PENTRU REALIZAREA DOCUMENTAŢIILOR COMPLEXE DE ATESTARE A FUNCŢIONARII STAŢIUNILOR BALNEARE, CLIMATICE ŞI BALNEOCLIMATICE ŞI DE ORGANIZARE A ÎNTREGII ACTIVITĂŢI DE UTILIZARE A FACTORILOR NATURALI
BALNEOCLIMATICE PRIVIND RECUPERAREA UNOR CATEGORII DE BOLNAVI
A. ASISTENŢA DE RECUPERARE MEDICINĂ FIZICĂ ŞI BALNEOLOGIE ÎN UNITĂŢI CARE ACORDĂ SERVICII MEDICALE SPITALICEŞTI ŞI AMBULATORII DE SPECIALITATE
1.Generalităţi
(1)În sensul prezentelor norme tehnice recuperarea medicală este o activitate complexă şi interdisciplinară prin care se urmăreşte restabilirea cât mai deplină a capacităţii funcţionale pierdute de un individ din cauze congenitale sau dobândite, precum şi dezvoltarea unor mecanisme compensatorii care să-i menţină capacitatea de muncă sau de autoservire.
(2)În cadrul activităţii prevăzute la alin. (1) specialiştii în recuperare, medicină fizică şi balneologie intervin prin mijloace terapeutice specifice în tratamentul următoarelor afecţiuni generatoare de deficienţe funcţionale:
a)afecţiuni posttraumatice;
b)afecţiuni musculo - scheletale;
c)afecţiuni reumatismale inflamatorii;
d)afecţiuni cardiovasculare;
e)afecţiuni respiratorii;
f)afecţiuni neurologice;
g)afecţiuni neuropsihomotorii.
Asistenţa de recuperare, medicină fizică şi balneoclimatologie se acordă prin următoarele tipuri de unităţi sanitare:
a)Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie;
b)unităţi sanitare cu personalitate juridică în subordinea direcţiilor de sănătate publică: spitale de recuperare, sanatorii balneare şi de recuperare, secţii de profil din spitale, centre medicale de recuperare şi/sau balneare, unităţi ambulatorii de recuperare din staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice;
c)cabinete medicale de specialitate organizate în condiţiile legii;
d)unităţi sanitare de profil din subordinea altor ministere sau instituţii, autorizate şi acreditate, conform legii;
e)societăţi comerciale de turism balnear asimilate unităţilor sanitare în condiţiile legii.
2.Tipurile de afecţiuni pentru care pacienţii beneficiază de asistentă de recuperare, medicină fizică şi balneologie.
Afecţiunile pentru care pacienţii beneficiază de asistenţă de recuperare sunt următoarele:
a)reumatismul inflamator cronic;
b)sechelele algice şi disfunctionale ale bolilor osului - osteopenie, osteonecroze, osteopatii genotipice şi endocrine, malformaţii şi altele asemenea;
c)deficitele posturale de aliniament - cifoze, scolioze, dezaxări şi altele asemenea;
d)sechelele posttraumatice ale aparatului locomotor - os, tendon, muşchi, ligament, nerv cu localizare unică sau multiplă;
e)stările post chirurgical-ortopedice - artropatii, osteotomii, tenoplastii, ligamentoplastii, osteosinteze, neurorafii şi altele asemenea;
f)monoplegiile, hemiplegiile şi paraplegiile;
g)maladia Parkinson;
h)scleroza multiplă;
i)boli neurologice ereditare şi degenerative;
j)sechelele encefalopatiilor infantile;
k)cardiopatia ischemică cronică, inclusiv sechelele de infarct;
l)bronhopneumopatia obstructivă cronică;
m)sindroame restrictive ventilatorii - toracoplastii, pahipleurite, fibroze pulmonare, cifoscolioze şi altele asemenea;
n)tulburările sfincteriene;
o)astmul bronşic;
p)afecţiunile neoplazice.
Afecţiunile pentru care pacienţii beneficiază de terapie fizicală sunt următoarele:
a)sindroamele algice ale ţesuturilor moi;
b)nevritele şi nevralgiile;
c)boala varicoasă şi insuficienţa circulatorie venoasă;
d)afecţiuni ORL - rino-sinopatii cronice, faringolaringite cronice;
e)ginecopatii cronice - metroanexite, algii pelvine de cauze variate şi altele asemenea;
f)sindroame psihosomatice algice pe fond anxios-depresiv.
Afecţiunile pentru care pacienţii beneficiază de asistenţă de recuperare şi/sau terapie fizicală în funcţie de stadiul de evoluţie sunt următoarele:
a)reumatismul degenerativ;
b)alte forme de reumatism - infecţios, secundar, metabolic, endocrin, neuropatic;
c)cervicoradiculite şi lomboradiculite;
d)algoneurodistrofiile;
e)polinevritele şi poliradiculonevritele;
f)sindromul de ischemie arterială periferică;
g)astmul bronşic;
h)sindromul de decondiţionare.
3.Organizarea şi funcţionarea asistenţei de recuperare şi medicină fizică în unităţile cu paturi
(1)Internarea în unităţile cu paturi în care se acordă asistenţă de recuperare se efectuează pe baza biletelor de trimitere eliberate de medicii de specialitate recuperare, medicină fizică şi balneologie sau de medicii de familie, însoţite de alte documente necesare internării.
(2)După internare pacienţii sunt supuşi unui examen clinic general şi unui examen clinic local specific domeniului de patologie pe care o prezintă, acestea fiind necesare în următoarele scopuri:
a)stabilirea diagnosticului de boală;
b)stabilirea diagnosticului de stadiu al bolii;
c)stabilirea diagnosticului funcţional;
d)stabilirea obiectivelor de recuperare şi a procedurilor din schema terapeutică şi de recuperare funcţională.
(3)Examenul clinic general şi examenul clinic local sunt completate cu date rezultate în urma investigaţiilor paraclinice solicitate de medic în scopul stabilirii diagnosticului complet şi al evaluării funcţiilor restante şi a capacităţii de încărcare la efort a pacientului.
(4)Programul de recuperare se aplică după efectuarea examinărilor clinice şi paraclinice, cu participarea întregii echipe interdisciplinare, la recomandarea şi sub controlul medicului de specialitate recuperare, medicină fizică şi balneologie care are bolnavul în îngrijire.
(5)În situaţia în care bolnavii prezintă afecţiuni asociate, pentru acestea se solicită consulturi interdisciplinare şi se aplică indicaţiile terapeutice recomandate de medicii de alte specialităţi care au fost solicitaţi.
4.Organizarea şi funcţionarea asistenţei de recuperare şi medicină fizică în unităţile ambulatorii
În reţeaua ambulatorie consultaţiile şi tratamentele specifice sunt asigurate de serviciile de recuperare medicală, medicină fizică şi balneologie care au următoarea structură standard:
a)cabinete de consultaţii medicale de specialitate;
b)baze de tratament - laboratoare de recuperare, medicină fizică şi balneologie, în care se aplică următoarele proceduri: hidrokinetoterapie, kinetoterapie, electroterapie, hidrotermoterapie, masaj, terapie ocupaţională;
c)fişierul structurii ambulatorii de specialitate.
(1)În cabinetele medicale se asigură consultaţii de către medici de specialitate recuperare, medicină fizică şi balneologie, pe baza biletelor de trimitere eliberate de către medicii de familie sau de către medici de specialitate, cu excepţia cazurilor de urgenţe medicale care pot fi examinate fără prezentarea biletului de trimitere.
(2)La nivelul bazelor de tratament se desfăşoară următoarele activităţi:
a)aplicarea la recomandarea medicilor de specialitate a tratamentelor specifice precizate în fişele pacienţilor şi prevăzute în planurile de recuperare;
b)urmărirea eficienţei tratamentelor aplicate;
c)supravegherea desfăşurării etapelor de tratament în conformitate cu indicaţiile medicale şi comunicarea către medicul curant a îndeplinirii sau a neîndeplinirii acestora.
5.Structura şi dotările necesare unităţilor de asistenţă de recuperare şi medicină fizică
(1)Orice unitate în care se acordă asistentă de recuperare şi medicină fizică trebuie să fie structurată şi dotată după cum urmează:
a)compartiment de kinetoterapie:
b)sală cu 4-5 metri pătraţi de lucru efectiv pentru un pacient;
c)dotări standard - oglinzi, spaliere, saltele, bănci, greutăţi şi altele asemenea;
d)echipamente specifice;
e)compartiment de termoterapie - hoţ packs, parafină, infraroşu şi altele asemenea;
f)compartiment de masoterapie;
g)compartiment de electroterapie - stimulări electrice, electroanalgezice, proceduri electrice cu efect termic.
(2)Compartimentul de hidroterapie poate fi amenajat în funcţie de posibilităţile locale are fiecărei unităţi.
(3)Asistenţa de recuperare şi medicină fizică a pacienţilor cu afecţiuni ale aparatului respirator necesită în plus existenţa şi funcţionarea obligatorie a unui compartiment de terapie respiratorie cu următoarele dotări:
a)aparate de aerosoloterapie;
b)aparate de respiraţie în presiune intermitentă;
c)echipament pentru drenaj bronşic;
d)echipament pentru oxigenoterapie.
(4)Asistenţa de recuperare şi medicină fizică a pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare necesită în plus existenta obligatorie a următoarelor dotări:
a)electrocardiograf;
b)defibrilator;
c)echipament pentru oxigenoterapie;
d)covor rulant sau bicicletă ergometrică cu monitorizare.
B. ASISTENŢA MEDICALĂ BALNEARĂ ŞI DE RECUPERARE ÎN STAŢIUNILE BALNEARE, CLIMATICE ŞI BALNEOCLIMATICE
1.Generalităţi
Prin asistenţa medicală balneară şi de recuperare se înţelege totalitatea serviciilor medico-sanitare efectuate sub formă de cură în staţiunile balneare, climatice sau balneoclimatice, prin utilizarea mai multor factori naturali terapeutici şi/sau factori fizici produşi artificial, conform unor proceduri bine definite metodologic, precum şi prin dietă, medicaţie, psihoterapie şi educaţie pentru sănătate.
(1)Asistenţa de recuperare, medicină fizică şi balneoclimatologie se acordă în staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice sub următoarele forme:
a)cure profilactice;
b)cure de recuperare funcţională;
c)cure terapeutice;
d)cure de recuperare pe grupe de afecţiuni cronice;
e)cure de recuperare la pacienţi cu diverse deficite funcţionale;
f)cure de recuperare la pacienţi cu diferite grade de invaliditate.
(2)Curele prevăzute la alin. (1) reprezintă o activitate de asistentă medicală care poate fi realizată în toate unităţile de cură din staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice, indiferent de natura şi subordonarea acestora:
a)unităţi din subordinea Ministerului Sănătăţii;
b)unităţi din subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei;
c)societăţi comerciale de turism balnear şi de recuperare d) unităţi din subordinea organizaţiilor sindicale;
e)unităţi private.
(3)Durata tipurilor de cură prevăzute la alin. (1) se stabileşte de către Ministerul Sănătăţii cu avizul Comisiei de balneofizioterapie şi recuperare medicală şi al Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie.
(4)Comisia de balneofizioterapie şi recuperare medicală a Ministerului Sănătăţii stabileşte, cu consultarea Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie, pentru fiecare staţiune balneară, climatică şi balneoclimatică, în funcţie de proprietăţile terapeutice ale factorilor naturali terapeutici din arealul respectiv, profilul de tratament, tipurile de cură, categoriile de afecţiuni indicate, afecţiunile contraindicate, precum şi condiţiile minimale de dotare a bazelor de tratament balneofizical şi recuperator.
(5)Modificarea categoriilor de afecţiuni asistate şi a tipurilor de cură se face de către Ministerul Sănătăţii, cu consultarea Comisiei de balneofizioterapie şi recuperare medicală şi a Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie, la propunerea unităţilor medico-balneare şi de recuperare din staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice.
2.Organizarea asistenţei medicale balneare şi de recuperare în staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice
(1)În unităţile în care se asigură asistenţă medicală balneară şi de recuperare îşi desfăşoară activitatea următoarele categorii de personal:
a)personal de specialitate medico - sanitar;
b)personal de specialitate din compartimentele paraclinice medico - sanitare;
c)personal auxiliar sanitar;
d)personal TESA;
e)muncitori.
(2)Coordonarea activităţii bazelor de tratament şi recuperare din cadrul societăţilor comerciale de turism balnear şi de recuperare este asigurată de către un director medical de profesie medic de specialitate recuperare medicală şi balneofizioterapie.
Asistenţa medicală balneară şi de recuperare se asigură prin unităţile prevăzute la art. 2 şi art. 14 din prezentele norme, în baza contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate, cu unităţi sanitare, cu unităţi turistice din ţară şi din străinătate, cu alte instituţii şi organizaţii interesate - Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, sindicate şi altele asemenea, precum şi la cererea pacienţilor, care suportă costul serviciilor medicale acordate.
Durata curei balneare este stabilită prin Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale spitaliceşti, îngrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgentă şi transport sanitar, precum şi a serviciilor de recuperare a sănătăţii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
(1)Trimiterea în staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice este efectuată de către medicii de specialitate recuperare, medicină fizică şi balneologie sau de către medicii de familie.
(2)Tratamentul de recuperare medicală este efectuat numai la recomandarea medicilor de specialitate recuperare, medicină fizică şi balneologie
Normarea personalului care îşi desfăşoară activitatea în unităţile nominalizate la art. 2 se stabileşte potrivit normativelor de personal aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.
3.Structura şi dotările necesare pentru bazele de tratament din staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice
În sensul prezentelor norme tehnice bazele de tratament din staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice reprezintă totalitatea spaţiilor amenajate pentru desfăşurarea procesului calificat de aplicare a metodelor de tratament specific cu factori fizico-chimici terapeutici naturali - ape minerale, nămoluri, mofete, climatoterapie şi prin proceduri de medicină fizică.
(1)Structura organizatorică necesară desfăşurării activităţilor în bazele de tratament poate cuprinde, în funcţie de profilul staţiunii, spaţii pentru aplicarea următoarelor tratamente şi proceduri:
a)balneaţie cu ape minerale;
b)hidroterapie;
c)aplicarea nămolului terapeutic şi altele asemenea;
d)aplicarea gazelor terapeutice şi altele asemenea;
e)parcuri terapeutice;
f)kinetoterapie, terapie ocupaţională şi masoterapie;
g)electroterapie;
h)terapie respiratorie.
(2)În aceeaşi categorie de spatii pot fi încadrate locurile amenajate pentru relaxare şi psihoterapie de grup, precum şi amenajările în aer liber cu scop terapeutic şi care sunt considerate baze de tratament balneofiziatrice şi climatice:
a)buvete;
b)ştranduri;
c)solarii;
d)lacuri terapeutice;
e)trasee marcate pentru cura de teren;
f)saline;
g)altele asemenea.
(1)Asistenţa balneară profilactică necesită aplicarea unora din următoarele programe:
a)programe de fitness;
b)programe de combatere a obezităţii;
c)programe de antrenare a mecanismelor de termoreglare;
d)programe de combatere a factorilor de risc.
(2)În funcţie de programul aplicat este necesar următorul barem minimal de dotare:
a)sală de kinetoterapie dotată cu aparatură pentru antrenament aerobic;
b)compartiment de hidrotermoterapie alternativă;
c)bazine de înot şi ştranduri;
d)trasee marcate;
e)terase;
f)solarii;
g)sală pentru relaxare şi psihoterapie de grup.
Asistenţa balneară curativă necesită, în funcţie de diferitele tipuri de patologie, următoarele amenajări şi dotări:
a)patologie reumatismală: compartiment de balneaţie cu ape minerale, compartiment de împachetări cu nămol care, în staţiunile în care nu poate fi amenajat, va fi înlocuit cu compartiment de termoterapie, compartiment de electroterapie;
b)bar de ape minerale - crenoterapie - cu posibilităţi de încălzire şi de menţinere caldă a acestora, buvete amenajate la izvoarele de ape minerale - alei, bănci;
c)patologie ginecologică: instalaţii pentru balneaţie cu ape minerale şi nămol terapeutic - băi generale, băi şezut, irigaţii vaginale, tampoane nămol - compartiment electroterapie, compartiment de kinetoterapie;
d)patologie alergică: compartiment de balneaţie cu ape minerale, compartiment de inhaloterapie, compartiment de tratament injectabil cu ape minerale;
e)patologie psihică şi nevroze: compartiment de hidroterapie, compartiment de kinetoterapie şi masoterapie, spaţii pentru relaxare şi psihoterapie de grup, amenajări exterioare - sport, cură de teren şi altele asemenea;
f)patologie locomotorie: compartiment de kinetoterapie, terapie ocupaţională şi ortezare, compartiment de balneaţie cu ape minerale şi de hidrokinetoterapie cu ape minerale şi/sau apă simplă, compartiment de termoterapie şi masoterapie, compartiment de electroterapie;
g)patologie cardiovasculară: compartiment de balneaţie cu ape minerale carbogazoase şi instalaţii pentru mofete, compartiment de kinetoterapie şi terapie ocupaţională, compartiment de termoterapie locală, compartiment de electroterapie - băi galvanice şi aparat presiune membre, spaţii pentru relaxare şi terapie educaţională, trasee marcate pentru cura de teren şi, opţional, amenajări în exterior de tip parc terapeutic;
h)patologie respiratorie: compartiment de terapie respiratorie amenajat şi dotat pentru inhaloterapie individuală şi colectivă cu ape minerale şi soluţii medicamentoase, pentru terapie în suprapresiune şi pentru drenaj bronşic, compartiment de kinetoterapie şi terapie ocupaţională.
Tipurile de instalaţii şi de aparatură pentru fiecare compartiment pot fi variate în funcţie de opţiunile deţinătorilor de baze de tratament şi ale medicilor de specialitate, în condiţiile în care acestea permit asigurarea asistenţei balneare şi de recuperare în conformitate cu patologia tratată.
Deosebit de dotările prevăzute la art. 17 - 20, 23 şi 24 în bazele de tratament trebuie să existe amenajări pentru circulaţia uşoară a pacienţilor cu incapacitate funcţională severă:
a)bare de mână la scări şi pe culoare;
b)scaune cu roti;
c)planuri înclinate la scări;
d)lăţime suficientă a uşilor, liftului şi culoarelor astfel încât să permită deplasarea scaunelor cu roti.
4.Dotările minimale ale cabinetelor de specialitate recuperare medicală, medicină fizică şi balneologie din staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice.
(1)Cabinetele medicale de specialitate recuperare, medicină fizică şi balneologie se organizează în funcţie de numărul pacienţilor şi se dotează în funcţie de tipul asistentei acordate şi de profilul staţiunii.
(2)Dotarea cabinetelor prevăzute la alin. (1) trebuie să cuprindă, indiferent de tipul patologiei prezentate de pacienţii asistaţi, următorul barem minimal:
a)electrocardiograf;
b)trusă de respiraţie;
c)trusă de perfuzii;
d)instalaţie de oxigen;
e)dulap/trusă (aparat) de urgenţă;
f)trusă de mică chirurgie;
g)analyser pentru analize de urgenţă sau asigurarea efectuării acestora prin încheierea de contracte cu laboratoare acreditate.
(3)Baremul minimal prevăzut la alin. (2) poate fi completat în funcţie de patologia pacientilor trataţi, la solicitarea medicilor de specialitate şi după necesităţi.
Pe lângă cabinetele medicale de specialitate este obligatorie organizarea şi dotarea corespunzătoare a 1-2 camere necesare acordării primului ajutor a cărui dotare este independentă de tipul patologiei prezentate de pacienţii asistaţi.
1.Generalităţi
(1)În scopul prevenirii şi combaterii poluării staţiunilor balneare, climatice şi balneoclimatice şi a factorilor naturali terapeutici, precum şi a efectelor dăunătoare ale fenomenelor entropice sau naturale Ministerul Sănătăţii instituie perimetre de protecţie sanitară.
(2)În conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare înstituirea perimetrelor de protecţie sanitară este obligatorie pentru fiecare staţiune balneară, climatică şi balneoclimatică şi pentru sursele de factori naturali terapeutici.
(3)În cazul staţiunilor nou înfiinţate instituirea perimetrelor de protecţie sanitară este obligatorie odată cu intrarea în funcţiune a surselor, construcţiilor şi instalaţiilor.
(4)În sensul prezentelor norme poluarea factorilor naturali terapeutici reprezintă acele efecte care pot produce ruperea echilibrului natural cu consecinţe dăunătoare asupra sănătăţii oamenilor sau care influenţează negativ utilizarea raţională a factorilor naturali terapeutici prin modificarea calităţii acestora.
(5)Sunt consideraţi factori de poluare deşeurile solide, lichide sau gazoase de natură chimică sau radioactivă, produse de evacuare cu temperaturi ridicate, microorganisme, surse de zgomot şi poluare estetică.
2.Factorii naturali terapeutici supuşi protecţiei sanitare
(1)În cazul staţiunilor balneare, climatice şi balneoclimatice sunt supuşi protecţiei următorii factori terapeutici:
a)sursele de ape minerale;
b)lacurile terapeutice;
c)faleza, plaja mării şi apele litorale marine şi lacustre;
d)nămolurile terapeutice;
e)gazele terapeutice;
f)aerul;
g)cadrul natural aferent staţiunilor.
(2)Protecţia sanitară trebuie să fie extinsă şi asupra surselor de apă potabilă, asupra solului, vegetaţiei, instalaţiilor şi clădirilor aflate în strânsă relaţie cu factorii prevăzuţi
(1)Protecţia sanitară se realizează prin instituirea perimetrelor de protecţie sanitară şi prin măsuri tehnice şi sanitare.
(2)În cazul zăcămintelor şi a surselor de factori naturali terapeutici obligaţia de a solicita instituirea perimetrelor de protecţie sanitara, precum şi realizarea acestora în teren revine titularilor de licenţe de exploatare a zăcămintelor şi surselor respective.
(3)Documentaţiile tehnice întocmite pentru exploatarea factorilor naturali terapeutici vor cuprinde în mod obligatoriu măsuri pentru instituirea perimetrelor de protecţie sanitara.
(4)Documentaţiile de urbanism elaborate potrivit legii vor cuprinde obligatoriu precizări privind perimetrele de protecţie sanitară.
3.Perimetrele de protecţie sanitară
În sensul prezentelor norme tehnice, prin perimetru de protecţie sanitara se înţelege suprafaţa de teren care cuprinde staţiunea balneară, climatică sau balneoclimatică şi zonele adiacente în care modificarea regimului natural poate determina alterarea calităţii factorilor naturali terapeutici.
În conformitate cu specificul factorilor naturali terapeutici protecţia acestora se realizează prin următoarele zone, componente ale perimetrelor de protecţie sanitară:
a)zona de regim sever;
b)zona de restricţie.
(1)Zona de regim sever constituie un areal relativ restrâns care cuprinde următorii factori naturali terapeutici:
a)sursele de ape minerale captate şi necaptate;
b)lacurile şi ocniţele terapeutice;
c)nămolurile şi gazele terapeutice - mofete;
d)plajele şi apele litorale marine;
e)instalaţiile şi construcţiile aferente bazelor de tratament;
f)sursele de apă potabilă.
(2)Zonele de regim sever se situează întotdeauna în interiorul perimetrelor de protecţie hidrogeologică a zăcămintelor hidrominerale.
(1)Zonele de restricţie sunt teritoriile exterioare limitelor zonelor de regim sever, care cuprind restul factorilor de cură, odihnă şi agrement care, prin specificul lor, se extind pe areale mai mari, constituind microclimatul şi cadrul natural al staţiunii - aerul, vegetaţia, cadrul natural estetic.
(2)Zonele externe de restricţie se suprapun în mare parte perimetrelor de protecţie hidrogeologică, putând fi, în funcţie de condiţiile concrete din teren, mai mari sau mai mici decât acestea.
(3)În interiorul zonelor de restricţie, în scopul protecţiei aerului, solului, vegetaţiei, precum şi în scopul prevenirii poluării fonice sunt interzise activităţile prevăzute în normele speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară.
Dimensionarea şi regimul zonelor de protecţie sanitară pentru sursele şi instalaţiile de alimentare cu apă potabilă, sursele de ape minerale şi lacurile şi nămolurile terapeutice sunt stabilite prin norme speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi sunt aprobate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi a Ministerului Sănătăţii, în conformitate cu prevederile Legii Apelor nr. 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare.
4.Metodologia întocmirii documentaţiei, avizării şi instituirii perimetrelor de protecţie sanitară
(1)Documentaţiile tehnice referitoare la stabilirea perimetrelor de protecţie sanitară se întocmesc de către unităţile care execută cercetări hidrogeologice în scopuri balneare sau de îmbuteliere pentru consumul public, în colaborare cu Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie şi se prezintă Ministerului Sănătăţii.
(2)Documentaţiile prevăzute la alin. (1) se realizează concomitent cu studiul hidrogeologic general al zonelor respective, respectarea lor fiind obligatorie pentru fiecare staţiune balneară sau balneoclimatică în scopul păstrării nealterate a factorilor naturali terapeutici.
Documentaţiile tehnice pentru stabilirea perimetrelor de protecţie sanitară a factorilor naturali terapeutici trebuie să cuprindă următoarele componente:
a)date geografice, geomorfologice, geologice, hidrogeologice, climatice şi microclimatice ale zonelor respective;
b)hartă geologică şi hidrogeologică şi secţiuni cu datele hidrostructurale şi amplasamentele surselor şi a limitelor perimetrelor de protecţie sanitară;
c)tabele cu principalii parametri hidrogeologici şi hidrochimici;
d)capitol cu instrucţiuni specifice privind protecţia sanitară şi modalităţile de valorificare superioară a substanţelor minerale terapeutice;
e)rezultate ale analizelor fizico-chimice ale surselor hidrominerale şi date privind atestarea valorii terapeutice a acestora;
f)analize bacteriologice ale surselor de cură internă şi de îmbuteliere;
g)date economico-sociale asupra zonei, cu precizări privind influenţa unor activităţi de ordin economic şi industrial asupra factorilor naturali terapeutici şi asupra activităţii medicale balneare;
h)plan de perspectivă a dezvoltării balneare şi economico-sociale din zona staţiunii şi din zonele limitrofe acesteia.
(1)Documentaţia tehnică privind stabilirea perimetrelor de protecţie sanitară se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii cu avizul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.
(2)Actul normativ prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă descrierea detaliată a perimetrului de protecţie sanitară, utilizându-se toponimii uşor identificabile.
(1)Stabilirea în teren a limitelor celor două componente ale perimetrului protecţie sanitară se realizează prin îngrădire, bornare şi prin alte forme de avertizare vizuală, în funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei staţiuni.
(2)Zona internă de regim sever este de regulă îngrădită.
Orice modificări ale limitelor perimetrelor de protecţie sanitară, precum şi orice lucrări executate în cadrul acestor limite necesită obligatoriu avizul Ministerului Sănătăţii.
(1)Fiecare staţiune balneară, climatică şi balneoclimatică este obligată să deţină documentaţia cu privire la perimetrele de protecţie sanitară.
(2)Staţiunile balneare şi balneoclimatice care au perimetre de protecţie hidrogeologică instituite şi avizate în conformitate cu normele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale au obligaţia de a întocmi şi documentaţii pentru instituirea perimetrelor de protecţie sanitară, în timp de 1 an de la intrarea în vigoare a prezentelor norme, acestea urmând a fi prezentate Ministerului Sănătăţii pentru avizare.
(3)Staţiunile balneare şi balneoclimatice pentru care nu s-au instituit perimetre de protecţie hidrogeologică, precum şi localităţile cu factori naturali terapeutici în exploatare pe plan local au obligaţia de a întocmi documentaţii pentru instituirea perimetrelor de protecţie sanitară, în timp de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentelor norme.
Societăţile sau unităţile care cercetează sau exploatează factori naturali terapeutici au obligaţia de a respecta condiţiile stabilite prin documentaţiile privind instituirea perimetrelor de protecţie sanitara şi a perimetrelor de protecţie hidrogeologică, în scopul menţinerii nealterate a echilibrului natural al zăcămintelor sau surselor exploatate.
Nerespectarea normelor tehnice pentru stabilirea perimetrelor de protecţie sanitară constituie contravenţie.
Controlul respectării reglementărilor privind instituirea perimetrelor de protecţie sanitară revine Ministerului Sănătăţii.
1.Definire şi clasificare
În sensul prezentelor norme tehnice factorii naturali terapeutici reprezintă ansamblul elementelor fizice şi chimice terapeutice naturale cu efect sanogen.
Sunt considerate factori naturali terapeutici următoarele elemente naturale:
a)apele minerale terapeutice;
b)lacurile terapeutice;
c)nămolurile terapeutice;
d)gazele terapeutice;
e)ansamblul elementelor fizico-chimice ale litoralului marin;
f)ansamblul elementelor climatice ale litoralului marin;
g)factorii sanogeni ai principalelor tipuri de bioclimă ai României, inclusiv de la nivelul peşterilor şi salinelor.
(1)Apele minerale terapeutice sunt ape care provin dintr-o sursă naturală - izvor, lac sau foraj şi îndeplinesc cel puţin una din următoarele condiţii:
a)mineralizare sau conţinut de săruri minerale dizolvate peste 1g/l;
b)prezenţa unor elemente chimice cu acţiune farmacologică cunoscută, în proporţii minim necesare;
c)conţinut de gaze dizolvate cu efecte biologice, în concentraţii stabilite - 1000 mg CO(2)/I, 1 mg H(2)S/I;
d)temperaturi de peste 20 grade C, independent de conţinutul mineral, care le conferă caracteristica de ape termale;
e)existenţa unei acţiuni terapeutice recunoscută ştiinţific, situaţie care conferă acestor ape minerale terapeutice statutul de medicament, fiind interzisă orice modificare sau prelucrare prin adăugare sau extragere de substanţe în afară de dioxidul de carbon.
(2)Apele termale se clasifică în funcţie de temperatură în:
a)hipotermale = 20-31 grade C b) termale = 32-38 grade C c) hipertermale = peste 38 grade C.
(1)În conformitate cu nivelul de mineralizare, apele minerale terapeutice se clasifică în:
a)ape minerale cu mineralizări de peste 1 g/l substanţe solide dizolvate, subîmpărţite în: ape minerale cu mineralizare medie de 1-15 g/l, ape minerale concentrate cu mineralizare de 15-35 g/l, ape minerale foarte concentrate cu mineralizare de 35-150 g/l şi ape minerale de mare concentraţie cu mineralizare de peste 150g/I;
b)ape minerale cu mineralizări sub 1 g/l substanţe solide dizolvate - oligominerale, care au componenţi biologic activi care le imprimă caracterul specific, şi care sunt subîmpărţite în: ape oligominerale sulfuroase, ape oligominerale feruginoase, ape oligominerale carbogazoase şi altele asemenea şi ape oligominerale termale, în funcţie de temperatură.
(2)În conformitate cu compoziţia fizico-chimică, apele minerale terapeutice se clasifică în:
a)oligometalice - acratice;
b)alcaline şi alcalinoteroase - bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene;
c)clorurate-sodice - sărate;
d)iodurate;
e)bromurate;
f)sulfatate;
g)feruginoase;
h)arsenicale;
i)sulfuroase;
j)carbogazoase;
k)radioactive.
În funcţie de compoziţia chimică şi de concentraţia în substanţe minerale apele minerale terapeutice sunt utilizate în următoarele moduri:
a)cură internă pentru băut - crenoterapie, aerosoli şi inhalaţii;
b)administrare parenterală sub formă injectabilă;
c)cură externă sub formă de băi în căzi individuale, în bazine de balneaţie, în bazine de kinetoterapie, în piscine şi solarii, precum şi sub formă de irigaţii medicinale;
d)pentru extragere de săruri sau gaze pentru cură sau pentru industrializare.
Nămolurile terapeutice sau peloizii sunt definite de Societatea Internaţională de Hidrologie Medicală drept substanţe care se formează în condiţii naturale sub influenţa proceselor geologice şi care în stare de divizare fină şi în amestec cu apă se utilizează în practica medicală sub formă de băi, proceduri locale, împachetări, cataplasme sau oncţiuni.
În funcţie de condiţiile de formare şi compoziţia chimică nămolurile terapeutice se clasifică în:
a)sapropelice, formate prin sedimentare sub apă a materiilor organice şi minerale sub influenţa proceselor biologice, microbiologice şi fizico-chimice, având un conţinut de substanţe organice în nămol uscat de peste 10% - lac continental, lagună;
b)minerale, formate prin sedimentare sub apă a materiilor organice şi minerale sub influenţa proceselor biologice, microbiologice şi fizico-chimice, având un conţinut de substanţe organice în nămol uscat de peste 10% - lac continental, lac pe masiv de sare;
c)de turbă, formate prin următoarele modalităţi:
d)formare naturală prin procese fizico-chimice şi microbiologice la contactul apei minerale cu patul argilos, în jurul emergentelor naturale, rezultând un conţinut de substanţe organice în nămol uscat sub 10%;
e)formare dirijată prin procese microbiologice şi fizico-chimice la contactul apei minerale cu patul argilos - bazine artificiale - rezultând un conţinut de substanţe organice în nămol uscat sub 10%;
f)transformare incompletă a materialului vegetal în condiţii de umiditate avansată - mlaştini, rezultând un conţinut de substanţe organice în nămol uscat de peste 10%;
g)argile şi marne sărate, sedimentate în condiţii de teren arid - lagune din trecutul biologic;
h)tufuri calcaroase, formate prin precipitare chimică - în jurul emergentelor naturale carbogazoase.
Indicatorii de calitate ai nămolurilor terapeutice (peloizi) sunt:
a)conţinutul global în substanţe organice raportate la substanţa uscată, care determină diferenţierea în peloizi sapropelici cu conţinut mai mare de 10%, peloizi minerali cu conţinut mai mic de 10% şi turbe, cu conţinut de substanţe organice raportat la substanţa uscată mai mare de 10%;
b)tipologia mediului natural peloidogenetic cu procese biochimice în derulare;
c)proprietăţile macroscopice, în special cele cu referinţe la culoare şi consistenţă fizică;
d)proprietăţile reologice, de aderenţă epitelială corespunzătoare indicatorilor fizici reologici şi chimici - substanţe extractibile în solvenţi organici;
e)proprietăţi de plasticitate, onctuozitate;
f)gradul de hidratare a sedimentului heterogen de peloid în funcţie de ponderea de umiditate din compoziţia globală, determinând diferenţierea următoarelor tipuri de peloizi: slab hidratati cu ponderea umidităţii mai mică de 37%, hidratati cu ponderea umidităţii între 37% şi 40% şi puternic hidratati cu ponderea umidităţii peste 40%;
g)stadiul peloidogenetic de evoluţie ca peloid terapeutic corespunzător gradului de descompunere a substanţelor organice, în funcţie de raportul cantitativ între principalele clase de substanţe organice - carbohidraţi, substanţe humice, substanţe proteice, carbon organic/azot organic;
h)nivelul consumului biologic CBO5 - peloizi sapropelici, organici, evoluaţi genetic sau cu tendinţe la mineralizare: turbe cu grade diferite de descompunere a substanţei organice, turbe slab descompuse, turbe incipient descompuse, turbe bine descompuse;
i)mineralizarea şi tipologia chimică a soluţiei de imbibiţie a peloizilor, corespunzătoare concentraţiilor relative în substanţe ionizate şi parţial disociate, după nivele de distribuţie cantitative valabile în cazul apelor minerale, fiind diferenţiate următoarele tipuri de soluţii de imbibiţie: soluţie de imbibiţie slab mineralizată sub 15 g/l, soluţie mineralizată 15-35 g/l, soluţie puternic mineralizată 35-150 g/l, soluţie saturată în săruri peste 150 g/l. j) conţinutul în hidrogen sulfurat şi hidrosulfuri metalice exprimat în FeS corespunzător tipologiei genetice şi stadiului procesului de peloidogeneză, diferenţiindu-se astfel următoarele tipuri de peloizi: peloizi nesulfuroşi cu conţinut mai mic de 0,02% FeS, peloizi sulfurosi cu conţinut mai mare de 0,15% FeS şi peloizi slab sulfuraşi cu conţinut de 0,02 - 0,15% FeS.
Gazele terapeutice naturale sunt emanaţii postvulcanice neogene care se disting în cadrul substanţelor terapeutice naturale prin geneza lor geochimică, specifică arealelor geologice ale României şi constau în emanaţii naturale spontane de dioxid de carbon şi/sau de compuşi gazoşi ai sulfului în principal hidrogen sulfurat.
(1)Mofetele sunt emanaţii naturale de dioxid de carbon uscat a cărui concentraţie depăşeşte în general 90%, alături de cantităţi reduse de neon, argon, heliu şi altele asemenea.
(2)Caracterul de gaz mofetic este atribuit şi dioxidului de carbon provenit în urma procesului de decarbozeificare naturală a apelor minerale naturale - natural carbogazoase în timpul lucrărilor de extracţie a acestor ape.
(3)Calităţile terapeutice ale gazului mofetic sunt determinate de compoziţia chimică şi de următorii parametri climatici:
a)temperatură b) umiditate c) presiune d) curenţi de aer e) conţinut în aeroioni mici terapeutici.
(4)Din punct de vedere al alimentării cu dioxid de carbon mofetele se diferenţiază în:
a)mofete pe sursă, care utilizează gazul provenit direct din emergenţa naturală;
b)mofete alimentate, care utilizează gazul transportat din surse forate sau din alte surse prin intermediul unor rezervoare de înmagazinare şi distribuţie;
c)mofete alimentate cu dioxid de carbon industrial îmbuteliat.
Solfatarele sunt gaze terapeutice care au în compoziţie, pe lângă dioxid de carbon, hidrogen sulfurat în concentraţie de 0,1 - 0,56%.
Gazele mofeto - solfatariene sunt amestecuri mixte naturale de gaze carbonice şi sulfuroase rezultate din emanaţii simultane exhalativ postvulcanice.
Cerinţele şi criteriile de aplicare a definiţiei şi clasificării gazelor terapeutice naturale trebuie să facă referinţă la caracteristicile fizice, fizico-chimice şi chimice diferenţiate după premizele genetice ale arealului care le cantonează, proporţiile cantitative ale acestora şi ale domeniului de fluctuaţii naturale ale acestor raporturi pe nivele de sedimentare gravimetrică, în limitele spaţiilor naturale ale manifestărilor exhalative - mofetarii.
Utilizarea gazelor terapeutice necesită încăperi special amenajate în trepte, în formă de amfiteatru astfel încât baia carbo-gazoasă să poată acţiona asupra părţii inferioare a corpului.
Indicaţiile medicale ale gazelor terapeutice sunt stabilite în mod deosebit pentru afecţiunile cardiovasculare.
Salinele terapeutice sunt spaţii subterane din masivele de sare în care nu se mai practică extracţia sării şi care sunt utilizate ca factor terapeutic.
Parametrii principali care contribuie la crearea unui mediu sanogen în saline sunt:
a)microclimat constant - temperatură şi umiditate relativ confortabile, lipsa curenţilor de aer, nivel redus al stresului pulmonar şi cutanat, hiperbarism uşor;
b)aeroionizare moderată, uşor pozitivă;
c)alergeni şi agenţi poluanţi absenţi;
d)aer pur din punct de vedere microbiologic;
e)cantităţi crescute de aerosoli de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu.
Indicaţia terapeutică principală a salinelor terapeutice este reprezentată de afecţiunile respiratorii, mai ales astmul bronşic.
Grotele calcaroase pot fi utilizate în scop terapeutic datorită prezenţei aerosolilor de calciu.
Bioclimatul este un factor terapeutic natural dependent de condiţiile locale de relief, altitudine, parametri climatici şi vegetaţie.
În funcţie de efectul sanogen bioclimatul se clasifică în următoarele tipuri:
a)bioclimat excitant solicitant, diferenţiat în bioclimat de litoral maritim şi bioclimat de câmpie;
b)bioclimat sedativ - indiferent sau de cruţare, corespunzător regiunilor dealuri şi coline, cu altitudini cuprinse între 200-300 m şi, respectiv, între 700-800 m;
c)bioclimat tonic - stimulent, corespunzător regiunilor de munte, cu două variante dependente de altitudine: de munţi mijlocii, la altitudine de 800-1900 m şi de munţi înalţi, la altitudine de peste 2000 m.
(1)Indicaţiile terapeutice ale bioclimatului depind de:
a)caracteristicile climatice: temperatura aerului, umiditatea aerului, durata de strălucire a soarelui, dinamica atmosferică şi presiunea aerului, presiunea parţială a oxigenului;
b)indicii bioclimatici: confort termic, stres bioclimatic;
c)caracteristicile fizico-chimice: aeroionizarea, absenţa poluării chimice şi microbiologice.
(2)Factorii terapeutici prevăzuţi la alin. (1) se pot asocia cu helioterapie, hidroterapie şi crenoterapie.
2.Evaluarea şi reevaluarea calităţilor substanţelor terapeutice naturale
Prezentele norme tehnice se referă la substanţe exclusiv naturale ale solului şi subsolului României, atestate geologic ca substanţe minerale utile şi recunoscute de autoritatea competentă a statului ca substanţe terapeutice naturale prin calitatea, siguranţa şi eficienţa terapeutică a acestora, în conformitate cu cerinţele şi criteriile de aplicare a definiţiei şi clasificării.
Substanţele terapeutice naturale constituie exclusiv obiectul proprietăţii publice, sunt de interes strategic şi aparţin statului român.
(1)Scopul prezentelor norme constă în formularea unui cadru legal privind utilizarea în cadrul programelor de sănătate pentru populaţie a unor principii unitare de evaluare a calităţii serviciilor medicale, precum şi a protecţiei şi valorificării serviciilor medicale.
(2)Substanţele terapeutice naturale pot fi valorificate în scopuri curative în anumite cantităţi şi ritmuri de administrare, sub supraveghere medicală de specialitate, în condiţiile recunoaşterii şi atestării prealabile oficiale a calităţilor în conformitate cu cerinţele documentaţiei de evaluare - reevaluare, pe bază de cerere.
(1)Activitatea de evaluare a calităţilor pentru resursele de substanţe terapeutice naturale începe prin prelevarea de probe la sursă şi se finalizează prin caracterizarea complexă interdisciplinară a acestora în cadrul Comisiei de îndrumare şi Control Medico - Balnear a Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie care elaborează indicaţiile şi contraindicaţiile de valorificare prin efectuarea unui studiu farmacodinamic complet.
(2)În situaţia în care Comisia prevăzută la alin. (1) consideră motivat că substanţele terapeutice naturale nu corespund cerinţelor de evaluare - reevaluare prevăzute în prezentele norme, autoritatea competentă dispune întreruperea valorificării resursei respective pe teritoriul României.
(3)Caracterizarea complexă interdisciplinară prevăzută la alin. (1) cuprinde în mod obligatoriu interpretarea analizelor fizico-chimice şi a examenelor microbiologice efectuate în laboratoarele Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie.
(1)În categoria substanţelor terapeutice naturale se încadrează orice substanţă din categoria factorilor terapeutici naturali de provenienţă şi ocurenţă exclusiv naturală, atestate geologic ca substanţe minerale utile şi care prin proprietăţi, compoziţie sau efecte ştiinţific recunoscute sunt utilizate în tratamentul, ameliorarea şi prevenirea unor afecţiuni sau a simptomelor acestora, precum şi în restabilirea, corectarea sau modificarea funcţiilor organismului uman.
(2)În sensul prezentelor norme tehnice resursele de substanţe terapeutice naturale sunt următoarele:
a)apele minerale;
b)nămolurile şi turbe terapeutice;
c)gazele terapeutice naturale.
Documentaţia de evaluare - reevaluare a calităţii, siguranţei şi eficienţei substanţelor terapeutice naturale constituie faza decisivă preliminară valorificării acestor factori şi poate fi elaborată în conformitate cu actualele norme tehnice de către părţile interesate, sau persoane juridice atestate în efectuarea lucrărilor de explorare, exploatare, valorificare şi protecţie.
(1)Caracteristicile de definire a calităţilor de substanţe terapeutice naturale, care pot conferi acestora, prin valorificare în profil balnear, proprietăţi benefice profilactice şi curative trebuie să fie evaluate în acord cu cerinţele şi criteriile de aplicare a definiţiei şi clasificării pe bază de metode ştiinţifice aprobate de autoritatea competentă, din următoarele puncte de vedere:
a)fizic b) chimic c) fizico-chimic d) microbiologic e) farmacologic f) fiziologic g) clinic h) geologic i) hidrogeologic (2) Rezultatele evaluărilor prevăzute la alin. (1) trebuie să fie interpretate de către Comisia de Îndrumare şi Control Medico - Balnear din cadrul Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie în conformitate cu metode ştiinţific recunoscute privind efectele asupra organismului uman, compensarea deficitelor funcţionale şi eventualele riscuri şi contraindicaţii.
(3)Probele supuse analizelor trebuie să reprezinte fidel resursa naturală prospectată, explorată şi exploatată.
(4)Analizele efectuate trebuie să facă referinţe obligatorii la componentele care conferă substanţelor naturale eficacitatea acţiunii terapeutice, precum şi la componentele indezirabile şi toxice.
(5)Analizele şi determinările necesare se realizează în laboratoare specializate, prin metodologia adecvată substanţelor terapeutice naturale şi în strânsă corelaţie cu cerinţele experimentelor farmacodinamice.
(1)Indicatorii fizici, fizico-chimici şi chimici de evaluare a calităţii trebuie să rămână stabili în limitele fluctuaţiilor naturale de geneza geochimică şi să nu fie afectaţi de posibilele variaţii nesemnificative ale debitului.
(2)Stabilitatea calităţilor atât la sursă cât şi în stare ambalată - nămol sau îmbuteliată/înfiolată trebuie să fie atestată prin studiu de stabilitate efectuat în conformitate cu cerinţele prezentelor norme.
(3)Studiul de stabilitate în timp a calităţilor este obligatoriu în cazul apelor minerale îmbuteliate/înfiolate şi în cazul peloizilor ambalaţi sau stocaţi în gospodăriile de nămol ale bazelor de tratament.
1.Zonele funcţionale ale unei staţiuni balneare, climatice şi balneoclimatice
(1)Staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice cuprind, din punct de vedere al sistematizării şi componenţei, următoarele zone funcţionale:
a)zona de cazare pentru tratament balnear şi de recuperare - spitale, sanatorii şi hoteluri de cură;
b)zona de cazare pentru odihnă;
c)zona pentru turismul de tranzit şi scurt sejur;
d)zona de locuit pentru populaţia permanentă;
e)zona pentru case de odihnă proprietate personală;
f)zona dotărilor cu caracter politico-administrativ, social-cultural şi comercial;
g)zona activităţilor social-culturale;
h)zona prestărilor publice;
i)zona dotărilor de industrie locală, gospodărească şi depozite;
j)zona pentru dotări şi amenajări sportive;
k)zona dotărilor de tratament balneoclimatic.
(2)Zonificarea unei staţiuni nu trebuie să fie înţeleasă ca o strictă şi totală separare între zone diferite, putând exista şi anumite interferenţe de funcţiuni care pot genera în unele cazuri suprapuneri parţiale de zone funcţionale, cu excepţia celor care produc noxe şi perturbări în zonele de bază.
(3)Zonele funcţionale prevăzute la alin. (1) trebuie să fie avute în vedere la elaborarea planurilor de amenajare a teritoriului care se supun avizării în conformitate cu reglementările legale în vigoare.
(1)Cazarea pentru tratament balnear şi de recuperare se face în pavilioane complexe pentru cazare-masă-tratament şi în unităţi mici - vile a căror zonă de amplasare trebuie să fie cât mai apropiată de bazele de tratament, de sursele terapeutice şi de baza de alimentaţie publică.
(2)Amplasarea clădirilor destinate cazării pentru tratament balnear şi de recuperare trebuie să urmărească evitarea apropierii de drumurile de tranzit sau de drumurile interioare cu trafic intens.
(3)Zona de cazare pentru tratament balnear şi de recuperare trebuie să fie masiv plantată, urmărindu-se crearea de parcuri-grădină, cu eventuale trasee organizate pentru cura de teren, mai ales pentru staţiunile cu profil de bază cardiovascular, respirator şi nevroze.
(4)Capacitatea unui pavilion de cazare pentru tratament balnear şi de recuperare de tip monobloc pentru cazare-masă-tratament este de peste 50 locuri.
(1)Zona de cazare pentru odihnă se organizează în funcţie de durata pentru care trebuie asigurată cazarea, de la câteva zile la câteva săptămâni, în hoteluri, vile şi căsuţe.
(2)Alimentaţia persoanelor cazate este asigurată prin unităţi precum: restaurante, cantine, bufete, cofetării, braserii şi altele asemenea.
(3)În zona de cazare pentru odihnă pot fi amplasate dotări social-culturale, sportive, unele unităţi comerciale şi prestaţii publice, urmărindu-se totodată plantarea masivă.
(4)Drumurile de tranzit sau cele cu trafic intens din staţiuni trebuie să fie situate la limita zonei de cazare pentru odihnă.
(5)Indicele de densitate în zona de cazare pentru odihnă între limitele a 100-150 locuri de cazare/ha.
(1)Zona pentru turismul de tranzit şi scurt sejur este generată de valoarea şi amploarea cadrului natural al staţiunii cât şi a teritoriului aferent, de prezenţa în zonă sau în regiune a unor monumente naturale, de artă, de arhitectură, de arheologie şi altele asemenea, precum şi de căile de acces existente sau posibile şi circulaţia de tranzit.
(2)Zona pentru turismul de tranzit şi scurt sejur poate fi răspândită pe teritoriul staţiunii sau poate fi creată o zonă independentă cu condiţia ca în ambele situaţii să nu fie afectate activităţile de bază din staţiune.
(3)Principalele dotări turistice ale zonei pentru turismul de tranzit şi scurt sejur sunt:
a)hoteluri dotate şi cu unele amenajări de agrement;
b)moteluri amplasate mai ales la marginea sau în afara staţiunii, în directă legătură cu arterele principale de circulaţie;
c)campinguri amplasate pe terenuri speciale, plantate, cu căsuţe prefabricate şi partajări de teren pentru montarea de corturi, rulote şi altele asemenea, inclusiv dotări igienico-sanitare corespunzătoare;
d)dotări sportive, piscine, debarcadere şi altele asemenea.
(4)Zona pentru turismul de tranzit şi scurt sejur trebuie să fie dotată corespunzător din punct de vedere tehnico-edilitar- apă potabilă, canalizare, reţea electrică, telefon, puncte de alimentaţie publică, artizanat, staţii de lubrefianţi, ateliere depanări auto şi altele asemenea.
(1)Zona de locuit pentru populaţia permanentă se amplasează în cadrul perimetrului staţiunii.
(2)În cadrul zonei de locuit pentru populaţia permanentă se amplasează unităţile de învăţământ şi unităţile comerciale de necesitate imediată, celelalte utilităţi fiind asigurate în zona de dotări diversificate a staţiunii.
(1)Zona dotărilor cu caracter politico-administrativ, social-cultural şi comercial se amplasează astfel încât să corespundă cu centrul staţiunii şi să polarizeze interesul vizitatorilor (2) Dotările prevăzute la alin. (1) sunt următoarele:
a)sedii ale organizaţiilor politico-obşteşti;
b)birouri de repartizare a solicitanţilor de cazare;
c)puncte de farmacie-drogherie;
d)unităţi de alimentaţie publică - restaurante, baruri, cofetării, braserii, organizate eventual în apropierea piscinelor şi a altor locuri de agrement;
e)unităţi comerciale - alimentare, nealimentare, artizanat, piaţa alimentară tradiţională şi altele asemenea.
Zona activităţilor social-culturale poate fi reprezentată de o sală polivalentă cu bază materială adecvată pentru cinematograf, reprezentaţii de teatru, conferinţe, club, bibliotecă, expoziţii şi altele asemenea.
Zona prestărilor publice cuprinde următoarele componente:
a)unităţi de poliţie;
b)servicii PTTR, CEC şi altele asemenea;
c)agenţii de voiaj;
d)staţii taxi.
(1)Zona dotărilor de industrie locală, gospodărească şi depozite se amplasează grupat, în afara perimetrului staţiunii, izolată de restul zonelor prin suprafeţe plantate, la distanţă de 500 - 800 m de zonele de cazare şi tratament, dar cu acces uşor la arterele de pătrundere în staţiune deoarece această zonă reprezintă locul de muncă pentru o mare parte din populaţia permanentă.
(2)Dotările din categoria prevăzută la alin. (1) sunt următoarele:
a)unităţi de salubritate publică;
b)unităţi de întreţinere-reparaţii construcţii;
c)ateliere pentru întreţinerea şi repararea echipamentelor şi a autovehiculelor;
d)fabrici de pâine;
e)unităţi pentru umplere sifoane;
f)sere flori;
g)centrale termice;
h)spălătorii;
i)crematorii pentru deşeuri solide;
j)depozite de materiale, alimente, combustibili, lubrefianţi;
k)unităţi de îmbuteliere a apelor minerale sau de industrializare a extractelor terapeutice - gaze, săruri, turbe.
(1)Dotările şi amenajările sportive se amplasează în zonele de cazare-tratament sau în zona centrală a staţiunii.
(2)Dotările şi amenajările necesare pentru manifestări şi activităţi sportive de mare amploare - stadioane, pârtii de ski şi săniuş, patinoare, terenuri pentru echitaţie şi altele asemenea), precum şi dotările pentru populaţia permanentă se amplasează la distanţă de zonele prevăzute la alin. (1).
(1)Mărimea zonei dotărilor de tratament balneoclimatic este determinată de specificul regiunii, capacitatea şi rezervele de factori naturali curativi - izvoare naturale, sonde forate de apă minerală, lacuri terapeutice, apă de mare, plaje, gaze mofetariene, climat şi microclimat, cadru natural peisagistic, precum şi de profilul medical al staţiunii.
(2)Principalele amenajări cu caracter medical situate în zona dotărilor de tratament balneoclimatic sunt:
a)bazele de tratament;
b)sursele de factori naturali curativi;
c)ambulatorii de specialitate;
d)unităţi sanitare cu paturi - sanatorii, spitale.
(3)Bazele de tratament sunt unităţi complexe în care sunt utilizaţi în scopuri terapeutice diferiţi factori naturali terapeutici - ape minerale, nămoluri terapeutice, gaze terapeutice, asociaţi cu diferite proceduri care utilizează agenţi fizici - kinetoterapie, terapia căilor respiratorii, aerosolarii, ştranduri terapeutice (4) În situaţiile în care nu sunt realizate condiţii pentru transportul factorilor naturali curativi la bazele de tratament pentru utilizare, aceste unităţi trebuie să fie amplasate cât mai aproape de surse, aplicându-se măsurile necesare pentru protecţia hidrogeologică şi sanitară a factorilor respectivi.
(5)Bazele de tratament pot fi proiectate independent de zonele de cazare, existând în acest caz o serie de avantaje în exploatare, prin concentrarea aparaturii şi a personalului de specialitate, cu condiţia amplasării la distanţe convenabile şi cu legături adăpostite, eventual încălzite.
2.Reţeaua de căi de circulaţie şi organizarea transporturilor
(1)În scopul evitării interferărilor cu circulaţia locală interioară traficul de tranzit trebuie să ocolească staţiunea.
(2)În situaţiile în care nu este posibilă ocolirea staţiunii, trebuie să fie evitate traversările funcţionale ale arterei de tranzit, prin amplasarea diferitelor dotări numai pe o parte a arterei sau prin realizarea de treceri denivelate.
Accesul vizitatorilor şi deservirea staţiunii sunt asigurate prin traficul de penetraţie care trebuie să se desfăşoare la periferia zonelor de cazare-tratament.
(1)Circulaţia locală interioară trebuie să fie astfel organizată încât să fie organizate accese carosabile pentru fiecare clădire în conformitate cu normele P.S.I. şi să permită transportul cu carucioare al pacienţilor nedeplasabili şi al bagajelor.
(2)Parcarea vehiculelor este permisă numai în afara zonelor de cazare tratament.
Transportul local în comun se organizează pe baza unui plan de trafic, urmărindu-se totodată evitarea traversării zonelor de cazare-tratament de către traseele mijloacelor de transport şi situarea staţiilor la distanţe de maxim 300-400 m de obiectivele deservite.
(1)Traficul feroviar trebuie să fie astfel organizat încât să nu afecteze liniştea, odihna şi confortul vizitatorilor.
(2)În situaţia în care staţiile CFR se află la distanţe mai mari de staţiune, trebuie să se organizeze transportul local auto pentru vizitatorii curanţi sau turişti.
Transportul aerian se organizează mai ales pentru deservirea marilor staţiuni, în principal a celor de largă solicitare internaţională, prin aeroporturi şi helioporturi amplasate în conformitate cu reglementările legale în vigoare.
Activităţile de transport turistic asigurate prin unităţile de profil trebuie să fie organizate la distante cât mai mari de zonele de cazare-tratament.
3.Spaţiile verzi din staţiuni
(1)Amenajarea spaţiilor verzi trebuie să fie efectuată în următoarele scopuri:
a)asigurarea în zona staţiunii a unui cadru optim din punct de vedere peisagistic şi curativ;
b)protejarea factorilor naturali - zăcăminte de apă din subsol, oglinzi de apă, microclimat;
c)tratament şi odihnă - spatii verzi cu specific organizate în zonele cazare şi tratament;
d)agrement - parcuri publice.
(2)Suprafaţa spaţiilor verzi trebuie să ocupe 2/3 din teritoriul cuprins în perimetrul staţiunii, fiind dimensionat după norma de 50-150 m². pentru un vizitator sau un locuitor permanent.
4.Echiparea tehnico - edilitară a staţiunilor
Staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice trebuie să fie asigurate, la nivelul importanţei şi a gradului de confort respectiv, cu dotări referitoare la:
a)alimentare cu apă potabilă - aprox. 350 - 700 l/min.;
b)canalizare pentru apele reziduale şi meteorice;
c)furnizarea energiei calorice;
d)furnizarea energiei electrice;
e)reţeaua de telecomunicaţii.
Realizarea echipării tehnico-edilitare a staţiunii impune respectarea următoarelor condiţii:
a)interzicerea deversării apelor reziduale în lacuri terapeutice, chiar în condiţiile decantării şi tratării;
b)efectuarea deversării apelor reziduale minerale şi a nămolurilor terapeutice utilizate în emisarul general al reţelei publice de canalizare după neutralizarea prealabilă sau în locuri anume organizate pentru restituire - recuperare, în conformitate cu reglementările Ministerului Sănătăţii;
c)amplasarea centralelor termice furnizoare de energie calorică necesară pentru încălzit şi pentru pregătirea apei calde, potabilă şi minerală, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, la distanţe optime de centrul de greutate al staţiunii în zone care să asigure evitarea influenţei vânturilor dominante care ar putea antrena emanaţii de gaze şi fum spre staţiune;
d)amplasarea de regulă subterană a reţelelor de înaltă şi joasă tensiune, acestea putând fi şi aeriene în situaţii de relief şi spaţii plantate; precum şi în staţiunile de interes local;
e)amplasarea de regulă subterană a reţelelor de instalaţii de telecomunicaţii şi radioficare, mai ales în zonele centrale şi în zonele de cazare - tratament.
5.Protecţia staţiunilor
Protecţia staţiunilor balneare, climatice şi balneoclimatice se realizează prin instituirea de zone de protecţie hidrogeologică şi sanitară în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
6.Delimitarea staţiunii
(1)În funcţie de structura sau vecinătatea fată de alte localităţi staţiunile se diferenţiază în următoarele categorii:
a)staţiuni balneare, climatice sau balneoclimatice cu funcţii exclusive de tratament sau odihnă, ca localităţi independente;
b)staţiuni situate în continuarea unor localităţi urbane sau rurale;
c)staţiuni situate în cadrul unor localităţi urbane sau rurale, în care zonele de tratament - odihnă se întrepătrund cu alte zone ale localităţii respective.
(2)Delimitarea staţiunii se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, respectându-se un indice de minimum 100-200 m². pentru un vizitator sau un locuitor permanent.
7.Restricţii cu caracter general
Sistematizarea staţiunilor este condiţionată de respectarea următoarelor restricţii cu caracter general:
a)interzicerea în limitele şi în zona înconjurătoare a staţiunii a organizării unor activităţi care ar putea polua aerul, apele, solul, subsolul şi resursele naturale terapeutice, pădurile şi orice fel de vegetaţie terestră şi acvatică, precum şi zonele construite;
b)prevenirea oricăror interferenţe cu caracter nociv pentru zonele de tratament - odihnă - turism în cazul staţiunilor cu specific complex care au şi funcţii industriale, agricole şi altele asemenea.
8.Criterii unitare pentru definirea şi autorizarea funcţionării staţiunilor balneare, climatice şi balneoclimatice permanente şi pentru definirea localităţilor balneare, climatice şi balneoclimatice şi autorizarea funcţionării acestora ca staţiuni sezoniere.
Criteriile pentru definirea şi autorizarea staţiunilor balneare cu caracter permanent sunt următoarele:
a)existenţa în cantităţi corespunzătoare a surselor terapeutice şi a factorilor naturali terapeutici recunoscuţi ştiinţific ca eficienţi - ape minerale terapeutice, lacuri şi nămoluri terapeutice, gaze naturale terapeutice;
b)existenta de unităţi sanitare organizate în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, prin care să fie acordată asistenţa medicală balneară profilactică, terapeutică şi, după caz, de recuperare, în funcţie de profilul staţiunii;
c)existenţa instalaţiilor balneotehnice necesare captării, transportului şi utilizării terapeutice a factorilor naturali, adecvate metodologiilor în vigoare de aplicare terapeutică acestor factori:
d)existenţa unui complex de instalaţii şi dotări de medicină fizică adaptate profilurilor patologiei care se tratează în staţiunea respectivă: hidrokinetoterapie, kinetoterapie, termomasoterapie, electroterapie, pneumoterapie, terapie ocupaţională şi altele asemenea;
e)existenţa posibilităţii de asigurare a regimurilor alimentare adaptate bolilor tratate în staţiunea respectivă;
f)existenţa dotărilor necesare pentru asigurarea asistenţei medicale de urgenţă în regim de continuitate: cameră de gardă dotată corespunzător, medic de gardă, autosanitară, precum şi punct de terapie intensivă în staţiunile cu profil cardiorespirator;
g)existenţa dotărilor minimale pentru efectuarea de investigaţii adaptate profilului staţiunii, pentru stabilirea diagnosticului şi urmărirea efectelor terapeutice;
h)existenţa personalului medico-sanitar instruit în patologia specifică staţiunii şi în metodologia utilizării eficiente a factorilor naturali terapeutici;
i)existenţa unui microclimat nepoluat;
j)realizarea condiţiilor unei urbanistici moderne: reţea de apă potabilă şi de canalizare, iluminat electric, căi de acces şi drumuri asfaltate sau pavate, construcţii salubre, neaglomerate şi cu arhitectură corespunzătoare, predominanţa spaţiilor verzi;
k)stabilirea perimetrului de protecţie sanitară a surselor de factori naturali terapeutici, în scopul evitării elementelor care ar putea polua microclimatul şi factorii naturali terapeutici sau ar putea produce poluare fonică sau estetică în perimetrul staţiunii - construcţii, industrii, ateliere, crescătorii animale şi altele asemenea;
l)existenţa posibilităţilor de relaxare, sport, culturalizare.
Criteriile pentru definirea şi autorizarea staţiunilor climatice cu caracter permanent sunt următoarele:
a)existenta unui bioclimat cu efecte favorabile, diferenţiate, asupra organismului uman sănătos sau bolnav, care este bine definit în sensul cunoaşterii tuturor factorilor care îl compun - temperaturi, regim pluviometric, mişcare a aerului, ionizare a aerului, încărcare cu aerosoli naturali a aerului şi altele asemenea ca şi a factorilor conecşi - altitudinea, structura solului, configuraţia reliefului, oglinzile de apă, cadrul peisagistic general, spaţiul verde arboricol şi floricol şi altele asemenea;
b)existenţa unui punct dotat şi încadrat de observaţie şi urmărire a factorilor climatici şi microclimatici din staţiune;
c)existenţa condiţiilor pentru reconfortarea şi întărirea sănătăţii şi a capacităţii de muncă, prin instalaţii şi amenajări care să asigure utilizarea corectă a factorilor bioclimatici ai staţiunii: plaje, solarii, ştranduri, terenuri de sport şi agrement în aer liber, trasee marcate pentru cură de teren, terase, umbrare, parcuri pentru aeroterapie, bazine de înot, piscine, săli de gimnastică şi altele asemenea;
d)stabilirea şi respectarea zonei de protecţie sanitară a staţiunii în scopul evitării poluării;
e)realizarea condiţiilor unei urbanistici moderne prevăzute la art. 96 lit. j).
f)existenţa unor mijloace variate de relaxare şi agrement;
g)asigurarea asistenţei medicale inclusiv a climatoterapiei.
Criteriile pentru autorizarea funcţionării staţiunilor balneoclimatice cu caracter permanent sunt stabilite prin cumularea criteriilor de autorizare a staţiunilor balneare şi climatice, după caz,
Criteriile pentru definirea localităţilor balneare şi pentru autorizarea funcţionării acestora ca staţiuni balneare cu caracter sezonier sunt următoarele:
a)existenţa pe teritoriul localităţii a factorilor naturali terapeutici - ape minerale, lacuri, nămoluri şi turbe terapeutice, gaze naturale terapeutice;
b)existenţa de amenajări balneotehnice pentru utilizarea factorilor naturali terapeutici care să respecte cerinţele igienico-sanitare precum şi normele tehnice de utilizare a acestor factori;
c)existenta cel puţin a unui medic de specialitate recuperare, medicină fizică şi balneologie care să asigure aplicarea metodologiei de utilizare a factorilor naturali terapeutici specifici localităţii respective;
d)existenţa de amenajări care să permită efectuarea climatoterapiei, adaptată principalelor elemente geografice ale localităţii - plaje, trasee marcate pentru cură de teren, alei în parcurile naturale şi altele asemenea;
e)existenţa posibilităţii de procurare prin reţeaua comercială locală a produselor necesare asigurării la nivel minimal a regimurilor alimentare recomandate în diferite afecţiuni - preparate dietetice industrializate sau pregătite în cadrul unităţilor de alimentaţie publică.
Criteriile pentru definirea localităţilor climatice şi pentru autorizarea funcţionării acestora ca staţiuni climatice cu caracter sezonier sunt următoarele:
a)existenţa unui bioclimat favorabil stabilită fie prin studii directe, fie prin analogie cu zone similare de bioclimat ca şi a factorilor conecşi care să contribuie la realizarea efectelor sanogene - relief, vegetaţie, oglinzi de ape, cadru peisagistic;
b)respectarea limitelor zonei de protecţie sanitară;
c)existenţa de amenajări care să permită efectuarea unei climatoterapii corespunzătoare, adaptate la principalele elemente geografice ale localităţi-plaje, trasee marcate pentru cură de teren, alei în parcurile naturale şi altele asemenea;
d)existenta posibilităţii de procurare prin reţeaua comercială locală a produselor necesare asigurării la nivel minimal a regimurilor alimentare recomandate în diferite afecţiuni - preparate dietetice industrializate sau pregătite în cadrul unităţilor de alimentaţie publică.
Criteriile pentru definirea localităţilor balneoclimatice şi pentru autorizarea funcţionării acestora ca staţiuni balneoclimatice sezoniere se stabilesc prin cumularea condiţiilor prevăzute pentru localităţile balneare şi localităţile climatice.
1.Principii şi condiţii balneotehnice pentru exploatarea şi utilizarea apelor minerale în scopuri terapeutice
Exploatarea şi utilizarea raţională a apelor minerale în scopuri terapeutice are la bază principiul general al menţinerii nealterate a condiţiilor fizico-chimice naturale din zăcământ, prin soluţionări balneotehnice adecvate şi prin respectarea cu stricteţe a unor norme referitoare la:
a)captare;
b)pompare;
c)transport;
d)înmagazinare;
e)distribuţie la consumator;
f)evacuare a apelor reziduale;
g)tipuri de aparaturi;
h)materiale utilizate.
Captarea apelor minerale terapeutice din izvoarele naturale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)executare direct pe sursă, prin decopertări până la roca de bază;
b)absorbţia integrală a debitului, în care scop se impune interceptarea la nivel cât mai profund a căilor de acces ale apei, înainte de divagarea acesteia;
c)evitarea la maximum contactul apei cu aerul atmosferic;
d)utilizarea pentru construcţii - instalaţii şi pentru diferite dispozitive accesorii a unor materiale rezistente la acţiunea agresivă a apelor cu conţinut gazos de dioxid de carbon, hidrogen sulfurat şi cloruri - betoane speciale, materiale ceramice vitrifiate, materiale plastice, sticlă, oţel inox, alamă cromată, bronz fosforos, cauciuc dur;
e)asigurarea posibilităţii de vizitare în întregime;
f)efectuare prin clopote sub presiune în cazul apelor cu conţinut gazos de dioxid de carbon şi hidrogen sulfurat;
g)instalarea, în limita posibilităţilor, a unor dispozitive de reglare - dirijare a debitelor;
h)realizarea scurgerii apelor provenite din sursele captate astfel încât să se evite recircuitarea apei în captare.
Captarea apelor minerale terapeutice prin foraje trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)echiparea sondelor cu coloane fabricate din materiale plastice, filtre din metal emailat sau oţel inox, vane din grafal şi altele asemenea;
b)realizarea pe tronsonul superior al sondei a unui diametru minim al coloanei de echipare de 200 mm pentru a se permite introducerea pompelor submersibile până la adâncimea optimă de exploatare efectuându-se tubarea acestora cu coloane pierdute în cazurile în care straturile acvifere mai adânci reclamă utilizarea unor diametre mai reduse;
c)utilizarea tehnologiei speciale de cimentare a forajelor - cimentări cu priză rapidă în cazul apelor minerale însoţite de gaze - dioxid de carbon, hidrogen sulfurat;
d)etanşarea forajelor la suprafaţa terenului, atât cazul celor cu nivel piezometric negativ cât şi pentru cel artezian, fiind creată astfel posibilitatea recoltării degajărilor de gaze - dioxid de carbon - din perna de gaze de la partea superioară a coloanelor, pentru diferite utilizări ca; reimpregnare a apelor de balneaţie sau pentru îmbuteliere, alimentare a instalaţiilor mofetariene, îmbuteliere de dioxid de carbon în scopul industrializării;
e)utilizarea în cursul procesului de exploatare a apelor cu conţinut de dioxid de carbon a pompelor submersibile pentru exploatarea sub presiune a zăcământului, în scopul evitării degazeificării, chiar în cazul forajelor arteziene;
f)exploatare strictă în limitele resurselor de substanţe terapeutice naturale.
(1)Extragerea apelor minerale terapeutice din acumulările existente în ocniţe de sare, lacuri şi apa mării se efectuează prin instalaţii de pompare executate din materiale rezistente la coroziune.
(2)Prizele de recoltare sau sorburile se vor amplasa la adâncimi şi distanţe mai mari de la mal, mai ales când în zonele respective există amenajări de solarii.
(1)În situaţiile în care pentru izvoarele de ape minerale terapeutice utilizate pentru cură internă este necesară instalarea unui sistem de pompare amplasat între captarea sursei şi punctul de consum se utilizează pentru apele negazoase pompe submersibile de mică capacitate sau pompe cu piston, iar pentru apele cu conţinut gazos - dioxid de carbon, hidrogen sulfurat, se poate utiliza unul din următoarele sisteme:
a)pompare sub presiune cu pompe submersibile de mică capacitate;
b)gaz-liftare cu dioxid de carbon - gazul se recircuitează.
(2)În situaţiile în care pentru izvoarele de ape minerale utilizate pentru cură externă este necesară instalarea unui sistem de pompare amplasat între captarea sursei şi punctul de consum se utilizează pentru apele negazoase pompe submersibile sau pompe cu piston, iar pentru apele cu conţinut gazos se utilizează exclusiv sisteme de pompare cu presiuni mărite prin pompa submersibilă în scopul evitării degazeificării.
(1)În situaţiile în care este necesară pomparea apelor minerale terapeutice captate prin sonde forate sau puţuri, pentru apele negazoase poate fi utilizat orice sistem de pompare, în funcţie de caracterul şi parametrii hidrodinamici ai zăcământului acvifer, iar pentru apele cu conţinut gazos - dioxid de carbon, hidrogen sulfurat, se utilizează în exclusivitate pompe submersibile instalate la adâncimi optime din punct de vedere hidrodinamic şi al concentraţiei gazoase, inclusiv în cazul surselor hidrominerale arteziene.
(2)Exploatarea apelor minerale terapeutice în condiţiile prevăzute la alin. (1) trebuie să fie efectuată cu debite dirijate, în funcţie de necesităţi, chiar şi în cazul sondelor cu debitare arteziană la presiuni comparabile cu presiunea corespunzătoare nivelului de amplasare a sorbului pompei, în scopul evitării degazeificării.
(1)Recoltarea apelor minerale terapeutice din acumulările formate în ocnite de sare, din lacuri şi din mare se poate face prin utilizarea oricărui sistem de pompare în funcţie de condiţiile specifice, amplasarea sorbului fiind efectuată astfel încât să fie evitată absorbţia de ape poluate, materii în suspensii, vegetaţie subacvatică şi altele asemenea.
(2)Exploatarea pentru cură externă a apelor din lacurile şi ocnitele utilizate ca piscine publice este interzisă, exceptându-se situaţiile în care acestea au un volum mare de apă şi în condiţiile avizării prealabile de către Ministerul Sănătăţii.
(1)În proiectarea şi executarea sistemelor de transport al apelor minerale terapeutice trebuie să se ţină seama de necesitatea îndeplinirii următoarelor condiţii balneotehnice:
a)menţinerea în conductele de transport pentru apele cu conţinut gazos - dioxid de carbon, hidrogen sulfurat, a unor presiuni superioare presiunii la care se realizează priza de apă, respectiv asigurarea circulaţiei înecate pe conducte -secţiune plină;
b)aplicarea de procedee tehnice care să împiedice contactul apei cu aerul atmosferic, în scopul evitării degradării apelor vehiculate prin conductele de transport;
c)menţinerea în conducte a unei viteze optime constante în circulaţia apei, în următoarele scopuri:
–antrenarea bulelor de gaz provenite din degajare
–evitarea şocurilor de presiune în conducte.
d)fabricarea conductelor de transport din materiale care să nu între în reacţie cu apa vehiculată - materiale plastice, eventual armate cu fibre de sticlă, oţeluri inox, asbociment şi altele asemenea;
e)alegerea materialului optim pentru conductele de transport al apelor minerale trebuie să fie precedată de efectuarea unui studiu pentru fiecare caz în parte;
f)izolarea termică a conductelor de transport al apelor termominerale;
g)proiectarea conductelor de transport cu secţiune constantă, evitându-se pantele mari, coturile şi curbele pronunţate;
h)realizarea pentru conductele de transport a unor trasee vizitabile şi accesibile în întregime pentru intervenţii şi întreţinere, prevăzute cu vane de degazeificare după necesităţi - în cazul apelor cu conţinut gazos.
(2)Oprirea sistemului de transport prin conducte în cazul apelor gazoase trebuie să fie efectuată numai în situaţii accidentale, fiind totodată necesară prevederea unor ventile de dezaerisire montate lateral pentru a se evita evacuarea gazelor în funcţionarea normală.
(3)În cazuri deosebite, când trebuie să fie evitate stagnări în desfăşurarea proceselor de balneaţie sau de îmbuteliere poate fi analizată posibilitatea montării pe anumite trasee ale conductei principale a unei conducte anexă utilizabilă în caz de intervenţii tehnice fortuite pe sistemul de transport.
(1)Înmagazinarea apelor minerale terapeutice se efectuează în scopul asigurării de stocuri tampon şi al distribuirii în reţeaua balneotehnică de folosinţă.
(2)Mijloacele utilizate pentru înmagazinarea apelor minerale sunt:
a)rezervoare;
b)bataluri.
3) În funcţie de modul de execuţie şi de amplasare rezervoarele pot fi;
a)subterane;
b)la nivelul solului;
c)supraterane - castele de apă.
(1)Proiectarea şi execuţia tehnică a rezervoarelor pentru ape minerale terapeutice trebuie să fie efectuată în conformitate cu normele uzuale în vigoare, respectându-se următoarele condiţii specifice tehnicii balneare:
a)rezistenţa materialelor de execuţie la acţiunea corosivă a apelor minerale -betoane speciale şi metal, protejate anticorosiv cu pelicule de silicaţi şi răşini polimerice, epoxidice;
b)proiectarea mai multor compartimente în scop de întreţinere şi intervenţii tehnice, precum şi în scopul asigurării unei funcţionalităţi fără întrerupere, prevăzându-se totodată şi posibilităţi de vizitare pentru fiecare compartiment;
c)realizarea unei etanşeităţi perfecte în scopul evitării totale a contactului cu aerul atmosferic;
d)instalarea la partea inferioară a rezervoarelor a sistemelor de umplere şi preluare a apei, în scopul evitării aerării apei înmagazinate şi a degazeificării apelor gazoase -dioxid de carbon, hidrogen sulfurat, în timpul alimentării sau golirii;
e)realizarea de izolaţii termice corespunzătoare a rezervoarelor în vederea păstrării la maximum posibil a temperaturii iniţiale a apei.
(2)Batalurile se utilizează în practica balneară numai în cazuri locale - ape cloruro-sodice de mare concentraţie şi mare debit, utilizabile pentru cura externă.
Rezervoarele de înmagazinare a apelor minerale terapeutice îndeplinesc următoarele funcţii:
a)acumulări de rezerve de ape minerale terapeutice pentru procesele balneare sau în alte scopuri;
b)distribuirea apelor minerale terapeutice în reţelele consumatorilor în sistem gravitaţional, prin stabilirea unor amplasamente convenabile în teren;
c)distribuirea apelor minerale terapeutice - simultană, după caz, prin racordare multiplă la reţelele unor consumatori diferiţi: balneaţie, îmbuteliere, extragere de săruri, extragere de gaze.
Regimul de exploatare a rezervoarelor şi batalurilor de ape minerale terapeutice implică în mod obligatoriu respectarea următoarelor reguli:
a)asigurarea la partea superioară a rezervorului a unei perne de gaz inert ~ dioxid de carbon, azot, în scopul înmagazinării fără contact cu aerul atmosferic;
b)menţinerea în rezervor a unui nivel de presiune cel puţin egal cu presiunea punctului de recoltare a apei din zăcământ, în toate cazurile presiunea fiind superioară presiunii atmosferice, în scopul menţinerii în soluţie a gazelor dizolvate;
c)asigurarea în rezervor a unui nivel de temperatură a apei cât mai apropiat de temperatura apei din zăcământ;
d)valorificarea energetică a apelor hipertermale înainte de înmagazinarea acestora în scop terapeutic, acţiune realizată prin utilizarea unor instalaţii de recuperare a excesului de căldură în raport cu necesităţile balneare, amplasate pe traseul dintre sursă şi rezervorul de acumulare;
e)funcţionarea rezervoarelor deschise sau bataluri în regim de strictă asigurare a respectării măsurilor adecvate pe linie de protecţie igienico-sanitară a apelor acumulate.
(1)În scopul evitării poluării mediului natural evacuarea apelor minerale terapeutice uzate trebuie să fie efectuată după operaţiuni prealabile de desalinizare sau diluare pentru eventuală industrializare a sărurilor rezultate;
(2)În cazuri speciale se preconizează recircularea şi autoepurarea apei.
Cura externă cu ape minerale terapeutice este practicată în bazele de tratament prin utilizarea următoarelor mijloace balneotehnice:
a)căzi individuale;
b)bazine pentru balneaţie;
c)bazine de kinetoterapie;
d)bazine piscină în solarii;
e)cabinete pentru irigaţii medicinale.
(1)Consumul de apă minerală terapeutică necesar pentru o procedură la cadă este de aprox. 300 l, considerându-se în calculele de evaluare a capacităţilor balneare un metru cub pentru 3 băi;
(2)Temperatura apei în cadă se obţine local printr-o baterie de amestec racordată la reţeaua de alimentare şi se situează între 36 - 37,5 grade C putând varia în limite mai largi în funcţie de scopul urmărit.
(3)Conductele de alimentare şi de scurgere ale căzilor trebuie să fie astfel dimensionate încât să asigure umplerea în 5 minute şi golirea în 3 minute.
(4)Reţeaua interioară a conductelor de alimentare cu apă minerală trebuie să fie executată din materiale care să evite producerea de combinaţii chimice în contact cu apa minerală, iar conductele de scurgere trebuie să fie executate din ţevi de PVC dur.
(1)Bazinele pentru balneaţie pentru băi în comun efectuate concomitent de 4-6 persoane se proiectează de regulă în formă dreptunghiulară, la înălţime de 0,75 - 0,80 m faţă de pardoseala sălii, cu adâncimea uniformă a apei de 0,90 - 1m, fiind prevăzute cu balustradă interioară de susţinere montată la cel puţin una din laturile lungi şi având de-a lungul aceleiaşi laturi o banchetă pentru poziţia şezând.
(2)Accesul în bazinele pentru balneaţie se face printr-o scară prevăzută cu o cuvă alimentată cu apă caldă în curgere continuă, pentru clătirea obligatorie a picioarelor.
(3)Temperatura uzuală a apei din bazinele pentru balneaţie este 37 grade C şi este obţinută printr-o vană centrală de amestec;
(4)În scopul asigurării unor condiţii optime de igienizare alimentarea bazinelor pentru balneaţie se face prin curgere continuă la preaplin, prevăzându-se un jgheab interior de colectare executat pe una din laturile mai libere astfel încât consumul de apă necesar pentru funcţionarea bazinului în program util de 7 ore înainte de amiază se poate deduce din condiţia ca la sfârşitul zilei de lucru apa în bazin să fie schimbată o dată.
(5)În imediata vecinătate a sălilor bazinelor pentru balneatie şi în legătură directă cu acestea trebuie să fie prevăzute duşuri de curăţenie şi instalaţii pentru dezinfecţia antimicotică a picioarelor şi a pardoselilor în spaţiile în care se circulă fără încălţăminte.
(6)Capacitatea bazinelor se proiectează potrivit normei de 4 metri pătraţi de persoană.
(7)În scopul rezistentei la acţiunea corosivă a apelor minerale terapeutice utilizate în cura externă, bazinele pentru balneatie se construiesc din următoarele materiale:
a)beton turnat cu dozaj puternic, izolat şi placat pe strat de suport tratat cu produse hidrofobe de tip Apa Stop cu plăci ceramice;
b)tronsoane prefabricate din material plastic armat cu fibre de sticlă, sau din aluminiu, montate în căzi de beton obişnuit turnat;
c)Bazinele pentru balneatie nu se alimentează cu ape minerale care degajă potenţial dioxid de carbon sau hidrogen sulfurat decât după degazeificare prealabilă avându-se în vedere amplasarea lor în spatii închise, urmărindu-se totodată evitarea acţiunii nocive asupra ochilor şi căilor respiratorii, precum şi prevenirea acţiunii corosive asupra materialelor de contact.
Bazinele de kinetoterapie pentru recuperări medicale se proiectează în condiţii asemănătoare cu bazinele pentru balneatie, cu următoarele diferenţe:
a)asigurarea capacităţii utile pentru 10-12 persoane concomitent, în funcţie de precizările Temei-program;
b)adâncime variabilă a apei între 1,20 şi 1,40 m - prin Temă se poate solicita şi o nişă cu adâncime de 1,60 - 1,70 m pentru elongaţii cu încărcare în poziţia ortostatică;
c)nivelul uzual al temperaturii apei între 34 - 36 grade C;
(2)În scopul efectuării unor proceduri kinetice bazinelor de kinetoterapie trebuie să fie dotate cu dispozitive de liftare, iar pe marginea interioară sau la exterior, de-a lungul cel puţin al uneia din laturi, trebuie să se amenajeze diferite puncte de ancorare - balustrade, tije, cârlige şi altele asemenea.
(3)Deosebit de dotările prevăzute la alin. (2), bazinele de kinetoterapie trebuie să fie prevăzute cu următoarele dispozitive: planşete submerse, suspensoare pentru elongaţii verticale, strapontine, scaune cu bare de susţinere, şine cu glisor pentru mers susţinut în apă şi altele asemenea.
(4)Bazinele de kinetoterapie, datorită specificităţii procedurilor sunt alimentate de regulă cu apă potabilă din reţeaua publică.
(5)Bazinele de kinetoterapie nu se alimentează cu ape minerale terapeutice care degajă potenţial dioxid de carbon şi hidrogen sulfurat decât după degazeificare prealabilă avându-se în vedere amplasarea lor în spaţii închise, urmărindu-se totodată evitarea acţiunii nocive asupra ochilor şi a căilor respiratorii, precum şi prevenirea acţiunii corosive asupra materialelor de contact.
(6)Bazinele de kinetoterapie pot fi alimentate cu ape minerale cu conţinut gazos în cazul surselor importante de ape termale, fiind predominantă în aceste situaţii valorificarea în terapie a energiei calorice.
Bazinele piscină în solarii se proiectează în conformitate cu normele uzuale pentru aceste tipuri de bazine, avându-se în vedere profilul general de agrement şi călire.
Cabinetele pentru irigaţii medicinale, rectale sau vaginale, se proiectează şi se amenajează avându-se în vedere următoarele dotări:
a)căzi prevăzute cu instalaţii speciale, plus paturi pentru relaxare în cazul cabinetelor pentru irigaţii rectale - băi intestinale;
b)mese ginecologice pentru irigaţii vaginale, plus paturi pentru aplicaţii de tampoane;
c)grupuri sanitare proprii, duşuri şi lavoare pentru fiecare cabinet.
Încălzirea apelor minerale terapeutice pentru cura externă este efectuată în instalaţii schimbătoare de căldură fabricate din inox, agentul de încălzire fiind aburul de joasă presiune furnizat de la un punct termic.
Pregătirea apei calde minerale care alimentează căzile şi bazinele de balneaţie şi pe cele de kinetoterapie, după caz, cu temperaturi potrivite indicaţiilor medicale, poate fi efectuată în următoarele modalităţi:
a)încălzire într-o staţie centralizată;
b)pregătire locală prin baterii de amestec, eventual cu diluţia apei minerale reci de mare concentraţie prin adaos de apă obişnuită caldă - cloruro-sodice;
c)reimpregnarea continuă cu dioxid de carbon prin difuzoare de bule de gaze montate la fiecare cadă, metodă utilizată în cazul apelor carbogazoase în care concentraţia acestui gaz ajunge la nivelul de 1g/l indiferent de modalitatea de încălzire - schimbătoare de căldură centralizate sau locale, boilere, introducere de abur viu direct în apă, pereţi dubli cu serpentine cu abur şi altele asemenea;
Reţeaua de conducte pentru alimentarea căzilor şi bazinelor cu ape minerale trebuie să fie fabricată din materiale rezistente la agresivitatea acestor ape.
Reţeaua de scurgere a apelor minerale terapeutice uzate trebuie să fie construită din conducte fabricate din asbociment sau fontă.
(1)Instalaţiile de ventilaţie din încăperile de balneaţie cu ape minerale terapeutice sunt fabricate din tablă galvanizată, protejate atât la interior cât şi la exterior cu pelicule de elastomeri sau din folii de PVC fasonate la cald şi sudate.
(2)Ventilatoarele trebuie să fie de asemenea fabricate din materiale rezistente la acţiunea agenţilor corosivi degajaţi ca urmare a evaporării apelor minerale.
Reţeaua electrică pentru iluminat şi forţă, conductorii de cupru, corpurile de iluminat fluorescent şi aparatura electrică din spaţiile de balneaţie cu ape minerale se instalează în conformitate cu normativele de specialitate în vigoare, avându-se în vedere asigurarea unei perfecte etanşeităţi.
Răcirea apelor hipertermale pentru cura externă se poate face în aparate schimbătoare de căldură construite din materiale care să evite producerea de reacţii chimice în contact cu apa minerală.
Alimentarea căzilor sau bazinelor de balneaţie cu ape termale poate fi efectuată fie prin staţii centrale la temperatura de serviciu, fie prin răcire locală la căzi sau la bazine, prin baterii de amestec - apă hipertermală plus apă răcită minerală.
Întreţinerea instalaţiilor de alimentare cu apă minerală şi a reţelei de scurgere a apelor uzate se asigură prin tunele tehnice vizitabile a căror amenajare este obligatorie cel puţin pentru conductele magistrale.
(1)Finisajele în spaţiile de tratamente balneare prin ape minerale terapeutice pentru cură externă se execută din materiale rezistente la acţiunea corosivă mai ales a apelor cloruro-sodice, sulfuroase, carbogazoase.
(2)Tencuielile se execută pe bază de mortaruri cu dozaj puternic de ciment cu adaos de soluţii hidrofobe de tip "Apa Stop".
(3)Pardoselile se execută din placaje ceramice vitrifiate.
(4)Pereţii subţiri pentru panotaje exterioare se execută din PVC sau din betoane prefabricate protejate cu pelicule hidrofobe anticorosive.
(5)Tâmplăria interioară - uşi, ferestre, se execută din aluminiu eloxat.
Cura internă cu ape minerale terapeutice se efectuează prin administrarea acestora prin ingestie - crenoterapie şi prin aerosoli şi inhalaţii.
(1)Crenoterapia este efectuată cu ape minerale terapeutice preluate direct de la sursă - izvoare, foraje şi altele asemenea, cu ape minerale transportate în recipienti la puncte de distribuţie şi servite exclusiv la orele stabilite de medic şi cu ape minerale îmbuteliate şi procurate din reţeaua comercială.
(2)Crenoterapia efectuată direct de la sursă necesită existenta unei captări simple instalată cu un punct de servire sau existenţa unei buvete - captare mai reprezentativă din punct de vedere estetico - constructiv.
(3)În cazuri deosebite Crenoterapia poate fi efectuată în pavilioane prevăzute cu spatii de servire - eventual puncte de distribuţie cu cadre medii sanitare, pe baza prezentării de către pacienţi a prescripţiei medicale, în zone de consum al apelor în plimbări uşoare - terase libere sau acoperite sau spaţii dotate cu bănci şi canapele, putând fi amenajate ghişee pentru vânzarea de recipienţi şi tevi-sugar necesare pentru ingestia apei în prize încete.
(4)Atât în cazul buvetelor cât şi al pavilioanelor pot fi distribuite concomitent, după caz, ape minerale provenite din mai multe surse, prin robinete de serviciu separate.
(5)Pentru fiecare izvor trebuie să fie afişată denumirea acestuia şi compoziţia chimică a apei minerale captate.
(6)În funcţie de prescripţiile medicale apele minerale terapeutice pentru crenoterapie pot fi consumate la temperatura sursei sau pot fi încălzite în recipienţi, în instalaţii de tip bain-marie, încălzirea fiind efectuată de regulă la barurile de servire.
(7)Apele minerale terapeutice pentru cură internă care sunt îmbuteliate sunt supuse unei tehnologii speciale de îmbuteliere în conformitate cu normele specifice în vigoare, situaţie care determină stabilirea unui timp de păstrare în condiţii adecvate întuneric şi temperaturi scăzute care nu trebuie să depăşească 3 luni.
Captările din izvoare, a buvetele şi pavilioanele trebuie să fie construite ţinând seama de necesitatea utilizării unor materiale rezistente la coroziune betoane cu dozaj puternic de ciment, piatra şi marmura dură, bazaltul, sticlă, oţelurile inox, alama, bronzul şi altele asemenea.
(1)Cura internă cu ape minerale terapeutice -clorurate iodo-bromate, sulfuroase prin aerosolizări şi inhalaţii se practică în încăperi special amenajate în cadrul unor baze de tratament, prin următoarele tipuri de proceduri:
a)individuale, care necesită lavoare, instalaţii de aerosoli-pulverizatii, inhalaţii, gargarisme şi scaune pentru pacienţi;
b)în comun, care necesită încăperi etanşe echipate cu instalaţii de ultrasunete pentru producerea şi distribuirea particulelor micronice de apă minerală utilizată pentru inhalaţii precum şi scaune pentru 4-10 persoane odată pe procedură;
(2)Procedurile individuale de aerosolizări necesită instalarea fie a aparatelor care funcţionează fără sursă de aer comprimat centralizate, fie a aparatelor puse în funcţiune şi alimentate cu aer comprimat furnizat de un electrocompresor montat în încăpere corespunzătoare.
(3)Calcularea mărimii compresoarelor în funcţie de numărul de posturi pe care le deservesc se are în vedere norma de 25 litri aer/minut pentru fiecare post.
2.Principii şi condiţii balneotehnice pentru exploatarea şi utilizarea nămolurilor terapeutice - peloizi
Exploatarea şi utilizarea nămolurilor terapeutice - peloizi cuprinde următoarele procedee şi tehnici diferenţiate pentru fiecare categorie a acestor substanţe terapeutice:
a)recoltare;
b)sortare;
c)depozitare - înmagazinare;
d)pregătire;
e)încălzire;
f)transport;
g)utilizare;
h)evacuare din baza de tratament;
i)recuperare pentru reutilizare în scopuri terapeutice.
Recoltarea nămolurilor terapeutice de lac cuprinde următoarele etape:
a)balizarea parcelelor alese pentru exploatare;
b)efectuarea de sondaje şi amplasarea platformelor sau pontoanelor;
c)recoltarea propriu-zisă, care poate fi manuală sau mecanizată, cu ajutorul instalaţiilor de tip greifer amplasate pe platforme plutitoare sau pe pontoane;
d)depozitarea în containere şi transportarea cu ambarcaţiuni speciale la mijloacele de transport auto care aprovizionează staţiile de distribuţie către pavilioanele de tratament;
e)efectuarea de sondaje pentru stabilirea eficacităţii exploatării, urmată, după caz, de mutarea platformelor în alte locuri de recoltare.
(1)Depozitarea nămolurilor terapeutice de lac trebuie să fie efectuată în rezervoare din beton sau metalice protejate cu pelicule de elastomeri, răşini epoxidice, silicaţi de sodiu şi altele asemenea, construite îngropat sau la suprafaţa terenului, în funcţie de situaţia locală.
(2)Rezervoarele pentru depozitarea nămolurilor terapeutice de lac trebuie să fie proiectate cu mai multe compartimente, cu posibilităţi de vizitare, spălare, întreţinere şi trebuie să fie bine etanşate şi izolate termic.
(3)Capacitatea rezervoarelor pentru depozitarea nămolurilor terapeutice de lac se stabileşte în funcţie de necesităţi, deosebindu-se astfel următoarele tipuri:
a)rezervoare pentru depozitare îndelungată - au deasupra un strat de apă din lac;
b)rezervoare pentru consum zilnic - se amplasează de regulă în zona bucătăriei de nămol din baza de tratament.
(4)Nămolurile terapeutice de lac necesare pentru oncţiuni în aer liber se depozitează în rezervoare construite din beton, amplasate în incinta solariilor şi alimentate cu cantităţile necesare pentru consumul de o zi - fără strat de apă deasupra.
Încălzirea pentru împachetări a nămolurilor terapeutice de lac trebuie să fie efectuată până la temperaturi care să nu altereze substanţele organice şi volatile, între 45 şi 50 grade C, utilizându-se, după caz, următoarele modalităţi:
a)reactoare cu pereţi dubli, având ca agent de încălzire apă caldă sau aburi de joasă presiune;
b)încălzire electrică - pentru consumuri mici;
c)încălzire cu apă caldă, utilizându-se sistemul bain-marie în recipienti mici de aproximativ 101.
(1)Transportul nămolurilor terapeutice de lac în incinta bazei de tratament, la locurile de efectuare a procedurilor, se efectuează în funcţie de capacitatea serviciului de terapie respectiv prin următoarele modalităţi:
a)transport manual în recipienti deplasaţi cu cărucioare - gueridon;
b)transport semimecanizat prin sisteme transportoare electromecanice instalate în zona de servire a locurilor de tratament, cu încărcarea şi preluarea manuală a recipienţilor;
c)transport mecanizat, prin instalaţii de pompare - pompe cu melc;
(2)Nămolurile terapeutice de lac transportate prin tehnicile prevăzute la alin. (1) se încălzesc de regulă la temperatura uzuală pentru tratament.
(3)În cazul alimentării căzilor pentru băi cu nămol amestecat cu apă minerală acesta poate fi transportat în stare rece.
(1)Evacuarea nămolurilor terapeutice din bazele de tratament este efectuată avându-se în vedere recuperarea eventuală a unor cantităţi cât mai importante situaţie realizabilă prin depozitarea nămolului utilizat la împachetări în recipienţă din material plastic transportabili pe cărucioare de mână, platforme şi altele asemenea până la rezervoarele de colectare din care va fi preluat şi îndepărtate.
(2)Evacuarea nămolului terapeutic de lac rezultat de la băi, aflat în stare fluidă, poate fi efectuată, în funcţie de situaţia locală, prin conducte într-un rezervor de sedimentare de unde va putea fi evacuat ulterior, sau prin conductă specială direct în lacul din care a fost recoltat, în zone special stabilite în acest scop.
Recuperarea nămolului terapeutic de lac poate fi efectuată în situaţiile în care, în anumite condiţii de depozitare - bazine speciale sau în locurile în care a fost restituit, se produce autoepurarea şi regenerarea corespunzătoare.
Având în vedere acţiunea corosivă a nămolurilor sapropelice însoţite de anumite cantităţi de apă minerală din lacul de origine, în serviciile de tratament cu aceste substanţe terapeutice trebuie să fie utilizate următoarele instalaţii şi materiale:
a)conducte de transport fabricate din PVC dur, oţel inox, ţevi din poliesteri armaţi cu fibră de sticlă - tuburi Ropafs;
b)pompe cu melc de comandă specială;
c)paturi de împachetare din material plastic, comandă specială sau lemn impregnat şi protejat cu peliculă din vopsele pe bază de răşini epoxidice;
d)căzi fabricate din oţel inox, materiale plastice armate cu fibre de sticlă şi eventual fontă emailată, protejate cu pelicule din răşini epoxidice aplicate periodic şpriţuire;
e)armături şi conducte fabricate din materiale rezistente la coroziune;
f)conducte de evacuare fabricate din PVC sau asbociment;
g)finisaje executate după cum urmează:
–tencuieli pe bază de mortaruri cu dozaj puternic de ciment, cu adăugare de soluţii hidrofobe de tip "apa stop";
–pardoseli din placaje ceramice vitrifiate;
–tâmplărie interioară - uşi, ferestre şi altele asemenea, din aluminiu eloxat;
h)mobilier care vine în contact cu recipienţii şi vasele de nămol - mese, tejghele, poliţe şi altele asemene, construit cu blaturi protejate prin tablă de oţel inox, plăci de marmură, plăci ceramice şi altele asemenea;
i)containere de transport manuale sau de mică mecanizare fabricate din otel inox sau PVC dur;
j)recipienţi de încălzire pentru tratament fabricaţi din oţel inox;
k)dulapuri încălzitoare, cu aburi sau cu curent electric, pentru păstrarea recipienţilor cu nămol cald un timp mai îndelungat, fabricate din oţel inox.
Modalităţile de utilizare a nămolurilor terapeutice de lac sunt următoarele:
a)onctiuni reci urmate de expunere la soare şi apoi spălare în spaţii amenajate de obicei în solarii, pe terase şi în alte locuri asemenea;
b)împachetări calde prin aplicaţii, generale sau parţiale, băi calde în căzi cu adaos de apă minerală terapeutică, cataplasme şi tampoane vaginale;
c)aplicaţii sub formă de extracte - partea apoasă - în terapeutică şi cosmetică.
Recoltarea nămolurilor terapeutice de turbă se efectuează în conformitate cu natura zăcământului;
a)pentru turba de mlaştină se utilizează agregate de recoltare - greifer cu cupe, autopurtate sau montate pe pontoane şi vase de tip amfibie, materialul recoltat urmând a fi transportat la o bază de înmagazinare pentru sortare, depozitare, pregătire şi distribuţie la bazele de tratament;
b)pentru turba uscată recoltarea se efectuează prin decopertare şi recoltare manuală pe fâşii segmentate;
Sortarea nămolurilor terapeutice de turbă urmăreşte selecţia a două categorii de turbă terapeutică:
–turbă nedescompusă cu un conţinut ridicat de masă vegetală care, prin operaţiunea de pregătire devine aptă pentru uscare şi balotare în vederea distribuirii la bazele de tratament în vederea efectuării procedurilor de băi la cadă cu infuzii de turbă - conţine substanţe eterice;
–turbă cu grad înalt de saturare care se distribuie la bazele de tratament sub formă iniţială de recoltare - masă vegetală descompusă cu aspect de nămol, pentru proceduri de împachetări calde şi eventual băi în dilutie cu ape minerale terapeutice calde - sulfuroase sau sărate.
Depozitarea nămolurilor de turbă este efectuată prin următoarele modalităţi:
a)pentru turba uscată - păstrare în depozite bine ventilate sub formă de baloturi transportabile;
b)pentru turba nămoloasă - păstrare în bazine-rezervoare din beton acoperite cu un strat de apă minerală pentru împiedicarea alterării, urmând ca preluarea din staţia de depozitare şi transportul la bazele de tratament să fie efectuate manual sau mecanizat prin pompe tip de noroi pentru furaje;
Pregătirea nămolurilor terapeutice de turbă pentru utilizare în diferite proceduri - turbă uscată pentru infuzii şi turbă nămoloasa pentru împachetări şi băi la cadă, se efectuează în bucătării de pregătire existente în bazele de tratament fiind păstrată în rezervoare de mică capacitate pentru consum de zi, de unde se preia porţionat pentru încălzire la temperaturile uzuale ale procedurilor respective.
Modalităţile de utilizare a nămolurilor terapeutice de turbă sunt următoarele:
a)infuzii, prin următoarele metode:
–opărire cu apă fierbinte în marmite pentru obţinerea de esenţă de infuzii care este preluată în recipienti şi transportată în căzile de baie unde se diluează cu apă minerală terapeutică
–umezire parţială introducere în săculeţi de pânză rară şi plasare direct în cada de baie
b)băi generale cu turbă nămoloasă încălzită prin bain-mărie sau în reactoare cu apă caldă sau abur, similar cu sistemul de încălzire a nămolului sapropelic, procedură utilizată numai în situaţia în care există posibilitatea instalării de căzi comandă specială cu scurgere de minimum 70 mm, amplasate cu slutul de scurgere într-un recipient colector montat în pardoseală în directă legătură cu conducta de evacuare de minimum 125 mm diametru.
Consumurile de nămol terapeutic de turbă se stabilesc după baremul următor:
a)turbă uscată pentru infuzii = 5 Kg pentru o procedură de băi generale la cadă, la care se adaugă apa minerală terapeutică necesară potrivit capacităţii căzii;
b)turbă nămoloasă = 15 Kg pentru o împachetare şi 25 Kg pentru băi în cadă.
(1)Evacuarea turbei utilizate se efectuează fără a se avea în vedere recuperarea în scopuri terapeutice, aceasta putând fi utilizată numai pentru altă destinaţie - îngrăşământ agricol.
(2)Turba rezultată în urma tratamentelor cu împachetări calde se colectează pentru evacuare într-un rezervor sau în containere mobile de capacitate mică, urmând ca acestea să fie încărcate pe autoplatforme şi transportate la locul de evacuare.
(1)Având în vedere asocierea pentru tratamente a nămolurilor terapeutice de turbă cu apă minerală, materialele, conductele, armăturile şi orice alte utilaje cu care acestea vin în contact direct să fie protejate anticorosiv.
(2)Măsurile de protecţie anticorosivă trebuie să fie aplicate şi pentru spaţiile în care se desfăşoară procesul de utilizare al nămolurilor terapeutice de turbă - similar cu indicaţiile referitoare la utilizarea nămolurilor sapropelice.
(1)Nămolurile minerale care pot fi utilizate în terapeutică sunt următoarele:
a)nămoluri minerale care provin din decantarea apelor minerale debitate de sonde în rezervoarele de acumulare;
b)nămoluri minerale care provin din depozite argiloase naturale;
c)nămoluri minerale care provin din aluviuni ale apelor curgătoare.
(2)Nămolurile minerale provenite din depozite argiloase naturale şi din aluviuni ale apelor curgătoare devin utilizabile în scopuri terapeutice numai după o prealabilă pregătire - malaxare cu ape minerale concentrate cloruro-sodice şi sulfuroase.
Recoltarea nămolurilor minerale se efectuează de obicei manual, ţinîndu-se seama de condiţiile de zăcământ care nu permit utilizarea unor mijloace mecanice.
Pregătirea nămolurilor minerale se efectuează în malaxoare obişnuite sau manual în mici rezervoare deschise în care masa nămoloasă se amestecă cu apă minerală terapeutică, rece sau caldă, până când aceasta se transformă într-o pastă moale potrivită pentru efectuarea procedurii, încălzirea la temperatura uzuală - între 40 şi 45 grade C, fiind efectuată ca şi cea a nămolurilor sapropelice.
Depozitarea nămolurilor minerale se efectuează în rezervoare construite din beton, compartimentate, închise, cu posibilităţi de vizitare şi dotate cu instalaţii pentru alimentare cu apă minerală ca strat de protecţie împotriva degradării prin uscare, avându-se în vedere că este contraindicată utilizarea nămolurilor argiloase recondiţionate de la starea uscată.
Nămolurile minerale se utilizează în terapeutică pentru tratamente balneare prin aplicaţii şi împachetări calde şi mai rar pentru oncţiuni în aer liber.
Consumul în scopuri terapeutice de nămol mineral este de aproximativ 5 Kg pentru o împachetare generală.
(1)Evacuarea nămolurilor minerale utilizate se efectuează avându-se în vedere posibilitatea reutilizării acestora după recuperare şi pregătire prealabilă conform tehnologiei specifice.
(2)Avându-se în vedere posibilitatea recuperării şi reutilizării nămolurilor minerale, favorizată de structura şi compoziţia fizico-chimică a acestora, bazele de tratament trebuie să fie dotate cu rezervoare pentru redepozitare, având deasupra un strat de apă minerală de preferinţă cloruro-sodică concentrată.
Având în vedere acţiunea corosivă a nămolurilor terapeutice, în bazele de tratament trebuie să fie aplicate măsurile de protecţie prevăzute la art. 161 al prezentelor norme.
3.Principii şi condiţii balneotehnice pentru exploatarea şi valorificarea gazelor terapeutice
Exploatarea şi utilizarea gazelor terapeutice cuprinde următoarele procedee şi tehnici:
a)captare;
b)înmagazinare-distribuţie;
c)consum de gaz;
d)evacuare.
(1)Captarea gazelor terapeutice este efectuată prin utilizarea unei tehnologii specifice care permite colectarea emanaţiilor naturale sau din sonde forate, înmagazinarea acestora într-un recipient tampon şi distribuţia prin cădere liberă sau pompare la consumator.
(2)În cazul degazeificării apelor minerale dioxidul de carbon se înmagazinează în recipienţi de unde poate fi condus şi utilizat direct în reţeaua consumatorului terapeutic sau în instalaţii de îmbuteliere sub presiune în vederea utilizării în scopuri industriale sau terapeutice.
(3)Având în vedere prezenţa în compoziţia gazului mofetarian pe lângă dioxidul de carbon în concentraţie de peste 90% şi a altor gaze, în principal gaz metan, în situaţiile în care concentraţia acestei substanţe este mai mare se procedează la instalarea unui separator de gaz.
(1)Înmagazinarea-distribuţia prealabilă a gazelor terapeutice nu este necesară în cazul mofetariilor amenajate în bazele de tratament din staţiuni, care utilizează dioxid de carbon colectat direct din emergenţă.
(2)În situaţia în care mofetariile sunt amenajate la distanţă de captarea gazelor terapeutice trebuie să se construiască un recipient-rezervor în care dioxidul de carbon să poată fi înmagazinat cu sau fără presiune în funcţie de debitul sursei şi de capacitatea mofetariului respectiv.
(3)În situaţia stocării sub presiune, dioxidul de carbon este dirijat în mofetariu, cu debite controlate prin intermediul unor dispozitive de reglare şi reducere a presiunii.
(4)Întroducerea dioxidului de carbon în mofetariu trebuie să fie efectuată obligatoriu prin partea inferioară a acestuia, instalaţia de alimentare trebuie să fie prevăzută cu armături de închidere, reglaj şi evacuare a gazului pentru a se putea efectua lucrările de întreţinere necesare, preîntâmpinarea turbulenţelor fiind realizată prin reducerea vitezei gazului sub 0,1 m/sec.
(1)Instalaţiile de distribuţie a dioxidului de carbon în mofetarii cuprin următoarele componente:
a)canale şi conducte pentru alimentarea şi golirea spaţiilor de balneatie, fabricate din mase plastice, tablă protejată cu vopsele anticorosive, asbociment şi altele asemenea;
b)armături metalice;
c)agregate pentru vehicularea gazelor, în cazul înmagazinării şi distribuţiei sub presiune;
(2)În cazul utilizării dioxidului de carbon înmagazinat în butelii sub presiune ridicată trebuie să fie prevăzute dispozitive de încălzire a reductorului de presiune şi a duzelor de distribuţie în scopul evitării îngheţării acestora.
(1)Transportul gazelor terapeutice provenite din surse naturale se poate realiza prin gravitaţie, cu excepţia situaţiilor în care relieful terenului impune efectuarea transportului mecanizat realizat de preferinţă prin crearea de depresiuni de 0,1 - 0,2 atmosfere.
(2)Materialele utilizate pentru transportul gazelor sunt reprezentate de conducte cu diametre mari, cuprinse între 90 şi 220 mm, bine etanşate, fabricate din PVC sau din tablă galvanizată.
(1)Evacuarea gazelor din mofetarii se efectuează în mod continuu, prin prea plin, în funcţie de procesul propriu-zis de tratament sau pentru golirea periodică a spatiilor de balneaţie pentru intervenţii tehnice sau pentru curăţire şi igienizare.
(2)Orificiile de evacuare de la prea plin nu trebuie practicate în exterior în direcţia vânturilor dominante.
(3)Golirea totală a spaţiilor de balneaţie se efectuează prin sifonul de pardoseală, prin care se evacuează apa şi gazele.
(1)Mofetariile sunt amenajări tehnice în formă de amfiteatru, cu contur poligonal, pătrat, oval sau rotund, cu număr variat de trepte - gradene, care permit o poziţie comodă a pacientului în timpul tratamentului.
(2)Mofetariile instalate direct pe sursă, umede sau uscate, după caz, se construiesc din beton, piatră, cărămidă, lemn şi trebuie să fie prevăzute cu gradene interioare pentru diferite înălţimi.
(3)Mofetariile trebuie să fie prevăzute cu sisteme de avertizare a nivelului gazelor în locurile de balneaţie, automatizate sau prin observaţii şi manevre directe.
(4)Mofetariile alimentate cu gaze de la distantă se construiesc cu locuri de balneaţie amenajate pentru mai multe persoane odată sau individuale, fiind necesară existenţa unui dispecerat care organizează şi supraveghează atât seriile de balneaţie ale pacienţilor cât şi instalaţiile de alimentare, avertizare, evacuare şi altele asemenea.
(5)Structura constructivă şi componenţa în plan a mofetariilor este specifică factorului terapeutic respectiv - gaze terapeutice, o asemenea structură putând să fie amenajată izolat ca pavilion de sine stătător sau să fie cuprinsă într-o bază de tratament complexă.
(6)Capacitatea unui mofetariu este de maximum 30 - 50 persoane concomitent, având în vedere că durata unei proceduri este de 25 - 30 minute şi că aceasta nu este urmată de altă procedură asociată.
(7)Vestimentaţia pacienţilor cărora li se recomandă băi mofetice este confecţionată din ţesături rare din bumbac sau lână pentru a permite contactul cât mai complet al organismului uman cu gazele mofetariene.
(8)Ventilaţia spaţiilor de balneaţie este realizată combinat prin două modalităţi: suprafeţe deschise prevăzute cu jaluzele reglabile şi orificii de absorbţie cu prizele de aer la nivelul pardoselii, respectiv la nivelul gazului din mofetariu.
(9)În scopul favorizării ventilaţiei naturale, nu trebuie să fie permisă dezvoltarea unei pături dese de vegetaţie în spaţiile din vecinătatea mofetariilor.
(10)Iluminarea mofetariilor este efectuată cu corpuri de iluminat fluorescente, etanşe, cu acţionare de la punctul de dispecerat;
(11)Încălzirea spaţiilor de balneaţie în incinta mofetariilor este realizată prin radianţi electrici, restul spatiilor fiind încălzite prin sisteme centrale obişnuite.
(12)În cazul încălzirii mofetariilor cu sobe, focarele trebuie să fie manipulate din exterior, cu asigurarea prizei de aer.
1.Generalităţi
(1)Climatoterapia este un mijloc terapeutic care utilizează acţiunea biologică a factorilor climatici în scopul reconfortării şi al întăririi capacităţii de muncă şi a sănătăţii.
(2)Factorii climatici cu acţiune terapeutică prevăzuţi la art. 82 al prezentelor norme acţionează complex asupra organismului expus direct acţiunii acestora, obţinându-se un efect terapeutic maxim în condiţiile în care procedurile climatoterapeutice sunt aplicate dozat, progresiv, în conformitate cu indicaţiile medicilor de specialitate.
2.Amenajări şi instalaţii pentru valorificarea potenţialului terapeutic al bioclimei României
Amenajările şi instalaţiile pentru valorificarea potenţialului terapeutic al bioclimei României trebuie să fie realizate în conformitate cu următoarele normative:
a)normative pentru amplasări - amenajări şi instalaţii pentru aplicarea procedurilor climatice în zona bioclimatică de munte: normativ pentru amenajarea teraselor, normativ pentru amenajarea aerosolariilor, normativ pentru amenajarea drumurilor pentru cura de teren;
b)normative pentru amplasări - amenajări şi instalaţii pentru aplicarea procedurilor climatice în zona bioclimatică de dealuri: normativ pentru amenajarea teraselor, normativ pentru amenajarea solariilor, normativ pentru amenajarea drumurilor pentru cura de teren;
c)normative pentru amplasări - amenajări şi instalaţii pentru aplicarea procedurilor climatice în zona bioclimatică de stepă: normativ pentru amenajarea aerosolariilor
–normativ pentru amenajarea drumurilor pentru cura de teren
d)normative pentru amplasări - amenajări şi instalaţii pentru aplicarea procedurilor climatice în zona bioclimatică a litoralului maritim:
–normativ pentru aerosolarii artificiale organizate şi amplasate pe malul mării
–normativ pentru aplicarea curei de teren pe litoralul maritim
(1)În zonele climatice de munte, cu altitudini între 700 şi 2000 m Climatoterapia se aplică în tot cursul anului prin aeroterapie, băi de aer şi de soare şi cură de teren.
(2)În scopul obţinerii efectului terapeutic maxim şi al valorificării potenţialului bioclimatic local, locurile pentru aplicarea procedurilor trebuie să fie astfel amplasate şi amenajate încât să se menţină starea de confort termic a persoanelor expuse la aer şi la soare, indiferent de condiţiile sezoniere şi de starea vremii.
(1)Aerohelioterapia în zonele climatice de munte este aplicată în următoarele locuri:
a)terase situate în incinta construcţiei sanatoriale;
b)aerosolarii situate pe teritoriul localităţii.
(2)Amenajarea teraselor trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
a)amplasare la parter, etajul I sau cel mult etajul II al construcţiei sanatoriale;
b)orientare către sud - sud est c) poziţie peisagistică cu efect reconfortant;
d)suprafaţă suficientă pentru expunerea la aer şi la soare a unui număr de maxim 20-25 persoane, respectiv 4 m². pentru o persoană;
e)construirea din beton, cărămidă şi altele asemenea a 1-3 pereţi externi cu înălţime de 1 m, cu balustradă de lemn, completate în partea superioară cu pereţi glisanţi sau ferestre glisante, acoperiţi cu sticlă translucidă;
f)construirea în 1/2 externă a terasei a unui acoperiş de sticlă rabatabil realizat în partea internă din material - lemn, PVC şi altele asemenea, rabatabil după caz;
g)podea acoperită cu duşumea din material lemnos sau PVC; amenajarea în pereţii interiori a locurilor pentru instalarea de calorifere, pentru 1-3 prize electrice, precum şi pentru amplasarea aparaturii meteorologice, la înălţimea de 1,5 m;
h)dotarea cu încăperi anexe: grupuri sanitare, garderobe, debarale;
i)dotare cu pături, şezlonguri, saltele, cearşafuri, pleduri, perne, saci îmblăniţi sau căptuşiţi, umbrele de masă, mese, scaune;
j)dotarea cu aparatură medicală potrivit normelor referitoare la cabinetele de medicină generală şi cu aparatură meteorologică pentru dozarea procedurii climatice: termometru de perete gradat între 20 - 50 grade C, higrometru, anemometru, psihrometru.
(3)Instalaţiile auxiliare ale teraselor trebuie să cuprindă sisteme de încălzire centrală sau electrică şi iluminare electrică, numărul surselor de căldură fiind calculat pentru menţinerea unei temperaturi a aerului situată între 17 - 21 grade C. (4) Amenajarea aerosolariilor trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
a)amplasare pe teritoriul localităţii în condiţii ambiante bine însorite în tot cursul anului într-un cadru peisagistic reconfortant, protejate de curenţi de aer de mare intensitate, în vecinătatea unor microzone acoperite cu arbori, arbuşti şi altă vegetaţie, în afara unor surse de poluare a aerului;
b)suprafaţă suficientă pentru expunerea la aer şi soare a unui număr de 20 - 25 persoane, respectiv 4 m². pentru o persoană;
c)construirea de pereţi delimitatori din material lemnos sau PVC, cu o înălţime de 2 m, prevăzuţi cu poartă de acces;
d)podea de lemn sau podium situat la 20 - 30 cm înălţime de la sol, acoperit cu PVC;
e)acoperiş din sticlă, rabatabil după caz, sau copertină din pânză;
f)dotare în conformitate cu prevederile art. 170 alin. (2) lit. i) şi j) din prezentele norme;
g)iluminare electrică, după caz;
h)dotarea cu încăperi anexe - grupuri sanitare, garderobe, situate în vecinătate.
Amenajarea drumurilor pentru cura de teren pe teritoriul localităţii sau în imediata vecinătate a acesteia, în zonele climatice de munte, trebuie să corespundă următoarelor cerinţe;
a)amplasare adaptată la condiţiile de relief - de însoţire şi înclinare a pantelor, la vegetaţie şi la natura solului;
b)cadru peisagistic reconfortant;
c)traseu situat la distanţă de surse de poluare;
d)condiţii meteorologice suportabile de către pacienţi - umezeală moderată a aerului, lipsa curenţilor puternici, strat subţire de zăpadă;
e)evitarea locurilor în care se formează gheaţă şi polei;
f)înclinarea maximă a pantelor de 15 - 20 grade, distanţe de parcurs între 100 şi 2000 m cu marcaje ale traseului la distanţe de 50-100 m, lăţime cuprinsă între 0,75 - 2 - 3 m, după caz;
g)suprafaţă asfaltată sau cu pietre de râu, nisip, pământ, iarbă;
h)delimitare cu arbori, liziere de pădure, arbuşti plantaţi;
i)amplasarea, la distanţe de 50-100 m, în conformitate cu profilul de boală indicat, vârsta persoanelor, conformaţia terenului, a unor bănci din material lemnos pentru 3-4 persoane, prevăzute cu umbrare în formă de grilaj sau copertină şi cu mese.
(1)În zona bioclimatică de dealuri climatoterapia se aplică în tot cursul anului atât pentru odihnă cât şi în completarea balneoclimatoterapiei, utilizându-se aerohelioterapia şi cura de teren pe terase, aerosolarii şi, respectiv, pe drumuri special amenajate.
(2)Amenajarea teraselor în zonele bioclimatice de dealuri trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute la art. 170 alin. (2) şi (3) din prezentele norme.
(3)Amenajarea aerosolariilor în zonele bioclimatice de dealuri trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute la art. 170 alin. (4) din prezentele norme, cu următoarele menţiuni suplimentare:
a)în cazul amplasării pe malul unor ape curgătoare pe o plajă naturală sau artificială amenajată prin lucrări de curăţire şi denivelare aerosolariile trebuie să fie prevăzute cu încăperi anexe - grupuri sanitare, garderobe, cu sursă de curent electric, dotările fiind limitate la şezlonguri, scaune, mese, umbrele şi aparatură meteorologică;
b)podium situat la 30 - 50 cm înălţime de la sol, prevăzut cu acoperiş tip grilaj din material lemnos;
c)în cazul amenajării aerosolariilor în jurul unor piscine, suprafaţa acestora trebuie să fie delimitată prin pereţi, dotările fiind cele prevăzute la art. 170 alin. (2) lit. i şi j din prezentele norme.
d)amenajarea drumurilor pentru cura de teren în zonele climatice de dealuri trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute la art. 190 din prezentele norme.
În zonele bioclimatice de stepă climatoterapia poate fi aplicată în două regimuri diferite;
a)în sezonul rece - octombrie - mai, prin aeroterapie şi cură de teren, amenajările necesare respectând cerinţele prevăzute la art. 170 alin. (2) şi la art. 171 din prezentele norme;
b)în sezonul cald - iunie - septembrie, prin băi de aer şi băi de soare efectuate cu respectarea cerinţelor referitoare la amplasările, amenajările şi instalaţiile specifice din prezentele norme, la aceste proceduri putând fi adăugate imersii în apă - lacuri, piscine, oncţiuni cu nămol rece şi altele asemenea.
Amenajarea aerosolariilor în zonele bioclimatice de stepă, pe malurile lacurilor şi apelor curgătoare, în interiorul unor parcuri, în jurul unor piscine, trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute la art. 170 alin. (4) din prezentele norme, cu următoarele menţiuni suplimentare:
a)încălzirea, după caz, a apei din piscine, în situaţia în care aceasta provine din lacuri;
b)acoperirea solului cu un strat cu grosime de aproximativ 20 - 30 cm de nisip fin granulat de culoare deschisă;
c)dotarea cu grupuri sanitare şi duşuri cu apă curentă încălzită;
d)delimitarea căilor de acces dintre sanatorii şi aerosolarii prin umbrare şi bănci amplasate la distanţă de 50 -100 m una de alta;
e)dotare cu instalaţii pentru aducerea la cunoştinţa pacienţilor a indicaţiilor expunerii la aer şi la soare - difuzoare, aparate radio, panouri pentru afişaj şi altele asemenea;
f)delimitarea unei microzone umbrită natural - arbuşti, liziere de arbori, cu acces direct de pe plajă;
Aerosolariile amplasate pe malurile lacurilor şi ale apelor curgătoare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)amenajarea pentru expunerea femeilor, bărbaţilor, copiilor şi mamelor cu copii mici a unui număr de patru suprafeţe bine delimitate, pentru fiecare fiind realizate următoarele amenajări: acces direct la malul lacului, scară de lemn pentru intrare, în apă, fund de lac curăţat şi netezit oblic de la 0,15 m la 1,5 m adâncime, trei pereţi delimitatori din material lemnos, prevăzuţi cu un spaţiu deschis în partea inferioară, la distanţă de 20 - 30 cm distantă de la sol;
b)amenajarea unei suprafeţe suficientă pentru expunerea la soare a unui număr de 30 - 40 persoane, respectiv 4 m². pentru o persoană;
c)acoperirea solului cu un strat cu grosime de 50 cm de nisip fin granulat de culoare deschisă;
d)dotare cu bănci din lemn amplasate pe laturile aerosolariului, cu căzi pentru depozitarea nămolului terapeutic, cu şezlonguri şi umbrele;
e)amenajarea unui podium de lemn cu înălţime de 20 - 30 cm de la suprafaţa solului, cu latura de 5 - 6 m, cu acoperiş din lemn, 1/2 din grilaj, sau copertină de pânză, continuat cu încăperi anexe - cabinet medical, grup sanitar, garderobă şi cu încăpere pentru odihnă, 4 m². pentru o persoană, prevăzută cu paturi şi inventar moale - saltele, cearşafuri, perne;
f)dotarea plajelor cu duşuri cu apă curentă încălzită şi cu instalaţii de canalizare şi scurgere a apei;
g)dotarea încăperilor anexe cu prize pentru alimentare cu curent electric şi cu surse de alimentare cu apă potabilă.
Amenajarea drumurilor pentru cura de teren în zonele bioclimatice de stepă trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 190 din prezentele norme, la care se adaugă amplasarea în microzone delimitate cu arbori sau arbuşti în condiţii microclimatice însorite, alternând cu porţiuni de drum umbrite şi bine protejate de curenţi de aer, prevăzute cu bănci amplasate la 50 - 100 m distanţă între ele şi acoperite cu umbrare de lemn cu grilaj sau cu copertine.
În zona bioclimatică a litoralului marin climatoterapia se aplică în condiţiile prevăzute pentru bioclimatul de stepă, la care se adaugă amplasarea şi amenajarea teraselor în sezonul rece în conformitate cu prevederile art. 170 alin. (2) şi (3) şi orientarea spre malul mării - sud, sud-est, est.
Aerosolariile artificiale organizate pe malul mării trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe;
a)amplasare în vecinătatea malului mării şi a plajelor, în condiţii microclimatice însorite, ferite de curenţi puternici de aer;
b)delimitare, după caz, a zonelor pentru bărbaţi, femei, copii prin pereţi construiţi din lemn şi prevăzuţi în părţile inferioare cu spaţii deschise pentru aerisire;
c)laturi delimitate prin garduri vii din arbori sau arbuşti;
d)amenajare fără îngrădire în vecinătatea sanatoriilor şi a spaţiilor verzi din apropierea acestor unităţi;
e)amenajare în perimetrul aerosolariilor a piscinelor cu apă de mare sau cu apă potabilă încălzită f) suprafaţă acoperită cu un strat cu grosime de 0,50 m de nisip fin granulat, de culoare deschisă;
g)dotare cu şezlonguri, scaune, mese, paravane mobile, umbrele şi altele asemenea;
h)amplasarea pe una din laturi a unei clădiri tip cabană pentru funcţionarea unui cabinet medical dotat cu aparatură medicală necesară pentru acordarea primului ajutor medical în caz de înec, insolaţie, arsuri solare şi cu inventar moale.
Amenajarea drumurilor pentru cura de teren în zona bioclimatică a litoralului marin trebuie să corespundă în general cerinţelor prevăzute pentru celelalte zone bioclimatice, cu următoarele menţiuni suplimentare:
a)amplasare mai ales pe malul mării, pe faleze, pe malul lacurilor, în parcuri;
b)amplasare de bănci pe marginea drumurilor, în număr mai mare în zona falezelor, prevăzute cu umbrare şi, după caz, cu paravane mobile cu dimensiuni 1/1,5 m împotriva vântului.
1.Generalităţi
În sensul prezentelor norme tehnice salinele sunt definite ca escavaţii executate în scopul exploatării masivelor de sare, având forme variate de galerii, alveole şi altele asemenea, delimitate de pereţi şi tavane, legate între ele prin puţuri pentru circulaţia în sens vertical sau prin galerii în rampă pentru circulaţia în sens orizontal până la mina propriu zisă.
(1)Spaţiile de tratament în saline sunt incluse în structura unităţilor balneo-sanatoriale din exterior care asigură primirea pacienţilor, alimentaţia şi unele tratamente asociate.
(2)Capacitatea de cazare a unităţilor balneo-sanatoriale se stabileşte şi în funcţie de capacitatea spaţiilor organizate în subteran.
Amplasarea unităţilor balneo-sanatoriale din exterior se stabileşte de regulă în zone cât mai apropiate de saline, amplasarea putând fi şi la distanţă dacă sunt asigurate căile de acces şi mijloacele de circulaţie necesare transportului pacienţilor.
În spaţiile de tratament din saline pot avea acces atât pacienţi din unităţile balneo-sanatoriale cât şi pacientii cărora li se recomandă tratament ambulatoriu (cazare neorganizată).
2.Amenajarea şi funcţionarea spaţiilor de tratament în saline
(1)Spaţiile pentru amenajări de cură şi altele asemenea trebuie să fie proiectate în funcţie de situaţiile existente în subteran, existând următoarele modalităţi de partajare:
a)amenajări în spaţii mari care necesită diferite delimitări prin elemente constructive proiectate ca atare;
b)amenajări în alveole şi galerii de mici dimensiuni care necesită mici lucrări de structurare şi finisare.
(2)Instalaţiile, anexele şi dotarea cu aparatură sunt similare în ambele tipuri de spaţii prevăzute la alin. (1);
a)în cazul salinelor cu spaţii mari construcţiile destinate repausului pacienţilor, servirii mesei, jocurilor intelectuale şi micilor divertismente, precum şi cabinetele medicale se amenajează sub forma unor camere construite din panouri termoizolante şi prevăzute cu instalaţii de iluminat, încălzire şi ventilaţie;
b)în cazul salinelor cu spatii alveolare şi galerii de mică înălţime partajările trebuie să fie efectuate numai pentru izolare în confort termic şi fonic, în special în locurile în care sunt continuate şi activităţile curente de exploatare a sării;
(3)Activitatea de partajare a zonelor terapeutice din saline trebuie să fie avute în vedere măsuri de sectorizare a spaţiilor separate pentru adulţi şi pentru copii.
În spaţiile de tratament organizate în saline se disting următoarele categorii de flux funcţional:
a)circuit de acces în salină, asigurat prin circulaţie în sens vertical prin ascensor sau, după caz, pe rampă înclinată;
b)circuitul pacienţilor;
c)circuitul personalului medical şi pentru servicii, asigurat prin căile de acces ale pacienţilor, având la suprafaţă traseu prealabil prin vestiare cu grupuri sanitare;
d)circuitul materialelor.
Principiile de proiectare şi organizare a spaţiilor de tratament în saline sunt următoarele:
a)stabilirea legăturilor funcţionale specifice cu unităţile balneo-sanatoriale de la suprafaţă;
b)respectarea unui program specific care să corespundă funcţiilor spaţiilor respective:
c)sejur în ambianţă de repaus:
–odihnă activă, divertisment, servire a mesei, mic bar, bufet, somn de zi şi de noapte;
d)sejur în condiţii de mişcare, plimbări în subteran, practicare de jocuri sportive şi de exerciţii de gimnastică de ansamblu, control medical, supraveghere şi îndrumare medicală.
(1)Elementele componente ale spatiilor de tratament din saline sunt următoarele:
a)încăperi, spaţii şi servicii pentru primirea, accesul, distribuţia şi circulaţia pacienţilor - săli de aşteptare şi odihnă, mici bufete cu servire de ape minerale terapeutice, dispecerate, puncte de prim ajutor, grupuri sanitare;
b)încăperi şi spaţii de lucru pentru efectuarea procedurilor de cură, control şi îndrumare medicală;
c)spaţii şi amenajări auxiliare tratamentului în saline - terenuri sportive, minigolf, tenis, popice, tir distractiv şi altele asemenea;
d)încăperi pebtru activităţi tehnice şi administrativ - gospodăreşti - ateliere, depozite de materiale şi altele asemenea, precum şi pentru personalul de specialitate şi servicii.
(2)Încăperile şi spaţiile amenajate în saline trebuie să fie dotate cu scaune; fotolii, birouri, canapele medicale, dulapuri pentru instrumentar, mese de şah cu scaune, aparatură de video-proiecţie şi altele asemenea.
(3)În situaţiile în care anumiţi pacienţi adaptaţi la temperaturile scăzute din saline doresc să se odihnească pe şezlonguri sau cuşete amenajate în afara spaţiilor încălzite sau climatizate, dispeceratul de îndrumare medicală trebuie să le asigure acestora inventar moale special - pături, glugi vătuite, saci de dormit, încălţăminte caldă şi altele asemenea.
1.Generalităţi
În sensul prezentelor norme serviciile de recuperare sunt unităţi sanitare care asigură realizarea programelor de recuperare cu ajutorul factorilor fizici şi a factorilor asociaţi.
Principalele funcţiuni ale serviciilor de recuperare pentru pacienţi sunt:
a)grupul funcţiunilor de acces-primire a pacienţilor;
b)grupul funcţiunilor de consultaţii şi explorări medicale;
c)grupul funcţiunilor de terapie specializată;
d)grupul funcţiunilor de serviciu şi tehnico-administrative;
e)grupul de dotare şi amenajări exterioare;
f)grupul de asigurare a urgenţelor şi a gărzilor medicale.
Legăturile de flux tehnologic între grupurile de funcţiuni prevăzute la art. 189 sunt următoarele:
a)accesul pacienţilor în spaţiile de primire şi trecerea în zona de consultaţii, explorări funcţionale şi determinări de laborator, urmate de distribuţia în incinta spatiilor de tratament prin filtrul vestiar - grupuri sociale - băi şi grupuri sanitare;
b)efectuarea procedurilor de relaxare, încălzire, decontractare, stimulare;
c)mobilizări individuale şi ulterior în grup prin aplicaţii conjugate de hidrokinetoterapie şi kinetoterapie;
d)exerciţii globale sintetice de grup şi reeducare a mersului;
e)aplicaţii adjuvante de fizioterapie, după caz;
f)ergoterapie pentru reeducarea deprinderilor şi mişcărilor uzuale.
(1)Componentele în plan ale funcţiunilor prevăzute la art. 189 sunt următoarele:
a)pătrunderea pacienţilor din unităţi sanitare cu paturi sau din unităţi sanitare de asistentă medicală ambulatorie în bazele de recuperare;
b)accesul în circulaţia centrală reprezentată prin holuri dimensionate pentru un număr de persoane echivalent cu 1/5 din numărul pacienţilor care frecventează baza într-un interval de timp de 7 ore/zi şi dotate cu mobilier adecvat pentru aşteptare şi repaus, permiţând totodată accesul pacienţilor la serviciile de planificare a procedurilor, la serviciile de dispecerat şi la grupurile sanitare publice;
c)accesul pacienţilor, prin circulaţie în sens orizontal sau vertical, la grupul cabinetelor de consultaţii, precum şi la laboratoarele de explorări funcţionale, motorii şi cardiorespiratorii şi la laboratoarele de recoltări şi efectuări de analize medicale.
(2)Dotarea şi echiparea cabinetelor şi laboratoarelor prevăzute la alin. (1) se asigură în conformitate cu reglementările Ministerului Sănătăţii.
Accesul pacienţilor în bazele de recuperare se realizează concomitent sau diferenţiat pe sexe urmând trecerea spre spaţiile de tratament prin vestiare prevăzute cu cabine de dezbrăcare, serviciu de primire-predare a lenjeriei şi a obiectelor personale, grupuri sanitare, lavoare şi duşuri cu accesibilitate dublă pentru pacienţi îmbrăcaţi şi dezbrăcaţi şi cu uscătoare cu aer cald pentru păr şi mâini.
2.Serviciile din structura bazelor de recuperare
(1)Serviciul procedurilor pregătitoare cuprinde o încăpere boxata prin paravane fabricate din materiale lavabile şi mobilată cu paturi pentru masaj, împachetări cu parafină şi altele asemenea, precum şi spaţii anexe cu lavoare şi duşuri şi un depozit pentru pregătirea parafinărilor a cărui ventilaţie trebuie să fie foarte eficientă.
(2)Posturile de tratament la pat trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
a)dotare cu măsuţe cu sertare, taburete şi dulapuri pentru lenjerie;
b)pardoseală preferabil realizată din plăci ceramice;
c)pereţi placaţi cel puţin până la înalţimea uşilor cu plăci de faianţă;
d)plafoane zugrăvite cu vopsele lavabile;
e)tâmplărie preferabil metalică (din aluminiu);
f)încălzire cu radiatoare;
g)iluminat fluorescent;
h)ventilaţie combinată, mecanică şi naturală.
(3)Încăperea pentru pregătirea parafinei trebuie să fie dotată cu încălzitor electric al acestei substanţe, cu dulap metalic încălzit pentru depozitarea cataplasmelor şi un rastel metalic pentru tăvile cu parafină turnată.
(1)Serviciul procedurilor de mobilizare individuală şi de grup prin hidrokinetoterapie şi kinetoterapie cuprinde următoarele spaţii:
a)o încăpere boxată pentru kinetoterapie individuală, pentru exerciţii de scripetoterapie, mecanoterapie, vibromasaje, elongatii.
b)o încăpere comună, partajată prin paravane lavabile, pentru hidrokinetoterapie în căzi fluture, treflă, paralelipipedice pentru extensii în apă, bazine de tip special prevăzute cu instalaţii de duş subacvatic.
(2)Încăperile prevăzute la alin. (1) trebuie să corespundă următoarelor cerinţe;
a)pardoseli lavabile din ceramică antiderapantă;
b)pereţi şi tavane complet faianţate;
c)plafoane prevăzute cu izolaţii hidrofuge şi protejate cu vopsele lavabile;
d)tâmplărie metalică din aluminiu sau din lemn impregnat cu uleiuri minerale;
e)încălzire asigurată prin suflante de aer cald sau prin radiatoare mascate;
f)iluminat de tip etanş, cu lămpi fluorescente;
g)ventilaţie mecanică combinată cu naturală organizată;
h)alimentare cu apă rece şi caldă astfel calculată încăt să fie asigurată primenirea permanentă a apei de baie prin instalaţia de prea-plin.
(3)Având în vedere producerea unei solicitări importante a organismului pacienţilor determinată de aplicarea procedurilor de hidrokinetoterapie cu durata de aprox. 50 - 60 minute, mai ales când şedinţele sunt precedate sau combinate cu proceduri de termoterapie, spaţiile în care se aplică aceste tratamente trebuie să fie prevăzute cu o sală de odihnă prevăzută cu paturi şi cu mobilierul necesar.
(1)Serviciul procedurilor pentru efectuarea exerciţiilor globale sintetice de grup şi reeducarea mersului cuprinde săli de kinetoterapie dimensionate pentru o capacitate de 9-11 persoane concomitent, fiind prevăzute cu diferite aparate şi dispozitive.
(2)Sălile prevăzute la alin. (1) trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
a)pardoseli plane acoperite cu mochetă;
b)lambriuri din lemn;
c)plafoane şi finisaje zugrăvite cu vopsele lavabile;
d)iluminat uniform în toată încăperea, cu corpuri de iluminat mascate în scafe;
e)ventilaţie mecanică şi naturală organizată;
f)încălzire cu radiatoare de tip calorifer.
(1)Serviciul procedurilor adjuvante de fizioterapie cuprinde de regulă încăperi pentru duşuri terapeutice, încăperi pentru băi cu infuzii la cadă şi încăperi pentru alte proceduri.
(2)Procedurile prevăzute la alin. (1) pot fi aplicate şi într-o sală comună, protejată prin paravane lavabile şi dotată cu un vestiar propriu echipat şi prevăzut cu toate anexele necesare.
(3)Încăperile prevăzute la alin. (1) şi la alin. (2) trebuie să corespundă cerinţelor şi dotărilor prevăzute la art. 194 alin. (2) din prezentele norme.
(1)Serviciul procedurilor de electroterapie cuprinde încăperi speciale boxate pentru posturi de regulă individuale cu paturi şi aparate electromedicale.
(2)Cerinţele care trebuie să fie îndeplinite de încăperile prevăzute la alin. (1) sunt cele prevăzute pentru orice încăpere, cu următoarele menţiuni speciale:
a)acordarea unei atenţii deosebite măsurilor de protecţie împotriva electrocutării - prize speciale şuko şi dublă legare la pământ;
b)amplasare separată a posturilor de tratament dotate cu aparatură medicală care utilizează curenţi de înaltă frecvenţă de cele care utilizează curenţi de medie frecvenţă;
c)mobilier - paturi, mese pentru aparate, fabricat din materiale electroizolante -lemn;
d)calorifere protejate prin grătare de lemn;
e)ventilare mecanică în combinaţie cu cea naturală.
(1)Serviciul procedurilor pentru terapia căilor respiratorii cuprinde următoarele încăperi:
a)sală pentru inhaloterapie;
b)sală pentru respiraţie în presiune intermitentă;
c)sală de cultură fizică medicală pentru relaxare musculară şi psihică, drenaj postural cu vibromasaj toracic, gimnastică corectoare, antrenament la efort dozat, terapie ocupaţională.
(2)Încăperile prevăzute la alin. (1) trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 195 alin. (2) din prezentele norme.
Sectoarele din structura serviciilor de recuperare
(1)Sectorul de terapie ocupaţională este compus dintr-un lanţ de ateliere diferenţiate pe activităţi şi coordonate de instructori specializaţi - croitorie, broderie, ţesătorie, tâmplărie, pirogravură, modelaj, olărit, jocuri mecanice, dactilografie.
(2)Sectorul de psihoterapie cuprinde următoarele componente;
a)sală pentru psihoterapie de grup, proiectată şi amenajată pentru 20 - 25 persoane asigurându-se pentru fiecare post o suprafaţă de 2,5 - 3 m²., dotată cu fotolii speciale pentru relaxare, cu draperii de culoare închisă şi cu iluminat artificial indirect;
b)cabinet dotat pentru aplicarea selectivă a psihoterapie individuale.
c)sală pentru educaţie pentru sănătate, proiectată şi amenajată pentru 10 persoane, dotată cu ecran, suport de proiecţie şi fotolii de relaxare.
(3)Reţeaua de instalaţii trebuie să fie proiectată şi realizată astfel încât să fie grupate sectoarele care utilizează acelaşi tip de agent fizic.
(4)Sectoarele care cuprind servicii de proceduri umede trebuie să fie izolate de cele care solicită intens reţeaua electrică.
NORME TEHNICE PRIVIND ELIBERAREA AUTORIZAŢIEI DE FUNCŢIONARE DIN PUNCT DE VEDERE MEDICO - BALNEAR ŞI AL VALORIFICĂRII TERAPEUTICE A FACTORILOR SANOGENI NATURALI PENTRU UNITĂŢILE MEDICO - BALNEARE ŞI DE RECUPERARE DIN LOCALITĂŢILE CU STATUT DE STAŢIUNE BALNEARĂ, CLIMATICĂ SAU BALNEOCLIMATICĂ ŞI PENTRU STAŢIUNILE BALNEARE, CLIMATICE ŞI BALNEOCLIMATICE.
(1)Autorizaţia de funcţionare din punct de vedere medico - balnear şi al valorificării terapeutice a factorilor sanogeni naturali a unităţilor medico - balneare şi de recuperare, precum şi a bazelor de tratament balnear şi de recuperare din cadrul societăţilor comerciale de turism balnear şi de recuperare din localităţile cu statut de staţiune balneară, climatică sau balneoclimatică se eliberează de către Ministerul Sănătăţii pe baza documentaţiei întocmite de către Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie.
(2)În perioada întocmirii documentaţiei în vederea eliberării autorizaţiei de funcţionare, unităţile medico - balneare şi de recuperare, precum şi bazele de tratament balnear şi de recuperare din cadrul societăţilor comerciale de turism balnear şi de recuperare din localităţile cu statut de staţiune balneară, climatică şi balneoclimatică pot funcţiona pa baza unei autorizaţii provizorii eliberată de Ministerul Sănătăţii pe baza unei documentaţii elaborate de Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie.
(3)Modelul autorizaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi nr. 2 la prezentele norme.
Autorizarea utilizării în consumul alimentar a apelor minerale terapeutice se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, pe baza documentaţiei întocmite de către Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie.
la norme
la norme
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
