Decizie nr. 127 din 27 martie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Madalina Stefania Diaconu - magistrat asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 6.538/1999 al acelei instanţe.

La apelul nominal se prezintă partea Razvan Mihai Moraru, prin avocat Alexandru Udrea, lipsind cealaltă parte, Eugenia Moraru, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Avocatul părţii prezente pune concluzii de admitere a excepţiei ridicate, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, arătând ca textul criticat pentru neconstituţionalitate încalcă art. 125 alin. (1) din Constituţie şi principiul separaţiei puterilor în stat. Art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 instituie calea contestaţiei împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, care va fi soluţionată, potrivit dispoziţiilor acestei ordonanţe, de către organele Ministerului Finanţelor Publice. Aceasta echivaleaza cu instituirea unei cai de atac administrative împotriva unei încheieri a instanţei de judecată, ceea ce contravine principiului separaţiei puterilor în stat. Mai mult, deciziile date de organele Ministerului Finanţelor Publice sunt, potrivit art. 11 alin. (3) din ordonanţa, definitive, impunandu-se instanţei de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune, de asemenea, concluzii de admitere a excepţiei ridicate, arătând ca textul criticat pentru neconstituţionalitate încalcă dispoziţiile art. 125 alin. (1) din Constituţie, precum şi principiul separaţiei puterilor în stat. Cu toate că nu reprezintă un act de infaptuire a justiţiei propriu-zis, stabilirea taxei judiciare de timbru, prin încheiere, este un act strâns legat de realizarea justiţiei. În consecinţa, judecarea contestaţiei împotriva modului de stabilire a acestei taxe este o prerogativa a puterii judecătoreşti, iar nu o atribuţie a organelor Ministerului Finanţelor Publice, care sunt autorităţi administrative.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 22 noiembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 6.538/1999, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa judecătorească în cadrul judecării unei acţiuni de partaj.

În motivarea excepţiei, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti considera ca dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 încalcă prevederile art. 125 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti. Taxele judiciare de timbru datorate în diverse litigii deduse judecaţii se stabilesc de instanţa judecătorească prin încheiere, care, potrivit art. 255 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezintă o hotărâre judecătorească şi nu poate fi supusă decât controlului judiciar. Prevăzând ca "se soluţionează potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi contestaţiile împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru", textul de lege criticat încalcă atributia constituţională exclusiva a instanţelor judecătoreşti.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu depinde de dispoziţiile legale criticate. În acest sens, arata ca stabilirea taxei judiciare de timbru nu reprezintă, în sensul prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea pentru organizarea judecătorească nr. 92/1992, o "acţiune care să vizeze înfăptuirea actului de justiţie, ci o simpla operaţiune tehnica prealabilă acestuia". De altfel, potrivit art. 12 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, "deciziile date în soluţionarea căilor administrative de atac pot fi atacate la instanţele de contencios administrativ competente, fiind astfel supuse controlului judiciar." În concluzie, apreciază ca fiind nefondate criticile de neconstituţionalitate.

Guvernul considera, de asemenea, ca excepţia ridicată este neîntemeiată. Arata ca "prin dispoziţiile legale criticate nu se încalcă, în nici un caz, principiul accesului liber la justiţie, acest acces fiind în mod expres prevăzut în conţinutul actului normativ criticat, Curtea Constituţională pronunţându-se în repetate randuri asupra constituţionalităţii exercitării şi a unor cai de atac pe cale administrativă, prealabile soluţionării jurisdicţionale". Pe de altă parte, art. 125 alin. (1) din Constituţie "nu are relevanta asupra fondului problemei în cauza, aceasta dispoziţie din Constituţie referindu-se la structura organizatorică a sistemului judiciar din România, deci la instituţiile puterii judecătoreşti, nu la competentele date de lege în sarcina lor".

Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 constata următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001, potrivit cărora:

–Art. 1 alin. (2): "Se soluţionează potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi contestaţiile împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, precum şi cele formulate împotriva actelor de constatare în cazul rambursarii taxei pe valoarea adăugată".

Din motivarea excepţiei rezultă ca autorul acesteia considera ca fiind neconstitutionala numai teza întâi a textului de lege citat, prin urmare numai aceasta constituie obiect al controlului de constituţionalitate.

Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 a fost aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 506/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001. Modificările aduse nu vizează dispoziţia ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.

Autorul excepţiei considera ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 125 alin. (1) din Constituţie, conform cărora:

–Art. 125 alin. (1): "Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege".

I. În ceea ce priveşte admisibilitatea excepţiei ridicate, Curtea retine ca dispoziţia legală criticata este determinanta în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti şi poate fi examinata pe fond. Modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, plata sau contestarea acesteia constituie chestiuni prejudiciale, care trebuie soluţionate de instanţa prin încheiere, fără de care nu poate fi continuată judecata şi nu poate fi soluţionat litigiul. În acest sens, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, prevede că "Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii".

II. Examinând pe fond excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constata ca aceasta este intemeiata şi urmează sa o admită.

Conform dispoziţiilor art. 20 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 146/1997, "Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului apar elemente care determina o valoare mai mare, instanţa va pune în vedere petentului sa achite suma datorată până la primul termen de judecată."

Cuantumul şi modul de stabilire a taxei judiciare de timbru sunt prevăzute de Legea nr. 146/1997, iar respectarea acestor prevederi legale se verifica de instanţa judecătorească la primirea acţiunii, ca o măsura administrativă, şi de completul de judecată, prin încheiere, după înregistrarea acţiunii.

Cu toate ca stabilirea cuantumului şi verificarea plăţii taxelor judiciare de timbru nu sunt acte propriu-zise de infaptuire a justiţiei, acestea sunt strâns legate de actul de justiţie, fiind chestiuni prejudiciale care ţin pe loc ori chiar împiedica înfăptuirea actului de justiţie. Soluţionarea unei eventuale contestaţii privind modul de stabilire de către instanţa judecătorească a obligaţiei de plată şi a cuantumului taxei judiciare de timbru constituie fără indoiala un act de infaptuire a justiţiei.

Mai mult, aplicarea în concreto a textului de lege criticat poate duce la situaţii în care organul administrativ investit cu soluţionarea contestaţiei sa exercite anumite atribuţii care ţin de competenţa exclusiva a instanţei de judecată. Spre exemplu, este posibil ca instanţa judecătorească sa stabilească prin încheiere un anumit cuantum al taxei de timbru, în considerarea calificării pe care o da acţiunii cu care este sesizată (acţiune în constatare, în realizare sau în constituire). Pe calea contestaţiei prevăzute de textul criticat organele Ministerului Finanţelor Publice ar putea considera ca taxa judiciară de timbru nu a fost corect stabilită, deoarece acţiunea respectiva în justiţie trebuia calificată altfel decât a făcut-o instanţa de judecată. O astfel de posibilitate, deschisă de textul criticat, este în contradictie cu prevederile art. 125 alin. (1) din Constituţie.

Curtea retine ca art. 125 alin. (1) din Legea fundamentală nu se referă, asa cum se apreciază în punctul de vedere comunicat de Guvern, "la structura organizatorică a sistemului judiciar din România", ci acesta statuează asupra principiului separaţiei puterilor în stat, din care rezultă ca justiţia se realizează exclusiv prin autoritatea judecătorească, în a carei componenta intra Curtea Suprema de Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Prerogativa legiuitorului de a stabili competenţa şi procedura de judecată este prevăzută de art. 125 alin. (3). Prin nici o lege însă nu se poate stabili ori inlatura, prin extindere sau restrangere, o competenţa a unei autorităţi, dacă o asemenea acţiune este contrară dispoziţiilor ori principiilor Constituţiei.

Nici o autoritate a administraţiei publice nu poate controla, anula ori modifica o hotărâre a unei instanţe judecătoreşti sau o măsura dispusă de instanţa ori de un judecător, în legătură cu activitatea de judecată. Prin urmare, darea în competenţa organelor Ministerului Finanţelor Publice a soluţionării contestaţiilor împotriva modului de stabilire, de către instanţa judecătorească, a taxei judiciare de timbru, este contrară principiului separaţiei puterilor în stat şi, în mod direct, dispoziţiilor art. 125 alin. (1) din Constituţie.

În jurisprudenta sa Curtea a statuat în mod constant ca stabilirea prin lege a unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, prealabilă sesizării instanţelor judecătoreşti, nu este contrară Constituţiei. În speta examinata însă nu se poate vorbi de o procedură administrativ-jurisdicţională prealabilă, întrucât, pe de o parte, textul de lege criticat reglementează o cale de atac administrativă împotriva unei hotărâri sau măsuri a instanţei judecătoreşti, luată în legătură cu activitatea de judecată, iar, pe de altă parte, aceasta procedura este, prin definiţie, ulterioară sesizării instanţei de judecată şi începerii procesului.

De altfel, dispoziţiile art. 1 alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 sunt contrare şi obiectului de reglementare definit prin titlul ordonanţei, respectiv, "soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice". Asadar, obiectul de reglementare al ordonanţei de urgenta îl constituie contestaţiile împotriva actelor şi măsurilor dispuse de organele administraţiei publice, iar nu împotriva celor ale instanţelor judecătoreşti.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice şi constata ca acest text este neconstitutional în măsura în care se referă şi la taxele judiciare de timbru stabilite de instanţele judecătoreşti. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 6.538/1999 al acelei instanţe.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 martie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Madalina Stefania Diaconu

─────────────