Decizia nr. 216 din 9 aprilie 2019

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Răzvan Vasile Viorescu în Dosarul nr. 952/39/2016 al Curții de Apel Suceava - Secția I civilă, de Carmen Ionescu în Dosarul nr. 3.805/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și de Eugeniu Dragoș Petria în Dosarul nr. 4.883/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 505D/2017, nr. 2.426D/2017 și nr. 2.481D/2017.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28 februarie 2019, în prezența autorului excepției de neconstituționalitate din Dosarul nr. 2.481D/2017, domnul Eugeniu Dragoș Petria, și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea a dispus, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conexarea dosarelor nr. 2.426D/2017 și nr. 2.481D/2017 la Dosarul nr. 505D/2017, care a fost primul înregistrat, și, în temeiul art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea pentru data de 28 martie 2019, în vederea depunerii de concluzii scrise de către autorul excepției de neconstituționalitate din Dosarul nr. 2.481D/2017. La această dată, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a amânat pronunțarea pentru 9 aprilie 2019, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

3.Prin Încheierea din 9 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 952/39/2016, Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Răzvan Vasile Viorescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de strămutare.

4.Prin Sentința civilă nr. 112/F din 17 august 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.805/2/2016, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Carmen Ionescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de strămutare.

5.Prin Încheierea din 5 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.883/2/2017, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Eugeniu Dragoș Petria într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de strămutare.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prin dispozițiile legale criticate se creează o inegalitate de tratament juridic între obligativitatea motivării hotărârii judecătorești și neobligativitatea motivării hotărârii pronunțate asupra cererii de strămutare, fiind astfel lăsată sub imperiul liberului arbitru decizia judecătorului de a aprecia dacă cererea de strămutare este întemeiată și dovedită prin probe, fără a se baza pe prezumții. Se mai arată că, deși principiul egalității în drepturi nu presupune uniformitate, ci stabilește ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar pentru situații diferite să existe un tratament diferit, tratamentul egal referitor la motivare trebuie aplicat identic pentru toate categoriile de hotărâri judecătorești. Una dintre garanțiile implicite ale desfășurării procedurii unui proces echitabil o reprezintă motivarea hotărârilor. Astfel, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanța de judecată, care, în mod necesar, are obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor de probă. Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de egalitate și temeinicie. Nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează cu soluționarea procesului fără a se intra în fondul acțiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

7.Astfel, dispozițiile legale criticate permit instanței de judecată să dea o hotărâre fără motivare și fără cale de atac, judecătorii putând respinge fără nicio explicație o cerere de strămutare întemeiată. Se mai susține că dispozițiile legale criticate reprezintă „un ordin scris al Parlamentului dat unei alte puteri a Statului, în speță puterea judecătorească, aspect expres prohibit prin dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție“.

8.În motivarea excepției de neconstituționalitate este invocată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la un proces echitabil, spre exemplu, hotărârile pronunțate în Cauza Artico împotriva Italiei, Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, Cauza Brumărescu împotriva României.

9.Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

11.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

12.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(2) Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă.“16. Ulterior sesizării Curții, dispozițiile legale criticate au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, având în prezent următorul cuprins: „Încheierea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă.“ Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispozițiile legale criticate în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018.

17.În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 astfel cum acesta se interpretează potrivit art. 20 și art. 148 alin. (2) din Constituție și prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, egalitatea și imparțialitatea justiției și art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, se invocă art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești.

18.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că strămutarea este un incident procedural cu privire la instanța sesizată, care urmărește asigurarea unor condiții optime pentru desfășurarea activității de judecată, înlăturând orice suspiciune legată de nepărtinire și obiectivitate în soluționarea cauzelor deduse judecății. Ca atare, pronunțarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, astfel încât, în vederea împiedicării tergiversării soluționării aspectelor ce privesc drepturile și obligațiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecății, legiuitorul a instituit o procedură simplificată de judecată, ce implică judecarea cererii de strămutare în camera de consiliu, dând expresie în acest fel principiului contradictorialității și al respectării dreptului la apărare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 30 mai 2017, paragraful 30).

19.Dispozițiile legale criticate sunt reglementate de legiuitor în temeiul mandatului său constituțional conferit de art. 126 alin. (2) din Constituție, fiind dreptul exclusiv al acestuia de a stabili mijloacele procedurale prin care se asigură o bună administrare a justiției, prin instituirea unor reglementări care să prevină exercitarea abuzurilor în exercitarea drepturilor procesuale, în vederea asigurării judecării procesului în mod echitabil și întrun termen rezonabil. Așadar, nu poate fi reținută nici încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituție referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat.

20.De asemenea, prin decizia menționată, făcând referire la jurisprudența sa, Curtea a reținut că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, dar aceasta nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, putând fi instituite prin lege reguli deosebite, în considerarea unor situații diferite. Astfel, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii este definitivă, în considerarea faptului că prin aceasta instanța nu se pronunță asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând, totodată, cheltuieli materiale suplimentare pentru justițiabili (a se vedea Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017, paragraful 32). Așa fiind, dispozițiile art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu sunt contrare nici dispozițiilor art. 129 din Constituție care prevăd că exercitarea căilor de atac se face „în condițiile legii“.

21.În continuare, referitor la critica de neconstituționalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a statuat în mod constant în jurisprudența sa că principiul constituțional al egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia nr. 1 a Plenului Curții Constituționale din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, pronunțarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, astfel încât soluția legislativă diferită referitoare la motivarea hotărârii asupra strămutării nu încalcă principiul egalității în fața legii, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale.

22.Art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu încalcă nici dispozițiile constituționale ale art. 24 privind dreptul la apărare. Dreptul la apărare se realizează cu prilejul judecării în fond a cauzei și al soluționării căilor de atac. Cu alte cuvinte, de vreme ce nu se judecă fondul pricinii, nu se poate susține că interesele celor în cauză ar fi prejudiciate, aspectele asupra cărora este chemată să se pronunțe instanța competentă să judece cererea de strămutare neținând de pricina însăși, ci de asigurarea condițiilor de nepărtinire și obiectivitate în soluționarea pricinilor, condiții care vizează toate părțile din proces, indiferent de calitatea lor procesuală. Prin urmare, Curtea nu poate reține nici încălcarea art. 124 alin. (2) din Constituție referitor la unicitatea, egalitatea și imparțialitatea justiției.

23.Referitor la invocarea dispozițiilor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017, antereferită, paragraful 36, că prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil nu sunt incidente în cauză, având în vedere că aceste dispoziții convenționale se referă la apărarea unor drepturi cu caracter civil prevăzute de Convenție, nefiind aplicabile procedurii de judecare a cererii de strămutare a cauzei, iar art. 13 consacră dreptul oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și libertăților sale. Sintagma „recurs efectiv“ din denumirea art. 13 nu are semnificația unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, ci se referă la dreptul persoanei de a recurge, prin cerere, la o instanță judecătorească, în vederea soluționării cauzei sale.

24.De asemenea, în ceea ce privește invocarea prevederilor art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea a constatat că în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, spre exemplu, Hotărârea din 22 decembrie 2010, pronunțată în Cauza C-279/09 - DEB Deutsche Energiehandels und Beratungsgesellschaft mbH împotriva Bundesrepublik Deutschland, paragraful 35, s-a statuat că, potrivit art. 52 alin. (3) din Cartă, în măsura în care aceasta conține drepturi ce corespund celor garantate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de această convenție. Potrivit explicației aferente acestei dispoziții, înțelesul și întinderea drepturilor garantate sunt stabilite nu numai prin textul Convenției, ci și, în special, prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Art. 52 alin. (3) teza a doua din Cartă prevede că prima teză a aceluiași alineat nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecție mai largă. Așadar, în ceea ce privește conținutul dreptului la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil prevăzut de art. 47 din Cartă, Curtea de la Luxemburg a reținut prin Hotărârea din 26 februarie 2013, pronunțată în Cauza C-311/11 - Stefano Melloni împotriva Ministerio Fiscal, paragraful 50, că acesta corespunde conținutului pe care jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului îl recunoaște drepturilor garantate de art. 6 paragrafele 1 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea hotărârile Curții Europene a Dreptului Omului din 14 iunie 2001, 1 martie 2006 și 24 aprilie 2012, pronunțate în cauzele Medenica împotriva Elveției, paragrafele 56-59, Sejdovic împotriva Italiei, paragrafele 84, 86 și 98, și Haralampiev împotriva Bulgariei, paragrafele 32 și 33).

25.De altfel, Curtea a reținut că acestea, de principiu, sunt aplicabile în controlul de constituționalitate în măsura în care asigură, garantează și dezvoltă prevederile constituționale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecție este cel puțin la nivelul normelor constituționale în domeniul drepturilor omului (a se vedea în acest sens deciziile nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, și Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 21 martie 2011). În consecință, având în vedere că, potrivit art. 21 alin. (3) din Constituție, standardul național de protecție în materia strămutării este superior celui oferit de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea, cu referire la art. 47 din Cartă, reține că nu există motive pentru a reconsidera concluziile sale referitoare la constituționalitatea dispozițiilor art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Răzvan Vasile Viorescu în Dosarul nr. 952/39/2016 al Curții de Apel Suceava - Secția I civilă, de Carmen Ionescu în Dosarul nr. 3.805/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a IIIa civilă și pentru cauze cu minori și de familie și de Eugeniu Dragoș Petria în Dosarul nr. 4.883/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția I civilă, Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 aprilie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin