizie nr. 146 din 14 iulie 2000

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Kope şi Arpad Ferenczi în Dosarul nr. 1.229/2000 al Tribunalului Bihor - Secţia penală.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 30 mai 2000 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 29 iunie 2000 şi apoi la 6 iulie 2000 şi la 14 iulie 2000.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 5 aprilie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 1.229/2000, Tribunalul Bihor - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Kope şi Arpad Ferenczi.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, referitoare la garantarea dreptului la apărare, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dispoziţiile în discuţie prevăd asa-numita instituţie a termenului în cunoştinţa, care se acordă în şedinţa de judecată părţilor din procesul penal prezente la termenul respectiv. În cazul inculpatului, susţin autorii excepţiei, aceasta modalitate de citare este contrară principiului unui proces echitabil şi garantarii dreptului la apărare, deoarece:

a)inculpatul este subiectul principal al procesului penal şi de aceea, pentru realizarea scopului procesului penal (art. 1 din Codul de procedură penală), pentru garantarea libertăţii persoanei (art. 6 din Codul de procedură penală), este necesar ca procedura în faţa instanţelor de judecată să respecte strict aceste principii;

b)este imperios necesar ca inculpatul sa cunoască direct de la instanţa termenele la care se desfăşoară judecata şi sa existe obligaţia instanţei de a-l incunostinta pe inculpat despre noile termene de judecată;

c)necitarea inculpatului lipsa, cu motivarea ca fusese prezent la un termen anterior, îl pune pe acesta în imposibilitatea de a cunoaşte termenul de judecată, ceea ce constituie o restrangere a drepturilor sale procesuale. Pentru evitarea acestor consecinţe negative trebuie să existe obligaţia instanţei de judecată de a înştiinţa părţile din proces în toate cazurile şi să se evite varianta termenului în cunoştinţa, în cazul în care partea a lipsit la un termen anterior.

Tribunalul Bihor - Secţia penală, exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, arata ca aceasta este neîntemeiată, întrucât inculpaţilor, autori ai excepţiei, nu li s-a îngrădit exercitarea vreunui drept la apărare câtă vreme, fiind prezenţi la un termen de judecată, au luat cunoştinţa de data la care se va judeca din nou procesul lor. Asa fiind, dispoziţiile art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală, conform cărora partea prezenta la un termen nu mai este citata pentru termenele ulterioare, chiar dacă a lipsit la unul dintre aceste termene, nu sunt neconstituţionale şi nu ingradesc nici un drept al părţilor.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca textul alin. 3 al art. 291 din Codul de procedură penală, care prevede că "Partea prezenta la un termen nu mai este citata pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene", constituie o excepţie de la regula citarii părţilor prevăzută în alin. 1 al aceluiaşi articol. Se mai arata ca excepţia prevăzută la art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală "operează în scopul simplificarii activităţii judiciare, fără sa afecteze însă vreunul din drepturile procesuale fundamentale, cum ar fi dreptul la apărare". Asa fiind, necitarea părţii lipsa la un termen ulterior nu poate fi interpretată ca o atingere adusă dreptului la apărare, întrucât revine acelei părţi obligaţia de a se prezenta la noul termen pentru a-şi exercită dreptul la apărare prevăzut de lege. Cu privire la încălcarea principiului unui proces echitabil, în punctul de vedere al Guvernului se menţionează că "în Constituţie nu este prevăzut un astfel de drept şi, prin urmare, nu se poate declara neconstitutional un text de lege care nu încalcă nici o dispoziţie expresă a Constituţiei". În fine, Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală este neîntemeiată şi în raport cu prevederile art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului excepţiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală, care are următorul conţinut: "Partea prezenta la un termen nu mai este citata pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul din aceste termene."

Textul constituţional considerat a fi încălcat este art. 24 alin. (1), care are următorul cuprins: "Dreptul la apărare este garantat."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală, care prevăd ca partea prezenta la un termen nu mai este citata pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene, instituie "termenul în cunoştinţa". Aceasta excepţie de la regula citarii părţilor pentru judecata este justificată, deoarece citarea ar complica inutil desfăşurarea procesului, în condiţiile în care exista posibilitatea ca partea să se informeze cu privire la următorul termen de judecată.

Curtea mai constata ca în procesul penal, în situaţia necitarii părţilor pentru termenele următoare, se considera ca exista obligaţia părţii de a se informa singura cu privire la eventualele termene ulterioare, acest minim de diligenta dându-i posibilitatea sa ia cunoştinţa de conţinutul dezbaterilor, sa participe la desfăşurarea acestora, în scopul pregătirii şi sustinerii propriei apărări.

În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, Curtea constata ca aceste dispoziţii nu sunt incalcate, deoarece ele garantează dreptul la apărare "în tot cursul procesului", iar nu şi asigurarea acestuia prin mijloacele invocate de autorul excepţiei, altele decât cele prevăzute de legislaţia penală.

În cauza a fost invocată şi încălcarea dispoziţiilor art. 6, referitoare la dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care au următorul conţinut: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.

2.Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.

3.Orice acuzat are, în special, dreptul:

a)să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse împotriva sa;

b)sa dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c)să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;

d)sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzarii;

e)să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere."

Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca nici una dintre aceste dispoziţii nu este incalcata prin prevederile legale criticate.

În ceea ce priveşte afirmatia ca în Constituţie nu este prevăzut expres "dreptul la un proces echitabil", la care se referă art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi din acest motiv textul criticat nu poate fi declarat neconstitutional, Curtea constata ca aceasta afirmatie este lipsită de temei. Într-adevăr, la alin. (2) al art. 11 din Constituţie se statuează ca "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern". Astfel, ratificarea de către România a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, a făcut ca aceasta convenţie să facă parte din dreptul intern, situaţie în care raportarea la oricare dintre textele sale este impusa aceluiaşi regim cu cel aplicabil raportarilor la dispoziţiile din Legea fundamentală. Curtea constata, de asemenea, ca aceasta interpretare este în deplin acord cu dispoziţiile art. 20 din Constituţie, care statuează astfel: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."

Asa fiind, excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauza este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.

Faţa de cele de mai sus, cu majoritate de voturi, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Kope şi Arpad Ferenczi în Dosarul nr. 1.229/2000 al Tribunalului Bihor - Secţia penală.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2000.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Laurentiu Cristescu