Decizie nr. 1.241 din 7 octombrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Vodafone România" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 25.561/3/2008 (nr. vechi 5.109/2009) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 25.561/3/2008 (5109/2009), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Vodafone România" - S.A. din Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional în măsura în care se interpretează în sensul că obligă angajatorul să despăgubească salariatul pentru desfacerea nelegală a contractului individual de muncă şi atunci când, ulterior desfacerii contractului individual de muncă, salariatul a realizat venituri din executarea unui alt contract de muncă. Astfel, consideră că, în atare condiţii, se realizează o îmbogăţire fără justă cauză a salariatului, precum şi o discriminare, fiind privilegiat salariatul.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora: "În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege criticat încalcă următoarele texte din Constituţie: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) referitor la economie şi art. 136 alin. (5) prin care se arată că proprietatea privată este inviolabilă.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 318 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 mai 2007, Curtea reţinea că "textul de lege criticat are ca ipoteză concedierea unui salariat în mod netemeinic sau nelegal, fapt ce trebuie stabilit în cadrul unui proces desfăşurat cu respectarea principiului contradictorialităţii şi pe baza unui probatoriu pertinent şi convingător. Numai în urma stabilirii cu corectitudine a acestui fapt instanţa va dispune anularea măsurii de concediere şi obligarea angajatorului în culpă la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Lipsirea salariatului de aceste drepturi reprezintă un prejudiciu efectiv suferit, indiferent dacă în perioada cuprinsă între data concedierii şi cea a reîncadrării a realizat sau nu venituri din alte surse. Salariatul nu poate abuza de acest drept, întrucât beneficiază de el numai cu condiţia stabilirii netemeiniciei sau a nelegalităţii măsurii de concediere luate unilateral de angajator.

În consecinţă, Curtea constată că textul de lege examinat nu conţine nicio măsură de natură să îngrădească accesul liber la justiţie ori posibilitatea ambelor părţi de a se folosi de toate garanţiile şi mijloacele procesuale, propunând şi administrând probele necesare pentru susţinerea şi apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime, inclusiv exercitarea căilor legale de atac, care condiţionează şi asigură desfăşurarea unui proces echitabil. De asemenea, dispoziţiile legale nu lezează în niciun fel principiile independenţei şi imparţialităţii justiţiei şi a judecătorilor."

Curtea constată că, deşi decizia amintită se referea doar la contrarietatea dintre dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Codul muncii şi art. 21 şi art. 124 din Constituţie, considerentele sale răspund totodată şi aspectelor invocate de autorul excepţiei referitoare la legitimitatea despăgubirii în situaţia în care salariatul a realizat venituri din executarea unui alt contract de muncă, ulterior concedierii.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dreptului de proprietate privată al angajatorului, precum şi a libertăţii sale economice, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate "sunt stabilite de lege", iar potrivit art. 45 din acelaşi act fundamental, libertatea economică se exercită "în condiţiile legii". Prin urmare, aceste drepturi fundamentale nu sunt drepturi absolute, ci exercitarea lor trebuie să se facă numai în limitele şi în condiţiile stabilite de lege. Nerespectarea prevederilor legale la desfacerea contractului de muncă şi prejudicierea salariatului constituie cauze obiective şi rezonabile pentru restrângerea exerciţiului acestor drepturi, astfel că nu se aduce atingere prevederilor constituţionale amintite.

În sfârşit, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că esenţa acestui principiu constituţional presupune aplicarea unui tratament egal pentru situaţii egale. Or, angajatorul care a cauzat un prejudiciu salariatului prin desfacerea nelegală a contractului de muncă nu se află în aceeaşi situaţie cu cel prejudiciat, iar obligaţia de despăgubire nu poate fi interpretată ca instituind o situaţie privilegiată pentru acesta din urmă.

De o deosebită relevanţă pentru toate aspectele analizate sunt şi considerentele Deciziei nr. 193 din 19 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 6 august 2001, prin care au fost declarate ca neconstituţionale prevederile art. 136 alin. (2) din Codul muncii, care prevedeau însăşi ipoteza considerată ca fiind constituţională de către autorul excepţiei din prezenta cauză, şi anume acordarea unei despăgubiri reduse, constând în diferenţa dintre salariul mediu realizat anterior desfacerii contractului de muncă şi câştigul realizat între timp. Prin decizia amintită s-a statuat că o asemenea prevedere este contrară art. 16 alin. (1), art. 38 alin. (1) şi art. 134 alin. (1) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Vodafone România" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 25.561/3/2008 (nr. vechi 5.109/2009) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea