Decizie nr. 269 din 22 octombrie 2002

Costica Bulai - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 38 şi 42 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată, ordonanţa aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 400 din 17 iunie 2002, excepţie ridicată de Composesoratul AKLOS Sanmartin în Dosarul nr. 3.836/2001 al Tribunalului Harghita.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondata, întrucât textele legale criticate nu contravin prevederilor Legii fundamentale. Este invocată jurisprudenta Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, a statuat ca dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei sunt constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 3.836/2001, Tribunalul Harghita a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 38 şi 42 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată, ordonanţa aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 400 din 17 iunie 2002.

Excepţia a fost ridicată de Composesoratul AKLOS Sanmartin într-un proces civil privind reconstituirea dreptului de proprietate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca art. I pct. 38 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, "întrucât priveaza pe membrii formelor asociative şi pe moştenitorii acestora de dreptul de proprietate asupra unor terenuri cu vegetaţie forestieră asupra cărora li s-a reconstituit deja dreptul de proprietate", precum şi ale art. 41 din Constituţie, datorită limitării acestor suprafeţe, ceea ce în opinia autorului echivaleaza cu o "renationalizare", această măsură fiind contrară prevederilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. I pct. 42 din aceeaşi ordonanţa de urgenţă, autorul excepţiei considera ca ele ar fi contrare art. 41 din Constituţie, întrucât lipsesc pe proprietarii terenurilor redobândite de principalul atribut al dreptului de proprietate, şi anume dreptul de dispoziţie, precum şi celor ale art. 42 din Legea fundamentală, care garantează dreptul la moştenire, fără a face deosebire între moştenirea legală şi cea testamentară.

În sfârşit, autorul excepţiei critica şi dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, pe motiv ca acestea ar încalcă prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţie, întrucât "au fost modificate pe calea ordonanţei de urgenta unele dispoziţii dintr-o lege recent adoptată de Parlament, dispoziţii care au şi fost aplicate, ca ulterior Guvernul sa adopte măsuri restrictive de privare de drepturi (re)dobândite".

Instanţa de judecată apreciază ca fiind nefondate criticile privind încălcarea prevederilor art. 41 şi ale art. 15 alin. (2) din Constituţie, dar considera ca sunt întemeiate criticile privind încălcarea art. 114 alin. (4) din Legea fundamentală, apreciind ca "printr-un asemenea act normativ nu pot fi modificate dispoziţiile Legii nr. 1/2000, adoptată cu respectarea Constituţiei".

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază ca modificarea alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 1/2000 prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 nu încalcă principiul neretroactivitatii legii, consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât dispoziţiile criticate urmează să se aplice unor raporturi juridice care sunt în desfăşurare. Se arata, de asemenea, ca acelaşi text nu contravine nici prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, avându-se în vedere ca, potrivit tezei a doua a aceluiaşi alineat, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. În ceea ce priveşte critica privind violarea dispoziţiilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Guvernul apreciază ca "nu are obiect, deoarece textul art. I pct. 38 din Ordonanţa de urgenta nr. 102/2001 stabileşte conţinutul şi limitele dreptului de proprietate al composesorilor şi nu cuprinde dispoziţii privind lipsirea de proprietate a acestora". Cu privire la neconstituţionalitatea art. I pct. 42 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, prin care au fost introduse alin. (6)-(9) la art. 28 din Legea nr. 1/2000, Guvernul apreciază criticile ca fiind neintemeiate, arătând ca indiviziunea constituie însăşi modalitatea de reconstituire a drepturilor foştilor proprietari, membri asociaţi ai formelor asociative. Guvernul considera ca, în acest caz, nu ne aflam în prezenta unui drept subiectiv reglementat de art. 728 din Codul civil, ci "a unui drept recunoscut - în existenta lui - numai colectivităţii".

Şi, în sfârşit, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 114 alin. (4) din Constituţie, Guvernul apreciază ca adoptarea ordonanţei s-a făcut cu respectarea cerinţelor prevăzute de acest text constituţional.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 38 şi 42 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 29 iunie 2001) privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată, ordonanţa aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 400 din 17 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

–Art. I pct. 38: "Alineatul (2) al articolului 26 va avea următorul cuprins:

lt; lt;

(2)Suprafaţa restituită formelor asociative se compune din cota-parte indiviză a membrilor asociaţi, dar nu mai mult de 20 ha de fiecare titular deposedat. gt; gt;";

–Art. I pct. 42: "La articolul 28, alineatele (1), (2), (3) şi (5) se modifica şi se introduc alineatele (6)-(9), astfel:

lt; lt;Art. 28. - (1) În vederea administrării şi exploatării terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 membrii formelor asociative de tip composesorate, obsti de moşneni, obsti de răzeşi, păduri graniceresti şi altele sau moştenitorii acestora se vor constitui într-o asociaţie autorizata de către judecătorie, potrivit legii.

(2)În termen de 45 de zile de la data validării de către comisie, în condiţiile prezentei legi, a cererilor foştilor composesori, moşneni, răzeşi sau, după caz, ale moştenitorilor acestora, un comitet ales de adunarea membrilor formei asociative sau/şi moştenitorii acestora, cu majoritatea simpla, va solicita judecătoriei competente teritorial, pe baza certificării dreptului de proprietate sau de moştenire de către comisiile locale, autorizarea formelor asociative de administrare a terenurilor forestiere.

(3)Comitetul va prezenta judecătoriei, o dată cu cererea şi cu certificatul eliberat de comisia locală, un statut autentificat de notarul public, în care se vor stabili: structura acestora şi organele de conducere; modul de administrare şi de exploatare a terenurilor forestiere, în condiţiile legii; drepturile şi obligaţiile membrilor, care nu pot fi decât cetăţeni români cu domiciliul efectiv în România la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă; raspunderi, sancţiuni, modul de dizolvare, precum şi alte prevederi specifice, însoţite de dovada calităţii de membru dobândite numai pe cale de moştenire legală.

..............................................................

(5)Suprafeţele forestiere aflate în proprietate comuna rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenţei asociaţiei.

(6)În cazul dizolvării formei asociative suprafeţele de teren forestier respective revin în proprietatea statului şi în folosinţă consiliului local respectiv.

(7)În situaţia în care nu vor exista moştenitori legali ai membrilor formelor asociative înfiinţate în conformitate cu prevederile prezentei legi cotele aferente acestora trec în proprietatea statului şi în folosinţă consiliului local respectiv.

(8)Membrii formelor asociative nu pot instraina propriile cote-părţi între ei sau unor persoane din afară acestora şi nu pot transmite drepturile prin testament sau donaţie, ci numai prin moştenire legală.

(9)Pe raza localităţilor în care se reconstituie forme asociative şi după stabilirea suprafeţei totale cuvenite acestora terenurile neatribuite rămân în proprietatea statului şi pot fi date în folosinţă consiliului local până la limita suprafeţei de 200 ha gt; gt;."

Curtea constata ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 400 din 17 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002.

Cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei dispoziţii legale modificate ulterior ridicării excepţiei, prin Decizia Plenului Curţii nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, Curtea a statuat ca în cazul în care, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţa asupra constituţionalităţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluţia legislativă din legea sau ordonanţa modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării.

Curtea observa ca dintre textele legale criticate de autorul excepţiei numai prevederea de la art. I pct. 42 referitoare la alin. (8) al art. 28 din Legea nr. 1/2000 a suferit modificări, pastrandu-se însă soluţia legislativă de principiu. Astfel, în redactarea data prin legea de aprobare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, acest text are următoarea redactare: "Membrii formelor asociative nu pot instraina propriile cote-părţi unor persoane din afară acestora."

Autorul excepţiei susţine ca textele legale criticate contravin prevederilor art. 15 alin. (2), ale art. 41 alin. (1) şi ale art. 114 alin. (4) din Constituţie.

Examinând motivele de neconstituţionalitate, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate, pentru cele ce urmează:

1.Art. I pct. 38 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, referindu-se la componenta suprafeţelor restituite formelor asociative, anume cotele-părţi indivize ale membrilor asociaţi, dar nu mai mult de 20 hectare de fiecare titular deposedat, nu conţine în sine nici o dispoziţie cu caracter retroactiv. De altfel principiul neretroactivitatii este valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare al acesteia. Singura excepţie pe care o îngăduie norma constituţională priveşte legea penală mai favorabilă.

Acest text nu contravine nici prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, prin limitarea suprafeţei restituite, care, în opinia autorului excepţiei, ar echivala cu o "renationalizare". Aspectul invocat de autorul excepţiei, privind limitarea suprafeţei cotei-părţi indivize la 20 hectare de fiecare titular deposedat, se referă la o soluţie legislativă care corespunde unei optiuni politice, ce tine de competenţa legiuitorului.

2.Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 42 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, Curtea constata ca autorul excepţiei îşi circumstantiaza criticile cu referire la alin. (6)-(8) ale art. 28 din Legea nr. 1/2000, sustinand ca ar contraveni prevederilor art. 41 din Constituţie, întrucât lipseşte dreptul de proprietate de principala sa prerogativa, şi anume dreptul de dispoziţie.

Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002 referitoare la constituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată (decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002), ca aceste dispoziţii sunt constituţionale.

În considerentele acestei decizii, Curtea a reţinut ca proprietatea comuna, sub toate formele pe care sistemul juridic românesc le cunoaşte, inclusiv atunci când îmbracă forma "indiviziunii forţate şi perpetue" la care se referă legea supusă controlului de constituţionalitate, nu este o formă de proprietate al carei exerciţiu ar fi supus unor îngrădiri. Indiviziunea, ca forma a proprietăţii comune, are în vedere pluralitatea subiectelor dreptului de proprietate, iar nu conţinutul acestuia, şi anume prerogativele pe care le conferă. Atunci când exista diferenţe între formele de proprietate comuna ori între acestea şi proprietatea exclusiva, în ceea ce priveşte exercitarea unora dintre atributele dreptului de proprietate, aceste diferenţe corespund particularitatilor regimului juridic al acelei forme de proprietate, neputând fi considerate ca îngrădiri ale exerciţiului dreptului de proprietate, în sensul la care se referă art. 49 din Constituţie, potrivit căruia o restrangere poate fi facuta numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Regimul juridic al coproprietatii forţate şi perpetue presupune numai o alta modalitate de exercitare a dreptului de proprietate sau a celui de moştenire.

În aceeaşi decizie s-a mai reţinut ca, în conceptia legiuitorului, reconstituirea dreptului de proprietate în cazul suprafeţelor forestiere aflate, la data dobândirii lor de către stat, în proprietatea comuna a formelor asociative enumerate nu poate fi concepută decât tot în cadrul acelor forme; dreptul de proprietate urmează să aibă configurarea, prerogativele şi, în general, regimul juridic avute din epoca respectiva. În aceste condiţii regimul juridic al proprietăţii privind terenurile forestiere restituite foştilor proprietari, în cadrul formelor asociative menţionate, este determinat de legiuitor în mod special, în considerarea particularitatilor economice şi sociale ale formelor de exploatare anterioare trecerii terenurilor în proprietatea statului.

Aceste particularităţi cuprind anumite limitări ale unor prerogative ale dreptului de proprietate, decurgând din faptul ca acest drept poarta asupra unei proprietăţi aflate într-o perpetua indiviziune forţată; bunurile respective sunt administrate şi exploatate exclusiv în formele asociative prevăzute de lege, corespunzător situaţiei existente în momentul trecerii terenurilor forestiere în proprietatea statului.

La fel ca în cazul oricăror restituiri de bunuri, foştii proprietari urmează, de regula, să fie despăgubiţi integral, dar nu se poate admite ca ei sa dobândească mai multe drepturi decât cele pe care le-au avut anterior.

Aceste elemente definesc dreptul de proprietate comuna în indiviziune forţată şi perpetua, sub condiţia exploatării terenurilor forestiere în forme asociative - subiecte de drept colective - şi cu respectarea regimului silvic. Limitele şi conţinutul acestui drept au fost stabilite în acord cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora: "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege." Astfel, aceste reglementări nu contravin principiului ocrotirii egale a proprietăţii private, indiferent de titular, consacrat la art. 41 alin. (2) din Constituţie.

De asemenea, este nefondata şi critica privind încălcarea art. 42 din Constituţie, referitor la garantarea dreptului la moştenire, deoarece legea este aceea care stabileşte formele de moştenire, iar în speta reglementarea dreptului la moştenire este facuta în considerarea regimului juridic special al acestei forme asociative.

Şi, în sfârşit, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia textele legale atacate ar contraveni prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, cu motivarea ca "în speta au fost modificate pe calea ordonanţei de urgenta unele dispoziţii dintr-o lege recent adoptată de Parlament, dispoziţii care au şi fost aplicate, ca ulterior Guvernul sa adopte măsuri restrictive de privare de drepturi (re)dobândite", apreciem de asemenea ca este neîntemeiată.

În jurisprudenta sa, ca, de exemplu, în Decizia nr. 65/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, Curtea Constituţională a statuat ca intervenţia Guvernului pe calea ordonanţei de urgenta, în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie, este justificată de interesul public lezat de caracterul anormal şi excesiv al cazurilor excepţionale. De aceea o astfel de măsura se poate fundamenta numai pe necesitatea şi urgenta reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public.

Considerentele, precum şi soluţiile adoptate prin deciziile citate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza, neexistand elemente noi de natura a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Faţa de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 38 şi 42 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată, ordonanţa aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 400 din 17 iunie 2002, excepţie ridicată de Composesoratul AKLOS Sanmartin în Dosarul nr. 3.836/2001 al Tribunalului Harghita.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 octombrie 2002.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. COSTICA BULAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu