Decizie nr. 1.424 din 25 octombrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Răzvan-Ovidiu Ţugui în Dosarul nr. 2.963/54/2009 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.023D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 17 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.963/54/2009, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Răzvan-Ovidiu Ţugui.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 153 din Codul fiscal, prin faptul că permite organelor fiscale competente să înregistreze, din oficiu, în scopuri de TVA, toate persoanele care sunt obligate să solicite înregistrarea, fără existenţa unei cereri anterioare provenite de la persoana în cauză, sunt neconstituţionale, încălcând prevederile constituţionale ale art. 40, 45 şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a). În continuare, arată că şi dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale, fără a motiva în ce constă neconstituţionalitatea acestora.

Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, şi art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Deşi dispoziţiile art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au fost modificate şi completate, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal aplicabile cauzei, astfel cum instanţa de contencios a fost sesizată prin încheiere.

–Art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:

(6)Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol, toate persoanele care, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sunt obligate să solicite înregistrarea, conform alin. (1), (2), (4) sau (5).

(7)În cazul în care o persoană este obligată să se înregistreze, în conformitate cu prevederile alin. (1), (2), (4) sau (5), şi nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu.;

–Art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: "Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 40 referitor la dreptul de asociere, art. 45 referitor la libertatea economică şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) referitor la economia României.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată, referitor la încălcarea art. 40 din Constituţie, că instanţa de contencios constituţional a statuat că principiul libertăţii de asociere nu are în vedere constituirea de "asociaţii" care au ca obiect desfăşurarea de activităţi cu scop patrimonial, ceea ce legea califică drept societăţi comerciale, ci, aşa cum rezultă din formula redacţională a textului, se referă la constituirea unor subiecte colective de o altă natură juridică şi cu altă finalitate, cum sunt asociaţiile fără scop patrimonial, partidele politice sau sindicatele. Sub acest aspect, prin sintagma "[...] şi în alte forme de asociere", legiuitorul constituţional a avut în vedere, prin această formulă mai largă, entităţi colective cu naturi juridice şi finalităţi similare celor menţionate, iar nu societăţi comerciale. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 40 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauza dedusă controlului.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 45 şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a), Curtea constată că, în jurisprudenţa sa constantă, instanţa de contencios constituţional a statuat că libertatea economică reglementată de prevederile art. 45 din Legea fundamentală nu este absolută; atât accesul liber al persoanei la o activitate economică, cât şi exercitarea acestuia se desfăşoară "în condiţiile legii". De asemenea, prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (1), potrivit cărora economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu cele ale alin. (2) lit. a) şi b) al aceluiaşi articol, care prevăd obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, precum şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economică.

Totodată, Curtea constată că înregistrarea în scopuri de TVA efectuată din oficiu, de către organele fiscale competente, nu este o operaţiune efectuată aleatoriu. Dispoziţiile art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal dispun în sensul că pot fi înregistrate, din oficiu, acele persoane impozabile care realizează sau intenţionează să realizeze o activitate economică ce implică operaţiuni taxabile şi/sau scutite de taxa pe valoare adăugată cu drept de deducere şi care nu au solicitat înregistrarea. Astfel, critica potrivit căreia înregistrarea se poate realiza fără existenţa unei cereri anterioare provenite de la persoana în cauză, nu poate fi reţinută, tocmai nerespectarea obligaţiei prevăzute de textul de lege criticat în sarcina persoanelor impozabile ducând la acţiunea din oficiu a organelor fiscale.

Aşa fiind, Curtea va respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că autorul excepţiei nu a indicat nicio prevedere constituţională care ar fi încălcată de dispoziţiile atacate. Astfel, aşa cum prevede art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sunt neconstituţionale numai prevederile legale care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei. De asemenea, conform art. 10 alin. (2) din aceeaşi lege, sesizările adresate Curţii trebuie motivate, iar potrivit art. 144 lit. d) din Legea fundamentală şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competentă să se pronunţe numai în limitele sesizării. Dacă instanţa de contencios constituţional s-ar socoti competentă să se pronunţe asupra unei asemenea excepţii, ea s-ar substitui părţii în ceea ce priveşte invocarea motivului de neconstituţionalitate ridicat, exercitând astfel din oficiu controlul de constituţionalitate, ceea ce este inadmisibil. Mai mult, prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităţilor de comunicare prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din aceeaşi ordonanţă. Aşa fiind, Curtea va respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Răzvan-Ovidiu Ţugui în Dosarul nr. 2.963/54/2009 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

2.Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu