Decizie nr. 835 din 26 mai 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371^7 alin. 2, 3 şi 4, precum şi a celor ale art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Avicola Găeşti" - S.A. din Buftea în Dosarul nr. 1.813/9/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371^7 alin. 2, 3 şi 4 din Codul de procedură civilă este inadmisibilă, iar cea care priveşte textul art. 453 alin. 1 din acelaşi cod este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2.184 din 11 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.813/9/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371^7 alin. 2, 3 şi 4, precum şi a celor ale art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Avicola Găeşti" - S.A. din Buftea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază că legiuitorul nu poate stabili excepţii de la regula executării titlurilor executorii de către executorii judecătoreşti din circumscripţia judecătoriei în care urmează a se efectua executarea. Asemenea excepţii pun debitorul într-o situaţie vădit dezavantajoasă faţă de creditor, în condiţiile în care împotriva sa au loc acte de executare fără niciun avertisment prealabil şi fără nicio posibilitate de a afla în prealabil de existenţa acestora şi de a verifica legalitatea lor.

Totodată, se apreciază că dispoziţiile art. 371^7 alin. 2, 3 şi 4 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât nu definesc noţiunea de cheltuieli ocazionate cu efectuarea executării silite, dând astfel executorului judecătoresc posibilitatea discreţionară să le stabilească după bunul său plac.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 371^7 alin. 2, 3 şi 4, precum şi cele ale art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

–Art. 371^7 alin. 2, 3 şi 4: "Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunţat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.

Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii.

Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol procesulverbal constituie titlu executoriu.";

–Art. 453 alin. 1: "Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 135 privind economia.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, se constată următoarele:

I. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371^7 alin. 2, 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, se constată că autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că aceste texte nu definesc noţiunea de cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite. Or, Curtea Constituţională, ţinând cont de dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu este competentă să modifice sau să completeze un text legal, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate ce priveşte art. 371^7 alin. 2, 3 şi 4 din Codul de procedură civilă este inadmisibilă.

II. Referitor la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea, prin Decizia nr. 273 din 21 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 aprilie 2006, a statuat că textul de lege criticat stabileşte competenţa materială şi teritorială pentru soluţionarea cererii creditorului de înfiinţare a popririi. Astfel, legea atribuie competenţa materială de a dispune înfiinţarea popririi executorului judecătoresc, creditorul având a alege între două birouri execuţionale deopotrivă competente, cel de la domiciliul sau sediul debitorului, respectiv cel de la domiciliul sau sediul terţului poprit.

Reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuţiilor sale, astfel cum sunt determinate prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora competenţa, procedura de judecată, inclusiv procedura executării silite, precum şi căile de atac sunt prevăzute numai prin lege.

De asemenea, textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distincţie sau în considerarea altor criterii, precum celeritatea desfăşurării procedurii de executare silită. Este nefondată şi critica autorului excepţiei potrivit căreia reglementarea dedusă controlului îngrădeşte accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care art. 399 din Codul de procedură civilă prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, oferind toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi.

Raţiunile care au stat la baza adoptării deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât această jurisprudenţă se impune a fi menţinută.

Distinct de cele de mai sus, se reţine faptul că este de competenţa legiuitorului de a stabili procedura de executare silită, astfel încât acesta poate reglementa atât reguli generale, cât şi excepţii de la acestea în funcţie de specificul fiecărui caz în parte. În cazul de faţă, legiuitorul are deplină legitimitate constituţională în a reglementa competenţa executorului judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit de a înfiinţa poprirea la cererea creditorului.

În aceste condiţii, nu se poate reţine încălcarea art. 16, 24 şi 135 din Constituţie. Totodată, neexistând nicio încălcare a unui text constituţional specific, dispoziţiile generale ale art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie nu au incidenţă în cauză.

În consecinţă, Curtea urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 371^7 alin. 2, 3 şi 4 din Codul de procedură civilă ca inadmisibilă, iar a celor ale art. 453 alin. 1 din acelaşi cod ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371^7 alin. 2, 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Avicola Găeşti" - S.A. din Buftea în Dosarul nr. 1.813/9/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

II. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 mai 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly