Decizie nr. 136 din 20 februarie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Mihai Ekert în Dosarul nr. 3.726/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, de Laurenţiu Goşman în Dosarul nr. 973/44/2006 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală, de Titus Colţescu şi Adrian Cioara în Dosarul nr. 4.253/2003 al Judecătoriei Oradea, de Alexandru Costin în Dosarul nr. 5.131/2004 al Judecătoriei Oradea şi de Dumitru Munteanu în Dosarul nr. 269/229/2006 (nr. vechi 1.154/2006) al Judecătoriei Feteşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2.155D/2006, nr. 2.208D/2006, nr. 2.320D/2006, nr. 2.430D/2006 şi nr. 2.461D/2006 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.208D/2006, nr. 2.320D/2006, nr. 2.430D/2006 şi nr. 2.461D/2006 la Dosarul nr. 2.155D/2006, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 22 septembrie 2006, din 12 octombrie 2006, din 8 noiembrie 2006, din 20 noiembrie 2006 şi din 29 noiembrie 2006, pronunţate în dosarele nr. 3.726/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, nr. 973/44/2006 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală, nr. 4.253/2003 al Judecătoriei Oradea, nr. 5.131/2004 al Judecătoriei Oradea şi nr. 269/229/2006 (nr. vechi 1.154/2006) al Judecătoriei Feteşti, instanţele de judecată au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 şi, respectiv, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Mihai Ekert, Laurenţiu Goşman, Titus Colţescu, Adrian Cioara, Alexandru Costin şi Dumitru Munteanu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), referitoare la principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (11), referitoare la prezumţia de nevinovăţie, ale art. 53 alin. (1), referitoare la împrejurările restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, şi ale art. 126, referitoare la instanţele judecătoreşti.

Astfel, aplicarea unor tratamente penale distincte în raport cu atitudinea inculpatului până într-o anumită fază procesuală nu poate fi în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate, creând, pe de o parte, o inegalitate a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, iar pe de altă parte, limitând dreptul părţilor la un proces echitabil pentru o faptă săvârşită în condiţii identice.

De asemenea, se creează o discriminare între făptuitorii care au comis infracţiunile prevăzute de Legea nr. 87/1994, dar care se judecă sub imperiul Legii nr. 241/2005, şi făptuitorii care au comis infracţiunile sub imperiul noii legi, precum şi între aceia care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 241/2005, erau cercetaţi în faza de judecată (în fond, apel sau recurs) şi aceia care au fost trimişi în judecată după această dată.

În plus, în situaţia în care mai multe persoane au săvârşit în acelaşi timp infracţiuni de evaziune fiscală, cel care s-a regăsit în situaţia de a fi cercetat penal în mod operativ şi trimis în judecată cu celeritate nu va putea beneficia de cauza de nepedepsire. Prin urmare, criteriul în baza căruia se vor modifica limitele pedepsei aplicabile sau se vor aplica sancţiuni administrative este determinat de o serie de elemente neprevăzute şi neimputabile persoanei cercetate.

De asemenea, legea penală mai favorabilă presupune existenţa unui tratament sancţionator mai blând. Or, beneficiul specificat de textul legal criticat este condiţionat de stadiul procesului, ceea ce face imposibilă aplicarea principiului consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Se mai arată că textul legal criticat limitează în mod arbitrar momentul până la care inculpatul poate beneficia de cauza de atenuare a pedepsei ori de exonerare a răspunderii penale, iar prin impunerea, fără probe, a unui prejudiciu estimat numai de partea civilă, se încalcă grav prezumţia de nevinovăţie, garanţiile unui proces echitabil fiind serios afectate.

În sfârşit, cetăţenii trebuie să se bucure de aceleaşi garanţii în raporturile juridice cu autorităţile publice. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca sumele solicitate de organele fiscale să nu fie admise de instanţele de judecată aşa cum au fost ele solicitate. Or, a admite de plano caracterul cert, lichid şi exigibil al pagubei solicitate de partea civilă, care în astfel de litigii este statul român, echivalează cu încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a prezumţiei de nevinovăţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) raportate la art. 4 alin. (2) din Constituţie, art. 2 paragraful 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 raportat la art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeaşi convenţie.

Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 instituie un tratament juridic diferit între inculpaţii care comit o infracţiune fiscală de pericol şi inculpaţii care comit o infracţiune fiscală de prejudiciu, între autorii infracţiunii rămase în faza de tentativă şi autorii cercetaţi pentru aceeaşi faptă consumată, precum şi între autorii care au comis infracţiunea de evaziune fiscală şi inculpaţii autori ai oricărei alte infracţiuni de prejudiciu. Totodată, diferenţa de tratament aplicabilă acestor categorii de inculpaţi instituie o discriminare pe criterii de avere, situaţie care nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă.

Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Judecătoria Oradea opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece dispoziţiile legale, pe considerente justificate de situaţii neprevăzute şi neimputabile inculpaţilor, instituie un tratament juridic diferit între persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică.

Judecătoria Feteşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul egalităţii în drepturi şi nici nu aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază orice persoană în cursul procesului penal.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile legale criticate nefiind în contradicţie cu prevederile din Legea fundamentală invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere emise de Avocatul Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Deşi, potrivit încheierilor de sesizare dispuse în dosarele nr. 973/44/2006 al Curţii de Apel Galaţi şi nr. 5.131/2004 al Judecătoriei Oradea, obiectul excepţiei l-ar constitui dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, se poate constata că autorii excepţiei şi-au fundamentat critica numai cu privire la alineatul (1) al articolului 10 din aceeaşi lege.

Prin urmare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au următorul conţinut: "În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la art. 16, art. 21 şi art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, invocate şi în prezenta cauză şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 697 din 20 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2006, Decizia nr. 318 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 mai 2006, şi Decizia nr. 932 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, Curtea a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate pentru considerentele acolo arătate.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Cât priveşte invocarea încălcării art. 23 alin. (11) şi art. 126 din Constituţie, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate conţin norme referitoare la instituirea unei cauze de impunitate ori de reducere a pedepselor şi nicidecum nu conţin norme referitoare la prezumţia de nevinovăţie ori la instanţele judecătoreşti.

În realitate, autorii excepţiei încearcă pe această cale să transforme un incident de ordine publică într-unul care să determine Curtea Constituţională să se pronunţe cu privire la modul de aplicare şi de interpretare a legii, ceea ce, în mod evident, excedează competenţei sale.

În plus, susţinerea potrivit căreia cauza de impunitate ori de reducere a pedepsei ar trebui să se aplice şi dincolo de limitele stabilite de legiuitor în virtutea competenţei sale, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, nu poate fi primită, deoarece aceasta echivalează cu o completare a textului legal criticat.

De altfel, aceste beneficii (de reducere a pedepsei ori de impunitate) nu pot fi convertite în drepturi fundamentale, motiv pentru care sunt lăsate la libera apreciere a legiuitorului dictată de raţiunile de politică penală impuse, la un anumit moment, de societate, sens în care nu se poate susţine că s-au depăşit limitele constituţionale stabilite de art. 53 alin. (1) referitoare la împrejurările restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Mihai Ekert în Dosarul nr. 3.726/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, de Laurenţiu Goşman în Dosarul nr. 973/44/2006 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală, de Titus Colţescu şi Adrian Cioara în Dosarul nr. 4.253/2003 al Judecătoriei Oradea, de Alexandru Costin în Dosarul nr. 5.131/2004 al Judecătoriei Oradea şi de Dumitru Munteanu în Dosarul nr. 269/229/2006 (nr. vechi 1.154/2006) al Judecătoriei Feteşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 februarie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru